Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Marian Enache │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mihaela Ciochină │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Dimitrie-Bogdan │- judecător │
│Licu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Laura-Iuliana │- judecător │
│Scântei │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Ingrid-Alina Tudora│- │
│ │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Loredana Brezeanu. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. I pct. 42 din Legea nr. 235/2017 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 22/1999 privind administrarea porturilor şi a căilor navigabile, utilizarea infrastructurilor de transport naval aparţinând domeniului public, precum şi desfăşurarea activităţilor de transport naval în porturi şi pe căile navigabile interioare, excepţie ridicată de Societatea Fondul Proprietatea - S.A. în Dosarul nr. 4.975/118/2018 al Tribunalului Constanţa - Secţia a II-a civilă. Excepţia formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.760D/2019. 2. La apelul nominal răspunde reprezentantul convenţional al autoarei excepţiei de neconstituţionalitate, domnul avocat Ştefan Deaconu, cu împuternicire avocaţială depusă la dosar. Lipseşte partea Compania Naţională Administraţia Porturilor Maritime - S.A. din Constanţa. Procedura de înştiinţare este legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul avocatului prezent, care, în prealabil, face referire la soluţia de inadmisibilitate a excepţiei de neconstituţionalitate invocată de parte, motivat de faptul că instanţa de contencios constituţional s-a mai pronunţat asupra Legii pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 22/1999, prin Decizia nr. 89 din 28 februarie 2017. În acest context, învederează faptul că, într-adevăr, prin această decizie, Curtea s-a pronunţat cu privire la neconstituţionalitatea acestui act normativ, însă cu privire la neconstituţionalitatea extrinsecă a legii, astfel încât nu a avut în vedere şi reglementarea criticată în speţă. Prin urmare, sunt îndeplinite toate condiţiile pentru admisibilitatea excepţiei formulate, întrucât Curtea nu s-a mai pronunţat anterior asupra dispoziţiilor legale criticate în prezenta cauză. 4. Pe fondul excepţiei, domnul avocat face referire la situaţia de fapt din speţă şi arată că Ordonanţa Guvernului nr. 64/2001 prevede modalitatea de repartizare a profitului către companiile unde statul este acţionar, în sensul că minimum 50% din profit poate fi distribuit către acţionari, iar prin derogare de la această dispoziţie, prin Legea nr. 235/2017 se prevede că pentru societăţile la care statul este acţionar şi activează în domeniul portuar, profitul care poate fi distribuit este de maximum 25%. Arată că legea criticată a fost adoptată la sfârşitul anului 2017, iar profitul realizat pe anul 2017 a fost repartizat în anul 2018, potrivit noii reglementări. 5. Apreciază, astfel, că dispoziţiile de lege criticate contravin, pe de o parte, art. 1 alin. (3) şi (5) din Constituţie, întrucât nu respectă regula previzibilităţii, având în vedere faptul că orice companie îşi face o analiză anterior şi are în vedere că la sfârşitul anului îşi va împărţi profitul după regulile deja stabilite şi cunoscute, iar nu după alte reguli, iar în acest context subliniază că în notele scrise prin care a fost invocată excepţia s-a făcut referire atât la jurisprudenţa Curţii Europene de Justiţie, cât şi la cea a Curţii Constituţionale cu privire la principiul previzibilităţii normei juridice. Pe de altă parte, consideră că sunt încălcate şi dispoziţiile constituţionale ale art. 1 alin.(4) referitoare la separaţia puterilor în stat, cele ale art. 16 privind egalitatea în drepturi, precum şi cele ale art. 135 referitoare la economie, sens în care arată că într-o economie de piaţă, precum cea din România, Adunarea Generală a Acţionarilor este cea care decide cu privire la modalitatea de distribuire a profitului şi, chiar dacă statul este acţionar la aceste societăţi, printr-o lege nu se pot crea discriminări între societăţile la care statul este acţionar, în genere, şi societăţile la care acesta este acţionar şi care activează în domeniul portuar. Apreciază, totodată, că sunt încălcate şi dispoziţiile constituţionale ale art. 44 alin. (1)-(4) privind dreptul de proprietate privată şi cele ale art. 53 referitoare la restrângerea exerciţiului unor drepturi, în speţă a dreptului de proprietate, întrucât o astfel de reglementare nu este adecvată, necesară şi nici proporţională, încălcând dreptul de proprietate al societăţilor care activează în domeniul portuar în ceea ce priveşte modalitatea de distribuire a profitului, pe baza unei legi care a fost adoptată la sfârşitul anului pentru care s-a încheiat exerciţiul cu privire la balanţa contabilă. Aşa fiind, solicită admiterea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. I pct. 42 din Legea nr. 235/2017. 6. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate şi arată că prin dispoziţiile criticate este instituită o excepţie de la regula prevăzută de art. 1 alin .(1) lit. f) din Ordonanţa Guvernului nr. 64/2001, în ceea ce priveşte repartizarea profitului, în sensul diminuării acestuia. Apreciază că măsura de politică financiară se înscrie în marja de apreciere a legiuitorului, aşa cum prevede chiar art. 1 alin. (1) din ordonanţa precitată, în sensul că prin lege specială pot interveni modificări asupra ordinii şi condiţiilor stabilite în textul de lege. De asemenea, măsura se circumscrie dispoziţiilor art. 135 din Constituţie şi nu încalcă nici dreptul de proprietate, fiind vizat un profit care nu fusese repartizat. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele: 7. Prin Încheierea din 16 aprilie 2019, pronunţată în Dosarul nr. 4.975/118/2018, Tribunalul Constanţa - Secţia a II-a civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. I pct. 42 din Legea nr. 235/2017 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 22/1999 privind administrarea porturilor şi a căilor navigabile, utilizarea infrastructurilor de transport naval aparţinând domeniului public, precum şi desfăşurarea activităţilor de transport naval în porturi şi pe căile navigabile interioare. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de Societatea Fondul Proprietatea - S.A. într-o cauză având ca obiect o acţiune prin care aceasta a solicitat instanţei să constate nulitatea parţială a Hotărârii Adunării Generale Ordinare a Acţionarilor Companiei Naţionale Administraţia Porturilor Maritime - S.A. Constanţa din 2018, în ceea ce priveşte repartizarea profitului realizat în anul 2017. 8. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, se arată că prin Hotărârea Adunării Generale Ordinare a Acţionarilor nr. 5 din 25 iunie 2018 a Companiei Naţionale Administraţia Porturilor Maritime - S.A. Constanţa, la pct. 7 din aceasta, s-a aprobat propunerea privind repartizarea profitului realizat în anul 2017, iar astfel cum rezultă din cuprinsul acestei hotărâri, dividendele cuvenite acţionarilor din profitul net repartizat au fost stabilite la un procent de 25%. Propunerea de repartizare a profitului net aferent exerciţiului financiar 2017 s-a realizat în conformitate cu dispoziţiile art. I pct. 42 din Legea nr. 235/2017, prin care a fost modificat art. 38 din Ordonanţa Guvernului nr. 22/1999. 9. În acest context, având în vedere dispoziţiile art. 1 alin. (1) lit. f) din Ordonanţa Guvernului nr. 64/2001, Fondul Proprietatea a avut aşteptarea legitimă că pentru anul 2017 i se vor repartiza dividende în cuantumul prevăzut de acest act normativ, modificarea legislativă intervenită la finele anului 2017 prin Legea nr. 235/2017 fiind, în opinia autoarei excepţiei, contrară principiului previzibilităţii legii, în condiţiile în care activitatea Companiei Naţionale Administraţia Porturilor Maritime - S.A. din Constanţa pe anul 2017 s-a desfăşurat având în vedere dispoziţiile Ordonanţei Guvernului nr. 64/2001, care prevedeau o repartizare a dividendelor de minimum 50% din profitul contabil. 10. Cu privire la atributele esenţiale ale unei norme legale, menţionează că, în jurisprudenţa sa, de exemplu, Decizia nr. 494 din 10 mai 2012, Curtea Constituţională a reţinut că orice act normativ trebuie să îndeplinească anumite condiţii calitative, printre acestea numărându-se previzibilitatea, ceea ce presupune că acesta trebuie să fie suficient de precis şi clar pentru a putea fi aplicat. Aşa fiind, autoarea excepţiei consideră că dispoziţiile art. I pct. 42 din Legea nr. 235/2017 sunt neconstituţionale prin raportare la dispoziţiile art. 1 alin. (3) şi (5) din Constituţie, întrucât nu respectă exigenţele de predictibilitate, fiind incompatibile cu principiul constituţional al supremaţiei Constituţiei şi legilor. 11. Cu privire la încălcarea dispoziţiilor art. 44 alin. (1)-(4) din Constituţie şi ale art. 1 din Protocolul nr. 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, se arată că reglementarea ce are caracter general în materia repartizării profitului la societăţile naţionale, companiile naţionale şi societăţile comerciale cu capital integral sau majoritar de stat, precum şi la regiile autonome este Ordonanţa Guvernului nr. 64/2001, care stabileşte că regula repartizării profitului, dacă prin legi speciale nu se prevede altfel, este ca minimum 50% din profitul contabil să reprezinte vărsăminte la bugetul de stat sau local. Susţine că, în speţă, prin modificare intempestivă, la sfârşitul anului 2017, a Ordonanţei Guvernului nr. 22/1999 s-a stabilit ca, prin derogare de la art. 1 alin. (1) lit. f) din Ordonanţa Guvernului nr. 64/2001, maximum 25% din profitul contabil rămas după deducerea impozitului pe profit se constituie dividende, în loc de minimum 50%, aşa cum prevede Ordonanţa Guvernului nr. 64/2001, ceea ce reprezintă o încălcare şi o restrângere a dreptului de proprietate privată, întrucât prin noua reglementare acţionarii nu pot beneficia în întregime de dreptul de a participa la beneficiile societăţii. În acest context, apreciază că art. I pct. 42 din Legea nr. 235/2017 aduce atingere şi principiului speranţei legitime, ca o componentă a dreptului de proprietate. Consideră, totodată, că distribuirea profitului pe anul 2017 în cuantum de maximum 25%, în loc de minimum 50%, echivalează cu o adevărată expropriere, contrar art. 44 din Constituţie şi art. 1 din Protocolul adiţional nr. 1 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. 12. Cu privire la încălcarea dispoziţiilor art. 53 din Constituţie, autoarea excepţiei învederează că prin Decizia nr. 266 din 21 mai 2013 şi Decizia nr. 462 din 17 septembrie 2014, spre exemplu, Curtea Constituţională a statuat că orice măsură luată trebuie să fie adecvată - capabilă în mod obiectiv să ducă la îndeplinirea scopului, necesară - indispensabilă pentru îndeplinirea scopului şi proporţională - justul echilibru între interesele concrete pentru a fi corespunzătoare scopului urmărit. Or, în opinia sa, restrângerea dreptului său de proprietate asupra veniturilor care i se cuveneau, respectiv limitarea dreptului la dividende nu se încadrează în situaţiile prevăzute de art. 53 alin. (1) din Constituţie, procentul de 25% din profitul distribuibil acţionarilor a fost stabilit de legiuitor în mod arbitrar, fără a exista o fundamentare de natură financiară a unei astfel de măsuri, singura autoritate care ar fi putut stabili valoarea dividendului, pe baza situaţiilor financiare ale societăţilor, fiind Ministerul Transporturilor, care, potrivit dispoziţiilor legale în vigoare, exercită calitatea de acţionar majoritar. 13. Cu privire la încălcarea principiului separaţiei puterilor în stat, prevăzut de art. 1 alin.(4) din Constituţie, şi a rolului Parlamentului, prevăzut de art. 61 alin. (1) din Constituţie, autoarea excepţiei arată că, potrivit dispoziţiilor art. 22 din Ordonanţa Guvernului nr. 22/1999 şi ale art. 111 alin. (1) din Legea societăţilor nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, Adunarea Generală a Acţionarilor este singura entitate competentă să se pronunţe cu privire la acordarea de dividende către acţionari, precum şi cu privire la cuantumul dividendelor distribuite acestora. Limitarea dreptului Ministerului Transporturilor, în calitatea sa de acţionar majoritar al administraţiilor portuare, de a hotărî în cadrul adunărilor generale ale acţionarilor ale administraţiilor portuare valoarea dividendului cuvenit acţionarilor reprezintă o substituire a puterii executive de către Parlament. Astfel, Parlamentul realizează pe cale legislativă o operaţiune ce aparţine puterii executive, respectiv stabilirea unui procent de maximum 25% din profitul distribuibil realizat de administraţiile portuare ce poate fi distribuit acţionarilor respectivelor companii naţionale, cu toate că rolul executiv al administrării companiilor naţionale aparţine exclusiv puterii executive, reprezentată, în acest caz, de Ministerul Transporturilor. 14. Tribunalul Constanţa - Secţia a II-a civilă apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, întrucât legiuitorul, prin voinţa sa, a instituit o regulă generală prin Ordonanţa Guvernului nr. 64/2001 privind repartizarea profitului la societăţile naţionale, companii naţionale şi societăţi comerciale cu capital integral sau majoritar de stat, iar prin lege organică s-a instituit o excepţie de la această regulă, în sensul repartizării a maximum 25% din profit în cazul administraţiilor portuare. 15. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 16. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile avocatului prezent, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 17. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 18. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. I pct. 42 din Legea nr. 235/2017 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 22/1999 privind administrarea porturilor şi a căilor navigabile, utilizarea infrastructurilor de transport naval aparţinând domeniului public, precum şi desfăşurarea activităţilor de transport naval în porturi şi pe căile navigabile interioare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 972 din 7 decembrie 2017, cu următorul cuprins normativ: "ART. I Ordonanţa Guvernului nr. 22/1999 privind administrarea porturilor şi a căilor navigabile, utilizarea infrastructurilor de transport naval aparţinând domeniului public, precum şi desfăşurarea activităţilor de transport naval în porturi şi pe căile navigabile interioare, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 511 din 22 iulie 2010, se modifică şi se completează după cum urmează: […] 42. Articolul 38 se modifică şi va avea următorul cuprins: ART. 38 (1) Sumele obţinute din chirii, redevenţe şi din tarifele prevăzute la art. 37 constituie venituri proprii ale administraţiilor şi se utilizează în conformitate cu legislaţia în vigoare. (2) Prin derogare de la art. 1 alin. (1) lit. f) din Ordonanţa Guvernului nr. 64/2001 privind repartizarea profitului la societăţile naţionale, companiile naţionale şi societăţile comerciale cu capital integral sau majoritar de stat, precum şi la regiile autonome, aprobată cu modificări prin Legea nr. 769/2001, cu modificările şi completările ulterioare, maximum 25% din profitul contabil rămas după deducerea impozitului pe profit se constituie vărsăminte la bugetul de stat sau local, în cazul regiilor autonome, ori dividende, în cazul societăţilor naţionale, companiilor naţionale şi societăţilor cu capital integral sau majoritar de stat." 19. În opinia autoarei excepţiei de neconstituţionalitate, aceste dispoziţii contravin normelor constituţionale ale art. 1 alin. (3) referitoare la statul de drept şi ale alin. (5) privind principiul legalităţii, ale art. 1 alin. (4) care consacră principiul separaţiei puterilor în stat coroborat cu art. 61 alin. (1) privind rolul Parlamentului, ale art. 44 alin. (1)-(4) privind dreptul de proprietate privată coroborat cu art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, precum şi celor ale art. 53 privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi. 20. Curtea precizează, cu titlu prealabil, că în baza Hotărârii Guvernului nr. 517/1998 privind înfiinţarea Companiei Naţionale Administraţia Porturilor Maritime - S.A. Constanţa, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 331 din 2 septembrie 1998, cu modificările şi completările ulterioare, prin reorganizarea Regiei Autonome Administraţia Portului Constanţa, a fost înfiinţată Compania Naţională Administraţia Porturilor Maritime - S.A. Constanţa. Aceasta este organizată ca societate pe acţiuni şi administrează teritoriul porturilor maritime ca domeniu public, iar în calitatea sa de administrator al întregii infrastructuri şi a unei părţi din suprastructura porturilor Constanţa (cu zonele Constanţa şi Midia), Mangalia, Tomis şi Basarabi, compania îşi desfăşoară activitatea având în vedere conceperea şi aplicarea strategiilor şi politicilor pentru dezvoltarea porturilor mai sus menţionate; de întreţinerea amenajărilor hidrotehnice, a sistemelor de balizaj şi a drumurilor din interiorul porturilor; de asigurarea alimentării cu energie electrică, energie termică şi apă potabilă, precum şi de asigurarea serviciilor specifice activităţii portuare. Compania Naţională Administraţia Porturilor Maritime - S.A. este companie deţinută de statul român, care are rolul de autoritate portuară pentru porturile maritime româneşti - Constanţa, Midia şi Mangalia şi pentru portul turistic Tomis. Ministerul Transporturilor deţine 60% din acţiunile Administraţiei Porturilor Maritime, în timp ce Fondul Proprietatea şi Consiliul Local Constanţa deţin fiecare câte o participaţie de 20% din capitalul social al companiei. 21. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că, în esenţă, criticile autoarei excepţiei au în vedere o pretinsă încălcare a principiului aşteptării legitime şi, implicit, a dreptului de proprietate privată, a principiului separaţiei puterilor în stat, precum şi o lipsă de previzibilitate a legii, determinată de modificarea Ordonanţei Guvernului nr. 22/1999 prin Legea nr. 235/2017, act normativ prin care legiuitorul a prevăzut ca, prin derogare de la art. 1 alin. (1) lit. f) din Ordonanţa Guvernului nr. 64/2001, maximum 25% din profitul contabil rămas după deducerea impozitului pe profit să se constituie dividende, în cazul societăţilor naţionale, companiilor naţionale şi societăţilor cu capital integral sau majoritar de stat, în loc de minimum 50%, aşa cum stipulează legea generală care prevede repartizarea profitului la companiile naţionale, şi anume Ordonanţa Guvernului nr. 64/2001. 22. Analizând criticile de neconstituţionalitate formulate, Curtea observă că art. 1 alin. (1) lit. f) din Ordonanţa Guvernului nr. 64/2001, aprobată prin Legea nr. 769/2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 19 din 15 ianuarie 2002, prevede că „La societăţile naţionale, companiile naţionale şi societăţile comerciale cu capital integral sau majoritar de stat, precum şi la regiile autonome, profitul contabil rămas după deducerea impozitului pe profit se repartizează pe următoarele destinaţii, dacă prin legi speciale nu se prevede altfel: [...] f) minimum 50% vărsăminte la bugetul de stat sau local, în cazul regiilor autonome, ori dividende, în cazul societăţilor naţionale, companiilor naţionale şi societăţilor comerciale cu capital integral sau majoritar de stat;“ 23. De asemenea, Curtea reţine că în Ordonanţa Guvernului nr. 22/1999, act normativ ce reglementează administrarea şi utilizarea infrastructurii de transport naval, modul de organizare şi funcţionare a administraţiilor portuare şi/sau de căi navigabile interioare, precum şi modul de autorizare şi de desfăşurare a activităţilor de transport naval, la art. 38, în reglementarea iniţială, se prevedea că „Sumele obţinute din chirii, redevenţe şi din tarifele prevăzute la art. 37 constituie venituri proprii ale administraţiilor şi se utilizează în conformitate cu legislaţia în vigoare.“ Astfel, sumele obţinute din chirii, redevenţe şi din tarifele prevăzute în contractele de prestări servicii, percepute pentru utilizarea infrastructurii de transport naval, precum şi tarifele pentru alte activităţi şi servicii prestate de administraţii constituie venituri proprii ale administraţiilor şi se utilizează în conformitate cu legislaţia în vigoare. Ulterior, ca urmare a modificării art. 38 din Ordonanţa Guvernului nr. 22/1999, prin art. I pct. 42 din Legea nr. 235/2017, legiuitorul a prevăzut, la art. 38 alin. (1), că sumele obţinute din chirii, redevenţe şi din tarifele prevăzute la art. 37 constituie venituri proprii ale administraţiilor şi se utilizează în conformitate cu legislaţia în vigoare, iar la art. 38 alin. (2), se prevede că prin derogare de la art. 1 alin. (1) lit. f) din Ordonanţa Guvernului nr. 64/2001, maximum 25% din profitul contabil rămas după deducerea impozitului pe profit se constituie vărsăminte la bugetul de stat sau local, în cazul regiilor autonome, ori dividende, în cazul societăţilor naţionale, companiilor naţionale şi societăţilor cu capital integral sau majoritar de stat. 24. În acest context, Curtea observă că dispoziţiile art. 38 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 22/1999, în actuala redactare, în urma modificării acestora prin art. I pct. 42 din Legea nr. 235/2017, reprezintă o reglementare specială, derogatorie de la regula generală prevăzută de Ordonanţa Guvernului nr. 64/2001, reglementare permisă expres de legiuitor prin sintagma „dacă prin legi speciale nu se prevede altfel“ din cuprinsul art. 1 alin. (1) al Ordonanţei Guvernului nr. 64/2001. Aşadar, legiuitorul, prin voinţa sa, a instituit prin Ordonanţa Guvernului nr. 64/2001 o regulă generală în ceea ce priveşte repartizarea profitului la societăţile naţionale, companii naţionale şi societăţi comerciale cu capital integral sau majoritar de stat, şi anume de minimum 50% din profitul contabil al companiei, iar prin lege organică, respectiv prin Legea nr. 235/2017, în mod justificat, şi anume în scopul disponibilizării resurselor financiare necesare dezvoltării porturilor şi a ocrotirii interesului public naţional, legiuitorul a instituit o excepţie de la regula generală mai sus menţionată, în sensul repartizării a maximum 25% din profit în cazul administraţiilor portuare. 25. Din perspectiva materiei analizate, prin Decizia nr. 1.006 din 14 iulie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 711 din 10 octombrie 2011, Curtea a constatat că art. 1 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 64/2001 reglementează repartizarea profitului contabil rămas după deducerea impozitului pe profit prin stabilirea ordinii destinaţiilor acestuia pentru următoarele categorii de entităţi: societăţi naţionale; companii naţionale şi societăţi comerciale cu capital integral sau majoritar de stat; regii autonome. În acest sens, Curtea a subliniat că reglementarea prin dispoziţiile Ordonanţei Guvernului nr. 64/2001 a destinaţiilor repartizării profitului contabil rămas după deducerea impozitului pe profit la societăţile naţionale, companiile naţionale şi societăţile comerciale cu capital integral sau majoritar de stat, precum şi la regiile autonome este pe deplin justificată, statul având obligaţia, potrivit art. 135 alin. (2) lit. b) din Constituţie, să asigure protejarea intereselor naţionale în activitatea economică. Această distribuire imperativă reglementată de dispoziţiile de lege criticate este întemeiată şi pe faptul că ordinea de repartizare a profitului contabil rămas după deducerea impozitului pe profit nu poate fi privită ca o ordine pur formală, ci ea are consecinţe importante pe plan economic şi financiar. 26. Curtea menţionează, în acest sens, că potrivit art. 22 din Ordonanţa Guvernului nr. 22/1999, astfel cum a fost modificat prin art. I pct. 24 din Legea nr. 235/2017, administraţiile portuare pot fi instituţii publice, regii autonome, companii naţionale sau societăţi. Curtea reţine, de asemenea, că prin art. I pct. 26 din Legea nr. 235/2017 a fost modificat şi art. 24 din Ordonanţa Guvernului nr. 22/1999, stabilindu-se o serie de obligaţii în sarcina administraţiilor portuare, înlocuindu-se „atribuţiile“ prevăzute de vechea reglementare şi instituindu-se, în prezent, noi obligaţii ce nu se regăseau printre atribuţiile anterioare. Astfel, administraţiile portuare au, în principal, următoarele obligaţii: să întreţină, să repare, să modernizeze, să dezvolte şi să menţină caracteristicile tehnice minime ale infrastructurii portuare, astfel cum sunt stabilite prin planurile de proiectare sau cărţile tehnice aferente fiecărui element de infrastructură ori grupuri de elemente reprezentând o unitate funcţională, aflate în administrarea sau proprietatea lor; să întreţină, să repare, să modernizeze, să dezvolte şi să menţină caracteristicile tehnice minime ale oricăror reţele de utilităţi existente pe teritoriul porturilor, aflate în administrarea sau în proprietatea lor; să asigure operatorilor economici, la cererea acestora, refurnizarea sau distribuţia utilităţilor, cu respectarea regulilor stabilite de către autorităţile de reglementare competente; să asigure în permanenţă adâncimile pe şenalele de acces necesare intrării/ieşirii navelor în/din port; să asigure în permanenţă semnalizarea pe şenalele de acces şi în porturi; să asigure, după caz, semnalizarea în mare largă, activitate pentru care pot percepe tarife; să întreţină drumurile de acces existente pe teritoriile portuare; precum şi să participe la intervenţiile în caz de dezastre, inclusiv poluări, conform legislaţiei în vigoare. 27. Având în vedere obligaţiile mai sus menţionate, ce incumbă în sarcina administraţiilor portuare, Curtea observă că Legea nr. 235/2017 stabileşte o serie de noi obligaţii de investiţii şi reparaţii aferente infrastructurii de transport naval, stabilind, însă, în mod corelativ, şi modalitatea de obţinere a resurselor financiare necesare îndeplinirii acestor obligaţii, aşa cum sunt, de altfel, şi dispoziţiile criticate în speţă. 28. În speţă, problema care se impune a fi analizată, din punctul de vedere al constituţionalităţii măsurii reglementate prin actul normativ criticat, este aceea dacă soluţia legislativă criticată vizează sfera de protecţie a dreptului de proprietate privată, dacă reprezintă o limitare a acestuia şi dacă limitarea este justificată. 29. Curtea reţine că profitul contabil al unei entităţi economice vizează lato sensu un element al patrimoniului acesteia, astfel că intră în sfera de protecţie a dreptului de proprietate privată. În jurisprudenţa sa, exemplu fiind Decizia nr. 382 din 28 mai 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 566 din 10 iulie 2019, paragraful 30, Curtea a statuat că, potrivit art. 44 alin. (1) din Constituţie, legiuitorul este în drept să stabilească conţinutul şi limitele dreptului de proprietate. De principiu, aceste limite au în vedere obiectul dreptului de proprietate şi atributele acestuia şi se instituie în vederea apărării intereselor sociale şi economice generale sau pentru apărarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale altor persoane, esenţial fiind ca prin aceasta să nu fie anihilat complet dreptul de proprietate. De asemenea, prin Decizia nr. 59 din 17 februarie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 203 din 9 martie 2004, Curtea a statuat că în temeiul art. 44 din Constituţie, legiuitorul ordinar este competent să stabilească cadrul juridic pentru exercitarea atributelor dreptului de proprietate, în accepţiunea principială conferită de Constituţie, în aşa fel încât să nu vină în coliziune cu interesele generale sau cu interesele particulare legitime ale altor subiecte de drept, instituind astfel nişte limitări rezonabile în valorificarea acestuia, ca drept subiectiv garantat. Prin urmare, Curtea a subliniat că dreptul de proprietate, ca drept fundamental, nu este un drept absolut, ci poate fi supus anumitor limitări, potrivit art. 44 alin. (1) din Constituţie, însă limitele dreptului de proprietate, indiferent de natura lor, nu se confundă cu însăşi suprimarea dreptului de proprietate (a se vedea în acest sens Decizia nr. 430 din 24 octombrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 50 din 21 ianuarie 2014). 30. În efectuarea testului de proporţionalitate vizând limitarea unor drepturi fundamentale, Curtea a precizat că, potrivit principiului proporţionalităţii, orice măsură luată trebuie să fie adecvată - capabilă în mod obiectiv să ducă la îndeplinirea scopului, necesară - indispensabilă pentru îndeplinirea scopului, şi proporţională - justul echilibru între interesele concrete pentru a fi corespunzătoare scopului urmărit. În vederea realizării testului de proporţionalitate, Curtea trebuie mai întâi să stabilească scopul urmărit de legiuitor prin măsura criticată şi dacă acesta este unul legitim, întrucât testul de proporţionalitate se va putea raporta doar la un scop legitim. 31. Aşadar, aşa cum a stabilit în jurisprudenţa sa (spre exemplu fiind Decizia nr. 266 din 21 mai 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 443 din 19 iulie 2013), Curtea va analiza în continuare dacă dispoziţiile art. I pct. 42 din Legea nr. 235/2017 sunt justificate de un scop legitim, dacă sunt adecvate acestui scop, necesare şi dacă se păstrează un just echilibru între drepturile şi interesele în concurs pentru a fi corespunzătoare scopului urmărit. 32. Raportat la prezenta cauză, Curtea constată că scopul urmărit de legiuitor este unul legitim, şi anume preocuparea legiuitorului de protejare a intereselor naţionale în activitatea economică, fiind apanajul acestuia să intervină asupra actelor normative prin reglementarea unor situaţii care să corespundă nevoilor sociale existente la un moment dat. 33. De asemenea, Curtea constată că deşi prin reglementarea cuprinsă în art. I pct. 42 din Legea nr. 235/2017 legiuitorul a instituit o derogare cu privire la modalitatea de repartizare a profitului, în sensul că maximum 25% din profitul contabil rămas după deducerea impozitului pe profit se constituie dividende în cazul societăţilor naţionale, companiilor naţionale şi societăţilor cu capital integral sau majoritar de stat, în loc de minimum 50%, astfel cum prevede art. 1 alin. (1) lit. f) din Ordonanţa Guvernului nr. 64/2001, această măsură este una adecvată şi necesară, întrucât este capabilă, în abstract, să îndeplinească scopul urmărit de legiuitor fiind, în mod corespunzător, adaptată realizării acestei finalităţi. În acest context, Curtea reţine că legiuitorul trebuie să adopte măsuri care să corespundă nevoilor societăţii şi care, intrinsec, reprezintă o modalitate potrivită pentru atingerea scopului urmărit, iar reglementarea criticată apare ca fiind o măsură necesară instituită de legiuitor pentru stabilirea, în condiţiile legii, a surselor de finanţare necesare îndeplinirii de către administraţiile portuare a obligaţiilor ce le revin. 34. Curtea consideră că măsura legislativă criticată din Legea nr. 235/2017 respectă un just echilibru între dreptul de proprietate, în particular, şi interesul public general, şi anume, între interesul entităţii economice de a dispune de profitul contabil şi cel al statului de a proteja interesele naţionale în activitatea economică şi de a realiza o distribuire echitabilă a veniturilor în raport cu necesităţile statului. Curtea învederează, totodată, faptul că exercitarea dreptului de proprietate privată este supus unor limitări care, la nivel principial, se regăsesc şi în conţinutul art. 1 din Protocolul adiţional nr. 1 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, prin recunoaşterea dreptului pe care statele suverane îl au de a adopta legile pe care le socotesc necesare pentru reglementarea utilizării bunurilor proprietate privată în conformitate cu interesul general, cu condiţia asigurării unui just echilibru între exigenţele interesului general al comunităţii şi imperativul salvgardării intereselor individuale. 35. Aşa fiind, Curtea constată că, în cauză, reglementarea de către legiuitor a măsurilor dispuse prin dispoziţiile art. I pct. 42 din Legea nr. 235/2017 este justificată de un scop legitim, este adecvată acestui scop, necesară şi păstrează un just echilibru între drepturile şi interesele în concurs pentru a fi corespunzătoare scopului urmărit. 36. În ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate vizând respectarea principiului securităţii juridice sub aspectul caracterului previzibil al normei, Curtea reţine că orice act normativ trebuie să îndeplinească anumite condiţii calitative, printre acestea numărându-se previzibilitatea, ceea ce presupune că acesta trebuie să fie suficient de precis şi clar pentru a putea fi aplicat (a se vedea, în acest sens, spre exemplu, Decizia nr. 189 din 2 martie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 307 din 5 aprilie 2006, Decizia nr. 903 din 6 iulie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 584 din 17 august 2010, sau Decizia nr. 26 din 18 ianuarie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 116 din 15 februarie 2012). Analizând dispoziţiile art. I pct. 42 din Legea nr. 235/2017, Curtea apreciază că acest text de lege este lipsit de echivoc sub aspectul persoanelor cărora li se aplică şi efectelor pe care le produce, neputând fi reţinută nici încălcarea principiului separaţiei puterilor în stat, deoarece măsura este stabilită de legiuitor prin lege organică, în condiţiile prevăzute de Constituţie pentru adoptarea legilor organice. 37. Referitor la critica privind pretinsa încălcare a art. 53 din Constituţie privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, Curtea constată că aceasta nu poate fi reţinută de vreme ce nu a fost constatată încălcarea vreunui drept sau a vreunei libertăţi fundamentale. 38. În fine, cu privire la oportunitatea adoptării unei anumite reglementări, prin Decizia nr. 120 din 16 martie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 326 din 19 aprilie 2023, paragraful 70 (făcând trimitere la Decizia nr. 524 din 9 noiembrie 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1101 din 15 noiembrie 2022, paragraful 80), Curtea Constituţională a statuat că este abilitată să efectueze un control de conformitate a actului normativ adoptat de Parlament cu Legea fundamentală, şi nicidecum să verifice oportunitatea unei soluţii legislative sau a alteia, aspecte care intră în marja de apreciere a legiuitorului. Numai Parlamentul poate hotărî, în limitele prevăzute în Constituţie, asupra conţinutului reglementărilor legale şi a oportunităţii adoptării acestora (a se vedea, în acest sens, de exemplu, Decizia nr. 203 din 29 noiembrie 1999, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 603 din 9 decembrie 1999, sau Decizia nr. 899 din 16 decembrie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 263 din 18 martie 2022, paragraful 17). 39. Prin urmare, Curtea constată că dispoziţiile art. I pct. 42 din Legea nr. 235/2017 respectă întru totul exigenţele constituţionale ce decurg din art. 1 alin. (3)-(5), ale art. 44 alin. (1)-(4) coroborate cu art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, ale art. 53 şi celor ale art. 61 alin. (1) din Legea fundamentală. 40. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Societatea Fondul Proprietatea - S.A. în Dosarul nr. 4.975/118/2018 al Tribunalului Constanţa - Secţia a II-a civilă şi constată că dispoziţiile art. I pct. 42 din Legea nr. 235/2017 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 22/1999 privind administrarea porturilor şi a căilor navigabile, utilizarea infrastructurilor de transport naval aparţinând domeniului public, precum şi desfăşurarea activităţilor de transport naval în porturi şi pe căile navigabile interioare sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Tribunalului Constanţa - Secţia a II-a civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 27 aprilie 2023. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE MARIAN ENACHE Magistrat-asistent, Ingrid-Alina Tudora -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
