Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniela Ramona │- │
│Mariţiu │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantei Ministerului Public, procuror Nicoleta-Ecaterina Eucarie. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 428 alin. (1) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Adrian Georgel Bogza în Dosarul nr. 8.943/2/2018 (3.732/2018) al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia I penală. Excepţia formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.616D/2019. 2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de înştiinţare este legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantei Ministerului Public, care solicită respingerea, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate. Face referire la jurisprudenţa Curţii Constituţionale, menţionând Decizia nr. 133 din 2 martie 2021. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele: 4. Prin Decizia penală nr. 387 din 22 martie 2019, pronunţată în Dosarul nr. 8.943/2/2018 (3.732/2018), Curtea de Apel Bucureşti - Secţia I penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 428 alin. (1) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Adrian Georgel Bogza cu ocazia soluţionării unei contestaţii în anulare. 5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine că termenul de 30 de zile prevăzut de textul de lege criticat trebuie să se calculeze în raport cu momentul când exercitarea acestui drept procesual a devenit concretă, efectivă şi posibilă, respectiv data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, a Deciziei Curţii Constituţionale nr. 685 din 7 noiembrie 2018. Apreciază că persoanele împotriva cărora se execută hotărârea pronunţată de o instanţă de judecată lipsită de imparţialitate, care nu au descoperit viciul de legalitate privind compunerea instanţei în termenul prevăzut de art. 428 alin. (1) din Codul de procedură penală, sunt împiedicate în mod nejustificat să exercite calea de atac necesară pentru a sancţiona procedura judiciară neechitabilă, finalizată cu pronunţarea hotărârii de condamnare. Susţine că în acest caz sunt încălcate inclusiv prevederile art. 6 şi 13 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Face referire la jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, de exemplu, Hotărârea din 26 octombrie 2010, pronunţată în Cauza Kudla împotriva Poloniei, Hotărârea din 17 iulie 2014, pronunţată în Cauza Centrul de Resurse Juridice în numele lui Valentin Câmpeanu împotriva României, Hotărârea din 23 septembrie 2014, pronunţată în Cauza Hietsch împotriva României. 6. În consecinţă, apreciază că, pentru a fi constituţional, termenul de 30 zile de exercitare a căii de atac a contestaţiei în anulare ar trebui calculat de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, a Deciziei Curţii Constituţionale nr. 685 din 7 noiembrie 2018. 7. Curtea de Apel Bucureşti - Secţia I penală apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Arată că dispoziţiile de lege criticate reprezintă o normă de procedură, a cărei stabilire, potrivit art. 126 alin. (2) din Constituţie, intră în competenţa exclusivă a legiuitorului. Stabilirea unor condiţionări pentru introducerea acţiunilor în justiţie nu constituie, în sine, o încălcare a accesului liber la justiţie, invocat de contestator, acesta presupunând accesul la mijloacele procedurale prin care se înfăptuieşte justiţia, fiind de competenţa exclusivă a legiuitorului de a institui regulile de desfăşurare a procesului în faţa instanţelor judecătoreşti, soluţie ce rezultă din dispoziţiile art. 126 alin. (2) din Constituţie. 8. Formularea contestaţiei în anulare într-un anumit termen are ca finalitate buna administrare a justiţiei, ocrotirea, pe de o parte, a garanţiilor procesuale ale părţilor, iar, pe de altă parte, a autorităţii de lucru judecat a hotărârilor definitive, a securităţii raporturilor juridice stabilite prin hotărâri definitive. Intenţia legiuitorului a fost aceea de a permite retractarea, pe calea contestaţiei în anulare, a unor hotărâri care sunt în puterea lucrului judecat doar în situaţiile excepţionale în care se remarcă erori de procedură care nu au putut fi înlăturate pe calea apelului şi doar în condiţiile reglementate expres în art. 426-432 din Codul de procedură penală. Aşadar, instituirea unui termen pentru formularea contestaţiei în anulare este in abstracto o măsură rezonabilă pentru impunerea unei rigori şi discipline procesuale, în vederea soluţionării într-un termen rezonabil a procesului penal, şi o garanţie că această cale de atac nu va deveni o posibilitate a părţilor interesate de a înlătura oricând efectele pe care trebuie să le producă hotărârile judecătoreşti definitive. 9. Apreciază că există o raţiune clară pentru care în cazul prevăzut de art. 426 lit. b) din Codul de procedură penală contestaţia în anulare poate fi exercitată oricând, deoarece în această situaţie interesul individual al condamnatului intră în sfera interesului general şi de aceea principiul securităţii raporturilor juridice cade în plan secundar. În schimb, în cazul contestaţiei în anulare referitor la nelegala compunere a completului de apel, care reprezintă o chestiune strict procedurală, în rejudecarea cauzei ca urmare a admiterii căii extraordinare de atac este posibilă oricare dintre soluţiile prevăzute de lege, inclusiv condamnarea. 10. În final, apreciază că dreptul la un tribunal şi principiul securităţii raporturilor juridice sunt circumscrise dreptului la un proces echitabil prevăzut de art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Justul echilibru între interesele individuale şi necesitatea garantării eficacităţii justiţiei penale impune instituirea unui termen în care o decizie penală definitivă să poată fi atacată pe motive ce ţin de nelegalităţi procedurale în contextul în care dobândirea autorităţii de lucru judecat a hotărârii judecătoreşti produce efecte şi asupra nulităţilor procesuale care nu au fost invocate. A raţiona altfel ar însemna ca hotărâri penale definitive să poată fi desfiinţate oricând, chiar şi după trecerea unui număr semnificativ de ani, iar în tot acest timp celelalte părţi să rămână în expectativă, inclusiv sub aspectul punerii în executare a hotărârii, trăind cu teama că oricând toate aspectele de fapt şi de drept ar putea fi repuse în discuţie. Or, încrederea în justiţie ar fi afectată în mod iremediabil, iar principiul securităţii raporturilor juridice ar rămâne doar un slogan. 11. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 12. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând actul de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 13. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 14. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 428 alin. (1) din Codul de procedură penală, cu următorul conţinut: „Contestaţia în anulare pentru motivele prevăzute la art. 426 lit. a) şi c)-h) poate fi introdusă în termen de 30 de zile de la data comunicării deciziei instanţei de apel.“ 15. Autorul excepţiei susţine că textul criticat contravine prevederilor constituţionale cuprinse în art. 21 privind accesul liber la justiţie şi în art. 129 referitor la folosirea căilor de atac. Totodată, sunt invocate prevederile art. 6 privind dreptul la un proces echitabil şi 13 privind dreptul la un remediu efectiv din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. 16. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea observă că, prin Decizia nr. 133 din 2 martie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 489 din 11 mai 2021, Decizia nr. 206 din 9 aprilie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 551 din 4 iulie 2019, Decizia nr. 227 din 16 aprilie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 577 din 15 iulie 2019, şi Decizia nr. 375 din 18 iunie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 937 din 13 octombrie 2020, a reţinut că exercitarea căii extraordinare de atac a contestaţiei în anulare poate avea loc în cazurile strict şi limitativ prevăzute de lege, fiind un remediu procesual prin care se pot repara erori de neînlăturat pe alte căi procesuale. 17. Observând că dispoziţiile de lege criticate reprezintă o normă de procedură, Curtea a reţinut că legiuitorul poate să reglementeze, în privinţa căilor de atac, termene, forma şi conţinutul, instanţa la care se depun, competenţa şi modul de judecare, soluţiile ce pot fi adoptate, astfel cum prevăd dispoziţiile constituţionale ale art. 126 alin. (2). Curtea a constatat, aşadar, că stabilirea unor condiţionări pentru introducerea acţiunilor în justiţie nu constituie, în sine, o încălcare a accesului liber la justiţie, acesta presupunând accesul la mijloacele procedurale prin care se înfăptuieşte justiţia, fiind de competenţa exclusivă a legiuitorului de a institui regulile de desfăşurare a procesului în faţa instanţelor judecătoreşti, soluţie ce rezultă din dispoziţiile art. 126 alin. (2) din Constituţie (în acest sens, a se vedea Decizia Plenului Curţii Constituţionale nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994). Însă legiuitorul este ţinut să o facă orientându-se după principiul est modus in rebus, respectiv legiuitorul trebuie să fie preocupat ca exigenţele instituite să fie îndeajuns de rezonabile încât să nu pună sub semnul întrebării însăşi existenţa dreptului (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 39 din 29 ianuarie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 217 din 12 martie 2004, Decizia nr. 40 din 29 ianuarie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 229 din 16 martie 2004, Decizia nr. 462 din 17 septembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 775 din 24 octombrie 2014). 18. Având în vedere cele arătate, Curtea a constatat că accesul, formularea şi exercitarea căilor de atac, aşadar, în cauza de faţă, a contestaţiei în anulare, pentru motivele reglementate în art. 426 lit. a) şi c)-h) din Codul de procedură penală reprezintă un aspect al accesului liber la justiţie, drept fundamental protejat de art. 21 din Constituţie, în condiţiile în care instituirea unei căi de atac drept modalitate de acces la justiţie implică în mod necesar şi asigurarea posibilităţii de a o utiliza pentru toţi cei care au un drept, un interes legitim, capacitate şi calitate procesuală. Totodată, Curtea a constatat că formularea, în mod condiţionat, a contestaţiei în anulare - cale extraordinară de atac, de retractare -, prin respectarea unui termen de introducere a acesteia, are ca finalitate buna administrare a justiţiei, ocrotirea, pe de o parte, a garanţiilor procesuale ale părţilor, iar, pe de altă parte, a autorităţii de lucru judecat a hotărârilor definitive, a securităţii raporturilor juridice stabilite prin hotărâri definitive. Curtea a reţinut că intenţia legiuitorului a fost aceea de a nu permite retractarea, pe calea contestaţiei în anulare, a unor hotărâri care sunt în puterea lucrului judecat decât în situaţiile excepţionale în care se remarcă erori de procedură în apel şi doar în condiţiile reglementate expres în art. 426-432 din Codul de procedură penală. Aşadar, Curtea a reţinut că instituirea unui termen pentru formularea contestaţiei în anulare este in abstracto o măsură rezonabilă pentru impunerea unei rigori şi discipline procesuale, în vederea soluţionării într-un termen rezonabil a procesului penal, şi o garanţie că această cale de atac nu va deveni o posibilitate a părţilor interesate de a înlătura oricând efectele pe care trebuie să le producă hotărârile judecătoreşti definitive (în acest sens, a se vedea Decizia nr. 501 din 30 iunie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 733 din 21 septembrie 2016, paragraful 25). 19. Distinct de cele anterior menţionate, în ceea ce priveşte termenul de introducere a contestaţiei în anulare formulate ca urmare a publicării Deciziei nr. 685 din 7 noiembrie 2018 în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1021 din 29 noiembrie 2018, Curtea reţine că ea însăşi a identificat efectele şi modalitatea de aplicare a deciziei antereferite. 20. Astfel, în paragrafele 196-198, în ceea ce priveşte cauzele aflate deja pe rolul Completurilor de 5 judecători (la momentul publicării Deciziei nr. 685 din 7 noiembrie 2018), cu privire la care Curtea nu a fost sesizată, instanţa de contencios constituţional a constatat că 4 membri ai Completurilor de 5 judecători (precum şi toţi membrii supleanţi) au fost desemnaţi aleatoriu, prin tragere la sorţi, în timp ce cel de-al cincilea nu a fost desemnat aleatoriu, ci prin hotărâri succesive ale colegiului de conducere din 2014 până în prezent, acesta a fost introdus ca membru de drept al completului, pe care l-a şi prezidat. În raport cu aceste aspecte, jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului obligă la luarea în considerare a principiului continuităţii completului de judecată, prin prisma exigenţelor regulii nemijlocirii ce decurge din art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale (a se vedea Hotărârea din 5 februarie 2014, pronunţată în Cauza Cutean împotriva României, paragrafele 60 şi 61, sau Hotărârea din 7 martie 2017, pronunţată în Cauza Cerovšek şi Božičnik împotriva Sloveniei, paragraful 43), însă ea nu poate fi privită distinct de obligaţia legală de a asigura compunerea aleatorie a respectivului complet de judecată, astfel încât, ţinând cont de aceste două principii/reguli care se aplică împreună, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie trebuie să asigure de îndată constituirea noilor completuri de judecată prin tragerea la sorţi a tuturor celor cinci membri ai acestora, şi nu numai a locului celui considerat ca fiind membru de drept. De asemenea, tragerea la sorţi se va realiza dintre toţi judecătorii în funcţie ai secţiei/secţiilor respective. În egală măsură, dată fiind conduita sancţionabilă sub aspect constituţional a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, prin Colegiul de conducere, care nu este de natură să ofere garanţii cu privire la restabilirea corectă a cadrului legal de funcţionare a Completurilor de 5 judecători, revine Consiliului Superior al Magistraturii - Secţia pentru judecători, în baza prerogativelor sale constituţionale şi legale [art. 133 alin. (1) şi art. 134 alin. (4) din Constituţie, precum şi art. 1 alin. (1) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 628 din 1 septembrie 2012], obligaţia de a identifica soluţiile la nivel de principiu cu privire la legala compunere a completurilor de judecată şi de a asigura punerea lor în aplicare. 21. În ceea ce priveşte cauzele viitoare, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie urmează a asigura, de asemenea, compunerea aleatorie integrală a completurilor. Aceasta trebuie realizată, în privinţa completurilor din materie penală, dintre toţi judecătorii în funcţie ai secţiei/secţiilor respective, întrucât legea nu face nicio distincţie în acest sens. Niciun act administrativ nu poate înlătura sau limita acţiunea legii, aceasta trebuind a fi interpretată şi aplicată în deplină concordanţă cu conţinutul său normativ. Totodată, pentru a nu exista nicio urmă de îndoială cu privire la independenţa/imparţialitatea obiectivă a acestor completuri şi pentru a nu se afecta imaginea şi credibilitatea instanţei supreme, organizarea tragerii la sorţi trebuie să fie, în integralitatea sa, neutră, publică, transparentă, astfel încât să fie prevenite şi înlăturate orice suspiciuni care vizează corecta desfăşurare a procedurii. 22. Întrucât atât în materie penală, cât şi extrapenală, sancţiunea compunerii nelegale a completului de judecată este nulitatea necondiţionată şi, prin urmare, absolută a actelor îndeplinite de un astfel de complet şi ţinând cont de faptul că deciziile sale produc efecte numai pentru viitor, conform art. 147 alin. (4) din Constituţie, Curtea a reţinut că Decizia nr. 685 din 7 noiembrie 2018 se aplică de la data publicării sale, atât situaţiilor pendinte, respectiv în cauzele aflate în curs de judecată, precum şi în cele finalizate în măsura în care justiţiabilii sunt încă în termenul de exercitare a căilor de atac extraordinare corespunzătoare, cât şi situaţiilor viitoare. 23. Per a contrario, Curtea a statuat că Decizia nr. 685 din 7 noiembrie 2018 nu se aplică cauzelor finalizate înainte de publicarea deciziei, în măsura în care termenul de exercitare a căilor de atac extraordinare corespunzătoare era expirat/împlinit la data publicării acesteia în Monitorul Oficial al României, Partea I. 24. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Adrian Georgel Bogza în Dosarul nr. 8.943/2/2018 (3.732/2018) al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia I penală şi constată că dispoziţiile art. 428 alin. (1) din Codul de procedură penală sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Curţii de Apel Bucureşti - Secţia I penală şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 5 mai 2022. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE pentru prof. univ. dr. VALER DORNEANU, în temeiul art. 426 alin. (4) din Codul de procedură civilă coroborat cu art. 14 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, semnează MARIAN ENACHE Magistrat-asistent, Daniela Ramona Mariţiu ----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
