Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌────────────────────┬────────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├────────────────────┼────────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├────────────────────┼────────────────────┤
│Petre Lăzăroiu │- judecător │
├────────────────────┼────────────────────┤
│Mircea Ştefan Minea │- judecător │
├────────────────────┼────────────────────┤
│Daniel Marius Morar │- judecător │
├────────────────────┼────────────────────┤
│Mona-Maria Pivniceru│- judecător │
├────────────────────┼────────────────────┤
│Livia Doina Stanciu │- judecător │
├────────────────────┼────────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├────────────────────┼────────────────────┤
│Mihaela Ionescu │- magistrat-asistent│
└────────────────────┴────────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Cosmin Grancea. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 342 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Ioan Tiberiu Olaru şi Ioan Ştefan în Dosarul nr. 627/102/2016/a1 al Tribunalului Mureş - Secţia penală şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.313D/2016. 2. La apelul nominal răspunde pentru autorii excepţiei avocat Radu Chiriţă, din cadrul Baroului Cluj, având împuternicire avocaţială depusă la dosar. Lipsesc celelalte părţi, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită. 3. Preşedintele Curţii dispune a se face apelul şi în dosarele nr. 1.336D/2016 şi nr. 320D/2017, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 342 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Lucian Nicu Caraiman în Dosarul nr. 5.761/101/2015/a6 al Curţii de Apel Craiova - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi, respectiv, de Adrian-Marin Mititelu, Gigel Preoteasa şi Nuţi Claudia Negru (fostă Preoteasa) în Dosarul nr. 37.279/3/2014/a3 al Curţii de Apel Craiova - Secţia penală şi pentru cauze cu minori. 4. La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită. Magistratul-asistent referă asupra faptului că, în Dosarul nr. 320D/2017, partea Agenţia Naţională de Administrare Fiscală a depus concluzii scrise prin care a solicitat respingerea excepţiei de neconstituţionalitate. 5. Curtea, din oficiu, pune în discuţie conexarea dosarelor, iar apărătorul autorilor excepţiei din Dosarul nr. 1.313D/2016 şi reprezentantul Ministerului Public arată că sunt de acord cu conexarea. Curtea, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, dispune conexarea dosarelor nr. 1.336D/2016 şi nr. 320D/2017 la Dosarul nr. 1.313D/2016, care a fost primul înregistrat. 6. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul apărătorului autorilor din Dosarul nr. 1.313D/2016 care solicită admiterea excepţiei de neconstituţionalitate, reiterând motivele cuprinse în notele scrise aflate la dosar, totodată, precizând - în replică la concluziile reprezentantului Ministerului Public - că posibilitatea de a solicita şi obţine schimbarea încadrării juridice în camera preliminară dă expresie dreptului de a fi informat cu privire la acuzaţie în vederea pregătirii în mod efectiv a apărării în procesul penal. 7. Reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea, ca nefondată, a excepţiei de neconstituţionalitate. În acest sens arată că judecătorul de cameră preliminară poate examina încălcarea normelor de competenţă de către procuror şi, în funcţie de scopul normei, respectiv de vătămarea produsă prin încălcarea acesteia, se poate dispune restituirea cauzei la parchet. Precizează că, în procedura de cameră preliminară, nu se poate dispune schimbarea încadrării juridice şi nici nu se poate soluţiona cauza ca urmare a invocării autorităţii de lucru judecat, întrucât, în această fază procesuală, nu se administrează probe cu privire la acuzaţie, cele două instituţii de drept invocate impunând, totodată, examinarea fondului cauzei, aspecte ce nu fac obiectul camerei preliminare, astfel cum este reglementat în art. 342 din Codul de procedură penală. Subliniază că verificările realizate în procedura de cameră preliminară sunt formale, de respectare a normelor legale de către procuror. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarelor, constată următoarele: 8. Prin Încheierea nr. 72/CP din 1 iunie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 627/102/2016/a1, Tribunalul Mureş - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 342 din Codul de procedură penală. Excepţia a fost ridicată de Ioan Tiberiu Olaru şi Ioan Ştefan în soluţionarea cererilor şi excepţiilor, a cererii de schimbare a încadrării juridice a faptelor reţinute prin actul de inculpare, formulate de inculpaţi, în procedura de cameră preliminară. 9. Prin Încheierea nr. 68 din 16 iunie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 5.761/101/2015/a6, Curtea de Apel Craiova - Secţia penală şi pentru cauze cu minori a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 342 din Codul de procedură penală. Excepţia a fost ridicată de Lucian Nicu Caraiman, cu ocazia soluţionării contestaţiei formulate de autorul excepţiei şi alţi inculpaţi împotriva Încheierii din 10 februarie 2016, pronunţată de Tribunalul Mehedinţi, în Dosarul nr. 5.761/101/2015, prin care au fost respinse cererile şi excepţiile invocate de inculpaţi, a fost constatată legalitatea sesizării instanţei şi s-a dispus începerea judecăţii cauzei. 10. Prin Încheierea nr. 131 din 16 decembrie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 37.279/3/2014/a3, Curtea de Apel Craiova - Secţia penală şi pentru cauze cu minori a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 342 din Codul de procedură penală. Excepţia a fost ridicată de Adrian-Marin Mititelu, Gigel Preoteasa şi Nuţi Claudia Negru (fostă Preoteasa) cu ocazia soluţionării contestaţiei formulate de autorii excepţiei şi alţi inculpaţi împotriva Încheierii de cameră preliminară din 14 iulie 2016, pronunţată de Tribunalul Dolj, în Dosarul nr. 37.279/3/2014/13, prin care au fost respinse cererile şi excepţiile invocate de inculpaţi, a fost constatată legalitatea sesizării instanţei şi s-a dispus începerea judecăţii cauzei. Normele procesual penale criticate au fost invocate, în apărare, în procedura de cameră preliminară, iar Tribunalul Dolj a statuat că dispoziţiile art. 6 şi art. 16 alin. (1) lit. i) din Codul de procedură penală raportate la art. 4 din Protocolul nr. 7 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi art. 14 paragraful 7 din Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice şi dispoziţiile art. 16 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură penală raportate la art. 153 alin. (1) din Codul penal nu pot face obiectul unei analize în procedura de cameră preliminară. 11. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorii din dosarele Curţii nr. 1.313D/2016 şi nr. 1.336D/2016 susţin, în esenţă, că prevederile art. 342 din Codul de procedură penală aduc atingere dispoziţiilor constituţionale ale art. 21 alin. (1)-(3) şi art. 24 alin. (1), întrucât textul procesual este interpretat în sensul că judecătorul de cameră preliminară nu este competent să se pronunţe cu privire la schimbarea încadrării juridice a faptei. Fac referire la obiectul procedurii de cameră preliminară şi la împrejurarea că, deşi aceasta reprezintă faza procesuală care are principala menire să pregătească cauza în vederea exercitării funcţiei de judecată, totuşi, în acest moment procesual nu se pot pune în discuţie legalitatea şi regularitatea sesizării instanţei în ipoteza unei nulităţi relative ce necesită o dezbatere contradictorie, respectiv verificarea unor aspecte de fond ale acuzaţiei, aspecte ce nu pot fi puse în discuţie, întrucât ar duce la schimbarea încadrării juridice. 12. Autorii excepţiei din Dosarul Curţii nr. 320D/2017 susţin, în esenţă, că dispoziţiile art. 342 din Codul de procedură penală sunt neconstituţionale în măsura în care sunt interpretate şi aplicate în sensul că nu pot face obiectul controlului exercitat în procedura de cameră preliminară drepturile şi garanţiile recunoscute inculpatului de dispoziţiile art. 6 şi art. 16 alin. (1) lit. i) din Codul de procedură penală raportate la art. 4 din Protocolul nr. 7 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi art. 14 paragraful 7 din Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice şi dispoziţiile art. 16 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură penală raportate la art. 153 alin. (1) din Codul penal. În aceste condiţii solicită o analiză a constituţionalităţii interpretării pe care textele de lege au primit-o în practică, apreciind că analiza principiului ne bis in idem se impune a fi făcută în procedura de cameră preliminară, întrucât soluţia pronunţată poate pune capăt unui nou proces penal. 13. Tribunalul Mureş - Secţia penală apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este nefondată. Reţine că instituţia schimbării încadrării juridice a faptei este prevăzută expres de Codul de procedură penală în art. 311 (în cursul urmăririi penale) şi art. 386 (în cursul judecăţii). Aşadar, legiuitorul a apreciat că nu se impune reglementarea acestei instituţii şi în procedura de cameră preliminară, o procedură cu obiect şi durată limitate. Observă că, potrivit doctrinei, judecătorul de cameră preliminară nu are competenţa funcţională de a se pronunţa cu privire la încadrarea juridică a faptei pentru care s-a dispus, prin rechizitoriu, trimiterea în judecată a inculpatului. Apreciază că lăsarea la latitudinea judecătorului de cameră preliminară a posibilităţii schimbării încadrării juridice a faptei reţinute prin rechizitoriu - şi posibilitatea declinării competenţei, astfel cum solicită inculpaţii în cauză - ar deschide calea arbitrariului, fiecare judecător de cameră preliminară, care va fi şi judecător al fondului, teoretic, având interesul schimbării încadrării juridice şi declinarea competenţei în favoarea altei instanţe. Reţine că, potrivit art. 49 alin. (1) din Codul de procedură penală, instanţa sesizată cu judecarea unei infracţiuni rămâne competentă a o judeca, chiar dacă, după schimbarea încadrării juridice, infracţiunea este de competenţa instanţei inferioare, în aceste condiţii schimbarea încadrării juridice a faptei în procedura camerei preliminare fiind lipsită de orice efect, instanţa superioară rămânând în continuare competentă să soluţioneze cauza. Apreciază că, prin formularea excepţiei, autorii urmăresc a obţine modificarea legislaţiei procesual penale, iar nu constatarea neconformităţii acesteia cu Legea fundamentală. 14. Curtea de Apel Craiova - Secţia penală şi pentru cauze cu minori, exprimându-şi opinia în Dosarul Curţii nr. 1.336D/2016, face referire la jurisprudenţa instanţei de control constituţional şi reţine că instituţia camerei preliminare are ca scop înlăturarea duratei excesive a procedurilor în faza de judecată, fiind, în acelaşi timp, un remediu procesual menit „să răspundă exigenţelor de legalitate, celeritate şi echitate ale procesului penal“. Reţine că dispoziţiile art. 54 din Codul de procedură penală instituie competenţa judecătorului de cameră preliminară, respectiv verificarea conformităţii probelor administrate în cursul urmăririi penale cu garanţiile de echitabilitate a procedurii. Drept urmare, dacă judecătorul de cameră preliminară va constata că se impune înlăturarea mijlocului de probă, deoarece a produs o vătămare esenţială drepturilor procesuale ale unei părţi, va exclude acel mijloc de probă. Arată, însă, că administrarea de noi probe pentru a se clarifica încadrarea juridică a faptelor menţionate în actul de sesizare, astfel cum susţine autorul excepţiei în cererea de sesizare a Curţii Constituţionale, excedează obiectului procedurii de cameră preliminară şi ar transforma scopul pentru care a fost concepută această instituţie, respectiv înlăturarea duratei excesive a procedurilor în faza de judecată. Reţine că judecătorului de cameră preliminară, prin prisma atribuţiilor procesuale încredinţate, îi revine numai sarcina de a verifica legalitatea trimiterii ori netrimiterii în judecată, iar activitatea desfăşurată de acesta nu priveşte fondul cauzei, „actul procesual exercitat de către acesta neantamând şi nedispunând, în sens pozitiv sau negativ, cu privire la elementele esenţiale ale raportului de conflict: faptă, persoană şi vinovăţie“. Subliniază că nu există mijloace procedurale prin care judecătorul de cameră preliminară să poată dispune, exclusiv pe baza datelor existente la dosarul de urmărire penală, schimbarea încadrării juridice a faptelor pentru care inculpaţii au fost trimişi în judecată, această posibilitate existând numai în cursul fazei procesuale a judecăţii, potrivit art. 386 din Codul de procedură penală. În cursul procedurii de cameră preliminară, judecătorul verifică competenţa formală a instanţei sesizate, în raport cu cadrul procesual menţionat de procurorul de caz, în cadrul acestei proceduri tranşându-se, în mod exclusiv, aspecte ce ţin de legalitatea sesizării instanţei. Arată că schimbarea încadrării juridice a faptelor, în acest stadiu procesual, este strâns legată de aprecierea pe fond asupra probelor administrate în cursul urmăririi penale, iar o astfel de analiză, care, teoretic, ar putea avea impact asupra competenţei instanţei excedează specificului procedurii de cameră preliminară, putând fi analizată în cursul judecăţii. 15. Curtea de Apel Craiova - Secţia penală şi pentru cauze cu minori, exprimându-şi opinia în Dosarul Curţii nr. 320D/2017, apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Reţine că rolul procedurii în camera preliminară este acela de filtru în ceea ce priveşte aspectele de legalitate ale cauzei penale, respectiv de a pregăti cauza în vederea exercitării funcţiei de judecată. Judecătorul de cameră preliminară nu analizează temeinicia acuzaţiei, respectiv dacă acuzaţia cu privire la faptele respective este reală şi nici dacă sunt probe suficiente pentru a conduce la stabilirea vinovăţiei. Observă că dispoziţiile invocate de inculpaţi, autori ai excepţiei de neconstituţionalitate, referitoare la intervenirea prescripţiei, respectiv autoritatea de lucru judecat reprezintă moduri de soluţionare a acţiunii penale prin dispunerea unei soluţii de încetare a procesului penal. Arată că, potrivit dispoziţiilor art. 346 din Codul de procedură penală, soluţiile pe care judecătorul de cameră preliminară le poate dispune sunt restituirea cauzei la procuror sau începerea judecăţii, astfel că nu poate fi soluţionată acţiunea penală, având în vedere rolul camerei preliminare, de a pregăti cauza în vederea exercitării funcţiei de judecată. Ca urmare, chiar dacă s-ar constata existenţa vreunui caz dintre cele prevăzute de art. 16 din Codul de procedură penală sau ar interveni un astfel de caz pe parcursul desfăşurării procedurii de cameră preliminară, acesta nu poate fi valorificat în camera preliminară, revenind instanţei de judecată competenţa de a analiza incidenţa acestor dispoziţii şi de a face aplicarea, dacă sunt îndeplinite condiţiile, a prevederilor art. 17 alin. (2) şi art. 396 alin. (6) din Codul de procedură penală. Invocă Decizia Curţii Constituţionale nr. 641 din 11 noiembrie 2014 pentru a sublinia faptul că activitatea judecătorului de cameră preliminară nu priveşte fondul cauzei, acesta neputând antama şi dispune, în sens pozitiv şi negativ, cu privire la elementele esenţiale ale raportului de conflict. 16. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate invocate. 17. Guvernul, exprimându-şi punctul de vedere în dosarele conexate, apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. În motivarea punctului său de vedere arată că obiectul procedurii camerei preliminare îl constituie verificarea, după trimiterea în judecată, a competenţei şi a legalităţii sesizării instanţei, precum şi verificarea legalităţii administrării probelor şi a efectuării actelor de către organele de urmărire penală. Prin urmare, reţine că obiectul camerei preliminare se circumscrie unor aspecte referitoare la competenţa şi la legalitatea fie a sesizării, fie a administrării probelor care fundamentează acuzaţia în materie penală. Reţine că judecătorul de cameră preliminară nu se poate pronunţa asupra aspectelor legate de temeinicia acuzaţiei, acesta fiind atributul exclusiv al instanţei competente să judece fondul cauzei. Arată că schimbarea încadrării juridice a faptei face obiectul unor proceduri distincte prevăzute de art. 311 şi art. 386 din Codul de procedură penală. În motivarea punctului său de vedere invocă deciziile Curţii Constituţionale nr. 472 din 16 iunie 2015 şi nr. 840 din 8 decembrie 2015, apreciind că, mutatis mutandis, considerentele deciziilor anterior citate sunt valabile şi în ceea ce priveşte prezenta excepţie de neconstituţionalitate. Face referire, de asemenea, la Decizia Curţii Constituţionale nr. 641 din 11 noiembrie 2014 şi, totodată, reţine că invocarea şi pronunţarea asupra unor cazuri care împiedică punerea în mişcare şi exercitarea acţiunii penale excedează obiectului procedurii camerei preliminare, pronunţarea unor soluţii referitoare la aceste aspecte revenind instanţei de judecată care soluţionează fondul cauzei în faţa căreia autorii excepţiei au posibilitatea să îşi exercite toate drepturile procesuale. 18. Avocatul Poporului precizează, în toate cele trei dosare aflate pe rol, că a transmis punctul său de vedere în sensul constituţionalităţii dispoziţiilor art. 342 din Codul de procedură penală, acesta fiind reţinut în deciziile Curţii Constituţionale nr. 663 din 11 noiembrie 2014, nr. 472 din 16 iunie 2015 şi nr. 784 din 17 noiembrie 2015. Arată că îşi menţine punctul de vedere anterior exprimat în care, în esenţă, a subliniat că procedura camerei preliminare are în vedere soluţionarea aspectelor ce ţin în mod special de legalitatea trimiterii în judecată şi a administrării probelor, asigurându-se premisele soluţionării cu celeritate a cauzei în fond, care sunt strâns şi exclusiv legate de asigurarea caracterului echitabil al procedurii. 19. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile scrise depuse în Dosarul Curţii nr. 320D/2017, concluziile apărătorului autorilor din Dosarul Curţii nr. 1.313D/2016, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 20. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 21. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 342 din Codul de procedură penală cu următorul conţinut: „Obiectul procedurii camerei preliminare îl constituie verificarea, după trimiterea în judecată, a competenţei şi a legalităţii sesizării instanţei, precum şi verificarea legalităţii administrării probelor şi a efectuării actelor de către organele de urmărire penală.“ 22. Autorii excepţiei din Dosarul Curţii nr. 1.313D/2016 susţin că normele procesual penale criticate sunt contrare dispoziţiilor constituţionale ale art. 21 alin. (1)-(3) privind accesul liber la justiţie şi dreptul părţilor la un proces echitabil şi ale art. 24 alin. (1) referitor la dreptul la apărare. Autorul excepţiei din Dosarul Curţii nr. 1.336D/2016 susţine că normele procesual penale criticate încalcă atât dispoziţiile constituţionale ale art. 20 - „Tratatele internaţionale privind drepturile omului“, art. 21 alin. (1) şi (3) privind accesul liber la justiţie şi dreptul părţilor la un proces echitabil şi ale art. 24 alin. (1) referitor la dreptul la apărare, cât şi prevederile art. 6 privind dreptul la un proces echitabil şi art. 13 privind dreptul la un recurs efectiv, din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Autorii excepţiei din Dosarul Curţii nr. 320D/2017 susţin că normele procesual penale criticate aduc atingere dispoziţiilor constituţionale ale art. 1 alin. (4) referitor la principiul separaţiei şi echilibrului puterilor şi alin. (5) referitor la principiul legalităţii, art. 15 alin. (1) - „Universalitatea“, art. 16 alin. (1) şi (2) privind egalitatea în drepturi a cetăţenilor, art. 21 alin. (3) privind dreptul părţilor la un proces echitabil, art. 24 alin. (1) referitor la dreptul la apărare, art. 53 - „Restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi“ şi art. 124 - „Înfăptuirea justiţiei“. Invocă şi prevederile art. 6 paragraful 1 - „Dreptul la un proces echitabil“ combinat cu art. 13 - „Dreptul la un recurs efectiv“ şi art. 17 - „Interzicerea abuzului de drept“ şi art. 18 - „Limitarea restrângerilor dreptului“, din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. 23. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că dispoziţiile art. 342 din Codul de procedură penală au mai fost supuse controlului de constituţionalitate, instanţa de contencios constituţional pronunţând numeroase decizii prin care a respins, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate invocată (a se vedea, în acest sens, deciziile nr. 663 din 11 noiembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 52 din 22 ianuarie 2015; nr. 383 din 27 mai 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 535 din 17 iulie 2015; nr. 472 din 16 iunie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 604 din 10 august 2015; nr. 636 din 13 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 904 din 7 decembrie 2015, nr. 838 din 8 decembrie 2015; publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 158 din 1 martie 2016; nr. 40 din 9 februarie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 214 din 23 martie 2016; nr. 511 din 5 iulie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 990 din 8 decembrie 2016). 24. Faţă de criticile formulate în prezenta cauză, relevantă este Decizia nr. 838 din 8 decembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 158 din 1 martie 2016, în care, la paragrafele 11-15, Curtea a reţinut că, potrivit dispoziţiilor art. 126 alin. (1) din Constituţie, „Justiţia se realizează prin Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi prin celelalte instanţe judecătoreşti stabilite de lege“, iar, cât priveşte modalitatea concretă de realizare a justiţiei, Curtea a constatat că, potrivit art. 126 alin. (2) din Constituţie, aceasta este circumscrisă legii care stabileşte atât competenţa instanţelor judecătoreşti, cât şi procedura de judecată. Aşa fiind, plenitudinea de jurisdicţie a autorităţilor chemate să înfăptuiască justiţia este structurată şi nu limitată în funcţie de anumite proceduri, termene şi condiţii a căror respectare este indisolubil legată de actul de justiţie. Cu alte cuvinte, ceea ce prevalează, din perspectiva raportării la menirea instanţelor judecătoreşti, este faptul ca aspectele conflictuale deduse judecăţii să fie dezlegate de o instanţă judecătorească. Singurele limitări ale plenitudinii de jurisdicţie a instanţelor judecătoreşti sunt reprezentate de competenţa acordată Curţii Constituţionale conform art. 146 din Legea fundamentală (a se vedea Decizia nr. 302 din 27 martie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 361 din 29 mai 2012) şi de domeniile excluse controlului judecătoresc conform art. 126 alin. (6) din Legea fundamentală. 25. În continuare, Curtea a reţinut că, sub acest aspect, în cadrul procesului penal, judecătorul de cameră preliminară, judecătorul de drepturi şi libertăţi şi instanţele de fond stabilite de lege au deplină legitimitate, potrivit competenţei atribuite de lege, să se pronunţe asupra dezlegării tuturor pricinilor date în competenţa lor, respectând, deci, exigenţa mai sus enunţată. Împrejurarea că în anumite proceduri, cum ar fi procedura de cameră preliminară, apel, căi extraordinare de atac, legiuitorul a instituit anumite limite [cum ar fi obiectul procedurii în camera preliminară prevăzut de art. 342 din Codul de procedură penală, efectul devolutiv sau extensiv al apelului în cadrul limitelor prevăzute de art. 417 alin. (1), art. 418 şi art. 419 din Codul de procedură penală şi cu respectarea principiului non reformatio in pejus, exercitarea contestaţiei în anulare numai în situaţiile prevăzute de art. 426 din Codul de procedură penală, a recursului în casaţie în situaţiile prevăzute de art. 434 alin. (2) din Codul de procedură penală etc.], nu înseamnă că este afectată plenitudinea de jurisdicţie a instanţelor judecătoreşti, deoarece, aşa cum s-a arătat, aceasta se circumscrie numai legii, în acord cu dispoziţiile art. 126 alin. (2), cu condiţia ca, prin reglementarea la nivel legal a principiilor constituţionale referitoare la procedura de judecată, legiuitorul să asigure atât dreptul părţilor de a avea un parcurs procedural previzibil şi dreptul acestora de a-şi adapta în mod rezonabil conduita procesuală în conformitate cu ipoteza normativă a legii, aspecte care se constituie în garanţii indispensabile ale dreptului la un proces echitabil, cât şi crearea premiselor constituţionale în vederea realizării de către instanţele judecătoreşti a unei justiţii unice, egale şi imparţiale. 26. Prin urmare, Curtea a constatat că, din această perspectivă, plenitudinea de jurisdicţie a instanţelor judecătoreşti nu este absolută, ea putând fi structurată prin instituirea unor termene, condiţii legale ori competenţe limitate (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011). 27. Aşa fiind, Curtea a constatat că, potrivit dispoziţiilor art. 342 din Codul de procedură penală, obiectul procedurii camerei preliminare îl constituie verificarea, după trimiterea în judecată, a competenţei şi a legalităţii sesizării instanţei, precum şi verificarea legalităţii administrării probelor şi a efectuării actelor de către organele de urmărire penală. Prin urmare, acesta se circumscrie unor aspecte referitoare la competenţă şi la legalitatea fie a sesizării, fie a administrării probelor care fundamentează acuzaţia în materie penală. S-a reţinut că, potrivit prevederilor art. 345 alin. (2) din Codul de procedură penală, judecătorul de cameră preliminară va comunica de îndată parchetului, în vederea remedierii, încheierea pronunţată în cazul în care fie constată neregularităţi ale actului de sesizare, fie sancţionează, potrivit art. 280-282 din Codul de procedură penală, actele de urmărire penală efectuate cu încălcarea legii ori exclude una sau mai multe probe administrate în timpul urmăririi penale. De asemenea, cu privire la legalitatea probaţiunii, s-a reţinut că în camera preliminară pot fi supuse controlului judecătorului aspectele referitoare la nulitatea absolută sau relativă ori la excluderea unor probe care, potrivit art. 102 din Codul de procedură penală, vizează numai probele nelegale, probele obţinute prin tortură şi cele derivate din acestea. 28. În aceste condiţii, Curtea a constatat că judecătorul de cameră preliminară nu se poate pronunţa asupra aspectelor legate de temeinicia acuzaţiei, acesta fiind atributul exclusiv al instanţei competente să judece fondul cauzei. Nu în ultimul rând, Curtea a constatat că obiectivul acestei proceduri este de a stabili dacă urmărirea penală şi rechizitoriul sunt apte să declanşeze faza de judecată ori trebuie refăcute, iar, în ipoteza începerii judecăţii, de a stabili care sunt actele asupra cărora aceasta va purta şi pe care părţile şi ceilalţi participanţi îşi vor putea întemeia susţinerile ori pe care trebuie să le combată. Aşadar, legiuitorul a limitat la o fază distinctă de parcurs a procesului penal posibilitatea invocării excepţiilor referitoare la competenţa instanţei, legalitatea sesizării, legalitatea administrării probelor sau legalitatea actelor efectuate de organul de urmărire penală, fază în care nu se stabileşte vinovăţia sau nevinovăţia inculpatului. Consecinţa acestei limitări temporale este faptul că, după începerea judecăţii, nu mai este posibilă restituirea cauzei la procuror, scopul reglementării fiind acela al asigurării soluţionării cu celeritate a cauzelor penale. 29. În prezentele cauze, autorii excepţiei de neconstituţionalitate susţin că prevederile art. 342 din Codul de procedură penală aduc atingere, în principal, dispoziţiilor constituţionale referitoare la dreptul la un proces echitabil şi dreptul la apărare, întrucât acestea nu permit judecătorului de cameră preliminară să se pronunţe cu privire la schimbarea încadrării juridice a faptei, respectiv cu privire la drepturile şi garanţiile recunoscute inculpatului de dispoziţiile art. 6 din Codul de procedură penală care consacră principiul non bis in idem. 30. În aceste condiţii, Curtea reţine că încadrarea juridică a faptei presupune realizarea de către organele judiciare a unei concordanţe între conţinutul legal al infracţiunii şi conţinutul concret al acesteia. De pildă, se poate schimba încadrarea juridică dintr-o infracţiune în altă infracţiune, însă cu reţinerea aceleiaşi laturi obiective, dar cu urmări sau cu împrejurări diferite. Aşadar, schimbând încadrarea juridică a faptei, instanţa constată ca săvârşită aceeaşi faptă prevăzută în actul de sesizare, însă cu reţinerea sau înlăturarea unor împrejurări de care nu/se face vorbire în rechizitoriu. Or, Curtea constată că datele, care ar putea conduce la concluzia că încadrarea juridică dată faptei prin actul de sesizare trebuie schimbată, pot să apară doar în cursul cercetării judecătoreşti ca urmare a readministrării probelor din urmărirea penală ori a administrării de probe noi. Totodată, Curtea constată că schimbarea încadrării juridice a faptei poate avea loc în anumite condiţii, a căror îndeplinire constituie o garanţie atât a dreptului de apărare al părţilor, cât şi a soluţionării corecte a cauzei. Procedura pe care instanţa de judecată trebuie să o aplice în ipoteza schimbării încadrării juridice a faptei este reglementată de art. 386 din Codul de procedură penală, potrivit căruia instanţa de fond este obligată să pună în discuţie noua încadrare şi să atragă atenţia inculpatului că are dreptul să ceară lăsarea cauzei mai la urmă sau amânarea judecăţii, pentru a-şi pregăti apărarea, iar, dacă noua încadrare juridică vizează o infracţiune pentru care este necesară plângerea prealabilă a persoanei vătămate, instanţa de judecată este obligată să cheme persoana vătămată şi să o întrebe dacă înţelege să facă plângere prealabilă. În situaţia în care persoana vătămată formulează plângere prealabilă, instanţa continuă cercetarea judecătorească, în caz contrar dispunând încetarea procesului penal. Aşadar, faţă de procedura menţionată şi soluţia ce poate fi pronunţată în ipoteza ultimă din paragraful anterior, Curtea constată că schimbarea încadrării juridice a faptei implică verificarea temeiniciei acuzaţiei, fiind o instituţie juridică ce poate fi valorificată doar în faza judecăţii în primă instanţă. 31. Cât priveşte regula non bis in idem, consacrată ca principiu al procesului penal în art. 6 din Codul de procedură penală, Curtea reţine că aceasta constă în imposibilitatea inculpării în procesul penal a unei persoane cu privire la săvârşirea unei fapte penale pentru care a fost judecată definitiv - nemo debet bis vexari pro una et eadem causa. Potrivit normei procesual penale menţionate, „nicio persoană nu poate fi urmărită sau judecată pentru săvârşirea unei infracţiuni atunci când faţă de acea persoană s-a pronunţat anterior o hotărâre penală definitivă cu privire la aceeaşi faptă, chiar şi sub altă încadrare juridică“, acest principiu fiind reglementat şi în art. 4 din Protocolul nr. 7 la Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Astfel, Curtea reţine că, pentru a putea fi invocată autoritatea de lucru judecat, este necesar a se constata îndeplinirea cumulativă a trei condiţii, respectiv existenţa unei hotărâri penale definitive, identitatea de persoană (între persoana faţă de care s-a pronunţat o hotărâre penală definitivă şi persoana care ar trebui să fie supusă unei proceduri judiciare pentru aceeaşi faptă) şi identitatea de obiect (fapta pentru care s-a pronunţat o hotărâre definitivă să fie aceeaşi cu fapta care ar urma, din nou, să fie imputată aceleiaşi persoane). Potrivit normelor procesual penale în vigoare, autoritatea de lucru judecat poate fi invocată ca impediment la punerea în mişcare a acţiunii penale sau la exercitarea acesteia, în condiţiile art. 16 alin. (1) lit. i) din Codul de procedură penală şi ca motiv de contestaţie în anulare, în condiţiile art. 426 lit. b) din Codul de procedură penală, prin raportare la momentul la care hotărârile judecătoreşti devin definitive (art. 551-552 din Codul de procedură penală). Aşa încât Curtea constată că autoritatea de lucru judecat a unei hotărâri penale definitive poate fi valorificată atât anterior declanşării procedurii de cameră preliminară, în faza de urmărire penală, cât şi ulterior acesteia, în cursul judecăţii, inclusiv în condiţiile exercitării căii extraordinare de atac a contestaţiei în anulare, aşadar în faze procesuale în care se pot administra probatorii prin care să se facă dovada existenţei celor trei condiţii anterior menţionate. 32. În aceste condiţii, având în vedere cele reţinute anterior, Curtea constată că schimbarea încadrării juridice a faptei, aşadar stabilirea textului de lege care prevede şi sancţionează fapta socialmente periculoasă şi caracterizarea ei ca infracţiune, respectiv aplicarea principiului non bis in idem excedează competenţei judecătorului de cameră preliminară, astfel cum este aceasta circumscrisă în raport cu obiectul camerei preliminare, fără ca prin aceasta să se aducă atingere dispoziţiilor constituţionale invocate, în condiţiile în care, astfel cum a statuat Curtea prin Decizia nr. 838 din 8 decembrie 2015, legiuitorul poate institui anumite limite de competenţă, prin aceasta nefiind afectată plenitudinea de jurisdicţie a instanţelor judecătoreşti, deoarece aceasta se circumscrie, în acord cu dispoziţiile art. 126 alin. (2) din Constituţie, numai legii. De altfel, astfel cum s-a arătat în precedent, există norme procesual penale în temeiul cărora instituţiile procesual penale menţionate să poată fi valorificate în celelalte faze ale procesului penal, cu respectarea drepturilor fundamentale invocate, în condiţiile în care „instituţia procesuală a camerei preliminare nu aparţine nici urmăririi penale, nici judecăţii, fiind echivalentă unei noi faze a procesului penal, iar, din reglementarea atribuţiilor pe care funcţia exercitată de judecătorul de cameră preliminară le presupune, activitatea acestuia nu priveşte fondul cauzei, actul procesual exercitat de către acesta neantamând şi nedispunând, în sens pozitiv sau negativ, cu privire la elementele esenţiale ale raportului de conflict: faptă, persoană şi vinovăţie“ (în acest sens, Decizia nr. 641 din 11 noiembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 887 din 5 decembrie 2014). 33. Totodată, Curtea observă că, prin Decizia nr. 838 din 8 decembrie 2015, paragraful 19, a reţinut că, în repetate rânduri, a fost chemată să se pronunţe asupra unor dispoziţii secvenţiale ale instituţiei camerei preliminare, constatând că aceasta a fost concepută, în accepţiunea legiuitorului, „ca o instituţie nouă şi inovatoare“ care are ca scop „înlăturarea duratei excesive a procedurilor în faza de judecată“, fiind, în acelaşi timp, un remediu procesual menit „să răspundă exigenţelor de legalitate, celeritate şi echitate a procesului penal“ (a se vedea Expunerea de motive la Proiectul de Lege privind Codul de procedură penală - PL-x nr. 412/2009). Astfel, prin prisma atribuţiilor procesuale încredinţate judecătorului de cameră preliminară, în contextul separării funcţiilor judiciare, Curtea a tras concluzia că acestuia îi revine funcţia de verificare a legalităţii trimiterii ori netrimiterii în judecată şi că, în concepţia legiuitorului, această nouă instituţie procesuală nu aparţine nici urmăririi penale, nici judecăţii, fiind echivalentă unei noi faze a procesului penal. Procedura camerei preliminare a fost încredinţată, potrivit art. 54 din Codul de procedură penală, unui judecător - judecătorul de cameră preliminară -, a cărui activitate se circumscrie aceleiaşi competenţe materiale, personale şi teritoriale a instanţei din care face parte, conferindu-i acestei noi faze procesuale un caracter jurisdicţional (a se vedea Decizia nr. 641 din 11 noiembrie 2014, paragraful 25 şi paragraful 27). 34. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Ioan Tiberiu Olaru şi Ioan Ştefan în Dosarul nr. 627/102/2016/a1 al Tribunalului Mureş - Secţia penală, de Lucian Nicu Caraiman în Dosarul nr. 5.761/101/2015/a6 al Curţii de Apel Craiova - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de Adrian-Marin Mititelu, Gigel Preoteasa şi Nuţi Claudia Negru (fostă Preoteasa) în Dosarul nr. 37.279/3/2014/a3 al Curţii de Apel Craiova - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi constată că dispoziţiile art. 342 din Codul de procedură penală sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Tribunalului Mureş - Secţia penală şi Curţii de Apel Craiova - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 25 aprilie 2017. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof.univ.dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Mihaela Ionescu ----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
