Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Marian Enache │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mihaela Ciochină │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Dimitrie-Bogdan │- judecător │
│Licu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Laura-Iuliana │- judecător │
│Scântei │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Ingrid-Alina Tudora│- │
│ │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Loredana Brezeanu. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 137 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, excepţie ridicată de Societatea Tody Laboratories INT - S.R.L. din Bucureşti în Dosarul nr. 26.794/3/2017* al Tribunalului Bucureşti - Secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal. Excepţia formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 2.096D/2019. 2. La apelul nominal lipsesc părţile. Procedura de înştiinţare este legal îndeplinită. 3. Magistratul-asistent referă asupra cauzei şi arată că autoarea excepţiei de neconstituţionalitate a depus la dosar un înscris prin care solicită judecarea cauzei în lipsă. 4. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate, sens în care invocă jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale, concretizată prin Decizia nr. 783 din 28 noiembrie 2019. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele: 5. Prin Încheierea din 15 mai 2019, pronunţată în Dosarul nr. 26.794/3/2017*, Tribunalul Bucureşti - Secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 137 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de Societatea Tody Laboratories INT - S.R.L. din Bucureşti într-o acţiune în contencios administrativ având ca obiect refuzul Ministerului Finanţelor Publice - Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală Antifraudă Fiscală Bucureşti de a-i admite cererea prin care solicita suspendarea controlului antifraudă. 6. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autoarea acesteia susţine că dispoziţiile art. 137 din Codul de procedură fiscală, prin care se stabilesc regulile de desfăşurare a controlului antifraudă, sunt neconstituţionale în măsura în care sunt înţelese în sensul că nu permit suspendarea controlului, în condiţiile art. 127 din Codul de procedură fiscală. Arată că, în esenţă, orice acte şi fapte ale administraţiei sunt supuse controlului judecătoresc, pentru restabilirea cu celeritate a stării de legalitate, or, în cazul controlului antifraudă, în măsura în care acesta nu este supus suspendării şi, drept urmare, nici refuzul suspendării acestuia nu poate fi supus examinării şi deciziei instanţei de judecată în vederea realizării controlului de legalitate, control care exprimă tocmai fundamentul statului de drept, se instituie o încălcare a exigenţelor constituţionale. Aşa fiind, apreciază că în măsura în care controlul antifraudă nu este supus suspendării şi actele inspectorilor antifraudă sunt exceptate de la controlul judecătoresc, pentru a se stabili conformitatea/neconformitatea acestora cu legea şi a se pronunţa de către instanţa de judecată competentă soluţiile prevăzute de lege, se deschide calea abuzului, cu producerea de prejudicii semnificative, uneori ireparabile ori ireversibile, după caz, soluţia pronunţată ca urmare a sesizării instanţei de judecată ulterior finalizării procedurii controlului antifraudă fiind evident lipsită de eficienţă, inaptă să asigure finalitatea atribuită actului de justiţie. Aşa fiind, autoarea excepţiei consideră că textul art. 137 din Codul de procedură fiscală este neconstituţional în măsura în care este înţeles în sensul că dispoziţiile art. 127 din Codul de procedură fiscală, referitor la suspendare, nu sunt aplicabile controlului antifraudă şi, drept urmare, permit menţinerea timp îndelungat a unor acte evident nelegale, sens în care, alături de eficientizarea dreptului de acces la justiţie, ne aflăm în ipoteza lipsei protecţiei legale, sursa nelegalităţii aflându-se în însăşi corpul legii, situaţie în care însăşi legea este evident neconstituţională. 7. Tribunalul Bucureşti - Secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal apreciază că prevederile criticate nu intră în contradicţie cu exigenţele impuse de dispoziţiile constituţionale ale art. 21 alin. (1) şi (2) privind accesul liber la justiţie, ale art. 44 alin. (1) privind dreptul de proprietate privată, ale art. 45 privind libertatea economică şi ale art. 53 alin. (1) privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi. 8. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 9. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 10. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 11. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 137 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 547 din 23 iulie 2015, care, în redactarea criticată de autoarea excepţiei, au următorul cuprins normativ: "(1) Controlul operativ şi inopinat se poate efectua şi în scopul realizării de operaţiuni de control tematic care reprezintă activitatea de verificare prin care se urmăreşte constatarea, analizarea şi evaluarea unui risc fiscal specific uneia sau mai multor activităţi economice determinate.(2) La începerea controlului operativ şi inopinat, inspectorul antifraudă este obligat să se legitimeze în condiţiile legii.(3) Ori de câte ori controlul operativ şi inopinat se efectuează la sediul social sau la sediile secundare ale contribuabilului/ plătitorului, acesta se consemnează în registrul unic de control, potrivit legii.(4) La finalizarea controlului operativ şi inopinat se încheie procese-verbale de control/acte de control, în condiţiile legii." 12. În opinia autoarei excepţiei de neconstituţionalitate, aceste dispoziţii contravin normelor constituţionale ale art. 21 alin. (1) şi (2) privind accesul liber la justiţie, ale art. 44 alin. (1) privind dreptul de proprietate privată, ale art. 45 privind libertatea economică şi ale art. 53 alin. (1) privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi. 13. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că dispoziţiile art. 137 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală au mai făcut obiect al controlului de constituţionalitate, în acest sens fiind Decizia nr. 783 din 28 noiembrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 120 din 17 februarie 2020, prin care Curtea a statuat în sensul constituţionalităţii acestora. 14. Prin decizia precitată, la paragrafele 12-20, Curtea a reţinut că, având în vedere necesitatea consolidării cadrului legal privind lupta împotriva evaziunii fiscale, legiuitorul a adoptat Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 74/2013 privind unele măsuri pentru îmbunătăţirea şi reorganizarea activităţii Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 389 din 29 iunie 2013, care prevede la art. 3 că în cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală se înfiinţează Direcţia generală antifraudă fiscală, structură fără personalitate juridică, cu atribuţii de prevenire şi combatere a actelor şi faptelor de evaziune fiscală şi fraudă fiscală şi vamală. Ca urmare a înfiinţării Direcţiei generale antifraudă fiscală, prin art. III pct. 9 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 8/2014 pentru modificarea şi completarea unor acte normative şi alte măsuri fiscal-bugetare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 151 din 28 februarie 2014, legiuitorul a introdus în vechiul Cod de procedură fiscală - Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 -, în cuprinsul titlului VI^2 - Controlul antifraudă, art. 93^3 intitulat Reguli privind controlul operativ şi inopinat, care reglementează controlul antifraudă, ca formă distinctă de control fiscal. Această soluţie legislativă a fost preluată, ulterior, de art. 137 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, dispoziţii potrivit cărora controlul operativ şi inopinat se poate efectua şi în scopul realizării de operaţiuni de control tematic, care reprezintă activitatea de verificare prin care se urmăreşte constatarea, analizarea şi evaluarea unui risc fiscal specific uneia sau mai multor activităţi economice determinate, iar la finalizarea controlului operativ şi inopinat se încheie procese-verbale de control/acte de control, în condiţiile legii. 15. În acest context, Curtea a subliniat că cele două tipuri de control fiscal, respectiv controlul antifraudă şi inspecţia fiscală, au obiective diferite, ceea ce înseamnă că şi tematica verificărilor celor două tipuri de control este diferită. Astfel, în ceea ce priveşte obiectul inspecţiei fiscale, conform art. 113-135 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, inspecţia fiscală reprezintă activitatea ce are ca obiect verificarea legalităţii şi conformităţii declaraţiilor fiscale, corectitudinii şi exactităţii îndeplinirii obligaţiilor în legătură cu stabilirea obligaţiilor fiscale de către contribuabil/plătitor, respectării prevederilor legislaţiei fiscale şi contabile, verificarea sau stabilirea, după caz, a bazelor de impozitare şi a situaţiilor de fapt aferente, stabilirea diferenţelor de obligaţii fiscale principale. Inspecţia fiscală are în vedere examinarea tuturor stărilor de fapt şi raporturile juridice care sunt relevante pentru impozitare sau verificarea modului de respectare a altor obligaţii prevăzute de legislaţia fiscală şi contabilă şi se exercită exclusiv, nemijlocit şi neîngrădit de organele de inspecţie fiscală. Rezultatul inspecţiei fiscale se consemnează, în scris, într-un raport de inspecţie fiscală, în care se prezintă constatările organului de inspecţie fiscală din punctul de vedere faptic şi legal şi consecinţele lor fiscale. Raportul de inspecţie fiscală stă la baza emiterii deciziei de impunere, pentru diferenţe în plus sau în minus de obligaţii fiscale principale aferente diferenţelor de baze de impozitare, a deciziei de nemodificare a bazelor de impozitare, dacă nu se constată diferenţe ale bazelor de impozitare şi, respectiv, de obligaţii fiscale principale, precum şi a deciziei de modificare a bazelor de impozitare, dacă se constată diferenţe ale bazelor de impozitare, dar fără stabilirea de diferenţe de obligaţii fiscale principale. 16. În schimb, controlul antifraudă, reglementat de art. 136 şi 137 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, precum şi de legislaţia specifică, are drept obiectiv prevenirea şi combaterea actelor şi faptelor de evaziune fiscală şi fraudă fiscală şi vamală. În acest scop, Direcţia generală antifraudă fiscală desfăşoară activităţi de descoperire şi de urmărire a infracţiunilor economico-financiare, precum şi activităţi de destructurare a lanţurilor tranzacţionale constituite pentru prejudicierea bugetului statului. În exercitarea atribuţiilor de serviciu, inspectorii antifraudă au dreptul de a efectua o multitudine de activităţi, aşa cum rezultă din reglementarea art. 6 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 74/2013, şi anume să verifice din punct de vedere fiscal, să documenteze, să întocmească acte de control operativ planificat sau inopinat privind rezultatele verificărilor, să aplice măsurile prevăzute de normele legale şi să sesizeze organele competente în vederea valorificării constatărilor. De asemenea, potrivit art. 15 alin. (1) din acelaşi act normativ, ca urmare a controalelor efectuate, inspectorii antifraudă întocmesc mai multe tipuri de acte, şi anume: procese-verbale de control/acte de control pentru stabilirea stării de fapt fiscale, procese-verbale pentru constatarea şi sancţionarea contravenţiilor, precum şi procese-verbale pentru constatarea împrejurărilor privind săvârşirea unor fapte prevăzute de legea penală. 17. În funcţie de tipurile de procese-verbale care pot fi încheiate de către inspectorii antifraudă, Curtea a remarcat anumite particularităţi ale acestora, şi anume: (i) procesul-verbal pentru constatarea şi sancţionarea contravenţiilor este actul de constatare a unei abateri şi de aplicare a unei sancţiuni chiar de către organul de control, fiind supus dispoziţiilor Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare; (ii) procesul-verbal de control pentru stabilirea stării de fapt, potrivit pct. 1, 8 şi 9 din anexa nr. 1b, capitolul I, la Ordinul preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr. 3.838/2015 reprezintă actul de control bilateral care se întocmeşte de către inspectorii antifraudă cu ocazia controlului operativ şi inopinat, pentru constatarea unor situaţii faptice şi documentare existente la un moment dat, pentru stabilirea stării de fapt fiscale şi pentru stabilirea implicaţiilor fiscale ale acestora. Constatările inspectorilor antifraudă rezultate în urma unei acţiuni de control operativ şi inopinat se valorifică în funcţie de natura constatărilor şi obiectivul controlului, iar procesul-verbal se comunică contribuabilului, conform prevederilor Legii nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările şi completările ulterioare. Această categorie de procese-verbale reprezintă simple acte de constatare, care nu produc efecte juridice prin ele însele, urmând a fi valorificate ulterior prin emiterea unui act fiscal; (iii) procesul-verbal pentru constatarea împrejurărilor privind săvârşirea unor fapte prevăzute de legea penală reprezintă atât act de sesizare a organelor de urmărire penală, cât şi mijloc de probă în cadrul procesului penal, împotriva sa existând căi de atac în cazurile şi în condiţiile prevăzute de Codul de procedură penală. Astfel, potrivit art. 8 alin. (3) şi (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 74/2013, în situaţia în care inspectorii antifraudă, în timpul acţiunilor de control, constată împrejurări privind săvârşirea unor fapte prevăzute de legea penală în domeniul financiar-fiscal sau vamal, întocmesc procese-verbale şi acte de control în baza cărora sesizează organele de urmărire penală cu privire la faptele constatate. Împreună cu actul de sesizare se trimit organelor de urmărire penală procesul-verbal sau actul de control încheiat, documentele ridicate şi explicaţiile scrise solicitate, precum şi alte înscrisuri care au valoare probatorie de înscrisuri în procesul penal. Curtea remarcă, de asemenea, că, potrivit art. 350 din Codul de procedură fiscală, în cazuri temeinic justificate, după începerea urmăririi penale, cu avizul procurorului, poate fi solicitată Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală efectuarea de controale fiscale, conform obiectivelor stabilite, iar rezultatul acestor controale se consemnează în procese-verbale, care nu constituie însă titlu de creanţă fiscală. 18. Prin urmare, raportat la criticile formulate în cauză, Curtea a reţinut că inspectorii antifraudă, învestiţi cu exerciţiul autorităţii publice, sunt îndrituiţi să verifice legalitatea activităţilor desfăşurate, existenţa şi autenticitatea documentelor justificative în activităţile de prestări de servicii, să legitimeze şi să stabilească identitatea administratorilor entităţilor controlate, să aplice măsurile prevăzute de normele legale şi să sesizeze organele competente în vederea valorificării constatărilor. La finalizarea controlului operativ şi inopinat efectuat de inspectorii antifraudă, se încheie procese-verbale de control/acte de control, în cuprinsul cărora se fac constatări asupra unei situaţii de fapt din perioada de funcţionare a societăţii. Aceste procese-verbale nu sunt emise însă în exercitarea atribuţiilor de administrare a impozitelor, taxelor şi contribuţiilor sociale, ci în exercitarea atribuţiilor de control tematic, urmărindu-se constatarea, analizarea şi evaluarea unui risc fiscal specific al uneia sau mai multor activităţi economice determinate. Aşadar, procesul-verbal de control întocmit de inspectorii antifraudă nu este de natură să producă efecte juridice prin el însuşi faţă de entitatea verificată şi nu stabileşte creanţe fiscale în sarcina acesteia, astfel încât, indiferent de constatările din cuprinsul său, acesta constituie doar un act premergător unor acte juridice ce urmează a fi întocmite, fie că ele sunt de natură fiscală sau penală. 19. Curtea a constatat că problema naturii juridice a proceselor-verbale întocmite de inspectorii antifraudă în temeiul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 74/2013 şi posibilitatea contestării acestora au constituit şi obiectul Deciziei nr. 2 din 22 ianuarie 2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 178 din 26 februarie 2018, decizie prin care, reţinând opinia jurisprudenţială majoritară a instanţelor faţă de problema analizată, instanţa supremă a subliniat că procesul-verbal întocmit de inspectorii antifraudă cu ocazia controlului curent, operativ şi inopinat sau a controlului tematic nu întruneşte trăsăturile caracteristice ale unui act administrativ fiscal, ci doar constată unele situaţii faptice şi documentare pentru stabilirea stării de fapt fiscale sau constată unele împrejurări privind săvârşirea unor fapte prevăzute de legea penală şi implicaţiile fiscale ale acestora. Neavând caracterul unui act administrativ fiscal, întrucât nu dă naştere, nu stinge şi nu modifică raporturi juridice de natură fiscală, acesta nu poate fi atacat pe cale separată, ci doar odată cu actul administrativ pe care îl precedă. 20. Cu privire la posibilităţile de contestare, Curtea Constituţională a reţinut că, nefiind acte administrativ-fiscale, procesele-verbale de control întocmite de inspectorii antifraudă nu pot constitui obiect distinct al căilor de atac administrative şi judiciare, ci pot fi contestate doar în cadrul acţiunilor care au ca obiect creanţe fiscale rezultate din valorificarea constatărilor şi a stărilor de fapt fiscale determinate în cadrul controalelor efectuate de inspectorii antifraudă. Prin urmare, prin procesele-verbale întocmite de inspectorii antifraudă nu se individualizează creanţe fiscale, eventualele prejudicii fiind doar estimate, iar câtă vreme nu a fost emis un titlu de creanţă prin care, potrivit legii, să se stabilească şi să se individualizeze creanţa fiscală, nu se poate susţine că prin procesul-verbal de control se face dovada unei creanţe certe, lichide şi exigibile asupra patrimoniului debitoarei/contribuabilului. De altfel, potrivit art. 152 alin. (2) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, „colectarea creanţelor fiscale se face în temeiul unui titlu de creanţă fiscală sau al unui titlu executoriu, după caz“, iar, potrivit art. 350 alin. (3) din acelaşi act normativ, procesele-verbale întocmite de organele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală cu ocazia efectuării controlului fiscal nu constituie titlu de creanţă. 21. Prin urmare, Curtea a constatat că procesul-verbal de control inopinat încheiat de organele/inspectorii antifraudă nu stabileşte în sarcina contribuabilului debite fiscale, ci doar consemnează anumite elemente de fapt şi estimează eventuale prejudicii, fiind considerat un simplu mijloc de probă ce urmează a fi valorificat de organele de inspecţie fiscală şi/sau de cercetare penală. În situaţiile în care, prin procesul-verbal, organele de control nu estimează, ci stabilesc obligaţii fiscale, impunându-le contribuabililor şi obligaţia de plată a acestora, nu se mai poate vorbi despre o simplă operaţiune administrativă, ci despre un veritabil act administrativ fiscal. Or, având în vedere cele mai sus menţionate, Curtea a învederat faptul că numai în baza unui titlu de creanţă, care să aibă la bază cele consemnate şi reţinute în procesul-verbal de control, se poate reţine în sarcina contribuabilului obligaţia de plată a unor sume la bugetul de stat, în acest mod asigurându-se, totodată, şi posibilitatea efectivă a contribuabililor de a contesta conţinutul respectivelor procese-verbale. 22. În acest context, Curtea a considerat că scopul emiterii proceselor-verbale de control întocmite de inspectorii antifraudă, în baza dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 74/2013, nu este producerea de efecte juridice de sine stătătoare, specifice dreptului fiscal, ci doar comunicarea către persoana supusă controlului a unor împrejurări din activitatea sa, în vederea valorificării ulterioare a acestora în cadrul procesului penal sau prin emiterea/întocmirea titlurilor de creanţă, constând în decizii de impunere, sau a altor acte administrative asimilate. 23. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine reconsiderarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, atât soluţia, cât şi considerentele cuprinse în jurisprudenţa instanţei de contencios constituţional îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă. 24. Referitor la susţinerile potrivit cărora art. 137 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală este neconstituţional în măsura în care dispoziţiile art. 127 din acelaşi cod, referitoare la suspendare, nu sunt aplicabile controlului antifraudă, Curtea apreciază că o atare critică nu poate fi reţinută, având în vedere că, prin art. 127 antereferit, legiuitorul a reglementat suspendarea inspecţiei fiscale, în condiţiile prevăzute la alin. (1) ale acestui articol. Curtea reţine că, deşi în sens larg, noţiunea de control fiscal înglobează atât inspecţia fiscală, cât şi controlul antifraudă, în sens strict, controlul fiscal este echivalent inspecţiei fiscale şi nu se suprapune noţiunii de control antifraudă. Mai mult, întrucât procesul-verbal de control antifraudă nu este un act administrativ fiscal, ci un mijloc de probă, el nu poate fi supus unei contestaţii administrative fiscale, potrivit dispoziţiilor art. 268 din Codul de procedură fiscală, nefiind aplicabile nici dispoziţiile art. 14 şi 15 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, întrucât aceste dispoziţii privesc doar situaţia suspendării executării actului administrativ. 25. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Societatea Tody Laboratories INT - S.R.L. din Bucureşti în Dosarul nr. 26.794/3/2017* al Tribunalului Bucureşti - Secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal şi constată că dispoziţiile art. 137 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Tribunalului Bucureşti - Secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 27 aprilie 2023. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE MARIAN ENACHE Magistrat-asistent, Ingrid-Alina Tudora -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
