Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniela Ramona │- │
│Mariţiu │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantei Ministerului Public, procuror Nicoleta-Ecaterina Eucarie. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 57 alin. (7) şi (8) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, precum şi ale art. 9 alin. (1) lit. c), alin. (2) şi alin. (3) şi ale art. 10 din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, excepţie ridicată de Adrian Sârbu şi Societatea Mediafax Group - S.A. din Bucureşti în Dosarul nr. 2.270/2/2016/a1** al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia I penală. Excepţia formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 714D/2019. 2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de înştiinţare este legal îndeplinită. Magistratul-asistent referă asupra notelor scrise depuse la dosar de către autorii excepţiei prin care se solicită admiterea acesteia. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantei Ministerului Public, care solicită respingerea, ca inadmisibilă, a excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 57 alin. (7) şi (8) din Legea nr. 303/2004, apreciind că acestea nu au legătură cu soluţionarea cauzei. În ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 9 alin. (1) lit. c), alin. (2) şi alin. (3) şi ale art. 10 alin. (1) din Legea nr. 241/2005, în redactarea anterioară, invocând jurisprudenţa Curţii Constituţionale, solicită respingerea acesteia ca neîntemeiată. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele: 4. Prin Încheierea din 5 martie 2019, pronunţată în Dosarul nr. 2.270/2/2016/a1**, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia I penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 57 alin. (7) şi (8) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, precum şi ale art. 9 alin. (1) lit. c), alin. (2) şi alin. (3) şi ale art. 10 din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, excepţie ridicată de Adrian Sârbu şi Societatea Mediafax Group - S.A. din Bucureşti cu ocazia soluţionării unei cauze penale. 5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii acesteia susţin că dispoziţiile art. 57 alin. (7) şi (8) din Legea nr. 303/2004 încalcă prevederile constituţionale ale art. 1 alin. (5), deoarece nu cuprind referiri concrete cu privire la momentul la care încetează delegarea procurorilor şi la procedura de încetare a delegării. Apreciază că dispoziţiile criticate sunt lipsite de claritate, precizie şi previzibilitate. Fac referire la o „notă a Secţiei de resurse umane şi documentare“, arătând că aceasta este considerată de organele de urmărire penală ca fiind un act normativ, ceea ce contravine prevederilor constituţionale ale art. 73 alin. (1) şi alin. (3) lit. l). Susţin că „modalitatea în care operează prelungirea succesivă şi nesfârşită a delegărilor procurorilor, cu consecinţa evidentă a inexistenţei unei încetări efective a delegării, este reglementată exclusiv în nota Secţiei de Resurse Umane a P.I.C.C.J., document care nu are forţa juridică a unei legi“. 6. În continuare, invocând criteriile obligatorii pentru adoptarea oricărui act normativ reflectate în legea privind normele de tehnică legislativă, arată că dispoziţiile criticate nu respectă aceste cerinţe. Invocă jurisprudenţa Curţii Constituţionale în ceea ce priveşte claritatea şi previzibilitatea legii, reflectată, de exemplu, prin Decizia nr. 553 din 16 iulie 2015, Decizia nr. 363 din 7 mai 2015, sau Decizia nr. 448 din 29 octombrie 2013. În acest context, apreciază că orice text de lege trebuie să fie accesibil şi previzibil. În ceea ce priveşte accesibilitatea, susţin că nota Secţiei de resurse umane a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu îndeplineşte acest criteriu. În ceea ce priveşte claritatea, arată că însăşi existenţa acestei note reliefează o lipsă a clarităţii textului de lege criticat. 7. Se face referire la Decizia nr. 588 din 21 septembrie 2017 prin care Curtea Constituţională a admis excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 58 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor şi a constatat că soluţia legislativă care nu precizează condiţiile încetării detaşării judecătorilor sau procurorilor este neconstituţională. 8. În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, arată că acestea definesc evaziunea fiscală ca o infracţiune de pericol, dar în practică s-a considerat că evaziunea fiscală este o infracţiune de rezultat. Astfel, nu poate fi stabilit momentul consumării infracţiunii de evaziune fiscală. Definirea evaziunii fiscale ca infracţiune de pericol determină posibilitatea ca organele judiciare să poată aprecia, chiar la momentul „evidenţierii“, că respectiva „evidenţiere“ s-a realizat „în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale“, întro modalitate arbitrară. Aşa fiind, apreciază că textul criticat este lipsit de claritate şi previzibilitate, fapt ce a forţat organele judiciare să ofere o „interpretare personală“ dispoziţiilor criticate, fiind trase la răspundere penală doar acele persoane care, prin faptele lor, au produs un prejudiciu efectiv bugetului general consolidat. Or, din moment ce legea nu prevede condiţia existenţei unui prejudiciu, modalitatea actuală de redactare a dispoziţiilor art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 conduce către ideea că o persoană poate săvârşi infracţiunea de evaziune fiscală chiar dacă nu a existat o fraudă, un prejudiciu efectiv adus bugetului de stat. Prezintă scurte consideraţii personale referitoare la forma pe care dispoziţiile criticate ar trebui să o aibă. 9. În continuare, apreciază că sintagma „cheltuielilor care nu au la bază operaţiuni reale ori evidenţierea altor operaţiuni fictive“ este lipsită de claritate şi previzibilitate. Se susţine că „cheltuielile care nu au la bază operaţiuni reale“ reprezintă doar o formă de „operaţiune fictivă“. Arată că instanţa de contencios constituţional face o diferenţiere între cele două noţiuni, aspect ce duce la concluzia că sintagmele respective sunt lipsite de claritate şi previzibilitate. Susţin că dispoziţiile art. 9 alin. (1) lit. c), alin. (2) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005, în redactarea anterioară modificării prin Legea nr. 55/2021, şi cele ale art. 10 alin. (1) din Legea nr. 241/2005, în redactarea anterioară modificării prin Legea nr. 255/2013, au ca referinţă moneda euro şi cursul de schimb valutar euro-leu, ceea ce determină imprevizibilitatea acestor texte. Astfel, nu se poate determina momentul la care se realizează calculul pentru a stabili „echivalentul monedei naţionale“. 10. Susţin că dispoziţiile criticate se raportează la o serie de valori şi indici exteriori legii penale, încălcându-se prevederile constituţionale ale art. 23 alin. (12) şi ale art. 73 alin. (3) lit. h). Invocă Decizia nr. 363 din 7 mai 2015. În continuare, reiau cele anterior menţionate, consemnând diverse exemple ce ar putea apărea în practică, precum şi diverse decizii ale Curţii Constituţionale. 11. În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 10 din Legea nr. 241/2005, în redactarea anterioară modificării prin Legea nr. 55/2021, susţin că un motiv de neconstituţionalitate îl reprezintă modalitatea contradictorie de interpretare şi aplicare a acestora. Arată că dispoziţiile criticate se raportează la existenţa unui prejudiciu, exprimat prin pretenţiile părţii civile, dar cu trimitere la o infracţiune considerată de pericol. Pe de altă parte, în cazul în care nu există pretenţii ale părţii civile, făptuitorul nu va beneficia de această cauză de reducere a limitelor de pedeapsă. Apreciază că dispoziţiile art. 10 din Legea nr. 241/2005, atât în redactarea anterioară modificării prin Legea nr. 55/2021, cât şi în redactarea anterioară modificării prin Legea nr. 255/2013, încurajează existenţa şi producerea unui prejudiciu, deoarece, în cazul descoperirii faptei şi al acoperirii acestui prejudiciu, făptuitorul va beneficia de cauza specială de reducere/înlăturare a pedepsei. În final, se reiau cele susţinute anterior referitor la utilizarea de către legiuitor a monedei euro şi a cursului de schimb valutar euro-leu ca referinţă pentru aplicarea prevederilor de lege criticate, menţionând diverse exemple ale aplicării acestora, precum şi decizii ale Curţii Constituţionale. 12. Curtea de Apel Bucureşti - Secţia I penală apreciază că excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 57 alin. (7) şi (8) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor este neîntemeiată, acestea îndeplinind condiţiile calitative necesare, fiind suficient de clare şi precise pentru a putea fi aplicate. Astfel, dispoziţiile criticate, în forma „în vigoare la momentul criticat“, prevedeau că procurorii pot fi delegaţi pentru o perioadă de cel mult 6 luni şi ulterior pot prelungi delegarea pentru încă maximum 6 luni, neexistând dubii cu privire la termenele în discuţie. În ceea ce priveşte invocarea Deciziei Curţii Constituţionale nr. 588 din 21 septembrie 2017, apreciază că situaţia juridică avută în vedere de către instanţa de contencios constituţional cu ocazia pronunţării acestei decizii este diferită de cea invocată de autorul excepţiei. În concret, dispoziţiile art. 58 din Legea nr. 303/2014 nu prevedeau condiţiile încetării detaşării anterior duratei pentru care aceasta s-a dispus, astfel că se putea decide, în mod arbitrar, cu privire la cariera magistratului prin încetarea detaşării, anterior duratei pentru care se dispusese, fără a exista o cerere din partea magistratului în cauză. 13. În ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, apreciază că aceasta este neîntemeiată. Face referire la Decizia Curţii Constituţionale nr. 258 din 5 mai 2016. 14. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 15. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, notele scrise depuse la dosar, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 16. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 17. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie, potrivit încheierii de sesizare, dispoziţiile art. 57 alin. (7) şi (8) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 826 din 13 septembrie 2005, precum şi dispoziţiile art. 9 alin. (1) lit. c), alin. (2) şi alin. (3) şi ale art. 10 din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 672 din 27 iulie 2005. În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 57 alin. (7) şi (8) din Legea nr. 303/2004, din motivarea autorilor rezultă că aceştia formulează critici de neconstituţionalitate în ceea ce priveşte aceste dispoziţii, în redactarea anterioară modificării prin Legea nr. 242/2018 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 868 din 15 octombrie 2018. 18. În ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 9 alin. (1) lit. c), alin. (2) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, Curtea reţine că la art. 9, partea introductivă a alin. (1) a fost modificată prin articolul unic pct. 2 din Legea nr. 55/2021 privind modificarea şi completarea Legii nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 332 din 1 aprilie 2021. Cu toate acestea, având în vedere că instanţa de contencios constituţional a fost sesizată înainte de aceste modificări, obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl reprezintă dispoziţiile art. 9 alin. (1) lit. c), alin. (2) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005 în redactarea anterioară modificării prin Legea nr. 55/2021. 19. În ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 10 din Legea nr. 241/2005, Curtea reţine că aceste prevederi au fost modificate prin articolul unic pct. 3 din Legea nr. 55/2021. Ulterior, acestea au fost modificate şi prin art. XXIX din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 130/2021 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.202 din 18 decembrie 2021. Cu toate acestea, având în vedere că instanţa de contencios constituţional a fost sesizată înainte de aceste modificări, obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl reprezintă dispoziţiile art. 10 din Legea nr. 241/2005, în redactarea anterioară modificării prin Legea nr. 55/2021. 20. Din analiza motivării excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 10 din Legea nr. 241/2005, în redactarea anterioară modificării prin Legea nr. 55/2021, rezultă că autorii acesteia apreciază ca fiind neconstituţională sintagma „pretenţiile părţii civile“ cuprinsă în acest articol. Astfel, Curtea constată că obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie sintagma „pretenţiile părţii civile“, cuprinsă în art. 10 alin. (1) din Legea nr. 241/2005. 21. De asemenea, referitor la dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 241/2005, Curtea reţine că din motivarea autorilor excepţiei rezultă că aceştia critică atât forma în vigoare de la momentul ridicării excepţiei de neconstituţionalitate, cât şi forma anterioară acestei date, adică modificările aduse prin art. 79 pct. 2 din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative care cuprind dispoziţii procesual penale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 515 din 14 august 2013. 22. Aşa fiind, Curtea constată că obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 57 alin. (7) şi (8) din Legea nr. 303/2004, în redactarea anterioară modificării prin Legea nr. 242/2018, dispoziţiile art. 9 alin. (1) lit. c), alin. (2) şi (3) şi sintagma „pretenţiile părţii civile“, cuprinsă în art. 10 alin. (1) din Legea nr. 241/2005, în redactarea anterioară modificării prin Legea nr. 55/2021, şi dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 241/2005, în redactarea anterioară modificării prin Legea nr. 255/2013. Dispoziţiile criticate au următorul conţinut: - Art. 57 alin. (7) şi (8) din Legea nr. 303/2004, în redactarea anterioară modificării prin Legea nr. 242/2018: "(7) În interesul serviciului, procurorii pot fi delegaţi, cu acordul scris al acestora, inclusiv în funcţii de conducere, de către procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, la parchetele din cadrul Ministerului Public pe o perioadă de cel mult 6 luni.(8) Delegarea procurorilor poate fi prelungită, cu acordul scris al acestora, cel mult încă 6 luni." – Art. 9 alin. (1) lit. c), alin. (2) şi (3) din Legea nr. 241/2005, în redactarea anterioară modificării prin Legea nr. 55/2021: "(1) Constituie infracţiuni de evaziune fiscală şi se pedepsesc cu închisoare de la 2 ani la 8 ani şi interzicerea unor drepturi următoarele fapte săvârşite în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale: […] c) evidenţierea, în actele contabile sau în alte documente legale, a cheltuielilor care nu au la bază operaţiuni reale ori evidenţierea altor operaţiuni fictive; […](2) Dacă prin faptele prevăzute la alin. (1) s-a produs un prejudiciu mai mare de 100.000 euro, în echivalentul monedei naţionale, limita minimă a pedepsei prevăzute de lege şi limita maximă a acesteia se majorează cu 5 ani.(3) Dacă prin faptele prevăzute la alin. (1) s-a produs un prejudiciu mai mare de 500.000 euro, în echivalentul monedei naţionale, limita minimă a pedepsei prevăzute de lege şi limita maximă a acesteia se majorează cu 7 ani." – Art. 10 alin. (1) din Legea nr. 241/2005, în redactarea anterioară modificării prin Legea nr. 55/2021: „(1) În cazul săvârşirii unei infracţiuni de evaziune fiscală prevăzute la art. 8 şi 9, dacă în cursul urmăririi penale sau al judecăţii, până la primul termen de judecată, inculpatul acoperă integral pretenţiile părţii civile, limitele prevăzute de lege pentru fapta săvârşită se reduc la jumătate.“; – Art. 10 alin. (1) din Legea nr. 241/2005, în redactarea anterioară modificării prin Legea nr. 255/2013: „(1) În cazul săvârşirii unei infracţiuni de evaziune fiscală prevăzute de prezenta lege, dacă în cursul urmăririi penale sau al judecăţii, până la primul termen de judecată, învinuitul ori inculpatul acoperă integral prejudiciul cauzat, limitele pedepsei prevăzute de lege pentru fapta săvârşită se reduc la jumătate. Dacă prejudiciul cauzat şi recuperat în aceleaşi condiţii este de până la 100.000 euro, în echivalentul monedei naţionale, se poate aplica pedeapsa cu amendă. Dacă prejudiciul cauzat şi recuperat în aceleaşi condiţii este de până la 50.000 euro, în echivalentul monedei naţionale, se aplică o sancţiune administrativă, care se înregistrează în cazierul judiciar.“ 23. Autorii excepţiei de neconstituţionalitate susţin că textele criticate contravin prevederilor constituţionale cuprinse în art. 1 alin. (5) potrivit căruia, în România, respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie, art. 11 referitor la dreptul internaţional şi dreptul intern, art. 20 referitor la tratatele internaţionale privind drepturile omului şi art. 21 alin. (3) potrivit căruia părţile au dreptul la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzei într-un termen rezonabil. De asemenea, sunt invocate prevederile art. 6 privind dreptul la un proces echitabil din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi ale art. 47 alin. (2) privind dreptul la o cale de atac eficientă şi la un proces echitabil din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene. 24. Examinând excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 57 alin. (7) şi (8) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, în redactarea anterioară modificării prin Legea nr. 242/2018, Curtea constată că, prin Decizia nr. 588 din 21 septembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 835 din 20 octombrie 2017, paragrafele 24 şi 25, referitor la art. 1 alin. (5) din Constituţie, a statuat că una dintre cerinţele principiului respectării legilor vizează calitatea actelor normative (Decizia nr. 1 din 10 ianuarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 123 din 19 februarie 2014, paragraful 225). În acest sens, Curtea a constatat că, de principiu, orice act normativ trebuie să îndeplinească anumite condiţii calitative, printre acestea numărându-se previzibilitatea, ceea ce presupune că acesta trebuie să fie suficient de clar şi precis pentru a putea fi aplicat; astfel, formularea cu o precizie suficientă a actului normativ permite persoanelor interesate - care pot apela, la nevoie, la sfatul unui specialist - să prevadă într-o măsură rezonabilă, în circumstanţele speţei, consecinţele care pot rezulta dintr-un act determinat. Desigur, poate să fie dificil să se redacteze legi de o precizie totală şi o anumită supleţe poate chiar să se dovedească de dorit, supleţe care nu afectează însă previzibilitatea legii (a se vedea, în acest sens, Decizia Curţii Constituţionale nr. 903 din 6 iulie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 584 din 17 august 2010, Decizia Curţii Constituţionale nr. 743 din 2 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 579 din 16 august 2011, Decizia nr. 1 din 11 ianuarie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 53 din 23 ianuarie 2012, sau Decizia nr. 447 din 29 octombrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 674 din 1 noiembrie 2013). 25. De asemenea, Curtea a statuat că o dispoziţie legală trebuie să fie precisă, neechivocă, să instituie norme clare, previzibile şi accesibile, a căror aplicare să nu permită arbitrarul sau abuzul. Norma juridică trebuie să reglementeze în mod unitar, uniform, să stabilească cerinţe minimale aplicabile tuturor destinatarilor săi (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 17 din 21 ianuarie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 79 din 30 ianuarie 2015). 26. Aplicând aceste considerente la speţa de faţă, Curtea reţine că textele de lege criticate - în redactarea anterioară modificării prin Legea nr. 242/2018 - prevedeau că, în interesul serviciului, procurorii pot fi delegaţi, cu acordul scris al acestora, inclusiv în funcţii de conducere, de către procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, la parchetele din cadrul Ministerului Public pe o perioadă de cel mult 6 luni, iar această delegare putea fi prelungită, cu acordul scris al acestora, cel mult încă 6 luni. 27. Aşa fiind, Curtea constată că dispoziţiile criticate reglementau posibilitatea delegării, în interes de serviciu, a procurorilor, atât în funcţii de execuţie, cât şi în funcţii de conducere. În ceea ce priveşte perioada pentru care se putea dispune delegarea, Curtea observă că legiuitorul a stabilit că un procuror poate fi delegat pe o perioadă iniţială de cel mult 6 luni [art. 57 alin. (7)], urmată de încă o perioadă de cel mult 6 luni, cu condiţia exprimării acordului scris al acestuia [art. 57 alin. (8)]. Curtea reţine că în ambele alineate, atât în cazul delegării iniţiale, cât şi în cazul prelungirii acesteia, legiuitorul a utilizat sintagma „cel mult“. Potrivit Dicţionarului explicativ al limbii române, locuţiunea adverbială „cel mult“ are înţelesul de „maximum“. 28. Având în vedere cele anterior menţionate, Curtea apreciază că dispoziţiile de lege criticate nu au o formulare ambiguă, neclară şi imprevizibilă, astfel că nu sunt încălcate cerinţele de claritate, accesibilitate şi previzibilitate a legii impuse de art. 1 alin. (5) din Constituţie. 29. În ceea ce priveşte documentul „Notă a Secţiei de resurse umane şi documentare“ a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Curtea apreciază că verificarea legalităţii adoptării şi aplicării acestuia nu intră în competenţa Curţii Constituţionale, aceasta fiind, în temeiul art. 146 lit. d) din Constituţie şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, îndrituită să decidă asupra neconstituţionalităţii unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă. 30. Referitor la invocarea Deciziei nr. 588 din 21 septembrie 2017, precitată, Curtea reţine că prin aceasta a admis excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 58 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor şi a constatat că soluţia legislativă care nu precizează condiţiile încetării detaşării judecătorilor sau procurorilor este neconstituţională. Prin decizia anterior menţionată, instanţa de contencios constituţional a sancţionat din perspectivă constituţională lipsa reglementării unor condiţii clare ale încetării detaşării judecătorilor sau procurorilor. Or, în prezenta cauză, problema de neconstituţionalitate ridicată de autorii excepţiei vizează lipsa unui termen clar şi previzibil pentru care se poate dispune delegarea într-o funcţie de execuţie sau de conducere a procurorului. Având în vedere aceste aspecte, Curtea constată că cele reţinute prin Decizia nr. 588 din 21 septembrie 2017, precitată, nu sunt aplicabile în prezenta cauză. 31. În ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 9 alin. (1) lit. c), alin. (2) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, în redactarea anterioară modificării prin Legea nr. 55/2021, şi ale art. 10 alin. (1) din Legea nr. 241/2005, în redactarea anterioară modificării prin Legea nr. 255/2013, Curtea apreciază că nici aceasta nu este întemeiată. Astfel, Curtea s-a mai pronunţat asupra constituţionalităţii dispoziţiilor de lege criticate, dintr-o perspectivă identică, de exemplu, prin Decizia nr. 855 din 26 noiembrie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 409 din 19 aprilie 2021, Decizia nr. 673 din 17 noiembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 193 din 20 martie 2017, Decizia nr. 510 din 4 iulie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 897 din 15 noiembrie 2017, Decizia nr. 450 din 22 iunie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 883 din 9 noiembrie 2017, şi Decizia nr. 435 din 22 iunie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 824 din 18 octombrie 2017. 32. Curtea a statuat, cu valoare de principiu, că dispoziţiile art. 23 alin. (12) din Constituţie impun garanţia reglementării prin lege a incriminării faptelor şi stabilirea sancţiunii corespunzătoare şi, în mod implicit, obligaţia în sarcina legiuitorului de a adopta legi care să respecte cerinţele de calitate ale acestora, care se circumscriu principiului legalităţii prevăzut la art. 1 alin. (5) din Constituţie. Având în vedere jurisprudenţa proprie şi pe cea a Curţii Europene a Drepturilor Omului referitoare la condiţiile pe care o lege trebuie să le îndeplinească pentru a fi conformă Constituţiei şi Convenţiei, Curtea a statuat că o lege îndeplineşte condiţiile calitative impuse atât de Constituţie, cât şi de Convenţie numai dacă norma este enunţată cu suficientă precizie pentru a permite cetăţeanului să îşi adapteze conduita în funcţie de aceasta, astfel încât, apelând la nevoie la consiliere de specialitate în materie, el să fie capabil să prevadă, într-o măsură rezonabilă, faţă de circumstanţele speţei, consecinţele care ar putea rezulta dintr-o anumită faptă şi să îşi corecteze conduita. Totodată, Curtea, având în vedere principiul generalităţii legilor, a reţinut că poate să fie dificil să se redacteze legi de o precizie totală şi o anumită supleţe poate chiar să se dovedească de dorit, supleţe care nu trebuie să afecteze însă previzibilitatea legii. 33. În continuare, Curtea a reţinut că se constituie în infracţiunea de evaziune fiscală săvârşirea faptelor în modalităţile prevăzute la art. 9 alin. (1) lit. a)-g) din Legea nr. 241/2005, sub aspectul laturii subiective presupunând intenţia directă calificată prin scop, şi anume sustragerea de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale. În cazul infracţiunii prevăzute de dispoziţiile art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, elementul material al acesteia constă în evidenţierea, în actele contabile sau în alte documente legale, a cheltuielilor care nu au la bază operaţiuni reale ori evidenţierea altor operaţiuni fictive. 34. Referitor la dispoziţiile art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, Curtea a reţinut că formulările speciale ce se regăsesc în materia contabilităţii şi fiscalităţii impun contribuabililor obligaţii punctuale în ceea ce priveşte înregistrarea operaţiunilor comerciale şi a veniturilor obţinute. Curtea a reţinut că, de principiu, contribuabilul este obligat să îşi înregistreze toate aceste operaţiuni în evidenţele sale contabile, iar pe unele dintre acestea şi în alte documente legale. De exemplu, vânzările, ca, de altfel, şi cumpărările, se înregistrează atât în contabilitatea societăţii în ordine cronologică, potrivit prevederilor Legii contabilităţii nr. 82/1991, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 454 din 18 iunie 2008, cât şi în decontul de T.V.A., document special pentru stabilirea, calcularea şi virarea sumelor datorate de contribuabil bugetului de stat, şi invers. Totodată, aceste operaţiuni se înregistrează şi în jurnalul de vânzări, şi în jurnalul de cumpărări. Astfel, omisiunea evidenţierii operaţiunilor comerciale poate consta fie în neîntocmirea documentelor justificative pentru venitul realizat, fie în neînscrierea documentelor justificative întocmite în celelalte documente contabile sau în alte documente legale, fie în înregistrarea unor venituri mai mici decât cele realizate în realitate. Necalcularea, neînregistrarea şi neraportarea acestor operaţiuni determină, în final, pagube la bugetul de stat, prin nefacturarea veniturilor încasate şi neplata obligaţiilor fiscale aferente acestora. Având în vedere aceste aspecte, Curtea a apreciat că sintagma „în actele contabile ori în alte documente legale“ este clar definită de lege, întrunind condiţiile de claritate, precizie, previzibilitate şi accesibilitate circumscrise principiului legalităţii prevăzut de dispoziţiile art. 1 alin. (5) din Constituţie, indivizii putându-şi da seama din conţinutul dispoziţiilor legale incidente care sunt actele sau omisiunile care angajează răspunderea penală a acestora. 35. Totodată, Curtea observă că, prin Decizia nr. 258 din 5 mai 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 638 din 19 august 2016, a reţinut că, potrivit art. 3 din Codul penal, „legea penală se aplică infracţiunilor săvârşite în timpul cât ea se află în vigoare“. Aceasta presupune că legea penală nu se aplică faptelor comise înainte de intrarea ei în vigoare şi nici faptelor săvârşite după ieşirea ei din vigoare, aspecte care, la nivel constituţional, se traduc în reglementarea principiului neretroactivităţii şi al legalităţii. Curtea constată că, în baza principiului activităţii legii penale, consacrat de art. 3 din Codul penal, legea penală are putere de a se aplica de la data naşterii raportului juridic penal de conflict, precum şi la data soluţionării lui pe cale judecătorească. Astfel, legea penală îşi produce efectele juridice pe perioada cât este activă, ceea ce presupune că faptelor care se săvârşesc cât timp legea penală este în vigoare li se aplică această lege, cu excepţia aplicării retroactive a legii penale mai favorabile. 36. În ceea ce priveşte legea penală aplicabilă unei fapte, Curtea a reţinut că aceasta trebuie să respecte anumite cerinţe pentru a fi respectat principiul legalităţii incriminării. Aceasta trebuie să fie clară, previzibilă, astfel încât orice persoană să îşi poată da seama dacă acţiunea sau inacţiunea interzisă sau ordonată intră sub incidenţa sa, şi accesibilă, ceea ce presupune posibilitatea oricărei persoane interesate de a lua cunoştinţă de existenţa şi conţinutul normei penale. 37. În continuare, Curtea a observat că infracţiunile de evaziune fiscală sunt infracţiuni de prejudiciu, acestea având ca urmare imediată producerea unei pagube bugetului general consolidat, aceste infracţiuni consumându-se în momentul în care s-a produs rezultatul prevăzut în norma de incriminare. Infracţiunile de evaziune fiscală fiind infracţiuni de prejudiciu, momentul naşterii prejudiciului este momentul comiterii faptei, această împrejurare având consecinţe în ceea ce priveşte cursul valutar aplicabil. Astfel, Curtea constată că stabilirea întinderii prejudiciului cauzat ca urmare a săvârşirii unei infracţiuni de evaziune fiscală produce consecinţe asupra încadrării juridice a faptei, dar şi asupra altor aspecte, cum ar fi posibilitatea de exercitare a cauzei de nepedepsire/de reducere a pedepsei prevăzută de art. 10 din Legea nr. 241/2005, sau asupra întinderii măsurilor asigurătorii aplicate în vederea recuperării prejudiciului. 38. Din perspectiva cursului valutar aplicabil, Curtea a observat că singura posibilitate care respectă cerinţele mai sus arătate este calculul prejudiciului prin aplicarea cursului valutar de la momentul săvârşirii faptei. Luarea în considerare şi aplicarea unui curs valutar valabil în alt moment - momentul emiterii rechizitoriului sau al sesizării instanţei de judecată - ar determina o imprevizibilitate a normei şi, posibil, o îngreunare a situaţiei făptuitorului. Totodată, ar echivala cu posibilitatea alegerii în mod aleatoriu, fără niciun criteriu obiectiv, a cursului valutar, curs necunoscut de făptuitor la data săvârşirii infracţiunii, ceea ce ar determina imposibilitatea acestuia de a-şi norma conduita. 39. Neintervenind elemente noi, care să determine modificarea acestei jurisprudenţe, soluţia adoptată în deciziile citate, precum şi considerentele acestora sunt valabile şi în cauza de faţă. 40. În ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a sintagmei „pretenţiile părţii civile“, cuprinsă în art. 10 alin. (1) din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, în redactarea anterioară modificării prin Legea nr. 55/2021, Curtea observă că, prin Decizia nr. 867 din 14 decembrie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 325 din 1 aprilie 2022, a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că sintagma „pretenţiile părţii civile“, cuprinsă în dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, în redactarea anterioară modificării prin Legea nr. 55/2021 privind modificarea şi completarea Legii nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, este neconstituţională. 41. Având în vedere soluţia de admitere pronunţată de Curtea Constituţională prin Decizia nr. 867 din 14 decembrie 2021, data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, a deciziei anterior menţionate - 1 aprilie 2022 - şi ţinând cont de data sesizării Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate în prezenta cauză, respectiv 5 martie 2019, aceasta urmează să fie respinsă, ca devenită inadmisibilă, în temeiul art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, potrivit căruia nu pot face obiectul excepţiei prevederile constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale. 42. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: 1. Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Adrian Sârbu şi Societatea Mediafax Group - S.A. în Dosarul nr. 2.270/2/2016/a1** al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia I penală şi constată că dispoziţiile art. 57 alin. (7) şi (8) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, în redactarea anterioară modificării prin Legea nr. 242/2018 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, ale art. 9 alin. (1) lit. c), alin. (2) şi alin. (3), în redactarea anterioară modificării prin Legea nr. 55/2021 privind modificarea şi completarea Legii nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, şi ale art. 10 alin. (1) din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, în redactarea anterioară modificării prin Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative care cuprind dispoziţii procesual penale, sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. 2. Respinge, ca devenită inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a sintagmei „pretenţiile părţii civile“, cuprinsă în art. 10 alin. (1) din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, în redactarea anterioară modificării prin Legea nr. 55/2021 privind modificarea şi completarea Legii nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, excepţie ridicată de aceiaşi autori în acelaşi dosar al aceleiaşi instanţe. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Curţii de Apel Bucureşti - Secţia I penală şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 5 mai 2022. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE pentru prof. univ. dr. VALER DORNEANU, în temeiul art. 426 alin. (4) din Codul de procedură civilă coroborat cu art. 14 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, semnează MARIAN ENACHE Magistrat-asistent, Daniela Ramona Mariţiu ----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
