Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Petre Lăzăroiu │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Simona-Maya │- judecător │
│Teodoroiu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Afrodita Laura │- │
│Tutunaru │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 375 şi art. 377 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Gheorghe Brătilă în Dosarul nr. 3.140/114/2015 al Tribunalului Buzău - Secţia penală şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.943D/2017. 2. La apelul nominal se prezintă, pentru autorul excepţiei, domnul avocat Dragoş-Mihai Ciob din cadrul Baroului Buzău, cu delegaţie la dosar, şi lipsesc celelalte părţi, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită. 3. Magistratul-asistent referă asupra faptului că autorul excepţiei de neconstituţionalitate a depus la dosar concluzii scrise, prin care solicită admiterea acesteia. 4. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul domnului avocat, care, cu titlu preliminar, depune concluziile scrise în original şi un set de documente pe care le consideră utile soluţionării excepţiei. 5. Solicită admiterea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 375 şi art. 377 din Codul de procedură penală, care sunt neconstituţionale în măsura în care permit instanţelor de judecată să aplice procedura simplificată în cazul în care nu toţi inculpaţii solicită acest lucru. În acest sens face o scurtă prezentare a cauzei pe fond şi arată că unul dintre argumentele pentru care autorul excepţiei a fost condamnat a constat în împrejurarea că celălalt coinculpat a recunoscut săvârşirea faptelor. Aşa fiind, reglementarea legală criticată este neconstituţională, deoarece orice probă administrată din momentul admiterii cererii de judecare a cauzei potrivit procedurii abreviate nu face altceva decât să producă o amânare/prelungire a stabilirii condamnării, care nu mai poate fi răsturnată. O soluţie justă din punct de vedere constituţional ar fi aceea ca instanţele fie să respingă cererile de judecare a cauzei potrivit procedurii simplificate în cazul infracţiunilor corelative, fie, eventual, să disjungă cauza. 6. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere ca neîntemeiată a excepţiei de neconstituţionalitate, deoarece prin admiterea cererii de judecare a procedurii abreviate nu sunt afectate dispoziţiile constituţionale invocate. În cazurile de indivizibilitate este evident că este dificil să se dispună disjungerea cauzei cu privire la unii dintre inculpaţi, însă măsura dispusă de către instanţă este una justă, întrucât aceasta s-a pronunţat asupra vinovăţiei inculpaţilor în acelaşi moment, respectiv acela al finalizării cercetării judecătoreşti pentru toţi inculpaţii. Aşa fiind, nu se poate susţine că judecătorul a încălcat obligaţia de a fi imparţial. De altfel, într-un caz contrar, acesta ar fi incompatibil să judece cauza. În măsura în care ar face aprecieri cu privire la vinovăţia inculpaţilor înainte de momentul pronunţării hotărârii, relevantă în acest sens este şi Decizia nr. 17 din 12 noiembrie 2012, pronunţată de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu ocazia soluţionării unui recurs în interesul legii. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 7. Prin Încheierea din 6 iunie 2017, pronunţată în Dosarul nr. 3.140/114/2015, Tribunalul Buzău - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 375 şi art. 377 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Gheorghe Brătilă într-o cauză penală în care se fac cercetări cu privire la săvârşirea infracţiunilor de dare şi luare de mită comise de autorul excepţiei, precum şi de alţi patru coinculpaţi persoane fizice, dintre care doi au fost condamnaţi urmând procedura simplificată, iar ceilalţi trei - printre care şi autorul excepţiei - au fost condamnaţi urmând procedura obişnuită. 8. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine că prevederile legale menţionate sunt neconstituţionale, deoarece, în situaţia în care unul sau unii dintre inculpaţi solicită ca judecata să aibă loc în baza procedurii abreviate, în timp ce celălalt sau ceilalţi dintre inculpaţi solicită ca judecata să aibă loc în baza procedurii de drept comun, se creează o situaţie nefavorabilă celor din urmă prin admiterea cererii celor dintâi şi se încalcă grav prezumţia de nevinovăţie a celui/celor care nu recunosc faptele, dându-se naştere unei puteri de lucru judecat cu privire la situaţia de fapt dedusă judecăţii. 9. În opinia sa, cea mai echitabilă soluţie ar fi aceea ca, în cazul în care poziţia procesuală a inculpaţilor este divergentă cu privire la aplicarea procedurii abreviate sau comune, instanţa să se pronunţe asupra cererilor odată cu soluţionarea cauzei pe fond sau să respingă cererile urmând a proceda la efectuarea cercetării judecătoreşti potrivit procedurii obişnuite. 10. De asemenea, hotărârea judecătorească pronunţată în baza procedurii simplificate nu este doar una prin care este condamnat inculpatul, ci una prin care instanţa validează deplin actul de sesizare, inclusiv în privinţa situaţiei de fapt, fiind practic imposibil să se revină asupra acesteia printr-o altă hotărâre dată după finalizarea cercetării judecătoreşti ce îi vizează pe ceilalţi inculpaţi. 11. Altfel spus, o nouă hotărâre, diferită de cea pronunţată anterior, este a priori supusă revizuirii, efectul fiind desfiinţarea ambelor hotărâri şi reluarea judecăţii. 12. O asemenea posibilitate are un profund caracter injust, deoarece nu permite celorlalţi inculpaţi care nu solicită judecata în procedura simplificată să fie judecaţi de o instanţă independentă şi imparţială. 13. În aceste condiţii, inculpaţii ce nu au recunoscut faptele sunt lipsiţi de dreptul la apărare astfel cum acesta este garantat de art. 6 paragraful 3 lit. d) din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. 14. În final precizează că, spre deosebire de acordul de recunoaştere a vinovăţiei, unde, în cadrul art. 478 alin. (5) din Codul de procedură penală, se arată în mod expres că acordul încheiat cu unul dintre inculpaţi nu poate aduce atingere prezumţiei de nevinovăţie a inculpaţilor pentru care nu s-a încheiat acord, în cazul procedurii de recunoaştere a învinuirii, o atare dispoziţie nu este prevăzută. 15. Tribunalul Buzău - Secţia penală opinează că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Astfel, dispoziţiile legale criticate întrunesc exigenţele de claritate, precizie şi previzibilitate, având în vedere că, potrivit prevederilor art. 1 alin. (5) din Constituţie, normele juridice nu există izolat, ci ele trebuie raportate la întreg ansamblul normativ din care fac parte. 16. Simpla recunoaştere a vinovăţiei nu este determinantă pentru o eficientă asigurare a dreptului la un proces echitabil, ci corecta stabilire a vinovăţiei, şi, în acest scop, instanţa de judecată are posibilitatea de a respinge cererea de recunoaştere a vinovăţiei formulată de către inculpat, în absenţa unei convingeri temeinice cu privire la sinceritatea declaraţiilor acestuia. 17. Accesul liber la justiţie presupune accesul la mijloacele procedurale prin care se înfăptuieşte justiţia, iar recunoaşterea învinuirii este, de asemenea, o procedură la care inculpatul are dreptul. Or, acest drept, ca orice alt drept fundamental, are caracter legitim numai în măsura în care este exercitat cu bună-credinţă, în limite rezonabile, cu respectarea drepturilor şi intereselor în egală măsură ocrotite ale tuturor subiectelor de drept, inclusiv ale inculpatului. 18. Stabilirea de către legiuitor a procedurii în cazul recunoaşterii învinuirii nu aduce nicio îngrădire dreptului în sine, ci, dimpotrivă, creează premisele valorificării sale în concordanţă cu exigenţele generale proprii unui stat de drept. 19. În consecinţă, nu simpla recunoaştere a învinuirii, chiar şi integrală, este determinantă pentru a se da eficienţă unui proces echitabil desfăşurat în limitele legalităţii şi imparţialităţii, aceasta constituind doar o condiţie procedurală, ci stabilirea vinovăţiei inculpatului cu privire la faptele reţinute în sarcina sa. 20. Nu se poate susţine că inculpaţii care nu solicită să fie judecaţi în baza procedurii speciale a recunoaşterii vinovăţiei ar fi defavorizaţi în raport cu ceilalţi coinculpaţi care solicită aplicarea acestei proceduri speciale, întrucât încălcarea principiului egalităţii şi nediscriminării există atunci când se aplică un tratament diferenţiat unor cazuri egale, fără să existe o motivare obiectivă şi rezonabilă. Or, inculpatul care nu recunoaşte faptele reţinute în sarcina sa nu se află în aceeaşi situaţie cu cel care recunoaşte integral învinuirea, motiv pentru care instanţa, care are obligaţia de a asigura, pe bază de probe, aflarea adevărului cu privire la faptele şi împrejurările cauzei şi cu privire la persoana inculpatului, în primul caz, va soluţiona cauza potrivit dreptului comun, cadru procesual în care poate lămuri toate împrejurările, iar în cel de-al doilea, va judeca, potrivit procedurii simplificate, dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege. Tratamentul juridic diferenţiat instituit prin dispoziţiile de lege criticate este, prin urmare, justificat şi nu se poate vorbi de existenţa unei discriminări, cu atât mai mult cu cât reducerea limitelor de pedeapsă nu reprezintă un drept fundamental, ci constituie un beneficiu acordat de legiuitor în anumite condiţii, potrivit politicii sale penale. 21. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate. 22. Avocatul Poporului apreciază că dispoziţiile legale criticate sunt constituţionale. Astfel, simpla recunoaştere a învinuirii, chiar şi integrală, nu este determinantă pentru a se da eficienţă unui proces echitabil desfăşurat în limitele legalităţii şi imparţialităţii, aceasta constituind doar o condiţie procedurală, ci stabilirea vinovăţiei inculpatului cu privire la faptele reţinute în sarcina sa. Judecătorul nu este obligat, în absenţa convingerii cu privire la sinceritatea inculpatului - chiar dacă acesta recunoaşte în totalitate faptele reţinute în sarcina sa -, să admită cererea formulată de inculpat, ceea ce reprezintă o materializare a principiului constituţional al înfăptuirii justiţiei de către instanţele judecătoreşti, consacrat de art. 124 din Legea fundamentală. 23. Prin urmare, instanţa are posibilitatea de a respinge cererea inculpatului, chiar şi în condiţiile unei recunoaşteri totale a faptelor reţinute în sarcina sa, atunci când nu este lămurită asupra împrejurărilor de fapt ale cauzei şi consideră că judecata nu poate avea loc numai în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, ci trebuie să se facă potrivit dreptului comun. 24. În sensul celor de mai sus, Curtea Constituţională s-a pronunţat prin deciziile nr. 726 din 29 octombrie 2015 şi nr. 107 din 25 februarie 2016. 25. De asemenea, art. 16 din Constituţie vizează egalitatea în drepturi între cetăţeni în ceea ce priveşte recunoaşterea în favoarea acestora a unor drepturi şi libertăţi fundamentale, nu şi identitatea de tratament juridic asupra aplicării unor măsuri indiferent de natura lor (deciziile nr. 53 din 19 februarie 2002 şi nr. 1.615 din 20 decembrie 2011). Or, inculpatul care nu recunoaşte în totalitate faptele reţinute în sarcina sa nu se află în aceeaşi situaţie juridică cu cel care recunoaşte integral învinuirea, motiv pentru care instanţa, care are obligaţia de a asigura, pe bază de probe, aflarea adevărului cu privire la faptele şi împrejurările cauzei şi cu privire la persoana inculpatului, în primul caz, va soluţiona cauza potrivit dreptului comun, cadru procesual în care poate lămuri toate împrejurările, iar în cel de-al doilea, va judeca, potrivit procedurii simplificate, dacă sunt îndeplinite toate condiţiile prevăzute de lege. Tratamentul juridic diferenţiat este justificat fără a se converti într-o discriminare, cu atât mai mult cu cât reducerea limitelor speciale de pedeapsă nu reprezintă un drept fundamental, ci constituie un beneficiu acordat de legiuitor în anumite condiţii, potrivit politicii sale penale (a se vedea Decizia nr. 484 din 23 iunie 2015). 26. Totodată, stabilirea de către legiuitor a procedurii în cazul recunoaşterii învinuirii nu aduce nicio îngrădire accesului liber la justiţie în sine, ci, dimpotrivă, creează premisele valorificării sale în concordanţă cu exigenţele generale proprii unui stat de drept. Instanţa se pronunţă asupra cererii inculpatului după examinarea concluziilor procurorului şi a celorlalte părţi. Totodată, dacă admite cererea, instanţa întreabă părţile şi persoana vătămată dacă propun administrarea de probe cu înscrisuri. Ca urmare, normele legale criticate sunt în măsură să asigure accesul liber la justiţie al tuturor părţilor participante la procesul penal, fără a afecta unicitatea, imparţialitatea şi egalitatea pentru toţi a justiţiei şi fără a pune în discuţie prezumţia de nevinovăţie. 27. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile scrise şi documentele depuse, susţinerile reprezentantului legal al autorului excepţiei, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 28. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 29. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 375 cu denumirea marginală Procedura în cazul recunoaşterii învinuirii şi ale art. 377 cu denumirea marginală Cercetarea judecătorească în cazul recunoaşterii învinuirii, ambele din Codul de procedură penală, care au următorul cuprins: - Art. 375 din Codul de procedură penală: "(1) Dacă inculpatul solicită ca judecata să aibă loc în condiţiile prevăzute la art. 374 alin. (4), instanţa procedează la ascultarea acestuia, după care, luând concluziile procurorului şi ale celorlalte părţi, se pronunţă asupra cererii.(1^1) Inculpatul poate recunoaşte faptele şi solicita judecarea cauzei în condiţiile prevăzute la art. 374 alin. (4) şi prin înscris autentic.(1^2) În cazurile prevăzute la alin. (1) şi (1^1), dacă inculpatul este minor, este necesară şi încuviinţarea reprezentantului său legal.(2) Dacă admite cererea, instanţa întreabă părţile şi persoana vătămată dacă propun administrarea de probe cu înscrisuri. (3) Dacă respinge cererea, instanţa procedează potrivit art. 374 alin. (5)-(10)." – Art. 377 din Codul de procedură penală: "(1) Dacă a dispus ca judecata să aibă loc în condiţiile prevăzute la art. 375 alin. (1), instanţa administrează proba cu înscrisurile încuviinţate.(2) Înscrisurile pot fi prezentate la termenul la care instanţa se pronunţă asupra cererii prevăzute la art. 375 alin. (1) sau la un termen ulterior, acordat în acest scop. Pentru prezentarea de înscrisuri instanţa nu poate acorda decât un singur termen.(3) Dispoziţiile art. 383 alin. (3) se aplică în mod corespunzător.(4) Dacă instanţa constată, din oficiu, la cererea procurorului sau a părţilor, că încadrarea juridică dată faptei prin actul de sesizare trebuie schimbată, este obligată să pună în discuţie noua încadrare şi să atragă atenţia inculpatului că are dreptul să ceară lăsarea cauzei mai la urmă. Dispoziţiile art. 386 alin. (2) se aplică în mod corespunzător.(5) Dacă pentru stabilirea încadrării juridice, precum şi dacă, după schimbarea încadrării juridice, este necesară administrarea altor probe, instanţa, luând concluziile procurorului şi ale părţilor, dispune efectuarea cercetării judecătoreşti, dispoziţiile art. 374 alin. (5)-(10) aplicându-se în mod corespunzător." 30. Autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine că dispoziţiile legale criticate încalcă prevederile constituţionale ale art. 1 alin. (5) privind obligativitatea respectării Constituţiei şi a legilor, art. 16 referitor la Egalitatea în drepturi, art. 20 referitor la Tratatele internaţionale privind drepturile omului, art. 21 referitor la Accesul liber la justiţie şi art. 23 alin. (11) şi (12) referitor la prezumţia de nevinovăţie şi principul legalităţii pedepsei, precum şi dispoziţiile art. 6 - Dreptul la un proces echitabil din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, art. 1 - Interzicerea generală a discriminării din Protocolul nr. 12 la Convenţie, precum şi dispoziţiile art. 7 şi art. 8 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului. 31. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că autorul excepţiei a criticat prevederile art. 375 şi art. 377 din Codul de procedură penală, deoarece hotărârea judecătorească pronunţată în baza procedurii simplificate nu este doar una prin care este condamnat inculpatul, ci una prin care instanţa validează deplin actul de sesizare, inclusiv în privinţa situaţiei de fapt reţinute prin rechizitoriu şi recunoscute ca atare prin depoziţiile inculpaţilor care au solicitat aplicarea acestei proceduri. O astfel de posibilitate are un profund caracter injust, deoarece, prin admiterea cererii celor ce solicită ca judecata să aibă loc în baza procedurii simplificate, se dă naştere unei puteri de lucru judecat cu privire la situaţia de fapt dedusă judecăţii de natură să creeze o situaţie nefavorabilă inculpaţilor care solicită ca judecata să aibă loc în baza procedurii de drept comun şi se încalcă grav prezumţia de nevinovăţie a celui/celor care nu recunoaşte/recunosc faptele. O asemenea posibilitate are un profund caracter injust, deoarece nu permite celorlalţi inculpaţi care nu solicită judecata în procedura simplificată să fie judecaţi de o instanţă independentă şi imparţială. 32. O asemenea critică nu poate fi primită, deoarece adevărul judiciar nu poate fi decât unul singur, iar împrejurarea că unul dintre inculpaţi nu-l recunoaşte ca atare nu reprezintă o problemă de constituţionalitate, ci, mai degrabă, îmbracă aspecte deficitare de înţelegere a anumitor fapte antisociale ce intră în sfera ilicitului penal. 33. Astfel, prin Decizia nr. 484 din 23 iunie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 603 din 10 august 2015, Decizia nr. 726 din 29 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 887 din 26 noiembrie 2015, Decizia nr. 753 din 13 decembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 95 din 2 februarie 2017, Decizia nr. 723 din 6 decembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 263 din 13 aprilie 2017, Curtea a reţinut că procedura simplificată de judecată în cazul recunoaşterii învinuirii nu constituie o noutate în materie procesual penală, fiind reglementată pentru prima dată de dispoziţiile art. 320^1 din vechiul Cod de procedură penală - introduse prin Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluţionării proceselor -, cu titlul de derogare de la dreptul comun, şi presupune soluţionarea cu celeritate a unor cauze penale pentru care cercetarea judecătorească propriu-zisă devine redundantă, întrucât în faza de urmărire penală au fost dezlegate toate aspectele legate de existenţa infracţiunii şi de vinovăţia inculpatului. 34. Aşa fiind, uzul procedurii în cazul recunoaşterii învinuirii nu este un drept fundamental, ci reprezintă un beneficiu acordat de legiuitor, potrivit politicii sale penale, în anumite condiţii, printre care se numără şi recunoaşterea în totalitate a faptelor reţinute în sarcina inculpatului. De aceea, tocmai caracterul integral al recunoaşterii învinuirii este cel care face inutilă efectuarea cercetării judecătoreşti, aşa cum este reglementată aceasta de dispoziţiile art. 374 alin. (5)-(10) din Codul de procedură penală. 35. Nu poate fi primită critica autorului potrivit căreia instanţa, admiţând cererea prin care se solicită ca judecata să aibă loc numai pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale, va putea pronunţa o hotărâre în dezacord cu realitatea faptică ce rezultă/poate rezulta în cursul cercetării judecătoreşti obişnuite. Instanţa nu este obligată să admită cererea inculpatului nici măcar în situaţia în care recunoaşterea învinuirii este totală, deoarece determinantă pentru respectarea dreptului la un proces echitabil în limitele legalităţii şi imparţialităţii este stabilirea vinovăţiei inculpatului cu privire la faptele reţinute în sarcina sa, şi nu simpla recunoaştere a acestei învinuiri. De aceea, judecătorul nu este obligat, în absenţa convingerii cu privire la sinceritatea inculpatului - chiar dacă acesta recunoaşte sau nu în totalitate faptele reţinute în sarcina sa -, să admită cererea formulată, ceea ce reprezintă o materializare a principiului constituţional al înfăptuirii justiţiei de către instanţele judecătoreşti în acord cu dreptul la un proces echitabil şi cu principiul legalităţii pedepsei şi al prezumţiei de nevinovăţie. Prin urmare, instanţa are posibilitatea de a respinge cererea inculpatului, chiar şi în condiţiile unei recunoaşteri totale a faptelor reţinute în sarcina sa, atunci când nu este lămurită asupra împrejurărilor de fapt ale cauzei şi consideră că judecata nu poate avea loc numai în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, ci trebuie să se facă potrivit dreptului comun, după cum, chiar dacă este lămurită asupra împrejurărilor de fapt ale cauzei, poate respinge o astfel de cerere în situaţia în care recunoaşterea este condiţionată (aşa cum s-a întâmplat în prezenta speţă), întrucât o astfel de procedură este incidentă nu numai dacă probele sunt suficiente pentru aflarea adevărului şi justa soluţionare a cauzei, ci şi dacă inculpatul recunoaşte în totalitate faptele (acestea fiind condiţii cumulative, a se vedea art. 349 din Codul de procedură penală). În sensul celor de mai sus, Curtea Constituţională s-a pronunţat prin deciziile nr. 726 din 29 octombrie 2015 şi nr. 107 din 25 februarie 2016. 36. Pe de altă parte, nu se poate susţine că inculpaţii care nu solicită să fie judecaţi în baza procedurii speciale a recunoaşterii vinovăţiei ar fi defavorizaţi în raport cu ceilalţi coinculpaţi care solicită aplicarea acestei proceduri speciale, întrucât încălcarea principiului egalităţii şi nediscriminării există atunci când se aplică un tratament diferenţiat unor cazuri egale, fără să existe o motivare obiectivă şi rezonabilă. 37. Or, inculpatul care nu recunoaşte faptele reţinute în sarcina sa nu se află în aceeaşi situaţie cu cel care recunoaşte integral învinuirea, motiv pentru care instanţa, care are obligaţia de a asigura, pe bază de probe, aflarea adevărului cu privire la faptele şi împrejurările cauzei şi cu privire la persoana inculpatului, în primul caz, va soluţiona cauza potrivit dreptului comun, cadru procesual în care poate lămuri toate împrejurările, iar în cel de-al doilea, va judeca, potrivit procedurii simplificate, dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege. 38. Tratamentul juridic diferenţiat instituit prin dispoziţiile de lege criticate este justificat şi nu creează vreo discriminare, cu atât mai mult cu cât reducerea limitelor de pedeapsă nu reprezintă un drept fundamental, ci constituie un beneficiu acordat de legiuitor în anumite condiţii, potrivit politicii sale penale. 39. În plus, nu poate fi primită susţinerea referitoare la încălcarea principiului egalităţii în faţa legii, deoarece, în măsura în care instanţa respinge cererea formulată, va judeca cauza potrivit dreptului comun, cadru procesual care respectă principiile constituţionale invocate şi în care pot fi lămurite toate împrejurările. De asemenea, art. 16 din Constituţie vizează egalitatea în drepturi între cetăţeni în ceea ce priveşte recunoaşterea în favoarea acestora a unor drepturi şi libertăţi fundamentale, nu şi identitatea de tratament juridic asupra aplicării unor măsuri indiferent de natura lor (deciziile nr. 53 din 19 februarie 2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 224 din 3 aprilie 2002, şi nr. 1.615 din 20 decembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 99 din 8 februarie 2012). Or, inculpatul care nu recunoaşte în totalitate faptele reţinute în sarcina sa nu se află în aceeaşi situaţie juridică cu cel care recunoaşte integral învinuirea, motiv pentru care instanţa, care are obligaţia de a asigura, pe bază de probe, aflarea adevărului cu privire la faptele şi împrejurările cauzei şi cu privire la persoana inculpatului, în primul caz, va soluţiona cauza potrivit dreptului comun, cadru procesual în care poate lămuri toate împrejurările, iar în cel de-al doilea, va judeca, potrivit procedurii simplificate, dacă sunt îndeplinite toate condiţiile prevăzute de lege. 40. De asemenea, nu poate fi primită nici critica referitoare la încălcarea art. 21 din Constituţie, deoarece accesul liber la justiţie presupune accesul la mijloacele procedurale prin care se înfăptuieşte justiţia, iar recunoaşterea învinuirii este, de asemenea, o procedură la care inculpatul are dreptul. Or, acest drept, ca orice alt drept fundamental, are caracter legitim numai în măsura în care este exercitat cu bună-credinţă, în limite rezonabile, cu respectarea drepturilor şi intereselor în egală măsură ocrotite ale tuturor subiectelor de drept, inclusiv ale inculpatului. 41. Stabilirea de către legiuitor a procedurii în cazul recunoaşterii învinuirii nu aduce nicio îngrădire dreptului în sine, ci, dimpotrivă, creează premisele valorificării sale în concordanţă cu exigenţele generale proprii unui stat de drept. 42. Aşa fiind, Curtea constată că, deoarece până în prezent nu au intervenit elemente noi de natură să determine schimbarea acestei jurisprudenţe, considerentele şi soluţia deciziilor mai sus menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă. 43. În sfârşit, Curtea mai constată că, în prezenta cauză, autorul excepţiei pretinde neconstituţionalitatea normelor procesual penale criticate şi din compararea acestora cu normele ce reglementează procedura acordului de recunoaştere a vinovăţiei, respectiv art. 478 alin. (5) din Codul de procedură penală. Or, examinarea constituţionalităţii unui text de lege are în vedere compatibilitatea acestui text cu dispoziţiile constituţionale pretins încălcate, iar nu compararea prevederilor mai multor legi ori a mai multor dispoziţii legale între ele şi raportarea concluziei ce ar rezulta din această comparaţie la dispoziţii ori principii ale Constituţiei. Procedându-se altfel, s-ar ajunge inevitabil la concluzia că, deşi fiecare dintre dispoziţiile legale este constituţională, numai coexistenţa lor ar pune în discuţie constituţionalitatea uneia dintre ele. Prin urmare, în privinţa acestor susţineri, nu ne aflăm în prezenţa unei chestiuni privind constituţionalitatea unor texte de lege. 44. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Gheorghe Brătilă în Dosarul nr. 3.140/114/2015 al Tribunalului Buzău - Secţia penală şi constată că dispoziţiile art. 375 şi art. 377 din Codul de procedură penală sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Tribunalului Buzău - Secţia penală şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 23 aprilie 2019. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Afrodita Laura Tutunaru -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
