Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────┬──────────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Petre Lăzăroiu │- judecător │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Mircea Ştefan │- judecător │
│Minea │ │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Daniel Marius │- judecător │
│Morar │ │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Livia Doina │- judecător │
│Stanciu │ │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Simona-Maya │- judecător │
│Teodoroiu │ │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Mihaela Senia │- │
│Costinescu │magistrat-asistent-şef│
├───────────────┴──────────────────────┤
│ │
└──────────────────────────────────────┘
1. Pe rol se află soluţionarea obiecţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, obiecţie formulată de un număr de 89 de deputaţi aparţinând grupurilor parlamentare ale Partidului Naţional Liberal şi Uniunii Salvaţi România, în temeiul prevederilor art. 146 lit. a) din Constituţie şi art. 15 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale. 2. Cu Adresa nr. 2/3.179 din 29 martie 2018, secretarul general al Camerei Deputaţilor a trimis Curţii Constituţionale sesizarea formulată, care a fost înregistrată la Curtea Constituţională cu nr. 2.439 din 29 martie 2018 şi constituie obiectul Dosarului nr. 459A/2018. 3. În motivarea sesizării de neconstituţionalitate, autorii formulează atât critici de neconstituţionalitate extrinsecă, cât şi critici de neconstituţionalitate intrinsecă. Prin Decizia nr. 33 din 23 ianuarie 2018, Curtea Constituţională a constatat că dispoziţiile art. I pct. 2, 4, 29 şi 61 din Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară sunt neconstituţionale. Ca urmare a acestei decizii, în data de 7 martie 2018, Biroul permanent al Camerei Deputaţilor a trimis legea pentru raport la Comisia specială comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru sistematizarea, unificarea şi asigurarea stabilităţii legislative în domeniul justiţiei, fixând termenul pentru depunerea raportului la data de 27 martie 2018. După dezbaterile din comisie, în data de 20 martie 2018 s-a primit raportul privind punerea în acord a legii cu decizia Curţii Constituţionale şi, în aceeaşi zi, legea a fost adoptată de Camera Deputaţilor. Ulterior, a fost transmisă Senatului pentru a putea fi depuse alte amendamente. În data de 26 martie 2018, după ce Comisia specială comună a analizat din nou legea şi a adoptat un raport de admitere cu noi amendamente, plenul Senatului a adoptat Legea pentru modificarea Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, cu respectarea prevederilor art. 76 alin. (1) din Constituţie. 4. Cu privire la criticile de neconstituţionalitate extrinsecă, autorii arată că Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 304/2004 a fost adoptată fără a se respecta competenţa specială a comisiilor în procedura specială de reexaminare după controlul de constituţionalitate, aşa cum aceasta este prevăzută în Regulamentul Camerei Deputaţilor, Regulamentul Senatului şi în Regulamentul activităţilor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului, cu încălcarea dispoziţiilor art. 134 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, ale art. 149 din Regulamentul Senatului, ambele raportate la art. 1 alin. (5) din Constituţie. Dispoziţiile regulamentare încălcate conţin prevederi exprese, imperative, referitoare la competenţa exclusivă de dezbatere şi adoptare a raportului de specialitate în procedura de reexaminare după declararea ca neconstituţională a unei legi. Or, în condiţiile în care niciun obiectiv dintre cele prezentate în art. 1 al Hotărârii Parlamentului României nr. 69/2017 privind constituirea Comisiei speciale comune a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru sistematizarea, unificarea şi asigurarea stabilităţii legislative în domeniul justiţiei nu prevede competenţa acestei comisii de a dezbate şi adopta raportul cu privire la Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 304/2004, în procedura de reexaminare, rezultă încălcarea evidentă a principiului legalităţii derivat din dispoziţiile art. 1 alin. (5) din Constituţie, potrivit căruia „În România, respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie“, deoarece dispoziţiile regulamentelor parlamentare au caracter infraconstituţional, fiind aplicabilă, mutatis mutandis, obligaţia constituţională evidenţiată anterior. 5. Mai mult, autorii obiecţiei susţin că nici termenul de 3 zile între data distribuirii raportului şi data dezbaterilor, prevăzut de dispoziţiile art. 69, coroborate cu art. 117 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, şi de dispoziţiile art. 98, coroborate cu art. 113 din Regulamentul Senatului, nu a fost respectat. Termenul de 3 zile este un termen imperativ, şi nu de recomandare, deoarece are ca scop atât asigurarea transparenţei decizionale, cât şi crearea condiţiilor pentru deputaţi şi senatori de a lua cunoştinţă de conţinutul raportului comisiei de specialitate, în vederea exprimării votului în conformitate cu propria voinţă, cu respectarea dispoziţiei constituţionale prevăzute de art. 69 alin. (2), potrivit căreia votul imperativ este nul. În exercitarea mandatului, deputaţii şi senatorii îşi exprimă voinţa prin votul asupra propunerilor legislative sau proiectelor de lege, voinţă care se formează după analiza conţinutului proiectului actului normativ, astfel cum a rezultat din dezbaterea comisiei de specialitate. Or, în cazul legii de modificare a Legii nr. 304/2004, în procedura de reexaminare, termenul de 3 zile nu a fost respectat, raportul comisiei speciale fiind distribuit deputaţilor şi senatorilor în aceleaşi zile în care a avut loc votul final în şedinţele de plen ale celor două Camere, 20 martie 2018, respectiv 26 martie 2018. Pe cale de consecinţă, autorii sesizării consideră că au fost încălcate dispoziţiile art. 69, coroborate cu art. 117 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, şi cele ale art. 98, coroborate cu art. 113 din Regulamentul Senatului, toate raportate la art. 1 alin. (5) şi la art. 69 alin. (2) din Constituţie, împrejurare ce atrage neconstituţionalitatea legii, în ansamblul său. 6. Cu privire la criticile de neconstituţionalitate intrinsecă, autorii arată că art. I pct. 4 cu referire la art. 9 din Legea nr. 304/2004 încalcă prevederile cuprinse în art. 1 alin. (5) raportat la art. 133 alin. (7) din Constituţie. Chiar dacă Parlamentul a clarificat faptul că vor fi atacate în contencios administrativ hotărârile celor două secţii ale Consiliului Superior al Magistraturii, în orice alte situaţii decât cele prevăzute în art. 134 alin. (3) din Constituţie, textul ridică probleme de neconstituţionalitate prin raportare la dispoziţiile constituţionale ale art. 133 alin. (7). Conform Deciziei Curţii Constituţionale nr. 61/2018, „Din interpretarea dispoziţiilor art. 133 alin. (7) din Constituţie, Curtea a reţinut că acest text constituţional are în vedere numai hotărârile plenului Consiliului Superior al Magistraturii cu caracter jurisdicţional, doar acestea putând fi definitive şi irevocabile, nu şi cele cu caracter administrativ“. Astfel, pentru a asigura claritatea, precizia şi predictibilitatea normei, textul ar trebui să califice hotărârile celor două secţii ale Consiliului Superior al Magistraturii ţinând cont şi de considerentele Deciziei nr. 61/2018, în sensul în care doar hotărârile Secţiei pentru judecători, respectiv ale Secţiei pentru procurori care nu au caracter jurisdicţional pot fi atacate în contencios administrativ. În forma actuală, norma păstrează un element de neclaritate şi imprecizie de natură să creeze impredictibilitate în aplicare, aspect care conduce la încălcarea art. 1 alin. (5) din Constituţie, aşa cum a fost dezvoltat în jurisprudenţa Curţii Constituţionale. Or, nu se poate accepta ca un text care a fost modificat pentru că a încălcat art. 1 alin. (5) din Constituţie, conform Deciziei Curţii nr. 33 din 23 ianuarie 2018, după punerea de acord să încalce din nou aceeaşi dispoziţie constituţională. 7. În ceea ce priveşte art. I pct. 18, referitor la art. 35 alin. (2) din Legea nr. 304/2004, autorii sesizării susţin că modificarea operată de Parlament cu privire la această normă, prin care se introduce sintagma „cauze cu profesionişti“, nu se integrează în ipotezele avute în vedere de paragraful 187 din Decizia nr. 33 din 23 ianuarie 2018, reprezentând o depăşire a limitelor impuse pentru punerea de acord a legii cu decizia instanţei de contencios constituţional. Invocarea cu titlu general a acestui paragraf pentru a opera alte modificări neavute în vedere prin actul Curţii are ca efect încălcarea prevederilor art. 147 alin. (2) din Constituţie. 8. Modificarea art. 54 alin. (1) din Legea nr. 304/2004, prin art. I pct. 28 din legea criticată, a fost operată de Parlament invocându-se, pe de o parte, paragraful 187 din Decizia Curţii nr. 33 din 23 ianuarie 2018 şi, pe de altă parte, necesitatea corelării textului cu prevederile art. 23 alin. (1^1) din Legea nr. 303/2004, conform căruia stagiarii nu participă la judecarea cauzelor, doar asistă şi nu au drept de decizie. Or, art. 23 alin. (1^1) din Legea nr. 303/2004 este un articol care nu se regăseşte în fondul activ al legislaţiei, ci face parte dintr-o lege de modificare a Legii nr. 303/2004, care nu a intrat în vigoare, nefiind promulgată de Preşedintele României. O astfel de abordare a Parlamentului excedează, pe de o parte, limitelor impuse de jurisprudenţa Curţii pentru punerea de acord a legii cu deciziile instanţei de contencios constituţional şi, pe de altă parte, afectează posibilitatea Curţii de a controla dispoziţiile unor astfel de articole prin raportare la art. 1 alin. (5), în componenta privind claritatea, precizia şi predictibilitatea legii, pentru simplul motiv că instanţa de contencios constituţional nu se poate pronunţa cu privire la modul în care se corelează un articol supus controlului de constituţionalitate cu un text dintr-o lege care nu produce efecte juridice, întrucât nu a fost finalizată procedura legislativă. Faptul că Parlamentul a înfiinţat o Comisie comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru sistematizarea, unificarea şi asigurarea stabilităţii legislative în domeniul justiţiei şi faptul că în această comisie se dezbat legi de modificare şi completare a legilor nr. 303/2004, nr. 304/2004 şi nr. 317/2004 nu se poate constitui într-un argument pentru a justifica adoptarea de amendamente de corelare între dispoziţiile celor trei legi de modificare şi completare, corelările putând fi realizate numai cu dispoziţii din fondul activ al legislaţiei. 9. În fine, autorii obiecţiei apreciază că prevederile art. IV din legea supusă controlului de constituţionalitate, deşi aparent se încadrează în ipoteza avută în vedere de paragraful 187 din Decizia Curţii nr. 33 din 23 ianuarie 2018, în sensul că reprezintă o corelare, ca operaţiune de tehnică legislativă, cu prevederile art. 54 alin. (2) din aceeaşi lege, în realitate aduc o modificare de substanţă legii, încălcând art. 147 alin. (2) din Constituţie. Această modificare constă în faptul că dispoziţiile prezentei legi privind judecarea apelurilor în complet de 3 judecători se aplică cauzelor înregistrate pe rolul instanţelor după intrarea în vigoare a legii „fără a fi clar dacă sintagma cauzelor înregistrate pe rolul instanţelor se referă doar la cauzele ce urmează a fi nou- înregistrate pe rolul instanţelor de apel după intrarea în vigoare a legii sau la aceste cauze şi la toate celelalte deja înregistrate pe rolul instanţelor de apel după intrarea în vigoare a legii (mai exact şi la cauzele în curs de judecare la momentul intrării în vigoare a legii şi care, evident, rămân înregistrate şi după intrarea în vigoare a legii). Textul este imprecis, neclar, de natură să genereze impredictibilitate în aplicare, aspect care conduce inclusiv la încălcarea art. 1 alin. (5) din Constituţie“. 10. În concluzie, autorii obiecţiei solicită Curţii să constate neconstituţionalitatea Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară prin raportare la dispoziţiile art. 1 alin. (5) şi ale art. 147 alin. (2) şi (4) din Constituţie. 11. În conformitate cu dispoziţiile art. 16 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, sesizarea a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, precum şi Guvernului, pentru a comunica punctele lor de vedere. 12. Preşedintele Senatului a transmis cu Adresa nr. I771 din 5 aprilie 2018, înregistrată la Curtea Constituţională cu nr. 2.627 din 5 aprilie 2018, punctul său de vedere cu privire la sesizarea de neconstituţionalitate, apreciind că aceasta nu întruneşte condiţiile de admisibilitate prevăzute în art. 146 lit. a) din Constituţie. Textul constituţional menţionat se referă strict la examinarea constituţionalităţii legilor adoptate de Parlament înainte de adoptarea acestora. Prin urmare, se arată că, deşi este adevărat că legea criticată nu este încă promulgată de Preşedintele României, ea a parcurs deja o procedură de control al constituţionalităţii, finalizată prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 33 din 23 ianuarie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 146 din 15 februarie 2018. În urma acestui control, instanţa de contencios constituţional a constatat că unele prevederi ale legii nu erau conforme dispoziţiilor constituţionale. În consecinţă, în cele două Camere legislative a fost parcursă procedura reexaminării Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, pentru ca dispoziţiile legale constatate ca fiind neconstituţionale să fie puse de acord cu prevederile Legii fundamentale. Or, după reexaminare, aceeaşi lege nu poate face obiectul unei noi sesizări la Curtea Constituţională, întrucât o asemenea procedură nu este reglementată nici în Constituţie, nici în Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale. 13. Prin urmare, preşedintele Senatului solicită Curţii Constituţionale să constate că în prezenta cauză nu urmează să se pronunţe asupra unei legi noi, adoptate de Parlament, aşa cum greşit pretind semnatarii sesizării, ci asupra aceleiaşi legi supuse anterior controlului de constituţionalitate. Curtea Constituţională nu poate să verifice de două ori constituţionalitatea aceleiaşi legi din iniţiativa aceluiaşi subiect de sezină. Numai Preşedintele României mai are dreptul, potrivit art. 146 lit. a) din Constituţie, să sesizeze Curtea Constituţională, în termenul de 10 zile prevăzut în art. 77 alin. (3) din Constituţie. Faţă de cele arătate, solicită Curţii Constituţionale să respingă sesizarea de neconstituţionalitate ca fiind inadmisibilă. 14. Preşedintele Camerei Deputaţilor a transmis cu Adresa nr. 2/3.555 din 12 aprilie 2018, înregistrată la Curtea Constituţională cu nr. 2.753 din 12 aprilie 2018, punctul său de vedere cu privire la obiecţia de neconstituţionalitate. Arată că, expresie a dispoziţiilor prevăzute la art. 64 alin. (1) din Constituţie, autonomia regulamentară de care beneficiază cele două Camere ale Parlamentului le conferă acestora dreptul de a dispune cu privire la propria organizare şi instituire a procedurilor de desfăşurare a activităţilor parlamentare, operând în cadrul limitelor stabilite de Legea fundamentală, în scopul îndeplinirii atribuţiilor constituţionale ale Parlamentului, autoritate reprezentativă prin care poporul român îşi exercită suveranitatea naţională. În acest sens, invocă jurisprudenţa Curţii Constituţionale potrivit căreia ori de câte ori aceasta a fost sesizată cu încălcarea unor prevederi referitoare la procedurile interne de organizare şi funcţionare a structurilor Camerei Deputaţilor, Curtea a statuat că soluţionarea unor astfel de „critici de neconstituţionalitate excedează competenţei Curţii Constituţionale“. În virtutea principiilor statuate, Curtea Constituţională a considerat că aplicarea regulamentului este o atribuţie a fiecărei Camere, astfel încât contestaţiile deputaţilor şi senatorilor privind actele concrete de aplicare a prevederilor regulamentului sunt de competenţa exclusivă a Parlamentului, statuând totodată că dacă „şi-ar extinde competenţa şi asupra actelor de aplicare a regulamentelor, ea nu numai că ar pronunţa soluţii fără temei constituţional, dar ar încălca, astfel, şi principiul autonomiei regulamentare a Camerei“. Din această perspectivă, preşedintele Camerei Deputaţilor apreciază că aspectele referitoare la stabilirea competenţei comisiei comune speciale de a lua în dezbatere, de a se pronunţa şi de a propune rapoarte în procedura legislativă a reexaminării nu reprezintă probleme de constituţionalitate, ci de aplicare a normelor regulamentare, doar plenul Camerei Deputaţilor, respectiv plenul Senatul având competenţa legiferării. 15. Cu referire la neconstituţionalitatea intrinsecă a legii, în motivarea sesizării a fost formulată o primă critică de neconstituţionalitate care vizează art. I pct. 4 din legea dedusă controlului de constituţionalitate, cu referire la art. 9 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, apreciindu-se că „în forma actuală, norma păstrează un element de neclaritate şi imprecizie de natură să creeze impredictibilitate în aplicare“. Intervenţia legislativă asupra prevederilor menţionate are rolul de a asigura concordanţa cu considerentele prevăzute la paragrafele 98-103 din Decizia Curţii Constituţionale nr. 33/2018, prin care instanţa de contencios constituţional a stabilit faptul că redactarea iniţială crea incertitudini cu privire la emitentul hotărârilor care pot fi atacate în contencios administrativ la curtea de apel competentă. Noul conţinut normativ stabileşte cu rigoare categoriile de hotărâri, respectiv sfera de competenţă în care acestea sunt emise, cu evaluarea efectelor previzibile ale soluţiilor preconizate şi în limitele deciziei Curţii Constituţionale amintite. Prin norma juridică de trimitere sunt excluse de la regula astfel instituită hotărârile Consiliului Superior al Magistraturii în materie disciplinară, care pot fi atacate urmând regula prevăzută la art. 134 alin. (3) din Constituţie. 16. Preşedintele Camerei Deputaţilor apreciază ca fiind neîntemeiată şi pretinsa neconstituţionalitate a modificării art. 54 alin. (1) din Legea nr. 304/2004, măsura legislativă în cauză având rolul de corelare cu prevederile art. 23 alin. (1^1) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor. Având în vedere necesitatea aplicării unitare a cadrului normativ al organizării judiciare în ansamblul legislaţiei naţionale, este imperativ ca deciziile luate în activitatea de legiferare să asigure concordanţa cu prevederile actului normativ de acelaşi nivel cu care acesta se află în conexiune, astfel încât să fie evitat potenţialul conflict dintre normele juridice succesive. Chiar dacă prevederile care fac obiectul normei juridice de trimitere nu se regăsesc încă în vigoare, este rezonabil ca la stabilirea concordanţei să fie prezumat că acestea urmează să facă parte din dreptul pozitiv naţional, întrucât sunt integrate într-o lege deja adoptată. 17. În ceea ce priveşte modificarea art. 54 alin. (1) din Legea nr. 304/2004, aceasta a vizat numai înlocuirea sintagmei „participă“ cu sintagma „asistă“ în vederea corelării prevederilor din acest articol cu cele ale art. 23 alin. (1^1) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor. 18. Cu privire la considerentele care, în opinia autorilor, ar fundamenta neconstituţionalitatea art. IV al legii deduse controlului de constituţionalitate, preşedintele Camerei Deputaţilor opinează că acestea nu surprind natura juridică a reglementării criticate. Dispoziţia instituie măsuri cu privire la derularea raporturilor juridice născute în temeiul vechii reglementări, care urmează să fie înlocuită prin intermediul noii legi, reprezentând o normă juridică tranzitorie care afirmă felul în care se aplică în timp regula componenţei numerice a completelor de judecată în cazul apelurilor. Contrar afirmaţiilor autorilor, consideră că redactarea este prezentată într-un stil specific normativ dispozitiv şi răspunde cerinţelor privind claritatea, precizia şi previzibilitatea normelor juridice, întrucât în conţinut său nu se regăsesc pasaje obscure sau soluţii normative contradictorii. 19. Având în vedere considerentele expuse, preşedintele Camerei Deputaţilor consideră neîntemeiată obiecţia de neconstituţionalitate, astfel încât propune respingerea acesteia. 20. Guvernul nu a comunicat punctul său de vedere cu privire la obiecţia de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând obiecţia de neconstituţionalitate, punctele de vedere ale preşedinţilor Senatului şi Camerei Deputaţilor, raportul judecătorului-raportor, dispoziţiile Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, precum şi prevederile Constituţiei, reţine următoarele: 21. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. a) din Constituţie şi ale art. 1, art. 10, art. 15, art. 16 şi art. 18 din Legea nr. 47/1992, să se pronunţe asupra constituţionalităţii prevederilor legale criticate. 22. Actul de sesizare are ca obiect al criticilor de neconstituţionalitate dispoziţiile Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, în ansamblul său, precum şi dispoziţiile art. I pct. 4, 18 şi 28 şi ale art. IV din lege, în special. 23. Autorii sesizării susţin că dispoziţiile criticate contravin prevederilor constituţionale ale art. 1 alin. (5), în ceea ce priveşte claritatea şi previzibilitatea legii, şi ale art. 147 alin. (2) şi (4) din Constituţie, referitoare la efectele deciziilor Curţii Constituţionale. 24. În vederea soluţionării prezentei sesizări, Curtea procedează, mai întâi, la verificarea admisibilităţii acesteia. 25. Analiza îndeplinirii condiţiilor de admisibilitate a sesizării trebuie realizată prin raportare la art. 15 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, potrivit căruia „Curtea Constituţională se pronunţă asupra constituţionalităţii legilor înainte de promulgarea acestora, la sesizarea Preşedintelui României, a unuia dintre preşedinţii celor două Camere, a Guvernului, a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, a Avocatului Poporului, a unui număr de cel puţin 50 de deputaţi sau de cel puţin 25 de senatori.“ Astfel, se constată că actul supus controlului de constituţionalitate este o lege adoptată de Parlamentul României, sesizarea fiind formulată de un număr de 89 de deputaţi, aparţinând grupurilor parlamentare ale Partidului Naţional Liberal şi Uniunii Salvaţi România, subiect de drept care întruneşte, potrivit dispoziţiilor legale, calitatea de titular al sesizării Curţii Constituţionale cu obiecţii de neconstituţionalitate. 26. Analiza îndeplinirii condiţiilor de admisibilitate a sesizării trebuie realizată şi prin raportare la art. 15 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, potrivit căruia „În vederea exercitării dreptului de sesizare a Curţii Constituţionale, cu 5 zile înainte de a fi trimisă spre promulgare, legea se comunică Guvernului, Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, precum şi Avocatului Poporului şi se depune la secretarul general al Camerei Deputaţilor şi la cel al Senatului. În cazul în care legea a fost adoptată cu procedură de urgenţă, termenul este de două zile“. Cu privire la acest aspect, se constată că Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară a fost adoptată, în procedură de urgenţă, de Senatul României, Cameră decizională, în data de 26 martie 2018 şi a fost depusă la secretarul general şi anunţată în plenul Camerei Deputaţilor pentru exercitarea dreptului de sesizare cu privire la neconstituţionalitatea legii în data de 28 martie 2018. Sesizarea formulată de un număr de 89 de deputaţi, care formează obiectul prezentei cauze, a fost înregistrată la Curtea Constituţională în data de 29 martie 2018, deci în cadrul termenului de 2 zile prevăzut de art. 15 alin. (2) din Legea nr. 47/1992. 27. În ceea ce priveşte susţinerea preşedintelui Senatului, potrivit căreia prezenta sesizare nu vizează o lege nouă, adoptată de Parlament, ci o lege care a mai fost supusă controlului anterior de constituţionalitate, la sesizarea aceluiaşi subiect de drept, în urma căruia a fost declanşată procedura de reexaminare a legii, constatăm că împrejurarea învederată nu constituie un fine de neprimire al controlului de constituţionalitate. În prezenta cauză, obiect al controlului îl constituie legea în forma adoptată după reexaminarea şi punerea sa în acord cu Decizia Curţii Constituţionale nr. 33 din 23 ianuarie 2018, deci o lege care, din punctul de vedere al conţinutului normativ, diferă de legea supusă anterior controlului de constituţionalitate. Noul act normativ adoptat de Parlament urmează aceeaşi procedură constituţională, fiind trimis spre promulgare, iar subiectele îndrituite de lege pot declanşa controlul de constituţionalitate, în termenele legale şi constituţionale şi în limitele materiale impuse de modificările operate de legiuitor în procedura reexaminării legii. 28. Într-o atare situaţie, luând act de faptul că sesizarea de neconstituţionalitate a fost formulată în termenul legal, Curtea constată că obiecţia de neconstituţionalitate este admisibilă, astfel că va efectua verificarea pe fond a criticilor de neconstituţionalitate. 29. Prezentarea procesului legislativ. Propunerea de lege pentru modificarea şi completarea Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară a fost iniţiată de un număr de 10 deputaţi şi senatori şi înaintată Camerei Deputaţilor, în calitate de primă Cameră sesizată, la data de 31 octombrie 2017. La solicitarea iniţiatorilor, Biroul permanent al Camerei Deputaţilor a aprobat dezbaterea iniţiativei legislative în procedură de urgenţă şi, ulterior, a trimis propunerea legislativă pentru raport la Comisia specială comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru sistematizarea, unificarea şi asigurarea stabilităţii legislative în domeniul justiţiei, constituită în temeiul Hotărârii Parlamentului României nr. 69/2017, astfel cum a fost modificată prin Hotărârea Parlamentului României nr. 95/2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 915 din 22 noiembrie 2017. 30. După primirea raportului favorabil al Comisiei speciale comune a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru sistematizarea, unificarea şi asigurarea stabilităţii legislative în domeniul justiţiei, în data de 13 decembrie 2017, propunerea legislativă a fost adoptată, cu amendamente, de Camera Deputaţilor şi înaintată Camerei decizionale. Comisia specială comună a întocmit un nou raport asupra propunerii legislative, iar, la data de 20 decembrie 2017, Senatul României, în temeiul art. 75 şi art. 76 alin. (1) din Constituţie, a adoptat, cu amendamente, legea şi a trimis-o spre promulgare Preşedintelui României în data de 23 decembrie 2017. 31. În termenul legal, un număr de 29 de senatori aparţinând Grupului parlamentar al Partidului Naţional Liberal, respectiv Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, constituită în Secţii Unite, au formulat obiecţii de neconstituţionalitate, care au fost soluţionate prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 33 din 23 ianuarie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 146 din 15 februarie 2018. Prin soluţia pronunţată de Curte au fost admise criticile şi s-a constatat neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. I pct. 2, 4, 29 şi 61 din Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 304/2004, fiind respinse, ca neîntemeiate, celelalte critici formulate. 32. Ca urmare a deciziei Curţii Constituţionale, în temeiul art. 147 alin. (2) din Constituţie, Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 304/2004 a fost trimisă la Parlament în vederea reexaminării dispoziţiilor declarate neconstituţionale şi punerii lor de acord cu decizia instanţei constituţionale. 33. La data de 19 februarie 2018, Biroul permanent al Camerei Deputaţilor a trimis legea Comisiei speciale comune a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru sistematizarea, unificarea şi asigurarea stabilităţii legislative în domeniul justiţiei, constituită în temeiul Hotărârii Parlamentului României nr. 69/2017, care la data de 20 martie 2018 a prezentat raportul întocmit ca urmare a reexaminării legii, şi, în aceeaşi dată, plenul Camerei Deputaţilor a dezbătut şi adoptat Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 304/2004 şi a înaintat-o Senatului, în calitate de Cameră decizională. La data de 26 martie 2018, Comisia specială comună a întocmit un nou raport, pe care l-a prezentat plenului Senatului, care, în aceeaşi zi, a dezbătut şi adoptat Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 304/2004. 34. Ulterior, în data de 28 martie 2018, legea este depusă la secretarii generali ai celor două Camere, în vederea exercitării dreptului de sesizare asupra constituţionalităţii actului normativ. În termenul legal, în data de 29 martie 2018, este formulată sesizarea care constituie obiectul prezentului dosar, iar, în data de 30 martie 2018, legea este trimisă spre promulgare Preşedintelui României. 35. Analiza criticii de neconstituţionalitate extrinsecă referitoare la neconstituţionalitatea Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară prin raportare la prevederile art. 1 alin. (5) din Constituţie. Critica vizează două aspecte: (i) nerespectarea competenţei speciale a comisiilor în procedura specială de reexaminare după controlul de constituţionalitate, aşa cum aceasta este prevăzută de dispoziţiile art. 134 din Regulamentul Camerei Deputaţilor şi de cele ale art. 149 din Regulamentul Senatului, ambele raportate la art. 1 alin. (5) din Constituţie, şi (ii) nerespectarea termenului de 3 zile între data distribuirii raportului comisiei şi data dezbaterilor în plenul fiecărei Camere, prevăzut de dispoziţiile art. 69, coroborate cu art. 117 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, şi de dispoziţiile art. 98, coroborate cu art. 113 din Regulamentul Senatului, raportate la art. 1 alin. (5) din Constituţie. 36. Cu privire la primul aspect, Curtea reţine că, aşa cum reiese din procedura parcursă de legea supusă controlului de constituţionalitate, după iniţierea propunerii legislative, în temeiul dispoziţiilor art. 62 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, potrivit căruia „Biroul permanent trimite, spre examinare şi în vederea elaborării rapoartelor, proiectele de legi, propunerile legislative […], comisiei permanente sesizate în fond, în competenţa căreia intră materia reglementată prin proiectul sau propunerea respectivă“, Biroul permanent al Camerei Deputaţilor a trimis propunerea legislativă, pentru raport, la Comisia specială comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru sistematizarea, unificarea şi asigurarea stabilităţii legislative în domeniul justiţiei, constituită în temeiul art. 8 din Regulamentul activităţilor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului, potrivit căruia „La nivelul Parlamentului se pot constitui comisii speciale pentru avizarea unor acte normative complexe, pentru elaborarea unor propuneri legislative sau pentru alte scopuri precizate în hotărârile de constituire a respectivelor comisii“, şi al Hotărârii Parlamentului României nr. 69/2017, astfel cum a fost modificată prin Hotărârea Parlamentului României nr. 95/2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 915 din 22 noiembrie 2017. 37. După primirea raportului favorabil al Comisiei speciale comune a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru sistematizarea, unificarea şi asigurarea stabilităţii legislative în domeniul justiţiei, prin care s-a propus admiterea cu modificări şi completări a actului examinat, propunerea legislativă a fost aprobată, cu amendamente, de Camera Deputaţilor şi înaintată spre Camera decizională, Senatul României. În temeiul art. 70 din Regulamentul Senatului, potrivit căruia „Biroul permanent trimite proiectele de lege, propunerile legislative sau amendamentele comisiilor în competenţa cărora intră materia reglementată prin acestea, spre dezbatere şi elaborarea rapoartelor sau avizelor“, propunerea legislativă a fost trimisă pentru raport Comisiei speciale comune a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru sistematizarea, unificarea şi asigurarea stabilităţii legislative în domeniul justiţiei. 38. În baza raportului favorabil întocmit de Comisia specială comună, care a propus admiterea cu modificări şi completări a actului examinat, Senatul României, în temeiul art. 75 şi art. 76 alin. (1) din Constituţie, a adoptat legea şi a trimis-o spre promulgare Preşedintelui României. 39. În urma efectuării controlului de constituţionalitate a priori, ca efect al Deciziei Curţii Constituţionale nr. 33 din 23 ianuarie 2018, în temeiul art. 147 alin. (2) din Constituţie, Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 304/2004 a fost trimisă la Parlament în vederea reexaminării dispoziţiilor declarate neconstituţionale şi punerii lor de acord cu decizia instanţei constituţionale. 40. În temeiul art. 134 alin. (1) din Regulamentul Camerei Deputaţilor, Biroul permanent al Camerei, „în prima sa şedinţă care are loc după publicarea deciziei Curţii Constituţionale în Monitorul Oficial al României, Partea I, va sesiza Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi şi comisia permanentă sesizată în fond cu proiectul de lege sau propunerea legislativă în vederea reexaminării prevederilor declarate neconstituţionale“. De asemenea, conform art. 149 alin. (1) din Regulamentul Senatului, „În cazurile de neconstituţionalitate constatate potrivit art. 146 lit. a) din Constituţia României, republicată, Senatul reexaminează prevederile respective pentru punerea lor de acord cu decizia Curţii Constituţionale. Senatul dezbate pe baza raportului Comisiei pentru constituţionalitate, libertăţi civile şi monitorizare a executării hotărârilor Curţii Europene a Drepturilor Omului“, iar potrivit alin. (2), „[…] Raportul Comisiei se dezbate conform prevederilor art. 105-110. […]“, care prevăd procedura de dezbatere şi aprobare a „raportului comisiei sesizate în fond“. 41. Or, în condiţiile în care, în cazul elaborării Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 304/2004, comisia sesizată în fond este, potrivit art. 62 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, respectiv potrivit art. 68 din Regulamentul Senatului, fiecare coroborate cu art. 8 din Regulamentul activităţilor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului, Comisia specială comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru sistematizarea, unificarea şi asigurarea stabilităţii legislative în domeniul justiţiei, rezultă că, în temeiul normelor regulamentare, această comisie este competentă să reexamineze prevederile declarate neconstituţionale şi să întocmească raportul pe care, ulterior, îl prezintă plenului fiecărei Camere a Parlamentului. 42. Cu privire la cel de-al doilea aspect criticat, şi anume nerespectarea termenului de 3 zile între data distribuirii raportului comisiei şi data dezbaterilor în plenul fiecărei Camere, Curtea face trimitere la jurisprudenţa sa constantă cu privire la rolul comisiilor parlamentare. Curtea Constituţională s-a pronunţat în repetate rânduri (exemplu fiind Decizia nr. 48 din 17 mai 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 125 din 21 mai 1994, Decizia nr. 460 din 13 noiembrie 2013, Decizia nr. 33 din 23 ianuarie 2018), arătând că acestea sunt organe interne de lucru ale Camerelor Parlamentului a căror activitate are caracter pregătitor pentru a oferi forului deliberativ toate elementele necesare adoptării deciziei. Dat fiind caracterul auxiliar al comisiilor parlamentare, natura juridică a rapoartelor sau avizelor adoptate de acestea este aceea a unui act preliminar, cu caracter facultativ, de recomandare, adoptat în scopul de a sugera o anumită conduită, sub aspect decizional, plenului fiecărei Camere sau Camerelor reunite. Rapoartele şi avizele au caracter obligatoriu numai sub aspectul solicitării lor, iar nu şi din perspectiva soluţiilor pe care le propun, Senatul şi Camera Deputaţilor fiind singurele corpuri deliberative prin care Parlamentul îşi îndeplineşte atribuţiile constituţionale. 43. Pe de altă parte, Curtea a mai statuat (Decizia nr. 209 din 7 martie 2012, Decizia nr. 33 din 23 ianuarie 2018) că în situaţia în care o comisie parlamentară, din diverse motive, nu-şi poate duce la îndeplinire activitatea, respectiv întocmirea unui raport sau a unui aviz, nu este de natură a împiedica plenul fiecărei Camere de a dezbate şi de a decide direct asupra problemelor care intră în atribuţiile lor. În fond, specificul activităţii unei Camere a Parlamentului este de a adopta o decizie colectivă, luată cu majoritatea voturilor, după o dezbatere publică. Orice altă concluzie ar echivala, pe de o parte, cu o supradimensionare a rolului comisiilor de lucru ale Parlamentului prin atribuirea unor efecte mult sporite actelor pe care aceste organe de lucru le adoptă, împrejurare care excedează cadrului constituţional şi regulamentar în care acestea activează, şi, pe de altă parte, ar echivala cu o deturnare a rolului Parlamentului, în ansamblul său, ca organ reprezentativ suprem al poporului român, care beneficiază de o legitimitate originară, fiind exponentul intereselor întregii naţiuni. 44. În contextul criticilor formulate, Curtea reţine că art. 8 alin. (6) din Regulamentul activităţilor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului prevede că „propunerile legislative elaborate de comisiile speciale [n.r. potrivit art. 8 alin. (1), „La nivelul Parlamentului se pot constitui comisii speciale pentru avizarea unor acte normative complexe, pentru elaborarea unor propuneri legislative sau pentru alte scopuri precizate în hotărârile de constituire a respectivelor comisii“] şi rapoartele acestor comisii se înscriu cu prioritate pe ordinea de zi a şedinţelor comune ale celor două Camere de către birourile permanente“. Interpretând dispoziţia regulamentară, în Decizia nr. 828 din 13 decembrie 2017, paragraful 56, Curtea a arătat că nu toate propunerile legislative astfel elaborate vor fi adoptate în şedinţă comună, dimpotrivă, acest text regulamentar prevede numai caracterul prioritar al înscrierii pe ordinea de zi a propunerilor legislative elaborate de comisiile speciale comune. 45. Analizând critica referitoare la nerespectarea termenului de 3 zile între data distribuirii raportului comisiei şi data dezbaterilor în plenul fiecărei Camere, Curtea constată că aceasta constituie o problemă de aplicare a regulamentelor celor două Camere. Cu alte cuvinte, obiectul criticii de neconstituţionalitate îl constituie, de fapt, modul în care, ulterior prezentării raportului de către Comisia specială comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru sistematizarea, unificarea şi asigurarea stabilităţii legislative în domeniul justiţiei, au fost respectate normele şi procedurile parlamentare de adoptare a Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 304/2004. Or, în măsura în care dispoziţiile regulamentare invocate în susţinerea criticilor nu au relevanţă constituţională, nefiind consacrate expres sau implicit într-o normă constituţională (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 730 din 22 noiembrie 2017), aspectele invocate de autorii sesizării nu sunt probleme de constituţionalitate, ci de aplicare a normelor regulamentare (a se vedea, în acest sens, şi Decizia nr. 307 din 28 martie 2012). 46. Prin urmare, dată fiind natura juridică a raportului adoptat de comisia parlamentară, care, sub aspectul soluţiilor propuse, are caracter de recomandare, momentul la care acest raport ajunge la cunoştinţa membrilor Parlamentului nu are relevanţă constituţională, doar Senatul şi Camera Deputaţilor, în plenul fiecărei Camere, având competenţă în îndeplinirea atribuţiei de legiferare. 47. Pentru aceste argumente, Curtea apreciază ca neîntemeiată critica privind neconstituţionalitatea Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară prin raportare la prevederile art. 1 alin. (5) din Constituţie. 48. Distinct de cele constatate mai sus, Curtea reţine că, în domeniul dreptului parlamentar, principala consecinţă a naturii elective a mandatului reprezentativ şi a pluralismului politic o constituie principiul pe care doctrina l-a consacrat în mod sugestiv „majoritatea decide, opoziţia se exprimă“. Majoritatea decide, întrucât, în virtutea mandatului reprezentativ primit de la popor, opinia majoritară este prezumat că reflectă sau corespunde opiniei majoritare a societăţii. Opoziţia se exprimă ca o consecinţă a aceluiaşi mandat reprezentativ care fundamentează dreptul inalienabil al minorităţii politice de a-şi face cunoscute opţiunile politice şi de a se opune, în mod constituţional şi regulamentar, majorităţii aflate la putere. Acest principiu presupune ca prin organizarea şi funcţionarea Camerelor Parlamentului să se asigure ca majoritatea să decidă numai după ce opoziţia s-a exprimat, iar decizia pe care aceasta o adoptă să nu fie obstrucţionată în cadrul procedurilor parlamentare. Regula majorităţii implică, în mod necesar, în cadrul procedurilor parlamentare, evitarea oricăror mijloace care ar conduce la o manifestare abuzivă din partea majorităţii sau a oricăror mijloace obstrucţioniste care ar avea drept scop împiedicarea desfăşurării normale a procedurii parlamentare. Or, principiul „majoritatea decide, opoziţia se exprimă“ implică, în mod necesar, un echilibru între necesitatea de exprimare a poziţiei minorităţii politice cu privire la o anumită problemă şi evitarea folosirii mijloacelor de obstrucţie, în scopul asigurării, pe de o parte, a confruntării politice din Parlament, deci a caracterului contradictoriu al dezbaterilor, şi, pe de altă parte, a îndeplinirii de către acesta a competenţelor sale constituţionale şi legale. Cu alte cuvinte, parlamentarii, fie că provin din rândul majorităţii, fie că provin din cel al opoziţiei, trebuie să se abţină de la exercitarea abuzivă a drepturilor procedurale şi să respecte o regulă de proporţionalitate, de natură să asigure adoptarea deciziilor ca urmare a unei dezbateri publice prealabile. Atât în procesul legislativ, cât şi în activitatea de control al Guvernului sau în realizarea celorlalte atribuţii constituţionale, parlamentarii, în exercitarea mandatului, sunt, potrivit prevederilor art. 69 alin. (1) din Legea fundamentală, „în serviciul poporului“. Dezbaterea parlamentară a problemelor importante ale naţiunii trebuie să asigure respectarea valorilor supreme consacrate de Legea fundamentală, precum statul de drept, pluralismul politic şi democraţia constituţională. Acesta este motivul pentru care Curtea Constituţională consideră că este necesară exercitarea cu bună-credinţă a drepturilor şi obligaţiilor constituţionale atât de către majoritatea, cât şi de minoritatea parlamentară, precum şi cultivarea unei conduite a dialogului politic, care să nu excludă aprioric consensul, chiar dacă motivaţiile sunt diferite, atunci când miza este interesul major al naţiunii (a se vedea, în acest sens, şi Decizia nr. 209 din 7 martie 2012, precitată). 49. Având în vedere aceste considerente, Curtea apreciază că, deşi nu au relevanţă constituţională, nefiind consacrate expres sau implicit într-o normă de rang constituţional, dispoziţiile din regulamentele celor două Camere ale Parlamentului, inclusiv cele referitoare la termenele aferente procedurii legislative, trebuie aplicate cu bună-credinţă, astfel încât principiul „majoritatea decide, opoziţia se exprimă“ să înlăture orice exercitare abuzivă a drepturilor procedurale parlamentare. 50. Critica referitoare la dispoziţiile art. I pct. 4 cu referire la art. 9 din Legea nr. 304/2004 prin raportare la art. 1 alin. (5), coroborat cu art. 133 alin. (7) din Constituţie. Art. I pct. 4 din legea supusă controlului de constituţionalitate prevede că: „Articolul 9 se modifică şi va avea următorul cuprins: Hotărârile Secţiei pentru judecători, respectiv ale Secţiei pentru procurori ale Consiliului Superior al Magistraturii, în orice alte situaţii decât cele prevăzute la art. 134 alin. (3) din Constituţia României, republicată, în care Consiliul Superior al Magistraturii îndeplineşte rolul de instanţă de judecată în domeniul răspunderii disciplinare a judecătorilor şi procurorilor, pot fi atacate la secţia de contencios administrativ a curţii de apel competente, conform dreptului comun.“ 51. Art. I pct. 4 din legea supusă controlului de constituţionalitate prevedea, în forma constatată ca fiind neconstituţională prin Decizia nr. 33 din 23 ianuarie 2018: „Articolul 9 se modifică şi va avea următorul cuprins: Hotărârile secţiilor pot fi atacate la secţia de contencios administrativ a curţii de apel, conform dreptului comun.“ 52. Legea nr. 304/2004, în vigoare în prezent, prevede la art. 9 că „Plenul Consiliului Superior al Magistraturii funcţionează ca instanţă de judecată pentru soluţionarea contestaţiilor formulate de judecători şi procurori împotriva hotărârilor pronunţate de secţiile Consiliului Superior al Magistraturii, cu excepţia celor date în materie disciplinară“. 53. În considerentele Deciziei nr. 33 din 23 ianuarie 2018, Curtea a reţinut că dispoziţiile art. I pct. 4 aduc atingere art. 1 alin. (5) din Constituţie, din perspectiva lipsei de claritate şi previzibilitate a legii, arătând la paragraful 102, că „Noua reglementare pare să înlăture derogarea pe care dispoziţiile art. 9 o prevăd în prezent, sub aspectul accesului la o instanţă judecătorească de drept comun, şi să transfere competenţa de soluţionare a contestaţiilor formulate de judecători şi procurori împotriva hotărârilor pronunţate de secţiile Consiliului Superior al Magistraturii, în altă materie decât cea disciplinară, de la plenul Consiliului către o instanţă judecătorească, respectiv curtea de apel - secţia de contencios administrativ. Însă, în condiţiile în care conţinutul normei modificate vorbeşte despre «hotărârile secţiilor», care pot fi atacate la secţia de contencios administrativ a curţii de apel, fără ca norma să fie integrată într-un ansamblu de dispoziţii din care să rezulte care sunt «secţiile» care pronunţă respectivele hotărâri, redactarea textului legal este viciată de echivoc şi imprevizibilitate. Reglementarea ar avea înţeles numai din analiza evoluţiei conţinutului normativ al art. 9, deci exclusiv din interpretarea istorică a normei, însă o atare posibilitate este de neconceput din perspectiva exigenţelor de calitate pe care Constituţia le stabileşte cu privire la o lege în vigoare. Astfel, Curtea constată că norma, în noua redactare, creează incertitudine cu privire la emitentul hotărârilor ce pot fi atacate potrivit dispoziţiilor acestui articol, nefiind clar dacă este vorba despre secţii ale Consiliului Superior al Magistraturii, secţii ale unor instanţe de judecată sau secţii ale altor organisme sau autorităţi.“ 54. Analizând modul în care norma a fost pusă în acord cu decizia Curţii Constituţionale, Curtea reţine că au fost înlăturate aspectele de neclaritate şi imprevizibilitate, noul conţinut normativ prevăzând expres care sunt secţiile ale căror hotărâri pot fi atacate la secţia de contencios administrativ a curţii de apel, şi anume Secţia pentru judecători, respectiv Secţia pentru procurori ale Consiliului Superior al Magistraturii. 55. În ceea ce priveşte critica formulată cu privire la noua redactare a textului de lege, care, în opinia autorilor obiecţiei de neconstituţionalitate, pentru a asigura conformitatea cu dispoziţiile art. 133 alin. (7) din Constituţie, ar trebui să precizeze că doar hotărârile celor două secţii ale Consiliului Superior al Magistraturii care nu au caracter jurisdicţional pot fi atacate în contencios administrativ, Curtea apreciază că aceasta este neîntemeiată. Astfel, potrivit art. 133 alin. (7) din Constituţie, „Hotărârile Consiliului Superior al Magistraturii sunt definitive şi irevocabile, cu excepţia celor prevăzute la articolul 134 alineatul (2).“ În temeiul normei constituţionale cuprinse în art. 134 alin. (2) teza întâi, „Consiliul Superior al Magistraturii îndeplineşte rolul de instanţă de judecată, prin secţiile sale, în domeniul răspunderii disciplinare a judecătorilor şi procurorilor, potrivit procedurii stabilite prin legea sa organică“, iar, în temeiul art. 134 alin. (3), „Hotărârile Consiliului Superior al Magistraturii în materie disciplinară pot fi atacate la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie“. 56. Din interpretarea dispoziţiilor art. 133 alin. (7) din Constituţie, în jurisprudenţa sa, Curtea a reţinut că acest text constituţional are în vedere numai hotărârile Plenului Consiliului Superior al Magistraturii cu caracter jurisdicţional, doar acestea putând fi „definitive şi irevocabile“, nu şi cele cu caracter administrativ. Relevantă în acest sens este Decizia nr. 433 din 21 octombrie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.267 din 29 decembrie 2004, în care Curtea a arătat că asemenea hotărâri sunt cele pronunţate de Plenul Consiliului Superior al Magistraturii în conformitate cu prevederile art. 36 alin. (2) din Legea nr. 317/2004, „ca instanţă de judecată, având în competenţă soluţionarea contestaţiilor formulate de magistraţi împotriva hotărârilor pronunţate de secţiile Consiliului Superior al Magistraturii“. Alte hotărâri, precum cele prin care Plenul Consiliului Superior al Magistraturii dispune eliberarea din funcţie a judecătorilor stagiari şi a procurorilor stagiari, transferul magistraţilor, suspendarea din funcţie a magistraţilor şi alte măsuri privind cariera magistraţilor, „nu intră sub incidenţa prevederilor art. 133 alin. (7) din Constituţia României, întrucât, nefiind hotărâri cu caracter jurisdicţional, nu pot fi definitive şi irevocabile. Aceste hotărâri sunt prin natura lor acte juridice cu caracter administrativ, supuse controlului judecătoresc.“ 57. Analizând conţinutul normativ al art. I pct. 4 cu referire la art. 9 din Legea nr. 304/2004 din legea supusă controlului prin raportare la textele constituţionale menţionate, rezultă că acesta dă expresie prescripţiilor Legii fundamentale. Secţia pentru judecători şi Secţia pentru procurori ale Consiliului Superior al Magistraturii îndeplinesc rolul de instanţe de judecată în domeniul răspunderii disciplinare a judecătorilor şi procurorilor, situaţie în care hotărârile pronunţate pot fi atacate în faţa Consiliului Superior al Magistraturii, hotărârile acestuia în materie disciplinară putând fi atacate, în temeiul art. 134 alin. (3) din Constituţie, la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Pe de altă parte, în îndeplinirea atribuţiilor stabilite prin legea organică de organizare şi funcţionare a Consiliului Superior al Magistraturii, în realizarea rolului său de garant al independenţei justiţiei, secţiile de judecători şi de procurori pronunţă şi hotărâri cu caracter administrativ. Cu privire la aceste hotărâri, legea supusă controlului de constituţionalitate vine şi complineşte vidul legislativ, statuând expres că ele pot fi atacate la secţia de contencios administrativ a curţii de apel competente, conform dreptului comun. Prin stabilirea secţiei specializate a instanţei competente, respectiv secţia de contencios administrativ, legea stabileşte în mod implicit caracterul hotărârilor pronunţate de cele două secţii ale Consiliului Superior al Magistraturii, care sunt susceptibile a fi contestate pe această cale - hotărârile cu caracter administrativ. Prin urmare, Curtea constată că textul de lege criticat, în redactarea primită după reexaminarea legii, respectă atât dispoziţiile art. 1 alin. (5) din Constituţie, sub aspectul clarităţii şi previzibilităţii normei, cât şi dispoziţiile art. 133 alin. (7) din Constituţie, referitoare la caracterul definitiv şi irevocabil al hotărârilor cu caracter jurisdicţional, pronunţate de Consiliul Superior al Magistraturii. 58. Critica referitoare la dispoziţiile art. I pct. 18, referitor la art. 35 alin. (2) din Legea nr. 304/2004, prin raportare la prevederile art. 147 alin. (2) din Constituţie. Art. I pct. 5 din legea supusă controlului de constituţionalitate prevede că: „La articolul 35, alineatul (2) se modifică şi va avea următorul cuprins: „(2) În cadrul curţilor de apel funcţionează, în raport cu complexitatea şi numărul cauzelor, secţii sau, după caz, complete specializate pentru cauze civile, cauze cu profesionişti, cauze penale, cauze cu minori şi de familie, cauze de contencios administrativ şi fiscal, cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, insolvenţă, concurenţă neloială sau pentru alte materii, precum şi complete specializate pentru cauze maritime şi fluviale.“ 59. În prezent, norma în vigoare cuprinsă în art. 35 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 are următorul conţinut: „(2) În cadrul curţilor de apel funcţionează secţii sau, după caz, complete specializate pentru cauze civile, indiferent de obiectul lor sau de calitatea părţilor, cauze penale, cauze cu minori şi de familie, cauze de contencios administrativ şi fiscal, cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, societăţi, registrul comerţului, insolvenţă, concurenţă neloială sau pentru alte materii, precum şi, în raport cu natura şi numărul cauzelor, complete specializate pentru cauze maritime şi fluviale“. 60. Critica de neconstituţionalitate vizează modificarea operată de Parlament cu privire la introducerea sintagmei „cauze cu profesionişti“, care, în opinia autorilor sesizării, nu se integrează în ipotezele avute în vedere de paragraful 187 din Decizia nr. 33 din 23 ianuarie 2018, reprezentând o depăşire a limitelor impuse pentru punerea de acord a legii cu decizia instanţei de contencios constituţional. 61. Potrivit paragrafului 187 al Deciziei nr. 33 din 23 ianuarie 2018, în cadrul procedurii de reexaminare, Parlamentul poate modifica şi alte prevederi legale decât cele constatate ca fiind neconstituţionale numai dacă acestea se găsesc într-o legătură indisolubilă cu dispoziţiile declarate ca fiind neconstituţionale, pentru a asigura caracterul unitar al reglementării, şi, în măsura în care se impune, va recorela celelalte dispoziţii ale legii ca operaţiune de tehnică legislativă, fără a putea aduce alte modificări de substanţă legii în cauză. Cu alte cuvinte, de regulă, reexaminarea vizează numai prevederile legale constatate ca fiind neconstituţionale, excepţie făcând ipotezele în care (i) alte prevederi se găsesc într-o legătură indisolubilă cu dispoziţiile declarate ca fiind neconstituţionale sau (ii) alte prevederi care, deşi nu sunt în relaţie indisolubilă cu acestea, trebuie recorelate ca urmare a modificărilor operate în vederea punerii de acord cu decizia Curţii Constituţionale. În această din urmă ipoteză, însă, modificarea operată în scopul recorelării nu poate fi una care să vizeze substanţa legii. 62. Analizând noua reglementare a art. 35 alin. (2) din Legea nr. 304/2004, Curtea constată că modificarea operată nu se regăseşte în ipoteza regulii generale (textul de lege nu a fost constatat ca fiind neconstituţional) şi nici în ipoteza primei excepţii de la regulă (textul de lege nu se găseşte într-o legătură indisolubilă cu dispoziţiile declarate ca fiind neconstituţionale). Însă, Curtea reţine că art. 35 alin. (2) vizează funcţionarea curţilor de apel, în raport cu complexitatea şi numărul cauzelor, prin stabilirea de secţii sau, după caz, de complete specializate pe diferitele domenii în care sunt deduse cauze litigioase, determinate pe criteriul principalelor ramuri de drept: cauze civile, cauze cu profesionişti, cauze penale, cauze cu minori şi de familie, cauze de contencios administrativ şi fiscal, cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, insolvenţă, concurenţă neloială, cauze maritime şi fluviale. Modificarea are ca obiect înlocuirea sintagmei „indiferent de obiectul lor sau de calitatea părţilor“ aferentă cauzelor civile, cu sintagma „cauze cu profesionişti“, care, în enumerarea cuprinsă în textul de lege, nu reprezintă decât precizarea expresă a acelor cauze care se disting prin obiectul şi calitatea părţilor şi care are ca efect consacrarea în noua reglementare a realităţii juridice existente. Astfel, asimilarea principiului monismului în ansamblul reglementărilor existente, de drept civil şi drept comercial, a condus la modificarea legislaţiei adiacente Codului civil, respectiv a legii privind organizarea judiciară, prin art. 215 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil desfiinţându-se secţiile comerciale şi reaşezându-se structura secţiilor tribunalelor, curţilor de apel şi ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Mai mult, aceeaşi lege pentru punerea în aplicare a Codului civil a modificat şi dispoziţiile Codului de procedură civilă, introducând sintagma „litigii dintre profesionişti“ (art. 219 pct. 20 prevede că „La cartea a VI-a „Proceduri speciale“, denumirea capitolului XIV se modifică şi va avea următorul cuprins: „CAPITOLUL XIV: Dispoziţii privind soluţionarea litigiilor dintre profesionişti“). 63. Având în vedere aceste argumente, Curtea apreciază că intervenţia legislativă asupra normei criticate intră în sfera operaţiunilor de corelare legislativă, nu aduce o modificare de substanţă normei modificate, ci are ca scop reglementarea concisă, unitară şi coerentă a materiei organizării secţiilor şi completelor specializate din cadrul instanţelor judecătoreşti. Prin urmare, nu poate fi reţinută critica potrivit căreia noua dispoziţie încalcă prevederile art. 147 alin. (2) din Constituţie. 64. Critica referitoare la dispoziţiile art. I pct. 28, referitor la art. 54 alin. (1) din Legea nr. 304/2004, prin raportare la prevederile art. 1 alin. (5) din Constituţie. Art. I pct. 28 din legea supusă controlului de constituţionalitate prevede că: „La articolul 54 alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins: (1) Cauzele date, potrivit legii, în competenţa de primă instanţă a judecătoriei, tribunalului şi curţii de apel se judecă în complet format dintr-un judecător, cu excepţia cauzelor privind conflictele de muncă şi de asigurări sociale. În condiţiile prevăzute la art. 23 alin. (1^1) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, judecătorii stagiari pot asista, în condiţiile legii, la şedinţele de judecată ale completelor formate din judecători definitivi.“ 65. Critica de neconstituţionalitate susţine că, prin intervenţia sa, legiuitorul corelează un articol, cel supus controlului de constituţionalitate, cu un text dintr-o lege care nu a intrat încă în vigoare - art. 23 alin. (1^1) din Legea nr. 303/2004 -, deci care nu produce efecte juridice, întrucât procedura legislativă care o vizează nu a fost încă finalizată. 66. Analizând norma la care se face trimitere, respectiv dispoziţiile art. 23 alin. (1^1) din Legea nr. 303/2004, Curtea reţine că aceasta este cuprinsă în Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, act adoptat de Parlament, dar nepromulgat încă de Preşedintele României, la data efectuării prezentului control de constituţionalitate. Cu alte cuvinte, norma de trimitere cuprinsă în Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, supusă controlului de constituţionalitate a priori, care nu este în vigoare, face trimitere la o normă care, de asemenea, nu se află în vigoare. Această împrejurare a fost generată de faptul că procedura de modificare a celor două legi a fost declanşată simultan, în acest scop fiind înfiinţată, în temeiul art. 8 alin. (1) din Regulamentul activităţilor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului, Comisia specială comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru sistematizarea, unificarea şi asigurarea stabilităţii legislative în domeniul justiţiei. Aşa cum arată însăşi titulatura comisiei speciale, acest organ de lucru al Parlamentului a fost constituit în vederea iniţierii unor propuneri legislative de modificare a legilor justiţiei, în vederea punerii lor în acord cu noile realităţi juridice. Comisia are ca atribuţie elaborarea unor acte normative prin care se sistematizează şi se tratează în mod unitar soluţiile legislative în domeniul dat în competenţă. În îndeplinirea rolului său, este evident că, prin modificările propuse spre aprobare celor două Camere ale Parlamentului, Comisia trebuie să asigure o reglementare unitară, coerentă şi stabilă, astfel încât normele cuprinse în legile adoptate să nu creeze paralelisme legislative şi să nu genereze dificultăţi de interpretare şi de aplicare ca urmare a unor soluţii contradictorii sau a unor omisiuni legislative. Este evident că acest deziderat nu poate fi îndeplinit decât dacă modificările operate asupra legilor în discuţie sunt realizate simultan, în mod coordonat, cu efectuarea corelărilor corespunzătoare. Consecinţa unor astfel de intervenţii legislative, realizate în cadrul unor proceduri care se desfăşoară concomitent, este faptul că trimiterile de la un act normativ la altul nu se limitează doar la normele aflate în vigoare, ci vizează chiar normele modificatoare sau completatoare. În această manieră este evitată situaţia ca, în etapa ulterioară publicării legii în Monitorul Oficial al României, Partea I, şi intrării în vigoare a legii, să se opereze o nouă modificare a acesteia pentru înlăturarea paralelismelor, necorelărilor sau erorilor din cuprinsul său. 67. Având în vedere aceste argumente, Curtea constată că este neîntemeiată critica privind dispoziţiile art. I pct. 28, cu referire la art. 54 alin. (1) din Legea nr. 304/2004, prin raportare la prevederile art. 1 alin. (5) din Constituţie, prin completarea operată asupra textului, legiuitorul dând expresie principiului legalităţii, în componenta sa referitoare la claritatea şi previzibilitatea normei. 68. Critica referitoare la dispoziţiile art. IV prin raportare la prevederile art. 1 alin. (5) şi art. 147 alin. (2) din Constituţie. Art. IV din legea supusă controlului de constituţionalitate prevede că: „Dispoziţiile prezentei legi privind judecarea apelurilor în complet de 3 judecători se aplică cauzelor înregistrate pe rolul instanţelor după intrarea în vigoare a prezentei legi.“ 69. Critica de neconstituţionalitate vizează lipsa de precizie şi claritate a redactării textului, care, în opinia autorilor sesizării, nu stabileşte dacă acesta este aplicabil doar cauzelor ce urmează a fi înregistrate pe rolul instanţelor de apel după intrarea în vigoare a legii sau este aplicabil şi cauzelor în curs de judecare la momentul intrării în vigoare a legii. De asemenea, autorii susţin că modificarea este una de substanţă, încălcând art. 147 alin. (2) din Constituţie. 70. Analizând dispoziţia legală criticată, Curtea reţine că aceasta este o normă tranzitorie, care reglementează modul în care vor fi aplicate în timp noile prevederi ale Legii nr. 304/2004 care stabilesc judecarea apelurilor în complet de 3 judecători. Potrivit normei tranzitorii, aceasta consacră expres aplicarea imediată a noilor prevederi cu privire la cauzele înregistrate pe rolul instanţelor după intrarea în vigoare a modificărilor. Implicit, norma tranzitorie consacră ultraactivitatea legii vechi, sub acţiunea principiului fundamental al neretroactivităţii legii civile, cu privire la cauzele înregistrate pe rolul instanţelor înainte de intrarea în vigoare a modificărilor. Aceasta este consecinţa interpretării logico-gramaticale a textului de lege criticat, care, sub aspectul cerinţelor de calitate a redactării, întruneşte toate condiţiile de claritate şi previzibilitate. 71. În ceea ce priveşte susţinerea potrivit căreia modificarea legii operate în procedura de reexaminare este una de substanţă, Curtea reţine că, dispunând cu privire la soluţionarea conflictului temporal al normelor, rezultat ca urmare a modificărilor unui act normativ preexistent, norma cu caracter tranzitoriu nu face altceva decât să ofere stabilitate actului normativ şi să asigure realizarea scopului în vederea căruia a fost adoptată reglementarea. O modificare de substanţă a legii, prin norma tranzitorie, ar fi fost, de exemplu, suspendarea de la aplicare a normei care stabileşte judecarea apelurilor în complet de 3 judecători sau amânarea intrării sale pentru o perioadă nerezonabilă, lipsind astfel de efecte norma modificatoare. Or, în condiţiile în care art. IV din legea supusă controlului de constituţionalitate consacră aplicarea imediată a noilor prevederi cu privire la cauzele înregistrate pe rolul instanţelor după intrarea în vigoare a modificărilor şi ultraactivitatea legii vechi cu privire la cauzele înregistrate pe rolul instanţelor înainte de intrarea în vigoare a modificărilor, Curtea constată că dispoziţiile criticate sunt constituţionale prin raportare la prevederile art. 1 alin. (5) şi art. 147 alin. (2) din Constituţie. 72. Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 146 lit. a) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 11 alin. (1) lit. A.a), al art. 15 alin. (1) şi al art. 18 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, obiecţia de neconstituţionalitate formulată de un număr de 89 de deputaţi aparţinând grupurilor parlamentare ale Partidului Naţional Liberal şi Uniunii Salvaţi România şi constată că dispoziţiile Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Preşedintelui României şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 19 aprilie 2018. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent-şef, Mihaela Senia Costinescu ----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
