Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Irina Loredana │- │
│Gulie │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Loredana Brezeanu. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 390 alin. 1 din Codul de procedură civilă din 1865, excepţie ridicată de Cătălin Dumitru, în Dosarul nr. 8.204/301/2018 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a III-a civilă, şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 2.195D/2019. 2. La apelul nominal, se constată lipsa părţilor. Procedura de înştiinţare este legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate ca inadmisibilă, arătând că motivarea acesteia priveşte o chestiune de interpretare şi aplicare a legii, care nu intră în competenţa Curţii Constituţionale. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 4. Prin Decizia civilă nr. 94R din 9 aprilie 2019, pronunţată în Dosarul nr. 8.204/301/2018, Tribunalul Bucureşti - Secţia a III-a civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 390 alin. 1 din Codul de procedură civilă din 1865. Excepţia a fost ridicată de Cătălin Dumitru într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei contestaţii la executare. 5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se arată, în esenţă, că prevederile legale criticate sunt neconstituţionale în măsura în care se interpretează în sensul că acestea instituie o excepţie de la instituţia perimării executării silite, în cazul executărilor prin poprire. Se susţine, în acest sens, că obligaţia autorităţii legiuitoare este să asigure calitatea legislaţiei, care trebuie să fie suficient de precisă şi previzibilă, invocând în acest sens cele statuate în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului şi a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene. 6. Se mai susţine că exceptarea prevăzută de textul de lege criticat priveşte exclusiv somarea debitorului în anumite situaţii, iar nu instituţia perimării, aspect ce rezultă din mai multe reguli de interpretare a actelor juridice, respectiv art. 47 şi 48 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative. Or, aşa cum reiese din dispoziţiile art. 390 alin. 2 din Codul de procedură civilă, adverbul de legătură „de asemenea“ indică neechivoc că alineatul acesta continuă dispoziţia de la primul alineat şi se referă la exceptarea de la somarea debitorului. În acelaşi sens, se susţine că instituirea unei excepţii de la perimarea executării silite ar fi trebuit să fie expusă ca ipoteză distinctă, în cuprinsul art. 389 din Codul de procedură civilă, care reglementează instituţia perimării. Se mai invocă şi Decizia Curţii Constituţionale nr. 936 din 19 decembrie 2006, din care rezultă că inclusiv judecătorul constituţional priveşte aceste dispoziţii legale ca o excepţie de la procedura de somare, iar nu de la instituţia perimării, sens în care s-a pronunţat şi doctrina. 7. Se mai susţine că, astfel cum este redactat, textul de lege criticat nu clarifică concluzia de mai sus, consecinţa fiind că în jurisprudenţă s-au conturat opinii contrare, textul fiind lipsit astfel de cerinţele de previzibilitate şi predictibilitate impuse de Constituţie şi preluate în legislaţia subsecventă, ceea ce aduce atingere dreptului constituţional la un proces echitabil. 8. De asemenea, se mai susţine că interpretarea conform căreia executarea silită prin poprire nu se perimează aduce atingere şi principiului constituţional conform căruia toţi cetăţenii sunt egali în faţa legii, fără privilegii şi fără discriminări. În acest sens, se arată că instituţia executării silite reglementează aducerea la îndeplinire a unei obligaţii stabilite printr-un titlu executoriu, cu concursul organelor de stat competente. Executarea silită are două modalităţi (directă şi indirectă) şi mai multe forme, poprirea fiind una dintre ele. Finalitatea procedurii este unică: executarea silită a obligaţiei în cazul în care debitorul refuză să şi-o îndeplinească de bunăvoie. Plecând de la definiţia menţionată, rezultă că ceea ce îndreptăţeşte creditorul să recurgă la procedura executării silite este refuzul debitorului de a se conforma de bună voie unei obligaţii cuprinse într-un titlu executoriu. În acelaşi timp, instituţia popririi este o sancţiune care intervine atunci când creditorul, din culpa sa, lasă să treacă o anumită perioadă de timp fără să întreprindă un act de executare. Rezultă că ceea ce sancţionează legiuitorul este pasivitatea creditorului, iar raţiunea acestei sancţiuni este reglarea conduitei creditorilor în sensul ca aceştia să fie diligenţi şi să urmărească în mod activ desfăşurarea cu celeritate a procedurii de executare, tocmai pentru realizarea dezideratului urmărit de legiuitor, respectiv securitatea raporturilor juridice şi cea a circuitului civil. Nu se poate considera ca obiectivă şi raţională aprecierea legiuitorului ca, pornind de la premise identice ale debitorului (refuzul îndeplinirii obligaţiei cuprinse în titlul executoriu) şi confruntaţi cu un comportament identic al creditorului (pasivitate), în măsura în care executarea se derulează într-o anumită formă sancţiunea perimării să intervină, iar în măsura în care se alege forma popririi sancţiunea să nu mai intervină niciodată. 9. Se mai susţine că, desigur, în stabilirea de către instanţă a situaţiei de fapt, se poate ajunge la concluzia că poprirea dispusă de executor produce/a produs efecte, orice act de executare întrerupând astfel termenul de perimare. Critica adusă textului de lege priveşte exclusiv acea interpretare conform căreia executarea silită prin poprire este exclusă de plano de la sancţiunea perimării, fapt ce ar scuti instanţele să stabilească dacă într-o anumită speţă sancţiunea este aplicabilă. 10. Tribunalul Bucureşti - Secţia a III-a civilă apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, din moment ce aceasta vizează o interpretare concretă a textului de lege, eventuala interpretare neunitară dată de instanţe putând constitui obiect al unui recurs în interesul legii. 11. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate invocate. 12. Avocatul Poporului consideră că prevederile legale criticate sunt constituţionale, invocând jurisprudenţa Curţii Constituţionale în această materie, respectiv Decizia nr. 557 din 18 septembrie 2018. 13. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând actul de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, republicată, reţine următoarele: 14. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 15. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl reprezintă prevederile art. 390 alin. 1 din Codul de procedură civilă din 1865, potrivit cărora: „Dispoziţiile art. 387 şi 389 nu se aplică în cazurile când legea încuviinţează executarea fără somaţie“. Prevederile legale criticate fac trimitere la dispoziţiile art. 387 şi 389 din acelaşi act normativ, care au următorul conţinut: - Art. 387 din Codul de procedură civilă din 1865: " În afară de cazurile în care legea prevede altfel, executarea poate începe numai după ce se va comunica debitorului o somaţie care va cuprinde următoarele: 1. denumirea şi sediul organului de executare; 2. data emiterii somaţiei şi numărul dosarului de executare; 3. numele şi domiciliul sau, după caz, denumirea şi sediul debitorului; 4. arătarea titlului executoriu anexat în baza căruia urmează să se facă executarea silită; 5. termenul în care cel somat urmează să-şi execute de bunăvoie obligaţia prevăzută în titlul executoriu şi arătarea consecinţelor nerespectării acesteia; 6. semnătura şi ştampila organului de executare. Dacă în termenul arătat în somaţie debitorul nu-şi execută de bunăvoie obligaţia, executorul judecătoresc va proceda de îndată la executarea silită." – Art. 389 din Codul de procedură civilă din 1865: "Dacă creditorul a lăsat să treacă 6 luni de la data îndeplinirii oricărui act de executare, fără să fi urmat alte acte de urmărire, executarea se perimă de drept şi orice parte interesată poate cere desfiinţarea ei. În caz de suspendare a executării, termenul de perimare curge de la încetarea suspendării. Dacă se face o nouă cerere de executare, se va face mai întâi o nouă somaţie, la care nu se va mai alătura titlul ce se execută." 16. Deşi prevederile art. 390 alin. 1 din Codul de procedură civilă din 1865 nu mai sunt în vigoare, fiind abrogate prin Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 365 din 30 mai 2012, Curtea Constituţională urmează să se pronunţe asupra prevederilor legale criticate, dat fiind faptul că acestea continuă să îşi producă efectele juridice în cauza dedusă judecăţii, astfel încât, în acord cu jurisprudenţa Curţii (Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011), potrivit căreia „sunt supuse controlului de constituţionalitate şi legile sau ordonanţele ori dispoziţiile din legi sau din ordonanţe ale căror efecte juridice continuă să se producă şi după ieşirea lor din vigoare“, Curtea urmează a se pronunţa asupra excepţiei de neconstituţionalitate astfel cum a fost formulată. 17. În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor din Constituţie cuprinse în art. 1 alin. (5) privind principiul legalităţii, art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi şi art. 21 alin. (3) referitor la dreptul la un proces echitabil. 18. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că autorul acesteia susţine, în esenţă, că este neconstituţională interpretarea dată de instanţa de judecată prevederilor legale criticate, în sensul că acestea instituie o excepţie de la instituţia perimării executării silite, în cazul executărilor prin poprire. Se arată că este neconstituţională acea interpretare jurisprudenţială conform căreia executarea silită prin poprire este exclusă de plano de la sancţiunea perimării, fapt ce ar scuti instanţele să stabilească dacă într-o anumită speţă sancţiunea este aplicabilă. 19. Examinând cadrul normativ incident, Curtea reţine că, potrivit art. 390 alin. 1 din Codul de procedură civilă din 1865, textul de lege criticat în prezenta cauză, dispoziţiile art. 387 şi 389 nu se aplică în cazurile când legea încuviinţează executarea fără somaţie. Art. 387 instituie regula începerii executării silite numai după comunicarea, către debitor, a unei somaţii, iar art. 389 instituie condiţiile în care executarea se perimă de drept, respectiv în cazul în care creditorul a lăsat să treacă 6 luni de la data îndeplinirii oricărui act de executare, fără să fi urmat alte acte de urmărire. Astfel, din coroborarea celor trei texte de lege antereferite, rezultă că, prin excepţie de la art. 387 din cod, chiar dacă executorul a lăsat să treacă 6 luni de la data îndeplinirii oricărui act de executare, executarea nu se perimă în cazurile în care legea încuviinţează executarea fără somaţie. Potrivit art. 454 din Codul de procedură civilă din 1865, poprirea este un astfel de caz, care se înfiinţează fără somaţie, prin adresă însoţită de o copie certificată de pe titlul executoriu, comunicată terţului poprit, înştiinţându-se totodată şi debitorul despre măsura luată. 20. În speţa dedusă soluţionării instanţei judecătoreşti, raportând dispoziţiile art. 454 la art. 390 din Codul de procedură civilă din 1865 şi reţinând împrejurarea că în cauză este exclusă constatarea perimării executării silite, dat fiind faptul că art. 389 din acelaşi cod nu se aplică unei proceduri de executare silită în desfăşurarea căreia a fost înfiinţată poprirea asupra conturilor debitorului, prima instanţă a constatat că executarea silită prin poprire nu se perimă, deoarece se face fără somaţie, nefiind aplicabile dispoziţiile art. 389 din Codul de procedură civilă. Astfel, prin Sentinţa civilă nr. 11.466 din 22 octombrie 2018, Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti a respins contestaţia la executare ca neîntemeiată. Prin recursul formulat s-a susţinut, în primul rând, că, aşa cum rezultă din actele de executare, termenul de 6 luni, la care se referă art. 389 din cod, a fost împlinit, astfel încât perimarea executării silite a intervenit de drept, iar în al doilea rând, a susţinut că dispoziţiile art. 390 din Codul de procedură civilă din 1865 se referă la acele situaţii în care legea, în mod expres, stabileşte că procedura de executare silită, ca întreg, se poate realiza fără comunicarea unei somaţii, iar nu la una dintre formele executării silite, respectiv executarea silită indirectă, prin poprire. În concluzie, pe fondul recursului formulat, s-a arătat că, de vreme ce prezenta procedură de executare se desfăşoară conform regulilor de drept comun, iar nu în baza unei dispoziţii exprese, derogatorii, textul art. 390 din Codul de procedură civilă din 1865 nu se aplică, astfel încât în speţă poate fi constatată intervenirea perimării executării silite. Totodată, recurentul a invocat excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 390 alin. 1 din Codul de procedură civilă din 1865, cu motivarea că interpretarea dată textului de lege criticat, în sensul că, în cazul executării silite realizate prin poprire, nu poate interveni perimarea, este neconstituţională. 21. Curtea reţine că autorul excepţiei este nemulţumit de modul în care instanţa de judecată a soluţionat contestaţia la executare formulată, constatând, în urma interpretării textului de lege criticat, că nu a intervenit perimarea executării silite. Aşadar, autorul excepţiei este nemulţumit de o interpretare concretă a textului legal criticat, în speţa dedusă soluţionării instanţei de judecată. Or, o asemenea critică nu poate fi calificată drept una de neconstituţionalitate, întrucât vizează interpretarea şi aplicarea legii la o situaţie de speţă, fără ca o asemenea practică judiciară să aibă o relevanţă constituţională. Prin urmare, având în vedere art. 2 alin. (2) şi art. 3 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, coroborate cu art. 126 alin. (1) şi art. 142 din Constituţie, aspectele criticate nu intră în competenţa Curţii Constituţionale, ci a instanţelor judecătoreşti, astfel încât excepţia de neconstituţionalitate este inadmisibilă (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 2 din 18 ianuarie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 399 din 9 mai 2018, paragraful 20). 22. Potrivit jurisprudenţei Curţii, interpretarea dată de instanţa de judecată textului de lege criticat, în vederea aplicării acestuia în cauza dedusă soluţionării sale, este o problemă de interpretare şi aplicare a legii, nu intră în competenţa de soluţionare a Curţii Constituţionale, care, potrivit prevederilor art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, se pronunţă numai asupra constituţionalităţii actelor cu privire la care a fost sesizată. În jurisprudenţa sa, Curtea a stabilit că, pentru determinarea competenţei sale de a exercita controlul de constituţionalitate asupra unei interpretări a normei juridice, criteriul fundamental ce trebuie avut în vedere este caracterul continuu al acestei interpretări, respectiv persistenţa sa în timp, în cadrul practicii judiciare, aşadar, existenţa unei practici judiciare care să releve un anumit grad de acceptare la nivelul instanţelor. De aceea, Curtea este abilitată să intervină atunci când este sesizată cu privire la existenţa unei practici unitare/neunitare de interpretare şi aplicare a legii de natură a încălca exigenţele Constituţiei, iar interpretările izolate nu pot face obiectul controlului de constituţionalitate, ci al controlului judecătoresc, legislaţia în vigoare oferind alte remedii procesuale, ce au ca scop interpretarea unitară a normelor juridice. A accepta un punct de vedere contrar ar echivala cu încălcarea competenţei instanţelor judecătoreşti, iar Curtea şi-ar aroga competenţe specifice acestora, transformându-se din instanţă constituţională în una de control judiciar [a se vedea Decizia nr. 276 din 10 mai 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 572 din 28 iulie 2016, paragrafele 20-21, sau Decizia nr. 2 din 18 ianuarie 2018, precitată, paragraful 19]. 23. În acelaşi sens s-a mai pronunţat Curtea Constituţională, prin Decizia nr. 557 din 18 septembrie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 4 din 3 ianuarie 2019, faţă de o motivare similară a excepţiei de neconstituţionalitate. 24. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 390 alin. 1 din Codul de procedură civilă din 1865, excepţie ridicată de Cătălin Dumitru în Dosarul nr. 8.204/301/2018 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a III-a civilă. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Tribunalului Bucureşti - Secţia a III-a civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 3 mai 2022. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE pentru prof. univ. dr. VALER DORNEANU, în temeiul art. 426 alin. (4) din Codul de procedură civilă coroborat cu art. 14 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, semnează MARIAN ENACHE Magistrat-asistent, Irina Loredana Gulie -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
