Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Ioana Marilena │- │
│Chiorean │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Loredana Brezeanu. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 503 alin. (2) pct. 1 şi 2 din Codul de procedură civilă şi ale art. 9 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare, excepţie ridicată de Vasile Groza în Dosarul nr. 419/57/2018 al Curţii de Apel Alba Iulia - Secţia de contencios administrativ şi fiscal şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 2.319D/2018. 2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de citare este legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care solicită respingerea, ca inadmisibilă, a excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 503 alin. (2) pct. 1 şi 2 din Codul de procedură civilă şi respingerea, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 9 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 4. Prin Încheierea din 19 noiembrie 2018, pronunţată în Dosarul nr. 419/57/2018, Curtea de Apel Alba Iulia - Secţia de contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 503 alin. (2) pct. 1 şi 2 din Codul de procedură civilă şi ale art. 9 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de contestatorul-intimat-reclamant Vasile Groza în cadrul soluţionării contestaţiei în anulare formulate de acesta împotriva Deciziei nr. 3.357/2018, pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia - Secţia de contencios administrativ şi fiscal. Prin această decizie, instanţa a admis recursul declarat de pârâtul Penitenciarul Aiud împotriva Sentinţei nr. 4.418/CAF/2017, pronunţată de Tribunalul Alba, a casat în parte sentinţa atacată şi, rejudecând cauza în limitele casării, a admis în parte acţiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul Vasile Groza în contradictoriu cu pârâtul Penitenciarul Arad şi a obligat pârâtul să plătească reclamantului suma de bani reprezentând diferenţa dintre drepturile băneşti aferente perioadei 30 decembrie 2013-31 decembrie 2016 şi salariul efectiv încasat, actualizată cu indicele de inflaţie de la data plăţii. 5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, referitor la dispoziţiile art. 503 alin. (2) pct. 1 din Codul de procedură civilă, autorul excepţiei arată că, în cauză, obiectul acţiunii formulate era un litigiu de muncă având ca obiect plata unor drepturi salariale. Competenţa primei instanţe a aparţinut Tribunalului Alba - Secţia de contencios administrativ şi fiscal şi, fiind vorba despre un litigiu de muncă, apelul era calea de atac prevăzută de lege, iar nu recursul, aşa cum a menţionat Tribunalul Alba - Secţia de contencios administrativ şi fiscal în sentinţă. Se susţine că dispoziţiile art. 503 alin. (2) pct. 1 din Codul de procedură civilă sunt neconstituţionale în ceea ce priveşte sintagma „deşi se invocase excepţia corespunzătoare, instanţa de recurs a omis să se pronunţe asupra acesteia“. În acest sens, se susţine că este neconstituţională sancţionarea justiţiabilului, chiar reprezentat, prin pierderea unui grad de jurisdicţie, în situaţia în care nu a invocat excepţia necompetenţei în faţa instanţei care a pronunţat hotărârea definitivă, „instanţă care nu era competentă material sau care a judecat cu încălcarea normelor referitoare la alcătuirea instanţei“. Se arată că justiţiabilul a respectat calea de atac înscrisă greşit în sentinţă şi că drept urmare a acestei greşeli „se schimbă legea“, or, acest fapt nu este posibil, deoarece este încălcat dreptul la un proces echitabil. În plus, judecătorul este obligat să aplice legea, iar calea de atac nu este la latitudinea părţii, ci este stabilită de instanţa de control judiciar. Din cauza modului în care este formulat art. 503 alin. (2) pct. 1 din Codul de procedură civilă, este sancţionat justiţiabilul care nu a sesizat care este calea de atac legală - apel sau recurs, „nesesizare datorată tot înscrierii greşite în sentinţă a căii de atac“. Soluţionând în recurs, Curtea de Apel Alba Iulia a comis o nelegalitate, deoarece era competentă să judece în apel, ceea ce dădea dreptul reclamantului să solicite probe în apărare şi contraexpertiză la înscrisurile fără valoare de înscrisuri noi. Însă, judecând în recurs, reclamantul nu a mai avut posibilitatea să se apere. 6. Referitor la dispoziţiile art. 9 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015, autorul excepţiei consideră că acestea sunt neconstituţionale, în măsura în care angajatorul instituţie bugetară nu acordă compensarea cu timp liber corespunzător pentru orele suplimentar prestate şi nici nu plăteşte aceste ore suplimentare pe care angajatul său a fost obligat să le presteze în temeiul deciziei primite. Mai susţine că atât la data pronunţării sentinţei atacate, cât şi la data pronunţării deciziei atacate, art. 9 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 „era abrogat şi nu coroborează legile aplicabile“. Fiind abrogat la data soluţionării recursului, nu subzistă motivarea dată de instanţa de recurs cererii privind plata orelor suplimentare, astfel că se încalcă dispoziţiile art. 45 din Legea nr. 293/2004 privind Statutul funcţionarilor publici cu statut special din Administraţia Naţională a Penitenciarelor, ale art. 122 şi 123 din Codul muncii şi ale art. 41 alin. (2) şi art. 42 alin. (1) din Constituţie. 7. Cu privire la dispoziţiile art. 503 alin. (2) pct. 2 din Codul de procedură civilă, se susţine că acestea contravin prevederilor art. 16 alin. (1)-(3) şi ale art. 21 alin. (1)-(3) din Constituţie, pentru necuprinderea şi a „erorii judiciare“ în noţiunea de „eroare materială“, în accepţiunea dată acestei noţiuni în cazul contestaţiei în anulare, în măsura în care temeiul de drept avut în vedere de instanţă este inaplicabil cauzei şi, astfel, hotărârea atacată încalcă drepturile constituţionale şi legile aplicabile în materie, şi anume art. 45 din Legea nr. 293/2004, art. 122 şi 123 din Codul muncii şi art. 41 alin. (2) şi art. 42 alin. (1) din Constituţie. În cazul în care instanţa care a pronunţat hotărârea definitivă şi-a întemeiat soluţia pronunţată pe un temei legal inaplicabil în cauză, hotărârea pronunţată este evident contrară esenţei unei hotărâri judecătoreşti, prin care trebuie să se restabilească ordinea de drept. Astfel, partea nedreptăţită nu are posibilitatea de a accede la căile extraordinare de atac, deoarece nu ne aflăm în prezenţa unei erori materiale. Eroarea de natură să afecteze însuşi conţinutul soluţiei pronunţate de judecător şi aplicarea unui temei de drept nelegal scapă controlului unei contestaţii în anulare. Or, eroarea în stabilirea legii aplicabile este o veritabilă eroare materială în sensul larg al noţiunii, iar imposibilitatea exercitării unui control cu privire la legea aplicabilă litigiului încalcă accesul la justiţie şi dreptul la proces echitabil, precum şi egalitatea în faţa legii. 8. Curtea de Apel Alba Iulia - Secţia de contencios administrativ şi fiscal apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este inadmisibilă, autorul acesteia urmărind practic extinderea sau modificarea motivelor contestaţiei în anulare, precum şi interpretarea unor dispoziţii de lege. Or, prin intermediul excepţiei de neconstituţionalitate se verifică compatibilitatea dispoziţiilor legale cu cele constituţionale. Reglementarea motivelor de admisibilitate a căilor de atac este atributul exclusiv al legiuitorului. Referitor la dispoziţiile criticate din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015, instanţa apreciază că autorul excepţiei urmăreşte interpretarea unor dispoziţii de lege, însă acesta este atributul instanţelor judecătoreşti, iar nu al Curţii Constituţionale. 9. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 10. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au transmis punctele de vedere solicitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 11. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 12. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 503 alin. (2) pct. 1 şi 2 din Codul de procedură civilă (Obiectul şi motivele contestaţiei în anulare) şi ale art. 9 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 923 din 11 decembrie 2015, cu modificările şi completările ulterioare. Dispoziţiile art. 503 alin. (2) pct. 1 şi 2 din Codul de procedură civilă au următorul cuprins: „Hotărârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie în anulare atunci când: 1. hotărârea dată în recurs a fost pronunţată de o instanţă necompetentă absolut sau cu încălcarea normelor referitoare la alcătuirea instanţei şi, deşi se invocase excepţia corespunzătoare, instanţa de recurs a omis să se pronunţe asupra acesteia; 2. dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale; […]“. Dispoziţiile art. 9 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 au următorul cuprins: „În anul 2016, munca suplimentară efectuată peste durata normală a timpului de lucru de către personalul din sectorul bugetar încadrat în funcţii de execuţie sau de conducere, precum şi munca prestată în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale şi în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează, în cadrul schimbului normal de lucru, se vor compensa numai cu timp liber corespunzător acestora, cu excepţia situaţiilor când prin prezenta ordonanţă de urgenţă se dispune altfel.“ Curtea constată că dispoziţiile criticate din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 au fost abrogate prin art. 44 alin. (1) pct. 20 din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial a României, Partea I, nr. 492 din 28 iunie 2017. Însă, având în vedere cele reţinute prin Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, potrivit cărora „sunt supuse controlului de constituţionalitate şi legile sau ordonanţele ori dispoziţiile din legi sau din ordonanţe ale căror efecte juridice continuă să se producă şi după ieşirea lor din vigoare“, precum şi faptul că dispoziţiile de lege criticate sunt aplicabile în cauza în care a fost ridicată excepţia de neconstituţionalitate, Curtea va analiza constituţionalitatea textelor de lege cu care a fost sesizată. 13. În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile criticate din Codul de procedură civilă contravin dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 16 alin. (1)-(3) privind egalitatea în drepturi şi în art. 21 alin. (1)-(3) privind accesul liber la justiţie şi dreptul la un proces echitabil, iar prevederile criticate din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 contravin dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 41 alin. (2) şi (3) privind protecţia socială a muncii şi durata normală a zilei de lucru de 8 ore şi în art. 42 alin. (1) privind interzicerea muncii forţate. 14. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, referitor la dispoziţiile art. 503 alin. (2) pct. 1 şi 2 din Codul de procedură civilă, Curtea reţine că acestea reglementează obiectul şi motivele contestaţiei în anulare - cale extraordinară de atac. Cu privire la aceste dispoziţii, Curtea s-a mai pronunţat prin Decizia nr. 838 din 14 decembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 377 din 2 mai 2018, constatând constituţionalitatea acestora. Curtea a reţinut că, în jurisprudenţa sa, prin Decizia nr. 483 din 23 iunie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 633 din 20 august 2015, a constatat, referitor la contestaţia în anulare, că aceasta este o cale extraordinară de atac, de retractare şi nesuspensivă de executare, prin care se cere însăşi instanţei ce a pronunţat hotărârea atacată, în cazurile şi în condiţiile prevăzute de lege, să îşi anuleze propria hotărâre şi să procedeze la o nouă judecată. În Codul de procedură civilă din 1865, contestaţia în anulare era reglementată de art. 317-321, iar doctrina a distins între două categorii de contestaţii în anulare, calificate în funcţie de tipul hotărârilor judecătoreşti şi de motivele exercitării acestora, respectiv contestaţia în anulare obişnuită, de drept comun, şi contestaţia în anulare specială, distincţia păstrânduşi valabilitatea şi în ceea ce priveşte noua reglementare. Prin Decizia nr. 838 din 14 decembrie 2017, precitată, paragraful 42, Curtea a constatat că, prin art. 503 alin. (2) din Codul de procedură civilă, legiuitorul a reglementat calea de atac extraordinară a contestaţiei în anulare speciale numai pentru hotărârile instanţei de recurs şi, în condiţiile prevăzute la art. 503 alin. (3), pentru hotărârile instanţei de apel, spre deosebire de calea de atac extraordinară a contestaţiei în anulare obişnuite, de drept comun, care are ca obiect hotărârile definitive. Astfel, a creat o protecţie suplimentară oferită justiţiabililor, în sensul că motivele de la contestaţia în anulare specială se adaugă la cele generale pentru apel şi recurs. Această reglementare respectă dispoziţiile art. 126 alin. (2) şi art. 129 din Constituţie, potrivit cărora legiuitorul stabileşte condiţiile de exercitare a căilor de atac. Totodată, la paragrafele 43 şi 44 ale aceleiaşi decizii, referitor la posibilitatea exercitării unei căi de atac, Curtea a reţinut că, potrivit jurisprudenţei sale, legiuitorul poate institui, în considerarea unor situaţii deosebite, reguli speciale de procedură, ca modalităţi de exercitare a drepturilor procedurale, accesul liber la justiţie presupunând posibilitatea neîngrădită a celor interesaţi de a utiliza aceste proceduri, în formele şi în modalităţile instituite de lege. În ceea ce priveşte asigurarea egalităţii cetăţenilor în exercitarea drepturilor lor procesuale, inclusiv a căilor de atac, Curtea a reţinut că, în instituirea regulilor de acces al justiţiabililor la aceste drepturi, legiuitorul este ţinut de respectul principiului egalităţii cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice, prevăzut de art. 16 alin. (1) din Constituţie. De aceea nu este contrară acestui principiu instituirea unor reguli speciale, inclusiv în ce priveşte căile de atac, cât timp ele asigură egalitatea juridică a cetăţenilor în utilizarea lor. De asemenea, Curtea a reţinut că principiul egalităţii în faţa legii presupune instituirea unui tratament egal pentru situaţii care, în funcţie de scopul urmărit, nu sunt diferite. De aceea el nu exclude ci, dimpotrivă, presupune soluţii diferite pentru situaţii diferite. În consecinţă, un tratament diferit nu poate fi doar expresia aprecierii exclusive a legiuitorului, ci trebuie să se justifice raţional, în respectul principiului egalităţii cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice (a se vedea Decizia Plenului Curţii Constituţionale nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994). 15. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să schimbe jurisprudenţa Curţii Constituţionale, atât soluţia, cât şi considerentele cuprinse în deciziile menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă. 16. Referitor la susţinerile autorului excepţiei de neconstituţionalitate din prezenta cauză, potrivit cărora, „din cauza modului în care este formulat art. 503 alin. (2) pct. 1 din Codul de procedură civilă, este sancţionat justiţiabilul care nu a sesizat care este calea de atac legală - apel sau recurs, nesesizare datorată tot înscrierii greşite în sentinţă a căii de atac“, Curtea reţine că acestea reprezintă, în realitate, chestiuni de interpretare şi aplicare a dispoziţiilor de lege referitoare la natura litigiilor având ca obiect drepturi băneşti solicitate de funcţionarii publici şi la căile de atac, aspecte care nu intră în competenţa de soluţionare a Curţii Constituţionale, ci a instanţelor judecătoreşti. Astfel, autorul excepţiei - funcţionar public susţine că obiectul acţiunii formulate de el, prin care a solicitat plata de drepturi băneşti de la Penitenciarul Aiud, constă într-un litigiu de muncă, de competenţa tribunalului, iar calea de atac ar fi trebuit să fie apelul, iar nu recursul, pe care în mod greşit l-a soluţionat curtea de apel. Aşadar, problema pusă în discuţie de autorul excepţiei este aceea a naturii juridice a litigiului în care a fost invocată excepţia de neconstituţionalitate şi, în consecinţă, a naturii procedurii, inclusiv a căilor de atac, după cum urmează: ori este vorba despre un litigiu de muncă, de competenţa în primă instanţă a secţiei de litigii de muncă a tribunalului (a cărei hotărâre poate fi atacată cu apel la curtea de apel), ori este vorba despre un litigiu de contencios administrativ, de competenţa în primă instanţă a secţiei de contencios administrativ a tribunalului (a cărei hotărâre poate fi atacată cu recurs la curtea de apel). Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii, prin Decizia nr. 10 din 16 aprilie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 536 din 28 iunie 2018, a reţinut - în cazul unor litigii de funcţie publică, în care problemele de drept referitoare la stabilirea competenţei materiale şi funcţionale a instanţelor de a soluţiona anumite cauze rezultă din calificarea diferită a litigiilor ca fiind litigii de muncă sau litigii de contencios administrativ - că, în cauzele analizate, pretenţia concretă dedusă judecăţii, obiect al cererii de chemare în judecată, consta în obligarea angajatorului, autoritate publică, la plata unor drepturi băneşti aferente desfăşurării activităţii în cadrul unor raporturi juridice de serviciu de către anumite categorii de persoane şi că, în toate cazurile analizate, refuzul angajatorului, autoritate publică, nu se înfăţişează ca obiect al acţiunii judiciare, în sensul art. 8 alin. (1) teza a doua din Legea nr. 554/2004, ci are valoarea de cauză a acţiunii (causa petendi), competenţa generală a jurisdicţiei administrative fiind atrasă în temeiul art. 109 din Legea nr. 188/1999, iar nu în considerarea prevederilor art. 1 alin. (1), art. 2 alin. (1) lit. f) şi i) şi alin. (2) şi art. 8 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, chiar dacă una dintre părţile aflate în litigiu era o autoritate publică. Având în vedere acestea, Curtea constată că susţinerile principale ale autorului excepţiei referitoare la dispoziţiile art. 503 alin. (2) pct. 1 şi 2 din Codul de procedură civilă, potrivit cărora instanţa care a judecat cauza privind acordarea de drepturi băneşti în primă instanţă - Tribunalul Alba - Secţia de contencios administrativ - a greşit atunci când a menţionat în sentinţă calea de atac a recursului şi potrivit cărora dispoziţiile criticate referitoare la contestaţia în anulare sunt neconstituţionale deoarece nu cuprind şi eroarea judiciară (ci doar eroarea materială) printre motivele de formulare a unei contestaţii în anulare, nu reprezintă chestiuni de constituţionalitate a textelor de lege criticate din Codul de procedură civilă, ci constituie aspecte care ţin de interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor de lege referitoare la stabilirea competenţei materiale şi funcţionale a instanţelor de a soluţiona litigii având ca obiect acordarea de drepturi băneşti solicitate de funcţionari publici. 17. Referitor la dispoziţiile art. 9 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015, criticate prin raportare la dispoziţiile art. 41 şi 42 din Constituţie, Curtea reţine că acestea stabilesc, în esenţă, că, în anul 2016, munca suplimentară efectuată peste durata normală a timpului de lucru de către personalul din sectorul bugetar, precum şi munca prestată în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale şi în celelalte zile în care nu se lucrează se vor compensa numai cu timp liber corespunzător. Referitor la aceeaşi măsură legislativă, dar aplicabilă în anii 2012-2015, Curtea s-a pronunţat prin Decizia nr. 442 din 28 iunie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 896 din 24 octombrie 2018, sau prin Decizia nr. 658 din 30 octombrie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 45 din 17 ianuarie 2019. Prin această ultimă decizie, precitată, paragraful 20, Curtea a amintit jurisprudenţa sa, prin care a constatat, în esenţă, că „nu există obligaţia constituţională a statului de a asigura personalului bugetar compensare bănească pentru munca suplimentară efectuată peste durata normală a timpului de lucru şi munca prestată în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale şi în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează“ şi, prin urmare, „acordarea de timp liber corespunzător, ca formă exclusivă de compensare a muncii suplimentare în anumiţi ani, nu reprezintă o restrângere a dreptului la muncă şi astfel nu poate fi reţinută critica raportată la art. 53 din Constituţie“. 18. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să schimbe jurisprudenţa Curţii Constituţionale, atât soluţia, cât şi considerentele cuprinse în deciziile menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă. 19. În final, cât priveşte critica raportată la dispoziţiile art. 42 din Constituţie privind interzicerea muncii forţate, Curtea constată că nici aceasta nu este întemeiată, deoarece munca forţată presupune ca o persoană să fie obligată să desfăşoare o muncă pe care nu şi-a ales-o sau să muncească într-un loc de muncă pe care nu l-a acceptat. Or, munca suplimentară nu poate constitui muncă forţată atât timp cât legiuitorul a prevăzut o formă de compensare a acesteia, şi anume, în cazul dispoziţiilor criticate, o formă de compensare exclusiv cu acordarea de timp liber corespunzător. 20. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Vasile Groza în Dosarul nr. 419/57/2018 al Curţii de Apel Alba Iulia - Secţia de contencios administrativ şi fiscal şi constată că dispoziţiile art. 503 alin. (2) pct. 1 şi 2 din Codul de procedură civilă şi ale art. 9 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Curţii de Apel Alba Iulia - Secţia de contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 20 aprilie 2021. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Ioana Marilena Chiorean ----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
