Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Dosar nr. 179/1/2021
┌─────────────┬────────────────────────┐
│ │- vicepreşedintele │
│Gabriela │Înaltei Curţi de Casaţie│
│Elena Bogasiu│şi Justiţie - │
│ │preşedintele completului│
├─────────────┼────────────────────────┤
│Laura-Mihaela│- preşedintele Secţiei I│
│Ivanovici │civile │
├─────────────┼────────────────────────┤
│Marian Budă │- preşedintele Secţiei a│
│ │II-a civile │
├─────────────┼────────────────────────┤
│Denisa │- preşedintele Secţiei │
│Angelica │de contencios │
│Stănişor │administrativ şi fiscal │
├─────────────┼────────────────────────┤
│Carmen │- judecător la Secţia I │
│Georgeta │civilă │
│Negrilă │ │
├─────────────┼────────────────────────┤
│Mihaela │- judecător la Secţia I │
│Paraschiv │civilă │
├─────────────┼────────────────────────┤
│Alina Iuliana│- judecător la Secţia I │
│Ţuca │civilă │
├─────────────┼────────────────────────┤
│Mioara │- judecător la Secţia I │
│Iolanda Grecu│civilă │
├─────────────┼────────────────────────┤
│Andreia Liana│- judecător la Secţia I │
│Constanda │civilă │
├─────────────┼────────────────────────┤
│Veronica │- judecător la Secţia a │
│Magdalena │II-a civilă │
│Dănăilă │ │
├─────────────┼────────────────────────┤
│Rodica Dorin │- judecător la Secţia a │
│ │II-a civilă │
├─────────────┼────────────────────────┤
│Mărioara │- judecător la Secţia a │
│Isailă │II-a civilă │
├─────────────┼────────────────────────┤
│Eugenia │- judecător la Secţia a │
│Voicheci │II-a civilă │
├─────────────┼────────────────────────┤
│Iulia Manuela│- judecător la Secţia a │
│Cîrnu │II-a civilă │
├─────────────┼────────────────────────┤
│Adrian Remus │- judecător la Secţia de│
│Ghiculescu │contencios administrativ│
│ │şi fiscal │
├─────────────┼────────────────────────┤
│Ana Roxana │- judecător la Secţia de│
│Tudose │contencios administrativ│
│ │şi fiscal │
├─────────────┼────────────────────────┤
│ │- judecător la Secţia de│
│Liliana Vişan│contencios administrativ│
│ │şi fiscal │
├─────────────┼────────────────────────┤
│Daniel │- judecător la Secţia de│
│Gheorghe │contencios administrativ│
│Severin │şi fiscal │
├─────────────┼────────────────────────┤
│Emilia │- judecător la Secţia de│
│Claudia │contencios administrativ│
│Vişoiu │şi fiscal │
└─────────────┴────────────────────────┘
1. Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept competent să judece sesizarea ce formează obiectul Dosarului nr. 179/1/2021 este legal constituit conform dispoziţiilor art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă şi ale art. 37 din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, republicat, cu completările ulterioare. 2. Şedinţa este prezidată de doamna judecător Gabriela Elena Bogasiu, vicepreşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. 3. La şedinţa de judecată participă doamna Ileana Peligrad, magistrat-asistent, desemnată în conformitate cu dispoziţiile art. 38 din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, republicat, cu completările ulterioare. 4. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a luat în examinare sesizarea formulată de Tribunalul Olt - Secţia I civilă în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarele chestiuni de drept: "1. Dacă în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 670 alin. (1) şi (6) din Codul de procedură civilă, având în vedere şi Decizia R.I.L. nr. 8/2016 şi Decizia nr. 15/2016 - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, Biroul executorului judecătoresc are calitate procesuală pasivă în contestaţia la executare în care se solicită anularea încheierii de stabilire avans cheltuieli necesare continuării procedurii de executare silită, fiind aplicabile dispoziţiile art. 78 alin. (1) din Codul de procedură civilă sau ale art. 78 alin. (2) din Codul de procedură civilă referitoare la introducerea forţată în cauză, din oficiu, a altor persoane.2. Ca urmare a răspunsului la prima întrebare, să se interpreteze dacă instanţa de apel poate invoca din oficiu ca motiv de nelegalitate a hotărârii primei instanţe lipsa coparticipării procesuale pasive a Biroului executorului judecătoresc, în cazul în care acesta nu a avut calitatea de intimat în cauză, însă s-a respins contestaţia la executare pentru lipsa calităţii debitorului, motivându-se că are calitate Biroul executorului judecătoresc, cu consecinţa aplicării dispoziţiilor art. 480 alin. (3) din Codul de procedură civilă, fiind formulată de către apelantă cerere privind trimiterea cauzei spre rejudecare." 5. Magistratul-asistent învederează că la dosarul cauzei a fost depus raportul întocmit, comunicat părţilor. 6. Preşedintele completului, constatând că nu mai sunt alte completări, chestiuni de invocat sau întrebări de formulat din partea membrilor completului, a declarat dezbaterile închise, iar completul de judecată a rămas în pronunţare. ÎNALTA CURTE, deliberând asupra chestiunilor de drept cu care a fost sesizată, a constatat următoarele: I. Titularul şi obiectul sesizării 7. Tribunalul Olt - Secţia I civilă a dispus, prin Încheierea din 12 ianuarie 2021, pronunţată în Dosarul nr. 256/311/2020*, sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în baza art. 519 din Codul de procedură civilă, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la chestiunile de drept menţionate. II. Normele de drept intern care formează obiectul sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu privire la pronunţarea unei hotărâri prealabile 8. Codul de procedură civilă "ART. 78 (1) În cazurile expres prevăzute de lege, precum şi în procedura necontencioasă, judecătorul va dispune din oficiu introducerea în cauză a altor persoane, chiar dacă părţile se împotrivesc. (2) În materie contencioasă, când raportul juridic dedus judecăţii o impune, judecătorul va pune în discuţia părţilor necesitatea introducerii în cauză a altor persoane. Dacă niciuna dintre părţi nu solicită introducerea în cauză a terţului, iar judecătorul apreciază că pricina nu poate fi soluţionată fără participarea terţului, va respinge cererea, fără a se pronunţa pe fond. (3) Introducerea în cauză va fi dispusă, prin încheiere, până la terminarea cercetării procesului înaintea primei instanţe. [...] ART. 480 [...] (3) În cazul în care se constată că, în mod greşit, prima instanţă a soluţionat procesul fără a intra în judecata fondului ori judecata s-a făcut în lipsa părţii care nu a fost legal citată, instanţa de apel va anula hotărârea atacată şi va judeca procesul, evocând fondul. Cu toate acestea, instanţa de apel va anula hotărârea atacată şi va trimite cauza spre rejudecare primei instanţe sau altei instanţe egale în grad cu aceasta din aceeaşi circumscripţie, în cazul în care părţile au solicitat în mod expres luarea acestei măsuri prin cererea de apel ori prin întâmpinare; trimiterea spre rejudecare poate fi dispusă o singură dată în cursul procesului. Dezlegarea dată problemelor de drept de către instanţa de apel, precum şi necesitatea administrării unor probe sunt obligatorii pentru judecătorii fondului. [...] (6) Când se constată că există un alt motiv de nulitate decât cel prevăzut la alin. (5), iar prima instanţă a judecat în fond, instanţa de apel, anulând în tot sau în parte procedura urmată în faţa primei instanţe şi hotărârea atacată, va reţine procesul spre judecare, pronunţând o hotărâre susceptibilă de recurs, dacă este cazul. ART. 670 (1) Partea care solicită îndeplinirea unui act sau a altei activităţi care interesează executarea silită este obligată să avanseze cheltuielile necesare în acest scop. Pentru actele sau activităţile dispuse din oficiu, cheltuielile se avansează de către creditor. [...] (6) Pentru sumele stabilite prin aplicarea alin. (1)-(5), încheierea constituie titlu executoriu atât pentru creditor, cât şi pentru executorul judecătoresc.“" III. Expunerea succintă a procesului 9. Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Slatina sub nr. 256/311/2020, la 13 ianuarie 2020, contestatoarea A a solicitat, în contradictoriu cu debitorul B, anularea încheierii emise de Biroul executorului judecătoresc C în cadrul Dosarului execuţional nr. 2.433/2018, prin care au fost stabilite cheltuieli de executare suplimentare ce trebuie suportate în avans de către creditoare, arătând că acestea sunt nejustificate (întrucât Biroul executorului judecătoresc nu a arătat care sunt considerentele fixării acestor sume în procesul execuţional), nelegale (deoarece încheierile sunt emise în temeiul art. 697 şi următoarele din Codul de procedură civilă care reglementează instituţia juridică a perimării executării silite, nicidecum pe cea a cheltuielilor de executare cu sediul reglementat de art. 670 din Codul de procedură civilă) şi netemeinice (pentru că executorul judecătoresc nu a precizat, în concret, ce reprezintă şi pentru ce sunt necesare aceste cheltuieli suplimentare). 10. Contestatoarea a arătat că au fost încălcate dispoziţiile art. 670 alin. (3) din Codul de procedura civilă, executorul judecătoresc neprecizând motivul obiectiv (actele de executare estimate a fi necesare) pentru care a solicitat aceste cheltuieli suplimentare, precum şi dispoziţiile art. 657 din Codul de procedură civilă, deoarece încheierea nu poartă semnătura şi ştampila Biroului executorului judecătoresc. 11. Prin Sentinţa civilă nr. 1.280 din 11 martie 2020 pronunţată de Judecătoria Slatina în Dosarul nr. 256/311/2020 s-a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a intimatului-debitor şi s-a respins contestaţia la executare formulată de către contestatoarea A, în contradictoriu cu intimatul B, ca fiind formulată împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă. 12. În motivarea soluţiei, judecătoria a reţinut, în esenţă, faţă de dispoziţiile art. 36 şi 712 din Codul de procedură civilă, că un raport juridic precum cel dedus judecăţii se naşte între creditor şi executorul judecătoresc, astfel că acesta din urmă dobândeşte calitate procesuală pasivă, stabilirea unor cheltuieli de executare nejustificat de mari reprezentând, indirect, un refuz de începere sau de continuare a procedurii de executare silită. 13. Creditorul se află astfel în situaţia în care, pentru a-şi vedea respectat dreptul de a pune în executare creanţa, este nevoit să accepte cuantumul cheltuielilor cerute de executor, deoarece, în caz contrar, executorul poate refuza declanşarea sau continuarea executării silite. 14. Mai exact, deşi executorul nu emite o încheiere prin care refuză expres începerea sau continuarea executării silite, în lipsa plăţii de către creditor a cheltuielilor stabilite, se poate ajunge la acelaşi efect al stopării procedurii de executare silită, exclusiv prin voinţa executorului. 15. În al doilea rând, soluţia se impune şi prin raportare la efectele pe care le-ar avea hotărârea pronunţată în cauză asupra raportului juridic ce a luat naştere între creditor şi executorul judecătoresc. 16. Astfel, în cazul admiterii unei astfel de contestaţii la executare, instanţa va reduce cheltuielile de executare, iar această reducere se va răsfrânge în patrimoniul executorului judecătoresc, care va fi obligat să înceapă sau să continue procedura de executare silită în limitele cheltuielilor stabilite de instanţă. 17. Sub acest aspect, dacă executorului nu i se recunoaşte calitatea procesuală pasivă, deşi hotărârea de admitere se răsfrânge direct în patrimoniul său, acestuia i se refuză orice drept de a se apăra, pentru că, nefiind parte în proces, nu poate beneficia de nicio garanţie procesuală, încălcându-i-se altfel un drept fundamental, respectiv dreptul de acces la justiţie. 18. S-ar putea opina că patrimoniul executorului ar fi afectat şi în situaţia în care contestaţia la executare este formulată de debitor (caz în care nu executorul judecătoresc, ci creditorul are calitate procesuală pasivă). 19. Însă, deşi par identice, cele două situaţii sunt diferite, deoarece admiterea contestaţiei debitorului nu afectează în realitate patrimoniul executorului. În ipoteza reducerii cheltuielilor de executare ca urmare a admiterii contestaţiei debitorului, în măsura în care acestea au fost deja plătite de creditor, ele rămân în patrimoniul executorului. 20. Mai exact, restituirea către creditor a cheltuielilor de executare pe care instanţa le-a constatat nelegal stabilite în urma contestaţiei debitorului nu se face în temeiul hotărârii judecătoreşti pronunţate în acest proces, ci fie se face de bunăvoie de către executor, fie în urma unei alte acţiuni în instanţă, formulată de creditor, acţiune în care, de asemenea, calitate pasivă are tot executorul judecătoresc, ca parte a raportului juridic litigios creat. 21. Un alt aspect legat de soluţia pronunţată în cauză este suportarea consecinţelor pierderii procesului, respectiv plata cheltuielilor de judecată. 22. În situaţia în care, în litigiul de faţă, s-ar aprecia că debitorul este cel care are calitate procesuală pasivă (iar nu executorul judecătoresc), dat fiind faptul că partea care pierde procesul va fi obligată să plătească cheltuielile de judecată (art. 453 din Codul de procedură civilă), s-ar ajunge ca, în cazul în care contestaţia la executare este admisă, debitorul să fie obligat să plătească creditorului cheltuieli de judecată, deşi nu are absolut nicio culpă referitoare la stabilirea de către executorul judecătoresc a cuantumului cheltuielilor de executare. 23. Judecătoria a reţinut, de asemenea, că în sensul aceleiaşi opinii s-a exprimat şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în considerentele Deciziei nr. 8/2016 pronunţate în soluţionarea unui recurs în interesul legii. 24. Toate aceste aspecte dovedesc faptul că în situaţia contestării cheltuielilor de executare stabilite de executorul judecătoresc, raportul litigios ia naştere între creditor şi executorul judecătoresc. Debitorul nu doar că nu este parte în acest raport, ci este posibil ca nici să nu fi luat cunoştinţă de existenţa acestuia, în cazurile în care executarea silită nu a fost încă demarată. 25. În consecinţă, s-a constatat că intimatul chemat în judecată (respectiv debitorul) nu are calitate procesuală pasivă în cauză, motiv pentru care a fost respinsă contestaţia la executare ca fiind formulată împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă. 26. Împotriva acestei sentinţe a formulat apel contestatoarea A, solicitând anularea hotărârii apelate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de fond, conform prevederilor art. 480 alin. (3) din Codul de procedură civilă. 27. Apelanta a arătat că, pronunţându-se în sensul admiterii excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a debitorului, instanţa de fond a apreciat, în mod eronat, că doar executorul judecătoresc poate avea calitate procesuală pasivă în cauză, în contextul în care contestaţia are ca obiect încheierea de stabilire de către executor a cheltuielilor suplimentare de executare. 28. Sub un prim aspect, instanţa de apel urmează să constate că raţionamentul judecătorului fondului este în vădită contradicţie atât cu legislaţia incidentă, cât şi cu jurisprudenţa constantă stabilită la nivelul instanţelor judecătoreşti, precum şi la nivelul Curţii Constituţionale a României. 29. Un al doilea aspect priveşte nelegalitatea sentinţei apelate, care rezultă şi din neobservarea dispoziţiilor art. 78 alin. (2) din Codul de procedură civilă; astfel, în contextul în care opinia instanţei de fond este în sensul că această cauză se poate soluţiona numai în contradictoriu cu executorul judecătoresc, instanţa avea obligaţia de a pune în discuţia părţilor necesitatea introducerii în cauză a executorului. Numai în măsura în care instanţa ar fi pus în discuţia părţilor introducerea în cauză a executorului, iar părţile s-ar fi opus, instanţa era îndreptăţită să respingă cererea, fără a se pronunţa pe fond. 30. Având în vedere neîndeplinirea în cauză a celor două condiţii cumulative prevăzute expres de dispoziţiile art. 78 alin. (2) din Codul de procedură civilă, este evident că soluţia instanţei este una profund eronată, părţile neavând posibilitatea de a dezbate legalitatea şi oportunitatea introducerii în cauză a executorului. 31. Un al treilea aspect priveşte faptul că acţiunea formulată a fost introdusă cu bună-credinţă, cu singurul scop de a înlătura abuzul executorului judecătoresc reprezentat de stabilirea unor cheltuieli de executare suplimentare, vădit nejustificate, pretinse în contextul obţinerii unei exclusivităţi de executare a debitorilor apelantei din circumscripţia Curţii de Apel Craiova. 32. La termenul din 29 septembrie 2020, tribunalul a apreciat necesară lămurirea cadrului procesual şi, din oficiu, a dispus citarea părţilor cu menţiunea de a-şi exprima punctul de vedere cu privire la eventuala incidenţă în cauză a prevederilor art. 78 alin. (1) coroborat cu art. 670 alin. (1) şi (6) din Codul de procedură civilă în raport cu interpretarea instanţei supreme, aşa cum rezultă din Decizia nr. 8/2016 pronunţată în soluţionarea unui recurs în interesul legii şi Decizia nr. 15/2016 pronunţată de Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept. 33. Contestatoarea a depus precizări, prin care a apreciat că Biroul executorului judecătoresc nu are calitate procesuală pasivă. Intimatul-debitor nu a depus precizări în sensul celor solicitate. 34. Tribunalul, după ce a invocat din oficiu excepţia lipsei coparticipării procesuale obligatorii a Biroului executorului judecătoresc C, a dispus sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la dezlegarea chestiunilor de drept vizând interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor arătate în decizia de faţă, apreciind că sesizarea este necesară pentru soluţionarea cauzei inclusiv din perspectiva excepţiei invocate şi a suspendat judecarea cauzei până la pronunţarea instanţei supreme. IV. Motivele de admisibilitate reţinute de titularul sesizării 35. Tribunalul Olt a constatat admisibilitatea sesizării, în conformitate cu prevederile art. 519 din Codul de procedură civilă, reţinând următoarele: a) instanţa de sesizare este învestită cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă. Astfel, cauza are ca obiect contestaţie la executare, soluţionată în primă instanţă de judecătorie, iar împotriva sentinţei nu poate fi exercitată decât calea de atac a apelului, de competenţa tribunalului; b) de lămurirea modului de interpretare a dispoziţiilor arătate depinde soluţionarea pe fond a cauzei, întrucât se poate aprecia că există o contrarietate între dispozitiv şi considerente şi sunt formulate critici în apel inclusiv cu privire la obligaţia primei instanţe de a face aplicarea prevederilor art. 78 alin. (1) sau art. 78 alin. (2) din Codul de procedură civilă; c) problema de drept enunţată este nouă, deoarece, prin consultarea jurisprudenţei, s-a constatat că asupra acestei probleme Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat printr-o altă hotărâre anterioară. Dispoziţiile art. 670 din Codul de procedură civilă, incidente în speţă, îşi regăsesc corespondentul în prevederile art. 371^7 din Codul de procedură civilă de la 1865, care se află în vigoare de mult timp, fără modificări substanţiale. Chestiunea calităţii procesuale pasive a executorului judecătoresc în procedura contestaţiei la executare a făcut obiectul mai multor hotărâri pronunţate atât de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, cât şi de Curtea Constituţională. Jurisprudenţa Curţii Constituţionale este în sensul că executorul judecătoresc nu ar avea calitate procesuală pasivă în contestaţiile la executare, cu menţiunea că în Decizia nr. 572/2017 a instanţei de contencios constituţional se face referire şi la situaţiile de excepţie în care executorul judecătoresc are calitate procesuală pasivă, cu trimitere la Decizia nr. 8/2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii. Cu privire la obiectul specific al contestaţiei la executare împotriva încheierii de stabilire a cheltuielilor de executare, relevante sunt următoarele considerente ale Deciziei nr. 8/2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii: "23. Într-adevăr, pe lângă dreptul executorului judecătoresc de a sesiza instanţa de executare, anumite dispoziţii procesuale reglementează expres şi situaţiile în care acesta poate fi chemat în instanţă, conferindu-i calitate procesuală pasivă. Astfel este ipoteza reglementată de art. 399 alin. (1) din Codul de procedură civilă din 1865 [corespondent art. 712 alin. (1) teza a doua din Codul de procedură civilă], respectiv cazul refuzului începerii executării silite sau a întocmirii unui act de executare în condiţiile prevăzute de lege, precum si ipoteza formulării unei contestaţii de către creditor împotriva încheierii de stabilire a cheltuielilor de executare [art. 670 alin. (4) din Codul de procedură civilă], în această din urmă situaţie efectul reducerii acestor cheltuieli de către instanţa de executare fiind răsfrânt direct în patrimoniul executorului judecătoresc" Astfel, nu se poate afirma că hotărârile pronunţate de instanţa supremă şi de Curtea Constituţională a României sunt contradictorii. Însă jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie este în sensul recunoaşterii calităţii procesuale pasive a executorului judecătoresc în anumite cazuri, în speţă interesând ipoteza formulării unei contestaţii de către creditor împotriva încheierii de stabilire a cheltuielilor de executare [art. 670 alin. (4) din Codul de procedură civilă]. Or, această chestiune nu este pe deplin lămurită în privinţa modului de aplicare în cadrul contestaţiei la executare, şi anume dacă executorul judecătoresc are calitate procesuală pasivă alături de debitor, cu consecinţa aplicării dispoziţiilor art. 78 alin. (1) din Codul de procedură civilă sau ale art. 78 alin. (2) din Codul de procedură civilă referitoare la introducerea forţată în cauză, din oficiu, a altor persoane, cu atât mai mult fiind necesară interpretarea acestor texte din perspectiva modalităţii de aplicare a lor în calea de atac devolutivă a apelului, raportat la dispoziţiile art. 480 alin. (3) sau ale art. 480 alin. (6) din Codul de procedură civilă, în condiţiile restrictive prevăzute de art. 478 alin. (1) din Codul de procedură civilă, precum şi de art. 78 alin. (3) din acelaşi act normativ. De asemenea, nu se poate afirma că, în prezent, există o practică judiciară contradictorie consistentă, formată pe parcursul unei perioade îndelungate de timp. Există o practică judiciară majoritară în sensul că executorul judecătoresc nu are calitate procesuală pasivă în contestaţia la executare, însă în situaţia în care se solicită anularea încheierii de stabilire în avans a cheltuielilor necesare continuării procedurii de executare silită, chestiunea calităţii procesuale pasive a executorului şi, mai ales, a coparticipării procesuale pasive cu aplicarea dispoziţiilor art. 78 alin. (1) din Codul de procedură civilă sau ale art. 78 alin. (2) din Codul de procedură civilă referitoare la introducerea forţată în cauză, din oficiu, a altor persoane în apel, este relativ nouă, având în vedere că interpretarea instanţei supreme prin Decizia nr. 8/2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii nu are o vechime îndelungată, nu este pe deplin lămuritoare şi nici nu i s-a dat eficienţă în practica judiciară, în calea de atac a apelului. Mai mult, în contestaţia la executare de faţă, în care se solicită anularea încheierii de stabilire avans cheltuieli necesare continuării procedurii de executare silită, se au în vedere nu doar prevederile art. 670 alin. (4) din Codul de procedură civilă, ci şi cele ale art. 670 alin. (1) din acelaşi act normativ, cu referire la Decizia nr. 15/2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept. Astfel, este o problemă de drept reală, întrucât norma de drept este îndoielnică, imperfectă sau neclară, legată de posibilitatea de a interpreta diferit textele de lege arătate, care nu sunt corelate. Prin urmare, aşa cum a arătat instanţa supremă, cerinţa noutăţii trebuie să se circumscrie scopului instituţiei hotărârii prealabile, acela de a răspunde necesităţii preîntâmpinării jurisprudenţei neunitare. Or, acest scop poate fi atins prin interpretarea dispoziţiilor legale arătate, întrucât instanţele nu le-au dat încă o anumită interpretare şi aplicare majoritară la nivel jurisprudenţial. Mai mult, condiţia noutăţii este îndeplinită, întrucât se impun anumite clarificări, în contextul legislativ arătat, astfel cum a fost interpretat prin Decizia nr. 8/2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii (paragraful 23), cu referire şi la Decizia nr. 15/2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie -Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, de natură să impună reevaluarea sau reinterpretarea normelor de drept analizate. d) Problema de drept nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, conform evidenţelor Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, consultate la 15 ianuarie 2021. S-a menţionat că prin Încheierea din 24 noiembrie 2020, pronunţată de Tribunalul Olt - Secţia I civilă, în Dosarul nr. 416/207/2020*, s-a dispus sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru a pronunţa o hotărâre prealabilă cu privire la dezlegarea unor chestiuni de drept asemănătoare. Însă, în cauza de faţă, soluţia dată de judecătorie este diferită: s-a respins contestaţia la executare pentru lipsa calităţii debitorului, motivându-se că Biroul executorului judecătoresc are calitate procesuală, iar în apel a fost formulată de către apelantă cerere privind trimiterea cauzei spre rejudecare. De asemenea, în cauza de faţă, având în vedere şi considerentele sentinţei atacate - aspecte cu privire la care apelanta-creditoare a formulat critici - tribunalul a invocat excepţia lipsei coparticipării procesuale pasive a Biroului executorului judecătoresc C. V. Punctul de vedere al titularului sesizării 36. Referitor la problemele de drept ce fac obiectul prezentei sesizări, instanţa de trimitere a avut în vedere interpretarea din paragraful 23 al Deciziei nr. 8/2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii, în care se arată că anumite dispoziţii procesuale reglementează expres şi situaţiile în care executorul judecătoresc poate fi chemat în instanţă, conferindu-i calitate procesuală pasivă, fiind menţionată şi ipoteza formulării unei contestaţii de către creditor împotriva încheierii de stabilire a cheltuielilor de executare [art. 670 alin. (4) din Codul de procedură civilă], în această din urmă situaţie efectul reducerii acestor cheltuieli de către instanţa de executare răsfrângându-se direct în patrimoniul executorului judecătoresc. 37. Din considerentele acestei decizii rezultă că, în baza legii, mai exact a anumitor dispoziţii procesuale, cum sunt cele ale art. 670 alin. (4) din Codul de procedură civilă, executorul judecătoresc are calitate procesuală pasivă. 38. În opinia completului, prevederile art. 670 alin. (1) raportat la dispoziţiile alin. (6) al aceluiaşi articol din Codul de procedură civilă pot fi interpretate în acelaşi sens, şi anume că îi conferă executorului judecătoresc calitate procesuală pasivă, întrucât şi în această situaţie hotărârea instanţei de executare produce efecte care se răsfrâng direct în patrimoniul executorului judecătoresc, având în vedere şi Decizia nr. 15/2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept. 39. Totodată, se apreciază că executorul judecătoresc are calitate procesuală pasivă alături de debitor, raportat la prevederile art. 645 alin. (1) din Codul de procedură civilă, la jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie, precum şi la interpretările instanţei supreme cuprinse în Decizia nr. 8/2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursurilor în interesul legii, care nu exclud debitorul din raportul juridic execuţional şi nici ca parte în executarea silită, fiind contestat un act de executare silită, şi anume încheierea de stabilire avans cheltuieli necesare continuării procedurii de executare silită, declanşată la cererea creditoarei împotriva debitorului din contractul de credit. 40. Se reţin dispoziţiile art. 645 alin. (1) din Codul de procedură civilă, potrivit cărora sunt părţi în procedura de executare silită creditorul şi debitorul, precum şi considerentele Deciziei nr. 572/2017 a Curţii Constituţionale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 55 din 18 ianuarie 2018 (paragrafele 18-21 ale acesteia). 41. S-a subliniat faptul că situaţia din cauza de faţă nu este, în niciun caz, similară sub raportul părţilor din contestaţia la executare, cu aceea care a dus la pronunţarea Deciziei nr. 15/2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, relevant, în acest sens, fiind paragraful 50 al acesteia. 42. Mai mult, în cauza de faţă sunt invocate motive de nelegalitate a încheierii de stabilire avans cheltuieli necesare continuării procedurii de executare silită, raportat la prevederile art. 657 din Codul de procedură civilă, lipsa motivelor de fapt şi de drept, a semnăturii şi ştampilei executorului, şi anume critici cu privire la un act de executare silită, iar nu cu privire la caracterul de titlu executoriu al încheierii - în acest ultim caz fiind necesar a se verifica şi condiţiile menţionate în paragrafele 57 şi 58 din Decizia nr. 15/2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept. 43. Prin urmare, întrucât completul a apreciat că dispoziţiile art. 670 alin. (1) din Codul de procedură civilă raportat la prevederile alin. (6) al aceluiaşi articol conferă executorului judecătoresc calitate procesuală pasivă alături de debitor faţă de interpretarea din pct. 23 al Deciziei nr. 8/2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii, ar fi aplicabil art. 78 alin. (1) din Codul de procedură civilă, text potrivit căruia, în cazurile expres prevăzute de lege, judecătorul va dispune din oficiu introducerea în cauză a altor persoane, chiar dacă părţile se împotrivesc. 44. Însă, aşa cum s-a arătat şi în doctrină, cazurile expres prevăzute de lege nu sunt cele create pe cale jurisprudenţială, fie ea chiar şi a instanţei supreme. Nici practica judiciară nu urmează această optică privind extinderea sferei de aplicare a dispoziţiilor art. 78 alin. (1) din Codul de procedură civilă la alte cazuri neprevăzute expres de lege, apreciind că nu se poate adăuga, pe cale de interpretare, la actele normative în vigoare, mai ales că la alin. (2) al aceluiaşi articol este reglementată chiar ipoteza tuturor celorlalte cereri formulate în materie contencioasă. 45. Aşadar, s-ar putea interpreta în cauza de faţă că sunt aplicabile prevederile art. 78 alin. (2) din Codul de procedură civilă, în sensul că, în materie contencioasă, când raportul juridic dedus judecăţii o impune, judecătorul va pune în discuţia părţilor necesitatea introducerii în cauză a altor persoane. În speţă, dată fiind formularea unei contestaţii de către creditoare împotriva încheierii de stabilire a cheltuielilor pe care trebuie să le avanseze pentru continuarea executării [art. 670 alin. (1) din Codul de procedură civilă], efectul reducerii acestor cheltuieli de către instanţa de executare se răsfrânge direct în patrimoniul executorului judecătoresc, astfel că textul se poate interpreta în sensul că raportul juridic dedus judecăţii impune participarea Biroului executorului judecătoresc. 46. Astfel, se impune lămurirea acestor chestiuni, de care depinde şi modalitatea de aplicare a lor în calea de atac a apelului. 47. În ipotezele reglementate de dispoziţiile art. 78 alin. (1) din Codul de procedură civilă, instanţa are obligaţia, iar nu facultatea, de a dezvolta cadrul procesual, chiar în ipoteza existenţei unei opoziţii din partea părţilor. Dată fiind această obligaţie, în mod just se apreciază că aceasta nu este o aplicaţie a principiului rolului activ al judecătorului, în baza căruia îi este conferită o anumită putere de apreciere, respectiv posibilitatea de a lua o hotărâre în baza oportunităţii. În lucrările de specialitate a fost exprimată aceeaşi viziune, în sensul că, în cazurile „expres prevăzute“ de lege, introducerea în cauză a unui terţ de către instanţă nu este decât expresia conformării instanţei la dispoziţiile imperative ale legii, indiferent de „oportunitatea judiciară“ a unei asemenea măsuri - prezumată absolut şi a priori de către legiuitor - şi indiferent de aprecierea părţilor (I. Deleanu, Noul Cod de procedură civilă - Comentariu pe articole, Editura Universul Juridic, Bucureşti, 2013, p. 144.). 48. În cazul alin. (1) al art. 78 din Codul de procedură civilă, neintroducerea în cauză din oficiu de către instanţă a terţului în cazurile expres prevăzute de lege este sancţionată cu nulitatea absolută extrinsecă, potrivit art. 176 pct. 6 din Codul de procedură civilă, a hotărârii primei instanţe, aceasta putând fi invocată în calea de atac a apelului sau a recursului de orice persoană interesată, iar ca motiv de ordine publică, conform art. 479 din Codul de procedură civilă, inclusiv de către instanţa ierarhic superioară. Soluţia în acest caz ar fi de anulare sau casare a sentinţei civile şi trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanţe, care va fi obligată să dispună citarea terţului, respectând procedura reglementată de dispoziţiile art. 79 din Codul de procedură civilă. Însă, dacă nicio parte nu a solicitat expres aceasta prin cererea de apel ori prin întâmpinare, anularea hotărârii primei instanţe şi trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanţe nu îşi poate găsi temei legal în dispoziţiile art. 480 alin. (3) din Codul de procedură civilă, fiind încălcat principiul disponibilităţii, şi nici în justificarea asigurării în favoarea terţului a dublului grad de jurisdicţie, care nu este un principiu consacrat constituţional şi nici al procesului civil. 49. În practica judiciară, în cazul nerespectării prevederilor art. 78 alin. (1) din Codul de procedură civilă, s-a adoptat şi soluţia anulării hotărârii primei instanţe, cu reţinerea cauzei spre judecare, în aplicarea dispoziţiilor art. 480 alin. (6) din Codul de procedură civilă, soluţie criticabilă prin raportare la art. 478 alin. (1), (3) şi art. 78 alin. (3) din Codul de procedură civilă. 50. În consecinţă, pentru a da eficienţă în apel dispoziţiilor art. 78 alin. (1) din Codul de procedură civilă, este necesar să se interpreteze dacă instanţa de apel poate invoca din oficiu ca motiv de nelegalitate a hotărârii primei instanţe lipsa coparticipării procesuale pasive a Biroului executorului judecătoresc, în cazul în care acesta nu a avut calitatea de intimat în cauză, alături de debitor, însă s-a respins contestaţia la executare pentru lipsa calităţii debitorului, motivându-se că are calitate Biroul executorului judecătoresc, cu consecinţa aplicării dispoziţiilor art. 480 alin. (3) din Codul de procedură civilă, fiind formulată de către apelantă cerere privind trimiterea cauzei spre rejudecare. Se reţin şi condiţiile restrictive prevăzute de art. 478 alin. (1) din Codul de procedură civilă, de art. 78 alin. (3) din acelaşi act normativ, precum şi faptul că apelanta a fost de acord şi cu aplicarea dispoziţiilor art. 480 alin. (6) din Codul de procedură civilă. 51. În situaţia în care se interpretează că în cauza de faţă sunt aplicabile prevederile art. 78 alin. (2) din Codul de procedură civilă cu privire la calitatea procesuală pasivă a Biroului executorului judecătoresc, alături de debitor, în contestaţia la executare promovată de creditoare, prin care aceasta solicită anularea încheierii de stabilire a cheltuielilor pe care trebuie să le avanseze pentru continuarea executării silite, omisiunea primei instanţei de a pune în discuţie necesitatea introducerii unui terţ nu poate fi invocată direct de către părţi în calea de atac a apelului ori de către instanţa de control judiciar din oficiu, nereprezentând un motiv de ordine publică, ci unul de ordine privată. Nulitatea este una relativă, iar nu absolută şi nu poate fi invocată direct în calea de atac de către părţi şi nici de către instanţa de apel sau recurs din oficiu, cu consecinţa trimiterii cauzei primei instanţe. Această soluţie este confirmată şi de doctrină, care concluzionează că, în cazurile prevăzute de art. 78 alin. (2) din Codul de procedură civilă, nici părţile şi nici instanţa de control judiciar, din oficiu, nu ar putea invoca direct în căile de atac împrejurarea că, deşi raportul juridic dedus judecăţii o impune, instanţa care a pronunţat hotărârea atacată nu a pus în discuţia părţilor necesitatea introducerii în cauză a altor persoane (G. Boroi, M. Stancu, Drept procesual civil, ediţia a 4-a, revizuită şi adăugită, Editura Hamangiu, 2017, p. 160; în acelaşi sens M. Tăbârcă, Drept procesual civil 2017, vol. I, p. 454.). Cu toate acestea, instanţele judecătoreşti au adoptat şi soluţia anulării sau casării hotărârii primei instanţe, fie luând act de invocarea nelegalităţii direct de către părţi în calea de atac, fie invocând din oficiu nesocotirea dispoziţiilor art. 78 alin. (2) din Codul de procedură civilă şi trimiţând cauza spre rejudecare. 52. Astfel, completul a apreciat că sesizarea priveşte o problemă de drept reală, întrucât norma de drept este îndoielnică, imperfectă sau neclară, legată de posibilitatea de a interpreta diferit textele de lege arătate, care nu sunt corelate. VI. Punctul de vedere al părţilor 53. Prin punctul de vedere exprimat, contestatoarea A a apreciat, în principal, că sesizarea este inadmisibilă, deoarece nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă sub aspectul caracterului de noutate al chestiunii de drept. În subsidiar, pe fondul problemelor ridicate prin sesizare, a arătat că executorul judecătoresc nu are calitate procesuală pasivă în contestaţia la executare în care se solicită anularea încheierii de stabilire a cheltuielilor pe care trebuie să le avanseze pentru continuarea executării silite, iar în măsura în care această calitate ar exista, executorul judecătoresc ar trebui introdus în cauză din oficiu, în temeiul art. 78 alin. (1) din Codul de procedură civilă. 54. Intimatul B nu a formulat un punct de vedere asupra chestiunii de drept invocate. VII. Jurisprudenţa instanţelor naţionale în materie 55. Din punctele de vedere şi jurisprudenţa înaintate de curţile de apel s-au conturat interpretări diferite ale problemelor de drept ce formează obiectul sesizării, după cum urmează: - Biroul executorului judecătoresc are calitate procesuală pasivă în contestaţia la executare în care se solicită anularea încheierii de stabilire avans cheltuieli necesare continuării procedurii de executare silită, această opinie fiind împărtăşită de: Judecătoria Oneşti, Tribunalul Neamţ - Secţia a II-a civilă şi de contencios administrativ, Judecătoria Piatra-Neamţ, Tribunalul Covasna, Tribunalul Bucureşti, Tribunalul Ilfov, Tribunalul Ialomiţa, Judecătoria Cornetu, Judecătoria Jibou, Tribunalul Bistriţa-Năsăud - Secţia I civilă, Judecătoria Galaţi, Curtea de Apel Iaşi - Secţia civilă, Tribunalul Iaşi - Secţia I civilă, Tribunalul Bihor - Secţia a II-a civilă, Judecătoria Buzău, Tribunalul Suceava - Secţia I civilă, Curtea de Apel Timişoara - Secţia a II-a civilă şi Judecătoria Lugoj, în sens contrar pronunţându-se Judecătoria Moineşti, Tribunalul Neamţ - Secţia I civilă, Judecătoria Roman, Judecătoria Bicaz, Judecătoria Braşov, Judecătoria Giurgiu, Judecătoria Buftea, Judecătoria Videle, Tribunalul Cluj - Secţia civilă, Tribunalul Sălaj, Judecătoria Năsăud, Tribunalul Dolj, Tribunalul Gorj, Judecătoria Tecuci, Judecătoria Răducăneni, Tribunalul Satu Mare, Judecătoria Câmpina, Judecătoria Văleni de Munte, Judecătoria Botoşani şi Judecătoria Rădăuţi; – nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 78 alin. (1) din Codul de procedură civilă sau ale art. 78 alin. (2) din Codul de procedură civilă referitoare la introducerea forţată în cauză, din oficiu, a altor persoane (Judecătoria Braşov, Judecătoria Sfântu Gheorghe, Tribunalul Bucureşti şi judecătoriile arondate acestuia, Tribunalul Ilfov, Tribunalul Teleorman, Judecătoria Jibou şi Judecătoria Iaşi), în sens contrar opinând Judecătoria Oneşti, Tribunalul Neamţ - Secţia a II-a civilă de contencios administrativ şi fiscal, Judecătoria Piatra-Neamţ, Tribunalul Ialomiţa, Judecătoria Turnu Măgurele, Judecătoria Galaţi - Secţia civilă, Curtea de Apel Iaşi - Secţia civilă, Tribunalul Bihor - Secţia a II-a civilă, Judecătoria Buzău, Tribunalul Suceava - Secţia I civilă şi Curtea de Apel Timişoara - Secţia a II-a civilă; – instanţa de apel nu poate invoca din oficiu ca motiv de nelegalitate a hotărârii primei instanţe lipsa coparticipării procesuale pasive a Biroului executorului judecătoresc, în cazul în care acesta nu a avut calitatea de intimat în cauză, cu consecinţa aplicării dispoziţiilor art. 480 alin. (3) sau ale art. 480 alin. (6) din Codul de procedură civilă, în lipsa cererii părţilor privind transmiterea cauzei spre rejudecare şi în condiţiile restrictive prevăzute de art. 478 alin. (1) din Codul de procedură civilă, precum şi de art. 78 alin. (3) din Codul de procedură civilă (Tribunalul Neamţ, Tribunalul Bucureşti şi judecătoriile arondate acestuia, Tribunalul Ilfov, Tribunalul Teleorman, Judecătoria Năsăud, Curtea de Apel Iaşi - Secţia civilă, Judecătoria Răducăneni, Curtea de Apel Timişoara - Secţia a II-a civilă), în sens contrar pronunţându-se Judecătoria Bacău, Judecătoria Oneşti, Judecătoria Piatra-Neamţ, Tribunalul Ialomiţa, Judecătoria Turnu Măgurele, Tribunalul Cluj şi Tribunalul Suceava - Secţia I civilă. 56. Ministerul Public, prin Adresa nr. 173/C/295/III-5/2021 din 1 martie 2021, a arătat că la nivelul Secţiei judiciare - Serviciul judiciar civil nu se verifică, în prezent, practică judiciară, în vederea promovării unui eventual recurs în interesul legii în problema de drept ce formează obiectul sesizării formulate de Tribunalul Olt - Secţia I civilă. VIII. Jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi a Curţii Constituţionale 57. La nivelul Curţii Constituţionale prezintă relevanţă următoarele decizii: nr. 572 din 21 septembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 55 din 18 ianuarie 2018, nr. 631 din 26 iunie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 518 din 1 august 2007, nr. 935 din 7 iulie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 706 din 6 octombrie 2011, nr. 1.305 din 4 octombrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 30 din 13 ianuarie 2012, nr. 503 din 7 octombrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 892 din 9 decembrie 2014, şi nr. 162 din 22 aprilie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 314 din 9 mai 2003. 58. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii, prin Decizia nr. 8 din 16 mai 2016, pronunţată în Dosarul nr. 4/2016 şi publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 480 din 28 iunie 2016, a admis recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi, în consecinţă, a stabilit că, în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 2 alin. (1) şi art. 7 lit. a) din Legea nr. 188/2000 privind executorii judecătoreşti, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, raportat la art. 460 alin. 1, art. 246 alin. 1 şi 3 şi art. 274 alin. 1 din Codul de procedură civilă din 1865, în prezent art. 790 alin. (1), art. 406 alin. (1) şi (3) şi art. 453 alin. (1) din Codul de procedură civilă, executorul judecătoresc nu poate fi obligat la plata cheltuielilor de judecată, în situaţia în care acesta a renunţat la cererea de validare a popririi ori cererea a fost respinsă de instanţă, ca urmare a îndeplinirii obligaţiilor de către terţul poprit sau de către debitor. 59. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, prin Decizia nr. 15 din 23 mai 2016, pronunţată în Dosarul nr. 562/1/2016 şi publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 741 din 23 septembrie 2016, a admis sesizarea formulată de Tribunalul Bucureşti - Secţia a IV-a civilă şi a stabilit că: "a) În interpretarea dispoziţiilor art. 371^7 alin. 1, 2 şi 4 din Codul de procedură civilă de la 1865 şi a dispoziţiilor art. 39 alin. (3) din Legea nr. 188/2000, procesul-verbal întocmit de către executor, privind cheltuielile de executare care trebuie avansate de către creditor, constituie titlu executoriu împotriva acestuia.b) Dispoziţiile art. 371^7 din Codul de procedură civilă de la 1865 nu au caracter imperativ cu privire la modalitatea în care executorul îşi poate recupera cheltuielile de executare, pe baza procesului-verbal ce constituie titlu împotriva creditorului sau a convenţiei încheiate cu acesta." 60. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, prin Decizia nr. 16 din 15 martie 2021, pronunţată în Dosarul nr. 3.412/1/2020 (nepublicată la data soluţionării sesizării de faţă)*), a respins ca inadmisibilă sesizarea formulată de Tribunalul Olt - Secţia I civilă, referitoare la următoarele chestiuni de drept: *) Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 16 din 15 martie 2021 a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 486 din 11 mai 2021. "1. Dacă în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 670 alin. (1) şi (6) din Codul de procedură civilă, având în vedere şi Decizia R.I.L. nr. 8/2016 şi Decizia nr. 15/2016 - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, Biroul executorului judecătoresc are calitate procesuală pasivă în contestaţia la executare în care se solicită anularea încheierii de stabilire avans cheltuieli necesare continuării procedurii de executare silită, fiind aplicabile dispoziţiile art. 78 alin. (1) din Codul de procedură civilă sau ale art. 78 alin. (2) din Codul de procedură civilă referitoare la introducerea forţată în cauză, din oficiu, a altor persoane.2. Ca urmare a răspunsului la prima întrebare, să se interpreteze dacă instanţa de apel poate invoca din oficiu ca motiv de nelegalitate a hotărârii primei instanţe lipsa coparticipării procesuale pasive a Biroului executorului judecătoresc, în cazul în care acesta nu a avut calitatea de intimat în cauză, cu consecinţa aplicării dispoziţiilor art. 480 alin. (3) sau ale art. 480 alin. (6) din Codul de procedură civilă, în lipsa cererii părţilor privind trimiterea cauzei spre rejudecare şi în condiţiile restrictive prevăzute de art. 478 alin. (1) din Codul de procedură civilă, precum şi de art. 78 alin. (3) din Codul de procedură civilă" IX. Raportul asupra chestiunii de drept 61. Prin raportul întocmit conform art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă s-a apreciat că sesizarea nu îndeplineşte condiţiile de admisibilitate prevăzute de lege. X. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie X.1. Asupra admisibilităţii sesizării 62. Cu titlu prealabil, se impune observaţia că sesizarea formulată în prezenta cauză este similară celei care a făcut obiectul Dosarului nr. 3.412/1/2020 şi care a fost declarată inadmisibilă prin Decizia nr. 16 din 15 martie 2021 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, nepublicată la data pronunţării prezentei decizii. 63. Condiţiile de admisibilitate pentru pronunţarea unei hotărâri prealabile, ce trebuie întrunite cumulativ, în conformitate cu dispoziţiile art. 519 din Codul de procedură civilă, sunt următoarele: existenţa unei cauze aflate în curs de judecată, în ultimă instanţă; cauza care face obiectul judecăţii să se afle în competenţa legală a unui complet de judecată al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al curţii de apel sau al tribunalului învestit să soluţioneze cauza; ivirea unei chestiuni de drept de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei în curs de judecată; chestiunea de drept a cărei lămurire se solicită să prezinte caracter de noutate; chestiunea de drept să nu fi făcut obiectul statuării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi nici obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare. 64. Procedând la analiza admisibilităţii sesizării, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept constată următoarele: 65. Primele două condiţii formale prevăzute de legiuitor pentru pronunţarea unei hotărâri prealabile sunt îndeplinite. Astfel, litigiul în care s-a formulat sesizarea este în competenţa legală de soluţionare a unui complet de judecată din cadrul Tribunalului Olt, iar instanţa de trimitere învestită cu soluţionarea căii de atac a apelului urmează să judece contestaţia la executare, în ultimă instanţă, conform art. 483 alin. (2) din Codul de procedură civilă, prin pronunţarea unei decizii care, potrivit art. 718 alin. (1) coroborat cu art. 634 alin. (1) pct. 5 din Codul de procedură civilă, este definitivă. 66. În ceea ce priveşte condiţia ivirii unei chestiuni de drept de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei în curs de judecată, se reţine că în jurisprudenţa sa, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a reţinut în mod constant că obiectul sesizării l-ar putea constitui atât o chestiune de drept material, cât şi una de drept procedural, dacă, prin consecinţele pe care le produc, interpretarea şi aplicarea normei de drept au aptitudinea să determine soluţionarea pe fond a cauzei, respectiv rezolvarea raportului de drept dedus judecăţii (Decizia nr. 1 din 18 noiembrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 43 din 20 ianuarie 2014; Decizia nr. 2 din 17 februarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 257 din 9 aprilie 2014; Decizia nr. 8 din 27 aprilie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 431 din 17 iunie 2015; Decizia nr. 9 din 4 aprilie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 400 din 26 mai 2016). 67. De asemenea, în referire la condiţia de admisibilitate ce vizează identificarea unei veritabile probleme de drept care ar putea forma obiectul sesizării în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, se constată că în jurisprudenţa Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept s-a statuat că: „în sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu procedura pronunţării unei hotărâri prealabile trebuie să fie identificată o problemă de drept care necesită cu pregnanţă a fi lămurită, care să prezinte o dificultate suficient de mare, în măsură să reclame intervenţia instanţei supreme în scopul rezolvării de principiu a chestiunii de drept şi a înlăturării oricărei incertitudini care ar putea plana asupra securităţii raporturilor juridice deduse judecăţii“ (Decizia nr. 24 din 29 iunie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 820 din 4 noiembrie 2015; Decizia nr. 6 din 30 ianuarie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 144 din 24 februarie 2017; Decizia nr. 62 din 18 septembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 797 din 9 octombrie 2017; Decizia nr. 90 din 4 decembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 191 din 1 martie 2018; Decizia nr. 20 din 20 mai 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 651 din 6 august 2019; Decizia nr. 17 din 17 februarie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 508 din 15 iunie 2020). 68. Pentru a fi justificată intervenţia instanţei supreme în scopul preîntâmpinării unei jurisprudenţe neunitare este necesar ca respectiva chestiune de drept să releve aspecte dificile şi controversate de interpretare, date de neclaritatea normei şi de caracterul incomplet al acesteia, fiind susceptibilă de mai multe sensuri ori accepţiuni faţă de imprecizia redactării textului legal. 69. Din cuprinsul încheierii de sesizare se constată că pentru a demonstra necesitatea interpretării textelor legale anterior evocate, instanţa de trimitere nu are în vedere, în realitate, vreo dificultate decurgând din complexitatea, neclaritatea sau dualitatea unui text de lege, nu arată circumstanţele sau dificultăţile întâmpinate sau considerentele care ar putea fundamenta o interpretare divergentă a normelor legale menţionate sau care ar conferi potenţialul de dificultate impus de art. 519-520 din Codul de procedură civilă şi nici nu justifică, în vreun fel, în ce ar consta dificultatea înţelegerii sau aplicării considerentelor celor două decizii pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, evocate în cuprinsul primei întrebări. 70. Întrebările adresate Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nu se circumscriu unei interpretări in abstracto a unor dispoziţii legale şi nici nu vizează chestiuni de drept punctuale, concrete, adecvate speţei, în realitate, faţă de modalitatea formulării întrebărilor de către instanţa de trimitere, rezultând că ceea ce se solicită Înaltei Curţi reprezintă o rezolvare a cauzei raportat la elementele de fapt din dosar. Or, potrivit art. 519 din Codul de procedură civilă, sesizarea trebuie să vizeze exclusiv probleme de interpretare a legii, operaţiunile de identificare, interpretare şi aplicare a unor texte de lege la anumite circumstanţe ce caracterizează fiecare litigiu neputând fi transferate completului constituit pentru pronunţarea unei hotărâri prealabile, ci revin instanţei de judecată învestite cu soluţionarea cauzei. 71. Deopotrivă, deşi art. 519 din Codul de procedură civilă instituie aptitudinea titularului sesizării de a hotărî dacă o chestiune de drept are pertinenţa necesară pentru a face obiectul sesizării, totuşi revine Înaltei Curte de Casaţie şi Justiţie sarcina analizării pertinenţei întrebării şi necesităţii pronunţării unei hotărâri prealabile. 72. În cauză, prin prima întrebare prealabilă se solicită, mai întâi, interpretarea şi aplicarea unor dispoziţii de drept procesual care reglementează obligaţia de a avansa cheltuielile de executare şi titularul acestei obligaţii. 73. Din lecturarea punctului de vedere exprimat prin încheierea de sesizare rezultă că, în realitate, plecând de la statuările Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie inserate în paragraful nr. 23 al Deciziei nr. 8/2016 a Completului pentru soluţionarea recursului în interesul legii, respectiv paragrafele nr. 50 şi 57 ale Deciziei nr. 15/2016 a Completului pentru soluţionarea unor chestiuni de drept, instanţa de trimitere vizează verificarea calităţii procesuale pasive a biroului executorului judecătoresc în cadrul contestaţiei la executare formulate de către creditor împotriva încheierii executorului care îl obligă la avansarea unor cheltuieli pentru continuarea executării silite. 74. Prin Decizia nr. 8/2016 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie- Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii, s-a reţinut că din dispoziţiile art. 2 alin. (1) şi (2) şi art. 7 lit. a) din Legea nr. 188/2000 „rezultă că profesia de executor judecătoresc are un statut special, care implică exercitarea autorităţii statului în vederea ducerii la îndeplinire a dispoziţiilor cuprinse în hotărârile judecătoreşti şi în alte titluri executorii, scop în care legiuitorul a conferit autoritatea necesară actelor înfăptuite de către acesta, în cadrul competenţelor sale, calificându-le ca acte de autoritate publică“, respectiv că „executorul judecătoresc nu este parte în raportul execuţional existent între creditor şi debitor, care are ca temei titlul executoriu“. Prin decizia anterior menţionată s-a statuat, totodată, că, „pe lângă dreptul executorului judecătoresc de a sesiza instanţa de executare, anumite dispoziţii procesuale reglementează expres şi situaţiile în care acesta poate fi chemat în instanţă, conferindu-i calitate procesuală pasivă. Astfel este ipoteza reglementată de art. 399 alin. 1 din Codul de procedură civilă din 1865 [corespondent art. 712 alin. (1) teza a doua din Codul de procedură civilă], respectiv cazul refuzului începerii executării silite sau a întocmirii unui act de executare în condiţiile prevăzute de lege, precum şi ipoteza formulării unei contestaţii de către creditor împotriva încheierii de stabilire a cheltuielilor de executare [art. 670 alin. (4) din Codul de procedură civilă], în această din urmă situaţie efectul reducerii acestor cheltuieli de către instanţa de executare fiind răsfrânt direct în patrimoniul executorului judecătoresc“. 75. Deopotrivă, în ceea ce priveşte suportarea cheltuielilor de executare, prin Decizia nr. 15/2016 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept s-a statuat că: „realizarea activităţii de executare presupune anumite cheltuieli care, după distincţiile pe care legea le face, trebuie avansate de creditor sau, după caz, de către debitor. Chiar dacă la finele executării ele sunt suportate de către debitor, imputându-se asupra patrimoniului acestuia, avansarea lor se constituie într-o sarcină distinctă de a cărei îndeplinire depinde, uneori chiar decisiv, efectuarea executării silite“, respectiv că „Este vorba aşadar despre consacrarea unui principiu de bază al executării silite, şi anume principiul avansării de către partea care recurge la serviciile unui organ de executare a cheltuielilor pe care le implică această etapă a realizării unei creanţe, recurgându-se la forţa coercitivă a statului, ca urmare a neexecutării de bunăvoie de către debitor“. Prin aceeaşi decizie s-a reţinut că, spre deosebire de „cheltuielile iniţiale de executare care sunt în sarcina creditorului - şi pe care acesta le va recupera ulterior de la debitor - toate celelalte cheltuieli efective de executare (prilejuite, de exemplu, de deplasarea executorului judecătoresc sau transportul bunurilor urmărite la locul stabilit pentru efectuarea vânzării la licitaţie ori de expedierea către creditor a sumelor de bani poprite) sunt în sarcina debitorului“, respectiv că „tranşând această controversă, a valorii de titlu executoriu a procesului-verbal de cheltuieli (act procedural denumit încheiere în noua reglementare), art. 670 din Codul de procedură civilă prevede expres că pentru sumele stabilite potrivit prezentului articol - referitor la cheltuielile de executare - încheierea constituie titlu executoriu atât pentru creditor, cât şi pentru executorul judecătoresc, fără a fi necesară învestirea cu formulă executorie (alin. 6). Noile dispoziţii procedurale reglementează expres, aşadar, aspectul ce rezulta şi din vechea reglementare, dar prin coroborarea unor prevederi legale, respectiv ale art. 371^7 alin. 1 şi 4 din Codul de procedură civilă de la 1865, în sensul că procesul-verbal întocmit de executorul judecătoresc cu privire la cheltuielile de executare ce trebuie avansate constituie titlu executoriu împotriva creditorului. În schimb, cealaltă categorie de cheltuieli, ocazionate de efectuarea executării silite [art. 371^7 alin. 2 din Codul de procedură civilă de la 1865], sunt în sarcina debitorului (cu excepţia situaţiei menţionate anterior, referitoare la desistarea creditorului de la executare), aşa încât procesulverbal ce se va întocmi şi care le va consemna va constitui titlu doar împotriva debitorului. Bineînţeles, şi în ipoteza avansării cheltuielilor, creditorul le va recupera de la debitor, cu rezerva situaţiei insolvabilităţii acestuia din urmă. Pentru o asemenea ipoteză, riscul insolvabilităţii nu poate fi în sarcina executorului, cel care, aşa cum s-a arătat, nu este parte a raportului execuţional, ci participant, organul învestit cu realizarea executării. În schimb, creditorul va putea recupera cheltuielile de la debitor când se va modifica şi va permite starea patrimonială a acestuia.“ 76. Deşi deciziile nr. 8/2016 şi 15/2016 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, anterior evocate, nu au analizat ipoteza contestaţiei îndreptate împotriva încheierii de stabilire a unor cheltuieli pentru continuarea executării silite, considerentele acestor hotărâri conţin suficiente elemente care, pentru identitate de raţiune, pot fi valorificate pentru lămurirea chestiunii litigioase vizând legitimarea procesuală pasivă a executorului judecătoresc în cazul contestării de către creditor a cheltuielilor de executare stabilite în sarcina sa, pentru continuarea executării pe calea contestaţiei la executare. 77. În acest sens, se reţine că, potrivit statuărilor instanţei supreme din cuprinsul deciziilor anterior menţionate, legitimarea procesuală a executorului judecătoresc în cadrul contestaţiei la executare formulate de creditor împotriva încheierii de stabilire a cheltuielilor de executare silită nu derivă din calitatea acestuia de parte în raportul execuţional existent între creditor şi debitor, care are ca temei titlul executoriu, ci din raportul juridic născut între executor şi creditor, ca efect al învestirii executorului (prin cererea de executare silită, prin care se solicită concursul statului în realizarea şi concretizarea titlului executoriu) de a acţiona în numele şi interesul creditorului, în exercitarea atribuţiilor ce i-au fost conferite de lege în procedura execuţională. 78. Spre deosebire de poziţia procesuală a părţilor raportului juridic din procedura executării silite, ale căror demersuri judiciare urmăresc să protejeze drepturi şi interese proprii în justiţie, în acest caz, raportat la caracteristica încheierii de stabilire a cheltuielilor de executare silită, reglementată explicit de art. 670 alin. (6) din Codul de procedură civilă - aceea de a constitui titlu executoriu şi în favoarea executorului judecătoresc - unul dintre subiectele raportului obligaţional (creat subsecvent), ce ia naştere în cadrul procedurii execuţionale pe latura cheltuielilor de executare, este executorul judecătoresc, titular al unui drept de creanţă împotriva creditorului. 79. În acest context, s-a concluzionat că, în cazul anulării încheierii de stabilire a cheltuielilor de executare sau reducerii acestora, executorul judecătoresc [care este obligat, conform art. 720 alin. (5) din Codul de procedură civilă să se conformeze măsurilor dispuse prin hotărârea instanţei care soluţionează contestaţia la executare, putând, aşadar, valorifica titlul executoriu în limitele celor stabilite prin această hotărâre judecătorească], poate fi chemat în judecată, întrucât în acest caz acesta urmăreşte protejarea unui interes propriu. 80. Aşadar, plecând de la aceste statuări cu caracter obligatoriu, pentru a putea răspunde chestiunii litigioase privind legitimarea procesuală pasivă a executorului judecătoresc şi a decela existenţa unei situaţii de coparticipare procesuală pasivă, în speţă, instanţa de trimitere are a lămuri dacă actul procedural reprezentat de încheierea de stabilire a unor cheltuieli de executare suplimentare pentru continuarea executării emis de executorul judecătoresc, în considerarea competenţei sale funcţionale în procedura executării silite, deşi este realizat în beneficiul creditorului care a formulat cererea de continuare a executării silite, consacră şi drepturi proprii ale executorului. 81. În alţi termeni, verificarea calităţii procesuale pasive a executorului judecătoresc presupune a se stabili dacă, în speţă, în ipoteza anulării încheierii contestate sau a reducerii cheltuielilor de executare silită stabilite pentru continuarea executării silite, ca efect al cenzurării acestora de către instanţa învestită cu soluţionarea contestaţiei la executare formulată de creditor, hotărârea instanţei produce consecinţe juridice doar asupra intereselor debitorului sau dacă acestea se produc inclusiv asupra patrimoniului propriu al executorului judecătoresc. 82. Rezultă din cele ce precedă că instanţa de sesizare nu are a soluţiona o problemă de drept nouă, dificilă, ci o problemă de drept similară celei care a primit deja o interpretare obligatorie, prin considerentele deciziilor anterior evocate, care nu mai are aptitudinea de a ridica dificultăţi de interpretare, pentru a conduce la soluţii diferite şi de a deschide calea mecanismului de unificare al pronunţării hotărârii prealabile. 83. În ceea ce priveşte evocarea Deciziei nr. 8/2016, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii şi a Deciziei nr. 15/2016, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, se constată că instanţa de trimitere nu a indicat identificarea unor neclarităţi de natură a genera o jurisprudenţă neunitară, ci, dimpotrivă, din cuprinsul sesizării rezultă neechivoc că nu au fost decelate dificultăţi în ceea ce priveşte normele de drept interpretate prin aceste decizii ori efectele acestor hotărâri. 84. Conchizând, verificarea premiselor sesizării, determinate de circumstanţele litigiului şi expuse în sinteză, în raport cu modalitatea de formulare a primei întrebări preliminare, relevă că încheierea de sesizare nu pune în discuţie o dificultate de interpretare punctuală a normelor de drept indicate în conţinutul întrebării analizate [art. 670 alin. (1) şi (6) din Codul de procedură civilă] şi nici nu evidenţiază o reală problemă de înţelegere a obiectului sau sensului statuărilor anterioare ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, de natură să reclame intervenţia instanţei supreme, ci solicită o confirmare a opiniei formulate cu privire la calitatea procesuală pasivă a executorului judecătoresc în cadrul contestaţiei la executare cu soluţionarea căreia a fost învestită prima instanţă, ignorând rolul şi funcţia hotărârilor pronunţate în cele două mecanisme de unificare a jurisprudenţei - de a reprezenta un instrument util instanţelor de judecată în procesul de aplicare a legii, prin soluţiile pe care le oferă atât la o problemă de drept punctuală, cât şi la altele identice ori similare, chiar încorporate în alte texte de lege decât cele care au constituit obiectul unor sesizări anterioare. 85. De altfel, opiniile teoretice majoritare şi jurisprudenţa comunicate de către instanţele naţionale actualului complet relevă că oricât de dificilă ori controversată a putut fi chestiunea legitimării procesuale pasive a executorului judecătoresc în contestaţia la executare formulată de creditor împotriva încheierii de stabilire a cheltuielilor de executare, ulterior pronunţării deciziilor nr. 8/2016 şi 15/2016, şi-a pierdut această caracteristică, în sensul că nu s-a dovedit a constitui, în continuare, un izvor de practică neunitară, opiniile minoritare exprimate ignorând nepermis fie existenţa acestor statuări obligatorii, conform art. 517 alin. (4), respectiv art. 521 alin. (2) din Codul de procedură civilă, fie atributul constituţional al instanţei supreme, prevăzut de art. 126 alin. (3) din Constituţie, de a se pronunţa cu privire la interpretarea şi aplicarea unitară a legii. 86. Din aceleaşi motive sunt înlăturate, în privinţa normelor anterior menţionate, condiţia distinctă a noutăţii chestiunii de drept şi cea negativă, ca asupra acesteia Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să nu fi statuat. 87. În ceea ce priveşte interpretarea prevederilor art. 78 alin. (1) sau a art. 78 alin. (2) din Codul de procedură civilă, la care se referă prima întrebare, se reţine că, potrivit unei jurisprudenţe constante a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, sesizarea pentru pronunţarea unei hotărâri prealabile trebuie să vizeze o chestiune de drept determinată, pentru ca soluţia dată în această procedură să aibă în vedere numai chestiunea respectivă, iar nu întreaga problematică a textului de lege indicat în sesizare. (Decizia nr. 16/2016, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 779 din 5 octombrie 2016; Decizia nr. 31/2017, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 471 din 22 iunie 2017). 88. Din această perspectivă, instanţei de trimitere îi revine obligaţia de a demonstra, prin încheierea de sesizare, existenţa unei chestiuni de drept veritabile, şi nu ipotetice, inclusiv prin indicarea tuturor elementelor relevante în procesul de interpretare a normei, pentru a nu se ajunge la depăşirea limitelor învestirii în soluţionarea sesizării, dar şi pentru a se evita, în acelaşi timp, ca dezlegarea dată de către instanţa supremă să nu aibă în vedere însuşi obiectul învestirii instanţei de trimitere şi să nu conducă la dezlegarea în fond a pricinii. 89. În prezenta cauză, instanţa de trimitere nu a evidenţiat vreo dificultate în procesul de interpretare a acestor dispoziţii legale, aplicarea acestora la speţa dedusă judecăţii impunând realizarea unei analize de conţinut, raportat la situaţia concretă care justifică legitimarea procesuală pasivă a executorului judecătoresc în cadrul contestaţiei la executare formulate de creditor împotriva încheierii de stabilire a cheltuielilor de executare. 90. Or, caracterul veritabil al chestiunii de drept trebuie să rezulte din încheierea de sesizare pronunţată de instanţa de trimitere, întrucât completul de judecată învestit cu soluţionarea pricinii este ţinut, în primul rând, să stabilească dacă este o problemă de interpretare, care să prezinte o oarecare dificultate şi care implică riscul unor dezlegări diferite ulterioare în practică, simpla dilemă cu privire la sensul sau sfera de aplicare a unor norme de drept neputând constitui temei pentru iniţierea acestui mecanism de unificare jurisprudenţială. 91. De altfel, în privinţa art. 78 alin. (1) din Codul de procedură civilă, opiniile exprimate în doctrina de specialitate sunt în sensul că, în procedura contencioasă, aplicabilă contestaţiei la executare, această normă trebuie interpretată restrictiv, în sensul că introducerea obligatorie în cauză a altor persoane reprezintă o chestiune imperativă de legalitate, ea operând pe baza unei dispoziţii exprese şi imperative a legii. Aşa fiind, instanţa nu îşi va putea justifica măsura pe baza unei reguli pretoriene, ci este ţinută să verifice îndeplinirea situaţiei premisă - aceea a existenţei unei dispoziţii legale care să prevadă, în sarcina instanţei, obligaţia citării terţului. 92. În acest context, se impune a se observa, în ceea ce priveşte sintagma „în cazurile expres prevăzute de lege“ din conţinutul art. 78 alin. (1) din Codul de procedură civilă, că, potrivit unei jurisprudenţe constante a instanţei supreme, mecanismul procedural al recursului în interesul legii presupune pronunţarea unei decizii interpretative, iar nu a uneia aditive, prin care s-ar adăuga un nou conţinut textului legii supuse interpretării, acest instrument urmărind uniformizarea jurisprudenţei şi asigurarea predictibilităţii acesteia şi fiind pus la dispoziţia instanţelor exclusiv pentru stabilirea înţelesului normelor legale interpretate (Decizia nr. 11 din 23.05.2016, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 525 din 13.07.2016). 93. În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 78 alin. (2) din Codul de procedură civilă, examenul sumar al doctrinei de specialitate relevă că unicul reper pentru aprecierea instanţei în ceea ce priveşte necesitatea introducerii terţului în proces îl constituie caracteristicile raportului juridic dedus judecăţii, mai exact imposibilitatea soluţionării pe fond a litigiului fără introducerea în proces a acelui terţ. În acest caz, dacă raportul juridic dedus judecăţii o cere, instanţa poate pune în discuţia părţilor introducerea terţului în proces, însă atragerea acestuia în proces se poate face doar la cererea părţilor iniţiale, iar nu din oficiu, şi doar înaintea primei instanţe [potrivit art. 78 alin. (3) din Codul de procedură civilă]. 94. Ceea ce se impune, aşadar, este realizarea unui simplu raţionament judiciar, prin citirea textelor a căror interpretare formează obiectul sesizării. Procedându-se astfel, nu s-ar mai putea identifica nicio sursă de ambiguitate în cuprinsul textelor de lege analizate şi nicio dificultate a stabilirii raţiunii normelor legale a căror lămurire se solicită. 95. De altfel, în speţă, atât determinarea ipotezelor reglementate de prevederile art. 78 alin. (1) şi (2) din Codul de procedură civilă, cât şi relaţionarea acestora au fost expuse şi în cuprinsul raţionamentului judiciar realizat de titularul sesizării, ceea ce sprijină concluzia că nu este vorba de texte de lege apreciate ca fiind lacunare ori controversate, cu potenţial de a genera interpretări diferite, care să necesite pronunţarea unei hotărâri prealabile în scopul prevenirii apariţiei unei practici judiciare neunitare. 96. Or, procedura sesizării instanţei supreme cu dezlegarea unei chestiuni de drept se circumscrie unui incident procedural ivit în cursul unui proces aflat în desfăşurare, al cărui obiect presupune interpretarea unor norme de drept îndoielnice, lacunare sau neclare care sunt determinante pentru soluţionarea pe fond a cauzei, iar finalitatea acestui demers constă în împiedicarea apariţiei unei jurisprudenţe neunitare, iar nu în înseşi interpretarea şi aplicarea legii în scopul soluţionării respectivei cauze, atribut ce intră şi trebuie să rămână în sfera de competenţă a instanţei de judecată. 97. Astfel, identificarea normelor legale incidente şi interpretarea acestora în vederea aplicării în cauză, folosind metodele specifice de interpretare a normelor juridice, sunt în competenţa judecătorului care soluţionează litigiul, căruia îi revine obligaţia de a judeca direct şi efectiv, în baza rolului constituţional, cu respectarea dispoziţiilor art. 5 alin. (2) din Codul de procedură civilă şi a dispoziţiilor art. 22 din Codul de procedură civilă. 98. Pentru considerentele expuse, în considerarea finalităţii şi condiţiilor de admisibilitate ale procedurii hotărârii prealabile, instituite de legiuitor pentru asigurarea jurisprudenţei unitare, se constată, în ceea ce priveşte prima întrebare preliminară, că nu sunt îndeplinite premisele necesare declanşării unui astfel de mecanism de unificare, nefiind întrunite cumulativ condiţiile de admisibilitate pentru pronunţarea unei hotărâri prealabile cu privire la problemele de drept cu care acest complet a fost învestit. 99. În ceea ce priveşte admisibilitatea celei de-a doua întrebări preliminare - vizând lămurirea posibilităţii instanţei de apel de a invoca din oficiu, ca motiv de nelegalitate a hotărârii primei instanţe, lipsa coparticipării procesuale pasive a executorului judecătoresc, în cazul în care acesta nu a avut calitatea de intimat în cauză, „însă a fost respinsă contestaţia la executare pentru lipsa calităţii debitorului, motivându-se că are calitate Biroul executorului judecătoresc, cu consecinţa aplicării dispoziţiilor art. 480 alin. (3) din Codul procedură civilă, fiind formulată de către apelantă cerere privind trimiterea cauzei spre rejudecare“, se reţine că, în conformitate cu dispoziţiile art. 520 alin. (1) din Codul de procedură civilă, încheierea instanţei de trimitere trebuie să cuprindă motivele care susţin admisibilitatea sesizării. 100. În privinţa celei de-a doua întrebări, din perspectiva caracterului veritabil al problemei de drept, se constată, în primul rând, că nu s-au indicat texte de lege a căror interpretare este dificilă sau care ar fi susceptibile de mai multe sensuri ori accepţiuni. Instanţa de trimitere întreabă dacă poate invoca din oficiu, ca motiv de nelegalitate a hotărârii primei instanţe, lipsa coparticipării procesuale pasive a Biroului executorului judecătoresc, în circumstanţele factuale date, respectiv în condiţiile învestirii sale cu un apel prin care se critică soluţia pronunţată în primă instanţă asupra contestaţiei la executare pe temeiul lipsei calităţii procesuale pasive a intimatului chemat în judecată - debitor în procedura de executare silită, apelanta solicitând trimiterea cauzei spre rejudecare. 101. Se constată că întrebarea adresată nu vizează o chestiune de drept punctuală, ci se cere o rezolvare a cauzei raportat la elementele factuale care o caracterizează. Instanţa de trimitere nu invocă dificultăţi în interpretarea art. 480 alin. (3) din Codul de procedură civilă, în situaţia dedusă judecăţii în apel, ci practic solicită a se da o dezlegare cu privire la modul de aplicare a prevederilor legale anterior enunţate, la situaţia de fapt asupra cărora a fost învestită să se pronunţe ca instanţă de apel, fără a observa că astfel de dezlegări excedează competenţelor Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept. 102. Nici în ceea ce priveşte problema identificării sancţiunii incidente în ipoteza nesocotirii de către prima instanţă a obligaţiei sale de a manifesta rol activ în stabilirea cadrului judecăţii şi nici în privinţa criteriilor care, potrivit unei practici judiciare constante, dar şi doctrinei de specialitate, constituie temei al calificării unui motiv de apel ca fiind de ordine publică (existenţa unor vicii esenţiale ale hotărârii supuse controlului judiciar care ţin de ordinea publică), încheierea de sesizare nu cuprinde o motivare a instanţei de trimitere aptă să releve reflecţia judecătorilor din complet asupra acestor chestiuni de drept, asupra diferitelor variante de interpretare posibile, cu argumentele aferente, menite să releve caracterul complex sau, după caz, precar al reglementării, de natură a conduce, în final, la o jurisprudenţă neunitară. 103. Or, în situaţia în care niciun raţionament juridic al instanţei de trimitere nu arată în ce ar consta caracterul lacunar al unei norme legale, care să necesite o dezlegare de principiu în scopul împiedicării apariţiei unei jurisprudenţe neunitare în materie, soluţia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a fost aceea de respingere a sesizării ca inadmisibilă (Decizia nr. 16 din 23 mai 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 779 din 5 octombrie 2016; Decizia nr. 24 din 29 iunie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 820 din 4 noiembrie 2015; Decizia nr. 6 din 30 ianuarie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 144 din 24 februarie 2017; Decizia nr. 10 din 4 aprilie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 393 din 23 mai 2016). 104. Distinct de această condiţie de admisibilitate, se constată că, în cazul analizat, soluţionarea chestiunii de drept prin care se urmăreşte a se stabili dacă instanţa de apel poate invoca, din oficiu, ca motiv de nelegalitate a hotărârii primei instanţe lipsa coparticipării procesuale pasive a executorului judecătoresc presupune identificarea normelor incidente şi determinarea regimului juridic al nulităţii aplicabile în ipoteza nerespectării dispoziţiilor legale care reglementează introducerea forţată în proces a altor persoane, respectiv verificarea incidenţei unor limite temporale până la care se poate dispune introducerea forţată în proces a terţelor persoane, ceea ce presupune implicit şi stabilirea caracterului normelor care impun aceste limite, respectiv dacă acestea sunt imperative, de ordine publică sau sunt norme de ordine privată. 105. Or, în procedura pronunţării unei hotărâri prealabile, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu se substituie atributului fundamental al instanţelor, de interpretare şi aplicare a legii, ci se limitează la a facilita judecătorului eliminarea ambiguităţilor ori dificultăţilor unor texte de lege, ceea ce nu este cazul în prezenta cauză. 106. Interpretarea legii civile reprezintă o etapă în procesul aplicării acesteia, conţinutul interpretării fiind tocmai stabilirea sensului voinţei legiuitorului, exprimată într-o anumită normă de drept. 107. Necesitatea interpretării normei juridice rezidă în împrejurarea că, în procesul aplicării legii, judecătorul trebuie să stabilească conţinutul exact al normei puse în faţa sa, prin clarificarea şi lămurirea sensului acesteia, pentru a fi adecvată situaţiei de fapt prezentate, întrucât normele legale au întotdeauna un caracter general şi impersonal, din care trebuie să se extragă esenţa aplicabilă la cazul concret, rolul instanţelor de judecată fiind acela de a realiza o interpretare cazuală sau judiciară care presupune ca, anterior soluţionării cauzei, să se studieze circumstanţele particulare ale speţei deduse judecăţii, să se realizeze calificarea juridică a cererii şi, ulterior, să se procedeze la interpretarea normei de drept şi aplicarea acesteia, pentru emiterea actului jurisdicţional final. 108. În consecinţă, în contextul particular al acestei întrebări, situaţia relevată în cuprinsul încheierii de sesizare are caracteristicile unei probleme curente cu care se confruntă instanţele judecătoreşti, fiind în atributul exclusiv al instanţei de trimitere operaţiunea de identificare, interpretare şi aplicare a textelor de lege incidente, în raport cu diferitele circumstanţe ce caracterizează fiecare litigiu şi realizarea unui raţionament judiciar de către această instanţă. 109. În considerarea argumentelor expuse, întrucât cerinţa esenţială privind existenţa unei chestiuni de drept are în vedere o problemă de drept reală, dificilă, care trebuie să privească interpretarea diferită sau contradictorie a unui text de lege ori incidenţa şi aplicarea unor principii generale al căror conţinut sau a căror sferă de acţiune sunt discutabile, fără a presupune implicarea completului sesizat cu soluţionarea unei chestiuni de drept în soluţionarea pricinii, prin aprecierea aspectelor relevante în judecarea cauzei, se apreciază că mecanismul de unificare a practicii judiciare reglementat de dispoziţiile art. 519 din Codul de procedură civilă nu poate fi uzitat nici în privinţa acestei probleme de drept. 110. Pentru aceste considerente, constatând că nu sunt îndeplinite toate condiţiile de admisibilitate impuse de art. 519 din Codul de procedură civilă, în temeiul art. 521 din Codul de procedură civilă, ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE În numele legii DECIDE: Respinge, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de Tribunalul Olt - Secţia I civilă în Dosarul nr. 256/311/2020*, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept: "1. Dacă în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 670 alin. (1) şi (6) din Codul de procedură civilă, având în vedere şi Decizia R.I.L. nr. 8/2016 şi Decizia nr. 15/2016 - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, Biroul executorului judecătoresc are calitate procesuală pasivă în contestaţia la executare în care se solicită anularea încheierii de stabilire avans cheltuieli necesare continuării procedurii de executare silită, fiind aplicabile dispoziţiile art. 78 alin. (1) din Codul de procedură civilă sau ale art. 78 alin. (2) din Codul de procedură civilă referitoare la introducerea forţată în cauză, din oficiu, a altor persoane.2. Ca urmare a răspunsului la prima întrebare, să se interpreteze dacă instanţa de apel poate invoca din oficiu ca motiv de nelegalitate a hotărârii primei instanţe lipsa coparticipării procesuale pasive a Biroului executorului judecătoresc, în cazul în care acesta nu a avut calitatea de intimat în cauză, însă s-a respins contestaţia la executare pentru lipsa calităţii debitorului, motivându-se că are calitate Biroul executorului judecătoresc, cu consecinţa aplicării dispoziţiilor art. 480 alin. (3) din Codul de procedură civilă, fiind formulată de către apelantă cerere privind trimiterea cauzei spre rejudecare." Obligatorie, potrivit dispoziţiilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 12 aprilie 2021. VICEPREŞEDINTELE ÎNALTEI CURŢI DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE GABRIELA ELENA BOGASIU Magistrat-asistent, Ileana Peligrad ----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
