Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Petre Lăzăroiu │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mircea Ştefan Minea│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Simona-Maya │- judecător │
│Teodoroiu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Valentina │- │
│Bărbăţeanu │magistrat-asistent│
├───────────────────┴──────────────────┤
│ │
└──────────────────────────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Loredana Veisa. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 4 teza întâi, art. 21 alin. (6), art. 31 alin. (1), art. 34 alin. (1), art. 35 alin. (1) şi (2) şi art. 50 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, excepţie ridicată de Decker That Ingeborg Karin în Dosarul nr. 14.762/3/2014** al Tribunalului Bucureşti - Secţia a III-a civilă şi care constituie obiectul Dosarului nr. 1.086D/2016 al Curţii Constituţionale. 2. La apelul nominal răspunde, pentru autoarea excepţiei, domnul avocat Călin Ispravnic, în calitate de apărător ales, cu delegaţie depusă la dosarul cauzei. Procedura de citare este legal îndeplinită. Magistratul-asistent referă asupra faptului că părţile Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor şi Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor au transmis punctul lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate, apreciind că este neîntemeiată. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentatului autoarei excepţiei de neconstituţionalitate, care solicită admiterea acesteia, reiterând argumentele expuse pe larg în motivarea scrisă aflată la dosarul cauzei. Totodată, mai susţine, în esenţă, că modificarea adusă prevederilor art. 21 alin. (6) din Legea nr. 165/2013, prin Legea nr. 111/2017, în sensul că evaluarea bunului se face „în considerarea caracteristicilor tehnice ale imobilului şi a categoriei de folosinţă la data preluării acestuia“, creează o situaţie inechitabilă, cuantumul despăgubirii astfel calculat situându-se la jumătate din valoarea reală a imobilului. Depune şi concluzii scrise în sprijinul admiterii excepţiei de neconstituţionalitate. 4. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate, precizând că prevederile de lege criticate au mai fost supuse controlului de constituţionalitate, Curtea constatând că acordarea unor noi termene de soluţionare entităţilor învestite de lege reprezintă, într-adevăr, o condiţionare a accesului la justiţie, dar nu şi o încălcare a acestui drept. În ce priveşte prevederile art. 21 alin. (6) şi art. 50 din Legea nr. 165/2013, precizează că legiuitorul a urmărit să instituie un sistem unitar şi previzibil de despăgubire, potrivit grilei notariale. Acest sistem poate conduce la stabilirea unor despăgubiri mai reduse decât cele iniţiale, dar păstrează caracterul de proporţionalitate, având în vedere scopul urmărit, şi anume menţinerea echilibrului bugetar. 5. La cererea reprezentatului autorului excepţiei, preşedintele Curţii îi acordă cuvântul în replică. Acesta precizează că instanţa de contencios constituţional s-a pronunţat până în prezent, prin mai multe decizii, numai cu privire la forma pe care art. 21 alin. (6) din Legea nr. 165/2013 o avea înainte de modificarea prin Legea nr. 111/2017, fără să analizeze varianta în prezent în vigoare. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 6. Prin Sentinţa civilă nr. 644 din 24 mai 2016, pronunţată în Dosarul nr. 14.762/3/2014**, Tribunalul Bucureşti - Secţia a III-a civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 4 teza întâi, art. 21 alin. (6), art. 31 alin. (1), art. 34 alin. (1), art. 35 alin. (1) şi (2) şi art. 50 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, excepţie ridicată de Decker That Ingeborg Karin într-o cauză civilă având ca obiect soluţionarea cererii de obligare a Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor la soluţionarea, în condiţiile titlului VII al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente, a dosarului de despăgubiri cuvenite pentru un imobil preluat în mod abuziv de statul român în perioada regimului comunist. 7. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine, în esenţă, că prevederile de lege criticate instituie termene prea lungi de soluţionare a dosarelor, eşalonarea plăţii pe un interval de timp excesiv de lung şi evaluarea bunului la o valoare mai mică decât cea de piaţă. Se arată că se creează o discriminare între cei cărora li s-au restituit imobilele în natură sau care au primit o despăgubire la valoarea de piaţă şi cei care intră sub incidenţa Legii nr. 165/2013. În ce priveşte art. 4 din Legea nr. 165/2013 consideră că nu este precizată noţiunea de „cerere nesoluţionată“, respectiv „cerere soluţionată“, textul fiind lipsit de precizie şi claritate în ce priveşte criteriul de delimitare a cererilor care se vor soluţiona potrivit noii legi. Autoarea excepţiei arată că sistemul de evaluare potrivit grilei notariale este discriminatoriu, nu respectă standardele internaţionale minime de procedură şi nu reflectă valoarea reală de piaţă a fiecărui imobil, încălcându-se astfel principiul echităţii şi al dreptăţii, conform art. 1 alin. (3) din Constituţie. De asemenea, critică faptul că noua lege nu prevede nicio indexare, devalorizarea manifestându-se în contextul eşalonării plăţii despăgubirilor pe o perioadă foarte îndelungată de timp. Mai arată că, prin abrogarea art. 16 din titlul VII al Legii nr. 247/2005, prin art. 50 lit. c) din Legea nr. 165/2013, se elimină evaluarea conform standardelor internaţionale chiar şi pentru cazul deciziilor definitive şi irevocabile care nu au apucat însă să parcurgă faza evaluării, făcând imposibilă executarea hotărârilor judecătoreşti. Critică totodată faptul că termenul de 5 ani acordat, prin art. 34 din Legea nr. 165/2013, Comisiei Naţionale pentru Compensarea Imobilelor pentru soluţionarea cererilor nu constituie un remediu rapid, încălcând principiul neretroactivităţii legii, al nediscriminării, al dreptăţii, dreptul de acces liber la justiţie şi dreptul la un proces echitabil, soluţionat într-un termen rezonabil. În ce priveşte art. 31 alin. (1) din Legea nr. 165/2013 arată că nu se precizează termenul în care se va emite titlul de plată, nu reglementează un control judiciar pentru situaţia în care Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor omite să emită acest titlu şi nici nu stabileşte termenul după care poate fi atacată omisiunea emiterii titlului de plată. 8. Tribunalul Bucureşti - Secţia a III-a civilă apreciază că, prin delimitarea sferei de aplicare a legii, a reglementării procedurii şi reperelor de evaluare, precum şi prin reglementarea şi stabilirea unor termene obiective care să ţină cont de realitatea situaţiei în materie de reparaţie, legiuitorul s-a conformat dispoziţiilor constituţionale, fiind în acord cu cele statuate anterior de Curtea Constituţională. 9. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 10. Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, invocând jurisprudenţa Curţii Constituţionale cu privire la dispoziţiile supuse controlului în cauza de faţă. 11. Avocatul Poporului consideră că textele de lege ce formează obiectul excepţiei sunt constituţionale, neputând fi reţinute criticile formulate. 12. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând actul de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile scrise, susţinerile reprezentantului autorului excepţiei, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 13. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 14. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie, potrivit dispozitivului actului de sesizare a Curţii Constituţionale, prevederile art. 4 teza întâi, art. 21 alin. (6), art. 31 alin. (1), art. 34 alin. (1), art. 35 alin. (1) şi (2) şi art. 50 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 278 din 17 mai 2013. În ceea ce priveşte prevederile art. 21 alin. (6) şi art. 31 alin. (1) din Legea nr. 165/2013, Curtea observă că, ulterior sesizării sale, acestea au fost modificate prin art. I pct. 4 din Legea nr. 111/2017 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 98/2016 pentru prorogarea unor termene, instituirea unor noi termene, privind unele măsuri pentru finalizarea activităţilor cuprinse în contractele încheiate în cadrul Acordului de împrumut dintre România şi Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare pentru finanţarea Proiectului privind reforma sistemului judiciar, semnat la Bucureşti la 27 ianuarie 2006, ratificat prin Legea nr. 205/2006, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 399 din 26 mai 2017. Având în vedere că soluţia legislativă este, în principiu, aceeaşi cu cea existentă înaintea modificării, Curtea se va pronunţa asupra constituţionalităţii acestor prevederi în redactarea actuală. Prevederile legale criticate au următorul cuprins: - Art. 4 teza întâi: "Dispoziţiile prezentei legi se aplică cererilor formulate şi depuse, în termen legal, la entităţile învestite de lege, nesoluţionate până la data intrării în vigoare a prezentei legi [...]" – Art. 21 alin. (6): "(6) Evaluarea imobilului ce face obiectul deciziei se face prin aplicarea grilei notariale valabile la data intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, cu modificările şi completările ulterioare, în considerarea caracteristicilor tehnice ale imobilului şi a categoriei de folosinţă la data preluării acestuia, şi se exprimă în puncte. Un punct are valoarea de un leu." – Art. 31 alin. (1): "În termen de 3 ani de la emiterea deciziei de compensare, deţinătorul de puncte poate solicita valorificarea acestora în numerar. Pentru deciziile emise înainte de 1 ianuarie 2017, termenul începe să curgă de la această dată." – Art. 34 alin. (1): "Dosarele înregistrate la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor vor fi soluţionate în termen de 60 de luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi, cu excepţia dosarelor de fond funciar, care vor fi soluţionate în termen de 36 de luni." – Art. 35 alin. (1) şi (2): "(1) Deciziile emise cu respectarea prevederilor art. 33 şi 34 pot fi atacate de persoana care se consideră îndreptăţită la secţia civilă a tribunalului în a cărui circumscripţie se află sediul entităţii, în termen de 30 de zile de la data comunicării.(2) În cazul în care entitatea învestită de lege nu emite decizia în termenele prevăzute la art. 33 şi 34, persoana care se consideră îndreptăţită se poate adresa instanţei judecătoreşti prevăzute la alin. (1) în termen de 6 luni de la expirarea termenelor prevăzute de lege pentru soluţionarea cererilor." – Art. 50: "La data intrării în vigoare a prezentei legi: a) sintagma «despăgubiri acordate în condiţiile prevederilor speciale privind regimul stabilirii şi plăţii despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv», cuprinsă în Legea nr. 10/2001, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, se înlocuieşte cu sintagma «măsuri compensatorii în condiţiile legii privind unele măsuri pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv, în perioada regimului comunist în România»; b) orice dispoziţie referitoare la evaluarea imobilelor potrivit standardelor internaţionale de evaluare şi la măsura reparatorie a compensării cu alte bunuri sau servicii oferite în echivalent, prevăzute în Legea nr. 10/2001, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, se abrogă; c) articolele 13, 14, 14^1, 14^2, 15 literele a)-d) şi f), articolele 16, 17, 18, 18^1, 18^2, 18^3, 18^4, 18^5, 18^6, 18^7, 18^8, 18^9 şi articolul 22 din titlul VII «Regimul stabilirii şi plăţii despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv» al Legii nr. 247/2005, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi orice dispoziţie contrară prezentei legi se abrogă." 15. În opinia autoarei excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile de lege criticate contravin dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 1 alin. (3) privind statul de drept şi dreptatea ca valori constituţionale, art. 1 alin. (5) privind principiul legalităţii, art. 15 alin. (2) care instituie principiul neretroactivităţii legii, art. 16 alin. (1) care consacră principiul egalităţii cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări, art. 21 alin. (1)-(3) referitor la dreptul de acces liber la justiţie şi la un proces echitabil. Se invocă, de asemenea, şi prevederile art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale privitor la dreptul la un proces echitabil. 16. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea observă că aceasta a fost invocată într-o cauză având ca obiect soluţionarea cererii de obligare a Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor la soluţionarea, în condiţiile titlului VII al Legii nr. 247/2005, a dosarului de despăgubiri cuvenite pentru un imobil preluat în mod abuziv de statul român în perioada regimului comunist. La momentul intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, dosarul se afla în lucru la această autoritate, fiind transmis acesteia de Instituţia Prefectului Mureş şi conţinând dispoziţia Primarului municipiului Sighişoara cu propunere de acordare de despăgubiri. 17. Analizând criticile formulate, Curtea observă că prevederile de lege criticate au mai fost supuse controlului de constituţionalitate, prin prisma unor susţineri similare. Astfel, de exemplu, în ce priveşte dispoziţiile art. 21 alin. (6) şi art. 50 lit. b) din Legea nr. 165/2013, prin Decizia nr. 269 din 7 mai 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 513 din 9 iulie 2014, Curtea a respins excepţia ca neîntemeiată, cu motivarea că textele de lege criticate constituie modalitatea prin care legiuitorul a înţeles să transpună în legislaţia naţională exigenţele impuse de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, aşa cum rezultă din expunerea de motive a Legii nr. 165/2013. În acest sens, în acord cu cele reţinute în jurisprudenţa sa, reprezentată de Decizia nr. 188 din 3 aprilie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 484 din 30 iunie 2014, Curtea a statuat că Legea nr. 165/2013 a fost adoptată de legiuitor ca urmare a pronunţării de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului a Hotărârii-pilot din 12 octombrie 2010 în Cauza Maria Atanasiu şi alţii împotriva României, paragraful 232, prin care a fost reţinută în sarcina statului român obligaţia implementării unor proceduri simplificate şi eficiente, întemeiate pe măsuri legislative şi pe o practică judiciară şi administrativă coerentă, precum şi obligaţia adoptării unor reguli de procedură clare şi simplificate, care să acorde sistemului de despăgubiri o previzibilitate sporită. Prin aceeaşi decizie, Curtea a reţinut, de asemenea, că prin hotărârea-pilot menţionată a fost lăsată însă statului român o largă marjă de apreciere în privinţa mijloacelor prin care să îndeplinească obligaţiile juridice impuse şi să garanteze respectarea drepturilor patrimoniale sau să reglementeze raporturile de proprietate avute în vedere. Tot astfel, prin Hotărârea din 29 aprilie 2014, pronunţată în Cauza Preda şi alţii împotriva României (paragraful 127), Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reamintit că, în cazul privării de proprietate în sensul art. 1 din primul Protocol adiţional la Convenţie, imperative de interes general pot pleda pentru o despăgubire inferioară valorii reale de piaţă a bunului, cu condiţia ca suma plătită să se raporteze în mod rezonabil la valoarea bunului [Hotărârea din 21 februarie 1986, pronunţată în Cauza James şi alţii împotriva Regatului Unit, paragraful 54, Hotărârea din 8 iulie 1986, pronunţată în Cauza Lithgow şi alţii împotriva Regatului Unit, paragraful 120, sau Hotărârea din 29 martie 2006, pronunţată în Cauza Scordino împotriva Italiei (nr. 1), paragraful 95, şi următoarele]. Invocând jurisprudenţa sa anterioară în legătură cu procedura specială de acordare a despăgubirilor pentru imobilele preluate în mod abuziv, Curtea a mai reţinut că modul de reparare a injustiţiilor şi abuzurilor din legislaţia trecută ţine de opţiunea exclusivă a legiuitorului, iar prevederile de lege criticate sunt în acord cu cele ale art. 44 alin. (1) teza a doua din Constituţie, potrivit cărora conţinutul şi limitele dreptului de proprietate sunt stabilite de lege (a se vedea în acest sens Decizia nr. 202 din 18 aprilie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 365 din 19 iunie 2013). 18. De asemenea, prin Decizia nr. 662 din 15 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 885 din 26 noiembrie 2015, paragraful 17, Curtea a reţinut că o lege nu este retroactivă atunci când modifică pentru viitor o stare de drept născută anterior şi nici atunci când suprimă producerea în viitor a efectelor unei situaţii juridice constituite sub imperiul legii vechi, pentru că, în aceste cazuri, legea nouă nu face altceva decât să refuze supravieţuirea legii vechi şi să reglementeze modul de acţiune în timpul următor intrării ei în vigoare, adică în domeniul ei propriu de aplicare (a se vedea şi deciziile nr. 330 din 27 noiembrie 2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 59 din 28 ianuarie 2002, nr. 458 din 2 decembrie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 24 din 13 ianuarie 2004, sau nr. 294 din 6 iulie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 887 din 29 septembrie 2004). Curtea a mai constatat (paragrafele 18 şi 19) că nu poate fi vorba de retroactivitatea Legii nr. 165/2013, din moment ce situaţia juridică se află în curs de constituire, în sensul de a fi stabilit în concret cuantumul despăgubirilor cuvenite în temeiul legilor reparatorii. În concordanţă cu principiul tempus regit actum şi al aplicării imediate a legii noi, este firesc ca modalitatea de calcul să fie cea prevăzută de actul normativ în vigoare la momentul efectuării acestei operaţiuni, iar nu prin raportare la dispoziţii legale abrogate, aşa cum sunt cele din Legea nr. 247/2005, care, anterior intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, guvernau modalitatea de stabilire a despăgubirilor cuvenite. Totodată, Curtea a arătat, în jurisprudenţa sa, că aplicarea unui regim juridic temporal diferit nu poate crea o stare de discriminare între diverse persoane, în funcţie de actul normativ incident fiecăreia: „Faptul că, prin jocul unor prevederi legale, anumite persoane pot ajunge în situaţii defavorabile, apreciate subiectiv, prin prisma propriilor lor interese, ca defavorabile, nu reprezintă o discriminare care să afecteze constituţionalitatea textelor respective“ (Decizia nr. 44 din 24 aprilie 1996, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 345 din 17 decembrie 1996). Altfel spus, raportat la situaţia de faţă, inegalitatea de tratament juridic prin comparaţie cu acele persoane ale căror dosare de despăgubire au fost deja soluţionate sub imperiul Legii nr. 247/2005, adică anterior intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, nu reprezintă un viciu de constituţionalitate, fiind rezultatul unor regimuri juridice diferite, aplicate succesiv în timp, incidente în virtutea aceluiaşi principiu mai sus amintit, tempus regit actum. 19. Prin Decizia nr. 618 din 4 noiembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 75 din 28 ianuarie 2015, Curtea a reamintit că, în materia acordării de despăgubiri pentru abuzurile petrecute în regimul trecut, statul are o marjă largă de apreciere asupra modalităţilor concrete de acordare, iar Legea nr. 165/2013 concretizează opţiunea legiuitorului român faţă de recomandările cuprinse în hotărârea-pilot mai sus amintită, astfel fiind adoptate o serie de proceduri, implicând, inter alia, termene concrete de soluţionare a dosarelor de despăgubire, de natură să imprime sistemului de despăgubiri eficienţă şi o previzibilitate sporită. În acest context, coroborat cu faptul că prevederile art. 44 alin. (1) şi (2) din Constituţie permit legiuitorului organic să stabilească limitele şi conţinutul dreptului de proprietate, Curtea a mai observat că Legea nr. 165/2013 nu impune plafonarea despăgubirilor - măsura recomandată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului -, ci, dimpotrivă, prevede acordarea lor integrală, însă prin raportare la un alt sistem de referinţă al evaluării decât cel preexistent, şi anume prin aplicarea grilei notariale, conform art. 21 alin. (6) din lege, şi fără acordarea de dobânzi sau penalităţi. Toate aceste modalităţi pot avea valenţele finale ale unei plafonări, însă se încadrează în marja de apreciere a statului. Curtea a subliniat că această măsură nu este de natură să afecteze dreptul de proprietate în substanţa sa, deoarece nu îi pune în pericol existenţa şi efectele juridice, ci doar intervine asupra cuantumului bănesc obţinut prin valorificarea dreptului de proprietate, în limitele permise de art. 44 din Constituţie. 20. Aceleaşi raţiuni justifică şi soluţia normativă cuprinsă în art. 31 alin. (1) din Legea nr. 165/2013, care, prevăzând că, în termen de 3 ani de la emiterea deciziei de compensare prin puncte, deţinătorul poate opta pentru valorificarea punctelor şi în numerar, se înscrie în procedura concepută de legiuitor pentru finalizarea procesului de reparare a nedreptăţilor săvârşite de statul român prin preluarea unor imobile în mod abuziv în perioada regimului comunist. 21. În ce priveşte dispoziţiile art. 34 alin. (1) din Legea nr. 165/2013, prin Decizia nr. 269 din 7 mai 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 513 din 9 iulie 2014, Curtea a constatat că acestea sunt de natură să încalce egalitatea armelor, ca garanţie a dreptului la un proces echitabil, în ipoteza în care se interpretează că termenele prevăzute de acesta sunt aplicabile şi proceselor aflate pe rolul instanţelor de judecată la data intrării în vigoare a legii. Dar această situaţie nu se regăseşte în cauza de faţă, care a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti după intrarea în vigoare a Legii nr. 165/2013. Ca atare, în ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 34 alin. (1) din lege, nu este aplicabilă cauza de inadmisibilitate prevăzută de art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, potrivit căruia nu pot face obiectul excepţiei prevederile constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale. 22. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autoarea acesteia critică instituirea unui nou termen, de 5 ani, în favoarea Comisiei Naţionale pentru Compensarea Imobilelor, pentru soluţionarea dosarelor de despăgubire, termen a cărui neepuizare determină respingerea ca prematur introdusă a cererii adresate instanţei pentru obligarea acestei autorităţi la soluţionarea dosarului de despăgubire. Cu privire la susţineri similare, Curtea Constituţională a reţinut, în jurisprudenţa sa (a se vedea, de exemplu, Decizia nr. 174 din 29 martie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 374 din 16 mai 2016, paragraful 19), că textul de lege criticat face parte din ansamblul de reguli procedurale instituite de legiuitorul român în scopul eficientizării procesului de restituire a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist. Prin stabilirea unui interval maxim de timp în care Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor este obligată să soluţioneze dosarele de despăgubire se realizează o limitare în timp a acestei etape administrative, ceea ce reprezintă o remediere a deficienţei legislaţiei anterioare, care nu prevedea vreun termen în acest sens. În virtutea art. 20 alin. (1) din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 653 din 22 iulie 2005, persoanele care se considerau îndreptăţite în temeiul legilor reparatorii se adresau instanţei de contencios administrativ ca urmare a refuzului nejustificat de emitere de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a deciziei conţinând titlul de despăgubire, în condiţiile în care era asimilată unui refuz nejustificat de soluţionare trecerea unui interval de timp apreciat în mod subiectiv de acestea ca nerezonabil, de natură a justifica un demers jurisdicţional. Aşadar, omisiunea reglementării unui termen legal de soluţionare a dosarelor de despăgubire crea premisele unui comportament arbitrar al autorităţii administrative competente şi punea persoanele care se considerau îndreptăţite în situaţia de a acţiona în mod aleatoriu, valorificând o cale nespecifică de acţiune, la care recurgeau ca urmare a lipsei de certitudine în ce priveşte soluţionarea de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a dosarelor de despăgubire. Ca atare, instituirea, prin textul de lege criticat în cauza de faţă, a unui interval maxim de timp în care Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor să îşi îndeplinească această atribuţie reprezintă o concretizare a intenţiei legiuitorului român de clarificare a procedurii de restituire, prin conferirea unui grad de previzibilitate apt să dea expresie exigenţelor dreptului la un proces echitabil, soluţionat într-un termen rezonabil. 23. Dispoziţiile art. 35 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 165/2013 au mai fost, de asemenea, supuse controlului de constituţionalitate, Curtea observând că, în prezent, acestea conferă persoanelor interesate dreptul de a se adresa instanţei pentru a se pronunţa asupra existenţei şi întinderii dreptului de proprietate şi a soluţiona cererea lăsată în nelucrare de entitatea învestită de lege. Acest drept poate fi exercitat într-un interval de 6 luni, care începe să curgă de la expirarea termenelor prevăzute la art. 33 şi art. 34, termene pe care Legea nr. 165/2013 le acordă entităţilor învestite pentru soluţionarea cererilor. Relevante, sub acest aspect, sunt şi Decizia nr. 685 din 26 noiembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 92 din 4 februarie 2015, şi Decizia nr. 818 din 24 noiembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 154 din 29 februarie 2016, prin care Curtea Constituţională a apreciat că art. 35 alin. (2) din Legea nr. 165/2013 stabileşte cadrul procesual în care dreptul la acces liber la justiţie să fie exercitat, în contextul economico-financiar al statului român descris în expunerea de motive a Legii nr. 165/2013 şi având în vedere şi cele reţinute de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în Cauza Maria Atanasiu şi alţii împotriva României, mai sus menţionată. 24. În ce priveşte critica referitoare la pretinsa lipsă de claritate a prevederilor art. 4 teza întâi din Legea nr. 165/2013, sub aspectul înţelesului sintagmei „cereri nesoluţionate“ din cuprinsul acestora, Curtea constată că nu poate fi reţinută, întrucât Legea nr. 165/2013 oferă repere suficient de precise cu privire la semnificaţia acesteia. Astfel, art. 1 alin. (1) din Legea nr. 165/2013 instituie regula restituirii în natură a imobilelor la care se referă legea, iar alin. (2) al aceluiaşi articol reglementează modul de rezolvare a situaţiilor în care restituirea în natură nu mai este posibilă. Este vorba despre acordarea de măsuri reparatorii în echivalent, constând, după caz, în compensarea cu bunuri oferite în echivalent de entitatea învestită cu soluţionarea cererilor formulate în baza Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 (astfel cum aceasta este definită în art. 3 pct. 4 din Legea nr. 165/2013), în măsurile prevăzute de Legea fondului funciar nr. 18/1991 şi Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole şi celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 şi ale Legii nr. 169/1997, precum şi în măsura compensării prin puncte, introdusă prin intermediul capitolului III din Legea nr. 165/2013. Aşadar, prin „cerere nesoluţionată“, căreia i se aplică, potrivit art. 4 din Legea nr. 165/2013, prevederile acestei legi, se înţeleg toate cererile formulate de persoanele care se consideră îndreptăţite în vederea recunoaşterii dreptului de proprietate asupra bunurilor imobile ce intră sub incidenţa legislaţiei reparatorii enumerate, cereri care, la momentul intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013 încă nu fuseseră soluţionate, în mod definitiv, prin mecanismul procedural specific etapei administrative prevăzute de lege. 25. Referitor la prevederile art. 50 lit. a) şi c) din Legea nr. 165/2013, Curtea observă că acestea au fost edictate din raţiuni de tehnică legislativă, fiind necesare pentru corelarea denumirilor şi înlăturarea paralelismelor ori, după caz, a antinomiilor legislative, astfel că nu poate fi reţinută pretinsa neconstituţionalitate a acestora. 26. În fine, în ce priveşte criticile referitoare la evaluarea imobilelor „în considerarea caracteristicilor tehnice ale imobilului şi a categoriei de folosinţă la data preluării acestuia“, astfel cum se precizează în art. 21 alin. (6) din Legea nr. 165/2013, modificat, ulterior sesizării Curţii Constituţionale, prin Legea nr. 111/2017, Curtea apreciază că nu o poate examina, având în vedere că depăşeşte cadrul procesual cu care a fost învestită, fiind formulată direct în faţa instanţei de contencios constituţional. Or, potrivit art. 29 alin. (1) şi (4) din Legea nr. 47/1992, Curtea se pronunţă asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti, în urma sesizării printr-o încheiere care va cuprinde punctele de vedere ale părţilor şi opinia instanţei asupra excepţiei. În cauză, însă, critica menţionată nu se înscrie în aceste exigenţe, astfel că nu poate fi supusă analizei Curţii. 27. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Decker That Ingeborg Karin în Dosarul nr. 14.762/3/2014** al Tribunalului Bucureşti - Secţia a III-a civilă şi constată că dispoziţiile art. 4 teza întâi, art. 21 alin. (6), art. 31 alin. (1), art. 34 alin. (1), art. 35 alin. (1) şi (2) şi art. 50 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Tribunalului Bucureşti - Secţia a III-a civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 24 aprilie 2018. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Valentina Bărbăţeanu -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
