Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Ioana Marilena │- │
│Chiorean │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Loredana Brezeanu. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 28 alin. (1), ale art. 30 şi ale art. 109 din Legea nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat, astfel cum au fost modificate prin art. 40 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare, şi ale art. 60 alin. (1) din aceeaşi lege, în forma în vigoare la 22 septembrie 2016, excepţie ridicată de Eugen Ciorbaru în Dosarul nr. 38/88/2017 al Curţii de Apel Constanţa - Secţia I civilă şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 2.368D/2018. 2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de citare este legal îndeplinită. 3. Preşedintele Curţii dispune să se facă apelul şi în dosarele nr. 2.373D/2018 şi nr. 550D/2019, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 40 pct. 6 şi 20 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscalbugetare, ridicată de Mihalache Oprişan în Dosarul nr. 3.008/91/2017 al Curţii de Apel Galaţi - Secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale, respectiv excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 30 din Legea nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat, astfel cum au fost modificate prin art. 40 pct. 6 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscalbugetare, ridicată de Nechita Pampa în Dosarul nr. 424/100/2018 al Tribunalului Maramureş - Secţia I civilă. 4. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de citare este legal îndeplinită. Magistratul-asistent referă asupra faptului că, în Dosarul Curţii Constituţionale nr. 550D/2019, autorul excepţiei de neconstituţionalitate Nechita Pampa a solicitat judecarea cauzei în lipsă. 5. Curtea, din oficiu, pune în discuţie conexarea dosarelor. Reprezentantul Ministerului Public este de acord cu conexarea cauzelor. Curtea, având în vedere identitatea de obiect al cauzelor, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, dispune conexarea dosarelor nr. 2.373D/2018 şi nr. 550D/2019 la Dosarul nr. 2.368D/2018, care a fost primul înregistrat. 6. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care solicită respingerea, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate, sens în care invocă jurisprudenţa Curţii Constituţionale. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarelor, constată următoarele: 7. Prin Încheierea din 28 septembrie 2018, pronunţată în Dosarul nr. 38/88/2017, Curtea de Apel Constanţa - Secţia I civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor „art. 28 alin. (1), art. 30 şi art. 109 din Legea nr. 223/2015, astfel cum au fost modificate prin art. 40 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015, şi ale art. 60 alin. (1) din Legea nr. 223/2015 în forma în vigoare la 22 septembrie 2016“. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de apelantul-reclamant Eugen Ciorbaru în cadrul soluţionării apelurilor declarate de autorul excepţiei şi de Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Apărării Naţionale şi Comisia de Contestaţii Pensii din cadrul Ministerului Apărării Naţionale împotriva Sentinţei civile nr. 2022/2017, pronunţată de Tribunalul Tulcea. Prin această sentinţă, instanţa a respins cererea reclamantului de anulare a Deciziei de recalculare a pensiei din 22 septembrie 2016, emisă de Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Apărării Naţionale, şi cererea privind obligarea pârâţilor de a lua în calculul pensiei solda de comandă, vechimea şi toate sporurile şi de a calcula separat contribuţia la pensia suplimentară de 9%. 8. Prin Încheierea din 27 noiembrie 2018, pronunţată în Dosarul nr. 3.008/91/2017, Curtea de Apel Galaţi - Secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 40 pct. 6 şi 20 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de apelantul - contestator Mihalache Oprişan în cadrul soluţionării apelului declarat de autorul excepţiei împotriva Sentinţei civile nr. 387/2018, pronunţată de Tribunalul Vrancea, prin care s-a respins, ca nefondată, cererea de recalculare a pensiei cu includerea sporului aferent contribuţiei la pensia suplimentară de 9%. 9. Prin Încheierea din 20 februarie 2019, pronunţată în Dosarul nr. 424/100/2018, Tribunalul Maramureş - Secţia I civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 30 din Legea nr. 223/2015, astfel cum au fost modificate prin art. 40 pct. 6 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de contestatorul Nechita Pampa în cadrul unei cauze având ca obiect anularea în parte a deciziei de pensionare din 2017, emisă de Casa de Pensii Sectorială din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, respectiv recalcularea pensiei militare de stat, prin actualizarea bazei de calcul. 10. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul acesteia din Dosarul Curţii Constituţionale nr. 2.368D/2018 arată că, în condiţiile în care baza de calcul pentru recalcularea pensiei militarilor pensionaţi anterior Legii nr. 223/2015 se actualizează la data deschiderii drepturilor de pensie şi în condiţiile în care pensiile militarilor sunt actualizate numai ca urmare a majorării soldei de grad, fără a fi luate în considerare şi sporurile care se acordă militarilor aflaţi în activitate, se creează o stare de discriminare între pensionarii care nu au beneficiat de sporurile care se acordă la acest moment militarilor care au gradul şi funcţia similare celor avute de reclamant şi militarii care au ieşit la pensie în ultimii 5 ani, de exemplu. Cu alte cuvinte, recalcularea pensiilor militarilor pensionaţi anterior Legii nr. 223/2015 prin actualizarea salariilor lunare brute (care cuprind şi sporurile, solda de comandă şi alte venituri care nu sunt excluse din baza de calcul) la data deschiderii drepturilor de pensie „va crea o situaţie de discriminare între cei care, de exemplu, au fost pensionaţi anterior lunii decembrie 2006 (când existau anumite sporuri) şi cei care au ieşit la pensie ulterior acestei date, care beneficiază de mai multe sporuri. Astfel, dispoziţiile criticate contravin prevederilor constituţionale ale art. 16, sens în care se invocă jurisprudenţa Curţii Constituţionale referitoare la principiul egalităţii în faţa legii, potrivit căreia situaţiile în care se află anumite persoane trebuie să difere în esenţă pentru a justifica deosebirea de tratament juridic, iar această deosebire de tratament trebuie să se bazeze pe un criteriu obiectiv şi raţional. Or, textele criticate creează discriminare cu privire la cuantumul pensiei, în funcţie de data ieşirii la pensie, între militarii care au ieşit la pensie având acelaşi grad militar şi îndeplinind aceeaşi funcţie şi aceleaşi atribuţii în ani diferiţi, ca urmare a existenţei în diferite etape de timp a unor sporuri salariale. Este de observat că militarii care au ieşit la pensie anterior lunii decembrie 2006 nu au beneficiat de sporul de confidenţialitate. O situaţie similară se regăseşte în cazul soldei de comandă, de care reclamantul - autor al excepţiei nu a beneficiat, însă de care beneficiază persoana care la acest moment deţine funcţia de şef birou pe care a deţinut-o şi autorul excepţiei. În raport cu aceste sporuri, precum şi cu altele, militarii care au ieşit la pensie după anul 2014 beneficiază de pensii mai mari decât cei care au ieşit la pensie anterior anului 2014. Se invocă Decizia nr. 88 din 1 iunie 1999, prin care Curtea Constituţională a statuat că se asigură şi actualizarea pensiei magistraţilor pensionaţi anterior datei intrării în vigoare a Legii nr. 142/1997 în raport cu nivelul salariilor de bază ale magistraţilor aflaţi în activitate. Aşadar, în condiţiile în care magistraţii pensionari beneficiază de o actualizare a pensiei în funcţie de toate elementele salariale ale magistraţilor în funcţie, se susţine că nu există un criteriu obiectiv şi raţional pentru care militarii să nu beneficieze, la rândul lor, de actualizarea cuantumului pensiei în raport cu toate elementele salariului, inclusiv sporuri, de care beneficiază militarii aflaţi în activitate. 11. Totodată, se arată că, potrivit art. 2 lit. b) din Legea nr. 223/2015, unul dintre principiile de bază ale sistemului pensiilor militare de stat îl reprezintă principiul egalităţii, prin care se asigură tuturor participanţilor la sistemul de pensii militare de stat un tratament nediscriminatoriu între persoanele aflate în aceeaşi situaţie juridică, în ceea ce priveşte drepturile şi obligaţiile prevăzute de lege, acest principiu respectând prevederile art. 16 din Constituţie. Aşadar, recalcularea pensiei pe baza unor elemente salariale incomplete şi diminuate în raport cu situaţia la zi, în cuantumuri actualizate la nivelul momentului pensionării, în loc de 1 ianuarie 2016, constituie o încălcare a principiului egalităţii şi creează o evidentă discriminare în raport cu cei cărora li se stabileşte dreptul la pensie pe baza elementelor salariale şi ale cuantumurilor acestora la zi. Raţiunea adoptării Legii nr. 223/2015 a fost aceea ca situaţia juridică nou-creată să asigure tuturor participanţilor la sistemul de pensii militare de stat un tratament nediscriminatoriu. Recalcularea/actualizarea bazei de calcul folosite pentru stabilirea pensiei militare de stat se va realiza în funcţie de soldele brute ale militarilor aflaţi în activitate, de la data de 1 ianuarie 2016 (incluzând sporurile, gradaţiile, compensaţiile pe care un militar, având aceeaşi funcţie şi îndeplinind aceleaşi atribuţii, le are la data de 1 ianuarie 2016). 12. În final, se susţine că art. 40 pct. 6 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015, prin care a fost modificat art. 30 din Legea nr. 223/2015, generează discriminări între persoane aflate în aceeaşi situaţie juridică, adică între militari, poliţişti şi funcţionari cu statut special, toţi având calitatea de beneficiari ai legii pensiilor militare. Prin această normă, a fost introdus, fără vreo justificare obiectivă şi rezonabilă, un plafon arbitrar al cuantumului pensiei militare de 85% din baza de calcul definită de art. 28, incluzând în acest plafon aleatoriu şi drepturile contributive ale militarilor de 3%, 6%, 9%, acordate prin art. 108 din aceeaşi lege, ca pensie suplimentară. Plafonul împarte beneficiarii legii în două categorii: 1. beneficiari cu vechime cumulată de până la 36 de ani, care îşi valorifică întreaga vechime din decizia de pensie şi integral sporul pentru pensia suplimentară; 2. beneficiari discriminaţi, cu vechime de peste 36 de ani, „sancţionaţi“ cu nevalorificarea parţială sau totală a vechimii cumulate, recunoscută în deciziile de calculare/recalculare a pensiei militare, şi a sporului pentru pensia suplimentară. Aceştia pierd ani din sporul de vechime pentru activitatea desfăşurată în condiţii deosebite, speciale sau alte condiţii, precum şi stagiile contributive ulterioare pensionării (cazul reclamantului), valorificate deja în deciziile anterioare noii legi, dar care nu mai pot fi valorificate nici în sistemul public de pensii. Aşadar, art. 30 din Legea nr. 223/2015 este discriminatoriu pentru beneficiarii legii pensiilor militare cu vechime de peste 36 de ani, deşi art. 2 lit. b) din lege consacră principiul egalităţii între beneficiari. 13. Autorul excepţiei din Dosarul nr. 2.373D/2018 arată, în esenţă, că este discriminat în raport cu pensionarii din sistemul public, deoarece pensia suplimentară a fost acordată în România începând cu 1 ianuarie 1967, atât pentru civili, cât şi pentru militari. Însă, prin Legea nr. 223/2015, cuantumul pensiei militare de stat s-a plafonat la 85% din baza de calcul, astfel că pensia suplimentară nu se mai acordă, deşi a fost plătită contribuţia la Fondul de pensii suplimentare. Astfel, dispoziţiile de lege criticate contravin art. 16 şi art. 47 din Constituţie. Totodată, se susţine că prin procentele acordate potrivit art. 108 din Legea nr. 223/2015 şi prin limitarea prevăzută de art. 30 din aceeaşi lege s-a ajuns la situaţia în care militarii cu o vechime mai mică de 36 ani să beneficieze integral de pensie suplimentară, iar militarilor cu o vechime de peste 36 ani să li se scadă progresiv cu câte un procent pentru fiecare an beneficiul pentru pensia suplimentară. Cei care au o vechime de peste 45 ani pierd câte un procent pentru fiecare an şi pierd, de asemenea, integral, beneficiul pentru pensia suplimentară. Autorul excepţiei arată că are o vechime de 47 ani cumulată, ceea ce înseamnă că pierde 2% la vechime şi integral beneficiul pentru pensia suplimentară, pentru care a plătit contribuţia. Se încalcă astfel atât jurisprudenţa Curţii Constituţionale referitoare la principiul egalităţii în drepturi, cât şi art. 2 lit. b) din Legea nr. 223/2015 privind principiul egalităţii beneficiarilor pensiei militare de stat. De asemenea, se susţine că se încalcă şi jurisprudenţa Curţii Constituţionale referitoare la principiul contributivităţii, şi anume Deciziile nr. 736 din 24 octombrie 2006 şi nr. 872 şi nr. 873 din 25 iunie 2010, prin care s-a constatat că pensia de serviciu are două componente: componenta contributivităţii şi componenta suplimentară din partea statului. Or, se susţine că, în cazul pensiilor militare de stat, componenta contributivă este pensia suplimentară, iar suplimentul din partea statului este pensia de serviciu, potrivit art. 4 din Legea nr. 223/2015. Având în vedere dispoziţiile de lege criticate, se pune întrebarea până la ce nivel poate scădea pensia militară de stat, dacă statul nu mai dispune de resurse financiare suficiente, situaţia care afectează nivelul de trai decent, garantat de art. 47 din Constituţie. În acest sens, mai arată că soldele lunare brute stabilite în decembrie 2009 nu au fost indexate cu rata inflaţiei. 14. Totodată, se susţine că la data de 1 ianuarie 2016 s-a folosit la recalcularea pensiilor militare de stat media soldelor lunare brute stabilită în decembrie 2009 prin raportare la valoarea de referinţă sectorială prevăzută de Ordonanţa Guvernului nr. 8/2008 care a fost respinsă de Parlament prin Legea nr. 49/2012. Astfel, cu toate că recalcularea pensiilor militare de stat s-a raportat la data de 1 ianuarie 2016, elementele soldei brute lunare avute în vedere la cuantumul pensiei nu au fost cele prevăzute de legislaţia în vigoare la acea dată (adică valoarea de referinţă sectorială de 600 lei, prevăzută în legile anuale de salarizare), ci s-a folosit vechea valoare de referinţă sectorială care nici nu mai era în vigoare, încălcându-se dispoziţiile art. 47 din Constituţie. 15. Autorul excepţiei din Dosarul nr. 550D/2019 arată, în esenţă, că, începând cu data intrării în vigoare a Legii nr. 223/2015, respectiv 1 ianuarie 2016, cuantumul pensiilor militare se stabileşte potrivit bazei de calcul prevăzute la art. 28 şi după algoritmul prevăzut la art. 29, însă art. 30 din lege instituie un plafon maxim al pensiei de 85% din baza de calcul. Art. 108 din lege prevede acordarea unui spor pentru pensia suplimentară, care se stabileşte în funcţie de vechimea contribuţiei la Fondul pentru pensia suplimentară, însă, prin plafonarea instituită de dispoziţiile de lege criticate, se ajunge la diminuarea sau chiar anihilarea sporului pentru pensia suplimentară, fără să existe o justificare obiectivă, în condiţiile în care persoana respectivă a contribuit în perioada activităţii la Fondul pentru pensia suplimentară. De altfel, pensia suplimentară a fost reglementată prin Decretul nr. 141/1967, iar în varianta iniţială a Legii nr. 223/2015, în forma anterioară intrării în vigoare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015, sporul pentru pensia suplimentară nu era avut în vedere la stabilirea plafonului de 85%. 16. În concluzie, se susţine că, dacă se interpretează în sensul că plafonarea prevăzută de art. 30 din Legea nr. 223/2015 vizează şi sporul pentru pensia suplimentară, atunci dispoziţiile de lege criticate sunt discriminatorii, încălcând atât art. 16 din Constituţie, cât şi prevederile art. 2 alin. (1) şi (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare. 17. Curtea de Apel Constanţa - Secţia I civilă apreciază că pretenţiile reclamantului în cauză vizează o pensie militară stabilită în conformitate cu Legea nr. 223/2015. Acest tip de pensie nu are caracter contributiv şi se acordă de stat în considerarea importanţei activităţii acestei categorii profesionale şi ca o formă de recunoştinţă faţă de loialitatea, sacrificiile şi privaţiunile suferite de militari, poliţişti şi funcţionari publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare şi familiile acestora pe timpul carierei. Din acest motiv, însă, statul poate stabili în mod liber modul de calcul al acestui tip de pensie, îl poate modifica şi poate chiar suprima acest beneficiu astfel cum s-a întâmplat, de exemplu, prin Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor. Aşadar, pensiile militare de stat constituie un beneficiu opţional, pe care statul îl acordă în condiţiile stabilite cu o mare marjă de apreciere, beneficiarul putând opta pentru pensia de asigurări sociale dacă o consideră mai avantajoasă. În acest sens, se invocă jurisprudenţa Curţii Constituţionale şi a Curţii Europene a Drepturilor Omului în legătură cu eliminarea acestui beneficiu. Totuşi, instanţa arată că art. 2 din Legea nr. 223/2015 instituie anumite principii de bază ale sistemului pensiilor militare de stat, între care principiul unicităţii, potrivit căruia statul organizează şi garantează sistemul de pensii militare de stat bazat pe aceleaşi norme de drept, pentru toţi participanţii la acesta, şi principiul egalităţii, prin care se asigură tuturor participanţilor la sistemul de pensii militare de stat un tratament nediscriminatoriu între persoane aflate în aceeaşi situaţie juridică, în ceea ce priveşte drepturile şi obligaţiile prevăzute de lege. Astfel, instanţa arată că se pune astfel problema dacă, în considerarea acestor prevederi legale, reclamantul are o speranţă legitimă ca modul de calcul şi actualizare al pensiei militare de care beneficiază să fie stabilit la fel pentru toţi beneficiarii indiferent de data la care s-au pensionat. 18. Curtea de Apel Galaţi - Secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale apreciază că normele criticate nu instituie privilegii sau discriminări pe considerente arbitrare, astfel că nu încalcă prevederile art. 16 din Constituţie. Stabilirea bazei de calcul, a veniturilor ce se includ în aceasta şi a celor care nu se includ, procentul din baza de calcul acordat, plafonarea pensiei militare de stat la 85% din baza de calcul şi modalitatea de actualizare a pensiei de serviciu reprezintă opţiunea legiuitorului, aşadar, o problemă de legiferare care nu ar putea fi cenzurată de instanţa judecătorească. Se mai apreciază că atât condiţiile şi criteriile de pensionare, cât şi cuantumul şi modul de calcul al pensiei sunt stabilite de legiuitor, care are, în acelaşi timp, libertatea să le modifice. Totodată, apreciază că nu poate exista discriminare între pensionarii din sistemul public şi beneficiarii pensiei militare de stat întrucât aceştia se află în situaţii juridice diferite, reglementate prin acte normative diferite. 19. Tribunalul Maramureş - Secţia I civilă apreciază că dispoziţiile de lege criticate nu încalcă prevederile art. 16 din Constituţie, sens în care invocă Decizia Curţii Constituţionale nr. 652 din 30 octombrie 2018. 20. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 21. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au transmis punctele de vedere solicitate. CURTEA, examinând încheierile de sesizare, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, solicitarea autorului excepţiei de neconstituţionalitate depusă la Dosarul Curţii Constituţionale nr. 550D/2019, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 22. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 23. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, în Dosarul nr. 2.368D/2018, astfel cum este menţionat în încheierea de sesizare, îl constituie dispoziţiile „art. 28 alin. (1), art. 30 şi art. 109 din Legea nr. 223/2015, astfel cum au fost modificate prin art. 40 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015, şi ale art. 60 alin. (1) din Legea nr. 223/2015 în forma în vigoare la 22 septembrie 2016“. Analizând notele scrise ale autorului excepţiei de neconstituţionalitate, Curtea constată că obiect al acesteia îl reprezintă dispoziţiile art. 28 alin. (1), ale art. 30, ale art. 60 alin. (1) şi ale art. 109 alin. (1) din Legea nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 556 din 27 iulie 2015 (care a intrat în vigoare la 1 ianuarie 2016). Curtea reţine că, anterior intrării în vigoare a Legii nr. 223/2015, dispoziţiile art. 28 alin. (1), ale art. 30 şi ale art. 109 alin. (1) au fost modificate prin art. 40 pct. 4, pct. 6, respectiv pct. 21 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 923 din 11 decembrie 2015. Ulterior cererii de chemare în judecată, dispoziţiile art. 60 din Legea nr. 223/2015 au fost modificate prin art. VII pct. 3 al Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 59/2017 privind modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul pensiilor de serviciu, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 648 din 7 august 2017, şi prin art. 84 pct. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 114/2018 privind instituirea unor măsuri în domeniul investiţiilor publice şi a unor măsuri fiscal-bugetare, modificarea şi completarea unor acte normative şi prorogarea unor termene, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.116 din 29 decembrie 2018. Însă, având în vedere cele reţinute prin Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, potrivit cărora „sunt supuse controlului de constituţionalitate şi legile sau ordonanţele ori dispoziţiile din legi sau din ordonanţe ale căror efecte juridice continuă să se producă şi după ieşirea lor din vigoare“, precum şi faptul că dispoziţiile din Legea nr. 223/2015, în forma criticată, sunt aplicabile în cauza în care a fost ridicată excepţia de neconstituţionalitate, având ca obiect anularea Deciziei de recalculare a pensiei din 22 septembrie 2016, Curtea va analiza constituţionalitatea textelor de lege cu care a fost sesizată. În Dosarul nr. 2.373D/2018, obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum este menţionat în încheierea de sesizare, îl constituie dispoziţiile art. 40 pct. 6 şi 20 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscalbugetare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 923 din 11 decembrie 2015, care modifică dispoziţiile art. 30 şi ale art. 108 din Legea nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat. În Dosarul nr. 550D/2019, obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 30 din Legea nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat. Prin urmare, Curtea reţine că obiect al excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 28 alin. (1), ale art. 30, ale art. 60 alin. (1) şi ale art. 108 şi art. 109 din Legea nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat, care au următorul conţinut: - Art. 28 alin. (1): "(1) Baza de calcul folosită pentru stabilirea pensiei militare de stat este media soldelor/salariilor lunare brute realizate la funcţia de bază în 6 luni consecutive, din ultimii 5 ani de activitate în calitate de militar/poliţist/funcţionar public cu statut special, actualizate la data deschiderii drepturilor de pensie, la alegerea persoanelor prevăzute la art. 3 lit. a)-c), în care nu se includ: a) diurnele de deplasare şi de delegare, indemnizaţiile de delegare, detaşare sau transfer; b) compensaţiile lunare pentru chirie; c) valoarea financiară a normelor de hrană şi alocaţiile valorice de hrană; d) contravaloarea echipamentelor tehnice, a echipamentului individual de protecţie şi de lucru, a alimentaţiei de protecţie, a medicamentelor şi materialelor igienico-sanitare, a altor drepturi de protecţie a muncii, precum şi a uniformelor obligatorii şi a drepturilor de echipament; e) primele şi premiile, cu excepţia primelor de clasificare, de specializare şi de ambarcare pe timpul cât navele se află în baza permanentă; f) indemnizaţiile de instalare şi de mutare, precum şi sumele primite, potrivit legii, pentru acoperirea cheltuielilor de mutare în interesul serviciului; g) contravaloarea transportului ocazionat de efectuarea concediului de odihnă, precum şi a transportului la şi de la locul de muncă; h) plăţile compensatorii şi ajutoarele la trecerea în rezervă sau direct în retragere, respectiv la încetarea raporturilor de serviciu cu drept la pensie; i) compensarea în bani a concediului de odihnă neefectuat; j) restituiri şi plăţi de drepturi aferente altei perioade de activitate decât cea folosită la stabilirea bazei de calcul; k) majorările/stimulările financiare acordate personalului pentru gestionarea fondurilor comunitare, precum şi a împrumuturilor externe contractate sau garantate de stat; l) drepturile salariale acordate personalului didactic salarizat prin plata cu ora şi drepturile salariale acordate pentru efectuarea orelor de gardă de către personalul medico-sanitar; m) sumele încasate în calitate de reprezentanţi în adunările generale ale acţionarilor, în consiliile de administraţie, în comitetele de direcţie, în comisiile de cenzori sau în orice alte comisii, comitete ori organisme, acordate potrivit legislaţiei în vigoare la acea dată, indiferent de forma de organizare sau de denumirea angajatorului ori a entităţii asimilate acestuia; n) drepturile specifice acordate personalului care a participat la misiuni şi operaţii în afara teritoriului statului român; o) sporurile, indemnizaţiile şi alte drepturi salariale acordate şi personalului militar, poliţiştilor şi funcţionarilor publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare, prevăzute în anexa nr. II - Familia ocupaţională de funcţii bugetare «Învăţământ» şi în anexa nr. III - Familia ocupaţională de funcţii bugetare «Sănătate» la Legea-cadru nr. 284/2010, cu modificările şi completările ulterioare; p) alte venituri care, potrivit legislaţiei în vigoare la data plăţii, nu reprezintă drepturi de natură salarială sau asimilate salariilor.;" – Art. 30: „Pensia stabilită, recalculată şi actualizată în condiţiile prezentei legi nu poate fi mai mare decât 85% din baza de calcul prevăzută la art. 28.“; – Art. 60 alin. (1), în forma anterioară intrării în vigoare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 59/2017: "Cuantumul pensiilor militare de stat se actualizează ori de câte ori se majorează solda de grad/salariul gradului profesional şi/sau solda de funcţie/salariul de funcţie al militarilor, poliţiştilor şi funcţionarilor publici cu statut special, în procentele stabilite la art. 29, 30 şi 108 şi în funcţie de vechimea valorificată prin ultima decizie de pensie, astfel: a) potrivit gradului militar/profesional avut la data trecerii în rezervă/încetării raporturilor de serviciu şi a mediei soldelor de funcţie/salariilor de funcţie îndeplinite în 6 luni consecutive, din ultimii 5 ani de activitate, la cererea persoanelor ale căror drepturi de pensie au fost deschise înainte de intrarea în vigoare a prezentei legi; b) în funcţie de gradul militar/profesional deţinut la data trecerii în rezervă/încetării raporturilor de serviciu şi media soldelor de funcţie/salariilor de funcţie deţinute în cele 6 luni alese conform prevederilor art. 28 pentru drepturile de pensie deschise în baza prezentei legi.;" – Art. 108: "Pentru militarii, poliţiştii şi funcţionarii publici cu statut special care au plătit contribuţie la Fondul pentru pensia suplimentară şi/sau contribuţia individuală la buget la stabilirea, recalcularea sau actualizarea pensiei militare se acordă un spor de: a) 3% pentru o vechime a contribuţiei între 5-15 ani; b) 6% pentru o vechime a contribuţiei între 15-25 ani; c) 9% pentru o vechime a contribuţiei peste 25 de ani.;" – Art. 109 alin. (1): „Pensiile militarilor, poliţiştilor şi funcţionarilor publici cu statut special recalculate în baza Legii nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, cu modificările ulterioare, revizuite în baza Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 1/2011 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor acordate beneficiarilor proveniţi din sistemul de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională, aprobată prin Legea nr. 165/2011, cu modificările şi completările ulterioare, cele plătite în baza Legii nr. 241/2013 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor acordate beneficiarilor proveniţi din sistemul de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională, cu modificările ulterioare, precum şi pensiile stabilite în baza Legii nr. 80/1995, cu modificările şi completările ulterioare, devin pensii militare de stat şi se recalculează potrivit prevederilor prezentei legi, în raport cu vechimea valorificată prin ultima decizie de pensie şi baza de calcul stabilită conform prevederilor art. 28, actualizată conform prevederilor legale care reglementează salarizarea militarilor, poliţiştilor şi funcţionarilor publici cu statut special la data intrării în vigoare a prezentei legi.“ 24. În opinia autorilor excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile de lege criticate contravin dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 16 alin. (1) şi (2) privind egalitatea în drepturi şi în art. 47 privind nivelul de trai decent. 25. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că, referitor la dispoziţiile criticate din Legea nr. 223/2015, s-a mai pronunţat prin numeroase decizii, spre exemplu, Decizia nr. 652 din 30 octombrie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 114 din 13 februarie 2019, Decizia nr. 656 din 30 octombrie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 188 din 8 martie 2019, Decizia nr. 783 din 29 noiembrie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 345 din 6 mai 2019, Decizia nr. 322 din 21 mai 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 806 din 4 octombrie 2019, Decizia nr. 553 din 26 septembrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 973 din 3 decembrie 2019, Decizia nr. 838 din 12 decembrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 286 din 6 aprilie 2020, Decizia nr. 839 din 12 decembrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 250 din 26 martie 2020, Decizia nr. 863 din 17 decembrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 644 din 22 iulie 2020, Decizia nr. 48 din 4 februarie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 520 din 17 iunie 2020, Decizia nr. 766 din 22 octombrie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 48 din 15 ianuarie 2021, sau Decizia nr. 888 din 15 decembrie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 326 din 31 martie 2021, constatând constituţionalitatea acestora. 26. În ceea ce priveşte încălcarea dispoziţiilor art. 16 din Constituţie pentru pretinsa discriminare a titularilor pensiilor de serviciu reglementate de Legea nr. 223/2015 faţă de alţi titulari de pensii de serviciu, Curtea a reţinut prin Decizia nr. 888 din 15 decembrie 2020, precitată, paragraful 15, că ţine de opţiunea liberă a legiuitorului stabilirea veniturilor realizate de titularii dreptului la pensie care se includ în baza de calcul pentru stabilirea cuantumului pensiilor. Este adevărat, deopotrivă, că, reglementând condiţiile de acordare a pensiilor şi modul de calcul al acestora, legiuitorul este ţinut să respecte prevederile constituţionale referitoare la egalitatea în drepturi şi care impun un tratament juridic identic pentru persoane aflate în situaţii identice. Curtea a precizat că pensionarii din sistemul de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională reprezintă o categorie distinctă de alte categorii de pensionari, beneficiari ai unor pensii de serviciu. 27. Referitor la categoria magistraţilor, la care autorul excepţiei din Dosarul nr. 2.368D/2018 face referire prin prisma Deciziei Curţii Constituţionale nr. 88 din 1 iunie 1999, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 325 din 8 iulie 1999, Curtea a reţinut, la paragrafele 16 şi 17 ale Deciziei nr. 888 din 15 decembrie 2020, că magistraţii reprezintă o categorie profesională distinctă şi, prin urmare, existenţa unui mod diferit de calcul al pensiei, inclusiv sub aspectul actualizării cuantumului acesteia, nu este contrară principiului egalităţii în drepturi. Curtea a statuat că principiul egalităţii în drepturi nu are semnificaţia omogenităţii, astfel că situaţii obiectiv diferite justifică şi uneori chiar impun un tratament juridic diferenţiat. În acest sens, Curtea Constituţională a statuat în mod constant în jurisprudenţa sa că principiul egalităţii în faţa legii, consacrat de art. 16 alin. (1) din Constituţie, nu înseamnă uniformitate, aşa încât, dacă la situaţii egale trebuie să corespundă un tratament egal, la situaţii diferite tratamentul juridic nu poate fi decât diferit (a se vedea, de exemplu, Decizia nr. 168 din 10 decembrie 1998, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 77 din 24 februarie 1999). În consecinţă, dispoziţiile art. 16 din Constituţie privind egalitatea în drepturi nu sunt încălcate. 28. Curtea a mai observat că stabilirea anumitor reguli de calcul al pensiei militare de stat şi a unui anumit plafon al pensiei militare de stat reprezintă opţiunea legiuitorului în materie, opţiune care se situează în marja sa de apreciere, permisă de art. 16 din Constituţie, şi care dă expresie dispoziţiilor art. 47 alin. (2) din Constituţie, potrivit cărora cetăţenii au dreptul la pensie şi la alte drepturi de asigurări sociale, în condiţiile legii. 29. Referitor la criticile de neconstituţionalitate ce vizează, în esenţă, faptul că între militarii pensionaţi în perioade diferite de timp există diferenţe în ceea ce priveşte baza de calcul al pensiei, întrucât sunt avute în vedere elemente de salarizare diferite, Curtea a reţinut, prin Decizia nr. 766 din 22 octombrie 2020, precitată, paragrafele 16 şi 17, că, prin recalcularea pensiilor stabilite în temeiul reglementărilor anterioare, legiuitorul a urmărit instituirea unui sistem al pensiilor militare de stat organizat după principii unitare. Deşi prin acest demers legiuitorul poate institui reglementări prin care să urmărească diminuarea ori înlăturarea diferenţelor de tratament juridic dintre persoanele care s-au pensionat în temeiul unor acte normative diferite, succesive, acest demers nu reprezintă o obligaţie ce decurge din prevederile constituţionale ale art. 16. Curtea a mai reţinut că situaţia diferită în care se află cetăţenii în funcţie de reglementarea aplicabilă potrivit principiului tempus regit actum nu poate fi privită ca o încălcare a dispoziţiilor constituţionale ale art. 16, care consacră egalitatea în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi discriminări (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 838 din 12 decembrie 2019, precitată, paragraful 18). Curtea a arătat că existenţa unor discrepanţe între persoanele pensionate în temeiul unor acte normative diferite nu îndreptăţeşte calificarea reglementării ca fiind discriminatorie şi, prin aceasta, neconstituţională, esenţială fiind voinţa legiuitorului de a le elimina, chiar dacă un atare deziderat se realizează printr-un proces cu derulare în timp, şi nu dintr-odată, ceea ce, pentru raţiuni evidente, nu este practic posibil. 30. În ceea ce priveşte încălcarea dispoziţiilor art. 47 din Constituţie, prin Decizia nr. 888 din 15 decembrie 2020, paragrafele 19 şi 20, Curtea a reţinut că dreptul la pensie este un drept fundamental, consacrat de art. 47 alin. (2) din Constituţie, dar care se exercită în condiţiile prevăzute de lege. Astfel, legiuitorul este liber să stabilească în ce condiţii şi pe baza căror criterii se acordă pensia, baza de calcul şi cuantumul acesteia, în raport cu situaţia concretă a fiecărui titular al dreptului. Nici Constituţia şi nici vreun instrument juridic internaţional nu prevede cuantumul pensiei de care trebuie să beneficieze diferite categorii de persoane. Acesta se stabileşte prin legislaţia naţională. În aceste condiţii, legiuitorul poate să prevadă şi o limită minimă a cuantumului pensiei, precum şi plafonul maximal al acesteia. Curtea a mai reţinut că extinderea incidenţei acestui principiu şi asupra sporului acordat pentru contribuţia la fondul de pensie suplimentară nu poate fi privită nici ea ca generând un tratament discriminatoriu, de vreme ce se aplică nediferenţiat tuturor persoanelor care au dreptul să beneficieze de acest spor. 31. Curtea a mai precizat că soluţionarea aspectelor care vizează, în realitate, modul de interpretare şi aplicare a legii revine autorităţilor publice competente, iar în caz de litigiu, instanţelor judecătoreşti. 32. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să schimbe jurisprudenţa Curţii Constituţionale, atât soluţia, cât şi considerentele cuprinse în deciziile menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă. 33. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Eugen Ciorbaru în Dosarul nr. 38/88/2017 al Curţii de Apel Constanţa - Secţia I civilă, de Mihalache Oprişan în Dosarul nr. 3.008/91/2017 al Curţii de Apel Galaţi - Secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale, respectiv de Nechita Pampa în Dosarul nr. 424/100/2018 al Tribunalului Maramureş - Secţia I civilă şi constată că dispoziţiile art. 28 alin. (1), ale art. 30, ale art. 60 alin. (1) şi ale art. 108 şi art. 109 din Legea nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Curţii de Apel Constanţa - Secţia I civilă, Curţii de Apel Galaţi - Secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale şi Tribunalului Maramureş - Secţia I civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 20 aprilie 2021. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Ioana Marilena Chiorean ----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.