Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Oana-Cristina Puică│- │
│ │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Nicoleta-Ecaterina Eucarie. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 421 pct. 2 lit. b) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Elena Cojocaru, Constantin Cojocaru şi Constantin Sergiu Cojocaru în Dosarul nr. 6.025/110/2014/a2 al Curţii de Apel Bacău - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 423D/2018. 2. La apelul nominal se prezintă personal autorul excepţiei Constantin Cojocaru, asistat de avocatul Adrian Toni Neacşu, care îi reprezintă, totodată, pe autorii excepţiei Elena Cojocaru şi Constantin Sergiu Cojocaru, potrivit împuternicirii avocaţiale depuse la dosar. Lipsesc celelalte părţi, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul avocatului autorilor excepţiei, care solicită admiterea acesteia pentru argumentele invocate în faţa Curţii de Apel Bacău - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie. În acest sens, subliniază că excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 421 pct. 2 lit. b) din Codul de procedură penală este admisibilă, chiar dacă se critică o omisiune a legiuitorului, întrucât Curtea a verificat constituţionalitatea unor dispoziţii de lege în cazuri similare. Consideră că textul criticat este deficitar, întrucât legiuitorul nu a prevăzut posibilitatea ca, în situaţia în care judecata lipseşte la prima instanţă, instanţa de control judiciar să desfiinţeze sentinţa instanţei de fond şi să dispună rejudecarea de către instanţa a cărei hotărâre a fost desfiinţată. Totodată, arată că instanţele de judecată, constatând că textul de lege analizat este deficitar, aplică direct prevederile art. 6 referitor la dreptul la un proces echitabil din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi ale art. 2 privind dreptul la două grade de jurisdicţie în materie penală din Protocolul nr. 7 la Convenţie. 4. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei, în principal, ca inadmisibilă, întrucât autorul acesteia nu formulează o veritabilă critică de neconstituţionalitate, ci solicită, în realitate, completarea dispoziţiilor de lege criticate cu un nou caz de rejudecare de către instanţa a cărei hotărâre a fost desfiinţată. O asemenea solicitare nu intră însă în competenţa de soluţionare a Curţii Constituţionale, care, potrivit dispoziţiilor art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, se pronunţă numai asupra constituţionalităţii actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului. Modificarea şi completarea conţinutului unei norme juridice constituie o prerogativă exclusivă a autorităţii legislative, în lumina dispoziţiilor art. 61 alin. (1) din Constituţie, potrivit cărora „Parlamentul este [...] unica autoritate legiuitoare a ţării“. În subsidiar, apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, întrucât, în temeiul prevederilor constituţionale ale art. 126 alin. (2), procedura de judecată este prevăzută numai prin lege, iar potrivit dispoziţiilor art. 129 din Constituţie, împotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele: 5. Prin Încheierea din 7 martie 2018, pronunţată în Dosarul nr. 6.025/110/2014/a2, Curtea de Apel Bacău - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 421 pct. 2 lit. b) din Codul de procedură penală. Excepţia a fost ridicată de Elena Cojocaru, Constantin Cojocaru şi Constantin Sergiu Cojocaru cu ocazia soluţionării apelurilor formulate într-o cauză penală. 6. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii acesteia susţin, în esenţă, că dispoziţiile art. 421 pct. 2 lit. b) din Codul de procedură penală încalcă principiul legalităţii, dreptul la un proces echitabil şi la folosirea căilor de atac prevăzute de lege, precum şi dreptul la două grade de jurisdicţie în materie penală, întrucât legiuitorul nu a reglementat printre cazurile de casare cu trimitere spre rejudecarea cauzei de către instanţa a cărei hotărâre a fost desfiinţată ipoteza în care „judecata lipseşte la prima instanţă“. În acest sens, autorii excepţiei arată că în dispoziţiile de lege criticate sunt prevăzute limitativ situaţiile în care, admiţând apelul, instanţa de control judiciar desfiinţează sentinţa primei instanţe şi dispune rejudecarea de către instanţa a cărei hotărâre a fost desfiinţată. Astfel, rejudecarea de către această instanţă are loc numai atunci când: judecata cauzei la prima instanţă a avut loc în lipsa unei părţi nelegal citate sau care, legal citată, a fost în imposibilitate de a se prezenta şi de a înştiinţa instanţa despre această imposibilitate; au fost încălcate dispoziţiile privind compunerea completului de judecată; au fost încălcate dispoziţiile privind publicitatea şedinţei de judecată; procurorul nu a participat la judecată, atunci când participarea sa este obligatorie potrivit legii; inculpatul nu a fost prezent, iar participarea sa este obligatorie potrivit legii; inculpatul sau celelalte părţi nu au fost asistate de către avocat, deşi asistenţa juridică este obligatorie. Întrucât aceste cazuri sunt limitativ prevăzute de textul de lege criticat, instanţa de apel nu poate dispune rejudecarea cauzei de către instanţa a cărei hotărâre a fost desfiinţată pentru motive de nulitate relativă, constând în încălcări ale normelor care vizează desfăşurarea procesului penal. Consideră că reglementarea este deficitară şi nu acoperă toate situaţiile în care lipseşte practic judecata în primă instanţă a procesului penal. Astfel, susţine că în jurisprudenţă „există nenumărate soluţii de admitere a căii de atac şi de trimitere a cauzei spre rejudecare dacă se apreciază că a fost încălcat dreptul la un proces echitabil cu ocazia judecării fondului ori există vreun alt viciu semnificativ şi substanţial care conduce la încălcarea dreptului la dublul grad de jurisdicţie în materie penală“. Cu titlu exemplificativ, arată că „practica judiciară a stabilit că există astfel de cazuri atunci când: s-a dispus condamnarea pentru o altă infracţiune decât cea care face obiectul trimiterii în rejudecare; instanţa a omis să se pronunţe cu privire la una sau mai multe dintre infracţiunile pentru care s-a dispus trimiterea în judecată; lipseşte cercetarea judecătorească în primă instanţă; lipseşte cu totul motivarea hotărârii instanţei de fond; s-a aplicat o singură pedeapsă pentru mai multe infracţiuni; s-au încălcat principiile fundamentale ale contradictorialităţii şi nemijlocirii administrării probelor la instanţa de fond“. Menţionează că, în situaţii de acest gen, instanţele de control judiciar au făcut aplicarea prevederilor art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi ale art. 2 din Protocolul nr. 7 la Convenţie, prin prisma dispoziţiilor art. 20 alin. (2) din Constituţie. Or, în ipotezele de mai sus, dacă se aplică formal dispoziţiile art. 421 pct. 2 lit. b) din Codul de procedură penală, inculpatul ajunge să beneficieze efectiv de un singur grad de jurisdicţie, iar dreptul la o cale de atac devine iluzoriu. Arată că, în apel, potrivit efectului devolutiv al acestuia, are loc o nouă judecată în fond, pe baza probatoriului deja administrat în cauză, dar şi a altor probe pertinente, concludente şi utile, administrate pentru prima dată în apel. Consideră însă că efectul devolutiv nu poate fi înţeles ca o administrare a întregului material probator şi deci ca o efectuare a întregii cercetări judecătoreşti de către instanţa de apel, întrucât aceasta din urmă trebuie să realizeze un control judiciar, neputând suplini lipsa cercetării judecătoreşti în primă instanţă. În caz contrar, s-ar ajunge la situaţii inacceptabile, în care prima instanţă, în urma unei cercetări judecătoreşti superficiale, soluţionează cauza în fond, fără respectarea principiilor care guvernează faza de judecată, întemeindu-se pe împrejurarea că, în baza efectului devolutiv, instanţa superioară va administra ea însăşi probele pe care, din motive subiective, prima instanţă nu le-a administrat în mod nemijlocit. Apreciază că realizarea în apel a întregii cercetări judecătoreşti ar răpi inculpatului un grad de jurisdicţie şi i-ar afecta în mod grav dreptul la apărare, câtă vreme el nu ar mai avea la dispoziţie nicio cale de atac. 7. Curtea de Apel Bacău - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie arată că, potrivit prevederilor art. 20 din Legea fundamentală, dispoziţiile constituţionale privind drepturile şi libertăţile cetăţenilor vor fi interpretate şi aplicate în concordanţă cu Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, cu pactele şi cu celelalte tratate la care România este parte, iar dacă există neconcordanţe între pactele şi tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, şi legile interne, au prioritate reglementările internaţionale, cu excepţia cazului în care Constituţia sau legile interne conţin dispoziţii mai favorabile. În conformitate cu aceste dispoziţii constituţionale, instanţele de judecată au obligaţia să aplice direct în dreptul intern standardele Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi jurisprundenţa creată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în interpretarea acesteia. Având în vedere aceste aspecte, menţionează că „atât în lucrările de specialitate, cât şi în practica judiciară, inclusiv a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, s-a reţinut că se poate dispune trimiterea cauzei spre rejudecare şi atunci când - în primă instanţă - a fost încălcat dreptul la un proces echitabil sau există vreun alt viciu semnificativ şi substanţial care conduce la încălcarea dreptului la dublul grad de jurisdicţie în materie penală, garantat de prevederile art. 2 din Protocolul adiţional nr. 7 la Convenţia europeană“. Arată că „urmează ca instanţa de apel, în deliberare, să aprecieze dacă în cauză sunt incidente aspectele mai sus arătate şi dacă se justifică sau nu desfiinţarea hotărârilor apelate şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe, respectiv, Tribunalul Bacău, sau soluţionarea pe fond a apelurilor şi examinarea legalităţii şi temeiniciei sentinţelor de condamnare a inculpaţilor“. 8. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 9. Avocatul Poporului consideră că excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 421 pct. 2 lit. b) din Codul de procedură penală, astfel cum a fost formulată, este inadmisibilă, întrucât aspectele invocate de autorii excepţiei vizează atât probleme de interpretare şi aplicare a legii, de competenţa exclusivă a instanţei de judecată, cât şi o eventuală completare a textului de lege criticat. Astfel, observă că, în încheierea de sesizare a Curţii Constituţionale, instanţa de judecată a reţinut că „se poate dispune trimiterea cauzei spre rejudecare şi atunci când, în primă instanţă, a fost încălcat dreptul la un proces echitabil sau există vreun alt viciu semnificativ şi substanţial care conduce la încălcarea dreptului la dublul grad de jurisdicţie în materie penală garantat de prevederile art. 2 din Protocolul adiţional nr. 7 la Convenţia europeană“. De asemenea, din analiza susţinerilor autorilor excepţiei de neconstituţionalitate reiese că aceştia doresc o completare a dispoziţiilor art. 421 pct. 2 lit. b) din Codul de procedură penală, în sensul reglementării de către legiuitor a unui caz de desfiinţare a hotărârii primei instanţe, cu trimiterea spre rejudecare, atunci când nu a fost realizată o cercetare judecătorească. Or, potrivit prevederilor art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, „Curtea Constituţională se pronunţă numai asupra constituţionalităţii actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului“. În jurisprudenţa sa, Curtea a statuat în mod constant că nu îşi poate asuma rolul de a crea, de a abroga sau de a modifica o normă juridică spre a îndeplini rolul de legislator pozitiv şi nici nu se poate substitui legiuitorului pentru adăugarea unor noi prevederi celor instituite, întrucât ar contraveni dispoziţiilor art. 61 din Constituţie, potrivit căruia „Parlamentul este [...] unica autoritate legiuitoare a ţării“. 10. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, notele scrise depuse la dosar, susţinerile autorilor excepţiei, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 11. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 12. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 421 pct. 2 lit. b) din Codul de procedură penală, modificate prin prevederile art. II pct. 107 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 18/2016 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, precum şi pentru completarea art. 31 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 389 din 23 mai 2016. Textul de lege criticat are următorul cuprins: „Instanţa, judecând apelul, pronunţă una dintre următoarele soluţii: [...] 2. admite apelul şi: [...] b) desfiinţează sentinţa primei instanţe şi dispune rejudecarea de către instanţa a cărei hotărâre a fost desfiinţată pentru motivul că judecarea cauzei la acea instanţă a avut loc în lipsa unei părţi nelegal citate sau care, legal citată, a fost în imposibilitate de a se prezenta şi de a înştiinţa instanţa despre această imposibilitate, invocată de acea parte. Rejudecarea de către instanţa a cărei hotărâre a fost desfiinţată se dispune şi atunci când instanţa nu s-a pronunţat asupra unei fapte reţinute în sarcina inculpatului prin actul de sesizare sau asupra acţiunii civile ori când există vreunul dintre cazurile de nulitate absolută, cu excepţia cazului de necompetenţă, când se dispune rejudecarea de către instanţa competentă.“ 13. În susţinerea neconstituţionalităţii acestor dispoziţii de lege, autorii excepţiei invocă încălcarea prevederilor constituţionale ale art. 1 alin. (5) referitor la principiul legalităţii, ale art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil şi ale art. 129 referitor la folosirea căilor de atac, precum şi ale art. 11 alin. (1) şi (2) privind tratatele ratificate de Parlament şi ale art. 20 referitor la tratatele internaţionale privind drepturile omului, raportate la prevederile art. 6 referitor la dreptul la un proces echitabil din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi ale art. 2 privind dreptul la două grade de jurisdicţie în materie penală din Protocolul nr. 7 la Convenţie. 14. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că dispoziţiile art. 421 pct. 2 din Codul de procedură penală prevăd soluţiile de admitere a apelului pe care le poate pronunţa instanţa de control judiciar şi cazurile în care acestea intervin. Excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 421 pct. 2 lit. b) din Codul de procedură penală - care reglementează soluţia de admitere a apelului constând în desfiinţarea sentinţei primei instanţe şi dispunerea rejudecării de către instanţa a cărei hotărâre a fost desfiinţată - a fost ridicată în cursul judecării căii ordinare de atac a apelului, anterior pronunţării unei soluţii de către instanţa de control judiciar. 15. Curtea observă că, în speţă, a fost formulată calea de atac a apelului de către inculpatul Constantin Sergiu Cojocaru împotriva Sentinţei penale nr. 37/D din 28 ianuarie 2016, pronunţată de Tribunalul Bacău - Secţia penală în Dosarul nr. 2.353/110/2015, precum şi de inculpaţii Elena Cojocaru şi Constantin Cojocaru împotriva Sentinţei penale nr. 144/D din 19 aprilie 2016, pronunţată de Tribunalul Bacău - Secţia penală în Dosarul nr. 6.025/110/2014, iar prin Încheierea din 2 iunie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 6.025/110/2014, Curtea de Apel Bacău - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie a dispus reunirea celor două cauze, unul dintre motivele de apel comune fiind neefectuarea cercetării judecătoreşti de către instanţa de fond. Soluţionând apelul, Curtea de Apel Bacău - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie a pronunţat Decizia penală nr. 1.068 din 2 octombrie 2018, prin care a constatat că este nejustificată critica inculpaţilor vizând desfiinţarea sentinţelor penale şi trimiterea cauzei spre rejudecare, deoarece lipseşte cercetarea judecătorească în primă instanţă. 16. Astfel, Curtea apreciază că autorii excepţiei pun în discuţie o problemă ipotetică, ce nu are legătură cu soluţionarea cauzei, având în vedere că instanţa de control judiciar a constatat că nu este întemeiat motivul de apel referitor la lipsa cercetării judecătoreşti la instanţa de fond. În aceste condiţii, în ipoteza admiterii excepţiei de neconstituţionalitate, decizia Curţii Constituţionale nu ar putea avea niciun efect concret asupra cauzei deja soluţionate. Or, potrivit prevederilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, „Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti [...] privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei [...]“. Curtea a statuat, în jurisprudenţa sa, că „legătura cu soluţionarea cauzei“ presupune atât aplicabilitatea dispoziţiilor de lege criticate în cauza dedusă judecăţii, cât şi pertinenţa excepţiei de neconstituţionalitate în desfăşurarea procesului, condiţii ce trebuie întrunite cumulativ pentru a fi satisfăcute exigenţele impuse de prevederile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992. Prin urmare, condiţia incidenţei textului de lege criticat în soluţionarea cauzei aflate pe rolul instanţei judecătoreşti nu trebuie analizată in abstracto, ci trebuie verificată, în primul rând, prin prisma efectelor unei eventuale constatări a neconstituţionalităţii dispoziţiilor de lege criticate (Decizia nr. 438 din 8 iulie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 600 din 12 august 2014, paragraful 15, Decizia nr. 465 din 23 septembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 788 din 29 octombrie 2014, paragraful 20, şi Decizia nr. 230 din 16 aprilie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 554 din 5 iulie 2019, paragraful 20). 17. Curtea constată că dispoziţiile art. 421 pct. 2 lit. b) din Codul de procedură penală nu au legătură cu soluţionarea cauzei în sensul prevederilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, sub aspectul pertinenţei excepţiei de neconstituţionalitate în desfăşurarea procesului, din perspectiva efectelor unei eventuale constatări a neconstituţionalităţii dispoziţiilor de lege criticate, astfel încât excepţia de neconstituţionalitate formulată este inadmisibilă. 18. În acelaşi sens sunt şi soluţia şi considerentele Deciziei nr. 654 din 17 octombrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 205 din 7 martie 2018, prin care Curtea a respins, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 421 pct. 2 lit. b) din Codul de procedură penală, cu privire la o critică similară. 19. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 421 pct. 2 lit. b) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Elena Cojocaru, Constantin Cojocaru şi Constantin Sergiu Cojocaru în Dosarul nr. 6.025/110/2014/a2 al Curţii de Apel Bacău - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Curţii de Apel Bacău - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 20 aprilie 2021. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Oana-Cristina Puică ----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
