Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Petre Lăzăroiu │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mircea Ştefan Minea│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Simona-Maya │- judecător │
│Teodoroiu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mihaela Ionescu │- │
│ │magistrat-asistent│
├───────────────────┴──────────────────┤
│ │
└──────────────────────────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Cosmin Grancea. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 65 alin. (1) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Călin Cristian Coşar în Dosarul nr. 66/752/2017/a1 al Tribunalului Militar Cluj şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 2.707D/2017. 2. La apelul nominal se prezintă autorul excepţiei, asistat de avocat Manuela Crişan din cadrul Baroului Cluj, cu împuternicire avocaţială depusă la dosar. Lipseşte cealaltă parte, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită. Magistratul-asistent referă asupra cauzei şi arată că, la dosar, autorul excepţiei de neconstituţionalitate a depus concluzii scrise. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul apărătorului autorului excepţiei de neconstituţionalitate care solicită admiterea acesteia, reiterând concluziile cuprinse în notele scrise aflate la dosar. 4. Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, solicită respingerea, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate. Apreciază că dispoziţiile art. 124 alin. (2) din Constituţie nu au legătură cu soluţionarea prezentei excepţii de neconstituţionalitate, întrucât procurorii nu înfăptuiesc justiţia. În acelaşi fel, consideră că dispoziţiile art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale nu au legătură cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate, întrucât acestea acordă părţilor dreptul la un tribunal independent şi imparţial, procurorul nefăcând parte din acesta. Arată că, potrivit art. 132 alin. (1) din Legea fundamentală, procurorii îşi desfăşoară activitatea potrivit principiului legalităţii, al imparţialităţii şi al controlului ierarhic, prin urmare aceştia sunt obligaţi să aplice legea. Precizează că, în alte state europene, procurorii îşi susţin rechizitoriile în instanţă, inclusiv în căile de atac. Aşadar, într-o astfel de situaţie, procurorul poate propune o soluţie de achitare în propriul rechizitoriu ori poate obţine condamnarea inculpatului în prima instanţă şi să propună achitarea în calea de atac. Acesta este cadrul în care îşi desfăşoară activitatea procurorii, astfel încât un procuror care îşi poate susţine actul de acuzare în instanţă ar putea să procedeze la refacerea urmăririi penale. Apreciază că, în cauză, nu există o problemă de constituţionalitate a textului de lege criticat şi, simpla împrejurare că un astfel de caz parţial de incompatibilitate era prevăzut de Codul de procedură penală anterior, nu constituie o problemă de constituţionalitate. Subliniază că textul de lege criticat are o justificare, nu este arbitrar, astfel încât, în situaţia în care dosarul este foarte complex, este raţional să se desemneze pentru refacerea urmăririi penale acelaşi procuror care cunoaşte dosarul, întrucât acest fapt contribuie la celeritatea urmăririi penale şi la pregătirea profesională a procurorilor, care pot învăţa din propriile greşeli. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 5. Prin Încheierea din 30 octombrie 2017, pronunţată în Dosarul nr. 66/752/2017/a1, Tribunalul Militar Cluj a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 65 alin. (1) din Codul de procedură penală. Excepţia a fost ridicată de Călin Cristian Coşar în procedura de cameră preliminară. 6. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul susţine că dispoziţiile art. 65 alin. (1) din Codul de procedură penală sunt neconstituţionale, întrucât nu precizează şi pentru procurori un caz de incompatibilitate similar celui prevăzut în art. 64 alin. (3) din Codul de procedură penală, „referitor la situaţia în care, urmare a aplicării de către judecătorul de cameră preliminară a dispoziţiilor art. 346 alin. (3) lit. b) din Codul de procedură penală, întreaga urmărire penală este anulată, iar cauza este restituită la parchet în vederea refacerii urmăririi penale“. Potrivit art. 64 alin. (3) din Codul de procedură penală, „Judecătorul care a participat la judecarea unei cauze nu mai poate participa la judecarea aceleiaşi cauze într-o cale de atac sau la rejudecarea cauzei după desfiinţarea ori casarea hotărârii.“ Susţine că, asemănător judecătorului care soluţionează o cauză, atunci când constată că au fost respectate dispoziţiile legale care garantează aflarea adevărului, că urmărirea penală este completă şi există probele necesare, procurorul rezolvă cauza, prin emiterea rechizitoriului, prin care se dispune trimiterea în judecată sau prin emiterea ordonanţei de clasare sau de renunţare la urmărirea penală. Terminarea urmăririi penale de către procuror pune, efectiv, capăt fazei de urmărire penală. Procurorul, ca titular al dreptului de a exercita acţiunea penală, este cel care decide cu privire la rezultatul urmăririi, fie prin trimiterea în judecată a inculpatului, fie prin adoptarea altei soluţii, acest moment fiind cel care fixează terminarea urmăririi penale. Apreciază că, în acest mod, procurorul se dezînvesteşte de cauză, în acelaşi fel ca şi judecătorul care pronunţă o hotărâre. 7. Tribunalul Militar Cluj opinează că excepţia de neconstituţionalitate invocată nu este întemeiată. În acest sens, reţine că procurorului nu îi este conferit atributul înfăptuirii justiţiei, ci doar al participării la realizarea acesteia. Referitor la rolul procurorului în procesul penal, prin Decizia nr. 23 din 20 ianuarie 2016, Curtea Constituţională a statuat că, în capitolul VI, titlul III al Constituţiei consacrat „Autorităţii judecătoreşti“, constituantul a reglementat toate instituţiile competente ale acesteia - instanţe, Ministerul Public, Consiliul Superior al Magistraturii - dar a recunoscut atributul de înfăptuire a justiţiei numai Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi celorlalte instanţe judecătoreşti stabilite prin lege, Ministerul Public nedobândind prerogativele instanţelor. Apreciază că nu se pot extinde astfel toate cazurile de incompatibilitate specifice judecătorilor şi procurorilor, întrucât prin emiterea rechizitoriului, ori a ordonanţei de clasare sau de renunţare la urmărirea penală, procurorul nu se dezînvesteşte automat de cauză, cum face un judecător care a pronunţat o hotărâre, rolul acestuia fiind diferit. 8. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate invocate. 9. Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate este, în principal, inadmisibilă, întrucât autorul critică nu ceea ce legea prevede, ci ceea ce legea nu prevede, tinzând la modificarea prevederilor supuse controlului, în sensul reglementării unui nou caz de incompatibilitate aplicabil procurorilor, printr-o normă de trimitere către art. 64 alin. (3) din Codul de procedură penală. În subsidiar, consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, în condiţiile în care ipoteza la care face referire autorul excepţiei poate fi încadrată în cazul de incompatibilitate prevăzut de art. 65 alin. (1) raportat la art. 64 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură penală - „există o suspiciune rezonabilă că imparţialitatea judecătorului este afectată“. Astfel, în măsura în care autorul excepţiei apreciază că procurorul care a dispus iniţial trimiterea în judecată nu mai poate efectua, în mod imparţial, urmărirea penală după restituirea cauzei la parchet, inculpatul poate solicita recuzarea acestuia în condiţiile art. 67 raportat la art. 70 din Codul de procedură penală, printr-o cerere adresată procurorului ierarhic superior. Totodată, arată că, în condiţiile în care cererea de recuzare astfel formulată este respinsă, inculpatul poate contesta, în procedura de cameră preliminară, legalitatea actelor de urmărire penală şi poate obţine anularea acestora în condiţiile art. 282 din Codul de procedură penală, dovedind că, din pricina lipsei de imparţialitate a procurorului, i s-a adus o vătămare drepturilor sale, ce nu poate fi înlăturată altfel decât prin desfiinţarea actelor respective. Reţine că mijloacele procesuale menţionate garantează inculpatului dreptul la un proces echitabil. În final, apreciază că, întrucât înfăptuirea justiţiei revine exclusiv Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi celorlalte instanţe judecătoreşti stabilite de lege, dispoziţiile art. 124 alin. (2) din Constituţie nu au incidenţă în cauză. 10. Avocatul Poporului apreciază că dispoziţiile art. 65 alin. (1) din Codul de procedură penală sunt constituţionale. Reţine că instituţia incompatibilităţii constituie un remediu procesual pentru situaţiile în care prezumţia de imparţialitate a procurorului sau organului de cercetare penală este pusă la îndoială. Procurorul şi organul de cercetare penală declarat incompatibil este împiedicat să participe la activitatea procesuală desfăşurată într-o anumită cauză, în acest mod fiind respectate principiile de drept privind imparţialitatea şi obiectivitatea modului de soluţionare a litigiilor deduse judecăţii. Prin urmare, textul de lege criticat constituie garanţia desfăşurării unui proces echitabil, cu respectarea tuturor drepturilor procesuale ale părţilor implicate. De asemenea, consideră că prin dispoziţiile legale criticate nu se îngrădeşte accesul liber la justiţie, prevăzut în art. 21 din Constituţie, întrucât persoana interesată are posibilitatea, prin formularea unei cereri de recuzare, să restabilească echilibrul procesual întrerupt de existenţa unui caz de incompatibilitate. Astfel, dispoziţiile legale criticate nu înlătură posibilitatea părţilor de a beneficia de drepturile şi garanţiile procesuale instituite prin lege, în cadrul unui proces public, judecat de către o instanţă independentă, imparţială şi stabilită prin lege, într-un termen rezonabil. De asemenea, precizează că, prin dispoziţiile legale criticate nu se aduce atingere principiului constituţional care consacră că justiţia este unică, imparţială şi egală pentru toţi şi nici celui care stabileşte că procurorii îşi desfăşoară activitatea potrivit principiului legalităţii, al imparţialităţii şi al controlului ierarhic, sub autoritatea ministrului justiţiei. În plus, menţionează că legiuitorul constituant a înţeles să confere procurorului un rol determinat în reprezentarea intereselor generale ale societăţii, din moment ce a aşezat dispoziţiile referitoare la Ministerul Public în capitolul referitor la „Autoritatea judecătorească“ şi nicio lege organică sau ordinară nu poate să deroge de la textele constituţionale. În ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate faţă de art. 62 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, menţionează că aceasta nu poate fi reţinută, întrucât, în jurisprudenţa Curţii Constituţionale s-a stabilit că, examinarea constituţionalităţii unui text de lege are în vedere compatibilitatea acestui text cu dispoziţiile constituţionale pretins violate, iar nu compararea prevederilor mai multor legi între ele şi raportarea concluziei ce ar rezulta din această comparaţie la dispoziţii ori principii ale Constituţiei. În caz contrar, se ajunge la concluzia că, deşi fiecare dintre dispoziţiile legale este constituţională, numai coexistenţa lor ar pune în discuţie constituţionalitatea uneia dintre ele. Invocă, în acest sens, Decizia Curţii Constituţionale nr. 486 din 11 decembrie 2003. Totodată, reţine că, din analiza susţinerii autorului excepţiei de neconstituţionalitate, reiese că acesta apreciază că este necesară o completare a textului de lege criticat. Or, potrivit art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, „Curtea Constituţională se pronunţă numai asupra constituţionalităţii actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului“. În jurisprudenţa sa, Curtea Constituţională a statuat în mod constant că nu îşi poate asuma rolul de a crea, de a abroga sau de a modifica o normă juridică spre a îndeplini rolul de legislator pozitiv şi nici nu se poate substitui legiuitorului pentru adăugarea unor noi prevederi celor instituite, întrucât ar contraveni art. 61 din Constituţie, potrivit căruia „Parlamentul este [...] unica autoritate legiuitoare a ţării“. 11. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, concluziile scrise ale autorului excepţiei, susţinerile orale ale apărătorului autorului excepţiei, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 12. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 13. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 65 alin. (1) din Codul de procedură penală, având următorul conţinut: „Dispoziţiile art. 64 alin. (1) lit. a)-d) şi f) se aplică procurorului şi organului de cercetare penală.“ 14. În susţinerea neconstituţionalităţii normelor procesual penale criticate, autorul excepţiei invocă încălcarea prevederilor constituţionale ale art. 124 alin. (2) privind înfăptuirea justiţiei şi art. 132 referitor la statutul procurorilor. Invocă dispoziţiile art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi prevederile art. 62 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară. 15. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, cât priveşte admisibilitatea acesteia, Curtea reţine că, în cauza în care a fost invocată, printr-o încheiere diferită de cea prin care instanţa de control constituţional a fost sesizată, pronunţată tot în data de 30 octombrie 2017 de către Tribunalul Militar Cluj - Secţia penală, în baza art. 346 alin. (2) din Codul de procedură penală, s-au respins ca neîntemeiate cererile şi excepţiile invocate în condiţiile art. 345 alin. (1) şi alin. (2) din Codul de procedură penală de către inculpatul plutonier adjutant Călin Cristian Coşar. În temeiul art. 346 alin. (1) din Codul de procedură penală s-a constatat legalitatea sesizării instanţei cu Rechizitoriul nr. 464/P/2014 din data de 8 august 2017 emis de Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar Cluj privind pe inculpatul trimis în judecată în stare de libertate plutonier adjutant Călin Cristian Coşar, fără antecedente penale, pentru săvârşirea infracţiunii de violenţă în familie, prevăzută de art. 199 alin. (1) din Codul penal raportat la art. 193 alin. (2) din Codul penal, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală. S-a dispus începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatul plutonier adjutant Călin Cristian Coşar sub aspectul comiterii infracţiunii reţinute în sarcina acestuia prin Rechizitoriul nr. 464/P/2014 din data de 8 august 2017 emis de Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar Cluj, urmând a se stabili termen de judecată după rămânerea definitivă a încheierii. 16. Potrivit jurisprudenţei Curţii Constituţionale, „legătura cu soluţionarea cauzei“, în sensul art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, presupune atât aplicabilitatea textului criticat în cauza dedusă judecăţii, cât şi necesitatea invocării excepţiei de neconstituţionalitate în scopul restabilirii stării de legalitate, condiţii ce trebuie întrunite cumulativ, pentru a fi satisfăcute exigenţele pe care le impun aceste dispoziţii legale, în privinţa pertinenţei excepţiei de neconstituţionalitate în desfăşurarea procesului (a se vedea Decizia nr. 438 din 8 iulie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 600 din 12 august 2014). Prin urmare, condiţia relevanţei excepţiei de neconstituţionalitate, respectiv a incidenţei textului de lege criticat în soluţionarea cauzei aflate pe rolul instanţei judecătoreşti, nu trebuie analizată in abstracto, ci trebuie verificat în primul rând interesul procesual al invocării excepţiei de neconstituţionalitate, mai ales din prisma efectelor unei eventuale constatări a neconstituţionalităţii textului de lege criticat. 17. Având în vedere atât jurisprudenţa precitată, cât şi cele reţinute în paragraful 15 al prezentei decizii, Curtea constată că normele procesual penale criticate nu sunt aplicabile în cauza dedusă judecăţii şi, totodată, în privinţa acestora este incidentă o altă cauză de inadmisibilitate, şi anume lipsa condiţiei interesului în invocarea excepţiei de neconstituţionalitate, prin prisma efectelor unei eventuale constatări a neconstituţionalităţii normelor procesual penale criticate. Cu alte cuvinte, eventuala admitere a excepţiei de neconstituţionalitate nu ar produce niciun efect în cauză, de vreme ce, soluţionând cererile şi excepţiile invocate în condiţiile art. 345 alin. (1) şi alin. (2) din Codul de procedură penală, judecătorul de cameră preliminară le-a respins, în temeiul art. 346 alin. (2) din Codul de procedură penală, ca neîntemeiate, şi a constatat legalitatea sesizării instanţei privind pe inculpatul, autor al excepţiei, legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală, dispunând, totodată, începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatul, autor al excepţiei. Aşadar, Curtea constată că, în cauza în care a fost invocată prezenta excepţie de neconstituţionalitate, judecătorul de cameră preliminară nu a dispus restituirea cauzei la parchet, în temeiul art. 346 alin. (3) lit. b) din Codul de procedură penală, în vederea refacerii urmăririi penale, pentru ca autorul excepţiei să justifice un interes procesual în invocarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 65 alin. (1) din Codul de procedură penală din perspectiva invocării - în ipoteza admiterii excepţiei - nulităţii actelor de urmărire penală. În aceste condiţii, Curtea reţine că motivele de neconstituţionalitate formulate în susţinerea excepţiei relevă doar o situaţie ipotetică în care s-ar putea constata că norma procesual penală este lovită de un viciu de neconstituţionalitate. 18. Or, Curtea a subliniat în jurisprudenţa sa că, „în cadrul procesului judiciar, excepţia de neconstituţionalitate se înscrie în rândul excepţiilor de procedură prin care se urmăreşte împiedicarea unei judecăţi care s-ar întemeia pe o dispoziţie legală neconstituţională. Constatarea neconstituţionalităţii unui text de lege ca urmare a invocării unei excepţii de neconstituţionalitate trebuie să profite autorilor acesteia şi nu poate constitui doar un instrument de drept abstract. [...] Neconstituţionalitatea unei dispoziţii legale nu are numai o funcţie de prevenţie, ci şi una de reparaţie, întrucât ea vizează în primul rând situaţia concretă a cetăţeanului lezat în drepturile sale prin norma criticată“ (Decizia nr. 866 din 10 decembrie 2015, paragraful 30, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 1 februarie 2016). Tot astfel, Curtea a mai reţinut, într-o altă cauză, că „autorul excepţiei de neconstituţionalitate nu are un interes real în promovarea acesteia. Astfel, posibila admitere a excepţiei nu ar schimba cu nimic situaţia acestuia (...)“ (Decizia nr. 315 din 5 iunie 2014, paragraful 20, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 548 din 24 iulie 2014, cu referire la Decizia nr. 29 din 21 ianuarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 240 din 3 aprilie 2014). 19. Curtea constată că cele reţinute în jurisprudenţa precitată sunt aplicabile, mutatis mutandis, şi în prezenta cauză, unde eventuala admitere a excepţiei de neconstituţionalitate ar sluji doar unui interes general, iar nu şi cauzei în care a fost ridicată, unde nu ar produce nicio consecinţă. Cu alte cuvinte, în prezenta cauză, examinarea constituţionalităţii normelor criticate ar transforma, în mod nepermis, controlul pe calea excepţiei de neconstituţionalitate într-un control abstract. 20. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 65 alin. (1) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Călin Cristian Coşar în Dosarul nr. 66/752/2017/a1 al Tribunalului Militar Cluj. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Tribunalului Militar Cluj şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 19 aprilie 2018. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Mihaela Ionescu -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
