Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Ioana Marilena │- │
│Chiorean │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Loredana Brezeanu. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 26 alin. (1^1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 158/2005 privind concediile şi indemnizaţiile de asigurări sociale de sănătate, excepţie ridicată direct de Avocatul Poporului şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 2.133D/2018. 2. La apelul nominal răspunde, pentru Avocatul Poporului, consilierul Linda Zenovia Timofan, cu împuternicire depusă la dosar. Procedura de citare este legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Avocatului Poporului, care solicită admiterea excepţiei de neconstituţionalitate astfel cum a fost formulată, susţinând, în esenţă, că acordarea concediului şi a indemnizaţiei pentru îngrijirea copilului bolnav cu afecţiuni grave este discriminatorie faţă de copiii cu vârste cuprinse între 16 şi 18 ani, ceea ce contravine dispoziţiilor constituţionale ale art. 16 şi 49, deoarece legiuitorul trebuie să acorde aceleaşi drepturi la ocrotirea şi protecţia copiilor. Or, o reglementare diferenţiată a regimului juridic al minorului care a împlinit 16 ani nu are nicio justificare, sens în care invocă jurisprudenţa Curţii Constituţionale. Întrucât consecinţa constatării discriminării este acordarea beneficiului şi persoanelor discriminate, solicită admiterea excepţiei de neconstituţionalitate. 4. Reprezentantul Ministerului Public solicită admiterea excepţiei de neconstituţionalitate, sens în care susţine că dispoziţiile criticate creează discriminare pe criteriul vârstei între copiii cu afecţiuni grave. Dreptul la concediu şi indemnizaţie pentru îngrijirea copilului bolnav reprezintă una dintre formele de asigurări sociale, dar, în realitate, reglementarea criticată vizează nevoile copilului, constituind totodată o măsură luată în temeiul art. 34 din Constituţie privind dreptul la ocrotirea sănătăţii. Precizează că prin anexa nr. 8 la Normele din 5 ianuarie 2018 de aplicare a prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 158/2005 privind concediile şi indemnizaţiile de asigurări sociale de sănătate a fost instituită lista afecţiunilor grave pentru care se acordă concediul şi indemnizaţia prevăzute de dispoziţiile de lege criticate, care instituie discriminare pe criteriul de vârstă a copilului, ceea ce contravine prevederilor art. 16 şi art. 49 alin. (2) teza a doua din Constituţie. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 5. Prin Adresa nr. 22.409 din 10 decembrie 2018, înregistrată la Curtea Constituţională cu nr. 10.316 din 10 decembrie 2018, Avocatul Poporului a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 26 alin. (1^1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 158/2005 privind concediile şi indemnizaţiile de asigurări sociale de sănătate. 6. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, Avocatul Poporului susţine că acordarea concediului şi indemnizaţiei aferente doar pentru îngrijirea copilului cu afecţiuni grave în vârstă de până la 16 ani este discriminatorie şi încalcă principiul constituţional privind egalitatea în drepturi a cetăţenilor. 7. În acest sens arată că, potrivit prevederilor art. 4 lit. a) din Legea nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului, „copil“ este persoana care nu a împlinit vârsta de 18 ani şi nici nu a dobândit capacitatea deplină de exerciţiu, potrivit legii. De asemenea, art. 38 alin. (2) din Codul civil prevede că persoana devine majoră la împlinirea vârstei de 18 ani. Reglementările internaţionale în materie consacră interesul superior al copilului, care trebuie să prevaleze întotdeauna, sens în care, potrivit art. 3 din Convenţia cu privire la drepturile copilului, adoptată de Adunarea generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite la 20 noiembrie 1989 şi ratificată prin Legea nr. 18/1990, republicată în Monitorul Oficial a României, Partea I, nr. 314 din 13 iunie 2001, „În toate acţiunile care privesc copiii, întreprinse de instituţiile de asistenţă socială publice sau private, de instanţele judecătoreşti, autorităţile administrative sau de organele legislative, interesele copilului vor prevala“. Or, prevederea legală criticată îi discriminează pe copiii care au împlinit 16 ani şi care suferă de o boală gravă. Astfel, acordarea concediului medical şi a indemnizaţiei doar asiguratului al cărui copil are vârsta până în 16 ani echivalează cu o aplicare rigidă a principiului egalităţii în drepturi a cetăţenilor între categorii de persoane, respectiv copiii cu vârsta până la 16 ani şi copiii care au împlinit vârsta de 16 ani. Or, şi într-un caz şi în celălalt (minori cu afecţiuni grave) legiuitorul trebuie să acorde minorilor cu afecţiuni grave, indiferent de vârsta pe care aceştia o au în cursul minorităţii, aceleaşi drepturi la ocrotire şi protecţie. Ceea ce primează este calitatea de minor a persoanei care are absolută nevoie de un părinte pentru perioada în care se luptă cu o boală gravă, criteriul de vârstă fiind unul secundar, care nu poate prevala în raport cu obligaţia de ocrotire şi protecţie pe care statul este dator să le asigure minorilor în temeiul art. 49 din Constituţie. 8. Se mai susţine că, în considerarea art. 49 din Legea fundamentală, în componenta sa referitoare la minori, legiuitorul are obligaţia constituţională de a reglementa un regim special de protecţie şi asistenţă a minorilor şi a tinerilor. Or, reglementând aceste aspecte, se observă că se creează o discriminare pe criteriul de vârstă a minorilor care se luptă cu o boală gravă, în condiţiile în care art. 49 din Constituţie nu prevede şi nu permite nicio altă condiţie în afara aceleia ca aceştia să fie minori. Această consacrare a dreptului minorului la ocrotire specială, sub forma ocrotirii părintelui, fără nicio discriminare, corespunde principiilor generale care stau la baza statului român, prevăzute de art. 1 alin. (2) din Constituţie, şi prevederilor privind ocrotirea copiilor cuprinse în Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, în Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi în alte pacte şi tratate la care România este parte. Art. 106 alin. (1) din Codul civil prevede că: „Ocrotirea minorului se realizează prin părinţi, prin instituirea tutelei, prin darea în plasament sau, după caz, prin alte măsuri de protecţie specială anume prevăzute de lege.“ Exercitarea drepturilor şi îndeplinirea îndatoririlor părinteşti trebuie subsumate interesului superior al copilului. Legea nu determină conţinutul concret al noţiunii de „interes al minorului“. Interesul minorului include toate drepturile sale, fără a se limita însă la acestea. Enunţat ca principiu legal încă din anul 2004, prin Legea nr. 272/2004, interesul superior al copilului este exprimat foarte general şi cuprinzător în preambulul Convenţiei Organizaţiei Naţiunilor Unite cu privire la drepturile copilului, ratificată prin Legea nr. 18/1990, republicată: „dezvoltarea plenară şi armonioasă a personalităţii“ copilului, asigurarea unui „mediu familial, într-o atmosferă de fericire, dragoste şi înţelegere“, pregătirea pentru a trăi „independent în societate“ şi educaţia în spiritul idealurilor „păcii, demnităţii, libertăţii, toleranţei, egalităţii şi solidarităţii“. Din punct de vedere juridic, interesul copilului este configurat de totalitatea drepturilor sale fundamentale, astfel cum rezultă din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, Convenţia Organizaţiei Naţiunilor Unite cu privire la drepturile copilului şi Constituţia României. Cu titlu de exemplu, se menţionează dreptul la viaţă şi la integritate fizică şi psihică, dreptul la identitate, dreptul la liberă exprimare şi dreptul la libertatea de gândire, dreptul la protecţia împotriva oricăror forme de violenţă, vătămare, abuz fizic sau mintal, abandon sau neglijenţă, dreptul la învăţătură etc. Rezultată din utilizarea conceptului legal de „interes superior al copilului“, „superioritatea“ interesului copilului trebuie înţeleasă, astfel cum rezultă şi din art. 2 din Legea nr. 272/2004, în sensul că spre realizarea acestor drepturi trebuie să conveargă, să se subordoneze şi la aceste drepturi trebuie să se raporteze acţiunile tuturor factorilor ale căror responsabilităţi generale, sectoriale sau specifice implică relaţia cu copilul - de la părinţi la sistemul de învăţământ, sistemul medical, societatea în ansamblul ei. 9. Prin urmare, se susţine că o astfel de reglementare diferenţiată a regimului juridic al minorului care a împlinit vârsta de 16 ani nu îşi găseşte justificare în nicio raţiune obiectivă şi rezonabilă, cu atât mai mult cu cât principiul interesului superior al copilului va prevala în toate demersurile şi deciziile care privesc copiii, întreprinse de autorităţile publice şi de organismele private autorizate, precum şi în cauzele soluţionate de instanţele judecătoreşti, iar familia este implicată în toate deciziile, acţiunile şi măsurile privitoare la copil şi la îngrijirea, creşterea şi formarea, dezvoltarea şi educarea acestuia. În acest sens se invocă jurisprudenţa Curţii Constituţionale referitoare la principiul egalităţii în faţa legii, şi anume Decizia nr. 755 din 16 decembrie 2014. Astfel, se susţine că în cadrul aceleiaşi categorii de subiecţi ai drepturilor respective intervin discriminări, deşi aceştia se află în situaţii juridice similare prin statutul lor, iar o atare reglementare instituie un dezavantaj în sarcina unora dintre ei, fapt ce are ca rezultat ruperea echilibrului juridic. 10. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) şi ale art. 33 din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 11. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au transmis punctele de vedere solicitate. CURTEA, examinând actul de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile reprezentantului Avocatului Poporului prezent la şedinţa publică, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 12. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 13. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum este menţionat în actul de sesizare, îl constituie prevederile art. 26 alin. (1^1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 158/2005 privind concediile şi indemnizaţiile de asigurări sociale de sănătate, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1074 din 29 noiembrie 2005, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 399/2006, cu modificările şi completările ulterioare. Dispoziţiile art. 26 alin. (1^1) au fost introduse prin art. I pct. 19 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 99/2017 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 158/2005 privind concediile şi indemnizaţiile de asigurări sociale de sănătate, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1005 din 19 decembrie 2017, având următorul conţinut: „În cazul copilului cu afecţiuni grave, asiguraţii au dreptul la concediu şi indemnizaţie pentru îngrijirea copilului bolnav în vârstă de până la 16 ani.“ Din analiza motivării excepţiei de neconstituţionalitate, Curtea observă că autorul acesteia critică dispoziţiile art. 26 alin. (1^1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 158/2005, cu referire la sintagma „în vârstă de până la 16 ani“, astfel că acestea constituie obiect al excepţiei de neconstituţionalitate. 14. În opinia Avocatului Poporului, prevederile de lege criticate contravin dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 16 privind egalitatea în drepturi şi art. 49 privind protecţia copiilor şi a tinerilor. 15. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că dispoziţiile de lege criticate fac parte din capitolul V: Concediul şi indemnizaţia pentru îngrijirea copilului bolnav (art. 26-30) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 158/2005 privind concediile şi indemnizaţiile de asigurări sociale de sănătate şi prevăd dreptul la concediu şi indemnizaţie pentru îngrijirea copilului bolnav în vârstă de până la 16 ani, în cazul copilului cu afecţiuni grave. Aceste dispoziţii au fost introduse prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 99/2017, iar, aşa cum se precizează în nota sa de fundamentare, emiterea acestui act normativ a fost determinată şi de necesitatea „creării premiselor continuării îngrijirii copiilor pe perioada tratamentului acestora, în mod echitabil şi nediscriminatoriu, de către persoanele asigurate în sistemul de asigurări sociale de sănătate pentru concedii şi indemnizaţii, prin introducerea unor măsuri care reglementează cadrul legal privind majorarea limitei de vârstă, de la 7 ani la 16 ani, în cazul unor afecţiuni grave ale copilului bolnav, în lipsa căreia persoanele în drept nu ar beneficia de concediu şi indemnizaţie pentru îngrijirea copilului bolnav în vârstă de până la 16 ani“. 16. Curtea observă că, înainte de intrarea în vigoare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 99/2017, potrivit prevederilor art. 26 şi 29 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 158/2005, asiguraţii sistemului de asigurări sociale de sănătate beneficiau de concediu şi indemnizaţie pentru îngrijirea copilului bolnav în vârstă de până la 7 ani, iar în cazul copilului cu handicap, pentru afecţiunile intercurente, până la împlinirea vârstei de 18 ani. În prezent, potrivit art. 26 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 158/2005, pentru situaţia copilului bolnav, legiuitorul a prevăzut următoarele tipuri de concedii acordate asiguraţilor: concediul pentru îngrijirea copilului bolnav în vârstă de până la 7 ani [teza întâi a art. 26 alin. (1)]; concediul pentru îngrijirea copilului bolnav în vârstă de până la 16 ani, în situaţia copilului cu afecţiuni grave [art. 26 alin. (1^1)]; concediul pentru îngrijirea copilului cu handicap, pentru afecţiunile intercurente, până la împlinirea vârstei de 18 ani [teza a doua a art. 26 alin. (1)]. 17. Prin anexa nr. 8 la Normele de aplicare a prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 158/2005 privind concediile şi indemnizaţiile de asigurări sociale de sănătate, aprobate prin Ordinul ministrului sănătăţii şi al preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate nr. 15/2018/1.311/2017, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 31 din 12 ianuarie 2018, a fost instituită Lista afecţiunilor grave, în care sunt enumerate afecţiunile clasificate, pe aparate şi sisteme, în două mari grupe, şi anume afecţiuni oncologice (tumori solide) şi hematooncologice (1. Afecţiuni ale metabolismului carbohidraţilor; 2. Afecţiuni ale metabolismului purinic şi pirimidinic; 3. Afecţiuni ale metabolismului acizilor organici; 4. Afecţiuni ale metabolismului porfirinelor şi hemului; 5. Afecţiuni ale enzimelor lizozomale şi mitocondriale; 6. Afecţiuni ale enzimelor peroxizomale) şi malformaţii congenitale, deformaţii şi anomalii cromozomiale (1. Malformaţii congenitale ale sistemului nervos; 2. Malformaţii congenitale ale ochiului, urechii, feţei şi gâtului; 3. Malformaţii congenitale ale sistemului circulator; 4. Malformaţii congenitale ale sistemului respirator; 5. Malformaţii congenitale ale sistemului digestiv; 6. Malformaţii congenitale ale sistemului urinar; 7. Malformaţii şi deformaţii ale sistemului osteoarticular şi ale muşchilor; 8. Alte malformaţii congenitale; 9. Anomalii cromozomiale). Potrivit art. 26 alin. (1^3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 158/2005, „La includerea afecţiunilor în lista prevăzută la alin. (1^2), pe aparate şi sisteme, se au în vedere elemente clinice, evolutive şi complicaţii ce determină prin severitatea tulburărilor morfologice şi funcţionale o durată cumulată a îngrijirilor medicale acordate copilului, exclusiv pentru afecţiunea de bază, de peste 90/180 de zile calendaristice pe an“. 18. Referitor la condiţiile de acordare a concediului pentru îngrijirea copilului bolnav, Curtea reţine, în primul rând, că, potrivit art. 26 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 158/2005, indemnizaţiile aferente concediului pentru îngrijirea copilului bolnav se suportă integral din bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate. Art. 27 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 158/2005 prevede că beneficiază de indemnizaţia pentru îngrijirea copilului bolnav, opţional, unul dintre părinţi, dacă solicitantul îndeplineşte condiţiile de stagiu de cotizare prevăzute la lege. De aceleaşi drepturi beneficiază şi asiguratul care a adoptat, a fost numit tutore, căruia i s-au încredinţat copii în vederea adopţiei sau iau fost daţi în plasament. 19. Pentru reglementarea situaţiilor speciale care necesită tratament în străinătate, art. 27^1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 158/2005, astfel cum a fost modificat prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 49/2020 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 158/2005 privind concediile şi indemnizaţiile de asigurări sociale de sănătate, precum şi pentru reglementarea unor măsuri de protecţie socială, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 319 din 16 aprilie 2020, prevede următoarele: "(1) Persoanele prevăzute la art. 27 beneficiază de concediu medical pentru îngrijirea copilului bolnav dacă însoţesc copilul la tratament pe teritoriul unui stat membru al Uniunii Europene, Spaţiului Economic European şi Confederaţiei Elveţiene sau pe teritoriul altui stat care nu este membru al Uniunii Europene, Spaţiului Economic European şi Confederaţiei Elveţiene.(2) Certificatele de concediu medical se eliberează de către casa de asigurări de sănătate la care angajatorul persoanei asigurate depune declaraţia prevăzută la art. 147 alin. (1) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, sau de către cea cu care aceasta are încheiat contractul de asigurare pentru concedii şi indemnizaţii de asigurări sociale de sănătate, după caz, pe baza actelor doveditoare traduse şi autentificate, în condiţiile şi până la duratele maxime prevăzute de prezenta ordonanţă de urgenţă, dar nu mai târziu de 15 zile de la data revenirii în ţară a persoanelor prevăzute la alin. (1).“ Aşa cum este precizat în preambulul acesteia, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 49/2020 a fost adoptată „având în vedere necesitatea asigurării implementării unor măsuri privind reducerea birocraţiei în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate, pentru eliberarea certificatelor de concediu medical care cuprind a 91-a zi, acordate pentru îngrijirea copilului bolnav în vârstă de până la 7 ani, iar în cazul copilului cu handicap, pentru afecţiunile intercurente, până la împlinirea vârstei de 18 ani, precum şi pentru copilul bolnav cu afecţiuni grave în vârstă de până la 16 ani, cum ar fi afecţiunile oncologice sau malformaţiile congenitale ale sistemului nervos, se elimină avizul medicului expert al asigurărilor sociale. Ţinând cont de necesitatea simplificării procedurii de acordare a certificatelor de concediu medical pentru situaţiile în care asiguraţii beneficiază de concediu medical pentru îngrijirea copilului bolnav dacă însoţesc copilul la tratament pe teritoriul unui stat membru al Uniunii Europene, Spaţiului Economic European şi Confederaţiei Elveţiene sau pe teritoriul altui stat care nu este membru al Uniunii Europene, Spaţiului Economic European şi Confederaţiei Elveţiene, în lipsa căreia aceştia nu ar beneficia în timp util de certificatele de concediu medical şi de indemnizaţiile de asigurări sociale de sănătate aferente certificatelor, având în vedere faptul că certificatele de concediu medical de care beneficiază asiguraţii în perioada stării de urgenţă nu vor fi eliberate la data la care a avut loc consultaţia, pentru evitarea prescrierii dreptului persoanelor asigurate care au beneficiat de certificate de concediu medical, precum şi al plătitorilor de indemnizaţii de a solicita plata indemnizaţiilor de asigurări sociale de sănătate, se impune modificarea termenului de decădere în interiorul căruia se poate solicita plata, de la 90 de zile la 180 de zile de la data încetării perioadei stării de urgenţă." 20. Referitor la condiţiile de acordare a indemnizaţiei aferente concediului pentru îngrijirea copilului grav bolnav prevăzut de textul de lege criticat, Curtea reţine că, potrivit Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 158/2005, indemnizaţiile aferente concediului pentru îngrijirea copilului grav bolnav se acordă pe baza certificatului de concediu medical eliberat de medicul specialist sau, după caz, de casa de asigurări de sănătate [art. 28 alin. (2)], durata de acordare a acestor indemnizaţii este corespunzătoare numărului de zile calendaristice aferente duratei concediului medical stabilite de medicul specialist [art. 29 alin. (2)], iar cuantumul brut lunar al acestora este de 85% din baza de calcul stabilită conform art. 10 (art. 30). 21. Analizând aceste reglementări, Curtea constată că legiuitorul a instituit o formă specială a concediului pentru îngrijirea copilului bolnav, acordată în situaţia copilului cu afecţiuni grave în vârstă de până la 16 ani. Raţiunea instituirii acestui drept al părintelui/adoptatorului/tutorelui/persoanei căreia i s-au încredinţat copii în vederea adopţiei sau i-au fost daţi în plasament este acordarea unei măsuri de protecţie a sănătăţii copilului care are nevoie de îngrijire sau sprijin semnificativ ca urmare a unei probleme medicale grave, astfel cum este detaliată în anexa nr. 8 la Normele de aplicare a prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 158/2005 privind concediile şi indemnizaţiile de asigurări sociale de sănătate, aprobate prin Ordinul ministrului sănătăţii şi al preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate nr. 15/2018/1.311/2017. Prin urmare, în cazul copilului cu afecţiuni grave, concediul de îngrijire a acestuia are o natură juridică mixtă. Astfel, acest tip de concediu reprezintă un drept al părintelui, reglementat ca o formă de asigurare socială, în temeiul art. 47 alin. (2) din Constituţie. Totodată, acesta reprezintă atât o măsură de protecţie a sănătăţii copilului, întemeiată pe dispoziţiile art. 34 din Constituţie privind dreptul la ocrotirea sănătăţii, cât şi o măsură de protecţie a copilului, întemeiată pe dispoziţiile art. 49 din Constituţie privind regimul special de protecţie a copiilor. 22. În jurisprudenţa sa referitoare la dreptul la concediu şi indemnizaţie pentru îngrijirea copilului bolnav, Curtea Constituţională a reţinut prin Decizia nr. 90 din 10 februarie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 245 din 24 martie 2005, că dispoziţiile art. 47 alin. (2) teza întâi din Constituţie consacră dreptul la pensie, la concediu de maternitate plătit, la asistenţă medicală în unităţile sanitare de stat, la ajutor de şomaj şi la alte forme de asigurări sociale publice sau private, prevăzute de lege, iar dreptul la concediu pentru îngrijirea copilului bolnav „reprezintă una dintre formele de asigurări sociale la care se referă textul constituţional mai sus amintit“. Totodată, prin Decizia nr. 323 din 21 mai 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 595 din 19 iulie 2019, paragrafele 18 şi 19, Curtea a reţinut că, deşi dreptul la concediu şi indemnizaţia pentru îngrijirea copilului bolnav consacrat de art. 26 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 158/2005 se acordă părintelui, ca urmare a îndeplinirii condiţiilor legale de stagiu de cotizare stabilite de art. 7 din acelaşi act normativ, reglementarea vizează, în realitate, nevoile de ocrotire a sănătăţii copilului, constituinduse, prin urmare, şi ca o expresie a prevederilor art. 34 din Constituţie. Din aceeaşi perspectivă, reglementarea privind dreptul la concediu şi indemnizaţia pentru îngrijirea copilului bolnav reprezintă şi o concretizare a obligaţiilor pe care România şi le-a asumat ca parte la Convenţia cu privire la drepturile copilului, adoptată de Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite la 20 noiembrie 1989, în care se consacră obligaţia statelor părţi „de a lua toate măsurile legislative, administrative şi de orice altă natură necesare în vederea punerii în aplicare a drepturilor recunoscute în prezenta convenţie“ (art. 4), precum şi obligaţia de a recunoaşte „dreptul copilului de a se bucura de cea mai bună stare de sănătate posibilă şi de a beneficia de serviciile medicale şi de recuperare“ (art. 24 paragraful 1). 23. Curtea a reţinut prin aceeaşi decizie, paragrafele 28-30, că dreptul la concediu şi indemnizaţie pentru îngrijirea copilului cu handicap, pentru afecţiunile intercurente, până la împlinirea vârstei de 18 ani, presupune perioade succesive de absenţă a părintelui asigurat de la îndeplinirea îndatoririlor profesionale. Dreptul la concediu şi indemnizaţie pentru îngrijirea copilului bolnav vizează, totodată, ocrotirea sănătăţii copilului. Chiar dacă, în anumite situaţii, interesul public al societăţii poate prevala asupra drepturilor şi intereselor particulare, un asemenea raport nu poate fi conceput atunci când servirea interesului public are drept consecinţă afectarea acelor drepturi care garantează însăşi existenţa biologică a individului, aşa cum sunt dreptul la sănătate şi dreptul la viaţă. În opinia Curţii, crearea condiţiilor şi încurajarea părinţilor să participe la îngrijirea sănătăţii propriilor copii apar ca cele mai fireşti şi logice măsuri, de vreme ce aceştia sunt cei mai implicaţi din punct de vedere afectiv şi cei mai capabili să recepteze şi să vină în întâmpinarea nevoilor specifice ale copilului. 24. Analizând criticile de neconstituţionalitate prin care Avocatul Poporului susţine, în esenţă, că dispoziţiile criticate din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 158/2005 îi discriminează pe copiii care au împlinit 16 ani şi care suferă de o boală gravă, încălcând astfel dispoziţiile art. 16 din Constituţie, Curtea reţine că, potrivit jurisprudenţei sale, principiul egalităţii în drepturi presupune instituirea unui tratament egal pentru situaţii care, în funcţie de scopul urmărit, nu sunt diferite (Decizia Plenului Curţii Constituţionale nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994). De asemenea, potrivit jurisprudenţei constante a Curţii Constituţionale, situaţiile în care se află anumite categorii de persoane trebuie să difere în esenţă pentru a se justifica deosebirea de tratament juridic, iar această deosebire de tratament trebuie să se bazeze pe un criteriu obiectiv şi raţional (a se vedea, în acest sens, cu titlu exemplificativ, Decizia nr. 86 din 27 februarie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 207 din 31 martie 2003, Decizia nr. 476 din 8 iunie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 599 din 11 iulie 2006, Decizia nr. 573 din 3 mai 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 363 din 25 mai 2011, Decizia nr. 366 din 25 iunie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 644 din 2 septembrie 2014). Aşadar, nesocotirea principiului egalităţii în drepturi are drept consecinţă neconstituţionalitatea privilegiului sau a discriminării care a determinat, din punct de vedere normativ, încălcarea principiului. Curtea a constatat că, potrivit jurisprudenţei sale, discriminarea se bazează pe noţiunea de excludere de la un drept (Decizia Curţii Constituţionale nr. 62 din 21 octombrie 1993, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 49 din 25 februarie 1994), iar remediul constituţional specific, în cazul constatării neconstituţionalităţii discriminării, îl reprezintă acordarea sau accesul la beneficiul dreptului (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 685 din 28 iunie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 470 din 11 iulie 2012, Decizia nr. 164 din 12 martie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 296 din 23 mai 2013, sau Decizia nr. 681 din 13 noiembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 889 din 8 decembrie 2014). În schimb, privilegiul se defineşte ca un avantaj sau o favoare nejustificată acordată unei persoane/categorii de persoane; în acest caz, neconstituţionalitatea privilegiului nu echivalează cu acordarea beneficiului acestuia tuturor persoanelor/categoriilor de persoane, ci cu eliminarea sa, respectiv cu eliminarea privilegiului nejustificat acordat. Aşadar, Curtea a reţinut că sintagma „fără privilegii şi fără discriminări“ din cuprinsul art. 16 alin. (1) din Constituţie priveşte două ipoteze normative distincte, iar incidenţa uneia sau alteia dintre acestea implică, în mod necesar, sancţiuni de drept constituţional diferite, astfel cum s-a arătat mai sus. 25. Având în vedere aceste repere jurisprudenţiale, Curtea reţine în cauza de faţă incidenţa art. 16 alin. (1) din Constituţie, teza referitoare la interzicerea discriminării, pentru motivele care vor fi arătate în continuare. 26. Potrivit art. 4 lit. a) din Legea nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 159 din 5 martie 2014, cu modificările şi completările ulterioare, copil este persoana care nu a împlinit vârsta de 18 ani şi nici nu a dobândit capacitatea deplină de exerciţiu. De asemenea, în sensul Convenţiei Organizaţiei Naţiunilor Unite cu privire la drepturile copilului, ratificată prin Legea nr. 18/1990, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 314 din 13 iunie 2001, cu modificările ulterioare, „prin copil se înţelege orice fiinţă umană sub vârsta de 18 ani, exceptând cazurile în care legea aplicabilă copilului stabileşte limita majoratului sub această vârstă.“ 27. Prin textul de lege criticat, legiuitorul a instituit o măsură de protecţie a sănătăţii copilului în vârstă de până la 16 ani, bazată pe nevoia acestuia de a primi îngrijiri sau sprijin din partea părintelui, în cazul unei probleme medicale grave. Or, este evident că aceeaşi raţiune de îngrijire/sprijin din partea părintelui subzistă şi în situaţia copilului cu afecţiuni grave cu vârsta cuprinsă între 16 şi 18 ani. Aşa cum a reţinut Curtea în jurisprudenţa sa, dreptul la concediu pentru îngrijirea copilului bolnav vizează, în realitate, nevoile de ocrotire a sănătăţii copilului, constituindu-se, prin urmare, şi ca o expresie a prevederilor art. 34 din Constituţie (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 323 din 21 mai 2019, precitată). 28. Curtea constată că, în situaţia copilului cu afecţiuni grave, sunt aplicabile a fortiori aceste considerente, având în vedere obligaţiile constituţionale ale statului de a garanta dreptul la ocrotirea sănătăţii şi de a institui măsuri de protecţie specială a copiilor, prin reglementarea unor măsuri concrete şi nediscriminatorii. Or, dreptul la concediu pentru îngrijirea copilului grav bolnav, privit ca măsură de ocrotire a sănătăţii şi de protecţie specială a copilului, trebuie să vizeze toţi copiii aflaţi în situaţia de boală gravă, situaţie care a determinat legiuitorul să instituie acest drept al părintelui/adoptatorului/tutorelui/ persoanei căreia i s-au încredinţat copii în vederea adopţiei sau i-au fost daţi în plasament aflaţi în această situaţie. Astfel, reglementarea acestei măsuri de protecţie doar în situaţia copiilor în vârstă de până la 16 ani reprezintă o măsură discriminatorie pentru copiii între 16 şi 18 ani, aflaţi în aceeaşi situaţie, de boală gravă, aceştia fiind lipsiţi de sprijinul şi îngrijirea semnificativă a părintelui în această situaţie. Privarea părintelui de concediul pentru îngrijirea copilului grav bolnav cu vârsta cuprinsă între 16 şi 18 ani aduce o atingere gravă interesului copilului, acela de a beneficia de îngrijirea părintească, în cazul unor afecţiuni grave. 29. În acest sens, Curtea reţine că, potrivit art. 6 din Convenţia cu privire la drepturile copilului, statele părţi recunosc dreptul la viaţă al fiecărui copil, iar acestea vor face tot ce le stă în putinţă pentru a asigura supravieţuirea şi dezvoltarea copilului. Totodată, potrivit art. 24 din aceeaşi convenţie, statele părţi recunosc dreptul copilului de a se bucura de cea mai bună stare de sănătate posibilă şi de a beneficia de serviciile medicale şi de recuperare. Astfel, vor depune eforturi pentru a garanta că niciun copil nu este lipsit de dreptul de a avea acces la aceste servicii. În vederea respectării acestor drepturi, potrivit art. 4 din aceeaşi convenţie, statele părţi se angajează să ia toate măsurile legislative, administrative şi de orice altă natură necesare în vederea punerii în aplicare a drepturilor recunoscute în convenţie. 30. În consecinţă, diferenţa de tratament juridic cuprinsă de textul de lege criticat - potrivit căruia, în cazul copilului cu afecţiuni grave, asiguraţii au dreptul la concediu pentru îngrijirea copilului bolnav în vârstă de până la 16 ani - nu are nicio justificare obiectivă şi rezonabilă, instituind o discriminare pe criteriul vârstei copilului cu afecţiuni grave, ceea ce contravine atât prevederilor art. 16 alin. (1) din Constituţie, teza referitoare la interzicerea discriminării, cât şi prevederilor art. 49 din Constituţie privind protecţia specială a copiilor. În concluzie, sintagma „în vârstă de până la 16 ani“ cuprinsă în dispoziţiile de lege criticate este neconstituţională. 31. Întrucât în cauză este incidentă teza referitoare la interzicerea discriminării cuprinsă de art. 16 alin. (1) din Constituţie, remediul constituţional specific, în ipoteza constatării neconstituţionalităţii discriminării, îl reprezintă, în cazul copilului cu afecţiuni grave, acordarea beneficiului dreptului la concediu şi la indemnizaţie pentru îngrijirea copilului bolnav cu vârsta cuprinsă între 16 şi 18 ani. 32. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Admite excepţia de neconstituţionalitate ridicată direct de Avocatul Poporului şi constată că sintagma „în vârstă de până la 16 ani“ cuprinsă în art. 26 alin. (1^1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 158/2005 privind concediile şi indemnizaţiile de asigurări sociale de sănătate este neconstituţională. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică se comunică preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 20 aprilie 2021. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Ioana Marilena Chiorean ----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.