Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────┬──────────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Cristian │- judecător │
│Deliorga │ │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Daniel Marius │- judecător │
│Morar │ │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Livia Doina │- judecător │
│Stanciu │ │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Benke Károly │- │
│ │magistrat-asistent-şef│
└───────────────┴──────────────────────┘
1. Pe rol se află soluţionarea obiecţiei de neconstituţionalitate a Legii privind prelungirea mandatelor autorităţilor administraţiei publice locale, obiecţie formulată de 71 de deputaţi aparţinând Grupului parlamentar al Partidului Naţional Liberal. 2. Obiecţia de neconstituţionalitate a fost înregistrată la Curtea Constituţională cu nr. 2.182 din 24 aprilie 2020 şi constituie obiectul Dosarului nr. 533A/2020. 3. În motivarea obiecţiei de neconstituţionalitate se susţine că reglementarea situaţiei de excepţie prin care durata mandatului aleşilor locali este prelungită din cauza pandemiei generate de răspândirea COVID-19 îşi are sediul materiei în Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 44/2020. Or, legea criticată are acelaşi obiect de reglementare cu cel al ordonanţei de urgenţă antereferite. În aceste condiţii, se susţine că există un veritabil paralelism legislativ care afectează principiul securităţii juridice în componenta sa privind calitatea legii. Astfel de situaţii creează incertitudine juridică în ceea ce priveşte modul în care cetăţenii şi-ar adecva comportamentul aceleiaşi norme cuprinse în acte diferite. Se menţionează că, în jurisprudenţa sa, Curtea Constituţională a constatat neconstituţionalitatea normelor juridice care, prin caracterul lor identic, dublau norma aflată în vigoare, sens în care se fac referiri la Decizia nr. 61 din 7 februarie 2017, paragrafele 51 şi 52, şi Decizia nr. 612 din 3 octombrie 2017, paragraful 55. Totodată, se arată că acest aspect a fost reliefat şi de Consiliul Legislativ prin Avizul său nr. 324 din 7 aprilie 2020. În consecinţă, aprobarea de către Parlament a unui act normativ cu acelaşi obiect de reglementare şi cu un conţinut juridic cvasiidentic, raportat la scopul acestuia, cu Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 44/2020, constituie o încălcare a dispoziţiilor art. 1 alin. (3) şi (5) din Constituţie cu referire la principiul securităţii juridice şi al legalităţii, astfel că legea criticată este neconstituţională în ansamblul său. 4. Se susţine că legiuitorul reglementează „un eveniment legislativ bizar“, întrucât instituie, prin articolul unic alin. (2) din legea criticată, o derogare de la stabilirea datei alegerilor locale prin hotărâre a Guvernului, aceasta urmând a fi reglementată pentru alegerile locale din anul 2020 prin lege, şi nu prin hotărâre a Guvernului. Norma derogatorie nu poate institui un alt instrument juridic de reglementare a situaţiei juridice de la care se derogă, deoarece o situaţie juridică identică nu poate fi reglementată pentru anul 2020 prin lege, iar pentru anul 2021 prin hotărârea Guvernului. Norma care stabileşte cum se reglementează data alegerilor locale poate fi edictată numai prin acte normative cu putere juridică identică; or, dacă legiuitorul a instituit regula reglementării organizării procesului electoral prin hotărâre a Guvernului, norma derogatorie nu poate stabili contra acestei reguli decât cu încălcarea principiului colaborării loiale între autorităţile publice. Se arată că perioada electorală cuprinde o serie de activităţi de organizare a procesului electoral în vederea alegerii organelor administraţiei publice locale, iar întregul proces de organizare se raportează la data alegerilor locale. Este „absurd“ ca toate activităţile de organizare a alegerilor locale să fie stabilite prin hotărâre a Guvernului, iar data alegerilor să fie stabilită prin lege, situaţie care face imposibilă respectarea dispoziţiilor în vigoare cu privire la curgerea unor termene, indicându-se, în acest sens, ipoteza în care, deşi legea este adoptată de Parlament în termen, până la intrarea sa în vigoare intervalul maxim de 75 de zile de la care încep să curgă termenele de organizare a unor activităţi electorale ar fi depăşit. 5. Mai mult, reglementarea criticată are caracterul unei norme aplicabile unui singur caz individualizat, respectiv alegerile locale din anul 2020, caracter specific normelor administrative de organizare a executării şi de executare în concret a legii. Este sfidată, astfel, obligaţia legală ca norma primară să se refere la situaţii cu caracter general, şi nu la situaţii cu caracter individual. Se face trimitere în acest sens la Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, la Avizul Consiliului Legislativ nr. 324 din 7 aprilie 2020, precum şi la deciziile Curţii Constituţionale nr. 777 din 28 noiembrie 2017 şi nr. 249 din 19 aprilie 2018. Se încalcă, astfel, principiul separaţiei puterilor în stat, ceea ce duce la neconstituţionalitatea legii criticate, în ansamblul său. 6. Se susţine că articolul unic alin. (1) din legea criticată încalcă art. 15 alin. (2) din Constituţie, întrucât data de la care se stabileşte prelungirea mandatelor în curs ale aleşilor locali este data încetării stării de urgenţă instituite prin Decretul Preşedintelui României nr. 195/2020 - sens în care se face trimitere la expunerea de motive a legii -, şi anume 16 aprilie 2020, iar legea criticată a fost adoptată ulterior, şi anume la 23 aprilie 2020. O asemenea reglementare este de natură să instituie efecte juridice retroactive, aspect care determină neconstituţionalitatea legii criticate. 7. Se invocă faptul că articolul unic alin. (1) din legea criticată instituie prelungirea mandatelor aflate în curs cu cel mult şase luni de la data încetării stării de urgenţă, şi nu de la data ajungerii la termen a mandatelor aleşilor locali (5 iunie 2020 sau 21 iunie 2020), realizând o reducere a mandatelor cu cel puţin o lună. Se susţine că reglementarea corectă a datei de începere a perioadei de prelungire a mandatelor aleşilor locali trebuia să aibă în vedere data ajungerii la termen a acestor mandate, şi nu data încetării stării de urgenţă. O asemenea reglementare încalcă art. 37 din Constituţie, şi anume dreptul de a fi ales al celor care exercită mandatul de ales local. Se mai arată că sunt încălcate prevederile art. 128 alin. (2), ale art. 151 alin. (2) şi ale art. 177 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019, ceea ce este contrar art. 1 alin. (5) din Constituţie sub aspectul respectării principiului legalităţii. În consecinţă, se solicită constatarea neconstituţionalităţii articolului unic alin. (1) din Legea privind prelungirea mandatelor autorităţilor administraţiei publice locale. 8. Pe rol se află soluţionarea obiecţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii privind prelungirea mandatelor autorităţilor administraţiei publice locale, obiecţie formulată de Guvernul României. 9. Obiecţia de neconstituţionalitate a fost înregistrată la Curtea Constituţională cu nr. 2.311 din 6 mai 2020 şi constituie obiectul Dosarului nr. 563A/2020. 10. În motivarea obiecţiei de neconstituţionalitate se susţine că domeniul de reglementare al legii criticate face obiectului unui alt act normativ, respectiv Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 44/2020, care era în vigoare încă de dinainte de adoptarea acestei legi. Din analiza expunerii de motive la legea criticată, reiese că iniţiatorii acesteia nu au avut în vedere motive cu caracter de noutate în raport cu cele care au fundamentat soluţia legislativă adoptată prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 44/2020, acestea fiind identice. Se arată că lipsa fundamentării temeinice a reglementării constituie, potrivit jurisprudenţei Curţii Constituţionale, motiv de neconstituţionalitate a acesteia, pentru că nu se poate cunoaşte raţiunea legiuitorului esenţială pentru înţelegerea, interpretarea şi aplicarea legii, în condiţiile unui pronunţat caracter tehnic al acesteia. Se menţionează că, raportat la art. 30 şi 31 din Legea nr. 24/2000, susţinerile din expunerea de motive la lege nu constituie o motivare reală sau temeinică a soluţiilor adoptate, întrucât raţiunile intervenţiei legislative nu prezintă caracter de noutate în raport cu cele avute în vedere de Guvern la momentul adoptării ordonanţei de urgenţă antereferite şi nu arată pretinsele neajunsuri ale dispoziţiilor legale în vigoare, ceea ce demonstrează caracterul nemotivat al intervenţiei normative a Parlamentului într-un domeniu reglementat deja de Guvern. 11. Se mai invocă existenţa unui paralelism legislativ, aspect prohibit de art. 16 din Legea nr. 24/2000, şi încălcarea principiului unicităţii reglementării, prevăzută de art. 14 din Legea nr. 24/2000. Este redată jurisprudenţa Curţii Constituţionale referitoare la incidenţa normelor de tehnică legislativă în cadrul controlului de constituţionalitate, subliniinduse că reglementarea adoptată cu nerespectarea normelor de tehnică legislativă determină apariţia unor situaţii de incoerenţă şi instabilitate, contrare principiului securităţii raporturilor juridice. Se arată că adoptarea legii criticate, în condiţiile existenţei în vigoare a unei ordonanţe de urgenţă cu acelaşi obiect de reglementare şi a unui proiect de lege de aprobare a acesteia în curs de adoptare, indică maniera defectuoasă prin care legiuitorul primar a înţeles să intervină asupra voinţei Guvernului, respectiv prin intermediul unei iniţiative de normare distinctă, necorelată nici cu ordonanţa de urgenţă, nici cu procedura de aprobare a acesteia. Prin urmare, legea criticată generează incoerenţă şi instabilitate cu privire la cadrul legal în materie, ceea ce este contrar art. 1 alin. (3) şi (5) din Constituţie. 12. Se mai arată că legea criticată este contrară standardelor de calitate ale legii, întrucât, fără justificare, a stabilit termene distincte de cele prevăzute de ordonanţa de urgenţă, ceea ce reprezintă o încălcare a principiului securităţii juridice, respectiv al încrederii legitime, întrucât aşteptările şi conduita subiectelor de drept, generate de adoptarea ordonanţelor de urgenţă, au fost înfrânte de către Parlament la scurtă vreme, în mod nefundamentat. Astfel, încrederea legitimă a destinatarilor în efectele dispoziţiilor legale adoptate şi, în cele din urmă, în calitatea actului de legiferare privit în ansamblu este afectată, întrucât este imperativ ca activitatea de normare şi rezultatul acesteia să creeze pentru orice subiect de drept previzibilitate în ceea ce priveşte conduita acestuia. Or, în măsura în care entităţile care deţin competenţe de legiferare intervin nejustificat şi nefundamentat în procesul legislativ, doar pentru că deţin atribuţii constituţionale în această sferă, în mod particular, standardul de previzibilitate al normei ar fi puternic afectat, ceea ce ar genera o gravă insecuritate juridică, respectiv o atingere a încrederii legitime. 13. Se arată că aceste principii sunt încălcate şi prin maniera în care legiuitorul primar a înţeles să reglementeze în mod concret termenele, atât în ceea ce priveşte prelungirea mandatelor autorităţilor publice locale, cât şi în ceea ce priveşte stabilirea datei alegerilor locale. Astfel, în cuprinsul legii nu se poate identifica niciun reper temporal cert, obiectiv, în stabilirea celor două momente, iar prin sintagma „cel mult“ este sporită lipsa de previzibilitate a normei, în condiţiile în care încetarea stării de urgenţă reprezintă un eveniment a cărui realizare nu poate fi determinată cu exactitate. Aşadar, exigenţele constituţionale în discuţie nu sunt îndeplinite deoarece efectele legii în discuţie depind de o serie de evenimente incerte ca realizare, nedeterminate în timp, ceea ce nu poate genera decât imprevizibilitate şi insecuritate în stabilirea conduitei de către subiectele de drept destinatare. 14. Mai mult, lipsa de claritate şi de precizie a normei este subliniată şi de faptul că, având în vedere formula legislativă utilizată de către legiuitorul primar, termenul de „cel mult 6 luni de la data încetării stării de urgenţă“ ar determina necesitatea unei noi intervenţii legislative la momentul încetării stării de urgenţă, prin care să se stabilească în mod expres data până la care se prelungesc mandatele autorităţii publice locale în curs. 15. Viciile de neconstituţionalitate ale normei sunt întărite şi de faptul că aceasta nu prevede nici entităţile şi nici criteriile în raport cu care acestea ar urma să determine termenul cert de prelungire a mandatelor autorităţilor publice locale. Limitele aprecierii, de la o lună la şase luni, sunt de natură să afecteze funcţionarea administraţiei publice locale care, în lipsa unui termen cert, previzibil, nu va putea fi în măsură să îşi organizeze activitatea în mod predictibil. 16. În consecinţă, se apreciază că legea criticată încalcă art. 1 alin. (3) şi alin. (5) din Constituţie. 17. Se mai arată că, prin adoptarea legii, s-a încălcat principiul colaborării loiale şi al respectului reciproc între Parlament şi Guvern, întrucât Parlamentul a intervenit în procedura demarată de către legiuitorul delegat, finalizată prin adoptarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 44/2020. Se fac referiri la Decizia nr. 334 din 26 iunie 2013 şi Decizia nr. 611 din 3 octombrie 2017 şi se concluzionează că Parlamentul, raportat la maniera în care a legiferat, a încălcat principiul constituţional al colaborării şi cooperării loiale, având în vedere că, fără a ţine cont de prerogativa reglementării exercitată în mod legal de către Guvern, a intervenit asupra voinţei acestuia din urmă, anihilând soluţia legislativă, în lipsa unor motive reale sau temeinic justificate. Prin urmare, deşi Guvernul a adoptat, la începutul lunii aprilie, un act de reglementare primară în domeniul vizat, Parlamentul, în contradicţie cu practicile constituţionale, fără a întreprinde procedura dialogului specific între autorităţi, respectiv fără a colabora şi a conlucra cu legiuitorul delegat în procesul de normare, a înaintat propunerea legislativă în Camera decizională, aceasta fiind adoptată şi trimisă la promulgare la data de 23 aprilie 2020. 18. Or, atât timp cât cadrul legal constituţional şi cel infraconstituţional prevăd remediul expres prin care legiuitorul primar, în măsura în care se justifică, poate interveni asupra actelor normative adoptate de Guvern, orice modificări sau completări în domeniul vizat de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 44/2020 s-ar fi putut opera cu respectarea principiului cooperării şi colaborării loiale numai în cadrul procedurii parlamentare specifice de aprobare a ordonanţei de urgenţă. Neprocedând în acest sens, Parlamentul a nesocotit competenţa de legiferare delegată a Guvernului, exercitată în mod constituţional, ceea ce nu se poate circumscrie decât unei conduite în dezacord cu Constituţia şi cu practicile statornicite de către aceasta, întrucât art. 61 alin. (1) din Constituţie nu poate fi interpretat în mod absolut, în sensul în care legiuitorul primar, în calitatea de unică autoritate legiuitoare a ţării, să poată anihila manifestarea legislativă a Guvernului în mod discreţionar sau în orice circumstanţe. Legiuitorul primar nu poate proceda la modificarea, completarea sau abrogarea actelor normative adoptate de către Guvern în lipsa unor justificări obiective şi întemeiate, aşa cum, de exemplu, în pofida calităţii de unică autoritate legiuitoare a ţării, nu este acceptat ca Parlamentul să legifereze în domeniile date prin lege în competenţa expresă a Guvernului. 19. În consecinţă, se apreciază că Parlamentul a încălcat art. 1 alin. (3) şi (5), coroborat cu art. 115 alin. (5) şi (7) din Constituţie. 20. Din perspectiva obiectului de reglementare al legii în discuţie, respectiv a dispoziţiilor legale adoptate, se apreciază că activitatea de normare are impact direct în ceea ce priveşte organizarea şi funcţionarea administraţiei publice locale, ceea ce determină, în consecinţă, incidenţa dispoziţiilor art. 120-123 din Constituţie, rezervate regimului juridic constituţional al administraţiei publice locale. Astfel, în ceea ce priveşte prelungirea mandatelor autorităţilor publice locale, aceasta nu reprezintă o reglementare care să se circumscrie sistemului electoral şi care să se facă potrivit art. 73 alin. (1) lit. a) din Constituţie, întrucât soluţia legislativă propune o măsură temporară, care nu va căpăta caracter definitiv în arhitectura legislaţiei electorale şi care, mai degrabă, asigură continuitatea în cadrul administraţiei publice locale. Astfel, în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 73 alin. (1) lit. o) din Constituţie, legea criticată vizând organizarea administraţiei publice locale, a teritoriului, precum şi regimul general privind autonomia locală. Prin urmare, au fost încălcate dispoziţiile art. 75 alin. (1) din Constituţia României, în sensul că legea în discuţie trebuia supusă spre dezbatere şi adoptare Camerei Deputaţilor, ca primă Cameră sesizată, Senatul fiind Camera decizională. 21. Se arată că, potrivit Programului de guvernare, unul dintre obiectivele principale ale actualului Guvern îl constituie organizarea şi desfăşurarea corectă a alegerilor programate în 2020. Prin urmare, legitimitatea demersului legislativ al Guvernului reprezentat de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 44/2020 emană tocmai de la Parlament, care, prin acceptarea programului de guvernare propus, a materializat prevederile art. 102 din Constituţie şi, în consecinţă, a acordat un mandat expres Guvernului pentru a realiza politica internă a ţării în ceea ce priveşte conducerea generală a administraţiei publice. Astfel, voinţa Guvernului decurge din voinţa Parlamentului şi cel dintâi, în baza mandatului acordat, a procedat la adoptarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 44/2020 în scopul executării legilor, în acord cu art. 108 din Constituţie. Prin urmare, din această perspectivă, Guvernului îi aparţine demersul exclusiv ca, în limitele stabilite de Constituţie şi de legislaţia electorală, precum şi în baza stării de fapt, să evalueze şi să stabilească organizarea alegerilor, inclusiv data. 22. În consecinţă, se apreciază că această chestiune intră în competenţa exclusivă a Guvernului, cu atât mai mult cu cât activitatea de legiferare a Guvernului comportă un ritm mai alert, expres stabilit prin cadrul legal care reglementează adoptarea actelor normative de către Guvern, iar, în considerarea calităţii de conducător al administraţiei publice, acesta este autoritatea publică îndreptăţită să adopte norme juridice în ceea ce priveşte administraţia publică locală, întrucât acesta este un aspect ce ţine de realizarea politicii interne. 23. Cu privire la încălcarea principiului separaţiei puterilor în stat, se arată că, de lege lata, data alegerilor se stabileşte conform art. 10 alin. (1) din Legea nr. 115/2015 pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale, pentru modificarea Legii administraţiei publice locale nr. 215/2001, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali, cu modificările şi completările ulterioare, care prevede că data alegerilor se stabileşte prin hotărâre a Guvernului, cu cel puţin 75 de zile înaintea votării. Având în vedere contextul actual privind declararea stării de urgenţă pe teritoriul României, conform Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 44/2020, în vigoare, data alegerilor se stabileşte potrivit normelor legale anterior citate, însă legea criticată reglementează ca data alegerilor locale din anul 2020 să fie stabilită prin lege; or, o atare lege reglementează un caz concret, nemaiavând caracter normativ. 24. Se apreciază că legea în discuţie, prin faptul că reglementează un regim juridic special scrutinului electoral aferent anului 2020, are un veritabil caracter individual, fiind adoptată nu în vederea aplicării unui număr nedeterminat de cazuri concrete, ci într-un singur caz prestabilit, respectiv în anul 2020, ceea ce este de natură să contravină dispoziţiilor art. 1 alin. (4) din Constituţie referitor la principiul separaţiei şi echilibrului puterilor în stat. Aşadar, pornind de la textele legale amintite anterior şi analizându-le din perspectiva constituţională a art. 1 alin. (4) din Legea fundamentală, adoptarea Legii privind prelungirea mandatelor autorităţilor administraţiei publice locale, prin intervenţia legislativă într-un domeniu care aparţine Guvernului, încalcă principiul separaţiei puterilor în stat. Prin adoptarea actului normativ criticat, Parlamentul şi-a exercitat competenţa prevăzută de Constituţie, însă, atribuţiile şi competenţele autorităţilor trebuie să se circumscrie întregii arhitecturi constituţionale; în acest sens iniţiativa legislativă a Parlamentului este una de natură a anihila prerogativa Guvernului, fără o justificare temeinică, încălcând competenţa delegată de legiferare a acestuia din urmă. 25. Guvernul trebuie să respecte întocmai condiţiile pentru emiterea unei ordonanţe de urgenţă, dar, în egală măsură, şi Parlamentul este obligat să nu intervină în mod discreţionar în sfera procesului de legiferare desfăşurat de către Guvern, deoarece aceasta echivalează cu încălcarea instituţiei delegării legislative, o prerogativă expres reglementată de Constituţie în sfera atribuţiilor Guvernului. 26. În aceste condiţii, se apreciază că Parlamentul, raportat la maniera în care a intervenit şi a anihilat voinţa legiuitorului delegat, a încălcat ordinea constituţională prin nerespectarea competenţei de delegare legislativă prevăzută în mod expres în sfera atribuţiilor constituţionale ale Guvernului, absolutizând în mod inacceptabil calitatea Parlamentului de unică autoritate legiuitoare a ţării, încălcând, astfel, principiul separaţiei puterilor în stat. 27. Cu privire la încălcarea art. 36 şi 37 din Constituţie, invocându-se jurisprudenţa Curţii Constituţionale referitoare la imposibilitatea organizării la aceeaşi dată a alegerilor parlamentare cu cele locale, se arată că, în măsura în care există chiar şi o minimă posibilitate a suprapunerii acestor alegeri prin prelungirea mandatelor autorităţilor publice locale şi stabilirea datei alegerilor prin lege, are loc o nesocotire atât a dreptului de vot şi a dreptului de a fi ales, generându-se, în acelaşi timp, insecuritate juridică în sfera cadrului electoral şi în administraţia publică locală. 28. În conformitate cu dispoziţiile art. 16 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, obiecţiile de neconstituţionalitate au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, precum şi Guvernului şi Avocatului Poporului, după caz, pentru a comunica punctele lor de vedere. 29. Preşedintele Camerei Deputaţilor, în Dosarul nr. 533A/2020, apreciază că obiecţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. 30. Se susţine că sorgintea paralelismului legislativ este chiar conduita autorităţii executive, care, chiar dacă i se solicitase anterior opinia cu privire la conţinutul normativ al propunerii legislative, introdusă în circuitul procedural parlamentar la data de 2 aprilie 2020, a ales să reglementeze primar aceleaşi relaţii sociale, cu desconsiderarea principiului colaborării loiale dintre autorităţile statului. Se consideră că Guvernul avea obligaţia de a aştepta finalizarea procedurii parlamentare cu privire la propunerea legislativă al cărei conţinut normativ este asemănător celui promovat prin ordonanţa de urgenţă. 31. Actul normativ adoptat de Guvern reglementează într-un domeniu - cel electoral - care este de esenţa regimului politic democratic. Caracterul democratic al unui stat nu poate fi conceput fără o legislaţie electorală care să permită, în mod efectiv, exprimarea voinţei reale a cetăţenilor de a-şi alege organele reprezentative, prin alegeri libere, periodice şi corecte. Un sistem electoral democratic şi stabil, inspirat din această voinţă reală a celor care, potrivit art. 2 din Constituţie, sunt deţinătorii suveranităţii naţionale, este de natură să determine o percepţie şi o atitudine civică corespunzătoare a cetăţenilor şi, totodată, poate impune o conduită adecvată competitorilor electorali. Or, potrivit art. 2 din Constituţie, suveranitatea naţională se exercită prin organele reprezentative ale poporului român şi prin referendum, iar, potrivit art. 61 alin. (1) din Legea fundamentală, Parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului român şi unica autoritate legiuitoare a ţării. Pe de altă parte, conform art. 73 alin. (3) lit. a) din Constituţie, sistemul electoral se reglementează prin lege organică. Prin Decizia nr. 51 din 25 ianuarie 2012, Curtea Constituţională recomandă ca reglementările în materie electorală să fie dezbătute în Parlament, iar nu adoptate pe calea unei proceduri cu caracter de excepţie. 32. Rolul Guvernului, astfel cum acesta este consacrat prin dispoziţiile art. 102 din Constituţie, este acela de realizare a liniilor de politică internă şi externă a ţării, ceea ce sub aspect juridic se poate concretiza prin iniţierea de proiecte legislative şi adoptarea unor hotărâri pentru aplicarea acestora, în vederea îndeplinirii Programului de guvernare pentru care a primit învestitura din partea Parlamentului. Chiar dacă una dintre funcţiile pe care le exercită este aceea de stabilire a strategiilor prin care se exercită autoritatea de stat, în domeniul electoral competenţa Guvernului este aceea de organizare a alegerilor şi de reglementare normativă a măsurilor care se impun în acest sens, şi nu de stabilire a unor măsuri care ţin de esenţa sistemului electoral, precum condiţiile în care se aleg ori se exercită mandatele autorităţilor administraţiei publice locale alese, care reprezintă un drept suveran al Parlamentului, desprins din calitatea sa de organ reprezentativ suprem şi unică autoritate legiuitoare a ţării. Invocându-se considerentele Deciziei Curţii Constituţionale nr. 390 din 6 iunie 2017, se arată că reglementarea prelungirii mandatelor autorităţilor administraţiei publice locale alese este necesar să fie realizată, potrivit art. 73 alin. (3) lit. a) din Constituţie, prin lege organică adoptată în cadrul dezbaterilor parlamentare, şi nu prin ordonanţă de urgenţă adoptată de Guvern. 33. Se susţine că, în urma dezbaterii din forul de reflecţie a legii de aprobare a ordonanţei de urgenţă, prevederile actului normativ al Guvernului care dispuneau norme juridice care se suprapuneau cu cele din legea supusă controlului de contencios constituţional au fost abrogate. Această soluţie legislativă asigură, pe de o parte, concordanţa cu Legea fundamentală din perspectiva limitelor relaţiilor sociale care pot fi reglementate sub forma ordonanţelor de urgenţă, cu considerarea rolului Parlamentului de unică autoritate în materia reglementării primare electorale, precum şi, pe de altă parte, concentrarea normelor referitoare la prelungirea mandatelor autorităţilor administraţiei locale alese într-o unică reglementare, cea din legea criticată, înlăturând cu acest prilej paralelismul legislativ prezumat de autorii sesizării de neconstituţionalitate. 34. Cu privire la motivele de neconstituţionalitate raportate la principiul separaţiei puterilor în stat, precum şi al cooperării loiale între autorităţile statului, prevăzut la art. 1 alin. (4) din Constituţie, întrucât legea criticată stabileşte ca data alegerilor locale din anul 2020 să fie stabilită prin lege, şi nu prin hotărâre a Guvernului, se arată că, în condiţiile în care prevederile art. 61 alin. (1) din Constituţie stabilesc rolul Parlamentului de organ reprezentativ suprem al poporului român şi unică autoritate legiuitoare a ţării, competenţa de legiferare a acestuia cu privire la un anumit domeniu nu poate fi limitată dacă legea astfel adoptată respectă exigenţele Legii fundamentale. Periodicitatea alegerilor constituie unul dintre principiile patrimoniului electoral european, enunţate încă din primul articol al Liniilor directoare adoptate de către Comisia de la Veneţia în cadrul celei dea 51a sesiuni plenare: „Cele cinci principii fundamentale care stau la baza patrimoniului electoral european sunt sufragiul universal, egal, liber exprimat, secret şi direct. Mai mult decât atât, alegerile trebuie organizate în mod periodic.“ Dată fiind importanţa acestui principiu, excepţiile - cu consecinţa prelungirii mandatelor aleşilor dincolo de termenele prevăzute de lege - sunt strict şi limitativ prevăzute de Constituţie şi de lege şi privesc situaţii extreme, cu caracter cu totul deosebit, cum ar fi starea de mobilizare, de război, de asediu sau de urgenţă, calamitate naturală, dezastru sau sinistru deosebit de grav. 35. Semnificative, sub aspectul conformităţii iniţierii procedurii organizării şi desfăşurării alegerilor locale cu Constituţia, sunt legitimitatea şi forţa juridică a actului prin care aceasta este declanşată, respectiv ca actul normativ prin care se stabileşte data la care urmează să aibă loc alegerile să emane de la autoritatea care are îndrituirea constituţională să stabilească sistemul electoral. Hotărârile Guvernului reprezintă expresia competenţei prevăzute la art. 108 din Constituţie, rezultată din rolul Guvernului de autoritate publică a puterii executive. Delegările primite prin actele normative la nivel de lege, care constituie temeiurile juridice ale emiterii hotărârilor, sunt circumstanţiate unor realităţi sociale a căror dinamică determină deseori reconsiderarea cadrului normativ edictat iniţial. Implicit, legea va putea reconfigura limitele reglementării prin hotărâre, introducând noi competenţe în sarcina Guvernului, dispunând modificarea celor existente sau chiar eliminând prerogative instituite prin delegarea normativă anterioară. Esenţial este ca limitele organizării executării legilor, prevăzute la art. 108 alin. (2) din Constituţie, să fie stabilite de forul legislativ, cu considerarea împrejurărilor care determină reanalizarea acestora. 36. Se susţine că Guvernul nu poate avea referinţele necesare şi utile cu privire la stabilirea datei votării, faţă de care trebuie să organizeze desfăşurarea alegerilor locale: nu este autoritatea care instituie starea de urgenţă, această prerogativă aparţinând Preşedintelui României, nu este nici cea care încuviinţează măsura adoptată, competenţa fiind exercitată de Parlament, iar prelungirea mandatelor autorităţilor locale în exerciţiu determină ca raportarea la datele iniţiale de ajungere la termen a acestora să nu mai fie relevantă. Prin urmare, faptul că autoritatea legiuitoare şi-a retras delegarea acordată prin prevederile art. 10 din Legea nr. 115/2015, cu modificările şi completările ulterioare, urmând să emită o lege distinctă prin care să stabilească data alegerilor locale, se înscrie în exigenţele constituţionale referitoare la competenţa sa de a decide asupra acestui aspect. 37. Cu privire la criticile de neconstituţionalitate referitoare la încălcarea principiului neretroactivităţii legii, se arată că sunt neîntemeiate, legea criticată urmând să intre în vigoare la 3 zile de la publicarea în Monitorul Oficial al României, conform dispoziţiilor art. 78 din Constituţie. 38. Expunerea de motive reţinută de autorii sesizării prezintă argumentele care au determinat promovarea soluţiile normative propuse, evaluarea situaţiei la momentul redactării iniţiativei legislative şi dezideratele de perspectivă, cu evidenţierea deficienţelor legislaţiei în vigoare. Este documentul al cărui regim juridic este prevăzut prin dispoziţiile art. 6 alin. (3) şi ale art. 30 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 24/2000, care este necesar să însoţească iniţiativa legislativă la momentul înaintării sale în procedura parlamentară, însă, neavând conţinut normativ, nu poate fi reţinut ca fiind referinţă pentru interpretarea dispoziţiilor proprii legii criticate. Faptul că aceasta menţionează Decretul Preşedintelui României nr. 195 din 16 martie 2020 nu are drept efect retroactivitatea legii. Din contră, aceasta nu conţine prevederi cu caracter retroactiv, textele normative urmând să îşi găsească aplicarea de la momentul intrării în vigoare exclusiv, la edictarea lor fiind respectate şi considerentele Deciziei Curţii Constituţionale nr. 330 din 27 noiembrie 2001 cu referire la principiul neretroactivităţii legii. 39. Cu privire la criticile de neconstituţionalitate privind încălcarea art. 37, coroborat cu art. 1 alin. (5) din Constituţie, se arată că acestea nu pot fi acceptate, întrucât actul normativ dedus controlului de constituţionalitate nu reglementează reducerea mandatelor autorităţilor administraţiei publice locale alese, ci prelungirea lor, ca urmare a instituirii stării de urgenţă, cu cel mult 6 luni de la încetarea acesteia. În redactarea actului normativ nu se regăseşte instituită condiţia ca prelungirea să opereze de la data expirării şi până la momentului constituirii legale a autorităţilor nou-alese, întrucât nu este necesară reglementarea confirmării suplimentare a continuităţii în exercitarea mandatelor, aceasta intervenind de drept, prin aplicarea dispoziţiilor art. 128 alin. (2), ale art. 151 alin. (3) şi ale art. 177 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ. Condiţionarea sugerată de autorii sesizării ca prelungirea să opereze „până la data preluării, în condiţiile legii, de către noile autorităţi ale administraţiei publice locale a mandatelor rezultate în urma alegerilor (...)“ este imprecisă terminologic, sub aspectul utilizării sintagmei „preluare (...) a mandatelor“, care nu are consacrare în legislaţia incidentă, şi este incorectă ca mecanism de aplicare: spre exemplu, în cazul consiliului local, fiecare mandat trebuie validat de judecătoria în a cărei rază teritorială se află circumscripţia electorală [art. 114 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019, cu modificările şi completările ulterioare], validarea este urmată de depunerea jurământului [art. 117 alin. (1) din acelaşi act normativ] şi de declararea consiliului local ca fiind legal constituit, dacă numărul noilor consilieri locali care au depus jurământul este mai mare decât primul număr natural strict mai mare decât jumătate din numărul membrilor consiliului local [art. 118 alin. (1) din acelaşi act normativ]. 40. În consecinţă, prevederile legii criticate sunt clare, în conţinutul lor nu se regăsesc pasaje obscure sau soluţii normative contradictorii, fiind redactate într-un stil specific normativ dispozitiv, care prezintă normele instituite fără explicaţii sau justificări, prin folosirea cuvintelor în înţelesul lor curent din limba română. Conceptele şi noţiunile utilizate sunt configurate în concordanţă cu dreptul pozitiv, iar stabilirea soluţiilor normative este departe de a fi ambiguă, acestea fiind redate previzibil şi univoc, cu respectarea prevederilor Legii nr. 24/2000, ale Legii nr. 115/2015 şi ale Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019. 41. Preşedintele Camerei Deputaţilor, în Dosarul nr. 563A/2020, apreciază că obiecţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. 42. Se arată că afirmaţiile autorului sesizării potrivit cărora „iniţiatorii nu au avut în vedere motive cu caracter de noutate în raport cu cele care au fundamentat soluţia legislativă adoptată de Guvern prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 44/2020“ nu pot fi reţinute, întrucât activitatea de documentare care a fundamentat demersul legislativ, prin care au fost evaluate insuficienţele reglementărilor în vigoare şi finalitatea reglementărilor propuse, al cărei rezultat a fost prezentat în expunerea de motive cu care legea criticată a fost înaintată în procedură legislativă la data de 2 aprilie 2020, a fost anterioară datei de 8 aprilie 2020, momentul intrării în vigoare a actului normativ al Guvernului. 43. Expunerea de motive prezintă argumentele care au determinat promovarea soluţiilor normative propuse, evaluarea situaţiei la momentul redactării iniţiativei legislative şi dezideratele de perspectivă, cu evidenţierea deficienţelor legislaţiei în vigoare. Este documentul al cărui regim juridic este prevăzut prin dispoziţiile art. 6 alin. (3) şi ale art. 30 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, care este necesar să însoţească iniţiativa legislativă la momentul înaintării sale în procedura parlamentară, însă, neavând conţinut normativ, nu poate fi reţinut ca fiind referinţa pentru interpretarea dispoziţiilor proprii legii criticate. Totodată, este inexactă afirmaţia cu privire la „lipsa motivării“, aceasta fiind componentă a expunerii de motive care poate fi oricând consultată, iar cele referitoare la caracterul sumar excedează cerinţelor art. 31 alin. (1) lit. a) din legea antereferită, care nu stabilesc întinderea expunerii de motive, aceasta rămânând la aprecierea exclusivă a iniţiatorilor propunerii legislative. 44. Cronologia desfăşurării evenimentelor evidenţiază că sorgintea paralelismului legislativ este chiar conduita autorităţii executive care, chiar dacă i se solicitase anterior opinia cu privire la conţinutul normativ al propunerii legislative, introdusă în circuitul procedural parlamentar, a ales să reglementeze primar aceleaşi relaţii sociale, cu desconsiderarea principiului colaborării loiale între autorităţile statului: potrivit derulării procedurii legislative de la Senat, în calitate de primă Cameră sesizată, la data de 6 aprilie 2020 iniţiativa legislativă parlamentară a fost trimisă Guvernului pentru formularea punctului său de vedere, iar Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 44/2020 a intrat în vigoare ulterior, la data de 8 aprilie 2020, ca efect al dispoziţiilor art. 115 alin. (5) din Constituţie (momentul depunerii la Senat, în calitate de primă Cameră sesizată, şi data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 297). Această ordine de precădere este evidenţiată şi din parcurgerea Avizului Consiliului Legislativ nr. 326 din 8 aprilie 2020 referitor la ordonanţa de urgenţă, în care la considerentul nr. 2 este prezentată primirea anterioară spre avizare a propunerii legislative, pentru care fusese deja emis un aviz favorabil (nr. 324 din 7 aprilie 2020). Chiar dacă desfăşurarea procedurilor interne a avut loc într-un interval restrâns, Guvernul are la dispoziţie instrumente proprii specifice prin care să fi fost informat despre înregistrarea în procedură parlamentară a propunerii legislative încă de la data de 2 aprilie 2020, prin Departamentul pentru relaţia cu Parlamentul. 45. Paralelismul în procesul de legiferare este prevăzut în Legea nr. 24/2000, în care, prin dispoziţiile art. 16 este stabilită interdicţia instituirii aceloraşi reglementări în mai multe articole sau alineate din acelaşi act normativ sau în două sau mai multe acte normative. Cu raportare la cazul în speţă, Guvernul avea obligaţia de a aştepta finalizarea procedurii parlamentare cu privire la propunerea legislativă al cărei conţinut normativ este asemănător celui promovat prin ordonanţa de urgenţă. 46. Actul normativ adoptat de Guvern reglementează într-un domeniu - cel electoral - care este de esenţa regimului politic democratic. Caracterul democratic al unui stat nu poate fi conceput fără o legislaţie electorală care să permită, în mod efectiv, exprimarea voinţei reale a cetăţenilor de a-şi alege organele reprezentative, prin alegeri libere, periodice şi corecte. Un sistem electoral democratic şi stabil, inspirat din această voinţă reală a celor care, potrivit art. 2 din Constituţie, sunt deţinătorii suveranităţii naţionale, este de natură să determine o percepţie şi o atitudine civică corespunzătoare a cetăţenilor şi, totodată, poate impune o conduită adecvată competitorilor electorali. Or, potrivit art. 2 din Constituţie, suveranitatea naţională se exercită prin organele reprezentative ale poporului român şi prin referendum, iar, potrivit art. 61 alin. (1) din Legea fundamentală, Parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului român şi unica autoritate legiuitoare a ţării. Pe de altă parte, conform art. 73 alin. (3) lit. a) din Constituţie, sistemul electoral se reglementează prin lege organică. Prin Decizia nr. 51 din 25 ianuarie 2012, Curtea Constituţională recomandă ca reglementările în materie electorală să fie dezbătute în Parlament, iar nu adoptate pe calea unei proceduri cu caracter de excepţie. 47. Cu prilejul dezbaterii din forul de reflecţie, prevederile actului normativ al Guvernului care dispuneau norme juridice care se suprapuneau cu cele din legea supusă controlului de contencios constituţional au fost abrogate. Această soluţie legislativă asigură, pe de o parte, concordanţa cu Legea fundamentală din perspectiva limitelor relaţiilor sociale care pot fi reglementate sub forma ordonanţelor de urgenţă, cu considerarea rolului Parlamentului de unică autoritate în materia reglementării primare electorale, precum şi, pe de altă parte, concentrarea reglementării prelungii mandatelor autorităţilor administraţiei locale alese într-o unică reglementare, cea din legea criticată, înlăturând cu acest prilej paralelismul legislativ prezumat de autorii sesizării de neconstituţionalitate. 48. Criticile referitoare la lipsa de claritate, previzibilitate şi accesibilitate a dispoziţiilor Legii privind prelungirea mandatelor autorităţilor administraţiei publice locale, raportate la art. 1 alin. (3) şi (5) din Constituţie, nu pot fi acceptate, întrucât actul normativ dedus controlului de constituţionalitate respectă în ansamblul său aceste cerinţe. Este clar, întrucât în conţinutul său nu se regăsesc pasaje obscure sau soluţii normative contradictorii, este precis, fiind redactat într-un stil specific normativ dispozitiv, care prezintă norma instituită fără explicaţii sau justificări, prin folosirea cuvintelor în înţelesul lor curent din limba română. Conceptele şi noţiunile utilizate sunt configurate în concordanţă cu dreptul pozitiv, iar stabilirea soluţiilor normative este departe de a fi ambiguă, acestea fiind redate previzibil şi univoc, cu respectarea prevederilor Legii nr. 24/2000. Neîncălcând niciuna dintre prevederile cadrului normativ referitor la tehnica legislativă pentru elaborarea actelor normative, dispoziţiile criticate sunt constituţionale şi prin raportare la prevederile art. 1 alin. (3) şi (5) din Constituţie. 49. Cu privire la criticile de neconstituţionalitate raportate la principiile separaţiei puterilor în stat şi cooperării loiale între autorităţile statului, potrivit cărora Parlamentul nu a ţinut cont „de prerogativa reglementării exercitate în mod legal de către Guvern şi a intervenit asupra voinţei acestuia din urmă“, se arată că, în condiţiile art. 61 alin. (1) din Constituţie, competenţa de legiferare a acestuia cu privire la un anumit domeniu nu poate fi limitată dacă legea astfel adoptată respectă exigenţele Legii fundamentale. 50. Se evidenţiază că solicitarea de către Parlament a punctului de vedere al Guvernului asupra iniţiativei legislative are semnificaţia chiar a exerciţiului cooperării loiale dintre cele două autorităţi ale statului român. „Remediul expres“ - prin care legiuitorul primar poate interveni asupra ordonanţelor Guvernului -, pe care autorul îl admite ca fiind posibil, este, de asemenea, exercitat, ca urmare a dispunerii în conţinutul normativ al Legii pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 44/2020 a abrogării dispoziţiilor care instituiau regimul juridic al prelungirii mandatelor autorităţilor administraţiei publice locale alese (articolul unic - dispoziţia referitoare la art. 1-3 din ordonanţa de urgenţă), prerogativă circumscrisă prevederilor art. 61 alin. (1), cu raportare la cele ale art. 115 alin. (7) din Constituţie, potenţialele „dificultăţi în aplicare“ generate de „două reglementări în vigoare“ fiind, ca efect juridic direct, eliminate. 51. Conduita Parlamentului este, în consecinţă, conformă cu considerentele care fundamentează Decizia Curţii Constituţionale nr. 611 din 3 octombrie 2017. De asemenea, afirmaţia cu privire la preluarea „întocmai“ în expunerea de motive a iniţiativei legislative parlamentare a argumentelor Guvernului cuprinse în Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 44/2020 nu este acceptabilă, redactarea instrumentului de prezentare fiind realizată anterior depunerii la Parlament a actului normativ al autorităţii executive, însoţit de expunerea sa de motive. 52. Referitor la pretinsa încălcare a dispoziţiilor art. 73 alin. (3) lit. o), coroborate cu cele ale art. 75 alin. (1) din Constituţie, se arată că procesul de legiferare s-a desfăşurat cu considerarea competenţelor materiale ale Camerelor Parlamentului, prin obiectul său de reglementare iniţiativa legislativă parlamentară încadrându-se în categoria legilor organice, prima Cameră sesizată fiind Senatul. Conformitatea cu Constituţia a sesizării Camerei de reflecţie este atestată de Consiliul Legislativ, prin avizul emis, prerogativa pronunţării în materie fiind circumscrisă dispoziţiilor art. 79 alin. (1) din Legea fundamentală şi ale art. 3 alin. (3) din Legea nr. 73/1993 pentru înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Consiliului Legislativ. 53. Se susţine că motivele prezentate prin care este afirmată neconformitatea cu dispoziţiile art. 1 alin. (4), art. 102 alin. (1) şi ale art. 108 alin. (1) şi (2) din Constituţie nu pot fi reţinute ca relevante. Rolul Guvernului este acela de realizare a liniilor de politică internă şi externă a ţării, ceea ce sub aspect juridic se poate concretiza prin iniţierea de proiecte legislative şi adoptarea unor hotărâri pentru aplicarea acestora, în vederea îndeplinirii Programului de guvernare pentru care a primit învestitura din partea Parlamentului. Chiar dacă una dintre funcţiile pe care le exercită este aceea de stabilire a strategiilor prin care se exercită autoritatea de stat, în domeniul electoral competenţa Guvernului este aceea de organizare a alegerilor şi de reglementare normativă a măsurilor care se impun în acest sens, şi nu de stabilire a unor măsuri care ţin de esenţa sistemului electoral, precum condiţiile în care se aleg ori se exercită mandatele autorităţilor administraţiei publice locale alese, care reprezintă un drept suveran al Parlamentului, desprins din calitatea sa de organ reprezentativ suprem şi unică autoritate legiuitoare a ţării. Din această perspectivă, se face referire la considerentele Deciziei Curţii Constituţionale nr. 390 din 6 iunie 2017. În consecinţă, reglementarea prelungirii mandatelor autorităţilor administraţiei publice locale alese trebuie să fie realizată, potrivit art. 73 alin. (3) lit. a) din Constituţie, prin lege organică adoptată în cadrul dezbaterilor parlamentare, şi nu prin ordonanţă de urgenţă adoptată de Guvern. 54. Periodicitatea alegerilor constituie unul dintre principiile patrimoniului electoral european, enunţate încă din primul articol al Liniilor directoare adoptate de către Comisia de la Veneţia în cadrul celei de-a 51-a sesiuni plenare: „Cele cinci principii fundamentale care stau la baza patrimoniului electoral european sunt sufragiul universal, egal, liber exprimat, secret şi direct. Mai mult decât atât, alegerile trebuie organizate în mod periodic.“ Dată fiind importanţa acestui principiu, excepţiile - cu consecinţa prelungirii mandatelor aleşilor - sunt strict şi limitativ prevăzute de Constituţie şi de lege şi privesc situaţii extreme, cu caracter cu totul deosebit, cum ar fi starea de mobilizare, de război, de asediu sau de urgenţă, calamitate naturală, dezastru sau sinistru deosebit de grav. Sunt semnificative, sub aspectul conformităţii iniţierii procedurii organizării şi desfăşurării alegerilor locale cu Constituţia României, republicată, legitimitatea şi forţa juridică a actului prin care aceasta este declanşată, respectiv ca actul normativ prin care se stabileşte data la care urmează să aibă loc alegerile să emane de la autoritatea care are îndrituirea constituţională a stabilirii sistemului electoral. 55. Hotărârile Guvernului reprezintă expresia competenţei prevăzute la art. 108 din Constituţie, rezultată din rolul Guvernului de autoritate publică a puterii executive. Delegările primite prin actele normative la nivel de lege, care constituie temeiurile juridice ale emiterii hotărârilor, sunt circumstanţiate unor realităţi sociale a căror dinamică determină deseori reconsiderarea cadrului normativ edictat iniţial. Implicit, legea va putea reconfigura limitele reglementării prin hotărâre, introducând noi competenţe în sarcina Guvernului, dispunând modificarea celor existente sau chiar eliminând prerogative instituite prin delegarea normativă anterioară. Esenţial este ca limitele organizării executării legilor, prevăzute la art. 108 alin. (2) din Constituţie, să fie stabilite de forul legislativ, cu considerarea împrejurărilor care determină reanalizarea acestora. 56. Implicaţiile epidemiei COVID-19 asupra activităţilor cu aflux important de cetăţeni şi evaluarea situaţiei epidemiologice pe teritoriul ţării care indică o potenţială creştere a numărului persoanelor infectate au determinat necesitatea prelungirii mandatelor autorităţilor administraţiei publice locale în funcţie alese, cu perspectiva desfăşurării în condiţii optime a proceselor electorale aferente organizării alegerii acestora. În aceste condiţii, Guvernul nu poate avea referinţele necesare şi utile cu privire la stabilirea datei votării, faţă de care trebuie să organizeze desfăşurarea alegerilor locale: nu este autoritatea care instituie starea de urgenţă, această prerogativă aparţinând Preşedintelui României, nu este nici cea care încuviinţează măsura adoptată, competenţa fiind exercitată de Parlament, iar prelungirea mandatelor autorităţilor locale în exerciţiu determină ca raportarea la datele iniţiale de ajungere la termen a acestora să nu mai fie relevantă. Prin urmare, faptul că autoritatea legiuitoare şi-a retras delegarea acordată prin prevederile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 115/2015, urmând să emită o lege distinctă prin care să stabilească data alegerilor locale, se înscrie în exigenţele constituţionale referitoare la competenţa sa de a decide asupra acestui aspect. 57. Cu privire la pretinsa încălcare a prevederilor art. 36 şi 37 din Constituţie, prin prisma faptului că alegerile parlamentare şi locale ar putea fi organizate simultan, se arată că actul normativ dedus controlului de constituţionalitate nu reglementează, sub forma edictării exprese, suprapunerea datelor organizării celor două tipuri de scrutin, şi nici pe cale interpretativă, prin semnificaţia sintagmei „mandatele în curs ale primarilor, primarului general al municipiului Bucureşti, preşedinţilor de consilii judeţene, consiliilor locale, Consiliului General al Municipiului Bucureşti şi consiliilor judeţene se prelungesc cu cel mult 6 luni de la data încetării stării de urgenţă“. 58. Intervalul de 6 luni de la data încetării stării de urgenţă, prevăzut de legiuitorul primar în legea criticată, pentru care se prelungesc mandatele autorităţilor administraţiei publice locale, expiră înainte de ajungerea la termen a mandatelor deputaţilor şi senatorilor aflate în desfăşurare, respectiv înaintea datei care va fi stabilită pentru votarea noilor membri ai Parlamentului, nefiind posibil ca ziua votării să coincidă pentru cele două sufragii. Chiar dacă ar surveni noi prelungiri succesive ale stării de urgenţă, data alegerilor locale urmează să fie stabilită prin lege organică [articolul unic alin. (2) din legea criticată], care nu poate fi prezumată anterior edictării sale ca fiind neconformă cu considerentele deciziilor Curţii Constituţionale nr. 51 din 25 ianuarie 2012 şi nr. 150 din 6 mai 2020 referitoare la simultaneitatea organizării scrutinelor electorale, iar mandatele Camerei Deputaţilor şi Senatului se prelungesc de drept până la încetarea stării de urgenţă [art. 63 alin. (1) din Legea fundamentală], în cazul teoretic în care prelungirea sau instituirea unei noi măsuri excepţionale ar opera în interiorul intervalului de expirare al mandatelor parlamentare în curs. 59. Perspectiva autorului sesizării ca la redactare să fi fost prevăzută excluderea expresă a concomitenţei alegerilor locale cu cele parlamentare nu poate fi reţinută ca fiind semnificativă, întrucât neinstituirea condiţiei supletive sugerate nu poate reprezenta o neconformitate cu jurisprudenţa Curţii Constituţionale indicate şi, cu atât mai puţin, o încălcare a dreptului la vot şi a dreptului de a fi ales. 60. Preşedintele Senatului, în dosarele nr. 533A/2020 şi nr. 563A/2020, apreciază că obiecţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. 61. Cu titlu preliminar, se arată că intenţia vădită a autorului sesizării este aceea de a refuza, din principiu, dreptul iniţiatorilor propunerii legislative privind prelungirea mandatelor autorităţilor administraţiei publice locale de a-şi exercita un atribut constituţional al statutului lor de reprezentanţi ai poporului: acela de a promova iniţiative legislative. 62. Propunerea legislativă a fost promovată înainte ca Guvernul să publice Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 44/2020 în Monitorul Oficial al României. Lectura expunerii de motive a legii criticate, prezentată de cei patru iniţiatori ai propunerii legislative, arată că aceasta corespunde pe deplin obiectului său de reglementare, conţine în mod clar motivaţia iniţiativei legislative şi justifică necesitatea noului act normativ. Expunerea de motive a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 44/2020 este mai cuprinzătoare, întrucât aceasta conţine şi alte reglementări. Aşadar, nu poate fi reţinută critica susţinută de Guvern potrivit căreia legea supusă controlului de constituţionalitate nu ar avea o fundamentare temeinică. 63. Cu privire la critica de neconstituţionalitate potrivit căreia Parlamentul, adoptând propunerea legislativă promovată de cei patru parlamentari, a dat naştere unui paralelism legislativ cu dispoziţiile legale cuprinse în Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 44/2020, care ar avea acelaşi domeniu de reglementare, se arată că între dreptul constituţional al membrilor Parlamentului de a promova iniţiative legislative proprii şi dreptul Guvernului de a emite ordonanţe de urgenţă există o deosebire esenţială: deputaţii şi senatorii nu sunt condiţionaţi formal în exercitarea acestui drept decât de dispoziţiile art. 74 alin. (4) din Constituţie, potrivit cărora prezentarea propunerilor legislative trebuie făcută în forma cerută pentru proiectele de legi, pe când Guvernul trebuie să se conformeze condiţiilor de fond prevăzute în art. 115 alin. (4) din Constituţie. 64. Exercitarea de către Guvern a dreptului de a emite ordonanţe de urgenţă nu trebuie să limiteze sau să stânjenească dreptul deputaţilor şi senatorilor de a promova oricând propuneri legislative. Acesta este un principiu fundamental al democraţiei parlamentare de care Curtea Constituţională este obligată să ţină seama în dezbaterea şi soluţionarea celor două obiecţii de neconstituţionalitate cu care a fost sesizată. Din această perspectivă, obiecţia de neconstituţionalitate adusă de Guvern legii criticate şi motivele invocate pentru susţinerea obiecţiei respective sunt o dovadă că Guvernul încalcă el însuşi principiul constituţional al colaborării loiale instituţionale între autorităţile publice şi, ceea ce este mult mai grav, nesocoteşte monopolul legislativ al Parlamentului prin exercitarea abuzivă a dreptului de delegare legislativă recunoscut de Constituţie. 65. Se mai arată că celelalte critici punctuale aduse legii criticate nu pot fi susţinute cu argumente din care să rezulte caracterul neconstituţional al acesteia. 66. Guvernul, în Dosarul nr. 533A/2020, şi Avocatul Poporului, în Dosarul nr. 563A/2020, nu au transmis Curţii Constituţionale punctele lor de vedere. 67. Curtea, la termenul de judecată din 27 mai 2020, având în vedere obiectul sesizărilor de neconstituţionalitate, în temeiul art. 139 din Codul de procedură civilă coroborat cu art. 14 din Legea nr. 47/1992, a dispus conexarea Dosarului nr. 563A/2020 la Dosarul nr. 533A/2020, care a fost primul înregistrat. Prin aceeaşi încheiere, având în vedere cererea de întrerupere a deliberărilor, Curtea, în temeiul art. 57 şi al art. 58 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, a amânat pronunţarea asupra cauzei pentru data de 3 iunie 2020, când a pronunţat prezenta decizie. CURTEA, examinând obiecţia de neconstituţionalitate, punctele de vedere ale preşedintelui Camerei Deputaţilor şi preşedintelui Senatului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 68. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. a) din Constituţie, precum şi ale art. 1, 10, 15 şi 18 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze obiecţia de neconstituţionalitate. 69. Obiectul controlului de constituţionalitate îl constituie dispoziţiile Legii privind prelungirea mandatelor autorităţilor administraţiei publice locale, care au următorul cuprins: "(1) Mandatele în curs ale primarilor, primarului general al municipiului Bucureşti, preşedinţilor de consilii judeţene, consiliilor locale, Consiliului General al Municipiului Bucureşti şi consiliilor judeţene se prelungesc cu cel mult 6 luni de la data încetării stării de urgenţă.(2) Prin derogare de la prevederile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 115/2015 pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale, pentru modificarea Legii administraţiei publice locale nr. 215/2001, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali, cu modificările şi completările ulterioare, data alegerilor pentru autorităţile administraţiei publice locale din anul 2020 se stabileşte prin lege organică, cu cel puţin 75 de zile înaintea votării" 70. Dispoziţiile constituţionale invocate în susţinerea criticilor de neconstituţionalitate sunt cele ale art. 1 alin. (3)-(5) din Constituţie cu referire la principiul colaborării loiale între autorităţile publice, al securităţii juridice, al separaţiei puterilor în stat şi al legalităţii, ale art. 15 alin. (2) privind neretroactivitatea legii, ale art. 36 privind dreptul de vot, ale art. 37 privind dreptul de a fi ales, ale art. 73 alin. (1) lit. o) privind domeniile rezervate legilor organice, ale art. 75 privind ordinea de sesizare a Camerelor, ale art. 102 privind rolul şi structura Guvernului, ale art. 108 alin. (1) şi (2) privind actele Guvernului şi ale art. 115 alin. (5) şi (7) cu privire la supunerea ordonanţei de urgenţă spre dezbatere şi adoptare de către Parlament. (1) Admisibilitatea obiecţiei de neconstituţionalitate 71. Curtea constată că obiecţia de neconstituţionalitate îndeplineşte condiţiile prevăzute de art. 146 lit. a) teza întâi din Constituţie atât sub aspectul titularului dreptului de sesizare, întrucât a fost formulată de 71 de deputaţi şi, respectiv, de Guvernul României, cât şi sub aspectul obiectului, fiind vorba de o lege adoptată, dar nepromulgată încă. 72. Cu privire la termenul în care poate fi sesizată instanţa de contencios constituţional, potrivit art. 15 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, acesta este de 5 zile de la data depunerii legii adoptate la secretarii generali ai celor două Camere ale Parlamentului, respectiv de 2 zile, începând de la acelaşi moment, dacă legea a fost adoptată în procedură de urgenţă. Totodată, în temeiul art. 146 lit. a) teza întâi din Legea fundamentală, Curtea Constituţională se pronunţă asupra constituţionalităţii legilor înainte de promulgarea acestora, care, potrivit art. 77 alin. (1) teza a doua din Constituţie, se face în termen de cel mult 20 de zile de la primirea legii adoptate de Parlament, iar, potrivit art. 77 alin. (3) din Constituţie, în termen de cel mult 10 zile de la primirea legii adoptate după reexaminare. 73. Propunerea legislativă a fost iniţiată de trei deputaţi şi un senator şi a fost înregistrată la Biroul permanent al Senatului la data de 2 aprilie 2020, legea fiind adoptată de Senat la 15 aprilie 2020, iar de Camera Deputaţilor la 23 aprilie 2020. La data de 23 aprilie 2020 a fost depusă la secretarii generali ai celor două Camere pentru exercitarea dreptului de sesizare asupra constituţionalităţii legii şi trimisă la promulgare în data de 25 aprilie 2020. 74. La data de 24 aprilie 2020, Curtea Constituţională a fost sesizată cu obiecţia de neconstituţionalitate formulată de un număr de 71 de deputaţi aparţinând Grupului parlamentar al Partidului Naţional Liberal. La data de 6 mai 2020, Curtea Constituţională a fost sesizată cu obiecţia de neconstituţionalitate formulată de Guvernul României. 75. Luând act de faptul că obiecţia de neconstituţionalitate a fost formulată în termenul de 2 zile prevăzut de art. 15 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, respectiv în termenul ipotetic de 20 de zile de promulgare, Curtea constată că obiecţia de neconstituţionalitate este admisibilă sub aspectul respectării termenului în care poate fi sesizată instanţa de control constituţional [a se vedea în acest sens Decizia nr. 67 din 21 februarie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 223 din 13 martie 2018, paragraful 70 ipotezele întâi şi a treia]. (2) Analiza propriu-zisă a obiecţiei de neconstituţionalitate 76. În privinţa criticii de neconstituţionalitate raportate la art. 1 alin. (3) şi (5) din Constituţie se susţine, în esenţă, că există un veritabil paralelism legislativ care afectează principiul securităţii juridice în componenta sa privind calitatea legii, având în vedere că reglementarea situaţiei de excepţie prin care durata mandatului aleşilor locali este prelungită din cauza pandemiei generate de răspândirea COVID 19 îşi are sediul materiei în Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 44/2020 privind prelungirea mandatelor autorităţilor administraţiei publice locale cuprinse în perioada 2016-2020, unele măsuri pentru organizarea alegerilor locale din anul 2020, precum şi modificarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 297 din 8 aprilie 2020. Totodată, se invocă încălcarea principiului unicităţii de reglementare în materie. 77. Cu privire la adoptarea celor două acte normative, Curtea reţine că Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 44/2020 a fost emisă de Guvern pe data de 6 aprilie 2020 şi a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 297 din 8 aprilie 2020, când a şi intrat în vigoare. Legea criticată a fost depusă spre dezbatere în procedură de urgenţă la Senat pe data de 2 aprilie 2020 şi a fost adoptată de Senat la 15 aprilie 2020, iar de Camera Deputaţilor la 23 aprilie 2020. Prin urmare, Curtea constată că legea criticată a fost iniţiată înainte de emiterea ordonanţei de urgenţă, însă, datorită procedurilor parlamentare mai laborioase, a fost adoptată după intrarea în vigoare a ordonanţei de urgenţă. 78. În aceste context, Curtea reţine că art. 16 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 260 din 21 aprilie 2010, prevede că „(1) În procesul de legiferare este interzisă instituirea aceloraşi reglementări în mai multe articole sau alineate din acelaşi act normativ ori în două sau mai multe acte normative. Pentru sublinierea unor conexiuni legislative se utilizează norma de trimitere. (2) În cazul existenţei unor paralelisme acestea vor fi înlăturate fie prin abrogare, fie prin concentrarea materiei în reglementări unice“. Deşi normele de tehnică legislativă nu au valoare constituţională, prin reglementarea acestora legiuitorul a impus o serie de criterii obligatorii pentru adoptarea oricărui act normativ, a căror respectare este necesară pentru a asigura sistematizarea, unificarea şi coordonarea legislaţiei, precum şi conţinutul şi forma juridică adecvate pentru fiecare act normativ. Astfel, respectarea acestor norme concură la asigurarea unei legislaţii ce respectă principiul securităţii raporturilor juridice, având claritatea şi previzibilitatea necesare [Decizia nr. 420 din 3 iulie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 883 din 1 noiembrie 2019, paragraful 59]. 79. În jurisprudenţa sa, Curtea a fost chemată de mai multe ori să se pronunţe asupra încălcării art. 1 alin. (5) din Constituţie în raport cu art. 16 din Legea nr. 24/2000. Astfel, spre exemplu, prin Decizia nr. 1 din 10 ianuarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 123 din 19 februarie 2014, paragraful 111, Decizia nr. 61 din 7 februarie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 219 din 30 martie 2017, paragrafele 51 şi 52, Decizia nr. 612 din 3 octombrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 922 din 23 noiembrie 2017, paragraful 55, Decizia nr. 45 din 30 ianuarie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 199 din 5 martie 2018, paragraful 239, Decizia nr. 63 din 13 februarie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 201 din 6 martie 2018, paragraful 55, sau Decizia nr. 420 din 3 iulie 2019, paragrafele 55 şi 58, precitată, Curtea a statuat, în esenţă, că ori de câte ori există o dublare sau o suprapunere între diverse soluţii sau ipoteze normative cuprinse în două sau mai multe articole ori legi, se constată existenţa unui paralelism legislativ contrar art. 1 alin. (5) din Constituţie. 80. Totodată, în jurisprudenţa sa recentă, Curtea, prin Decizia nr. 154 din 6 mai 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 398 din 15 mai 2020, paragraful 87, a statuat că un paralelism legislativ poate fi reţinut în condiţiile în care există „atât o suprapunere în privinţa obiectului de reglementare, cât şi a termenelor avute în vedere de legiuitorul primar şi, respectiv, delegat, fără ca legea adoptată să realizeze vreo corelare sub acest aspect cu ordonanţa de urgenţă a Guvernului în vigoare. Nu este prevăzută vreo abrogare expresă şi nici nu s-ar putea susţine abrogarea implicită a dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 29/2020 ca efect al intrării în vigoare a legii“. Dacă o lege care are acelaşi obiect de reglementare cu un act normativ în vigoare nu prevede vreo dispoziţie referitoare la soluţionarea conflictului între aceste acte normative, generează situaţii de instabilitate şi incoerenţă legislativă, cu consecinţe negative asupra aplicării legii la cazurile concrete, din moment ce promovează soluţii legislative necorelate cu legislaţia în vigoare [Decizia nr. 155 din 6 mai 2020, paragraful 73, nepublicată încă în Monitorul Oficial al României, Partea I, la data pronunţării prezentei decizii]. Toate aceste aspecte au dus la constatarea încălcării art. 1 alin. (3) şi (5) din Constituţie. 81. Comparând conţinutul normativ al art. 1-3 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 44/2020 cu cel al legii criticate, Curtea reţine că cele două acte normative au acelaşi obiect de reglementare, şi anume prelungirea mandatelor autorităţilor administraţiei publice locale. Diferenţele normative între acestea constau în două aspecte, şi anume data de la care se prelungesc şi data până la care se prelungesc aceste mandate, precum şi autoritatea care stabileşte data alegerilor. 82. Astfel, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 44/2020 reglementează faptul că data de la care se prelungesc mandatele autorităţilor administraţiei publice locale este cea la care ele încetează ca urmare a ajungerii lor la termen, iar data până la care se prelungesc este data preluării, în condiţiile legii, de către noile autorităţi ale administraţiei publice locale a mandatelor rezultate în urma alegerilor, dar nu mai târziu de 31 decembrie 2020. În schimb, legea criticată prevede că aceste mandate se prelungesc de la data încetării stării de urgenţă pe o perioadă de cel mult 6 luni. Totodată, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 44/2020 prevede că data alegerilor ce vor fi organizate se stabileşte conform art. 10 alin. (1) din Legea nr. 115/2015, şi anume prin hotărârea Guvernului, cu cel puţin 75 de zile înaintea votării, pe când, potrivit legii criticate, data alegerilor pentru autorităţile administraţiei publice locale din anul 2020 se stabileşte prin lege organică, cu cel puţin 75 de zile înaintea votării. 83. Curtea reţine că termenele pentru care se dispune această prelungire se suprapun în mare parte, fiind similare ca interval temporal avut în vedere, şi anume cel mai târziu până la 31 decembrie 2020, conform Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 44/2020, respectiv cu cel mult 6 luni de la data încetării stării de urgenţă, conform legii criticate. Faptul că data alegerilor este stabilită de o autoritate publică printr-o normă distinctă celei prin care s-a dispus prelungirea mandatelor reprezintă un alt motiv pentru a considera că cele două acte normative cuprind aceeaşi reglementare. 84. Curtea constată că există paralelism legislativ atât în situaţia în care se reglementează identic într-o anumită sferă a relaţiilor sociale, cât şi atunci când aceeaşi problemă este reglementată diferit, aşa cum s-a procedat în cazul de faţă. Astfel, chiar dacă cele două acte normative dispun prelungirea mandatelor autorităţilor administraţiei publice locale în condiţii diferit normate, ceea ce este esenţial pentru determinarea paralelismului legislativ este însăşi ideea de prelungire a mandatelor acestor autorităţi. Prin urmare, două autorităţi publice nu pot reglementa în mod concurent una şi aceeaşi soluţie legislativă într-o anumită sferă a relaţiilor sociale, aşa cum s-a întâmplat în cazul de faţă. 85. Curtea observă că legile şi ordonanţele/ordonanţele de urgenţă aflate în vigoare se bucură de prezumţia de constituţionalitate, astfel că orice intervenţie legislativă ulterioară cu privire la obiectul lor de reglementare nu se poate transforma într-o reglementare concurentă actului normativ aflat în vigoare, ci trebuie să respecte această prezumţie, modificând, completând sau abrogând, după caz, reglementarea iniţială. 86. Totodată, cele mai sus constatate sunt susţinute şi prin faptul că legea criticată nu a abrogat expres textele contrare din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 44/2020, contrar art. 64 alin. (1) teza întâi din Legea nr. 24/2000, care stabileşte că: „Prevederile cuprinse într-un act normativ, contrare unei noi reglementări de acelaşi nivel sau de nivel superior, trebuie abrogate“. Mai mult, aceasta nu cuprinde nicio dispoziţie de corelare cu Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 44/2020; or, art. 13 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 24/2000 prevede că „Actul normativ trebuie să se integreze organic în sistemul legislaţiei, scop în care: a) proiectul de act normativ trebuie corelat cu prevederile actelor normative de nivel superior sau de acelaşi nivel, cu care se află în conexiune“. 87. Pentru a integra organic legea criticată în sistemul normativ şi pentru a evita paralelismul legislativ, legiuitorul trebuia să abroge expres textele din ordonanţa de urgenţă ce vin în conflict cu cele din legea criticată. Întrucât legiuitorul nu a făcut acest lucru, s-a creat o situaţie de incoerenţă legislativă concretizată în dublarea, în dreptul pozitiv, a unei reglementări referitoare la prelungirea mandatului autorităţilor administraţiei publice locale, ceea ce demonstrează existenţa unui paralelism legislativ. Astfel, legea criticată nesocoteşte, în ceea ce priveşte obiectul de reglementare, cerinţele obligatorii pentru adoptarea oricărui act normativ, a căror respectare este necesară pentru a asigura sistematizarea, unificarea şi coordonarea legislaţiei, generând un paralelism legislativ, interzis de prevederile art. 16 din Legea nr. 24/2000, paralelism care determină apariţia unor situaţii de incoerenţă şi instabilitate legislative. 88. Curtea reţine că situaţia de incoerenţă legislativă este cu atât mai evidentă cu cât, la data adoptării legii care constituie obiect al controlului de constituţionalitate, se afla în procedură parlamentară proiectul de lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 44/2020, iar Parlamentul, în temeiul art. 61 alin. (1) şi al art. 115 alin. (7) din Constituţie, putea să se pronunţe asupra acestei ordonanţe de urgenţă a Guvernului, evident cu respectarea principiilor şi dispoziţiilor constituţionale. 89. Prin urmare, Curtea constată că legea criticată are acelaşi obiect de reglementare ca al Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 44/2020, act normativ care începuse deja să îşi producă efectele la data adoptării legii criticate. În consecinţă, legea criticată încalcă art. 1 alin. (3) şi (5) din Constituţie, coroborat cu art. 13 alin. (1) lit. a), art. 16 şi art. 64 alin. (1) teza întâi din Legea nr. 24/2000. 90. Faţă de temeinicia motivelor de neconstituţionalitate extrinsecă ce vizează însuşi obiectul de reglementare, reţinută prin raportare la dispoziţiile art. 1 alin. (3) şi (5) din Constituţie şi care afectează legea criticată, Curtea constată că nu mai este cazul să examineze celelalte critici de neconstituţionalitate formulate de autorii obiecţiei de neconstituţionalitate (a se vedea, în acelaşi sens, Decizia nr. 58 din 12 februarie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 205 din 13 martie 2020, paragraful 62, sau Decizia nr. 155 din 6 mai 2020]. 91. Cât priveşte efectele unei decizii prin care Curtea, în cadrul controlului anterior promulgării, constată neconstituţionalitatea legii examinate în integralitatea sa, iar nu doar a unor dispoziţii din cuprinsul acesteia, în temeiul art. 147 alin. (4) din Legea fundamentală şi având în vedere jurisprudenţa Curţii în materie, Parlamentului îi revine obligaţia de a constata încetarea de drept a procesului legislativ, ca urmare a constatării neconstituţionalităţii legii, în integralitatea sa. Curtea a arătat în jurisprudenţa sa că „situaţia determinată de constatarea neconstituţionalităţii legii în ansamblul său [...] are efect definitiv cu privire la acel act normativ, consecinţa fiind încetarea procesului legislativ în privinţa respectivei reglementări“ (în acest sens fiind Decizia nr. 619 din 11 octombrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 6 din 4 ianuarie 2017, sau Decizia nr. 139 din 13 martie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 336 din 3 mai 2019, paragraful 88). 92. În final, Curtea reaminteşte considerentele de principiu reţinute constant în jurisprudenţa sa, potrivit cărora forţa obligatorie care însoţeşte actele jurisdicţionale ale Curţii - deci şi deciziile - se ataşează nu numai dispozitivului, ci şi considerentelor pe care se sprijină acesta (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 414 din 14 aprilie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 291 din 4 mai 2010, Decizia nr. 903 din 6 iulie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 584 din 17 august 2010, Decizia nr. 727 din 9 iulie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 477 din 12 iulie 2012, şi Decizia nr. 1039 din 5 decembrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 61 din 29 ianuarie 2013). Curtea a reţinut, totodată, că nicio altă autoritate publică nu poate contesta considerentele de principiu rezultate din jurisprudenţa Curţii Constituţionale, aceasta fiind obligată să le aplice în mod corespunzător, respectarea deciziilor Curţii fiind o componentă esenţială a statului de drept. 93. Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 146 lit. a) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 11 alin. (1) lit. A.a), al art. 15 alin. (1) şi al art. 18 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Admite obiecţia de neconstituţionalitate şi constată că Legea privind prelungirea mandatelor autorităţilor administraţiei publice locale este neconstituţională. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Preşedintelui României, preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi prim-ministrului şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 3 iunie 2020. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent-şef, Benke Károly -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
