Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Marian Enache │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mihaela Ciochină │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Dimitrie-Bogdan │- judecător │
│Licu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Laura-Iuliana │- judecător │
│Scântei │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristina Teodora │- │
│Pop │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Nicoleta-Ecaterina-Eucarie. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 21 alin. (3) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Societatea Fortuna Confort - S.R.L., cu sediul în Bistriţa, în Dosarul nr. 2.528/265/2017 al Judecătoriei Năsăud şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 992 D/2019. 2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de înştiinţare este legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată. Se face trimitere, în acest sens, la soluţia şi la considerentele Deciziei nr. 84 din 23 februarie 2016 şi se solicită menţinerea jurisprudenţei Curţii Constituţionale în materia analizată. Se mai susţine că, potrivit principiului disponibilităţii acţiunii civile, doar partea civilă poate exercita acţiunea civilă în procesul penal. Partea responsabilă civilmente poate formula cerere de intervenţie, conform art. 21 alin. (4) din Codul de procedură penală, beneficiind, astfel, de toate garanţiile specifice dreptului la apărare. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 4. Prin Încheierea din 15 martie 2019, pronunţată în Dosarul nr. 2.528/265/2017, Judecătoria Năsăud a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 21 alin. (3) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Societatea Fortuna Confort - S.R.L., cu sediul în Bistriţa, într-o cauză având ca obiect stabilirea vinovăţiei inculpatei sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de ucidere din culpă şi neluarea măsurilor legale de securitate şi sănătate în muncă. 5. În susţinerea excepţiei de neconstituţionalitate se arată că dispoziţiile art. 21 alin. (3) din Codul de procedură penală, conform cărora partea responsabilă civilmente ia procedura din stadiul în care se află în momentul intervenţiei, încalcă dreptul la un proces echitabil al acestei părţi a procesului penal, întrucât, în ipoteza în care partea responsabilă civilmente intervine în procesul penal ulterior fazei camerei preliminare, respectiv în faza judecăţii, aceasta nu mai are posibilitatea de a formula cereri şi excepţii cu privire la competenţa şi la legalitatea sesizării instanţei şi nici la legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de către organele de urmărire penală, fiind, aşadar, lipsită de mijloacele juridice ale acestei faze a procesului penal de apărare a drepturilor şi intereselor sale procesuale specifice. Se susţine, totodată, că, pentru aceste motive, soluţia legislativă potrivit căreia partea responsabilă civilmente ia procedura din stadiul în care se află în momentul intervenţiei nu constituie un remediu efectiv, fiind contrară prevederilor art. 13 din Convenţie. Pentru aceleaşi considerente, se arată că textul criticat discriminează partea responsabilă civilmente, care poate fi introdusă în procesul penal şi ulterior finalizării etapei camerei preliminare, în raport cu alte părţi ale procesului penal, care, participând la faza camerei preliminare, au posibilitatea să formuleze cereri şi să invoce excepţii specifice obiectului acesteia. 6. Judecătoria Năsăud opinează că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, arătând că dispoziţiile art. 21 alin. (3) din Codul de procedură penală nu contravin normelor constituţionale şi convenţionale invocate în prezenta cauză. 7. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 8. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 9. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 10. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 21 alin. (3) din Codul de procedură penală, care au următorul conţinut: „Partea responsabilă civilmente poate interveni în procesul penal până la terminarea cercetării judecătoreşti la prima instanţă de judecată, luând procedura din stadiul în care se află în momentul intervenţiei.“ 11. Se susţine că textul criticat contravine prevederilor constituţionale ale art. 148 alin. (2) referitoare la integrarea în Uniunea Europeană, precum şi celor ale art. 6 şi 13 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale referitoare la dreptul la un proces echitabil şi la dreptul la un recurs efectiv. Prin urmare, Curtea reţine că autoarea excepţiei de neconstituţionalitate invocă dispoziţiile art. 21 din Constituţie, astfel cum acestea se interpretează, în temeiul art. 20 alin. (1) din Constituţie, prin prisma exigenţelor art. 6 şi art. 13 din Convenţie. 12. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că prin Decizia nr. 257 din 26 aprilie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 472 din 22 iunie 2017, a constatat că sintagma „în termenul prevăzut la art. 20 alin. (1)“ din cuprinsul art. 21 alin. (1) din Codul de procedură penală este neconstituţională. 13. Curtea constată că, într-adevăr, pentru a pronunţa soluţia mai sus menţionată, a reţinut, la paragrafele 18-21 ale deciziei anterior menţionate, că formularea cererii de constituire ca parte civilă declanşează acţiunea civilă, în acelaşi timp luând naştere şi contraacţiunea (de apărare) a celui sau a celor împotriva cărora este îndreptată acţiunea civilă, subiect pasiv al acţiunii civile putând fi inculpatul sau partea responsabilă civilmente. Cât priveşte partea responsabilă civilmente, potrivit art. 86 din Codul de procedură penală, „persoana care, potrivit legii civile, are obligaţia legală sau convenţională de a repara în întregime sau în parte, singură sau în solidar, prejudiciul cauzat prin infracţiune şi care este chemată să răspundă în proces este parte în procesul penal şi se numeşte parte responsabilă civilmente“, calitatea de parte responsabilă civilmente fiind stabilită în condiţiile art. 1.372-1.374 din Codul civil, pentru atragerea răspunderii civile a persoanei care şi-a asumat responsabilitatea unei activităţi fiind necesară şi stabilirea existenţei unei vinovăţii. 14. Totodată, Curtea a reţinut că „introducerea“ în procesul penal a părţii responsabile civilmente poate avea loc, în condiţiile art. 21 din Codul de procedură penală, „la cererea părţii îndreptăţite potrivit legii civile“, în termenul prevăzut la art. 20 alin. (1) din acelaşi cod, aşadar „până la începerea cercetării judecătoreşti“. Potrivit legii procesual penale în vigoare, atunci când exercită acţiunea civilă, procurorul este obligat să ceară introducerea în procesul penal a părţii responsabile civilmente, în condiţiile alin. (1) al art. 21, cu respectarea termenului menţionat anterior. 15. De asemenea, Curtea a reţinut că „persoana“ responsabilă civilmente, expusă unei acţiuni civile separate, are interesul de a „interveni“, în calitate de parte responsabilă civilmente, în procesul penal în care se judecă acţiunea civilă şi în care se va pronunţa o hotărâre judecătorească, hotărâre care, potrivit art. 28 alin. (1) din Codul de procedură penală, va avea autoritate de lucru judecat în faţa instanţei civile, cu privire la existenţa faptei şi a persoanei care a săvârşit-o, aşa încât Curtea a reţinut că, în temeiul art. 21 alin. (3) din Codul de procedură penală, partea responsabilă civilmente poate interveni în procesul penal până la terminarea cercetării judecătoreşti la prima instanţă de judecată, luând procedura din stadiul în care se află în momentul intervenţiei. Curtea a observat că intervenţia părţii responsabile civilmente în latura civilă a procesului penal evocă într-o oarecare măsură intervenţia voluntară accesorie reglementată în art. 61 alin. (3) şi art. 63 din Codul de procedură civilă, cu precizarea că partea responsabilă civilmente nu intervine doar ca să sprijine apărarea inculpatului, ci ca să formuleze propriile apărări în soluţionarea acţiunii civile alăturate celei penale aflate pe rol. 16. Aşadar, Curtea a constatat că, prin introducerea sa în cauză sau datorită intervenţiei sale în proces, „persoana“ responsabilă civilmente devine „parte“ în acţiunea civilă din cadrul procesului penal şi în această calitate dobândeşte, implicit, drepturile procesuale inerente contraacţiunii pe care o are inculpatul cu privire la acţiunea civilă din cadrul procesului penal, aşadar ea poate invoca orice probe existente în dosarul cauzei penale sau poate propune administrarea de probe noi care ar demonstra că pretenţiile părţii civile sunt neîntemeiate. De altfel, Curtea a observat că legiuitorul a reglementat expres faptul că partea responsabilă civilmente are, în ceea ce priveşte acţiunea civilă, toate drepturile pe care legea le prevede pentru inculpat [art. 21 alin. (4) din Codul de procedură penală]. Cu toate acestea, Curtea a reţinut că, pe lângă condiţiile impuse „persoanei“ responsabile civilmente pentru a putea interveni în procesul penal şi pentru a dobândi, în acest fel, calitatea de „parte“ în proces - şi care sunt: capacitatea procesuală de exerciţiu şi de folosinţă, calitatea procesuală, afirmarea unui interes în faţa organelor judiciare, legătura de conexitate între cererea principală şi cea de participare a părţii responsabile civilmente la activitatea judiciară - trebuie să existe şi un proces civil pendinte, aşadar trebuie să fi fost declanşată acţiunea civilă în procesul penal, iar aceasta depinde, astfel cum s-a arătat în precedent, de manifestarea de voinţă a persoanei vătămate, care poate fi exprimată în orice fază a procesului penal, „până la începerea cercetării judecătoreşti“ în cauză. 17. În aceste condiţii, Curtea, la paragrafele 24 şi 25 ale Deciziei nr. 257 din 26 aprilie 2017, precitată, a făcut referire la dispoziţiile art. 86 din Codul de procedură penală, reţinând că partea responsabilă civilmente împreună cu inculpatul formează un grup procesual obligat la repararea prejudiciului cauzat prin infracţiune. Astfel, Curtea a subliniat că partea responsabilă civilmente are interesul înlăturării condiţiilor care ar atrage răspunderea sa civilă. Mai mult, Curtea a reţinut că, potrivit art. 85 alin. (1) şi art. 87 alin. (1) din Codul de procedură penală, atât partea civilă, cât şi partea responsabilă civilmente se bucură de drepturile prevăzute la art. 81 din acelaşi cod, dintre care s-a reţinut dreptul acestora de a propune administrarea de probe de către organele judiciare, de a ridica excepţii şi de a pune concluzii, de a formula orice alte cereri ce ţin de soluţionarea laturii penale a cauzei şi de a consulta dosarul, în condiţiile legii. Din această perspectivă, Curtea a apreciat că părţii civile şi părţii responsabile civilmente nu le este străin interesul pentru soluţionarea laturii penale a procesului, în condiţiile în care de stabilirea existenţei faptei penale şi a vinovăţiei inculpatului judecat în cauză depinde şi soluţionarea laturii civile a procesului. Curtea a reţinut, totodată, că partea civilă, partea responsabilă civilmente şi inculpatul au aceeaşi calitate, de „părţi“, şi, prin urmare, se află în aceeaşi situaţie. În aceste condiţii, statuând că prevederile art. 6 din Convenţie trebuie respectate de legiuitor şi atunci când reglementează în domeniul procedurilor penale care nu ţin de rezolvarea cauzei pe fond, inclusiv în ceea ce priveşte procedura camerei preliminare, Curtea a apreciat că, din perspectiva principiului contradictorialităţii, ca element definitoriu al egalităţii de arme şi al dreptului la un proces echitabil, atât părţii civile, cât şi părţii responsabile civilmente trebuie să li se ofere aceleaşi drepturi ca şi inculpatului, aşa încât, odată citate, partea civilă şi partea responsabilă civilmente iau cunoştinţă de desfăşurarea procedurii în faţa judecătorului de cameră preliminară şi au dreptul să consulte toate documentele existente în dosarul cauzei, inclusiv rechizitoriul, fiindu-le asigurate, în acest fel, toate drepturile şi garanţiile procesuale pe care dreptul la un proces echitabil le presupune în faza procesuală analizată. Din perspectiva dreptului la o procedură orală, Curtea a observat că numai în cadrul unor dezbateri desfăşurate oral procesul poate fi urmărit efectiv, în succesiunea fazelor sale, de către părţi, aşa încât dreptul la o procedură orală conţine şi dreptul inculpatului, al părţii civile şi al părţii responsabile civilmente de a fi prezente în faţa instanţei, în camera preliminară, acest principiu asigurând contactul nemijlocit între judecător şi părţi, făcând ca expunerea susţinerilor formulate de părţi să respecte o anumită ordine şi facilitând astfel stabilirea corectă a faptelor. 18. Plecând de la aceste premise, la paragrafele 28-30 din aceeaşi decizie, Curtea a reţinut că, după rămânerea definitivă a soluţiei dispuse de judecătorul de cameră preliminară, nu mai există niciun temei legal în baza căruia partea responsabilă civilmente, care nu a fost prezentă în camera preliminară, să poată formula cereri ori excepţii referitoare la aspecte deja analizate în această fază procesuală, în special cu privire la legalitatea mijloacelor de probă care servesc la stabilirea existenţei, respectiv a întinderii prejudiciului (rapoarte de expertiză sau constatare). În aceste condiţii, în care constituirea ca parte civilă a persoanei vătămate se putea face în orice fază procesuală „până la începerea cercetării judecătoreşti“, Curtea a constatat că introducerea în procesul penal a părţii responsabile civilmente, precum şi posibilitatea acesteia de a interveni în procesul penal, fiind corelate cu declaraţia de constituire ca parte civilă în procesul penal - exercitarea efectivă de către partea responsabilă civilmente a drepturilor procesuale - recunoscute de lege şi statuate în jurisprudenţa instanţei de control constituţional - în faza camerei preliminare, aşadar, liberul acces al acestei părţi, depind exclusiv de manifestarea de voinţă a persoanei vătămate. Or, Curtea a constatat că persoana vătămată, constituită ca parte civilă în procesul penal, are interese contrare părţii responsabile civilmente, aşa încât există posibilitatea ca aceasta să îşi exercite dreptul de a reclama reparaţii prin mijlocirea organelor judiciare în mod abuziv, cu scopul de a limita/exclude accesul părţii responsabile civilmente în faza camerei preliminare care, astfel cum s-a arătat în precedent, are o importanţă deosebită asupra fazelor de judecată ulterioare prin prisma obiectului ei. 19. În aceste condiţii, reţinând cele menţionate în paragrafele anterioare, în special considerentele deciziei anterior citate, potrivit cărora părţii responsabile civilmente trebuie să i se recunoască participarea cu drepturi procesuale depline în procedura camerei preliminare, Curtea a constatat că posibilitatea persoanei vătămate, care s-a constituit parte civilă, de a solicita introducerea în procesul penal a părţii responsabile civilmente „până la începerea cercetării judecătoreşti“, în orice fază procesuală, inclusiv după închiderea procedurii de cameră preliminară, este de natură a aduce atingere dreptului de acces liber la justiţie al părţii responsabile civilmente, consacrat de art. 21 din Legea fundamentală. 20. Cu toate că prevederile art. 21 alin. (1) din Codul de procedură penală nu au fost modificate ca urmare a pronunţării de către Curtea Constituţională a Deciziei nr. 257 din 26 aprilie 2017, având în vedere dispoziţiile art. 147 alin. (4) din Constituţie, conform cărora deciziile instanţei de contencios constituţional sunt obligatorii erga omnes de la data publicării lor în Monitorul Oficial al României, soluţia şi considerentele acestei decizii se impun destinatarilor normelor juridice în cauză. 21. Prin urmare, constituirea ca parte civilă în procesul penal se poate face doar în faza camerei preliminare, aşa încât şi introducerea în cauză a părţii responsabile civilmente să poată fi făcută anterior acestui moment, pentru ca aceasta din urmă să aibă posibilitatea de a invoca excepţii referitoare la legalitatea sesizării instanţei, precum şi la verificarea legalităţii administrării probelor şi a efectuării actelor de către organele de urmărire penală. 22. Ipoteza reglementată de dispoziţiile art. 21 alin. (3) din Codul de procedură penală este însă una diferită de cea prevăzută de dispoziţiile alin. (1) al aceluiaşi articol, întrucât cele dintâi prevăd situaţia în care partea responsabilă civilmente alege să intervină în procesul penal, în scopul realizării intereselor sale procesuale. Aceasta constituie o formă de intervenţie voluntară a părţii responsabile civilmente în procesul penal, şi nu una impusă de instanţa de judecată. Pentru acest motiv, legiuitorul a lăsat la aprecierea părţii responsabile civilmente alegerea momentului în care intervine în procesul penal, impunându-i însă un moment limită, respectiv cel al terminării cercetării judecătoreşti. Stabilirea acestuia a fost determinată de necesitatea ca, în stadiul dezbaterilor judiciare, această parte să poată participa activ pentru exercitarea drepturilor sale procesuale. 23. Aşadar, având în vedere cele reţinute de Curtea Constituţională prin Decizia nr. 257 din 26 aprilie 2017, respectiv faptul că această constituire ca parte civilă trebuie să aibă loc în faza camerei preliminare, Curtea reţine că partea responsabilă civilmente poate alege să intervină voluntar în procesul penal în orice moment, din etapa camerei preliminare, imediat după constituirea părţii civile, până la terminarea cercetării judecătoreşti, în funcţie de strategia acesteia de apărare a drepturilor şi intereselor sale procesuale. 24. Aşa fiind, intervenţia voluntară a părţii responsabile civilmente în procesul penal, la un moment procesual ulterior finalizării procedurii camerei preliminare, constituie alegerea acesteia, care implică, per se, faptul că partea responsabilă civilmente renunţă la mijloacele procesuale ce pot fi utilizate în faza camerei preliminare, acestea nefiindu-i necesare în strategia de apărare. 25. Prin urmare, această manieră de reglementare a momentului procesual în care partea responsabilă civilmente poate interveni în procesul penal constituie o formă de garantare a drepturilor şi intereselor sale procesuale, în ipoteza în care aceasta alege să intervină voluntar în procesul penal (şi nu este introdusă de către instanţa de judecată), fiind, aşadar, o formă de asigurare a exercitării de către aceasta a dreptului la un proces echitabil, şi nu o încălcare a acestui drept. Pentru aceste motive, Curtea reţine că prevederile art. 21 alin. (3) din Codul de procedură penală sunt în acord cu dispoziţiile art. 21 alin. (3) din Constituţie, astfel cum acestea se interpretează, în temeiul art. 20 alin. (1) din Constituţie, prin prisma exigenţelor art. 6 din Convenţie. 26. În ceea ce priveşte pretinsa încălcare, prin textul criticat, a dispoziţiilor art. 21 alin. (3) din Constituţie, astfel cum acestea se interpretează, în temeiul art. 20 alin. (1) din Constituţie, prin prisma exigenţelor art. 13 din Convenţie, Curtea constată că acestea nu sunt incidente în prezenta cauză, întrucât reglementează dreptul la un recurs efectiv, care constă în dreptul persoanei ale cărei drepturi şi libertăţi recunoscute de Convenţie au fost încălcate de a se adresa efectiv unei instanţe naţionale, chiar şi dacă încălcarea ar fi fost comisă de persoane care au acţionat în exercitarea atribuţiilor lor oficiale. Or, în prezenta cauză, nu poate fi constatată încălcarea, prin dispoziţiile art. 21 alin. (3) din Codul de procedură penală, a unui drept fundamental. 27. Mai mult, reglementarea obligativităţii reluării fazei camerei preliminare, în ipoteza intervenţiei voluntare în procesul penal a părţii responsabile civilmente, în condiţiile art. 21 alin. (3) din Codul de procedură penală, ar fi contrară viziunii legiuitorului asupra actualei arhitecturi a procesului penal, conform căreia procedura camerei preliminare a fost prevăzută ca fază distinctă a procesului penal, cu rol de filtru, în vederea soluţionării cererilor şi a excepţiilor referitoare la competenţa şi la legalitatea sesizării instanţei, precum şi la legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de către organele de urmărire penală. De altfel, o astfel de soluţie legislativă ar crea posibilitatea abuzului de drept, prin faptul că reluarea fazei camerei preliminare ar putea fi determinată oricând până la terminarea cercetării judecătoreşti, prin actul părţii responsabile civilmente de intervenţie voluntară în procesul penal. 28. Referitor la invocarea de către autoarea excepţiei de neconstituţionalitate a contrarietăţii dispoziţiilor legale criticate cu prevederile art. 148 din Constituţie, Curtea reţine că acestea nu sunt aplicabile în prezenta cauză, întrucât nu a fost invocat niciun act obligatoriu al Uniunii Europene în motivarea excepţiei. 29. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Societatea Fortuna Confort - S.R.L., cu sediul în Bistriţa, în Dosarul nr. 2.528/265/2017 al Judecătoriei Năsăud şi constată că dispoziţiile art. 21 alin. (3) din Codul de procedură penală sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Judecătoriei Năsăud şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 27 aprilie 2023. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE MARIAN ENACHE Magistrat-asistent, Cristina Teodora Pop -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
