Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniela Ramona │- │
│Mariţiu │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantei Ministerului Public, procuror Nicoleta-Ecaterina Eucarie. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 175 alin. (1) lit. c) din Codul penal coroborat cu art. 295 din acelaşi act normativ, excepţie ridicată de Ioan Silviu Wagner în Dosarul nr. 5.230/2/2017 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia I penală. Excepţia formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.569D/2019. 2. La apelul nominal se prezintă autorul excepţiei personal şi asistat de domnul avocat Liviu-Narcis Pîrvu, cu împuternicire avocaţială depusă la dosar. Lipsesc celelalte părţi. Procedura de înştiinţare este legal îndeplinită. Magistratul-asistent referă asupra notelor scrise depuse la dosar, prin care autorul excepţiei solicită admiterea acesteia şi face anumite precizări referitoare la jurisprudenţa Curţii Constituţionale. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul domnului avocat Liviu-Narcis Pîrvu, care solicită admiterea excepţiei de neconstituţionalitate, apreciind că textul criticat încalcă prevederile art. 1 alin. (5) şi ale art. 73 alin. (3) lit. h) din Constituţie. Art. 175 alin. (1) lit. c) din Codul penal este imprevizibil, în condiţiile în care societăţile cu capital majoritar de stat sunt societăţi de drept privat care, prin acte normative sau administrative, îşi pot modifica structura capitalului social fie prin cumpărarea, fie prin vânzarea de acţiuni. Apreciază că se creează posibilitatea ca autorităţi administrative ale statului să intervină în structura capitalului social al societăţilor pe acţiuni astfel încât acestea să se transforme din societăţi cu capital minoritar de stat în societăţi cu capital majoritar de stat şi invers. Susţine că statutul de funcţionar public, din perspectiva legii penale, este legat de structura capitalului social al unei societăţi pe acţiuni, fiind însă imposibil pentru un angajat/funcţionar din aceste societăţi să împiedice modificări ale structurii capitalului social. Aceasta determină aplicarea unui statut impredictibil angajaţilor/funcţionarilor din aceste societăţi, precum şi modificarea implicită a limitelor de pedeapsă. Apreciază că în aceste condiţii nu se poate susţine că legiuitorul este cel care modifică limitele de pedeapsă, ci se conferă această atribuţie unui organ administrativ. Din perspectiva încălcării prevederilor art. 44 din Constituţie, apreciază că nu există nicio diferenţă între responsabilităţile unui funcţionar al unei societăţi al cărei capital social este deţinut de stat în proporţie de 49% şi cele ale unui funcţionar al unei societăţi al cărei capital social este deţinut de stat în proporţie de 50,5%. 4. Reprezentanta Ministerului Public solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată. Invocă Decizia nr. 11 din 14 ianuarie 2016 şi Decizia nr. 215 din 17 aprilie 2018. Obiectul juridic al infracţiunilor de serviciu nu se referă la protecţia penală a relaţiilor sociale referitoare la proprietate. Infracţiunile sunt reglementate de legiuitor în considerarea importanţei relaţiilor sociale referitoare la modul de desfăşurare a activităţilor de serviciu ale funcţionarilor publici, care nu se poate realiza, potrivit art. 175 din Codul penal, decât în condiţiile îndeplinirii unor acte cu încălcarea unor principii. Dispoziţiile criticate nu încalcă prevederile constituţionale ale art. 44. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele: 5. Prin Încheierea din 4 aprilie 2019, pronunţată în Dosarul nr. 5.230/2/2017, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia I penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 175 alin. (1) lit. c) din Codul penal coroborat cu art. 295 din acelaşi act normativ, excepţie ridicată de Ioan Silviu Wagner cu ocazia soluţionării unei cauze penale în care autorul excepţiei a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de delapidare. 6. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia apreciază că dispoziţiile art. 175 alin. (1) lit. c) din Codul penal încalcă prevederile art. 1 alin. (5) din Constituţie, legea nefiind predictibilă în cazul persoanelor care exercită atribuţii legate de obiectul de activitate în cadrul unor persoane juridice cu capital privat integral sau parţial de stat. Astfel, prin acte administrative sau de drept civil, după caz, statul îşi poate vinde, majora ori diminua participaţiile la capitalul persoanelor juridice. Astfel, cvasitotalităţii celor care exercită activităţi în cadrul acestor persoane juridice li se schimbă statutul din punctul de vedere al art. 175 alin. (1) lit. c) din Codul penal după cum evoluează cuantumul participaţiilor statului şi fără ca aceştia să poată participa la luarea deciziilor privind schimbarea statutului propriu. 7. Arată că persoanele juridice care nu îndeplinesc un serviciu de interes public pentru care au fost învestite de autorităţile publice sau care sunt supuse controlului ori supravegherii acestora cu privire la îndeplinirea respectivului serviciu public, altele decât instituţiile publice şi regiile autonome, sunt persoane juridice de drept privat. Bunurile aflate în proprietatea acestora au regimul proprietăţii private. De asemenea, în cazul în care persoanele juridice de drept privat sunt societăţi, societăţi cooperative, societăţi europene, deşi dreptul de proprietate asupra bunurilor lor aparţine persoanelor juridice însele (societăţile cooperative de drept intern sau societăţile cooperative europene folosesc şi bunuri care aparţin membrilor), persoanele (fizice sau juridice) care au calitatea de membri sunt proprietarii participaţiilor (denumite, după caz, părţi de interes, acţiuni, părţi sociale). Valoarea participaţiilor (conţinutul economic al dreptului de proprietate) este în raport direct cu valoarea bunurilor aflate în proprietatea persoanelor juridice respective, iar delapidarea unui asemenea bun determină diminuarea inclusiv a valorii economice a dreptului de proprietate asupra participaţiilor membrilor. 8. Apreciază că legiuitorul a instituit măsuri de ocrotire penală diferite, inegale, după cum deţinătorul capitalului majoritar (adică al participaţiilor majoritare) este sau nu este statul, încălcânduse dispoziţiile art. 44 alin. (2) din Constituţie. Nu există nicio justificare pentru a conferi unei autorităţi administrative şi unor persoane particulare dreptul de a schimba statutul unei persoane, din punct de vedere penal, din funcţionar public în funcţionar sau invers, cu consecinţa directă a modificării limitelor sancţiunii penale pentru una şi aceeaşi faptă. O schimbare atât de importantă a statutului unei persoane trebuie să fie asumată liber de aceasta prin alegerea liberă a regimului de funcţionar public în sensul legii penale. Prin mecanismul trecerii de la capital majoritar de stat la capital minoritar de stat şi invers prin decizii care aparţin unor persoane particulare şi unor autorităţi administrative se modifică implicit limitele de pedeapsă pentru infracţiunea de delapidare. 9. Permisiunea acordată implicit de art. 175 alin. (1) lit. c) din Codul penal persoanelor particulare şi autorităţilor nonlegislative ca prin stabilirea şi modificarea participaţiilor la capitalul unor persoane juridice de drept privat să modifice limitele de pedeapsă pentru aceeaşi faptă săvârşită de aceeaşi persoană, aflată cu persoana juridică în aceleaşi raporturi, este neconstituţională, încălcând prevederile art. 73 alin. (3) lit. h) din Constituţie. 10. Curtea de Apel Bucureşti - Secţia I penală, reluând cele susţinute de autorul excepţiei de neconstituţionalitate, apreciază că dispoziţiile de lege criticate nu respectă exigenţele impuse de Legea fundamentală, excepţia invocată fiind întemeiată. 11. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 12. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile scrise depuse la dosar, susţinerile avocatului prezent, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 13. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 14. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 175 alin. (1) lit. c) din Codul penal coroborat cu art. 295 din acelaşi act normativ, cu următorul conţinut: - Art. 175 alin. (1) lit. c): „(1) Funcţionar public, în sensul legii penale, este persoana care, cu titlu permanent sau temporar, cu sau fără o remuneraţie: (...) c) exercită, singură sau împreună cu alte persoane, în cadrul unei regii autonome, al altui operator economic sau al unei persoane juridice cu capital integral sau majoritar de stat, atribuţii legate de realizarea obiectului de activitate al acesteia.“; – Art. 295: "(1) Însuşirea, folosirea sau traficarea de către un funcţionar public, în interesul său ori pentru altul, de bani, valori sau alte bunuri pe care le gestionează sau le administrează se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani şi interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică.(2) Tentativa se pedepseşte.“" 15. Autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine că textul criticat contravine prevederilor constituţionale cuprinse în art. 1 alin. (5), potrivit căruia, în România, respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie, art. 44 referitor la dreptul de proprietate privată şi art. 73 alin. (3) lit. h) referitor la domeniul de aplicare al legii organice. 16. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că, prin Decizia nr. 231 din 16 aprilie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 614 din 25 iulie 2019, şi Decizia nr. 11 din 14 ianuarie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 245 din 1 aprilie 2016, a constatat că definiţiile prevăzute la art. 175 din Codul penal prezintă importanţă sub aspectul faptului că funcţionarii publici, în sensul legii penale, sunt potenţiali subiecţi activi ai infracţiunilor reglementate în cuprinsul titlului V - „Infracţiuni de corupţie şi de serviciu“ al Părţii speciale a Codului penal, în cazul cărora ipoteza normei de incriminare prevede în mod expres această calitate. Din această subcategorie fac parte infracţiunile de luare de mită (art. 289), delapidare (art. 295), abuz în serviciu (art. 297), neglijenţă în serviciu (art. 298), folosirea abuzivă a funcţiei în scop sexual (art. 299), uzurparea funcţiei (art. 300), conflictul de interese (art. 301), violarea secretului corespondenţei [în varianta agravată, prevăzută la art. 302 alin. (3)] şi divulgarea informaţiilor secrete de serviciu sau nepublice (art. 304). Infracţiunile enumerate fac parte din categoria infracţiunilor de corupţie şi de serviciu. Aşa fiind, obiectul juridic al acestor infracţiuni vizează relaţiile sociale ce se formează în legătură cu activităţile profesionale ale funcţionarilor publici, relaţii sociale ce sunt incompatibile cu săvârşirea de către aceştia a faptelor incriminate prin dispoziţiile legale anterior enumerate. 17. Curtea a reţinut, totodată, că obiectul juridic al infracţiunilor analizate nu constă în protecţia penală a relaţiilor sociale referitoare la proprietate, premisă de la care, în mod greşit, pleacă şi autorul excepţiei din prezenta cauză în formularea criticii de neconstituţionalitate atunci când face trimitere la regimul juridic reglementat, prin textul criticat, în favoarea proprietăţii private a statului prin raportare la cel al proprietăţii private aparţinând persoanelor juridice de drept privat. Această subcategorie de infracţiuni de corupţie şi de serviciu a fost reglementată de legiuitor în considerarea importanţei relaţiilor sociale referitoare la buna desfăşurare a activităţii de serviciu a funcţionarilor publici, definiţi la art. 175 din Codul penal, activitate care nu se poate realiza în condiţiile îndeplinirii de către aceştia a unor acte cu încălcarea principiilor imparţialităţii, integrităţii, transparenţei deciziei şi supremaţiei interesului public în exercitarea demnităţilor şi funcţiilor publice. 18. Având în vedere cele arătate, Curtea a observat că nici scopul şi nici efectul dispoziţiilor art. 175 alin. (1) lit. c) din Codul penal nu sunt de ocrotire a relaţiilor sociale din domeniul patrimonial, ci de prevenire a săvârşirii, de către persoanele care îşi desfăşoară activitatea în cadrul persoanelor juridice enumerate în cuprinsul acestuia, a faptelor prevăzute în cuprinsul normelor legale ce incriminează infracţiunile de corupţie sau de serviciu al căror subiect activ are calitatea de funcţionar public în sensul legii penale. Astfel, legiuitorul a avut în vedere, prin delimitarea sferei funcţionarilor publici, nu ocrotirea superioară a unei anumite forme de proprietate privată, ci amplitudinea socială a activităţii pe care aceştia o desfăşoară, utilizând mijloace penale în funcţie de aceste criterii. În acest sens este primordial interesul general al societăţii, interes care se circumscrie în mod evident domeniilor în care statul exercită prerogative de orice natură, în speţă fiind vorba despre calitatea acestuia de acţionar, majoritar sau exclusiv, în cadrul regiilor autonome, al unor operatori economici sau al altor persoane juridice. 19. Pentru aceste motive Curtea a constatat că nu poate fi susţinută încălcarea, prin textul criticat, a prevederilor art. 44 alin. (2) din Constituţie, sub forma asigurării de către legiuitor a unei protecţii juridice sporite proprietăţii private a statului, aparţinând persoanelor juridice prevăzute la art. 175 alin. (1) lit. c) din Codul penal, în raport cu cea reglementată în favoarea persoanelor juridice cu capital majoritar sau integral privat. 20. De asemenea, Curtea a constatat că nu poate fi reţinută nici încălcarea, prin prevederile art. 175 alin. (1) lit. c) din Codul penal, a dispoziţiilor art. 16 alin. (1) din Constituţie referitoare la egalitatea în drepturi. Cu privire la acestea, Curtea Constituţională a stabilit, în jurisprudenţa sa, că discriminarea presupune acordarea unui regim juridic diferit unor persoane aflate în situaţii identice. Însă, din punctul de vedere al importanţei sociale a activităţilor desfăşurate de către persoanele angajate în cadrul persoanelor juridice enumerate la art. 175 alin. (1) lit. c) din Codul penal, precum şi al importanţei sociale a obiectului lor de activitate - aspecte avute în vedere de legiuitor în reglementarea diferitelor categorii de funcţionari publici în sensul legii penale, precum şi a infracţiunilor de corupţie sau de serviciu ce au ca subiect activ persoane având această calitate -, acestea nu se află în situaţii juridice identice cu persoanele fizice care îşi desfăşoară activitatea în cadrul persoanei juridice cu capital majoritar sau integral privat. 21. În ceea ce priveşte susţinerea potrivit căreia textul este neconstituţional deoarece permite anumitor autorităţi administrative sau persoane particulare să modifice unilateral participaţia statului la capitalul unei entităţi şi, implicit, să stabilească limitele de pedeapsă pentru infracţiunea de delapidare, Curtea apreciază că nici aceasta nu poate fi reţinută. Astfel, Curtea observă că operaţiunile reclamate de autorul excepţiei - diminuarea/mărirea participaţiei statului la societăţile comerciale - nu sunt operaţiuni realizate prin simpla manifestare de voinţă a vreunei persoane şi prin intermediul unei activităţi secrete, ci procedura aplicabilă este reglementată de diverse acte normative, de exemplu Legea nr. 137/2002 privind unele măsuri pentru accelerarea privatizării, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 215 din 28 martie 2002, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 88/1997 privind privatizarea societăţilor comerciale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 381 din 29 decembrie 1997, Legea nr. 173/2020 privind unele măsuri pentru protejarea intereselor naţionale în activitatea economică, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 736 din 13 august 2020. Astfel, destinatarii normei au reprezentarea aspectelor în funcţie de care sunt obligaţi să îşi modeleze conduita, fiind capabili să prevadă, într-o măsură rezonabilă, faţă de circumstanţele speţei, consecinţele care ar putea rezulta dintr-o anumită faptă şi să îşi corecteze conduita. 22. În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 295 din Codul penal, Curtea observă că, prin Decizia nr. 219 din 4 aprilie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 536 din 7 iulie 2017, paragrafele 25 şi 27, instanţa constituţională a reţinut că infracţiunea de delapidare are ca obiect juridic special relaţiile sociale de serviciu ale căror formare şi desfăşurare implică o corectă gestionare şi administrare a bunurilor mobile din patrimoniul unei persoane juridice, iar, ca obiect material, conform ipotezei normei de incriminare, bani, valori sau alte bunuri. Fiind vorba despre o infracţiune ce are ca subiect activ o persoană care are calitatea de funcţionar public în sensul legii penale, Curtea a reţinut că persoana juridică ale cărei interese legale sunt ocrotite prin incriminarea faptelor arătate la art. 295 din Codul penal este o autoritate publică, o instituţie publică sau o altă persoană juridică ce administrează sau exploatează bunuri proprietate publică. Elementul material al laturii obiective se realizează prin fapta de însuşire, folosire sau traficare de bani, valori sau alte bunuri, în interes personal sau pentru altul. Prin „însuşire“ se înţelege scoaterea unui bun din posesia sau detenţia unei persoane juridice dintre cele mai sus menţionate şi trecerea acestuia în proprietatea făptuitorului, aşa încât acesta să poată dispune de el prin consumare, folosire sau chiar înstrăinare. „Folosirea“ ca modalitate normativă de realizare a obiectului material al infracţiunii analizate constă în scoaterea iniţială a unui bun din posesia unei persoane juridice şi în utilizarea lui în folosul făptuitorului, urmată de readucerea bunului în patrimoniul din care a fost scos. „Traficarea“, în sensul aceleiaşi norme de incriminare, constă în scoaterea unui bun din patrimoniul unei persoane juridice şi în utilizarea lui de către făptuitor în vederea obţinerii unui profit, într-o manieră speculativă. Urmarea imediată constă în crearea unei stări de pericol pentru relaţiile sociale referitoare la activitatea economică a persoanelor juridice avute în vedere, prin scoaterea bunului care formează obiectul material al infracţiunii din sfera patrimonială în care se găsea iniţial şi folosirea lui în interesul făptuitorului sau al altei persoane. Atingerea scopului săvârşirii faptei, respectiv obţinerea unui folos sau satisfacerea unui interes pentru sine sau pentru altul, nu prezintă importanţă pentru consumarea infracţiunii de delapidare, însă existenţa acestuia denotă săvârşirea cu intenţie directă a infracţiunii. 23. Având în vedere conţinutul constitutiv al infracţiunii de delapidare şi pericolul social pe care faptele prin care aceasta poate fi realizată îl prezintă pentru relaţiile sociale de natură patrimonială ale oricărei persoane juridice, precum şi pentru activităţile economice ale oricărei astfel de persoane, Curtea a reţinut că o atare reglementare legală nu este contrară caracterului necesar al incriminării astfel realizate şi păstrează un just raport de proporţionalitate între interesul general, circumscris imperativului respectării relaţiilor sociale protejate de norma juridică în cauză, şi cel individual, circumscris libertăţii persoanei de a exercita activităţi economice. 24. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Ioan Silviu Wagner în Dosarul nr. 5.230/2/2017 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia I penală şi constată că dispoziţiile art. 175 alin. (1) lit. c) din Codul penal coroborat cu art. 295 din acelaşi act normativ sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Curţii de Apel Bucureşti - Secţia I penală şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 5 mai 2022. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE pentru prof. univ. dr. VALER DORNEANU, în temeiul art. 426 alin. (4) din Codul de procedură civilă coroborat cu art. 14 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, semnează MARIAN ENACHE Magistrat-asistent, Daniela Ramona Mariţiu ----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
