Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌────────────────────┬────────────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├────────────────────┼────────────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├────────────────────┼────────────────────────┤
│Petre Lăzăroiu │- judecător │
├────────────────────┼────────────────────────┤
│Mircea Ştefan Minea │- judecător │
├────────────────────┼────────────────────────┤
│Daniel Marius Morar │- judecător │
├────────────────────┼────────────────────────┤
│Mona-Maria Pivniceru│- judecător │
├────────────────────┼────────────────────────┤
│Livia Doina Stanciu │- judecător │
├────────────────────┼────────────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├────────────────────┼────────────────────────┤
│Benke Károly │- magistrat-asistent-şef│
└────────────────────┴────────────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Loredana Veisa. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 5 alin. (2), art. 91 şi art. 230 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, art. 6 alin. (2), (3) şi (5) şi art. 1.103 alin. (1) din Codul civil, precum şi art. 700 din Codul civil din 1864, excepţie ridicată de Aron Orăşanu în Dosarul nr. 7.007/4/2013 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a IV-a civilă şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 477D/2016. 2. La apelul nominal se prezintă pentru autorul excepţiei de neconstituţionalitate mandatarul acestuia, domnul Marius-Silviu Orăşanu, iar pentru părţile Neagoe Ştefan şi Neagoe Stela, domnul avocat Dediu Gheorghe din cadrul Baroului Bucureşti. Procedura de citare este legal îndeplinită. 3. Magistratul-asistent-şef referă asupra faptului că mandatarul autorului excepţiei de neconstituţionalitate a depus mai multe acte emise de unităţile de parchet, ca urmare a sesizărilor depuse în legătură cu moştenirea ce face obiectul judecăţii instanţei a quo şi că acesta nu are studii juridice, drept care, având în vedere art. 83 din Codul de procedură civilă coroborat cu art. 14 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, nu poate pune concluzii în faţa Curţii Constituţionale. 4. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului părţilor Neagoe Ştefan şi Neagoe Stela, care solicită respingerea excepţiei ca neîntemeiată. 5. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate, arătând că dispoziţiile legale criticate sunt norme tranzitorii şi de punere în aplicare a Codului civil. Se arată că autorul excepţiei de neconstituţionalitate realizează o confuzie între normele de procedură aplicabile imediat şi cele de drept substanţial. În sensul constituţionalităţii art. 700 alin. 1 din Codul civil din 1864 sunt invocate Decizia nr. 374 din 19 martie 2009 şi Decizia nr. 1.394 din 29 octombrie 2009. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 6. Prin Decizia civilă nr. 3.339A din 23 septembrie 2015, pronunţată în Dosarul nr. 7.007/4/2013, Tribunalul Bucureşti - Secţia a IV-a civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 5 alin. (2), art. 91 şi art. 230 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 71/2011, art. 6 alin. (2), (3) şi (5) şi art. 1.103 alin. (1) din Codul civil, precum şi art. 700 din Codul civil din 1864, excepţie ridicată de Aron Orăşanu într-o cauză având ca obiect soluţionarea apelului formulat împotriva unei sentinţe prin care a fost admisă, printre altele, excepţia lipsei calităţii procesuale active a autorului excepţiei, motivat de faptul că nu a acceptat, în termenul de opţiune succesorală, o moştenire deschisă în anul 2003. 7. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se apreciază, în esenţă, că prin efectul dispoziţiilor art. 5 alin. (2), art. 91 şi art. 230 lit. a) din Legea nr. 71/2011 şi art. 6 alin. (2), (3) şi (5) din Codul civil se ajunge la crearea unei lex tertia, întrucât cauza sa se judecă atât potrivit Codului civil din 1864, cât şi noului Codul de procedură civilă. Se apreciază că nu se poate formula o excepţie procesuală în baza noului Cod de procedură civilă şi admite această excepţie în baza unui Cod civil abrogat; o asemenea aplicare a legii încalcă art. 15 alin. (2), art. 16 alin. (1) şi art. 44 alin. (2) din Constituţie. 8. Cu privire la art. 700 din Codul civil din 1864 şi art. 1.103 alin. (1) din Codul civil se arată că, prin reglementarea unui termen scurt de opţiune succesorală, acestea îngrădesc dreptul unui succesibil de a accede la moştenire, contrar art. 46 şi art. 53 din Constituţie. Un asemenea termen este unul discriminatoriu şi lipsit de proporţionalitate. 9. Tribunalul Bucureşti - Secţia a IV-a civilă apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. 10. Se arată că legea nouă este aplicabilă de îndată tuturor situaţiilor care se vor constitui, se vor modifica sau se vor stinge după intrarea ei în vigoare, precum şi tuturor efectelor produse de situaţiile juridice formate după abrogarea legii vechi. Faptul că norma de procedură este de imediată aplicare, iar normele de drept material presupun raportarea la legea aplicabilă din momentul incidenţei respectivului act sau fapt juridic nu înseamnă că se creează o lex tertia în aceste condiţii, se arată că dispoziţiile legale criticate nu încalcă art. 15 alin. (2) din Constituţie. 11. Cu privire la instituirea unui termen de opţiune succesorală se arată că raţiunea acestuia este de a curma starea de incertitudine asupra bunurilor unei persoane decedate, situaţia juridică a acestora trebuind soluţionată într-un interval de timp rezonabil. În consecinţă, nu se poate reţine că art. 700 din Codul civil din 1864 şi art. 1.103 alin. (1) din Codul civil încalcă art. 44 alin. (3) sau art. 46 din Constituţie. 12. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate. 13. Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Se arată că art. 5 alin. (2), art. 91 şi art. 230 lit. a) din Legea nr. 71/2011 şi art. 6 alin. (2), (3) şi (5) din Codul civil nu sunt contrare principiului neretroactivităţii legii şi nici egalităţii în drepturi, fiind firesc ca, pe de o parte, legea nouă să refuze supravieţuirea legii vechi şi să reglementeze domeniul său propriu de activitate şi, pe de altă parte, ca reglementările juridice succesive să prezinte diferenţe determinate de condiţiile obiective în care au fost adoptate. 14. Cu privire la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 700 din Codul civil din 1864 şi art. 1.103 alin. (1) din Codul civil se arată că, din punct de vedere istoric, prin Decretul nr. 73/1954 a avut loc o reducere a termenului de opţiune succesorală de la 30 de ani la 6 luni, pentru ca, în prezent, prin noul Cod civil, legiuitorul să considere că este mai potrivit ca acest termen să fie de 1 an. În sensul constituţionalităţii termenului de opţiune succesorală de 6 luni, Guvernul invocă jurisprudenţa Curţii Constituţionale, subliniind că opţiunea legiuitorului a avut în vedere, pe de o parte, necesitatea limitării la o perioadă de timp cât mai scurtă a incertitudinii cu privire la titularul dreptului real şi soluţionării întrun interval de timp rezonabil a situaţiei juridice a patrimoniului succesoral, iar, pe de altă parte, asigurarea posibilităţii oricărui succesibil de a-şi exercita dreptul de opţiune succesorală. 15. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, înscrisurile depuse, concluziile reprezentantului părţilor şi ale procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 16. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 17. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum a fost formulat, îl reprezintă dispoziţiile art. 5 alin. (2), art. 91 şi art. 230 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 71/2011, art. 6 alin. (2), (3) şi (5) şi art. 1.103 alin. (1) din Codul civil, precum şi art. 700 din Codul civil din 1864. Curtea observă că art. 230 din Legea nr. 71/2011 nu are decât un singur alineat, iar instanţa, din eroare, cu privire la acest text legal a şi admis şi a şi respins cererea de sesizare a Curţi Constituţionale. În acest caz, odată ce instanţa a sesizat Curtea Constituţională, aceasta din urmă a fost şi rămâne legal învestită, fără a i se putea opune Curţii Constituţionale necorelările cuprinse în hotărârea judecătorească menţionată. De asemenea, Curtea mai observă că nu este criticat întregul art. 700 din Codul civil din 1864, ci numai alineatul 1 al acestui articol, astfel încât numai acesta va fi reţinut ca şi obiect al excepţiei de neconstituţionalitate. Prin urmare, obiect al excepţiei îl constituie dispoziţiile art. 5 alin. (2), art. 91 şi art. 230 lit. a) din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 409 din 10 iunie 2011, art. 6 alin. (2), (3) şi (5) şi art. 1.103 alin. (1) din Codul civil, precum şi art. 700 alin. (1) din Codul civil din 1864, care au următorul conţinut: - Art. 5 alin. (2) din Legea nr. 71/2011: „(2) Dispoziţiile Codului civil sunt aplicabile şi efectelor viitoare ale situaţiilor juridice născute anterior intrării în vigoare a acestuia, derivate din starea şi capacitatea persoanelor, din căsătorie, filiaţie, adopţie şi obligaţia legală de întreţinere, din raporturile de proprietate, inclusiv regimul general al bunurilor, şi din raporturile de vecinătate, dacă aceste situaţii juridice subzistă după intrarea în vigoare a Codului civil.“; – Art. 91 din Legea nr. 71/2011: „Moştenirile deschise înainte de intrarea în vigoare a Codului civil sunt supuse legii în vigoare la data deschiderii moştenirii.“; – Art. 230 lit. a) din Legea nr. 71/2011: "La data intrării în vigoare a Codului civil se abrogă: a) Codicele civil (sau Codul civil din 1864), publicat în Monitorul Oficial nr. 271 din 4 decembrie 1864, nr. 7 din 12 ianuarie 1865, nr. 8 din 13 ianuarie 1865, nr. 8 din 14 ianuarie 1865, nr. 11 din 16 ianuarie 1865, nr. 13 din 19 ianuarie 1865, cu modificările şi completările ulterioare, cu excepţia dispoziţiilor art. 1.169-1.174 şi 1.176-1.206, care se abrogă la data intrării în vigoarea Legii nr. 134/2010;;" – Art. 6 alin. (2), (3) şi (5) din Codul civil: "(2) Actele şi faptele juridice încheiate ori, după caz, săvârşite sau produse înainte de intrarea în vigoare a legii noi nu pot genera alte efecte juridice decât cele prevăzute de legea în vigoare la data încheierii sau, după caz, a săvârşirii ori producerii lor.(3) Actele juridice nule, anulabile sau afectate de alte cauze de ineficacitate la data intrării în vigoare a legii noi sunt supuse dispoziţiilor legii vechi, neputând fi considerate valabile ori, după caz, eficace potrivit dispoziţiilor legii noi. [...](5) Dispoziţiile legii noi se aplică tuturor actelor şi faptelor încheiate sau, după caz, produse ori săvârşite după intrarea sa în vigoare, precum şi situaţiilor juridice născute după intrarea sa în vigoare.;" – Art. 1.103 alin. (1) din Codul civil: „(1) Dreptul de opţiune succesorală se exercită în termen de un an de la data deschiderii moştenirii.“; – Art. 700 din Codul civil din 1864: „Dreptul de a accepta succesiunea se prescrie printr-un termen de 6 luni socotit de la deschiderea succesiunii.“ 18. În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 15 alin. (2) privind principiul neretroactivităţii, art. 16 alin. (1) privind egalitatea în faţa legii, art. 44 alin. (2) şi (3) privind dreptul de proprietate privată, art. 46 privind dreptul la moştenire şi art. 53 privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi. 19. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea observă că, din dosarul instanţei a quo, rezultă că moştenirea care face obiectul judecăţii a fost deschisă anterior datei de 1 octombrie 2011, iar cererea de anulare a certificatului de moştenitor a fost formulată la data 15 martie 2013. Potrivit art. 91 din Legea nr. 71/2011, criticat în prezenta cauză, „Moştenirile deschise înainte de intrarea în vigoare a Codului civil sunt supuse legii în vigoare la data deschiderii moştenirii“ . Prin urmare, normele de drept material aplicabile în speţă sunt cele cuprinse în Codul civil din 1864, aspect de care este nemulţumit autorul excepţiei de neconstituţionalitate, în timp ce normele de procedură aplicabile, potrivit art. 3 din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 365 din 30 mai 2012, sunt cele ale noului Cod de procedură civilă, intrat în vigoare la 15 februarie 2013. Solicitând constatarea neconstituţionalităţii normei intertemporale [art. 91 din Legea nr. 71/2011], autorul excepţiei urmăreşte ca în cauza sa să se aplice noul Cod civil, care prevede condiţii mai puţin restrictive sub aspectul perioadei de opţiune succesorală [aceasta a crescut de la 6 luni la 1 an]. Este, însă, de observat că nici în aceste condiţii, având în vedere situaţia de fapt din dosar, autorul nu are un act de acceptare a succesiunii în termen de 1 an de la data deschiderii celor două succesiuni. În consecinţă, având în vedere că cererea de chemare în judecată urmăreşte anularea unui act juridic întemeiat pe Codul civil din 1864, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 6 alin. (2), (3) şi (5) şi art. 1.103 alin. (1) din Codul civil este inadmisibilă, textele menţionate neavând legătură cu soluţionarea cauzei. 20. De asemenea, Curtea constată că excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 5 alin. (2) din Legea nr. 71/2011 este inadmisibilă, întrucât textul criticat, normă intertemporală, vizează efectele viitoare ale situaţiilor juridice născute anterior intrării în vigoare a noului Cod civil, pe când cauza a quo vizează anularea unui act juridic întemeiat pe Codul civil din 1864; prin urmare, în discuţie nu sunt efectele viitoare ale situaţiilor juridice stabilite înainte de 1 octombrie 2011, ci caracterul valid al încheierii actului juridic întemeiat pe Codul civil din 1864. Excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 230 lit. a) din Legea nr. 71/2011 este, de asemenea, inadmisibilă, pentru că, indiferent de abrogarea sau nu a Codului civil din 1864, de adoptarea sau nu a unui nou Cod civil, actul juridic contestat a fost încheiat sub imperiul Codului civil din 1864, astfel încât acţiunea în constatarea nulităţii se va supune, din punctul de vedere al condiţiilor substanţiale, tot Codului civil din 1864. 21. Prin urmare, Curtea constată că numai excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 91 din Legea nr. 71/2011 şi art. 700 alin. 1 din Codul civil din 1864 îndeplineşte condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992. 22. Cu privire la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 91 din Legea nr. 71/2011, Curtea observă că art. 651 din Codul civil din 1864 prevedea că „Succesiunile se deschid prin moarte“, astfel că legea aplicabilă devoluţiunii succesorale în cazul conflictului în timp de legi succesorale succesive, în concepţia Codului civil din 1864, este cea de la momentul deschiderii succesiunii. Aceeaşi concepţie este menţinută şi în art. 954 alin. (1) din noul Cod civil, potrivit căruia „Moştenirea unei persoane se deschide în momentul decesului acestuia“. În acest context normativ, legiuitorul a ales ca reglarea aplicării regimului juridic în privinţa succesiunilor deschise în cazul abrogării vechiului cod şi intrării în vigoare a noului cod să fie realizată prin prevederile unei legi distincte, care să indice expressis verbis criteriul avut în vedere pentru a determina legea aplicabilă succesiunii. Desigur, chiar şi în lipsa unei asemenea legi, aşadar, în condiţiile în care legiuitorul nu ar fi normativizat o asemenea normă intertemporală, printr-o interpretare teleologică, s-ar fi ajuns la aceeaşi concluzie. 23. Această normă intertemporală este reprezentată de art. 91 din Legea nr. 71/2011, care dispune cu privire la legea aplicabilă în privinţa moştenirilor, alegând drept criteriu în ipoteza succesiunii în timp a legilor data deschiderii acestora, normă de drept substanţial. Consecinţele ataşate decesului în planul regimului succesoral reprezintă o facta praeterita, care nu mai pot fi repuse în discuţie sau modificate, acestea deja aparţinând trecutului, astfel încât vor fi guvernate de legea aplicabilă de la momentul constituirii/naşterii lor. Cu alte cuvinte, această soluţie legislativă nu face altceva decât să respecte domeniul propriu de aplicare a fiecărui cod civil, în deplin acord cu art. 15 alin. (2) din Constituţie. 24. Cu privire la invocarea art. 16 alin. (1) şi art. 44 alin. (2) din Constituţie, Curtea constată că acestea nu au incidenţă în cauză, întrucât nu se pune vreo problemă care să vizeze egalitatea în drepturi sau dreptul la proprietate privată, ci corecta aplicare în timp a legilor. De asemenea, aspectele invocate de autorul excepţiei referitoare la crearea de către instanţele judecătoreşti a unei lex tertia, prin combinarea prevederilor Codului civil din 1864 cu cele ale noului Cod de procedură civilă, sunt greşite, reglementarea de drept material, indiferent că este noul sau vechiul Cod civil, neputând fi confundată cu reglementarea de drept procesual în vigoare la momentul valorificării dreptului. 25. Cu privire la dispoziţiile art. 700 alin. 1 din Codul civil din 1864, Curtea s-a mai pronunţat în sensul constituţionalităţii textului legal criticat din perspectiva art. 46 din Constituţie, spre exemplu, prin Decizia nr. 1.102 din 21 septembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 763 din 16 noiembrie 2010, Decizia nr. 343 din 25 martie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 303 din 10 mai 2010, Decizia nr. 1.394 din 29 octombrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 841 din 7 decembrie 2009, Decizia nr. 777 din 12 mai 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 520 din 29 iulie 2009, Decizia nr. 547 din 9 aprilie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 499 din 20 iulie 2009, Decizia nr. 374 din 19 martie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 393 din 10 iunie 2009, Decizia nr. 452 din 15 mai 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 370 din 31 mai 2007, Decizia nr. 138 din 11 iulie 2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 484 din 4 octombrie 2000, ale căror considerente şi soluţie îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă. 26. Prin aceste decizii, Curtea, în esenţă, a statuat că dispoziţiile art. 700 alin. 1 din Codul civil au ca obiect dreptul subiectiv de opţiune succesorală, iar nu însuşi dreptul la moştenire, care este garantat prin art. 46 din Constituţie. În reglementarea dată de Codul civil, moştenirea se transmite de drept asupra succesorilor din momentul morţii celui care lasă moştenirea, fără a fi necesară vreo manifestare de voinţă din partea succesibilului şi chiar fără ştirea lui, astfel că patrimoniul succesoral nu rămâne niciun moment fără titular. Dar, întrucât este de principiu că nimeni nu poate fi obligat să accepte o moştenire ce i se cuvine, transmiterea patrimoniului succesoral, deşi operează de la decesul celui care lasă moştenirea, nu este nici definitivă şi nici obligatorie. De aceea, succesibilul are un drept de opţiune succesorală, putând alege între, pe de o parte, consolidarea (confirmarea) titlului de moştenitor prin acceptarea moştenirii şi, pe de altă parte, desfiinţarea acestui titlu prin renunţare la succesiune. Acest drept de opţiune succesorală, la fel ca, de altfel, însuşi dreptul la moştenire, este un drept patrimonial, supus, prin urmare, prescripţiei extinctive. Stabilirea duratei termenului de prescripţie extinctivă constituie o materie care intră, desigur, în competenţa legiuitorului. Astfel, reducerea termenului de opţiune succesorală de la 30 de ani la 6 luni prin Decretul nr. 73/1954 a constituit opţiunea legiuitorului pentru a limita la o perioadă cât mai scurtă de timp incertitudinea cu privire la titularul dreptului real şi pentru a se îngădui, practic, oricărui succesibil exercitarea dreptului de opţiune succesorală. Prin urmare, termenul de prescripţie extinctivă de 6 luni nu este de natură să îngrădească dreptul la moştenire consfinţit prin art. 46 din Constituţie. Sub acest aspect, Curtea a reţinut că un argument suplimentar îl constituie chiar existenţa dispoziţiilor legale referitoare la repunerea în termen. 27. În continuarea celor de mai sus, Curtea constată că, prin impunerea unui termen de prescripţie extinctiv asociat dreptului la moştenire, statul a adus o limitare a acestui drept [drept care nu este, prin esenţa sa, absolut, ci relativ], limitare, care, însă, este justificată. Chiar dacă în deciziile indicate nu s-au efectuat referiri exprese la un test de proporţionalitate [cu privire la „testul“ de proporţionalitate, a se vedea Decizia nr. 686 din 26 noiembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 68 din 27 ianuarie 2015, Decizia nr. 390 din 2 iulie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 532 din 17 iulie 2014, sau Decizia nr. 266 din 21 mai 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 443 din 19 iulie 2013], acesta a fost implicit realizat, după cum urmează: a existat un scop legitim urmărit, respectiv limitarea la o perioadă de timp cât mai scurtă a incertitudinii cu privire la titularul dreptului real şi îngăduirea posibilităţii oricărui succesibil de a-şi exercita dreptul de opţiune succesorală; măsura este adecvată, fiind capabilă în sine să ducă la îndeplinirea scopului legitim urmărit, este necesară, fiind o atingere minimă adusă dreptului la moştenire, statul dozându-şi în mod corespunzător intervenţia; de asemenea, măsura este proporţională, păstrând un just echilibru între interesele generale ale societăţii, şi anume evitarea incertitudinii juridice în privinţa situaţiei juridice a bunurilor lui de cujus, şi interesele individuale ale succesibilului, termenul fiind suficient de consistent din punct de vedere temporal pentru ca acesta să îşi poată manifesta opţiunea succesorală [acceptarea tacită sau expresă a moştenirii]. Fiind astfel configurat dreptul la moştenire, Curtea constată că prescripţia extinctivă reglementată prin art. 700 alin. 1 din Codul civil din 1864 ţine de conţinutul dreptului, iar art. 53 din Constituţie nu are incidenţă în cauză ratione materiae. 28. Cu privire la invocarea art. 44 alin. (3) din Constituţie, Curtea reţine că acesta nu are incidenţă în cauză, nefiind reglementat vreun transfer silit de proprietate în favoarea statului. Faptul că prin neexercitarea dreptului de opţiune succesorală s-ar putea ca statul să devină proprietar al bunurilor din masa succesorală nu este o consecinţă a dispoziţiilor art. 44 alin. (3) din Constituţie, ci a nevalorificării dreptului la moştenire de către succesibili. 29. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: 1. Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 5 alin. (2) şi art. 230 lit. a) din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, art. 6 alin. (2), (3) şi (5) şi art. 1.103 alin. (1) din Codul civil, excepţie ridicată de Aron Orăşanu în Dosarul nr. 7.007/4/2013 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a IV-a civilă. 2. Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate formulată de acelaşi autor în acelaşi dosar al aceleiaşi instanţe judecătoreşti şi constată că dispoziţiile art. 91 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil şi art. 700 alin. 1 din Codul civil din 1864 sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Tribunalului Bucureşti - Secţia a IV-a civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 25 aprilie 2017. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent-şef, Benke Károly -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
