Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌──────────────────────┬────────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├──────────────────────┼────────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├──────────────────────┼────────────────────┤
│Petre Lăzăroiu │- judecător │
├──────────────────────┼────────────────────┤
│Mircea Ştefan Minea │- judecător │
├──────────────────────┼────────────────────┤
│Daniel-Marius Morar │- judecător │
├──────────────────────┼────────────────────┤
│Mona-Maria Pivniceru │- judecător │
├──────────────────────┼────────────────────┤
│Livia Doina Stanciu │- judecător │
├──────────────────────┼────────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├──────────────────────┼────────────────────┤
│Daniela Ramona Mariţiu│- magistrat-asistent│
├──────────────────────┴────────────────────┤
│ │
└───────────────────────────────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Cosmin Grancea. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 297 alin. (1) din Codul penal şi ale art. 13^2 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, excepţie ridicată de Iulian Lazăr şi Constantin Bebi Manole în Dosarul nr. 7.949/99/2009* al Curţii de Apel Iaşi - Secţia penală şi pentru cauze cu minori. Excepţia formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 743D/2016. 2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită. 3. Preşedintele dispune a se face apelul şi în dosarele nr. 812D/2016, nr. 826D/2016, nr. 986D/2016, nr. 1.020D/2016, nr. 1.055D/2016, nr. 1.098D/2016, nr. 1.109D/2016, 1.130D/2016, nr. 1.137D/2016, nr. 1.138D/2016 şi nr. 1.248D/2016, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 297 alin. (1) din Codul penal şi ale art. 13^2 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, excepţie ridicată de Nicolai Bogdan Cihodaru şi Ioana Necula în Dosarul nr. 817/45/2013*/a4 al Curţii de Apel Suceava - Secţia penală şi pentru cauze cu minori, de Elena Lucia Drăgan în Dosarul nr. 925/240/2015/a1 al Tribunalului Hunedoara - Secţia penală, de Teodorescu Dan Victor Enea, Ion Militaru Ion şi Ionaşcu Vasile Vali în Dosarul nr. 5.939/281/2010 al Curţii de Apel Ploieşti - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, de Vasile Dumitru Pomârleanu şi Dumitru Contoloru în Dosarul nr. 17/45/2013*/a5 al Curţii de Apel Suceava - Secţia penală şi pentru cauze cu minori, de Dănuţ Culeţu în Dosarul nr. 4.493/1/2014 al Tribunalului Constanţa - Secţia penală, de Marcu Marius Ovidiu în Dosarul nr. 11.123/3/2014 (2.969/2015) al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia I penală, de Andrei Varga în Dosarul nr. 230/1.752/2016 al Judecătoriei Jibou, de Dorin Andronic în Dosarul nr. 635/39/2015/a3 al Curţii de Apel Suceava - Secţia penală şi pentru cauze cu minori, de Valentina Elena Muşuroiu în Dosarul nr. 3.469/3/2015 al Tribunalului Bucureşti - Secţia I penală, de Maria Flore (fostă Bale), Sergiu Tiberiu Jupîn, Darius Chivari în Dosarul nr. 1.270/83/2016 al Tribunalului Satu Mare - Secţia penală şi de Dumitru Adrian Dume în Dosarul nr. 352/111/2015 al Curţii de Apel Oradea - Secţia penală şi pentru cauze cu minori. 4. La apelul nominal răspunde, în Dosarul nr. 1.130D/2016, Dorin Andronic, autor al excepţiei, personal. Lipsesc celelalte părţi. Procedura de citare este legal îndeplinită. 5. Magistratul-asistent referă asupra notelor scrise depuse de statul român prin Agenţia Naţională de Administrare Fiscală în dosarele nr. 812D/2016 şi nr. 1.020D/2016, prin care acesta solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate. Totodată, magistratul-asistent referă asupra notelor scrise depuse de autorii excepţiei, în dosarele nr. 1.055D/2016 şi nr. 1.130D/2016, prin care aceştia solicită admiterea excepţiei de neconstituţionalitate. 6. Curtea, din oficiu, pune în discuţie conexarea dosarelor. Autorul excepţiei prezent şi reprezentantul Ministerului Public sunt de acord cu conexarea dosarelor. Curtea, având în vedere obiectul cauzelor, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, dispune conexarea dosarelor nr. 812D/2016, nr. 826D/2016, nr. 986D/2016, nr. 1.020D/2016, nr. 1.055D/2016, nr. 1.098D/2016, nr. 1.109D/2016, 1.130D/2016, nr. 1.137D/2016, nr. 1.138D/2016 şi nr. 1.248D/2016 la Dosarul nr. 743D/2016, care a fost primul înregistrat. 7. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul autorului excepţiei de neconstituţionalitate, care arată că, în urma publicării Deciziei Curţii Constituţionale nr. 405 din 15 iunie 2016, se pot decela două situaţii. Astfel, apreciază că, dacă puterea de lucru judecat însoţeşte atât dispozitivul, cât şi considerentele deciziei menţionate, începând cu data de 25 august 2016, dată până la care legiuitorul trebuia să intervină în sensul modificării dispoziţiei legale, art. 297 alin. (1) din Codul penal nu îşi mai produce efectele juridice, trecând în fondul pasiv al legislaţiei. În aceste condiţii, excepţia de neconstituţionalitate este inadmisibilă. În ipoteza în care puterea de lucru judecat însoţeşte doar dispozitivul deciziei menţionate, apreciază că art. 297 alin. (1) din Codul penal este în vigoare, în fondul activ al legislaţiei. Astfel, în această ipoteză, excepţia de neconstituţionalitate din prezenta cauză nu poate fi respinsă ca inadmisibilă. Susţine că dispoziţiile art. 297 alin. (1) din Codul penal nu sunt enunţate cu suficientă precizie pentru a permite cetăţeanului să îşi adapteze conduita în funcţie de acestea. Arată că, potrivit art. 1 din Codul penal, legea penală prevede faptele care constituie infracţiuni, nicio persoană neputând fi sancţionată penal pentru o faptă care nu era prevăzută de lege la data când a fost săvârşită. Totodată, art. 173 din acelaşi act normativ defineşte legea penală ca fiind acea dispoziţie cu caracter penal cuprinsă în legi organice, ordonanţe de urgenţă sau alte acte normative care la data adoptării lor aveau putere de lege. Astfel, încălcarea legilor civile, comerciale, administrative nu constituie elementul constitutiv al infracţiunii de abuz în serviciu deoarece aceste legi nu au caracter penal. Apreciază că textul criticat ar trebui să se refere la fapta de a îndeplini un act sau de a nu îl îndeplini cu încălcarea legii penale, doar această precizare fiind aptă de a determina încetarea abuzurilor în practica judiciară. În continuare, expune elemente de fapt din dosarul în care a fost ridicată excepţia de neconstituţionalitate, apreciind că şi sintagma „interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică“ din cuprinsul art. 297 alin. (1) din Codul penal este neconstituţională. În final, arată că şi în ceea ce priveşte acţiunea civilă din procesul penal ar trebui supusă aceluiaşi termen de prescripţie ca şi cea din procesele civile. 8. Reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate ca inadmisibilă. Arată că, din susţinerile orale ale autorului excepţiei, rezultă că acesta tinde, în realitate, la declararea ca neconstituţională a deciziei Curţii Constituţionale. Or, această critică este inadmisibilă, un astfel de control neputând fi efectuat. În continuare, susţine că, în cadrul controlului de constituţionalitate, Curtea Constituţională poate examina excepţiile, astfel cum acestea au fost ridicate în faţa instanţei judecătoreşti, criticile formulate direct în faţa instanţei de contencios constituţional neputând fi avute în vedere cu ocazia examinării constituţionalităţii dispoziţiilor criticate. Arată că, în toate dosarele conexate, excepţiile de neconstituţionalitate au fost ridicate înainte de pronunţarea Deciziei nr. 405 din 15 iunie 2016 pentru considerente pe care Curtea Constituţională le-a avut în vedere la acel moment. În urma controlului de constituţionalitate, Curtea a stabilit un unic înţeles constituţional al normei criticate, pronunţând, în acest sens, o decizie de admitere interpretativă. Invocând Decizia nr. 319 din 29 martie 2012, arată că instanţa de contencios constituţional a reţinut că, în măsura în care Curtea a constatat constituţionalitatea textului criticat într-o anumită interpretare ce rezultă direct din dispozitivul deciziei, prin ridicarea din nou a unei excepţii de neconstituţionalitate cu privire la acelaşi text şi cu o motivare identică se tinde la înfrângerea caracterului general obligatoriu al deciziei Curţii Constituţionale, care se ataşează inclusiv deciziilor prin care se constată constituţionalitatea legilor sau a ordonanţelor ori a unor dispoziţii din acestea. Astfel, prin Decizia nr. 405 din 15 iunie 2016, Curtea a stabilit un singur înţeles constituţional al infracţiunii de abuz în serviciu, decizie care a căpătat putere de lucru judecat, astfel că excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 297 alin. (1) din Codul penal, ridicată în prezentele cauze, este inadmisibilă. 9. În subsidiar, susţine că, deşi au o forţă diferită faţă de alte acte jurisdicţionale, deciziile Curţii Constituţionale, din perspectiva raportului existent între considerentele şi dispozitivul acestora, nu sunt diferite faţă de primele. În acest sens invocă Decizia Curţii Constituţionale nr. 1 din 17 ianuarie 1995, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 16 din 26 ianuarie 1995. Astfel, apreciază că sunt obligatorii doar acele considerente pe care se sprijină dispozitivul, în caz contrar considerentele nefiind obligatorii. În ceea ce priveşte Decizia nr. 405 din 15 iunie 2016, arată că, din dispozitivul acesteia, nu reiese că s-a declarat neconstituţională dispoziţia cuprinsă în art. 297 alin. (1) din Codul penal deoarece textul criticat nu instituia un prag. În ceea ce priveşte distincţia între diverse forme de răspundere apreciază că această problemă a fost soluţionată prin considerentele şi dispozitivul Deciziei nr. 405 din 15 iunie 2016, în sensul că, dacă se încalcă o lege şi se produce o pagubă sau o vătămare a intereselor unei persoane, ne aflăm în faţa unei infracţiuni de abuz în serviciu, iar dacă ne aflăm în faţa încălcării unui act inferior legii şi se produce o pagubă sau o vătămare a intereselor unei persoane, nu ne vom afla în faţa săvârşirii unei infracţiuni de abuz în serviciu, fiind incidente alte forme de răspundere. 10. În continuare, arată că nicio infracţiune de prejudiciu din Codul penal nu are reglementat, în cuprinsul ei, vreun prag valoric. De asemenea arată că, din perspectiva dreptului comparat, în niciun stat în care este incriminată infracţiunea de abuz în serviciu nu este instituit vreun prag în legătură cu aceasta. Referirea la necesitatea existenţei unui prag a existat în legislaţia românească, acesta fiind impus prin Legea nr. 59/1968. Arată că, deşi în Codul penal din 1969, infracţiunea de abuz în serviciu era reglementată aproape identic cu cea din Codul penal actual, în doctrină s-a arătat că fapta ce avea drept consecinţă crearea unei pagube mai mici de 500 de lei nu reprezenta infracţiune. Susţine că, la nivelul anului 1968, suma de 500 lei reprezenta aproximativ un sfert din salariul mediu, astfel că, inclusiv în prezent, dacă se va institui un prag, acesta trebuie să fie rezonabil, urmând acelaşi principiu de determinare ca şi în trecut. 11. De asemenea, în ceea ce priveşte efectele deciziilor Curţii Constituţionale, arată că, prin Decizia nr. 126 din 3 martie 2016, Curtea a statuat că unica modalitate de aplicare, pentru trecut, a deciziilor instanţei de contencios constituţional este formularea unei cereri de revizuire de către persoana care a ridicat o excepţie de neconstituţionalitate. Or, după publicarea Deciziei nr. 405 din 15 iunie 2016, au fost introduse contestaţii la executare prin care s-a solicitat aplicarea acesteia şi în alte cauze decât cele în care a fost ridicată excepţia de neconstituţionalitate. Astfel, apreciază necesar ca instanţa de contencios constituţional să reamintească modul de aplicare, pentru trecut, a deciziilor sale. 12. În concluzie, solicită respingerea, ca inadmisibilă, a excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 297 alin. (1) din Codul penal. 13. În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 13^2 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie arată că instanţa de contencios constituţional, răspunzând unor critici identice, a respins, prin Decizia nr. 405 din 15 iunie 2016, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate, soluţie ce se impune a fi menţinută şi în prezentele cauze. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarelor, reţine următoarele: 14. Prin Încheierea din 9 mai 2016, pronunţată în Dosarul nr. 7.949/99/2009*, Curtea de Apel Iaşi - Secţia penală şi pentru cauze cu minori a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 297 alin. (1) din Codul penal şi ale art. 13^2 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, excepţie ridicată de Iulian Lazăr şi Constantin Bebi Manole, cu ocazia soluţionării unei cauze penale. 15. Prin Încheierea din 17 mai 2016, pronunţată în Dosarul nr. 817/45/2013*/a4, Curtea de Apel Suceava - Secţia penală şi pentru cauze cu minori a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 297 alin. (1) din Codul penal şi ale art. 13^2 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, excepţie ridicată de Nicolai Bogdan Cihodaru şi Ioana Necula, cu ocazia soluţionării unei cauze penale. 16. Prin Încheierea din 12 mai 2016, pronunţată în Dosarul nr. 925/240/2015/a1, Tribunalul Hunedoara - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 297 din Codul penal, excepţie ridicată de Elena Lucia Drăgan, cu ocazia soluţionării unei cauze penale. 17. Prin Încheierea din 16 mai 2016, pronunţată în Dosarul nr. 5.939/281/2010, Curtea de Apel Ploieşti - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 297 alin. (1) din Codul penal şi ale art. 13^2 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, excepţie ridicată de Teodorescu Dan Victor Enea, Ion Militaru Ion şi Ionaşcu Vasile Vali, cu ocazia soluţionării unei cauze penale. 18. Prin Încheierea din 26 mai 2016, pronunţată în Dosarul nr. 17/45/2013*/a5, Curtea de Apel Suceava - Secţia penală şi pentru cauze cu minori a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 297 alin. (1) din Codul penal şi ale art. 13^2 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, excepţie ridicată de Vasile Dumitru Pomârleanu şi Dumitru Contoloru, cu ocazia soluţionării unei cauze penale. 19. Prin Încheierea din 31 mai 2016, pronunţată în Dosarul nr. 4.493/1/2014, Tribunalul Constanţa - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 297 alin. (1) din Codul penal şi ale art. 13^2 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, excepţie ridicată de Dănuţ Culeţu, cu ocazia soluţionării unei cauze penale. 20. Prin Încheierea 2 iunie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 11.123/3/2014 (2.969/2015), Curtea de Apel Bucureşti - Secţia I penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 297 alin. (1) din Codul penal şi ale art. 13^2 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, excepţie ridicată de Marcu Marius Ovidiu, cu ocazia soluţionării unei cauze penale. 21. Prin Încheierea din 24 mai 2016, pronunţată în Dosarul nr. 230/1.752/2016, Judecătoria Jibou a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 297 alin. (1) din Codul penal, excepţie ridicată de Andrei Varga, cu ocazia soluţionării unei cauze penale. 22. Prin Încheierea din 10 iunie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 635/39/2015/a3, Curtea de Apel Suceava - Secţia penală şi pentru cauze cu minori a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 297 alin. (1) din Codul penal şi ale art. 13^2 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, excepţie ridicată de Dorin Andronic, cu ocazia soluţionării unei cauze penale. 23. Prin Încheierea din 6 iunie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 3.469/3/2015, Tribunalul Bucureşti - Secţia I penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 297 din Codul penal, excepţie ridicată de Valentina Elena Muşuroiu, cu ocazia soluţionării unei cauze penale. 24. Prin Încheierea din 9 iunie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 1.270/83/2016, Tribunalul Satu Mare - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 297 alin. (1) din Codul penal şi ale art. 13^2 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, excepţie ridicată de Maria Flore (fostă Bale), Sergiu Tiberiu Jupîn, Darius Chivari, cu ocazia soluţionării unei cauze penale. 25. Prin Încheierea din 7 iunie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 352/111/2015, Curtea de Apel Oradea - Secţia penală şi pentru cauze cu minori a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 297 alin. (1) din Codul penal şi ale art. 13^2 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, excepţie ridicată de Dumitru Adrian Dume, cu ocazia soluţionării unei cauze penale. 26. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorii acesteia, făcând referire la jurisprudenţa Curţii Constituţionale şi a Curţii Europene a Drepturilor Omului în ceea ce priveşte principiul clarităţii şi previzibilităţii legii, apreciază că legiuitorul şia respectat numai din punct de vedere formal competenţa constituţională de a legifera, fără ca prin conţinutul normativ al textului incriminator să stabilească cu claritate şi precizie obiectul material al infracţiunii. Susţine că dispoziţiile art. 297 alin. (1) din Codul penal, pe lângă faptul că nu definesc ele însele noţiunea de „act“ sau de „îndeplinire defectuoasă“, nu fac trimitere la un act normativ de rang legal care s-ar afla în conexiune cu acestea, respectiv să fie indicate, în mod concret, norme legale care stabilesc categoria actelor a căror neîndeplinire sau îndeplinire defectuoasă atrag această încadrare juridică. Lipsa de claritate şi previzibilitate a dispoziţiilor art. 297 alin. (1) din Codul penal determină imposibilitatea de a stabili cu exactitate acţiunea sau inacţiunea ce intră sub incidenţa normei. În continuare, apreciază că lipsa de claritate, precizie şi previzibilitate a sintagmei „nu îndeplineşte un act sau îl îndeplineşte în mod defectuos“ din cuprinsul dispoziţiilor art. 297 alin. (1) din Codul penal are drept consecinţe încălcarea principiului legalităţii incriminării. Apreciază că răspunderea penală ar trebui să fie rezervată faptelor ce prezintă un grad ridicat de pericol social, care derivă tocmai din producerea unor rezultate de oarecare amploare şi importanţă. În cele mai multe situaţii, faptele care constituie infracţiuni săvârşite de funcţionarii publici sunt aproape identice, sub aspectul laturii obiective şi obiectului, cu cele pe care Statutul funcţionarilor publici şi celelalte legi speciale le consideră abateri disciplinare sau contravenţii. Susţin că sintagma „nu îndeplineşte un act sau îl îndeplineşte în mod defectuos“ este prin ea însăşi imprevizibilă. Aşadar, procurorul poate să aprecieze în mod arbitrar că şi atunci când există o modalitate de executare a actului care ar îndeplini condiţiile de legalitate, actul tot ar fi defectuos. Astfel, se ajunge la situaţia în care doar procurorul cunoaşte modalitatea ideală/perfectă de îndeplinire a unui act, modalitate care ar putea sau nu să fie împărtăşită de judecătorul cauzei, dar care nu este cunoscută de funcţionarul public însărcinat să îndeplinească actul respectiv. 27. În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 13^2 din Legea nr. 78/2000 arată că acestea nu pot fi disociate de cele ale art. 297 alin. (1) din Codul penal. Prin urmare, lipsa de consecvenţă a legiuitorului în incriminarea faptelor cuprinse în Legea nr. 78/2000 este de natură a crea confuzie şi lipsă de coerenţă în aplicarea normei penale, încălcând astfel dreptul la un proces echitabil. Agravarea răspunderii penale la o infracţiune de abuz în serviciu, pe baza unui criteriu arbitrar, şi anume interpretarea extensivă sau restrictivă a normei criticate, atribuie acesteia un caracter discriminatoriu, aducând atingere principiului egalităţii în faţa legii. 28. Curtea de Apel Iaşi - Secţia penală şi pentru cauze cu minori apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Arată că infracţiunea de abuz în serviciu are un caracter subsidiar, o faptă de abuz săvârşită de un funcţionar public încadrându-se în dispoziţiile art. 297 alin. (1) din Codul penal numai dacă nu are o incriminare distinctă în acest act normativ sau în legi penale speciale, iar încălcarea atribuţiilor de serviciu nu atrage o altă formă de răspundere juridică. De asemenea, în ceea ce priveşte conţinutul concret al laturii obiective a infracţiunii, reţine că acesta este dat de atribuţiile pe care funcţionarul public le are în activitatea specifică funcţiei, atribuţii ce sunt stabilite sau ar trebui să fie clar stabilite prin reglementări legale distincte, particularizate la fiecare domeniu de activitate, şi pe care funcţionarul public are obligaţia să le cunoască şi să le respecte ca atare. 29. Curtea de Apel Suceava - Secţia penală şi pentru cauze cu minori apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Arată că stabilirea împrejurărilor concrete în care se comite o faptă antisocială şi încadrarea juridică a acesteia într-o infracţiune ori alta, inclusiv prin raportare la valoarea socială încălcată, sunt de competenţa exclusivă a judecătorului chemat să interpreteze şi să aplice legea. Referitor la precizia, claritatea şi previzibilitatea textelor normative a căror neconstituţionalitate se invocă, instanţa apreciază că legiuitorul nu trebuie, în situaţia specifică infracţiunilor de serviciu, să prevadă în amănunt şi în mod explicit, în conţinutul normei de incriminare, acţiunile/inacţiunile care ar putea constitui elementul material al laturii lor obiective. A proceda astfel înseamnă a crea în mod rigid şi excesiv tipare care ar împiedica judecătorul (prin prisma puterii de apreciere ce îi este atribuită) să se adapteze schimbărilor de situaţie fireşti într-o societate în continuă evoluţie. Pe de altă parte, dispoziţiile legale criticate sunt formulate cu o precizie suficientă pentru a permite persoanelor interesate să prevadă într-o măsură rezonabilă, într-un caz concret, care pot fi consecinţele ilicite pe care le pot produce unele acţiuni efectuate de aceştia. Totodată, apreciază că nu se poate reţine că aceste dispoziţii legale încalcă principiul egalităţii în drepturi întrucât ele nu instituie privilegii sau discriminări pentru anumite categorii de persoane, fiind aplicabile tuturor celor aflaţi în situaţii identice sau similare. 30. Tribunalul Hunedoara - Secţia penală apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. 31. Curtea de Apel Ploieşti - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie apreciază că opţiunea legiuitorului pentru o sancţionare generică a îndeplinirii defectuoase a atribuţiilor de serviciu de către funcţionarul public sau persoanele asimilate acestuia prezintă pentru funcţionarul public sau privat, care ar putea deveni subiect activ al infracţiunii de abuz în serviciu, reale dificultăţi să anticipeze în ce condiţii încălcarea atribuţiilor de serviciu antrenează doar răspunderea disciplinară de dreptul muncii sau altă răspundere nepenală sau, dimpotrivă, determină angajarea răspunderii penale fie pentru infracţiunea de abuz în serviciu, fie pentru cea de neglijenţă în serviciu. În aceste condiţii de formulare generică a textului, infracţiunea de abuz în serviciu, care are un caracter subsidiar faţă de orice altă conduită abuzivă a funcţionarului, a ajuns să fie reţinută cu prioritate, cu aplicare cvasitotală, uneori fără a se mai analiza dacă actul de conduită interzis nu are o incriminare distinctă. 32. Din această perspectivă, în opinia instanţei de judecată, dispoziţiile art. 297 alin. (1) din Codul penal, care se răsfrâng şi asupra art. 13^2 din Legea nr. 78/2000, sunt afectate de lipsa de claritate, precizie şi previzibilitate, ceea ce contravine principiului legalităţii incriminării, prevăzut de art. 1 alin. (5) din Constituţie şi de art. 7 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. În final, face referire la cele reţinute de Curtea Constituţională în deciziile nr. 363 din 7 mai 2015 şi nr. 603 din 6 octombrie 2015. 33. Tribunalul Constanţa - Secţia penală apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, dispoziţiile criticate respectând standardul de claritate, precizie, previzibilitate şi accesibilitate al legii, astfel cum acesta a fost conturat în jurisprudenţa constantă a Curţii Europene a Drepturilor Omului, cei cărora li se adresează având posibilitatea să înţeleagă care sunt consecinţele legale ale unor astfel de acte şi fapte. 34. Curtea de Apel Bucureşti - Secţia I penală nu şi-a exprimat opinia referitoare la excepţia de neconstituţionalitate. 35. Judecătoria Jibou apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, deoarece formularea largă utilizată de dispoziţiile de lege criticate este menită a acoperi orice încălcare a atribuţiilor de serviciu prevăzute de legi, regulamente, fişe ale postului, permiţând oricărui destinatar să îşi regleze comportamentul prin raportare la atribuţiile sale concrete de serviciu. 36. Tribunalul Bucureşti - Secţia I penală apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Arată că infracţiunea de abuz în serviciu are un caracter de subsidiaritate faţă de alte infracţiuni de serviciu, astfel că incidenţa acesteia se va reţine numai în situaţia în care în sarcina făptuitorului nu se poate reţine o altă infracţiune de serviciu, care are o reglementare specială şi care prevalează în faţa abuzului în serviciu. A dezincrimina prezenta infracţiune ar presupune lăsarea multor acţiuni, care nu întrunesc elementele constitutive ale altor infracţiuni de serviciu cu o reglementare autonomă, fără o protecţie adecvată din partea legii penale. 37. Tribunalul Satu Mare - Secţia penală apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. 38. Curtea de Apel Oradea - Secţia penală şi pentru cauze cu minori apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, având în vedere că norma edictată de către legiuitor îndeplineşte condiţiile de previzibilitate, precizie şi claritate. Instanţa apreciază că s-ar impune analizarea excepţiei de neconstituţionalitate prin prisma art. 1 alin. (5), art. 21 alin. (3), art. 23 alin. (12) şi (13), art. 24 şi a art. 53 din Constituţie, precum şi art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale în ceea ce priveşte natura şi cuantumul sancţiunii penale instituite de către legiuitorul naţional referitor la infracţiunea de abuz în serviciu. În acest sens reţine că natura şi gravitatea pedepselor prevăzute de lege sunt elemente care trebuie avute în vedere la aprecierea proporţionalităţii unei limitări aduse dreptului la libertatea individuală cu atât mai mult cu cât limitele de pedeapsă ale infracţiunii de abuz în serviciu sunt identice cu cele ale infracţiunilor de dare de mită, trafic de influenţă şi cumpărare de influenţă şi mai reduse cu 1/3 faţă de infracţiunea de luare de mită. Apreciază că, în mod cert, există anumite deosebiri esenţiale, sub aspectul gravităţii faptelor, între infracţiunile enumerate. Astfel, dacă legislaţiile altor state europene fie nu au incriminat infracţiunea de abuz în serviciu, fie au prevăzut pedepse mult mai blânde (amenda penală), atunci ar fi de preferat ca şi legiuitorul naţional să facă o diferenţiere esenţială, în ceea ce priveşte natura şi cuantumul sancţiunii penale, între infracţiunea de abuz în serviciu şi infracţiunile de corupţie. Legiuitorul nu se bucură de o libertate neîngrădită de a incrimina fapte de natură penală şi de a stabili discreţionar natura şi limite de pedeapsă, dimpotrivă, acestea trebuie să fie proporţionale cu pericolul şi gravitatea faptelor respective dintro perspectivă abstractă şi să se armonizeze într-o oarecare măsură rezonabilă şi cu legislaţia altor state, în special cele aflate în Uniunea Europeană, având în vedere multitudinea actelor internaţionale, comunitare şi europene care sunt aplicabile şi în România. În plus, se remarcă o inconsecvenţă a legiuitorului, care prin Legea nr. 78/2000 a decis să accentueze gravitatea faptelor de corupţie şi să incrimineze anumite infracţiuni asimilate acestora, astfel cum sunt definite la art. 5 din actul normativ. Deşi abuzul în serviciu nu face parte din categoria infracţiunilor de corupţie sau asimilate acestora, legiuitorul a înţeles să introducă în cuprinsul actului normativ menţionat o variantă agravantă a infracţiunii pentru care creează o competenţă specială de instrumentare. 39. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actele de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 40. Guvernul, în dosarele nr. 743D/2016, nr. 812D/2016, nr. 826D/2016, nr. 986D/2016, nr. 1.020D/2016, invocând deciziile Curţii Constituţionale nr. 1.441 din 4 noiembrie 2010 şi nr. 858 din 23 iunie 2011, apreciază că excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 13^2 din Legea nr. 78/2000 este neîntemeiată. În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 297 alin. (1) din Codul penal, arată că reglementarea infracţiunii de abuz în serviciu este în concordanţă cu standardele internaţionale în materie. În continuare, apreciază că cele reţinute de instanţa de contencios constituţional în Decizia nr. 299 din 29 martie 2007 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 246 şi art. 248 din Codul penal sunt valabile, mutatis mutandis, şi cu privire la dispoziţiile art. 297 din noul Cod penal. Totodată, în ceea ce priveşte pretinsa încălcare a art. 16 din Constituţie apreciază că această susţinere este neîntemeiată datorită faptului că textul criticat nu conţine privilegii sau discriminări. De asemenea, Guvernul arată că dispoziţiile art. 124 alin. (1) şi (2) şi cele ale art. 142 alin. (1) din Constituţie nu sunt incidente în cauză. În concluzie, apreciază că se impune respingerea excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată. 41. Guvernul, în dosarele nr. 1.055D/2016, nr. 1.098D/2016, nr. 1.109D/2016, nr. 1.130D/2016, nr. 1.137D/2016, nr. 1.138D/2016 şi nr. 1.248D/2016, arată că instanţa de contencios constituţional s-a pronunţat prin Decizia nr. 405 din 15 iunie 2016, admiţând excepţia de neconstituţionalitate, astfel că se impune respingerea, ca inadmisibilă, a excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 297 alin. (1) din Codul penal. 42. Avocatul Poporului arată că a transmis punctul său de vedere în dosarele nr. 171D/2016, nr. 1.287D/2015 şi altele, în sensul că dispoziţiile legale criticate sunt constituţionale. 43. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând actele de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, susţinerile părţii prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 44. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, art. 3, art. 10 şi art. 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 45. În ceea ce priveşte obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, examinând actele de sesizare, Curtea observă că, în dosarele nr. 826D/2016, nr. 1.098D/2016 şi nr. 1.137D/2016, a fost sesizată cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 297 din Codul penal. Având în vedere motivele de neconstituţionalitate formulate, Curtea apreciază că, în dosarele precitate, critica autorilor excepţiei vizează, în realitate, doar alin. (1) al art. 297 din Codul penal. Astfel, obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 297 alin. (1) din Codul penal, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 510 din 24 iulie 2009, şi ale art. 13^2 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 219 din 18 mai 2000. Dispoziţiile criticate au următorul conţinut: - Art. 297 alin. (1) din Codul penal „Fapta funcţionarului public care, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, nu îndeplineşte un act sau îl îndeplineşte în mod defectuos şi prin aceasta cauzează o pagubă ori o vătămare a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau ale unei persoane juridice se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani şi interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică.“; – Art. 13^2 din Legea nr. 78/2000: „În cazul infracţiunilor de abuz în serviciu sau de uzurpare a funcţiei, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, limitele speciale ale pedepsei se majorează cu o treime.“ 46. Autorii excepţiei de neconstituţionalitate susţin că textele criticate contravin prevederilor constituţionale cuprinse în art. 1 alin. (3) referitor la statul de drept, art. 1 alin. (5) potrivit căruia în România respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie, art. 11 alin. (1) şi (2) referitor la dreptul internaţional şi dreptul intern, art. 16 alin. (1) referitor la egalitatea în drepturi, art. 20 referitor la tratatele internaţionale privind drepturile omului, art. 21 alin. (3) potrivit căruia părţile au dreptul la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil, art. 23 alin. (12) potrivit căruia nicio pedeapsă nu poate fi stabilită sau aplicată decât în condiţiile şi în temeiul legii, art. 24 alin. (1) referitor la dreptul la apărare, art. 53 referitor la restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, art. 61 alin. (1) referitor la rolul şi structura Parlamentului, art. 73 referitor la categoriile de legi, art. 124 alin. (2) referitor la înfăptuirea justiţiei şi art. 142 alin. (1) potrivit căruia Curtea Constituţională este garantul supremaţiei Constituţiei. De asemenea sunt invocate prevederile art. 19 din Convenţia Organizaţiei Naţiunilor Unite împotriva corupţiei, ale art. 6 şi art. 7 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, precum şi ale art. 49 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene. 47. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea observă că, răspunzând unor critici identice, prin Decizia nr. 405 din 15 iunie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 517 din 8 iulie 2016, a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că dispoziţiile art. 297 alin. (1) din Codul penal sunt constituţionale în măsura în care prin sintagma „îndeplineşte în mod defectuos“ din cuprinsul acestora se înţelege „îndeplineşte prin încălcarea legii“. 48. Cu acel prilej, Curtea, având în vedere specificul dreptului penal, a constatat că, deşi propriu folosirii în alte domenii, termenul „defectuos“ nu poate fi privit ca un termen adecvat folosirii în domeniul penal cu atât mai mult cu cât legiuitorul nu a circumscris existenţa acestui element al conţinutului constitutiv al infracţiunii de abuz în serviciu de îndeplinirea anumitor criterii. Cu alte cuvinte, legiuitorul nu a operat o circumstanţiere expresă în sensul precizării elementelor faţă de care defectuozitatea trebuie analizată. Curtea a observat că doctrina a apreciat că prin sintagma „îndeplineşte în mod defectuos“ se înţelege îndeplinirea făcută altfel decât se cuvenea să fie efectuată, defectuozitatea în îndeplinire putând privi conţinutul, forma sau întinderea îndeplinirii, momentul efectuării, condiţiile de efectuare etc. Totodată, Curtea a observat că jurisprudenţa a receptat cele reliefate în doctrină, fără a stabili însă criteriile ce trebuie avute în vedere la stabilirea defectuozităţii îndeplinirii atribuţiilor de serviciu, aceasta rezumându-se, în general, la a arăta că subiecţii activi ai infracţiunii au îndeplinit în mod defectuos atribuţii de serviciu fie prin raportare la dispoziţiile legii, fie prin raportare la menţiuni regăsite în hotărâri ale Guvernului, ordine ale miniştrilor, regulamente de organizare şi funcţionare, coduri deontologice sau fişe ale postului. Astfel, Curtea a constatat că termenul „defectuos“ nu este definit în Codul penal şi nici nu este precizat elementul în legătură cu care defectuozitatea este analizată, ceea ce determină lipsa de claritate şi previzibilitate a acestuia. Această lipsă de claritate, precizie şi previzibilitate a sintagmei „îndeplineşte în mod defectuos“ din cadrul dispoziţiilor criticate creează premisa aplicării acesteia ca rezultat al unor interpretări sau aprecieri arbitrare. 49. Având în vedere aceste aspecte, precum şi faptul că persoana care are calitatea de funcţionar în sensul legii penale trebuie să poată determina, fără echivoc, care este comportamentul ce poate avea semnificaţie penală, Curtea a constatat că sintagma „îndeplineşte în mod defectuos“ din cuprinsul dispoziţiilor art. 297 alin. (1) din Codul penal nu poate fi interpretată decât în sensul că îndeplinirea atribuţiei de serviciu se realizează „prin încălcarea legii“. Aceasta este singura interpretare care poate determina compatibilitatea normelor penale criticate cu dispoziţiile constituţionale referitoare la claritatea şi previzibilitatea legii. Totodată, Curtea a apreciat că raportarea la prescripţia normativă trebuie realizată şi în ipoteza analizei neîndeplinirii unui act cu atât mai mult cu cât, în domeniul penal, o inacţiune dobândeşte semnificaţie ilicită doar dacă aceasta reprezintă o încălcare a unei prevederi legale exprese care obligă la un anumit comportament într-o situaţie determinată. 50. Totodată, Curtea a constatat că, în materie penală, principiul legalităţii incriminării, „nullum crimen sine lege, nulla poena sine lege“, impune ca numai legiuitorul primar să poată stabili conduita pe care destinatarul legii este obligat să o respecte, în caz contrar aceştia supunându-se sancţiunii penale. Pentru aceste argumente, Curtea a constatat că dispoziţiile criticate încalcă prevederile art. 1 alin. (4) şi (5) din Constituţie prin faptul că permit configurarea elementului material al laturii obiective a infracţiunii de abuz în serviciu prin activitatea altor organe, altele decât Parlamentul - prin adoptarea legii, în temeiul art. 73 alin. (1) din Constituţie -, sau Guvern - prin adoptarea de ordonanţe şi ordonanţe de urgenţă, în temeiul delegării legislative prevăzute de art. 115 din Constituţie. Astfel, Curtea a constatat că dispoziţiile art. 297 alin. (1) din Codul penal sunt constituţionale în măsura în care prin sintagma „îndeplineşte în mod defectuos“ din cuprinsul acestora se înţelege „îndeplineşte prin încălcarea legii“. 51. De asemenea, Curtea a reţinut că, în exercitarea competenţei de legiferare în materie penală, legiuitorul trebuie să ţină seama de principiul potrivit căruia incriminarea unei fapte ca infracţiune trebuie să intervină ca ultim resort în protejarea unei valori sociale, ghidându-se după principiul „ultima ratio“. Ultima ratio are semnificaţia comună de procedeu sau metodă ultimă sau finală folosită pentru a atinge scopul urmărit. Curtea a apreciat că, în materie penală, acest principiu nu trebuie interpretat ca având semnificaţia că legea penală trebuie privită ca ultimă măsură aplicată din perspectivă cronologică, ci trebuie interpretat ca având semnificaţia că legea penală este singura în măsură să atingă scopul urmărit, alte măsuri de ordin civil, administrativ etc. fiind improprii în realizarea acestui deziderat. Curtea a reţinut că sarcina aplicării principiului „ultima ratio“ revine, pe de-o parte, legiuitorului, iar, pe de altă parte, organelor judiciare chemate să aplice legea. Astfel, Curtea a apreciat că responsabilitatea de a reglementa şi aplica, în acord cu principiul anterior menţionat, prevederile privind „abuzul în serviciu“ ţine atât de autoritatea legiuitoare primară/delegată (Parlament/ Guvern), cât şi de organele judiciare - Ministerul Public şi instanţele judecătoreşti -, indiferent dacă subiectul activ este acuzat conform unor reguli speciale de acuzare sau unor proceduri penale ordinare. 52. Reţinând că decizia Curţii Constituţionale a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, la data de 8 iulie 2016, iar încheierile de sesizare a instanţei de contencios constituţional în prezentele dosare sunt anterioare acestei date, Curtea urmează să respingă, ca devenită inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 297 alin. (1) din Codul penal. 53. În continuare, în ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 13^2 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, Curtea observă că, răspunzând unor critici similare, a respins excepţia de neconstituţionalitate prin Decizia nr. 400 din 15 iunie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 639 din 19 august 2016, şi prin Decizia nr. 405 din 15 iunie 2016, precitată. Cu acele prilejuri, Curtea a reţinut că Legea nr. 78/2000 constituie o reglementare specială, derogatorie de la dreptul comun, care instituie măsuri de prevenire, descoperire şi sancţionare a faptelor de corupţie şi se aplică unei categorii de persoane clar circumstanţiate de legiuitor încă din primul articol al legii. Statutul juridic diferit al acestor persoane, din perspectiva scopului urmărit de legiuitor prin dispoziţiile Legii nr. 78/2000, justifică stabilirea unui tratament juridic diferit, cum este şi incriminarea mai severă a infracţiunilor de abuz în serviciu şi infracţiunilor de uzurpare a funcţiei. Astfel fiind, şi întrucât textul de lege criticat se aplică fără privilegii sau discriminări în toate situaţiile ce implică persoane dintre cele arătate la art. 1 al legii, nu se poate susţine încălcarea principiului egalităţii în drepturi ori a principiului referitor la unicitatea, imparţialitatea şi egalitatea justiţiei. De altfel, împrejurarea că unele instanţe de judecată aplică diferit dispoziţiile legale criticate, considerându-le o formă agravată a infracţiunii de abuz în serviciu sau o infracţiune autonomă, nu reprezintă o problemă de constituţionalitate, deoarece, în acord cu art. 124 alin. (1) şi (2) din Constituţie, în procesul de înfăptuire a justiţiei, instanţele judecătoreşti interpretează în mod automat legea, interpretarea fiind o fază/condiţie sine qua non a procesului de aplicare a legii. Eventualele abuzuri ale organelor judiciare ce ţin de caracterul autonom sau nu al infracţiunii contestate nu pot fi convertite în motive de neconstituţionalitate şi, prin urmare, nu pot fi cenzurate de instanţa de contencios constituţional, fiind de competenţa instanţei de judecată învestite cu soluţionarea litigiului, respectiv a celor ierarhic superioare în cadrul căilor de atac prevăzute de lege. 54. Totodată, Curtea a constatat că nu poate fi reţinută nici critica potrivit căreia dispoziţiile art. 13^2 din Legea nr. 78/2000 sunt neconstituţionale deoarece nu precizează dacă trebuie să existe o relaţie de rudenie/prietenie între funcţionar şi persoana care a dobândit folosul necuvenit, ceea ce determină neclaritatea sintagmei „a obţinut“. Curtea a apreciat că, prin infracţiunea prevăzută de dispoziţiile art. 13^2 din Legea nr. 78/2000, legiuitorul a dorit incriminarea faptei de abuz în serviciu şi atunci când, pe lângă urmarea imediată prevăzută de dispoziţiile Codului penal, subiectul activ al infracţiunii obţine pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit. Referitor la sintagma „a obţinut“, Curtea a observat că aceasta are, potrivit Dicţionarului explicativ al limbii române, sensul de „a primit“, „a dobândit“, „a realizat“. În ceea ce priveşte folosul obţinut din săvârşirea infracţiunii, Curtea a apreciat că acesta presupune orice avantaje patrimoniale, bunuri, comisioane, împrumuturi, premii, prestaţii de servicii în mod gratuit, angajarea, promovarea în serviciu, dar şi avantaje nepatrimoniale, cu condiţia ca acestea să fie legal nedatorate. Expresia „pentru sine ori pentru altul“ se referă la destinaţia foloaselor, prin sintagma „pentru altul“ legiuitorul înţelegând să incrimineze şi o destinaţie colaterală, deviată a foloaselor obţinute din săvârşirea acestei infracţiuni de către funcţionarul public. Astfel, Curtea a considerat că nu are relevanţă existenţa unei relaţii de rudenie/prietenie între funcţionarul public şi persoana care a dobândit avantajul, esenţială fiind dobândirea de către o persoană (funcţionar public sau terţ) a unui folos necuvenit. 55. Având în vedere aceste aspecte, Curtea urmează să respingă, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 13^2 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie. 56. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: 1. Respinge, ca devenită inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 297 alin. (1) din Codul penal, excepţie ridicată de Iulian Lazăr şi Constantin Bebi Manole în Dosarul nr. 7.949/99/2009* al Curţii de Apel Iaşi - Secţia penală şi pentru cauze cu minori, de Nicolai Bogdan Cihodaru şi Ioana Necula în Dosarul nr. 817/45/2013*/a4 al Curţii de Apel Suceava - Secţia penală şi pentru cauze cu minori, de Elena Lucia Drăgan în Dosarul nr. 925/240/2015/a1 al Tribunalului Hunedoara - Secţia penală, de Teodorescu Dan Victor Enea, Ion Militaru Ion şi Ionaşcu Vasile Vali în Dosarul nr. 5.939/281/2010 al Curţii de Apel Ploieşti - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, de Vasile Dumitru Pomârleanu şi Dumitru Contoloru în Dosarul nr. 17/45/2013*/a5 al Curţii de Apel Suceava - Secţia penală şi pentru cauze cu minori, de Dănuţ Culeţu în Dosarul nr. 4.493/1/2014 al Tribunalului Constanţa - Secţia penală, de Marcu Marius Ovidiu în Dosarul nr. 11.123/3/2014 (2.969/2015) al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia I penală, de Andrei Varga în Dosarul nr. 230/1.752/2016 al Judecătoriei Jibou, de Dorin Andronic în Dosarul nr. 635/39/2015/a3 al Curţii de Apel Suceava - Secţia penală şi pentru cauze cu minori, de Valentina Elena Muşuroiu în Dosarul nr. 3.469/3/2015 al Tribunalului Bucureşti - Secţia I penală, de Maria Flore (fostă Bale), Sergiu Tiberiu Jupîn, Darius Chivari în Dosarul nr. 1.270/83/2016 al Tribunalului Satu Mare - Secţia penală şi de Dumitru Adrian Dume în Dosarul nr. 352/111/2015 al Curţii de Apel Oradea - Secţia penală şi pentru cauze cu minori. 2. Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de aceleaşi părţi în aceleaşi dosare ale aceloraşi instanţe şi constată că dispoziţiile art. 13^2 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Curţii de Apel Iaşi - Secţia penală şi pentru cauze cu minori, Curţii de Apel Suceava - Secţia penală şi pentru cauze cu minori, Tribunalului Hunedoara - Secţia penală, Curţii de Apel Ploieşti - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, Tribunalului Constanţa - Secţia penală, Curţii de Apel Bucureşti - Secţia I penală, Judecătoriei Jibou, Tribunalului Bucureşti - Secţia I penală, Tribunalului Satu Mare - Secţia penală şi Curţii de Apel Oradea - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 25 aprilie 2017. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Daniela Ramona Mariţiu -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
