Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro

Trimite prin Yahoo Messenger pagina: DECIZIA nr. 25 din 26 octombrie 2020 referitoare la interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 55 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, cu modificările şi completările ulterioare

Cautare document

Termen: Tipul actului: Anul publicarii actului:

Cautare document

Termen: Tipul actului: Anul publicarii actului:

Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!

DECIZIA nr. 25 din 26 octombrie 2020 referitoare la interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 55 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, cu modificările şi completările ulterioare

EMITENT: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 31 din 12 ianuarie 2021

Comenteaza legea

Dosar nr. 1.811/1/2020


┌─────────────┬────────────────────────┐
│             │- preşedintele Înaltei  │
│Corina-Alina │Curţi de Casaţie şi     │
│Corbu        │Justiţie - preşedintele │
│             │completului             │
├─────────────┼────────────────────────┤
│Laura-Mihaela│- preşedintele Secţiei I│
│Ivanovici    │civile                  │
├─────────────┼────────────────────────┤
│Marian Budă  │- preşedintele Secţiei a│
│             │II-a civile             │
├─────────────┼────────────────────────┤
│Angelica     │- preşedintele Secţiei  │
│Denisa       │de contencios           │
│Stănişor     │administrativ şi fiscal │
├─────────────┼────────────────────────┤
│Daniel       │- preşedintele Secţiei  │
│Grădinaru    │penale                  │
├─────────────┼────────────────────────┤
│Cristina     │- judecător la Secţia I │
│Petronela    │civilă                  │
│Văleanu      │                        │
├─────────────┼────────────────────────┤
│Carmen       │- judecător la Secţia I │
│Georgeta     │civilă                  │
│Negrilă      │                        │
├─────────────┼────────────────────────┤
│Beatrice     │- judecător la Secţia I │
│Ioana Nestor │civilă                  │
├─────────────┼────────────────────────┤
│Bianca Elena │- judecător la Secţia I │
│Ţăndărescu   │civilă                  │
├─────────────┼────────────────────────┤
│Cristina     │- judecător la Secţia I │
│Truţescu     │civilă                  │
├─────────────┼────────────────────────┤
│Carmen Elena │- judecător la Secţia I │
│Popoiag      │civilă                  │
├─────────────┼────────────────────────┤
│Valentina    │- judecător la Secţia a │
│Vrabie       │II-a civilă             │
├─────────────┼────────────────────────┤
│Petronela    │- judecător la Secţia a │
│Iulia Niţu   │II-a civilă             │
├─────────────┼────────────────────────┤
│Elisabeta    │- judecător la Secţia a │
│Roşu         │II-a civilă             │
├─────────────┼────────────────────────┤
│Eugenia      │- judecător la Secţia a │
│Voicheci     │II-a civilă             │
├─────────────┼────────────────────────┤
│Minodora     │- judecător la Secţia a │
│Condoiu      │II-a civilă             │
├─────────────┼────────────────────────┤
│Iulia Manuela│- judecător la Secţia a │
│Cîrnu        │II-a civilă             │
├─────────────┼────────────────────────┤
│             │- judecător la Secţia de│
│Maria Hrudei │contencios administrativ│
│             │şi fiscal               │
├─────────────┼────────────────────────┤
│Horaţiu      │- judecător la Secţia de│
│Pătraşcu     │contencios administrativ│
│             │şi fiscal               │
├─────────────┼────────────────────────┤
│             │- judecător la Secţia de│
│Ionel Barbă  │contencios administrativ│
│             │şi fiscal               │
├─────────────┼────────────────────────┤
│             │- judecător la Secţia de│
│Adela Vintilă│contencios administrativ│
│             │şi fiscal               │
├─────────────┼────────────────────────┤
│Emil Adrian  │- judecător la Secţia de│
│Hancaş       │contencios administrativ│
│             │şi fiscal               │
├─────────────┼────────────────────────┤
│             │- judecător la Secţia de│
│Liliana Vişan│contencios administrativ│
│             │şi fiscal               │
├─────────────┼────────────────────────┤
│Mirela Sorina│- judecător la Secţia   │
│Popescu      │penală                  │
├─────────────┼────────────────────────┤
│Simona       │- judecător la Secţia   │
│Daniela      │penală                  │
│Encean       │                        │
└─────────────┴────────────────────────┘

    1. Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii ce formează obiectul Dosarului nr. 1.811/1/2020 este constituit conform dispoziţiilor art. 516 alin. (2) din Codul de procedură civilă şi ale art. 34 alin. (3) lit. b) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, republicat (Regulamentul).
    2. Şedinţa este prezidată de doamna judecător Corina-Alina Corbu, preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
    3. Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este reprezentat de doamna procuror Diana Berlic.
    4. La şedinţa de judecată participă doamna magistrat-asistent Elena Adriana Stamatescu, desemnată în conformitate cu dispoziţiile art. 35 din Regulament.
    5. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii a luat în examinare recursul în interesul legii declarat de Colegiul de conducere al Curţii de Apel Bucureşti.
    6. Magistratul-asistent referă cu privire la obiectul recursului în interesul legii, precum şi cu privire la faptul că la dosar au fost depuse hotărâri definitive contradictorii pronunţate de instanţele judecătoreşti, raportul întocmit de judecătorii-raportori, opinia procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, precum şi punctul de vedere al Direcţiei legislaţie, studii, documentare şi informatică juridică a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. De asemenea, a fost depus un memoriu amicus curiae.
    7. Constatând că nu există chestiuni prealabile, doamna judecător Corina-Alina Corbu, preşedintele completului, acordă cuvântul reprezentantului procurorului general asupra recursului în interesul legii.
    8. Doamna procuror Diana Berlic arată că procurorul general apreciază că dispoziţiile art. 55 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, cu modificările şi completările ulterioare, se interpretează în sensul că acest act normativ este aplicabil atât cererilor formulate în cadrul unei acţiuni introduse după data intrării sale în vigoare, cât şi cererilor formulate după intrarea sa în vigoare, însă în cadrul unei acţiuni introduse cât timp erau în vigoare prevederile Legii nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, cu modificările şi completările ulterioare.
    9. În argumentarea acestei opinii invocă considerentele deciziilor Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 32 din 9 iunie 2008, pronunţată de Secţiile Unite, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 830 din 10 decembrie 2008, şi nr. 2 din 18 februarie 2013, pronunţată de Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 313 din 30 mai 2013, arătând că Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013 este o lege fiscală, iar nu de procedură civilă, că, dată fiind natura fiscală a taxei judiciare de timbru, momentul naşterii raportului juridic fiscal este cel al faptului generator al obligaţiei fiscale, ceea ce presupune aplicarea normelor de drept material fiscal în vigoare la momentul formulării acestora.
    10. De asemenea, susţine că, în esenţă, nu există o suprapunere între noţiunile de „acţiune“ şi „cerere“, aceasta din urmă nefiind decât o concretizare a manifestării unui drept virtual la acţiune. Invocând considerentele cuprinse în Decizia Curţii Constituţionale nr. 378 din 28 mai 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 663 din 9 august 2019, subliniază că natura juridică a cererilor incidentale este aceea a unor veritabile cereri de chemare în judecată, formulate însă în cadrul unui proces deja demarat, putând avea un caracter autonom faţă de cererea principală, cu un alt fundament juridic, şi fiind întemeiate pe alt temei de fapt şi de drept.
    11. Pentru toate aceste motive, solicită admiterea sesizării cu recurs în interesul legii formulate de Colegiul de conducere al Curţii de Apel Bucureşti şi pronunţarea unei decizii de unificare a practicii.
    12. Doamna judecător Corina-Alina Corbu, preşedintele completului, declară dezbaterile închise, iar completul de judecată rămâne în pronunţare asupra recursului în interesul legii.
    ÎNALTA CURTE,
    deliberând asupra recursului în interesul legii, constată următoarele:
    I. Sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie
    13. La data de 14 iulie 2020, Colegiul de conducere al Curţii de Apel Bucureşti a sesizat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu soluţionarea recursului în interesul legii vizând următoarea problemă de drept: interpretarea dispoziţiilor art. 55 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, cu modificările şi completările ulterioare (Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013), în sensul aplicării în timp a dispoziţiilor privind taxele de timbru aferente cererilor formulate după intrarea în vigoare a acestui act normativ, în cadrul unei acţiuni introduse în timpul când erau în vigoare prevederile Legii nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, cu modificările şi completările ulterioare (Legea nr. 146/1997).
    14. Recursul în interesul legii a fost înregistrat la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la 15 iulie 2020, formându-se Dosarul nr. 1.811/1/2020.

    II. Obiectul recursului în interesul legii
    15. Din cuprinsul recursului în interesul legii, declarat, potrivit prevederilor art. 514 din Codul de procedură civilă, de Colegiul de conducere al Curţii de Apel Bucureşti, rezultă că instanţele de judecată nu au un punct de vedere unitar în ceea ce priveşte modul de interpretare şi aplicare a dispoziţiilor art. 55 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013, în ipoteza acţiunilor introduse pe rolul instanţelor sub imperiul prevederilor Legii nr. 146/1997, în cadrul cărora s-au formulat cereri (accesorii, incidentale; incidente procedurale; căi de atac împotriva hotărârilor judecătoreşti) după intrarea în vigoare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013, problema fiind aceea dacă aceste cereri ar trebui să fie supuse taxelor judiciare de timbru prevăzute de noua reglementare sau ar trebui să fie supuse taxelor judiciare de timbru prevăzute de actul normativ anterior.

    III. Prevederile legale supuse interpretării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie
    16. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este chemată să interpreteze, în vederea aplicării unitare, următoarele prevederi legale:
    Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, cu modificările şi completările ulterioare
    ART. 55

    "Pentru cererile şi acţiunile introduse până la intrarea în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, timbrul judiciar se aplică, respectiv taxele judiciare de timbru se stabilesc şi se plătesc în cuantumul prevăzut de legea în vigoare la data introducerii lor."

    IV. Examenul jurisprudenţial
    17. Colegiul de conducere al Curţii de Apel Bucureşti a arătat că la întâlnirea de unificare a practicii judiciare în materie civilă, la nivelul acestei instanţe şi instanţelor arondate, aferentă trimestrelor II şi III din anul 2019, desfăşurată la data de 20 noiembrie 2019, dezbătându-se problema modului de aplicare în timp a dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013, s-a constatat că practica instanţelor din raza Curţii de Apel Bucureşti, în această materie, nu este unitară.
    18. Verificând şi jurisprudenţa instanţelor naţionale în materie, autorul sesizării a constatat existenţa a două soluţii diferite.
    19. Astfel, într-o primă orientare jurisprudenţială, s-a considerat că dispoziţiile art. 55 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013 se interpretează în sensul că acest act normativ este aplicabil doar acelor cereri (accesorii, incidentale, alte incidente procedurale) formulate în cadrul unei acţiuni introduse după data intrării sale în vigoare, iar nu şi cererilor (accesorii, incidentale, alte incidente procedurale) formulate după intrarea în vigoare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013, însă în cadrul unei acţiuni introduse cât timp erau în vigoare prevederile Legii nr. 146/1997.
    20. În susţinerea acestei opinii s-a susţinut că art. 55 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013 face distincţie între „acţiune“ şi „cerere“, noţiunile cu care operează textul nesuprapunându-se întocmai cu cele utilizate de Codul de procedură civilă.
    21. Prin noţiunea de „acţiune introdusă după intrarea în vigoare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013“ legiuitorul a urmărit a se înţelege procesul început după acest moment, având în vedere că noţiunea de „acţiune civilă“ a primit o reglementare legală prin art. 29 din noul Cod de procedură civilă. Astfel, acţiunea civilă la care face referire art. 55 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013 cuprinde o multitudine de forme de manifestare, precum cereri, excepţii, căi de atac etc. Or, întrucât cererile accesorii, incidentale, alte incidente procedurale (de exemplu, cerere de recuzare) sunt formulate în cadrul unui proces aflat în curs de desfăşurare, ele sunt parte din acţiunea civilă, în accepţiunea art. 29 din Codul de procedură civilă, aşa încât le este aplicabilă legea în vigoare la data introducerii acţiunii.
    22. Prin noţiunea de „cerere introdusă după intrarea în vigoare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013“ din cuprinsul art. 55 legiuitorul a urmărit a se înţelege toate acele cereri ce nu reprezintă o formă de manifestare a acţiunii civile, precum este cazul cererilor adresate Ministerului Justiţiei, la care face referire art. 22 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013 (de exemplu, cereri pentru supralegalizarea înscrisurilor sau copiilor de pe înscrisuri, destinate a fi utilizate în străinătate) sau al cererilor pentru legalizarea de copii de pe înscrisurile aflate la dosar, la care face referire art. 9 lit. j) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013.
    23. În sensul primei orientări jurisprudenţiale s-au depus hotărâri judecătoreşti definitive relevante.
    24. În cea de-a doua orientare jurisprudenţială s-a arătat că dispoziţiile art. 55 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013 se interpretează în sensul că acest act normativ este aplicabil atât cererilor (accesorii, incidentale, alte incidente procedurale) formulate în cadrul unei acţiuni introduse după data intrării sale în vigoare, cât şi cererilor (accesorii, incidentale, alte incidente procedurale) formulate după intrarea sa în vigoare, însă în cadrul unei acţiuni introduse cât timp erau în vigoare prevederile Legii nr. 146/1997.
    25. S-a argumentat că taxa judiciară de timbru se stabileşte în baza legii în vigoare la data formulării cererii supuse timbrajului, indiferent că este vorba despre o cerere accesorie, incidentală sau alt incident procedural şi independent de legea taxelor de timbru în vigoare la momentul declanşării litigiului în cadrul căruia este formulată respectiva cerere.
    26. Trebuie avut în vedere că Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013 este un act normativ preponderent fiscal, supus, în lipsă de dispoziţii exprese contrare, principiului aplicării imediate a legii fiscale noi.
    27. Astfel, în interpretarea art. 55 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013, cu referire la cererile şi acţiunile introduse până la intrarea în vigoare a acestui act normativ, raportarea trebuie făcută la momentul formulării cererii supuse timbrajului, privită individual (spre exemplu, cerere reconvenţională, cerere de intervenţie în interes propriu, cerere de chemare în garanţie, cerere de recuzare), chiar dacă cererea respectivă este formulată în cadrul unui litigiu aflat deja în derulare, care a fost declanşat la o dată când erau în vigoare prevederile Legii nr. 146/1997.
    28. Şi în sensul acestei orientări jurisprudenţiale s-au ataşat hotărâri judecătoreşti definitive/irevocabile.

    V. Jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie
    29. Secţia I civilă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a adoptat, la data de 18 septembrie 2013, o hotărâre prin care sa stabilit că dispoziţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013 sunt aplicabile în procesele începute după intrarea acesteia în vigoare şi în care judecata se desfăşoară în condiţiile noului Cod de procedură civilă. Cât priveşte cererile de strămutare formulate după data intrării în vigoare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013, în dosare în care judecata se desfăşoară în baza dispoziţiilor Codului de procedură civilă din 1865, acestea se vor timbra, în continuare, în baza dispoziţiilor Legii nr. 146/1997, întrucât sunt incidente procedurale în acele dosare.
    30. La nivelul instanţei supreme au fost identificate hotărâri în ale căror considerente s-au reţinut ca fiind incidente dispoziţiile legii în vigoare la momentul iniţierii procesului, respectiv ale Legii nr. 146/1997.
    31. În acest sens au fost pronunţate încheieri având ca obiect soluţionarea unor cereri de reexaminare a taxelor judiciare de timbru stabilite cu privire la cereri de recuzare, cum ar fi încheierile pronunţate de Secţia I civilă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la 30 iunie 2015 în Dosarul nr. 7.187/1/2012/a3.1.1 şi la 13 mai 2015 în Dosarul nr. 1.889/2/2013/a4.
    32. De asemenea, aceeaşi soluţie a fost adoptată cu privire la cereri de reexaminare a taxelor judiciare de timbru stabilite cu privire la cereri de strămutare (spre exemplu, Încheierea din 29 martie 2016, pronunţată de Secţia a II-a civilă în Dosarul nr. 873/1/2016/a2; Încheierea din 8 martie 2016, pronunţată de Secţia a II-a civilă în Dosarul nr. 217/1/2016/a2), la cereri de recurs (Încheierea din 15 martie 2016, pronunţată de Secţia a IIa civilă în Dosarul nr. 47.564/3/2012/a1; Încheierea din 19 ianuarie 2016, pronunţată de Secţia a II-a civilă în Dosarul nr. 5.396/99/2012*/a3) ori cu privire la contestaţii în anulare (Încheierea din 24 aprilie 2015, pronunţată de Secţia a II-a civilă în Dosarul nr. 1.259/1/2015/a1).
    33. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţiile Unite, respectiv Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii, a pronunţat deciziile nr. 32 din 9 iunie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 830 din 10 decembrie 2008 (Decizia nr. 32 din 9 iunie 2008) şi nr. 19 din 18 noiembrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 45 din 20 ianuarie 2014 (Decizia nr. 19 din 18 noiembrie 2013), care, deşi nu au dezlegat, în mod expres, problema de drept supusă interpretării în cauza pendinte, cuprind considerente referitoare la Legea nr. 146/1997.
    34. Astfel, prin Decizia nr. 32 din 9 iunie 2008, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţiile Unite, admiţând recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, a statuat că: „Dispoziţiile art. 1 pct. 1,art. 2 pct. 1 lit. a) şi b) şi art. 282^1 alin. (1) din Codul de procedură civilă se interpretează în sensul că, în vederea determinării competenţei materiale de soluţionare în primă instanţă şi în căile de atac, sunt evaluabile în bani litigiile civile şi comerciale având ca obiect constatarea existenţei sau inexistenţei unui drept patrimonial, constatarea nulităţii, anularea, rezoluţiunea, rezilierea unor acte juridice privind drepturi patrimoniale, indiferent dacă este formulat petitul accesoriu privind restabilirea situaţiei anterioare.“
    35. Prin Decizia nr. 19 din 18 noiembrie 2013, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii a admis recursul în interesul legii formulat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi a statuat că: „În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 1,art. 2 alin. (1) şi art. 15 lit. p) din Legea nr. 146/1997, cu modificările şi completările ulterioare, cererile prin care se solicită, pe cale separată, acordarea cheltuielilor de judecată sunt cereri principale supuse taxei judiciare de timbru, care se calculează la valoarea pretenţiilor deduse judecăţii, chiar dacă cererile care au format obiectul litigiului din care aceste cheltuieli provin au fost scutite de la plata taxelor judiciare de timbru.“

    VI. Jurisprudenţa Curţii Constituţionale
    36. În urma verificărilor efectuate se constată că instanţa de contencios constituţional nu s-a pronunţat asupra constituţionalităţii dispoziţiilor art. 55 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013, la data pronunţării prezentei decizii, pe rolul Curţii Constituţionale, aflându-se un singur dosar în fază de raport.

    VII. Opinia Colegiului de conducere al Curţii de Apel Bucureşti
    37. Colegiul de conducere al Curţii de Apel Bucureşti, în cuprinsul sesizării, nu şi-a exprimat punctul de vedere asupra problemei de drept ce face obiectul recursului în interesul legii.

    VIII. Opinia procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
    38. Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a apreciat ca fiind în litera şi spiritul legii cea de-a doua orientare jurisprudenţială.
    39. A susţinut că taxele judiciare de timbru fac parte din categoria impozitelor indirecte, adică a acelor sume care se fac venit la bugetul de stat, percepute la vânzarea anumitor mărfuri sau prestarea anumitor servicii şi se percep de la toţi cei care beneficiază de servicii din categoria celor supuse taxelor de timbru, independent de veniturile, averea sau situaţia personală a acestora. Ele au natura unor contribuţii bugetare, fiind datorate de cei care apelează la sistemul judiciar. Instituirea taxelor judiciare de timbru apare ca o necesitate publică pentru stat, care şi-a asumat obligaţia de a înfăptui justiţia şi care, în îndeplinirea acestei funcţii, înregistrează o serie de cheltuieli ce urmează a fi acoperite în parte şi prin contribuţia celor care apelează la sistemul judiciar.
    40. Norma tranzitorie cuprinsă în art. 55 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013 nu reprezintă o aplicaţie particulară a principiului general de aplicare în timp a legii de procedură civilă, consacrat în art. 24 din Codul de procedură civilă, conform căruia dispoziţiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor şi executărilor începute după intrarea acesteia în vigoare, ci menţionarea acestei reguli în cuprinsul unui act normativ separat şi distinct, destinat reglementării taxelor judiciare de timbru, este menită să tranşeze disputa privind încadrarea dispoziţiilor care stabilesc cuantumul taxelor judiciare de timbru în categoria „norme procedurale“ sau „norme fiscale“.
    41. Or, analiza terminologică a reglementării în ansamblu relevă că, în sensul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013, noţiunile de „acţiune“ şi „cerere“ nu se suprapun întocmai cu cele utilizate de Codul de procedură civilă.
    42. Astfel, noţiunea de „acţiune“, în sensul reglementării taxelor judiciare civile se suprapune celei de „cerere de chemare în judecată“, cerere principală prin care se declanşează procesul civil, iar nu definiţiei acţiunii civile conţinute în art. 29 din Codul de procedură civilă, ca reprezentând ansamblul mijloacelor procesuale prevăzute de lege pentru protecţia dreptului subiectiv pretins de către una dintre părţi sau a unei alte situaţii juridice, precum şi pentru asigurarea apărării părţilor din proces.
    43. Noţiunea de „cerere“ adresată instanţei acoperă toate cererile în justiţie reglementate de art. 30 din Codul de procedură civilă şi, în cadrul reglementării speciale a taxelor judiciare de timbru, atunci când se stabilesc reguli particulare de taxare, există o suprapunere parţială, în sensul unei relaţii de echivalenţă cu noţiunea de „acţiune“, înţeleasă ca cerere principală, ambele noţiuni fiind utilizate alternativ de către legiuitor. Însă prin aceasta nu este epuizat conţinutul semantic al termenului de „cerere“, care include şi cererile accesorii, incidentale ori cele care au ca obiect soluţionarea unor incidente procedurale, formulate în cadrul unui proces, şi cererile care sunt adresate instanţelor, fără a constitui o manifestare a acţiunii civile (precum cererile pentru eliberarea de copii simple sau legalizate, cererile pentru eliberarea unor certificate).
    44. Ca atare, noţiunile de „acţiune“ şi „cerere“ nu ar putea primi în cuprinsul normei tranzitorii conţinute de art. 55 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013 un alt înţeles, diferit de cel rezultat din ansamblul acestui act normativ.
    45. În procesele începute sub imperiul Legii nr. 146/1997, restrângerea sferei de aplicare a dispoziţiilor art. 55 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013 doar la cererile care nu reprezintă o formă de manifestare a acţiunii civile, cu unicul scop de a asigura compatibilizarea cu regulile de aplicare în timp a legii de procedură civilă, conţinute în art. 24 şi art. 25 alin. (1) din Codul de procedură civilă, nu ia în considerare natura fiscală, proprie normelor supuse interpretării prin sesizarea cu recurs în interesul legii.
    46. În concluzie, dispoziţiile art. 55 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013 se interpretează în sensul că acest act normativ este aplicabil atât cererilor (accesorii, incidentale, alte incidente procedurale) formulate în cadrul unei acţiuni introduse după data intrării sale în vigoare, cât şi cererilor (accesorii, incidentale, alte incidente procedurale) formulate după intrarea sa în vigoare, însă în cadrul unei acţiuni introduse cât timp erau în vigoare prevederile Legii nr. 146/1997.

    IX. Opinia exprimată de Direcţia legislaţie, studii, documentare şi informatică juridică a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie
    47. Opinia exprimată a fost în sensul că Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013 este aplicabilă doar acelor cereri (accesorii, incidentale, alte incidente procedurale) formulate în cadrul unei acţiuni introduse după data intrării în vigoare a acestui act normativ, iar nu şi cererilor (accesorii, incidentale, alte incidente procedurale) formulate după intrarea în vigoarea a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013, însă în cadrul unei acţiuni introduse cât timp erau în vigoare prevederile Legii nr. 146/1997.
    48. În argumentarea acestui punct de vedere s-a apreciat că prevederile art. 55 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013 conţin o dispoziţie tranzitorie, în vederea oferirii unui reper referitor la aplicarea în timp a reglementărilor privind taxele judiciare de timbru, stabilind, practic, o ultraactivitate a legii vechi.
    49. Pornind de la legătura existentă între reglementarea referitoare la taxele judiciare de timbru şi dispoziţiile noului Cod de procedură civilă, menţionată expres de însuşi iniţiatorul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013, prin nota de fundamentare, se poate conchide că legiuitorul, făcând referire la „cererile şi acţiunile introduse până la intrarea în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă“, a avut în vedere procesele iniţiate sub imperiul vechii reglementări şi a căror finalizare nu sa realizat sub aceeaşi lege, cu intenţia aplicării aceleiaşi reglementări nu numai acţiunii care a declanşat procesul, ci şi tuturor celorlalte cereri formulate în legătură cu aceasta.

    X. Opinia judecătorilor-raportori
    50. Judecătorii-raportori, constatând regularitatea învestirii, au apreciat că, în cazul proceselor începute sub imperiul Legii nr. 146/1997, trebuie stabilit, drept criteriu al determinării legis temporis processus, data cererii introductive de instanţă, inclusiv în materia taxelor judiciare de timbru, astfel încât tuturor cererilor formulate în cadrul unui proces deja început - cereri accesorii sau incidentale, incidente procedurale, precum şi căi de atac, ordinare sau extraordinare, subsecvente, să le fie aplicabile dispoziţiile acestei legi, iar nu cele ale Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013.

    XI. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
    51. Examinând sesizarea cu recurs în interesul legii, raportul întocmit de judecătorii-raportori şi dispoziţiile legale ce se solicită a fi interpretate în mod unitar, reţine următoarele:
    Asupra admisibilităţii recursului în interesul legii
    1.1. Regularitatea învestirii:
    52. Conform art. 514 din Codul de procedură civilă, „pentru a se asigura interpretarea şi aplicarea unitară a legii de către toate instanţele judecătoreşti, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, din oficiu sau la cererea ministrului justiţiei, Colegiul de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, colegiile de conducere ale curţilor de apel, precum şi Avocatul Poporului au îndatorirea să ceară Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să se pronunţe asupra problemelor de drept care au fost soluţionate diferit de instanţele judecătoreşti“.
    53. În cauză, declanşarea mecanismului de unificare a jurisprudenţei, prin intermediul recursului în interesul legii, a fost realizată de Colegiul de conducere al Curţii de Apel Bucureşti, entitate care are calitate procesuală, în virtutea normelor legale enunţate supra.

    2.1. Asupra admisibilităţii recursului în interesul legii:
    54. Conform art. 515 din Codul de procedură civilă, „recursul în interesul legii este admisibil numai dacă se face dovada că problemele de drept care formează obiectul judecăţii au fost soluţionate în mod diferit prin hotărâri judecătoreşti definitive, care se anexează cererii“.
    55. Din cuprinsul acestui text normativ rezultă cele patru condiţii legale ce trebuie îndeplinite cumulativ pentru ca recursul în interesul legii să fie admisibil, şi anume: sesizarea să aibă ca obiect o problemă de drept; această problemă de drept să fi fost dezlegată diferit de instanţele judecătoreşti; dovada soluţionării diferite să se facă prin hotărâri judecătoreşti definitive; hotărârile judecătoreşti să fie anexate cererii.
    Sesizarea trebuie să aibă ca obiect o problemă de drept.

    56. Problema de drept supusă dezbaterii pe calea recursului în interesul legii trebuie să fie una reală şi consistentă, legată de posibilitatea de a interpreta diferit un text de lege. Sintagma „problemă de drept“ trebuie raportată însă şi la prevederile art. 5 alin. (2) din Codul de procedură civilă, potrivit cărora: „Niciun judecător nu poate refuza să judece pe motiv că legea nu prevede, este neclară sau incompletă“.
    57. Norma de drept disputată trebuie să fie îndoielnică, imperfectă (lacunară) sau neclară ori necorelată cu alte dispoziţii legale şi, din acest motiv, să existe posibilitatea de a fi interpretată diferit. Înţelesul unor astfel de norme urmează a fi explicat şi determinat prin procedura recursului în interesul legii.
    58. Aşadar, sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu soluţionarea unui recurs în interesul legii trebuie să cuprindă indicarea unei/unor reglementări susceptibile de interpretare diferită şi care a/au generat o practică judecătorească neunitară în aplicarea ei/lor.
    59. Din această perspectivă, potrivit actului de sesizare, problema de drept soluţionată diferit de instanţe vizează: „interpretarea dispoziţiilor art. 55 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013, în sensul aplicării în timp a dispoziţiilor privind taxele de timbru aferente cererilor formulate după intrarea în vigoare a acestui act normativ, în cadrul unei acţiuni introduse în timpul când erau în vigoare prevederile Legii nr. 146/1997“.
    60. În consecinţă, se poate reţine că se solicită Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie ca, pe calea recursului în interesul legii, să stabilească o interpretare unitară a dispoziţiilor legale relevate supra, în sensul de a decide dacă aceste cereri ar trebui să fie supuse taxelor judiciare de timbru prevăzute de noua reglementare, fiind vorba de cereri introduse după intrarea în vigoare a legii noi (Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013), sau ar trebui să fie supuse taxelor judiciare de timbru prevăzute de vechea reglementare (Legea nr. 146/1997), sub imperiul căreia a fost formulată cererea introductivă de instanţă.
    61. Concluzionând, se constată că obiectul sesizării îl reprezintă o problemă de drept atrasă de interpretarea diferită pe care instanţele de judecată au dat-o unor norme juridice, astfel încât prima condiţie de admisibilitate a recursului în interesul legii este îndeplinită.
    62. Dezlegarea acestei probleme de drept controversate din practica instanţelor judecătoreşti răspunde scopului recursului în interesului legii, acela de a asigura o interpretare şi aplicare unitară a legii de către toate instanţele judecătoreşti şi, pe cale de consecinţă, o jurisprudenţă predictibilă.
    Problema de drept ce face obiectul sesizării a fost dezlegată diferit de instanţele judecătoreşti.

    63. Din cuprinsul hotărârilor definitive anexate actului de sesizare se poate reţine că instanţele naţionale au soluţionat diferit această problemă de drept, astfel încât şi această condiţie este îndeplinită.
    Dovada soluţionării diferite trebuie să se facă prin hotărâri judecătoreşti definitive.

    64. Potrivit art. 515 din Codul de procedură civilă, dovada soluţionării diferite a problemei de drept ce face obiectul sesizării trebuie să se facă prin hotărâri definitive, fără ca textul de lege menţionat să impună cerinţa unui anumit număr de hotărâri sau condiţia ca soluţiile diferite să fi fost pronunţate la nivelul instanţelor din întreaga ţară.
    65. Cum actul de sesizare este însoţit de hotărâri judecătoreşti relevante pentru problema de drept dedusă interpretării, această condiţie este, de asemenea, îndeplinită în cauză.
    Hotărârile judecătoreşti trebuie să fie anexate cererii.

    66. Anexele care însoţesc actul de sesizare fac dovada îndeplinirii acestei condiţii formale cu privire la problematica timbrării cererilor şi acţiunilor introduse după intrarea în vigoare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013, dar în legătură cu procese începute sub imperiul Legii nr. 146/1997.
    67. Pentru argumentele expuse, constatând îndeplinite condiţiile regularităţii învestirii, prin prisma dispoziţiilor art. 514 din Codul de procedură civilă, şi fiind îndeplinite şi condiţiile de ordin formal, instituite de prevederile art. 515 din Codul de procedură civilă, recursul în interesul legii este admisibil.

    Asupra fondului sesizării:
    68. Problema de drept care formează obiectul recursului în interesul legii, aşa cum se degajă din orientările jurisprudenţiale relevate, vizează aplicarea în timp a dispoziţiilor legale privind taxele judiciare de timbru aferente cererilor formulate după intrarea în vigoare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013, în ipoteza unei acţiuni introduse sub imperiul Legii nr. 146/1997, din perspectiva dispoziţiilor art. 55 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013, conform cărora: „Pentru cererile şi acţiunile introduse până la intrarea în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, timbrul judiciar se aplică, respectiv taxele judiciare de timbru se stabilesc şi se plătesc în cuantumul prevăzut de legea în vigoare la data introducerii lor.“
    69. Într-o primă orientare jurisprudenţială s-a apreciat că dispoziţiile art. 55 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013 se interpretează în sensul că acest act normativ este aplicabil doar acelor cereri (accesorii, incidentale; incidente procedurale; căi de atac) formulate în cadrul unei acţiuni introduse după data intrării sale în vigoare, iar nu şi cererilor (accesorii, incidentale; incidente procedurale; căi de atac) formulate după intrarea în vigoare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013, însă în cadrul unei acţiuni introduse sub imperiul Legii nr. 146/1997.
    70. Cea de-a doua orientare jurisprudenţială este în sensul că dispoziţiile art. 55 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013, fiind norme de drept fiscal, sunt de imediată aplicare, astfel încât acest act normativ este aplicabil atât cererilor (accesorii, incidentale; incidente procedurale; căi de atac) formulate în cadrul unei acţiuni introduse după data intrării sale în vigoare, cât şi cererilor (accesorii, incidentale; incidente procedurale; căi de atac) formulate după intrarea sa în vigoare, însă în cadrul unei acţiuni introduse sub imperiul Legii nr. 146/1997.
    71. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii reţine că prima orientare jurisprudenţială este cea corectă.
    72. Ca domeniu de aplicare, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013 reglementează taxele judiciare de timbru aferente acţiunilor şi cererilor adresate instanţelor judecătoreşti, precum şi altor autorităţi - Ministerul Justiţiei, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie; sfera acţiunilor şi cererilor adresate aceloraşi instituţii ce sunt scutite de plata taxelor judiciare de timbru (scutiri obiective şi subiective); modalitatea de contestare a taxelor stabilite şi procedura de acordare a facilităţilor la plata taxelor.
    73. Textul art. 55 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013 conţine o dispoziţie tranzitorie, în vederea oferirii unui reper legal referitor la aplicarea în timp a reglementărilor privind taxele judiciare de timbru.
    74. Potrivit art. 54 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, „(1) Dispoziţiile tranzitorii cuprind măsurile ce se instituie cu privire la derularea raporturilor juridice născute în temeiul vechii reglementări care urmează să fie înlocuită de noul act normativ. (2) Dispoziţiile tranzitorii trebuie să asigure, pe o perioadă determinată, corelarea celor două reglementări, astfel încât punerea în aplicare a noului act normativ să decurgă firesc şi să evite retroactivitatea acestuia sau conflictul între norme succesive.“
    75. În demersul hermeneutic de lămurire a înţelesului şi întinderii conţinutului normei tranzitorii a art. 55, în ceea ce priveşte procesul civil, trebuie pornit de la natura procedurală sau fiscală a acestei norme, cu consecinţe pe planul aplicării în timp a normelor legale în această materie, şi de la distincţia între acţiuni şi cereri, pentru a stabili dacă au un înţeles autonom sau se suprapun celor din dreptul procesual civil.
    76. În plus, prin raportare la sintagma acţiuni şi cereri introduse până la intrarea în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, trebuie determinat dacă ele se integrează unui proces (în curs) ori dacă pot avea o existenţă de sine stătătoare.
    77. De asemenea, se impune precizarea că, în raport cu obiectul recursului în interesul legii, prezenta analiză se limitează la interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 55 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013 numai în contextul procesului civil, având în vedere că actul normativ de referinţă reglementează taxe judiciare de timbru şi pentru alte cereri formulate de petenţi, în afara sau după finalizarea procesului civil (de exemplu, cereri de legalizare, supralegalizare etc.), dar în legătură cu acesta, precum şi cereri sau căi de atac adresate sau formulate împotriva unor acte ale unor autorităţi publice (Ministerul Justiţiei, Ministerul Public etc.)
    78. Din unghiul primului aspect pus în discuţie, în doctrina juridică s-a opinat că dispoziţiile art. 55 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013 sunt norme procedurale, iar nu norme fiscale şi că acestea reprezintă doar o aplicaţie particulară a art. 24 din Codul de procedură civilă şi, în deplin acord cu soluţia de principiu ce rezultă din dispoziţiile art. 24 şi art. 25 alin. (1) din noul Cod de procedură civilă, ultimul interpretat a contrario, noua lege a taxelor de timbru se aplică numai proceselor începute după intrarea în vigoare a acestui act normativ, atât din considerente de coerenţă a legislaţiei, cât şi din considerente de echitate procesuală.
    79. Astfel, fără a nega considerentele Deciziei nr. 32 din 9 iunie 2008, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţiile Unite, conform cărora s-a reţinut că legea privind taxele de timbru este o lege fiscală, circumscrisă dreptului fiscal, şi nu dreptului procesual civil, iar obligaţia de plată a taxelor de timbru este o obligaţie fiscală şi este prevăzută de legea specială numai în sarcina celor care apelează la justiţie, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii constată că această ordonanţă conţine nu numai norme fiscale, cum sunt cele prin care se instituie obligaţia justiţiabililor de a plăti taxe judiciare de timbru, ci şi norme procedurale, cele privind soluţionarea cererii de reexaminare a modului de stabilire a taxelor judiciare de timbru, acordarea facilităţilor fiscale pentru persoanele juridice, ori norme cu caracter mixt, cum sunt cele tranzitorii ale art. 55, obiect al prezentei interpretări, întrucât acestea reglementează atât raportul de drept material fiscal - norma indicând că „timbrul judiciar se aplică, respectiv taxele de timbru se stabilesc şi se plătesc“, deci stabilirea obligaţiei de plată a taxelor judiciare de timbru -, cât şi aplicarea în timp a legii - prin arătarea reperului temporal al formulării cererii sau al introducerii acţiunii civile, instituţii de drept procesual civil.
    80. Pornind de la această calificare a normei tranzitorii a art. 55 ca fiind o normă cu caracter mixt - normă fiscală, dar şi de procedură, se constată că Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013 trebuie corelată cu dispoziţiile art. 24 şi 25 din Codul de procedură civilă, întrucât incidenţa acestui act normativ este strâns legată de intrarea în vigoare a noului Cod de procedură civilă, fiind avute în vedere prevederile acestei noi reglementări de procedură civilă.
    81. În acest sens, aplicarea în timp a noii legi de procedură este guvernată de două principii: principiul neretroactivităţii legii, consacrat de dispoziţiile art. 15 alin. (2) din Constituţia României, şi, consecinţa firească a acestuia, principiul aplicării imediate a legii noi, ceea ce exclude supravieţuirea legii vechi.
    82. Însă, pentru asigurarea predictibilităţii legii de procedură, astfel încât părţile să cunoască, încă de la momentul sesizării instanţei, care este modul de judecată a pricinii lor şi a securităţii situaţiei juridice a părţilor, art. 24 din Codul de procedură civilă statuează că „dispoziţiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor începute după intrarea acesteia în vigoare“ - principiul aplicării imediate a legii noi.
    83. În acelaşi sens, art. 25 alin. (1) din acelaşi act normativ prevede că „procesele în curs de judecată (...) începute sub legea veche rămân supuse acelei legi“ - principiul supravieţuirii legii vechi sau ultraactivităţii legii vechi.
    84. Astfel, în noul Cod de procedură civilă, principiile de drept intertemporal au fost revizuite, consacrându-se, în materia succesiunii legilor procesual civile, principiul supravieţuirii legii vechi şi aplicării acesteia situaţiilor juridice în curs (facta pendentia).
    85. Ţinând seama de exigenţele preeminenţei dreptului şi ale principiului securităţii juridice, de principiul respectării drepturilor şi situaţiilor legalmente dobândite, precum şi de principiul respectării credinţei şi aşteptărilor legitime şi al egalităţii în faţa legii, noul Cod de procedură civilă adoptă o concepţie nouă, pragmatică şi echitabilă - neretroactivitatea legii noi şi supravieţuirea legii vechi, în cazul situaţiilor şi proceselor în curs, cu excepţiile anume prevăzute de lege.
    86. Drept urmare, modificarea normelor de procedură în cursul desfăşurării judecăţii nu are niciun efect asupra proceselor deja începute, care vor continua să fie judecate potrivit legii vechi de procedură, astfel că legea veche de procedură ultraactivează, supravieţuieşte până la soluţionarea definitivă a litigiilor pornite sub imperiul ei.
    87. De altfel, acest principiu este recunoscut explicit şi în materie fiscală prin dispoziţiile art. 352 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările şi completările ulterioare - Aplicarea legii noi şi ultraactivarea legii vechi - potrivit cărora: „(1) Dispoziţiile prezentului cod se aplică numai procedurilor de administrare începute după intrarea acestuia în vigoare. (2) Procedurile de administrare începute înainte de data intrării în vigoare a prezentului cod rămân supuse legii vechi. (...)“
    88. O astfel de soluţie, adoptată, ca regulă, şi în materie fiscală, vădeşte intenţia legiuitorului de unitate şi coerenţă a reglementării în segmentul dreptului tranzitoriu, indiferent de obiectul reglementării (norme procedurale civile, norme fiscale sau norme de procedură fiscală).
    89. Unitatea procesului civil, dată de unitatea şi interdependenţa actelor, fazelor şi etapelor procesuale, reclamă şi o unitate de reglementare care să guverneze procesul în ansamblul său, pe tot parcursul acestuia, unitate combinată şi cu principiul economiei procesuale.
    90. În doctrină, s-a afirmat un aşa-numit principiu tempus regit processum, în virtutea căruia, spre deosebire de legea aplicabilă normelor materiale în cadrul proceselor în curs (lex nova, iar nu lex antica), economia judecăţilor impune aplicarea legii vechi, inclusiv actelor de procedură desfăşurate sub imperiul legii noi, asigurând unitatea şi coerenţa întregii proceduri.
    91. Conform art. 192 alin. (2) din Codul de procedură civilă, procesul începe prin înregistrarea cererii la instanţă, în condiţiile legii. Dacă legea de procedură se schimbă după acest moment, judecata se va face potrivit legii în vigoare la data înregistrării cererii de chemare în judecată. Astfel, elementul de reper pentru stabilirea legii aplicabile, inclusiv sub aspectul taxelor judiciare de timbru, este şi ar trebui să fie data sesizării instanţei de judecată, a declanşării procesului civil.
    92. În consecinţă, din interpretarea regulilor de drept tranzitoriu anterior menţionate rezultă că Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013 este aplicabilă doar cererilor şi acţiunilor înregistrate la instanţă după intrarea sa în vigoare, iar nu şi proceselor deja începute, şi aceasta chiar dacă, în ipoteza judecăţilor în faţa primei instanţe, verificarea timbrajului şi regularizarea cererii nu au avut încă loc.
    93. Argumentul conform căruia normele ordonanţei de urgenţă care fac obiectul interpretării ar avea natura unor norme de drept fiscal de imediată aplicare nu determină o altă concluzie nici din perspectiva legislaţiei fiscale, în raport cu dispoziţiile art. 352 din Codul de procedură fiscală, anterior citate, care proclamă, cu valoare de regulă generală, principiul tempus regit actum, dar îl limitează, prin instituirea regulii ultraactivităţii legii vechi.
    94. În ceea ce priveşte interpretarea sintagmei „pentru cererile şi acţiunile introduse până la intrarea în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă“ şi distincţia între acţiuni şi cereri, se reţin următoarele:
    95. În sens larg, noţiunea de „proces civil“ este definită în doctrina juridică ca fiind mijlocul de realizare a justiţiei constând într-o serie de activităţi desfăşurate de către instanţă, părţi, organe de executare şi alte persoane sau organe care participă la înfăptuirea de către instanţele judecătoreşti a justiţiei, în vederea realizării sau stabilirii drepturilor civile, conform procedurii stabilite de lege.
    96. În sens tehnic şi juridic, s-a apreciat că procesul civil parcurge o evoluţie, în faze de desfăşurare, începând cu etapa sesizării instanţei şi până la actul final al judecăţii, care este hotărârea. Fiecare etapă evoluează, la rândul său, cu ajutorul şi în baza unor acte de procedură, care sunt stabilite de lege astfel încât să asigure scopul final al procesului - pronunţarea unei hotărâri, considerente reţinute, de asemenea, în Decizia nr. 2 din 18 februarie 2013.
    97. În contextul procesului civil, pentru a stabili înţelesul noţiunii de „cerere“ trebuie remarcată distincţia dintre cerere, ca formă şi formalitate procedurală, cu referire la condiţiile prescrise pentru constituirea actului, şi cerere, ca act de procedură, în sensul dreptului procesual civil.
    98. Relativ la existenţa distincţiei între „cereri“ şi „acţiuni“, cuprinsă în textul art. 55 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013, care, în cea de-a doua opinie jurisprudenţială, ar fi per se un argument în favoarea aplicării imediate a acestei ordonanţe oricărei cereri formulate după intrarea ei în vigoare, se impun următoarele precizări:
    99. În ceea ce priveşte noţiunea de acţiune civilă, acest text se suprapune cu noţiunea utilizată de dispoziţiile Codului de procedură civilă, în art. 29 („acţiunea civilă este ansamblul mijloacelor prevăzute de lege pentru protecţia dreptului subiectiv pretins de către una dintre părţi sau a unei alte situaţii juridice, precum şi pentru asigurarea apărării părţilor în procesul civil“).
    100. Astfel, în contextul normei juridice supuse interpretării, procedând la o interpretare literală, gramaticală a acesteia, rezultă, în mod evident, că, folosind în cuprinsul art. 55 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013 sintagma „cereri şi acţiuni“, legiuitorul se raportează, în ceea ce priveşte „acţiunile“, atât la cererile introductive de instanţă, dar şi la alte cereri, cu caracter incidental ori accesoriu, formulate într-un proces deja început, precum şi la incidente procedurale şi căi de atac introduse împotriva hotărârilor judecătoreşti.
    101. De asemenea, nu trebuie omis că, pe lângă acestea, în legătură cu procesul civil, pot fi formulate şi alte „cereri“, cum ar fi de legalizare a copiilor de pe înscrisurile aflate la dosar, supralegalizare a înscrisurilor, destinate a fi folosite în străinătate, de eliberare a unor înscrisuri etc., ce nu reprezintă forme de manifestare a acţiunii civile, după cum Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013 reglementează taxe judiciare de timbru datorate şi în cazul cererilor adresate altor instituţii sau autorităţi, accepţiune avută în vedere de conceptul de cerere din art. 55 al acestui act normativ.
    102. S-a afirmat în acest sens că, dacă legiuitorul ar fi vrut să deroge de la regula de drept comun instituită de art. 24 din Codul de procedură civilă, ar fi utilizat o formulare din care să rezulte limpede aceste lucru, raportându-se la data introducerii fiecărei cereri taxabile în parte, ceea ce nu a făcut.
    103. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii observă că prin sintagma „acţiune introdusă până la intrarea în vigoare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013“ legiuitorul a urmărit a se înţelege procesul început până la acest moment, avându-se în vedere toate cererile, privite ca ansamblu, formulate în cadrul său sau în legătură cu acesta, de la data înregistrării cererii introductive la instanţă, în condiţiile legii, prin raportare la art. 192 alin. (2) din Codul de procedură civilă (cereri adiţionale, cereri incidentale, căi de atac ordinare şi extraordinare, incidente procedurale - recuzare, strămutare etc.).
    104. În acest context trebuie reamintit că acţiunea civilă cuprinde toate mijloacele procesuale pe care legea le pune la dispoziţie subiectului activ sau pasiv al acţiunii pentru protejarea dreptului subiectiv pretins sau a unei alte situaţii juridice, fiecare dintre aceste mijloace de acţiune reprezentând forme de manifestare a acţiunii civile. Acţiunea nu se identifică cu cererea de chemare în judecată, aceasta din urmă fiind doar o parte componentă a acţiunii civile, o formă de manifestare a acţiunii.
    105. Din perspectiva evoluţiei procesului civil, cu referire la cererile ce prezintă relevanţă în prezenta analiză, trebuie menţionat că cererea de apel, ca act de procedură, declanşează un control judecătoresc total devolutiv din partea unei instanţe superioare, de unde rezultă că este o cerere care se integrează unei acţiuni civile aflate în evoluţie.
    106. Tot astfel, cererea de recurs, în ipoteza existenţei triplului grad de jurisdicţie, ce declanşează un control de legalitate, se integrează unei acţiuni civile, fiind, la rândul său, un mijloc de manifestare a acesteia.
    107. În acest punct nu poate fi validată opinia potrivit căreia cererile incidentale ar avea caracter autonom faţă de cererea principală şi ar putea fi supuse noilor dispoziţii ale taxelor judiciare de timbru, întrucât ceea ce este esenţial, din perspectiva aplicării legii în timp, este faptul că acestea sunt formulate în cadrul unui proces aflat în curs de desfăşurare, astfel încât raportarea trebuie realizată la momentul sesizării originare, reprezentate de formularea cererii de chemare în judecată (a se vedea în acest sens considerentele Deciziei nr. 2 din 18 februarie 2013, precitată).
    108. Relativ la incidentele procedurale, cum ar fi cererile de recuzare ori cererile de strămutare, dar şi căile extraordinare de atac - contestaţiile în anulare şi revizuirile, deşi se poate accepta că au o identitate proprie, sunt, de asemenea, formulate în legătură cu un proces, astfel încât interpretarea dispoziţiilor art. 55 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013, prin prisma aplicării legii în timp, se va face, de asemenea, având ca reper temporal momentul sesizării instanţei, prin cererea introductivă de instanţă, însăşi Curtea Constituţională a României statuând, în cele din urmă, în cuprinsul Deciziei nr. 378 din 28 mai 2019, că este de competenţa instanţelor de judecată să stabilească cadrul în care se desfăşoară procesul şi aplicarea în timp a normelor legale cauzei deduse judecăţii.
    109. Astfel, având în vedere că procesul este o înlănţuire de acte interdependente, apare ca raţional şi corespunzând aşteptărilor părţilor ca, în determinarea legii aplicabile, inclusiv sub aspectul timbrării, să fie decisiv primul act de procedură - cererea introductivă de instanţă -, iar nu data judecăţii, care este un element variabil şi deci imprevizibil. Raportarea la momentul sesizării originare, reprezentate de formularea cererii de chemare în judecată, conferă nu doar previzibilitate, ci şi o unitate de abordare conceptuală în derularea unui proces.
    110. În acest sens sunt relevante şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii, expuse în Decizia nr. 19 din 18 noiembrie 2013, prin care s-a statuat că, „Deşi ulterior înregistrării recursului în interesul legii pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 392 din 29 iunie 2013, a fost abrogată Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, cu modificările şi completările ulterioare, prezentul demers judiciar nu devine lipsit de obiect, întrucât prevederile legii vechi ultraactivează în privinţa cererilor de chemare în judecată şi a celorlalte cereri care au fost înregistrate pe rolul instanţelor judecătoreşti anterior intrării în vigoare a noii reglementări“, precum şi jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în această materie, expusă la pct. V din prezenta decizie, care confirmă interpretarea propusă.
    111. În măsura în care cererea principală este introdusă sub imperiul Legii nr. 146/1997, toate cererile accesorii, incidentale, dar şi incidentele procedurale, ce vor fi formulate în cursul procesului, precum şi căile de atac, ordinare şi extraordinare, ce vor fi formulate în legătură cu procesul, vor fi supuse taxei judiciare de timbru stabilite de această lege, în raport cu actul declanşator al procesului, chiar dacă formularea lor în dosar are loc după intrarea în vigoare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013.
    112. Statuarea contrară ar fi de natură să conducă la aplicarea unor reguli diferite sub aspectul timbrării, în cadrul aceluiaşi proces, fără o justificare rezonabilă, ajungându-se, spre exemplu, ca cererea principală să fie supusă timbrajului într-un cuantum reglementat de Legea nr. 146/1997, iar cererea de recurs, prin care s-ar critica soluţia dată unei cereri reconvenţionale, formulate ulterior intrării în vigoare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013, însă în cadrul unui proces început sub imperiul Legii nr. 146/1997 şi al Codului de procedură civilă din 1865, să fie supusă noii ordonanţe, ceea ce nu poate fi acceptat.
    113. Această dezlegare determină, de asemenea, protejarea drepturilor părţilor la un proces echitabil, instituit de art. 6 al Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, şi consacrat ca atare şi în dispoziţiile legii naţionale prin prevederile art. 6 din Codul de procedură civilă, drept care implică egalitatea părţilor în procesul civil; o interpretare opusă l-ar pune pe titularul raportului juridic procesual, născut sub legea veche, într-o situaţie inferioară, ca urmare a adoptării unei noi legi, pe parcursul soluţionării procesului în care părţile erau implicate, rupând astfel echilibrul procesual de care acestea trebuie să beneficieze.
    114. În concluzie, în cazul proceselor începute sub imperiul Legii nr. 146/1997, trebuie stabilită, drept criteriu al determinării legis temporis processus, data cererii introductive de instanţă, inclusiv în materia taxelor judiciare de timbru, astfel încât tuturor cererilor formulate în cadrul unui proces deja început - cereri accesorii sau incidentale; incidente procedurale, precum şi căi de atac, ordinare sau extraordinare, subsecvente - să le fie aplicabile dispoziţiile acestei legi, iar nu cele ale Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013.

    ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
    În numele legii
    DECIDE:
    Admite recursul în interesul legii declarat de Colegiul de conducere al Curţii de Apel Bucureşti.
    În interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 55 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, cu modificările şi completările ulterioare, stabileşte că:
    În cazul proceselor începute sub imperiul Legii nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, cu modificările şi completările ulterioare, tuturor cererilor formulate în cadrul acestora, cereri accesorii, incidentale şi incidente procedurale, precum şi căilor de atac, ordinare şi extraordinare, le sunt aplicabile, în ceea ce priveşte taxa judiciară de timbru, dispoziţiile acestei legi, iar nu cele ale Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013.
    Obligatorie, potrivit dispoziţiilor art. 517 alin. (4) din Codul de procedură civilă.

    Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 26 octombrie 2020.

                    PREŞEDINTELE ÎNALTEI CURŢI DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
                    CORINA-ALINA CORBU
                    Magistrat-asistent,
                    Elena Adriana Stamatescu

    -----

Newsletter GRATUIT

Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email

Tags: Monitorul Oficial, Acte Monitorul Oficial, Decizie, Alte Institutii, DECIZIA nr. 25 din 26 octombrie 2020

Comentarii

Fii primul care comenteaza.

MonitorulJuridic.ro este un proiect:

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"

﻿ DECIZIA nr. 25 din 26 octombrie 2020 referitoare la interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 55 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, cu modificările şi completările ulterioare

Comentarii

Atentie, Juristi!

DECIZIA nr. 25 din 26 octombrie 2020 referitoare la interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 55 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, cu modificările şi completările ulterioare