Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro

Trimite prin Yahoo Messenger pagina: DECIZIA nr. 25 din 16 februarie 2023 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 61^1 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, astfel cum au fost introduse prin art. IV pct. 40 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 45/2018 pentru modificarea şi completarea unor acte normative cu impact asupra sistemului achiziţiilor publice

Cautare document

Termen: Tipul actului: Anul publicarii actului:

Cautare document

Termen: Tipul actului: Anul publicarii actului:

Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!

DECIZIA nr. 25 din 16 februarie 2023 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 61^1 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, astfel cum au fost introduse prin art. IV pct. 40 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 45/2018 pentru modificarea şi completarea unor acte normative cu impact asupra sistemului achiziţiilor publice

EMITENT: Curtea Constituţională
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 444 din 23 mai 2023

Comenteaza legea


┌───────────────────┬──────────────────┐
│Marian Enache      │- preşedinte      │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mihaela Ciochină   │- judecător       │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga  │- judecător       │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Dimitrie-Bogdan    │- judecător       │
│Licu               │                  │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Laura-Iuliana      │- judecător       │
│Scântei            │                  │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan      │- judecător       │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina       │- judecător       │
│Tănăsescu          │                  │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila       │- judecător       │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Ioniţa Cochinţu    │-                 │
│                   │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘

    Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Loredana Brezeanu.
    1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 61^1 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, excepţie ridicată de Societatea Mar Construct Transport 2008 - S.R.L., cu sediul în comuna Oporelu, satul Beria de Jos, judeţul Olt, în Dosarul nr. 2.012/87/2018 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 842D/2019.
    2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de înştiinţare este legal îndeplinită.
    3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, având în vedere că prevederile criticate au mai format obiectul controlului de constituţionalitate, în raport cu dispoziţii constituţionale similare, context în care menţionează jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale.
    CURTEA,
    având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
    4. Prin Decizia nr. 9 din 25 februarie 2019, pronunţată în Dosarul nr. 2.012/87/2018, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 61^1 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, excepţie ridicată de Societatea Mar Construct Transport 2008 - S.R.L., cu sediul în comuna Oporelu, satul Beria de Jos, judeţul Olt, într-o cauză întemeiată pe dispoziţiile Legii nr. 101/2016.
    5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine, în esenţă, că în forma iniţială a Legii nr. 101/2016 se prevedea, pe de o parte, la art. 33, plata unei cauţiuni pentru cazul în care contestatorul solicita suspendarea procedurii/ atribuirii contractului de achiziţie publică, restituirea acesteia făcându-se la cerere, cu excepţia cazului în care autoritatea contractantă formulase cerere pentru plata de despăgubiri, şi, pe de altă parte, la art. 56, plata unei taxe judiciare de timbru. Însă prin modificările aduse acestei legi de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 45/2018 pentru modificarea şi completarea unor acte normative cu impact asupra sistemului achiziţiilor publice (i) au fost menţinute doar o parte din dispoziţiile art. 33, respectiv posibilitatea solicitării suspendării procedurii, fiind abrogate alineatele ce instituiau plata unei cauţiuni în acest context, (ii) au rămas în vigoare prevederile art. 56 privind taxele judiciare de timbru datorate în faţa instanţei de judecată şi (iii) a fost introdus art. 61^1 ce prevede plata unei cauţiuni pentru orice fel de contestaţii, fie că sunt formulate la Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, fie că sunt introduse direct în faţa instanţei de judecată, iar plata acesteia se face numai prin instituţii bancare, nefiind permisă plata prin societăţi de asigurări şi nefiind prevăzute în mod concret situaţiile în care cauţiunea nu va fi restituită, aşadar norma criticată se abate de la scopul şi configuraţia cauţiunii judiciare prevăzute de Codul de procedură civilă.
    6. Faţă de această împrejurare, se apreciază că prevederile art. 61^1 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 sunt neconstituţionale, deoarece: (i) sunt contrare principiului egalităţii în drepturi prin faptul că obligaţia de consemnare a cauţiunii pentru accesul la căile de atac în materia achiziţiilor publice este prevăzută numai pentru o parte a litigiului, respectiv pentru operatorii economici, iar nu şi pentru autorităţile contractante; (ii) încalcă accesul liber la justiţie, dreptul la apărare şi dreptul la un proces echitabil atât prin cuantumul cauţiunii prevăzute de textul criticat, cât şi prin faptul că aceasta trebuie achitată indiferent de calea de atac aleasă, respectiv jurisdicţia administrativă sau instanţa judecătorească, precum şi pentru orice contestaţie, chiar dacă nu se solicită suspendarea procedurii de achiziţie publică şi chiar dacă respectiva contestaţie nu impietează cu nimic asupra derulării procedurii; (iii) nu sunt prevăzute în mod concret situaţiile în care cauţiunea nu va fi restituită, iar dacă în toate cazurile, indiferent de conduita procesuală a contestatorului şi de rezultatul contestaţiei, aceasta va fi restituită la cererea contestatorului, înseamnă că nu există nicio raţiune juridică, alta decât descurajarea operatorilor economici sau punerea lor în imposibilitatea financiară de a face faţă unei astfel de cauţiuni, ceea ce conduce la favorizarea ofertanţilor incorecţi în detrimentul statului şi al gestionării banului public, aspecte ce sunt contrare art. 135 alin. (1) şi alin. (2) lit. a) din Constituţie, fiind, totodată, şi chestiuni ce sunt tratate în Cartea verde privind modernizarea politicii Uniunii Europene în domeniul achiziţiilor publice „Către o piaţă europeană a achiziţiilor publice mai performantă“.
    7. Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal opinează că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, în contextul în care, potrivit legii, cauţiunea nu se constituie venit la bugetul organului administrativ jurisdicţional sau al instanţei judecătoreşti care soluţionează contestaţia, iar aceasta se restituie părţii care a depus-o printr-o solicitare adresată de aceasta la foarte scurt timp de la data rămânerii definitive a hotărârii sau a încetării efectelor suspendării procedurii de atribuire. Referitor la pretinsa încălcare a accesului liber la justiţie, este menţionată jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene prin care s-a statuat că normele europene (Directiva 89/665/CEE a Consiliului din 21 decembrie 1989 privind coordonarea actelor cu putere de lege şi a actelor administrative privind aplicarea procedurilor care vizează căile de atac faţă de atribuirea contractelor de achiziţii publice de produse şi a contractelor publice de lucrări) nu se opun unei reglementări naţionale precum cea în discuţie, cu referire la garanţia de bună conduită, întrucât este stabilită într-un procent mic din valoarea contractului de achiziţie publică şi, fiind plafonată în funcţie de natura contractului, aceasta rămâne modestă, în special pentru ofertanţii care trebuie în mod normal să justifice o anumită capacitate financiară. Prin urmare, prin raportare la cuantumul cauţiunii şi la faptul că numai un operator economic capabil să susţină contractul de achiziţie în cazul în care ar fi declarat câştigător are un interes legitim pentru a ataca deciziile autorităţii contractante, nu se poate reţine limitarea accesului la justiţie prin instituirea cauţiunii.
    8. Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
    9. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.
    CURTEA,
    examinând actul de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
    10. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze prezenta excepţie.
    11. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum reiese din încheierea de sesizare, îl constituie dispoziţiile art. 61^1 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 393 din 23 mai 2016, dispoziţii introduse prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 45/2018 pentru modificarea şi completarea unor acte normative cu impact asupra sistemului achiziţiilor publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 459 din 4 iunie 2018.
    12. Dispoziţiile art. 61^1 din Legea nr. 101/2016 au fost introduse în lege prin art. IV pct. 40 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 45/2018, iar în dinamica legislativă au fost modificate, succesiv, prin art. IV pct. 38 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 114/2020 privind modificarea şi completarea unor acte normative cu impact în domeniul achiziţiilor publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 614 din 13 iulie 2020, şi prin art. IV pct. 7 din Ordonanţa Guvernului nr. 3/2021 pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul achiziţiilor publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 821 din 27 august 2021. Însă, având în vedere Decizia Curţii Constituţionale nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, Curtea urmează a exercita controlul de constituţionalitate asupra prevederilor art. 61^1 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 în forma avută iniţial, astfel cum au fost introduse prin art. IV pct. 40 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 45/2018 şi astfel cum au produs efecte în cauza în care a fost invocată excepţia de neconstituţionalitate, care au următorul cuprins:
    "(1) Pentru soluţionarea contestaţiei formulate în condiţiile art. 8 sau art. 49, sub sancţiunea respingerii acesteia, persoana care se consideră vătămată trebuie să constituie în prealabil o cauţiune stabilită după cum urmează:
    a) 2% din valoarea estimată a contractului, în cazul în care aceasta este mai mică decât pragurile valorice prevăzute la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 98/2016, cu modificările şi completările ulterioare, art. 12 alin. (1) din Legea nr. 99/2016, cu modificările şi completările ulterioare, art. 11 alin. (1) din Legea nr. 100/2016, cu modificările şi completările ulterioare, dar nu mai mult de 35.000 lei;
    b) 2% din valoarea stabilită a contractului, dacă aceasta este mai mică decât pragurile valorice prevăzute la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 98/2016, cu modificările şi completările ulterioare, art. 12 alin. (1) din Legea nr. 99/2016, cu modificările şi completările ulterioare, art. 11 alin. (1) din Legea nr. 100/2016, cu modificările şi completările ulterioare, dar nu mai mult de 88.000 lei;
    c) 2% din valoarea estimată a contractului, dacă aceasta este egală sau mai mare decât pragurile valorice prevăzute la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 98/2016, cu modificările şi completările ulterioare, art. 12 alin. (1) din Legea nr. 99/2016, cu modificările şi completările ulterioare, art. 11 alin. (1) din Legea nr. 100/2016, cu modificările şi completările ulterioare, dar nu mai mult de 220.000 lei;
    d) 2% din valoarea stabilită a contractului, dacă aceasta este egală sau mai mare decât pragurile valorice prevăzute la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 98/2016, cu modificările şi completările ulterioare, art. 12 alin. (1) din Legea nr. 99/2016, cu modificările şi completările ulterioare, art. 11 alin. (1) din Legea nr. 100/2016, cu modificările şi completările ulterioare, dar nu mai mult de 880.000 lei."

    13. În susţinerea neconstituţionalităţii acestor dispoziţii legale sunt invocate prevederile constituţionale ale art. 21 alin. (1), (2) şi (4) privind accesul liber la justiţie, ale art. 135 alin. (1) şi alin. (2) lit. a) referitor la protecţia concurenţei loiale şi ale art. 148 alin. (2) şi (4) privind aplicarea actelor de drept european cu caracter obligatoriu. Totodată, având în vedere motivarea autoarei excepţiei de neconstituţionalitate cuprinsă în notele scrise, prin care face referire la faptul că normele criticate impun instituirea cauţiunii numai în sarcina operatorilor, iar prin cuantumul acesteia este încălcat dreptul la apărare, precum şi Decizia nr. 1.313 din 4 octombrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 12 din 6 ianuarie 2012, Curtea reţine ca temei constituţional şi art. 16 privind egalitatea în drepturi şi art. 24 alin. (1) referitor la dreptul la apărare.
    14. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, în ceea ce priveşte soluţia legislativă criticată în prezenta cauză, Curtea observă că aceasta a mai format obiectul controlului de constituţionalitate, în raport cu critici şi prevederi constituţionale similare, care a fost concretizat prin Decizia nr. 276 din 17 mai 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 931 din 22 septembrie 2022, Decizia nr. 30 din 27 ianuarie 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 461 din 9 mai 2022, Decizia nr. 269 din 22 aprilie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.028 din 28 octombrie 2021, Decizia nr. 865 din 17 decembrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 444 din 27 mai 2020, şi Decizia nr. 501 din 17 septembrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 334 din 24 aprilie 2020, decizii prin care Curtea a constatat că soluţia legislativă criticată este constituţională în raport cu criticile formulate şi ale căror considerente sunt aplicabile mutatis mutandis şi în prezenta cauză.
    15. Cu privire la pretinsa încălcare a principiului egalităţii în faţa legii prin prisma faptului că numai o parte a litigiului are obligativitatea depunerii cauţiunii în discuţie, respectiv operatorul economic, iar nu şi autorităţile contractante, Curtea constată că această critică este neîntemeiată, având în vedere jurisprudenţa sa în materie (spre exemplu, Decizia nr. 30 din 27 ianuarie 2022, precitată, paragraful 16). Astfel, prin Decizia nr. 5 din 15 ianuarie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 188 din 19 martie 2015, paragraful 48, Curtea a arătat că o eventuală comparaţie între contestator şi autoritatea contractantă nici nu s-ar putea susţine câtă vreme garanţia de bună conduită a fost instituită tocmai pentru a proteja autoritatea contractantă de riscul unui eventual comportament necorespunzător al participantului la procedură, respectiv al contestatorului. Aceste considerente sunt aplicabile mutatis mutandis şi în ceea ce priveşte scutirea autorităţilor contractante de la plata cauţiunii prevăzute de normele criticate.
    16. De altfel, principiul egalităţii în drepturi prevăzut de Constituţie pentru cetăţeni nu poate ca, prin extensie, să primească semnificaţia unei egalităţi între cetăţeni şi autorităţile publice (Decizia nr. 839 din 17 noiembrie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 221 din 4 martie 2021, paragraful 14). Aşa fiind, nu se poate vorbi despre încălcarea principiului egalităţii decât atunci când se aplică un tratament diferenţiat unor cazuri egale, fără să existe o motivare obiectivă şi rezonabilă. Or, în ipoteza în discuţie, persoanele juridice, ca subiecte colective de drept, se află, evident, într-o situaţie diferită, iar scutirea instituţiilor şi a autorităţilor publice de plata taxelor judiciare de timbru, timbru judiciar şi a sumelor stabilite cu titlu de cauţiune are o justificare obiectivă şi raţională, aceste autorităţi fiind finanţate de la bugetul de stat pentru a putea funcţiona, iar taxele respective se fac venit tot la bugetul de stat, astfel că ar fi absurd ca autorităţile în cauză să fie obligate (formal) să plătească din buget o taxă care revine aceluiaşi buget (Decizia nr. 276 din 17 mai 2022, precitată, paragraful 18, şi Decizia nr. 269 din 22 aprilie 2021, precitată, paragraful 44).
    17. Referitor la pretinsa încălcare a dispoziţiilor art. 21 alin. (1), (2) şi (4) din Constituţie, invocate în susţinerea excepţiei de neconstituţionalitate, Curtea observă că aceste prevederi dispun, pe de o parte, cu privire la accesul liber la justiţie şi, pe de altă parte, stabilesc posibilitatea existenţei unor jurisdicţii speciale administrative, care trebuie să fie facultative şi gratuite. Atât în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului (Hotărârea din 28 mai 1985, pronunţată în Cauza Ashingdane împotriva Regatului Unit, paragraful 57), cât şi în a Curţii Constituţionale (Decizia nr. 160 din 24 martie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 432 din 9 iunie 2016, paragraful 23), s-a statuat că o caracteristică a dreptului de acces liber la justiţie este aceea că nu este un drept absolut şi că el poate fi supus unor restricţii legitime, cum ar fi termenele legale de prescripţie sau ordonanţele care impun depunerea unei cauţiuni judicatum solvi; important este ca aceste restrângeri să nu aducă atingere substanţei dreptului, să urmărească un scop legitim şi să existe un raport rezonabil de proporţionalitate între mijloacele utilizate şi scopul urmărit (Hotărârea din 21 februarie 1975, pronunţată în Cauza Golder împotriva Regatului Unit, paragraful 39, sau Hotărârea din 10 mai 2001, pronunţată în Cauza Z. şi alţii împotriva Regatului Unit, paragraful 93).
    18. Faţă de această împrejurare, Curtea reţine că stabilirea unor condiţionări pentru introducerea acţiunilor în justiţie, în general, nu constituie, în sine, o încălcare a accesului liber la justiţie, acesta presupunând accesul la mijloacele procedurale prin care se înfăptuieşte justiţia (Decizia Plenului Curţii Constituţionale nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994). Însă legiuitorul este ţinut să o facă orientându-se după principiul est modus in rebus, respectiv să fie preocupat ca exigenţele instituite să fie îndeajuns de rezonabile încât să nu pună sub semnul întrebării însăşi existenţa dreptului (Decizia nr. 40 din 29 ianuarie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 229 din 16 martie 2004).
    19. Or, referitor la instituirea unei cauţiuni prin legislaţia ce reglementează remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, respectiv la cuantumul acesteia, în jurisprudenţa sa, Curtea a reţinut că acesta este rezonabil, legiuitorul impunând şi un prag maxim până la care poate fi fixată cauţiunea, iar opţiunea acestuia este pe deplin justificată. Contractele de achiziţii publice presupun, de cele mai multe ori, efectuarea de lucrări publice cu un anumit grad de complexitate. Nu orice operator economic are capacitatea logistică şi financiară de a efectua aceste lucrări, mai ales că, de cele mai multe ori, mecanismul de efectuare a lucrărilor presupune investiţii iniţiale ale operatorului economic ce sunt decontate ulterior de stat. Aşadar, operatorii economici nu se află în aceeaşi situaţie juridică, ei neavând toţi aceeaşi capacitate economică de realizare a obiectivelor vizate de contractele de achiziţii publice. Or, dinamica raporturilor juridice existente în domeniul achiziţiilor publice demonstrează că intervenţia legiuitorului era necesară, în condiţiile în care drepturile procesuale au fost exercitate frecvent cu rea-credinţă de către operatori economici care nu aveau capacitatea efectivă de a-şi executa obligaţiile ce rezultau din încheierea contractelor de achiziţii publice. Interesul naţional impune ca statul să poată realiza cu celeritate obiectivele propuse în vederea îmbunătăţirii vieţii cetăţenilor săi, cu respectarea, bineînţeles, a drepturilor şi a intereselor legitime ale eventualilor participanţi la procedurile de achiziţie publică. Prin instituirea cauţiunii legiuitorul a urmărit, pe de o parte, să descurajeze cererile nefundamentate sau exercitarea cu rea-credinţă a drepturilor procesuale, iar, pe de altă parte, să constituie o garanţie destinată acoperirii eventualelor pagube ce ar putea fi produse părţii împotriva căreia se cere luarea unor măsuri, în condiţiile în care cererea celui ce plăteşte cauţiunea se respinge. Instanţa de contencios constituţional a reţinut că obiectivele urmărite prin adoptarea de către legiuitor a măsurii criticate se circumscriu unui scop legitim şi că instituirea acestei obligaţii de consemnare a cauţiunii reprezintă o măsură legislativă adecvată, necesară şi care păstrează un just echilibru între cerinţele de interes general protejate de legiuitor - prevenirea exercitării cu rea-credinţă a drepturilor procesuale - şi interesul individual al justiţiabilului de a avea acces efectiv la instanţă în vederea folosirii mijloacelor procedurale puse la dispoziţia sa (a se vedea în acest sens, Decizia nr. 30 din 27 ianuarie 2022, precitată, paragraful 20, şi Decizia nr. 501 din 17 septembrie 2019, precitată, paragrafele 33-36).
    20. Ca atare, accesul liber la justiţie semnifică faptul că orice persoană poate sesiza instanţele judecătoreşti în cazul în care consideră că drepturile, libertăţile sau interesele sale legitime au fost încălcate, iar nu faptul că acest acces nu poate fi supus niciunei condiţionări, competenţa de a stabili regulile de desfăşurare a procesului în faţa instanţelor judecătoreşti revenindu-i legiuitorului; prevederile criticate sunt o aplicare a dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 126 alin. (2), potrivit cărora „Competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege“. De altfel, în cadrul prestabilit de legiuitor prin Legea nr. 101/2016, potrivit art. 2 din această lege, orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim printr-un act al unei autorităţi contractante sau prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri poate solicita anularea actului, obligarea autorităţii contractante la emiterea unui act sau la adoptarea de măsuri de remediere, recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim, pe cale administrativ-jurisdicţională sau judiciară, potrivit prevederilor acestei legi, context în care poate folosi dreptul la apărare şi poate beneficia de un proces echitabil având în vedere că acest cadru legislativ, raportat la specificitatea sa, conţine garanţiile aferente unui proces echitabil. Prin urmare, Curtea nu poate reţine pretinsa încălcare a accesului liber la justiţie, a dreptului la apărare şi a dreptului la un proces echitabil din perspectiva învederată de autoarea excepţiei de neconstituţionalitate.
    21. Referitor la jurisdicţiile speciale administrative, parte componentă a art. 21 din Constituţie, Curtea observă că gratuitatea consacrată de norma constituţională cuprinsă în art. 21 alin. (4) semnifică lipsa oricărei contraprestaţii pecuniare din partea persoanei care, alegând calea contenciosului administrativ-jurisdicţional, beneficiază gratuit de serviciul prestat de autoritatea administrativ-jurisdicţională (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 5 din 15 ianuarie 2015, precitată, paragraful 31). Or, din analiza dispoziţiilor criticate, precum şi a celor care reglementează procedura soluţionării contestaţiilor în faţa Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, Curtea constată că nu există nicio normă care să ateste existenţa vreunei taxe sau cauţiuni care să se facă venit la bugetul autorităţii administrativ-jurisdicţionale având ca destinaţie plata unui serviciu administrativ-jurisdicţional, mai mult chiar, în contextul dat, prevederile art. 61^1 alin. (5) din Legea nr. 101/2016 dispun posibilitatea restituirii cauţiunii operatorului economic în cauză, respectiv celui care a depus-o, în condiţiile legii.
    22. Cu privire la pretinsa încălcare a dispoziţiilor art. 135 alin. (1) şi alin. (2) lit. a) referitor la protecţia concurenţei loiale din Constituţie atât din perspectiva impunerii cauţiunii, care este diferită ca finalitate de cea instituită de Codul de procedură civilă, cât şi din perspectiva instrumentelor prin care poate fi constituită şi pentru care anumiţi operatori economici sunt în imposibilitate de a o achita în forma cerută de lege, aspect ce i-ar pune într-o situaţie de concurenţă neloială, fiind favorizaţi anumiţi ofertanţi incorecţi în detrimentul statului şi al gestionării banului public, Curtea reţine că această susţinere este neîntemeiată. Dispoziţiile Legii nr. 101/2016 sunt norme care stabilesc o procedură specială, derogatorie de la procedura de drept comun, iar aspectele criticate sunt reguli care se circumscriu marjei de apreciere a legiuitorului, potrivit dispoziţiilor art. 126 alin. (2) din Constituţie, coroborate cu cele ale art. 135 alin. (2) lit. b) din Legea fundamentală, potrivit cărora statul trebuie să asigure protejarea intereselor naţionale în activitatea economică, financiară şi valutară. În acest context, Curtea învederează că prevederile Legii nr. 101/2016 se completează cu dispoziţiile Codului de procedură civilă, în măsura compatibilităţii, iar la art. 1.058 din acest cod sunt reglementate aspecte privind depunerea în numerar sau în instrumente financiare, respectiv faptul că, de regulă, cauţiunea se depune în numerar, iar la cererea debitorului cauţiunii şi dacă partea în favoarea căreia se depune declară în mod expres că este de acord, cauţiunea va putea consta şi în instrumente financiare care pot servi ca instrumente de plată. Cu toate acestea, acordul părţii nu este necesar în cazul titlurilor emise de stat sau de unităţile administrativ-teritoriale. Pentru identitate de raţiune, a se vedea şi Decizia nr. 30 din 27 ianuarie 2022, precitată.
    23. Cu privire la celelalte dispoziţii constituţionale enumerate în susţinerea excepţiei de neconstituţionalitate, respectiv ale art. 148 alin. (2) şi (4) privind aplicarea actelor de drept european cu caracter obligatoriu, Curtea observă că autoarea acesteia se limitează la a le invoca, fără însă a arăta modalitatea prin care normele criticate sunt contrare acestora. Simpla menţionare, în motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, a unei publicaţii ce conţine documente de analiză şi recomandări pentru îmbunătăţirea legislaţiei în domeniul achiziţiilor publice, ce reflectă o serie de idei privind metode mai eficiente de îndeplinire a diverselor obiective în materie, astfel cum este Cartea verde privind modernizarea politicii Uniunii Europene în domeniul achiziţiilor publice „Către o piaţă europeană a achiziţiilor publice mai performantă“, care nu are caracter obligatoriu la nivelul actelor europene şi, prin urmare, nici nu are relevanţă constituţională, nu este suficientă pentru a analiza pretinsa încălcare a normelor constituţionale de referinţă. Astfel, Curtea nu poate formula propriile critici, la care, ulterior, să şi răspundă (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 1.313 din 4 octombrie 2011, precitată).
    24. Cu toate acestea, distinct de cele de mai sus, având în vedere că dispoziţiile art. 148 din Constituţie vizează dreptul european, instanţa de contencios constituţional învederează că, la nivel european, Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a avut ocazia să se pronunţe cu privire la compatibilitatea dintre legislaţia Uniunii Europene şi instituirea unei garanţii de bună conduită, care, astfel cum s-a arătat mai sus şi cum a reţinut şi Curtea Constituţională prin Decizia nr. 5 din 15 ianuarie 2015, precitată, paragraful 41, are semnificaţia unei cauţiuni menite să asigure exercitarea corespunzătoare şi neabuzivă a drepturilor procesuale, cu toate consecinţele procesuale care decurg din finalitatea urmărită prin instituirea acesteia. Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a statuat în Hotărârea din 15 septembrie 2016, pronunţată în cauzele C-439/14 şi C-488/14, S.C. Star Storage - S.A. împotriva Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare în Informatică (ICI) (C-439/14) şi S.C. Max Boegl România - S.R.L., S.C. UTI Grup - S.A., Astaldi Sp. A., S.C. Construcţii Napoca - S.A. împotriva R.A. Aeroportul Oradea, S.C. Porr Construct - S.R.L., Teerag-Asdag Aktiengesellschaft, S.C. Col-Air Trading - S.R.L., AVZI - S.A., Trameco - S.A., Iamsat Muntenia - S.A. (C-488/14), paragraful 63, că normele europene în materie trebuie să fie interpretate în sensul că nu se opun unei reglementări naţionale precum cea în discuţie în litigiile principale, care condiţionează admisibilitatea oricărei căi de atac împotriva unui act al autorităţii contractante de obligaţia reclamantului de a constitui garanţia de bună conduită pe care o prevede în beneficiul autorităţii contractante, din moment ce această garanţie trebuie să îi fie restituită reclamantului indiferent de soluţia pronunţată în calea de atac (Decizia nr. 501 din 17 septembrie 2019, precitată, paragrafele 38 şi 39).
    25. Faţă de cele prezentate, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor criticate, în raport cu prevederile constituţionale invocate în susţinerea acesteia, urmează a fi respinsă ca neîntemeiată.
    26. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
    CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
    În numele legii
    DECIDE:
    Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Societatea Mar Construct Transport 2008 - S.R.L., cu sediul în comuna Oporelu, satul Beria de Jos, judeţul Olt, în Dosarul nr. 2.012/87/2018 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal şi constată că dispoziţiile art. 61^1 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, astfel cum au fost introduse prin art. IV pct. 40 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 45/2018 pentru modificarea şi completarea unor acte normative cu impact asupra sistemului achiziţiilor publice, sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.
    Definitivă şi general obligatorie.
    Decizia se comunică Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
    Pronunţată în şedinţa din data de 16 februarie 2023.

                    PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE
                    MARIAN ENACHE
                    Magistrat-asistent,
                    Ioniţa Cochinţu

    -----

Newsletter GRATUIT

Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email

Tags: Monitorul Oficial, Acte Monitorul Oficial, Decizie, Alte Institutii, DECIZIA nr. 25 din 16 februarie 2023

Comentarii

Fii primul care comenteaza.

MonitorulJuridic.ro este un proiect:

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"