Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro

Trimite prin Yahoo Messenger pagina: DECIZIA nr. 25 din 20 mai 2024 referitoare la interpretarea şi aplicarea art. 5 alin. (1) lit. o) din Legea nr. 341/2004, aşa cum a fost modificat de pct. 10 al art. I din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 95/2014, în raport cu dispoziţiile art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, raportat la art. 1 alin. (3) şi art. 20 alin. (2) din Constituţia României, în sensul de a se stabili dacă, în aplicarea dispoziţiilor legale menţionate, se poate constata de către instanţele naţionale, ca urmare a constatării încălcării art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, existenţa unui drept al beneficiarilor indemnizaţiei reglementate de art. 5 alin. (1) lit. o) din Legea nr. 341/2004 de a primi plata acestei indemnizaţii la nivelul ce rezultă din aplicarea algoritmului de calcul reglementat în acest text de lege, în condiţiile existenţei dispoziţiilor legale anuale de menţinere în plată a acestei indemnizaţii la nivelul anului 2010

Cautare document

Termen: Tipul actului: Anul publicarii actului:

Cautare document

Termen: Tipul actului: Anul publicarii actului:

Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!

DECIZIA nr. 25 din 20 mai 2024 referitoare la interpretarea şi aplicarea art. 5 alin. (1) lit. o) din Legea nr. 341/2004, aşa cum a fost modificat de pct. 10 al art. I din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 95/2014, în raport cu dispoziţiile art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, raportat la art. 1 alin. (3) şi art. 20 alin. (2) din Constituţia României, în sensul de a se stabili dacă, în aplicarea dispoziţiilor legale menţionate, se poate constata de către instanţele naţionale, ca urmare a constatării încălcării art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, existenţa unui drept al beneficiarilor indemnizaţiei reglementate de art. 5 alin. (1) lit. o) din Legea nr. 341/2004 de a primi plata acestei indemnizaţii la nivelul ce rezultă din aplicarea algoritmului de calcul reglementat în acest text de lege, în condiţiile existenţei dispoziţiilor legale anuale de menţinere în plată a acestei indemnizaţii la nivelul anului 2010

EMITENT: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 592 din 26 iunie 2024

Comenteaza legea

COMPLETUL PENTRU DEZLEGAREA UNOR CHESTIUNI DE DREPT
Dosar nr. 542/1/2024


┌──────────────┬───────────────────────┐
│              │- vicepreşedintele     │
│Mariana       │Înaltei Curţi de       │
│Constantinescu│Casaţie şi Justiţie -  │
│              │preşedintele           │
│              │completului            │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Carmen Elena  │- preşedintele Secţiei │
│Popoiag       │I civile               │
├──────────────┼───────────────────────┤
│              │- preşedintele delegat │
│Marian Budă   │al Secţiei a II-a      │
│              │civile                 │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Elena Diana   │- preşedintele Secţiei │
│Tămagă        │de contencios          │
│              │administrativ şi fiscal│
├──────────────┼───────────────────────┤
│Daniel Marian │- judecător la Secţia I│
│Drăghici      │civilă                 │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Andreia Liana │- judecător la Secţia I│
│Constanda     │civilă                 │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Mihaela       │- judecător la Secţia I│
│Mîneran       │civilă                 │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Ileana        │- judecător la Secţia I│
│Ruxandra      │civilă                 │
│Tirică        │                       │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Simona Lala   │- judecător la Secţia I│
│Cristescu     │civilă                 │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Carmen Sandu  │- judecător la Secţia a│
│Necula        │II-a civilă            │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Rodica Zaharia│- judecător la Secţia a│
│              │II-a civilă            │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Virginia      │- judecător la Secţia a│
│Florentina    │II-a civilă            │
│Duminecă      │                       │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Minodora      │- judecător la Secţia a│
│Condoiu       │II-a civilă            │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Carmen Trănica│- judecător la Secţia a│
│Teau          │II-a civilă            │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Ştefania      │- judecător la Secţia  │
│Dragoe        │de contencios          │
│              │administrativ şi fiscal│
├──────────────┼───────────────────────┤
│Cristinel     │- judecător la Secţia  │
│Grosu         │de contencios          │
│              │administrativ şi fiscal│
├──────────────┼───────────────────────┤
│              │- judecător la Secţia  │
│Ionel Florea  │de contencios          │
│              │administrativ şi fiscal│
├──────────────┼───────────────────────┤
│              │- judecător la Secţia  │
│Maria Hrudei  │de contencios          │
│              │administrativ şi fiscal│
├──────────────┼───────────────────────┤
│              │- judecător la Secţia  │
│Liliana Vişan │de contencios          │
│              │administrativ şi fiscal│
└──────────────┴───────────────────────┘

    1. Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept competent să judece sesizarea ce formează obiectul Dosarului nr. 542/1/2024 este legal constituit conform dispoziţiilor art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă şi ale art. 35 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, aprobat prin Hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 20/2023, cu modificările ulterioare (Regulamentul).
    2. Şedinţa este prezidată de doamna judecător Mariana Constantinescu, vicepreşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
    3. La şedinţa de judecată participă doamna Ileana Peligrad, magistrat-asistent, desemnată în conformitate cu dispoziţiile art. 36 din Regulament.
    4. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a luat în examinare sesizarea formulată de Curtea de Apel Cluj - Secţia a IV-a pentru litigii de muncă şi asigurări sociale în vederea lămuririi următoarei probleme de drept:
    Interpretarea şi aplicarea art. 5 alin. (1) lit. o) din Legea nr. 341/2004, aşa cum a fost modificat de pct. 10 al art. I din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 95/2014, în raport cu dispoziţiile art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, raportat la art. 1 alin. (3) şi art. 20 alin. (2) din Constituţia României, republicată, în sensul de a se stabili dacă, în aplicarea dispoziţiilor legale menţionate, se poate constata de către instanţele naţionale, ca urmare a constatării încălcării art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, existenţa unui drept al beneficiarilor indemnizaţiei reglementate de art. 5 alin. (1) lit. o) din Legea nr. 341/2004 de a primi plata acestei indemnizaţii la nivelul ce rezultă din aplicarea algoritmului de calcul reglementat în acest text de lege, în condiţiile existenţei dispoziţiilor legale anuale de menţinere în plată a acestei indemnizaţii la nivelul anului 2010 [art. 14 din Legea nr. 118/2010; art. 10 din Legea nr. 285/2010; art. 3 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 19/2012; art. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 84/2012; art. 14 lit. l) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 103/2013; art. 13 alin. (1) lit. j) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014; art. IV alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 95/2014; art. 12 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015; art. 11 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 99/2016; art. 1 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 9/2017; art. 12 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 90/2017; art. 40 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 114/2018; art. IX pct. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 130/2021; art. XVIII din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 168/2022].

    5. Magistratul-asistent învederează că, la dosarul cauzei, a fost depus raportul întocmit de judecătorii-raportori, ce a fost comunicat părţilor, conform dispoziţiilor art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă.
    6. Preşedintele completului, doamna judecător Mariana Constantinescu, constatând că nu mai sunt alte completări, chestiuni de invocat sau întrebări de formulat din partea membrilor completului, a declarat dezbaterile închise, iar completul de judecată a rămas în pronunţare.
    ÎNALTA CURTE,
    deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, a constatat următoarele:
    I. Titularul şi obiectul sesizării
    7. Curtea de Apel Cluj - Secţia a IV-a pentru litigii de muncă şi asigurări sociale a dispus, prin Încheierea din 11 decembrie 2023, pronunţată în Dosarul nr. 398/117/2023, sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în baza art. 519 din Codul de procedură civilă, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la chestiunea de drept menţionată.
    8. Cauza a fost înregistrată pe rolul instanţei supreme cu nr. 542/1/2024.

    II. Normele de drept intern incidente
    9. Legea recunoştinţei pentru victoria Revoluţiei Române din Decembrie 1989, pentru revolta muncitorească anticomunistă de la Braşov din noiembrie 1987 şi pentru revolta muncitorească anticomunistă din Valea Jiului - Lupeni - august 1977 nr. 341/2004, cu modificările şi completările ulterioare, denumită în continuare Legea nr. 341/2004
    "ART. 5
    (1) Persoanele prevăzute la art. 3 alin. (1) lit. b), precum şi la art. 3^1 lit. b), care îndeplinesc condiţiile prezentei legi beneficiază şi de următoarele drepturi: (...)
    o) acordarea unei indemnizaţii lunare, adăugată la pensia pentru limită de vârstă, echivalentă cu un coeficient de 0,6, calculată pe baza coeficienţilor de multiplicare aplicaţi asupra câştigului salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat şi aprobat prin legea bugetului asigurărilor sociale de stat, aferent anului pentru care se face plata."

    10. Legea nr. 118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar, cu modificările şi completările ulterioare, denumită în continuare Legea nr. 118/2010
    "ART. 14
    De la data intrării în vigoare a prezentei legi se reduc cu 15% următoarele drepturi:
    (...)
    d) indemnizaţiile prevăzute de Legea (...) nr. 341/2004 (...)"

    11. Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările ulterioare (abrogată prin Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice), denumită în continuare Legea nr. 285/2010
    "ART. 10
    (1) Începând cu luna ianuarie 2011, drepturile prevăzute la art. 2 alin. (1) lit. a), b) şi d) şi alin. (4), art. 13 şi 14 din Legea nr. 118/2010 (...) se majorează cu 15% faţă de cuantumul aflat în plată în luna octombrie 2010."

    12. Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 19/2012 privind aprobarea unor măsuri pentru recuperarea reducerilor salariale, aprobată cu modificări prin Legea nr. 182/2012 (abrogată prin Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice), denumită în continuare Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 19/2012
    "ART. 3
    (...)
    (2) Începând cu luna iunie 2012, cuantumul drepturilor prevăzute la art. 14 din Legea nr. 118/2010, cu modificările şi completările ulterioare, se majorează cu 2,3% faţă de cuantumul aflat în plată în luna mai 2012, fără a depăşi nivelul în vigoare în luna iunie 2010."

    13. Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 84/2012 privind stabilirea salariilor personalului din sectorul bugetar în anul 2013, prorogarea unor termene din acte normative, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare, aprobată prin Legea nr. 36/2014, cu modificările ulterioare, denumită în continuare Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 84/2012
    "ART. 1
    În anul 2013 se menţin în plată la nivelul acordat pentru luna decembrie 2012 drepturile prevăzute la art. 1 şi art. 3-5 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 19/2012 (...)."

    14. Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 103/2013 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2014, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, aprobată cu completări prin Legea nr. 28/2014, cu modificările şi completările ulterioare, denumită în continuare Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 103/2013
    "ART. 14
    În anul 2014 se menţin în plată la nivelul acordat pentru luna decembrie 2013 următoarele drepturi: (...)
    (1) indemnizaţiile prevăzute de Legea (...) nr. 341/2004 (...)."

    15. Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările şi completările ulterioare, denumită în continuare Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014
    "ART. 13
    (1) În anul 2015 se menţin în plată la nivelul acordat pentru luna decembrie 2014 următoarele drepturi: (...)
    j) indemnizaţiile prevăzute de Legea (...) nr. 341/2004 (...)."

    16. Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 95/2014 pentru modificarea şi completarea Legii (...) nr. 341/2004, cu modificările ulterioare, denumită în continuare Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 95/2014
    "ART. IV
    (1) În anul 2015 se menţin în plată la nivelul acordat pentru luna decembrie 2014 indemnizaţiile prevăzute de Legea (...) nr. 341/2004 (...)."

    17. Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare, cu modificările şi completările ulterioare, denumită în continuare Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015
    "ART. 12
    (...)
    (2) În anul 2016, indemnizaţiile stabilite în baza Legii (...) nr. 341/2004 (...) se acordă în cuantumul cuvenit sau aflat în plată în luna decembrie 2015."

    18. Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 99/2016 privind unele măsuri pentru salarizarea personalului plătit din fonduri publice, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare, aprobată prin Legea nr. 152/2017, denumită în continuare Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 99/2016
    "ART. 11
    (...)
    (2) În perioada 1 ianuarie-31 decembrie 2017, indemnizaţiile stabilite în baza Legii (...) nr. 341/2004 (...) se acordă în cuantumul cuvenit sau aflat în plată în luna decembrie 2016."

    19. Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 9/2017 privind unele măsuri bugetare în anul 2017, prorogarea unor termene, precum şi modificarea şi completarea unor acte normative, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 115/2017, cu modificările ulterioare, denumită în continuare Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 9/2017
    "ART. 1
    (...)
    (3) Prevederile art. 1 alin. (3)-(5), art. 2-4, art. 5 alin. (2)-(4) şi art. 6-11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 99/2016 (...) se aplică în mod corespunzător şi în perioada 1 martie-31 decembrie 2017."

    20. Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 90/2017 privind unele măsuri fiscal-bugetare, modificarea şi completarea unor acte normative şi prorogarea unor termene, aprobată cu completări prin Legea nr. 80/2018, cu modificările şi completările ulterioare, denumită în continuare Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 90/2017
    "ART. 12
    (...)
    (2) În anul 2018, indemnizaţiile stabilite în baza Legii (...) nr. 341/2004 (...) se acordă în cuantumul cuvenit sau aflat în plată în luna decembrie 2017."

    21. Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 114/2018 privind instituirea unor măsuri în domeniul investiţiilor publice şi a unor măsuri fiscal-bugetare, modificarea şi completarea unor acte normative şi prorogarea unor termene, cu modificările şi completările ulterioare, denumită în continuare Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 114/2018
    "ART. 40
    (...)
    (2) În perioada 2019-2021, indemnizaţiile stabilite în baza Legii (...) nr. 341/2004 (...) se acordă în cuantumul cuvenit sau aflat în plată în luna decembrie 2018."

    22. Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 130/2021 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, cu modificările şi completările ulterioare, denumită în continuare Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 130/2021
    "ART. IX
    (...)
    (2) În anul 2022 indemnizaţiile stabilite în baza Legii (...) nr. 341/2004 (...) se acordă în cuantumul cuvenit sau aflat în plată în luna decembrie 2021."

    23. Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 168/2022 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, cu modificările şi completările ulterioare, denumită în continuare Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 168/2022
    "ART. XVIII
    (1) În anul 2023 se menţin în plată la nivelul acordat/cuvenit pentru luna decembrie 2022: (...)
    n) indemnizaţiile stabilite în baza Legii nr. 341/2004 (...)."

    III. Expunerea succintă a procesului
    24. Prin acţiunea introductivă, reclamantul persoană fizică a solicitat obligarea pârâtei Casa Judeţeană de Pensii xxx la recalcularea indemnizaţiei lunare adăugate la pensia pentru limită de vârstă, datorată în considerarea calităţii sale de luptător pentru victoria revoluţiei române din decembrie 1989, prin raportare la câştigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat aferent anului pentru care se face plata, cu consecinţa achitării lunare a sumei stabilite după recalculare, precum şi a sumelor stabilite ca fiind datorate retroactiv ca urmare a recalculării indemnizaţiei, în termen de cel mult 30 de zile de la rămânerea definitivă a hotărârii, cu dobândă legală penalizatoare datorată.
    25. Tribunalul Cluj, prin Sentinţa civilă nr. 1.587 din 20 iunie 2023, a admis excepţia prescripţiei extinctive, a respins acţiunea ca fiind prescrisă pentru perioada 1 ianuarie 2015-3 februarie 2020 şi a respins, în rest, ca neîntemeiată acţiunea.
    26. În ceea ce priveşte prescripţia, având în vedere că pretenţiile reclamantului privesc un drept asimilat pensiei, potrivit dispoziţiilor art. 105 alin. (1) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, aceasta se acordă de la data introducerii cererii; totodată, art. 4^3 alin. (2) din Legea nr. 341/2004 face trimitere la Legea nr. 263/2010, iar potrivit art. 107 alin. (2) din Legea nr. 263/2010, sumele rezultate în urma constatării unor diferenţe se acordă sau se recuperează, după caz, în cadrul termenului general de prescripţie, calculat de la data constatării diferenţelor; în această situaţie, raportat la data formulării cererii, văzând că pretenţiile reclamantului privesc perioada 1 ianuarie 2015 şi până în prezent, excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune pentru pretenţiile anterioare datei de 3 februarie 2020 este întemeiată.
    27. Pe fondul cauzei, s-a reţinut că reclamantul este beneficiarul indemnizaţiei lunare prevăzute de Legea nr. 341/2004, începând cu 9 august 2011, iar legiuitorul a procedat la plafonarea cuantumului acesteia la nivelul anului 2010 prin mai multe acte normative.
    28. Prin urmare, cuantumul indemnizaţiei lunare nu a mai putut fi calculat prin raportare la câştigul salarial mediu brut, aferent anului în care se face plata, aşa cum prevede Legea nr. 341/2004, ci la cel din anul trecut, pentru toată perioada 2011-2019 inclusiv, astfel încât suma încasată de reclamant cu acest titlu a fost corect stabilită în raport cu dispoziţiile legale anuale care au plafonat-o.
    29. Împotriva acestei sentinţe reclamantul a formulat apel, iar în cadrul soluţionării acestuia s-a dispus sesizarea instanţei supreme şi suspendarea cauzei.

    IV. Motivele de admisibilitate reţinute de titularul sesizării
    30. Instanţa de trimitere a constatat admisibilitatea sesizării, în conformitate cu prevederile art. 519 din Codul de procedură civilă, motivat de următoarele aspecte:
    a) cauza este în curs de judecată, în ultimă instanţă, în competenţa legală a unui complet de judecată al curţii de apel învestit să soluţioneze cauza;
    b) de lămurirea modului de interpretare a dispoziţiilor art. 5 alin. (1) lit. o) din Legea nr. 341/2004 depinde soluţionarea pe fond a cauzei, în sensul în care să se stabilească dacă prevederile legale prin care s-a dispus, în mod succesiv, an de an, menţinerea acestei indemnizaţii la nivelul avut în anul 2010 au fost de natură să afecteze însăşi existenţa dreptului sau caracterul previzibil al normei, creând incertitudine cu privire la existenţa acestor drepturi;
    c) problema de drept enunţată este nouă, deoarece, prin consultarea jurisprudenţei, s-a constatat că, asupra acestei probleme, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat printr-o altă hotărâre şi nici nu s-a conturat o practică statornică şi îndelungată asupra acestui tip de litigii pentru a se putea vorbi despre cristalizarea unei jurisprudenţe constante în acest sens. De asemenea, problema de drept nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, conform evidenţelor Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, consultate la data de 1 martie 2024;
    d) problema de drept este una calificată, necesitând cu pregnanţă o interpretare unitară, în scopul asigurării egalităţii de tratament cetăţenilor cărora li se aplică şi, totodată, pentru a se asigura aplicarea legii la nivelul exigenţelor ce rezultă din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi protocoalele la aceasta (art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţie).

    V. Punctul de vedere al instanţei de trimitere
    31. Problema reală ce se ridică din punct de vedere juridic pe marginea chestiunii menţinerii cuantumului indemnizaţiei lunare stabilite în baza Legii nr. 341/2004 la nivelul stabilit pentru anul 2010, deci cu 14 ani în urmă, este cea legată de asigurarea efectivităţii dreptului, respectiv, din punct de vedere procesual, a unui real acces la instanţă pentru ocrotirea unui drept de proprietate (analizat din perspectiva ocrotirii creanţelor ce îşi au un suficient izvor în legea internă, încât să dea naştere unei aşteptări legitime), legat de această indemnizaţie.
    32. Dacă ea a fost calculată, la nivelul anului 2010, în raport cu un câştig salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale în cuantum de 1.836 lei (conform dispoziţiilor art. 16 din Legea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2010 nr. 12/2010), acelaşi nivel al indemnizaţiei s-a menţinut până în prezent, prin mecanismul rostogolirii în plată, an de an, a cuantumului avut în anul precedent, deşi nivelul salariului mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat a crescut la 6.789 lei în anul 2023 (art. 17 din Legea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2023 nr. 369/2022).
    33. Or, conform dispoziţiilor art. 5 alin. (1) lit. o) din Legea nr. 341/2004, această indemnizaţie lunară era menită să fie actualizată anual, prin aplicarea aceluiaşi coeficient de multiplicare (0,6) utilizat iniţial la stabilirea indemnizaţiei, asupra câştigului salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat şi aprobat prin legea bugetului asigurărilor sociale de stat, aferent anului pentru care se face plata.
    34. Contrarietatea situaţiei în care au fost puşi beneficiarii acestui text de lege derivă din faptul că, pe măsură ce nivelul câştigului salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat a crescut de la an la an, s-a conturat treptat şi tot mai grav evidenţa nerealizării scopului legii, din cauza menţinerii în plată a nivelului calculat pentru anul 2010 al acestei indemnizaţii.
    35. Astfel, potrivit legilor anuale ale bugetului asigurărilor sociale de stat, câştigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat a crescut de la 1.836 lei în anul 2010 la:
    - 2.022 lei în anul 2011 (art. 15 din Legea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2011 nr. 287/2010);
    – 2.117 lei în anul 2012 (art. 17 din Legea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2012 nr. 294/2011);
    – 2.223 lei în anul 2013 (art. 16 din Legea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2013 nr. 6/2013);
    – 2.298 lei în anul 2014 (art. 16 din Legea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2014 nr. 340/2013);
    – 2.415 lei în anul 2015 (art. 16 din Legea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2015 nr. 187/2014);
    – 2.681 lei în anul 2016 (art. 15 din Legea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2016 nr. 340/2015);
    – 3.131 lei în anul 2017 (art. 16 din Legea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2017 nr. 7/2017);
    – 4.162 lei în anul 2018 (art. 15 din Legea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2018 nr. 3/2018);
    – 5.163 lei în anul 2019 (art. 15 din Legea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2019 nr. 47/2019);
    – 5.429 lei în anul 2020 (art. 15 din Legea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2020 nr. 6/2020);
    – 5.380 lei în anul 2021 (art. 15 din Legea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2021 nr. 16/2021);
    – 6.095 lei în anul 2022 (art. 15 din Legea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2022 nr. 318/2021);
    – 6.789 lei în anul 2023 (art. 17 din Legea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2023 nr. 369/2022).

    36. Într-o comparare procentuală, ceea ce reprezenta, la nivelul anului 2010, 60% din câştigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat aferent acelui an, fiind cuantumul acordat în plată ca indemnizaţie pentru luptătorii pentru victoria Revoluţiei Române din Decembrie 1989, a ajuns, la nivelul anului 2023, să reprezinte doar 16,23% din câştigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat aferent acestui an.
    37. Cu alte cuvinte, la nivelul anului 2023, în aplicarea dispoziţiilor în vigoare din Legea nr. 341/2004, ar trebui să se plătească un cuantum de 4.074 lei şi în loc de acesta se plătesc 1.102 lei, deci un procent de 27% din cât ar fi îndreptăţit beneficiarul în absenţa măsurilor de menţinere în plată a cuantumului acestei indemnizaţii la nivelul anului 2010.
    38. Aşa fiind, se constată că o mică diferenţă ce a existat iniţial între cuantumul indemnizaţiei, calculat conform dispoziţiilor Legii nr. 341/2004, şi cuantumul păstrat în plată, prin rostogolire, an de an, a devenit treptat o diferenţă care nu poate fi trecută cu vederea şi care practic rupe orice raport de proporţionalitate între intenţia legiuitorului, exprimată printr-o dispoziţie legală în vigoare [art. 5 alin. (1) lit. o) din Legea nr. 341/2004, modificată prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 95/2014], şi realitatea juridică.
    39. Acest drept financiar corespunde unei recunoaşteri a meritelor beneficiarilor în crearea sistemului democratic actual, aceasta din urmă fiind menţionată în chiar cuprinsul primului articol al Constituţiei României, republicată, unde, la alin. (3), sunt afirmate idealurile Revoluţiei din decembrie 1989 ca reper al statului de drept, democratic şi social: „România este stat de drept, democratic şi social, în care demnitatea omului, drepturile şi libertăţile cetăţenilor, libera dezvoltare a personalităţii umane, dreptatea şi pluralismul politic reprezintă valori supreme, în spiritul tradiţiilor democratice ale poporului român şi idealurilor Revoluţiei din decembrie 1989, şi sunt garantate“.
    40. Ca atare, această recunoaştere nu este una opţională, ci una pe care statul şi-a însuşit-o ca fundamentală, ca reprezentând o piatră de temelie a edificiului statal. În consecinţă, interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor Legii nr. 341/2004 trebuie să se facă ţinând seama de acest principiu constituţional.
    41. Deosebit de important de reţinut, în context, este faptul că textul art. 5 alin. (1) lit. o) din Legea nr. 341/2004 nu a fost abrogat, el este în vigoare, însă prin dispoziţii anuale cuprinse iniţial în Legea nr. 118/2010 şi Legea nr. 285/2010, iar apoi în ordonanţe privind măsurile fiscale anuale, cuantumul dreptului a fost menţinut la nivelul anului 2010 până în prezent.
    42. Este statuat de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului (C.E.D.O.), printr-o amplă jurisprudenţă, că efectivitatea dreptului de proprietate trebuie analizată nu doar în raport cu bunuri actuale, ci şi în raport cu active, inclusiv creanţe, despre care reclamantul poate susţine că are cel puţin o „aşteptare legitimă“. Pentru ca o „aşteptare“ să fie „legitimă“, aceasta trebuie să aibă o natură mai concretă decât o simplă speranţă şi să se bazeze pe o prevedere legală sau pe un act juridic, precum o hotărâre judecătorească, care să aibă legătură cu dreptul patrimonial în cauză [Kopeck\'fd împotriva Slovaciei (MC), pct. 49-50; Centro Europa 7 S.R.L. şi di Stefano împotriva Italiei (MC), pct. 173; Saghinadze şi alţii împotriva Georgiei, pct. 103; Ceni împotriva Italiei, pct. 39; Béláné Nagy împotriva Ungariei (MC), pct. 75].
    43. Fiind evident că dreptul pe care îl afirmă reclamantul în prezenta cauză este unul de natură patrimonială şi că el îşi are temeiul într-o dispoziţie legală în vigoare, rămâne, aşadar, de analizat, din perspectiva protecţiei superioare a drepturilor omului în lumina jurisprudenţei C.E.D.O., dacă măsurile de austeritate aplicate prin actele normative anuale, prin care s-a menţinut în plată cuantumul acestei indemnizaţii la nivelul anului 2010, corespund sau nu standardelor C.E.D.O. relative la proporţionalitatea ingerinţei statului în atari condiţii în ce priveşte dreptul de proprietate astfel conturat.
    44. Or, ceea ce C.E.D.O. a privit ca proporţional au fost măsuri de reducere a anumitor drepturi la asigurări sociale şi salariale într-un context general marcat de criză economică, în care ingerinţa a fost limitată în timp [Da Conceiθăo Mateus şi Santos Januário împotriva Portugaliei (dec.), pct. 28-29], iar măsurile nu au fost disproporţionate, nu au reprezentat o ameninţare pentru mijloacele de subzistenţă ale reclamanţilor şi au avut un caracter temporar [Mockienė împotriva Lituaniei (dec.), pct. 48; Da Silva Carvalho Rico împotriva Portugaliei (dec.), pct. 46; Savickas şi alţii împotriva Lituaniei (dec.), pct. 92-94; Da Conceiθăo Mateus şi Santos Januário împotriva Portugaliei (dec.), pct. 29; Koufaki şi Adedy împotriva Greciei (dec.), pct. 37-49].
    45. În sens invers, s-a analizat ca o încălcare a Convenţiei cazul în care beneficiarul a fost pus într-o situaţie deosebit de precară şi a fost obligat să suporte sarcina disproporţionată de a pierde o parte semnificativă din prestaţie (Krajnc împotriva Sloveniei, pct. 49-51) sau cazul în care s-a aplicat o cotă foarte mare de impozitare unei indemnizaţii de concediere, de 52%, în urma căreia partea a suferit o pierdere substanţială de venit (N.K.M. împotriva Ungariei, pct. 66-74), chiar în condiţiile în care, de regulă, este recunoscută o largă putere de apreciere de care se bucură statul în materie fiscală.
    46. Sub aceste aspecte, se constată, faţă de datele matematice prezentate mai sus, o diminuare a indemnizaţiei supuse analizei cu 73% - ceea ce reprezintă o parte mai mult decât semnificativă din cuantum, lucru ce face ca sarcina suportată de beneficiar să fie în mod indiscutabil disproporţionată.
    47. Tot astfel, o prelungire de 14 ani a acestei amânări a punerii în plată a indemnizaţiei în cuantumul reglementat prin Legea nr. 341/2004 nu mai poate fi analizată ca fiind, în mod rezonabil, temporară. Perioada mult prea îndelungată de timp în care s-a suspendat acordarea acestei indemnizaţii în cuantumul reglementat de Legea nr. 341/2004 face, ca şi din această perspectivă, această ingerinţă să fie una excesivă.
    48. De asemenea, această indemnizaţie este reglementată ca adăugându-se la pensia de limită de vârstă, iar în contextul în care calculul ei se face prin raportare la câştigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat este evident că dobândeşte un caracter cvasisimilar unui drept de asigurări sociale de stat, intrând în mod cert în componenţa mijloacelor de subzistenţă ale reclamantului, astfel încât, şi din această perspectivă a analizei, se conturează o gravă afectare a chiar substanţei dreptului printr-o menţinere a indemnizaţiei la un nivel „încremenit“ la cuantumul din decembrie 2010 - un drept de asigurări sociale prin care statul trebuia să asigure mijloacele de subzistenţă ale beneficiarului la un nivel rezonabil.
    49. Dintr-o altă perspectivă, se reţine importanţa garanţiilor procedurale în cadrul evaluării corecte a justului echilibru în contextul drepturilor de asigurare socială, fiind necesar a se oferi o cale judiciară eficientă cetăţenilor în raport cu dreptul pe care îl afirmă privitor la indemnizaţia calculată în temeiul dispoziţiilor Legii nr. 341/2004. Or, acest imperativ face ca soluţionarea cauzei să impună realizarea de către instanţă a unui control efectiv al respectării standardelor convenţionale în ceea ce priveşte protecţia dreptului de proprietate.
    50. În acest context se impune clarificarea problemei de drept ce se ridică, una complexă, care implică stabilirea dacă, în aplicarea dispoziţiilor legale menţionate, se poate statua de către instanţele naţionale, ca urmare a constatării încălcării art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, existenţa unui drept al beneficiarilor indemnizaţiei reglementate de art. 5 alin. (1) lit. o) din Legea nr. 341/2004 de a primi plata corespunzătoare acestei indemnizaţii la nivelul ce rezultă din aplicarea algoritmului de calcul reglementat în acest text de lege, în condiţiile existenţei unor dispoziţii legale anuale de menţinere în plată a acestei indemnizaţii la nivelul anului 2010.

    VI. Punctul de vedere al părţilor
    51. Apelantul a susţinut că luarea măsurilor de menţinere în plată, de peste 8 ani de când s-a modificat legea şi, anterior, de încă 5 ani, încalcă dispoziţiile art. 1 din Protocolul 1 la Convenţia europeană a drepturilor omului, astfel încât interpretarea trebuie făcută în sensul aplicării imediate a dispoziţiilor art. 5 alin. (1) lit. o) din Legea nr. 341/2004, modificată prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 95/2014.
    52. Intimata nu a formulat vreun punct de vedere.

    VII. Jurisprudenţa instanţelor naţionale în materie
    53. Practica curţilor de apel este bine conturată, în sensul că nu se poate constata de către instanţele naţionale existenţa unui drept al beneficiarilor indemnizaţiei reglementate de art. 5 alin. (1) lit. o) din Legea nr. 341/2004 de a primi plata corespunzătoare acestei indemnizaţii la nivelul ce rezultă din aplicarea algoritmului de calcul reglementat de acest text de lege, în condiţiile existenţei unor dispoziţii legale anuale de menţinere în plată a acestei indemnizaţii la nivelul anului 2010, întrucât nu se poate constata că a fost încălcat art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, în considerarea deciziilor Curţii Constituţionale prin care s-a analizat constituţionalitatea fiecărei ordonanţe de menţinere în plată a indemnizaţiei prevăzute de Legea nr. 341/2004, începând cu Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 şi finalizând cu Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 168/2022.
    54. În sens contrar a fost identificată o singură hotărâre, anume Sentinţa civilă nr. 759/2022 din 25 februarie 2022, pronunţată de Tribunalul Argeş în Dosarul nr. 1.403/109/2021, definitivă prin Decizia civilă nr. 3.818/2022 din 4 octombrie 2022 a Curţii de Apel Piteşti - Secţia I civilă.
    55. Ministerul Public a arătat că, la nivelul Secţiei judiciare - Serviciul judiciar civil, nu se verifică, în prezent, practică judiciară în vederea promovării unui eventual recurs în interesul legii în problema de drept ce formează obiectul prezentei sesizări.

    VIII. Jurisprudenţa Curţii Constituţionale, a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi a Curţii Europene a Drepturilor Omului
    56. La nivelul Curţii Constituţionale prezintă relevanţă considerentele deciziilor nr. 47/2018, nr. 783/2018, nr. 22/2020, nr. 462/2021, nr. 536/2021, nr. 83/2022, nr. 85/2022 şi nr. 317/2022. Astfel, prin Decizia nr. 83/2022, la paragrafele 32 şi 33 s-au reţinut următoarele:
    "Cu referire la criticile de neconstituţionalitate intrinsecă formulate, Curtea a reţinut că indemnizaţia de revoluţionar are un caracter reparatoriu, iar legiuitorul are deplina competenţă de a stabili condiţiile şi criteriile de acordare a acesteia, în temeiul art. 61 alin. (1) din Legea fundamentală. De asemenea, Curtea a constatat că, deşi temeiul moral al acordării acestor beneficii, izvorât din sentimentul de recunoştinţă pentru cei care, prin jertfa şi contribuţia proprie, au condus la căderea regimului comunist şi la instaurarea democraţiei, este incontestabil, acesta nu constituie totuşi, potrivit Constituţiei, o obligaţie de reglementare a statului în acest sens, neputându-se vorbi astfel de existenţa unui drept fundamental la obţinerea unor indemnizaţii în virtutea calităţii de Luptător Remarcat prin Fapte Deosebite în cadrul Revoluţiei Române din Decembrie 1989.
    Cu referire expresă la pretinsa încălcare a art. 44 din Constituţie, invocată şi în cauza de faţă, Curtea a reţinut că indemnizaţiile «restante» ce se achită beneficiarilor Legii nr. 341/2004 constituie într-adevăr un «bun» în sensul art. 1 din Protocolul adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Aceste tipuri de indemnizaţii au caracter reparatoriu, fără consacrare constituţională, astfel încât legiuitorul le poate acorda sau nu, dar în momentul în care a decis acordarea unor astfel de indemnizaţii pe o anumită perioadă are, de asemenea, dreptul de a stabili frecvenţa şi modalitatea concretă în care va face aceasta. Nefiind drepturi constituţionale, legiuitorul poate opta şi pentru retragerea lor în viitor. Aşadar, nu se poate reţine incidenţa deciziei sus-menţionate cu privire la noţiunea de «bun», nefiind vorba despre indemnizaţii «restante». Totodată, Curtea a stabilit că se poate vorbi despre protecţia oferită de art. 1 din Protocolul adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale numai atunci când sumele devin exigibile, până la acel moment indemnizaţiile constituind o «speranţă» a titularilor acestor drepturi."

    57. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii, prin Decizia nr. 22/2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 790 din 16 decembrie 2013, a admis recursurile în interesul legii declarate de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi de Avocatul Poporului şi, în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 4 alin. (4) şi art. 5 alin. (1) lit. m) din Legea nr. 341/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborate cu prevederile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 285/2010, a stabilit că indemnizaţiile lunare reparatorii şi indemnizaţiile lunare prevăzute de Legea nr. 341/2004 se calculează, în anul 2011, prin aplicarea coeficientului de 15% asupra cuantumului indemnizaţiei aflat în plată în luna octombrie 2010.
    58. La nivelul Curţii Europene a Drepturilor Omului prezintă relevanţă următoarele cauze: Felicia Mihăieş împotriva României şi Adrian Gavril Senteş împotriva României, Kopecky împotriva Slovaciei, Ketchko împotriva Ucrainei, Koivusaari şi alţii împotriva Finlandei şi Belane Nagy împotriva Ungariei.

    IX. Raportul asupra chestiunii de drept
    59. Prin raportul întocmit în cauză, conform art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă, s-a apreciat că sesizarea nu întruneşte toate condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă.

    X. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
    60. Cu titlu prealabil, este de menţionat că instanţa de trimitere a arătat că sesizarea pentru pronunţarea unei hotărâri prealabile a fost formulată în considerarea discrepanţei foarte mari care a ajuns să se contureze în timp între cuantumul indemnizaţiei reglementate de art. 5 alin. (1) lit. o) din Legea nr. 341/2004, care rezultă din aplicarea algoritmului de calcul reglementat în acest text de lege, şi cuantumul ce a fost păstrat în plată la nivelul anului 2010, conturându-se gravitatea afectării chiar a substanţei dreptului de asigurări sociale vizat, prin care statul trebuie să asigure mijloacele de subzistenţă ale beneficiarului la un nivel rezonabil.
    61. Analizând regularitatea sesizării, se reţine că, potrivit dispoziţiilor art. 519 din Codul de procedură civilă, „Dacă, în cursul judecăţii, un complet de judecată al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al curţii de apel sau al tribunalului, învestit cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă, constatând că o chestiune de drept, de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei respective, este nouă şi asupra acesteia Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat şi nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, va putea solicita Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să pronunţe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată“.
    62. Din cuprinsul prevederilor legale enunţate se desprind condiţiile de admisibilitate pentru declanşarea procedurii de sesizare în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, condiţii care trebuie să fie întrunite în mod cumulativ, respectiv:
    a) existenţa unei cauze aflate în curs de judecată;
    b) cauza care face obiectul judecăţii să se afle în competenţa legală a unui complet de judecată al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al curţii de apel sau al tribunalului învestit să soluţioneze cauza;
    c) instanţa care sesizează Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să judece cauza în ultimă instanţă;
    d) chestiunea de drept a cărei lămurire se cere să fie nouă;
    e) problema de drept pusă în discuţie să fie una veritabilă, norma legală fiind susceptibilă să dea naştere unor interpretări diferite;
    f) soluţionarea pe fond a cauzei în curs de judecată să depindă de chestiunea de drept a cărei lămurire se cere;
    g) chestiunea de drept să nu fi făcut obiectul statuării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi nici obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare.

    63. Primele trei condiţii de admisibilitate sunt îndeplinite, întrucât sesizarea a fost formulată în cadrul unui litigiu aflat pe rolul Curţii de Apel Cluj, care este învestită cu soluţionarea apelului exercitat împotriva unei sentinţe pronunţate de Tribunalul Cluj într-un litigiu având ca obiect „asigurări sociale“, iar hotărârea ce urmează a fi pronunţată este definitivă, conform art. 634 alin. (1) pct. 4 din Codul de procedură civilă, coroborat cu art. 483 alin. (2) din acelaşi cod.
    64. Noutatea chestiunii de drept, cerinţă de admisibilitate distinctă, nu este însă îndeplinită, astfel că nu apare ca posibilă declanşarea mecanismului de unificare reprezentat de sesizarea instanţei supreme în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile.
    65. Analiza conţinutului art. 519 din Codul de procedură civilă relevă că noutatea chestiunii de drept ce face obiectul întrebării prealabile reprezintă o condiţie distinctă de aceea a nepronunţării anterioare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie asupra respectivei chestiuni de drept ori de cea a inexistenţei unui recurs în interesul legii aflat în curs de soluţionare cu privire la acea problemă de drept.
    66. În absenţa unei definiţii legale a noţiunii de „noutate“, verificarea acestei condiţii ţine de exercitarea dreptului de apreciere al completului învestit cu soluţionarea sesizării, astfel cum instanţa supremă a hotărât în mod constant în jurisprudenţa sa (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 1 din 17 februarie 2014, Decizia nr. 3 din 14 aprilie 2014, Decizia nr. 6 din 23 iunie 2014, Decizia nr. 13 din 8 iunie 2015, Decizia nr. 14 din 8 iunie 2015).
    67. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a decis, în jurisprudenţa sa anterioară (Decizia nr. 1 din 17 februarie 2014, Decizia nr. 3 din 14 aprilie 2014, Decizia nr. 4 din 14 aprilie 2014, Decizia nr. 6 din 23 iunie 2014, Decizia nr. 13 din 8 iunie 2015, Decizia nr. 14 din 8 iunie 2015, Decizia nr. 41 din 21 noiembrie 2016), că cerinţa noutăţii este îndeplinită atunci când chestiunea de drept îşi are izvorul în reglementări recent intrate în vigoare, iar instanţele nu i-au dat încă o anumită interpretare şi aplicare la nivel jurisprudenţial.
    68. Totodată, cerinţa noutăţii ar putea fi reţinută ca îndeplinită şi în cazul în care s-ar impune anumite clarificări, într-un context legislativ nou sau modificat faţă de unul anterior, ale unei norme legale mai vechi (ipoteza aşa-zisei reevaluări a interpretării normei).
    69. În egală măsură, noutatea se poate raporta şi la o normă mai veche, dar a cărei aplicare frecventă a devenit actuală mult ulterior intrării ei în vigoare (a se vedea, spre exemplu, Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 10 din 20 octombrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 832 din 14 noiembrie 2014).
    70. Caracterul de noutate se pierde pe măsură ce chestiunea de drept a primit o dezlegare din partea instanţelor, în urma unei interpretări date, opiniile jurisprudenţiale diferite neputând constitui temei declanşator al mecanismului pronunţării unei hotărâri prealabile, ceea ce în prezenta sesizare nu este cazul.
    71. Prin urmare, depăşirea stadiului unei practici incipiente, în curs de formare, şi conturarea unei jurisprudenţe în legătură cu chestiunea de drept ce face obiectul sesizării trimit la concluzia că nu mai poate fi sesizată instanţa supremă pentru pronunţarea unei hotărâri prealabile, într-o asemenea situaţie scopul preîntâmpinării practicii neunitare nemaiputând fi atins, chestiunea de drept nemaifiind, prin urmare, una nouă.
    72. În situaţia de faţă, examenul jurisprudenţial efectuat a relevat că s-a cristalizat o jurisprudenţă în legătură cu chestiunea de drept a cărei lămurire se solicită, situaţie care nu mai justifică interesul în formularea unei cereri pentru pronunţarea unei hotărâri prealabile în scopul prevenirii apariţiei unei practici neunitare.
    73. Astfel, punctele de vedere exprimate de curţile de apel, precum şi hotărârile judecătoreşti ataşate acestora evidenţiază existenţa unei orientări jurisprudenţiale bine conturate în sensul respingerii recalculării indemnizaţiei reglementate de art. 5 alin. (1) lit. o) din Legea nr. 341/2004 la nivelul ce rezultă din aplicarea algoritmului de calcul reglementat de acest text de lege, în condiţiile existenţei unor dispoziţii legale anuale de menţinere în plată a acestei indemnizaţii la nivelul anului 2010, excepţie fiind Sentinţa civilă nr. 759/2022 din 25 februarie 2022, pronunţată de Tribunalul Argeş în Dosarul nr. 1.403/109/2021, definitivă prin Decizia civilă nr. 3.818/2022 din 4 octombrie 2022 a Curţii de Apel Piteşti - Secţia I civilă.
    74. Aşadar, s-a putut contura o jurisprudenţă cvasiunanimă a instanţelor judecătoreşti, constituită din hotărâri definitive care nu evidenţiază divergenţe, ci, dimpotrivă, reflectă aceeaşi modalitate de identificare, interpretare şi aplicare a normei legale incidente, în situaţii similare.
    75. Un punct de vedere teoretic singular, ca variantă de interpretare izolată, anume cel a Tribunalului Buzău, care a arătat că este admisibilă o cerere de constatare a încălcării art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, nu poate susţine caracterul nou al chestiunii de drept sau potenţialul textelor de lege de a genera practică neunitară.
    76. Se impune observaţia că instanţele judecătoreşti care au soluţionat acţiuni identice ca obiect şi temei juridic cu cea aflată pe rolul instanţei de trimitere, cu excepţia regăsită de instanţa de trimitere la nivelul Curţii de Apel Piteşti, le-au tratat în mod uniform, adoptând soluţia de respingere a acestora ca nefondate, ceea ce le-a diferenţiat fiind doar modalitatea de fundamentare a măsurii adoptate.
    77. De altfel, practica judiciară înregistrată la nivelul instanţelor naţionale denotă o interpretare unitară a dispoziţiilor legale în discuţie, fiind valorificate deciziile mai sus menţionate ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, ale Curţii Constituţionale şi ale Curţii Europene a Drepturilor Omului.
    78. În aceste condiţii, orientarea jurisprudenţei naţionale spre o anumită interpretare a normelor analizate şi existenţa unei practici judiciare a instanţelor naţionale determină pierderea caracterului de noutate a chestiunii de drept supuse analizei, instanţele de judecată procedând deja la interpretarea şi aplicarea normelor juridice considerate ca prezentând dificultăţi, astfel că obiectul sesizării nu îndeplineşte condiţia noutăţii.
    79. Sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unei chestiuni de drept reprezintă un mecanism menit să preîntâmpine apariţia unei practici neunitare în aplicarea şi interpretarea legii de către instanţele judecătoreşti, iar, după cum s-a arătat, problema de drept ce se solicită a fi dezlegată în speţă a mai fost anterior dedusă judecăţii.
    80. Reamintind premisele stabilirii elementului de noutate a chestiunii de drept a cărei interpretare se solicită, anume asigurarea funcţiei mecanismului hotărârii prealabile de prevenire a practicii judiciare neunitare, devine evident că procedura pronunţării unei hotărâri prealabile nu este chemată să dea o soluţie unei practici convergente deja existente, consecinţa, într-o atare situaţie, fiind aceea a inadmisibilităţii sesizării.
    81. A considera altfel înseamnă a îngădui ca, în cadrul procedurii de unificare a jurisprudenţei prin pronunţarea unei hotărâri prealabile, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să nu se afle în situaţia de a se pronunţa asupra unei probleme de drept în legătură cu care practica judiciară este inexistentă sau doar incipientă, deci în legătură cu o problemă de drept cu adevărat nouă, ci de a confirma sau, după caz, de a infirma anumite interpretări jurisprudenţiale deja existente şi, mai mult, consolidate prin pronunţarea unui număr semnificativ de hotărâri judecătoreşti.
    82. Mecanismul procedural instituit prin dispoziţiile art. 519 din Codul de procedură civilă nu poate fi utilizat de titularul sesizării pentru interpretarea normelor de drept prevăzute de art. 5 alin. (1) lit. o) din Legea nr. 341/2004, în situaţia în care examenul jurisprudenţial efectuat evidenţiază existenţa unei orientări jurisprudenţiale bine conturate în sensul respingerii recalculării indemnizaţiei reglementate de articolul anterior menţionat la nivelul ce rezultă din aplicarea algoritmului de calcul reglementat de acest text de lege, în condiţiile existenţei unor dispoziţii legale anuale de menţinere în plată a acesteia la nivelul anului 2010.
    83. De fapt, prin chestiunea de drept ce face obiect al sesizării nu se tinde la interpretarea dispoziţiilor art. 5 alin. (1) lit. o) din Legea nr. 341/2004 în sensul stabilirii unui drept al beneficiarilor indemnizaţiei de a primi plata acesteia la nivelul ce rezultă din aplicarea algoritmului de calcul reglementat de textul de lege menţionat, în condiţiile existenţei dispoziţiilor legale anuale de menţinere în plată a acestei indemnizaţii la nivelul anului 2010, şi nici la statuarea asupra unei eventuale incompatibilităţi a acestor texte de lege cu art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, ci se solicită Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să evalueze dacă soluţia de menţinere în plată a indemnizaţiei la nivelul anului 2010 reprezintă sau nu o ingerinţă proporţională cât priveşte dreptul de proprietate protejat de art. 1 din protocolul anterior menţionat.
    84. Or, o astfel de evaluare se poate realiza numai în baza unei analize nemijlocite şi directe de către instanţele judecătoreşti de drept comun, în raport cu situaţia particulară a fiecărei cauze, tocmai pentru a se verifica în concret păstrarea justului echilibru între instituţiile statului şi cele ale părţilor litigante.
    85. Această analiză nu poate fi realizată în abstract, prin intermediul sesizării în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unei chestiuni de drept, deoarece ar exceda competenţelor Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi ar contraveni dispoziţiilor art. 519 din Codul de procedură civilă (Decizia nr. 1 din 16 ianuarie 2012, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 210 din 29 martie 2012; Decizia nr. 37 din 16 septembrie 2019, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 941 din 25 noiembrie 2019).
    86. De asemenea, interpretarea dispoziţiilor legale menţionate de titularul sesizării în raport cu prevederile art. 1 alin. (3) şi ale art. 20 alin. (2) din Constituţia României excedează mecanismului procedural de prevenire a practicii judiciare neunitare, verificarea constituţionalităţii legilor intrând în sfera de competenţă a Curţii Constituţionale a României.
    87. Având în vedere neîndeplinirea condiţiei de admisibilitate anterior analizate, devine inutilă evaluarea celorlalte condiţii.
    88. Pentru aceste motive, în temeiul art. 521 cu referire la art. 519 din Codul de procedură civilă,

    ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
    În numele legii
    DECIDE:
    Respinge ca inadmisibilă sesizarea formulată de Curtea de Apel Cluj - Secţia a IV-a pentru litigii de muncă şi asigurări sociale în vederea lămuririi următoarei probleme de drept:
    Interpretarea şi aplicarea art. 5 alin. (1) lit. o) din Legea nr. 341/2004, aşa cum a fost modificat de pct. 10 al art. I din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 95/2014, în raport cu dispoziţiile art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, raportat la art. 1 alin. (3) şi art. 20 alin. (2) din Constituţia României, în sensul de a se stabili dacă, în aplicarea dispoziţiilor legale menţionate, se poate constata de către instanţele naţionale, ca urmare a constatării încălcării art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, existenţa unui drept al beneficiarilor indemnizaţiei reglementate de art. 5 alin. (1) lit. o) din Legea nr. 341/2004 de a primi plata acestei indemnizaţii la nivelul ce rezultă din aplicarea algoritmului de calcul reglementat în acest text de lege, în condiţiile existenţei dispoziţiilor legale anuale de menţinere în plată a acestei indemnizaţii la nivelul anului 2010 [art. 14 din Legea nr. 118/2010; art. 10 din Legea nr. 285/2010; art. 3 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 19/2012; art. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 84/2012; art. 14 lit. l) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 103/2013; art. 13 alin. (1) lit. j) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014; art. IV alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 95/2014; art. 12 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015; art. 11 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 99/2016; art. 1 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 9/2017; art. 12 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 90/2017; art. 40 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 114/2018; art. IX pct. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 130/2021; art. XVIII din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 168/2022].

    Obligatorie, potrivit dispoziţiilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă.
    Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 20 mai 2024.

                    VICEPREŞEDINTELE ÎNALTEI CURŢI DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
                    MARIANA CONSTANTINESCU
                    Magistrat-asistent,
                    Ileana Peligrad

    ------

Newsletter GRATUIT

Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email

Tags: Monitorul Oficial, Acte Monitorul Oficial, Decizie, Alte Institutii, DECIZIA nr. 25 din 20 mai 2024

Comentarii

Fii primul care comenteaza.

MonitorulJuridic.ro este un proiect:

Atentie, Juristi!

5 Modele de Contracte Civile si Acte Comerciale conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 Modele de Contracte Civile si Acte Comerciale conforme cu Noul Cod civil si GDPR"