Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia-Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Ioana Marilena │- │
│Chiorean │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 102 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, excepţie ridicată de Constantin Sima în Dosarul nr. 6.721/2/2017 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 506D/2018. 2. Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din 10 martie 2020, cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Ioan-Sorin-Daniel Chiriazi, şi în prezenţa autorului excepţiei de neconstituţionalitate, asistat de domnul avocat Dan Lupaşcu, având împuternicire avocaţială depusă la dosar, şi au fost consemnate în încheierea de şedinţă de la acea dată, când Curtea, având în vedere cererea de întrerupere a deliberărilor pentru o mai bună studiere a problemelor ce formează obiectul cauzei, în temeiul dispoziţiilor art. 57 şi ale art. 58 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, a amânat pronunţarea pentru data de 29 aprilie 2020, termen preschimbat pentru data de 6 mai 2020, când Curtea a amânat pronunţarea pentru data de 3 iunie 2020, dată la care a pronunţat prezenta decizie. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 3. Prin Încheierea din 20 februarie 2018, pronunţată în Dosarul nr. 6.721/2/2017, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 102 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de reclamantul Constantin Sima, în cadrul soluţionării unei acţiuni de contencios administrativ având ca obiect anularea a două decizii emise de Ministerul Justiţiei şi obligarea acestuia la numirea autorului în funcţia de notar public fără examen, potrivit art. 102 alin. (2) din Legea nr. 303/2004. 4. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine, în esenţă, că dispoziţiile de lege criticate sunt neconstituţionale, deoarece îngrădesc posibilitatea procurorilor de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie de a intra în notariat fără examen, deşi, potrivit prevederilor constituţionale, Ministerul Public este componentă a autorităţii judecătoreşti. În acest sens, se arată că prin deciziile sale, Curtea Constituţională a statuat că procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au, ca şi judecătorii din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, statut constituţional de magistrat. În aceste condiţii, autorul excepţiei consideră că este inadmisibilă atitudinea Ministerului Justiţiei, care refuză să-i acorde statutul de notar public, deşi, potrivit dispoziţiilor de lege criticate, acordă această posibilitate judecătorilor. 5. Mai mult, se susţine că, potrivit dispoziţiilor art. 1 din Legea nr. 303/2004, magistratura este activitatea judiciară desfăşurată de judecători în scopul înfăptuirii justiţiei şi de procurori în scopul apărării intereselor generale ale societăţii. Potrivit legii, activitatea judiciară desfăşurată de judecători în scopul înfăptuirii justiţiei este echivalentă cu activitatea desfăşurată de procurori în scopul apărării intereselor generale ale societăţii, a ordinii de drept, precum şi a libertăţilor cetăţenilor. Se invocă în acest sens Decizia nr. 866 din 28 noiembrie 2006, prin care Curtea Constituţională a constatat că „statutul juridic constituţional al procurorilor este identic cu cel al judecătorilor în ceea ce priveşte incompatibilităţile stabilite în aceiaşi termeni în art. 125 alin. (3) şi, respectiv, art. 132 alin. (2), conform cărora funcţia de procuror, ca şi aceea de judecător, este incompatibilă cu orice altă funcţie publică sau privată, cu excepţia funcţiilor didactice din învăţământul superior“. Curtea a reţinut că legiuitorul a stabilit norme identice sau similare privind incompatibilităţile şi interdicţiile aplicabile funcţiilor de procuror şi de judecător, admiterea în magistratură şi formarea profesională a judecătorilor şi procurorilor, numirea judecătorilor şi procurorilor, accesul procurorilor la funcţia de judecător şi al judecătorilor la funcţia de procuror, drepturile şi îndatoririle judecătorilor şi procurorilor, răspunderea juridică a acestora. 6. Având în vedere acestea, precum şi dispoziţiile art. 16 din Constituţie şi ţinând cont de faptul că, la momentul înscrierii la concursul de admitere în magistratură, toţi candidaţii au fost consideraţi egali sub aspectul profesiei şi al vechimii necesare, este inechitabilă şi inadmisibilă acordarea unui asemenea tratament privilegiat la un moment ulterior unei anumite categorii de magistraţi. Se invocă în acest sens Decizia Curţii Constituţionale nr. 176 din 26 martie 2014. Mai mult, se arată că, potrivit art. 61 din Legea nr. 303/2004, la cererea motivată, judecătorii pot fi numiţi în funcţia de procuror, iar procurorii, în funcţia de judecător. Prin urmare, este recunoscută egalitatea în drepturi a judecătorilor şi a procurorilor de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, de vreme ce calitatea acestora poate fi convertibilă. 7. Autorul excepţiei susţine că, potrivit art. 1 alin. (5) din Constituţie, legea exprimă voinţa generală numai cu respectarea normei constituţionale. În acest sens, există numeroase instrumente internaţionale, cum sunt Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, pactele şi tratatele la care România este parte, precum şi art. 14 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale privind interzicerea discriminării. Consideră că printre criteriile de discriminare se află şi cea privind stabilirea unor diferenţe de ordin juridic între judecători şi procurori, care alcătuiesc împreună corpul magistraţilor. Diferenţa de tratament astfel determinată constituie o discriminare, fiind lipsită de justificarea obiectivă şi rezonabilă, fără a avea un scop legitim şi fără a fi proporţională cu obiectivul propus. În final, se invocă doctrina în materia principiului proporţionalităţii şi al nediscriminării, precum şi jurisprudenţa Curţii Constituţionale. 8. Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal apreciază că punctul său de vedere este obligatoriu conform dispoziţiilor art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992, doar în măsura în care excepţia de neconstituţionalitate ar fi fost invocată din oficiu, iar în situaţiile în care o parte este titularul excepţiei, instanţa are doar facultatea de a prezenta o opinie. 9. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 10. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au transmis punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile reprezentantului autorului excepţiei din şedinţa publică, notele scrise depuse la dosar de autorul excepţiei, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 11. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 12. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 102 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată în Monitorul Oficial a României, Partea I, nr. 826 din 13 septembrie 2005, cu modificările şi completările ulterioare, având următorul conţinut: „Judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cărora le-a expirat mandatul pentru care au fost numiţi ori, după caz, sunt eliberaţi din motive neimputabile îşi păstrează gradul dobândit în ierarhie şi pot ocupa o funcţie de judecător la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi pot reveni pe funcţia de magistrat deţinută anterior sau pe o altă funcţie de judecător ori procuror sau pot opta pentru intrarea în avocatură sau notariat, fără examen.“ 13. În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile de lege criticate contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 1 alin. (5), potrivit căruia „În România, respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie“, ale art. 11 privind dreptul internaţional şi dreptul intern, ale art. 16 privind egalitatea în drepturi, ale art. 20 referitor la tratatele internaţionale privind drepturile omului, ale art. 53 privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, ale art. 131 privind rolul Ministerului Public, ale art. 132 privind statutul procurorilor, ale art. 133 alin. (2) lit. a) privind rolul şi structura Consiliului Superior al Magistraturii şi ale art. 134 alin. (1) privind atribuţiile Consiliului Superior al Magistraturii, precum şi celor ale art. 14 privind nediscriminarea din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. 14. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că Legea nr. 303/2004 a abrogat vechea reglementare prevăzută de art. 12 alin. 1 din Legea Curţii Supreme de Justiţie nr. 56/1993, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 56 din 8 februarie 1999, potrivit căreia „Preşedintele, vicepreşedintele, preşedinţii de secţii şi ceilalţi judecători ai Curţii Supreme de Justiţie sunt numiţi prin decret al Preşedintelui României, la propunerea Consiliului Superior al Magistraturii, făcută la recomandarea ministrului justiţiei, pe o perioadă de 6 ani“. Noua reglementare - Legea nr. 303/2004, în forma avută ca urmare a republicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 826 din 13 septembrie 2005 - nu a mai prevăzut existenţa unui mandat pentru judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, art. 52 alin. (1) stabilind că „Promovarea în funcţia de judecător la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie se face de către Consiliul Superior al Magistraturii, dintre persoanele care au îndeplinit funcţia de judecător în ultimii 2 ani la tribunale sau curţi de apel, au obţinut calificativul «foarte bine» la ultima evaluare, nu au fost sancţionaţi disciplinar, s-au remarcat în activitatea profesională şi au o vechime în funcţia de judecător sau procuror de cel puţin 12 ani“. 15. Prin Decizia nr. 866 din 28 noiembrie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 5 din 4 ianuarie 2007, Curtea Constituţională a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că dispoziţiile art. 52 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, în partea care condiţionează promovarea în funcţia de judecător la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie de îndeplinirea funcţiei de judecător în ultimii 2 ani, sunt neconstituţionale. Curtea a reţinut, în esenţă, că, aplicând principiile constituţionale, legiuitorul a stabilit prin Legea nr. 303/2004 norme identice sau similare privind incompatibilităţile şi interdicţiile aplicabile funcţiilor de procuror şi de judecător, admiterea în magistratură şi formarea profesională a judecătorilor şi a procurorilor, numirea judecătorilor şi a procurorilor, accesul procurorilor la funcţia de judecător şi al judecătorilor la funcţia de procuror, drepturile şi îndatoririle judecătorilor şi ale procurorilor, răspunderea juridică a acestora. Prin urmare, dispoziţiile art. 52 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 nu ţin seama de statutul de magistrat al procurorilor şi încalcă principiul egalităţii în drepturi prevăzut de art. 16 alin. (1) din Constituţie, prin tratamentul discriminator ce le este impus acestora la promovarea în funcţia de judecător la Înalta Curtea de Casaţie şi Justiţie. 16. Ulterior publicării acestei decizii în Monitorul Oficial al României, textul art. 52 din Legea nr. 303/2004 a fost modificat de mai multe ori, alin. (3) al acestuia având, în prezent, următorul conţinut: „Pot participa la concursul de promovare în funcţia de judecător la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie judecătorii care au îndeplinit efectiv cel puţin 3 ani funcţia de judecător la curtea de apel, au obţinut calificativul «foarte bine» la ultimele 3 evaluări, nu au fost sancţionaţi disciplinar în ultimii 3 ani şi au o vechime de cel puţin 18 ani în funcţiile prevăzute la art. 44 alin. (1). Dispoziţiile art. 44 alin. (2) se aplică în mod corespunzător.“ 17. Ţinând cont de evoluţia cadrului legislativ referitor la condiţiile de numire a judecătorilor instanţei supreme, Curtea constată că intrarea în vigoare a Legii nr. 303/2004 - care a abrogat instituirea mandatului judecătorilor instanţei supreme (mandat de 6 ani prevăzut în Legea nr. 56/1993) - a impus reglementarea unor dispoziţii tranzitorii. Astfel, potrivit art. 102 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, „Judecătorii în funcţie ai Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie îşi continuă activitatea până la data expirării mandatului pentru care au fost numiţi“. Totodată, art. 102 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 - criticat în prezenta cauză - reglementează situaţia judecătorilor Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cărora le-a expirat mandatul pentru care au fost numiţi ori, după caz, care sunt eliberaţi din motive neimputabile, situaţie în care îşi păstrează gradul dobândit în ierarhie şi pot ocupa o funcţie de judecător la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi pot reveni pe funcţia de magistrat deţinută anterior sau pe o altă funcţie de judecător ori procuror sau pot opta pentru intrarea în avocatură sau notariat, fără examen. 18. Autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine că aceste dispoziţii de lege încalcă atât statutul constituţional al procurorilor, cât şi principiul egalităţii în drepturi, deoarece procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au, ca şi judecătorii din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, statut constituţional de magistrat. Cu privire la aceste susţineri, Curtea reţine că dispoziţia de lege criticată instituie un beneficiu - intrarea în avocatură sau notariat fără examen - acordat foştilor judecători de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cărora le-a expirat mandatul pentru care au fost numiţi sau care au fost eliberaţi din funcţie din motive neimputabile. În mod corelativ, au fost introduse reglementări similare în legile care reglementează statutele profesiilor de avocat şi de notar. Astfel, potrivit prevederilor art. 17 alin. (5) din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 440 din 24 mai 2018, „Dispoziţiile art. 102 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, se aplică în mod corespunzător, precum şi judecătorilor de la instanţele internaţionale“, iar, potrivit art. 33 alin. (1) din Legea notarilor publici şi a activităţii notariale nr. 36/1995, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 237 din 19 martie 2018, „Pot dobândi, la cerere, fără examen, calitatea de notar public şi judecătorii de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în temeiul dispoziţiilor art. 102 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. Cererea de numire se adresează ministrului justiţiei, în termen de cel mult un an de la data expirării mandatului sau eliberării din funcţie, din motive neimputabile“. 19. În ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate referitoare la încălcarea art. 131 privind rolul Ministerului Public, art. 132 privind statutul procurorilor, art. 133 alin. (2) lit. a) privind structura Consiliului Superior al Magistraturii şi art. 134 alin. (1) privind atribuţia Consiliului Superior al Magistraturii de numire în funcţie a judecătorilor şi a procurorilor, cu excepţia celor stagiari, Curtea reţine că aceasta nu poate fi primită. Astfel, aşa cum a reţinut Curtea Constituţională, de principiu, prin Decizia nr. 866 din 28 noiembrie 2006, precitată, judecătorii şi procurorii se află în aceeaşi situaţie juridică prin statutul lor constituţional similar. În temeiul normelor constituţionale referitoare la statutul judecătorilor şi al procurorilor, Legea nr. 303/2004 a stabilit norme identice sau similare privind incompatibilităţile şi interdicţiile aplicabile funcţiilor de procuror şi de judecător, admiterea în magistratură şi formarea profesională a judecătorilor şi a procurorilor, numirea judecătorilor şi a procurorilor, accesul procurorilor la funcţia de judecător şi al judecătorilor la funcţia de procuror, drepturile şi îndatoririle judecătorilor şi ale procurorilor, răspunderea juridică a acestora. 20. Spre deosebire de critica de neconstituţionalitate analizată în decizia sus-menţionată, prin care Curtea a constatat existenţa unei discriminări între judecători şi procurori referitoare la cariera acestora (promovarea în funcţia de judecător la Înalta Curtea de Casaţie şi Justiţie), în prezenta cauză, autorul excepţiei susţine existenţa unei discriminări între foştii judecători de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi foştii procurori de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, sub aspectul beneficiului intrării în avocatură sau notariat fără examen, după eliberarea din funcţie, deci între persoane care nu mai deţin calitatea de magistrat. 21. Or, Curtea constată că reglementarea acestui beneficiu a fost generată de modificarea statutului judecătorilor de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (prin abrogarea normelor referitoare la mandatul de 6 ani), modificare ce a necesitat reglementarea unor dispoziţii tranzitorii referitoare la judecătorii de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cărora le-a expirat mandatul sau care au fost eliberaţi din funcţie din motive neimputabile. Curtea reţine că persoanele aflate în ipoteza textului de lege criticat, care beneficiază de intrarea în avocatură sau notariat, fără examen, nu mai deţin funcţia de judecător. Prin urmare, Curtea constată că nu mai sunt aplicabile dispoziţiile constituţionale referitoare la statutul judecătorilor şi al procurorilor, în componenta ce vizează cariera acestora, dispoziţii pe care s-a fundamentat critica autorului excepţiei. 22. Referitor la încălcarea dispoziţiilor art. 16 din Constituţie, precum şi ale art. 14 din Convenţie, prin prisma art. 11 şi art. 20 din Constituţie, autorul susţine că trebuie să existe egalitate în drepturi a judecătorilor de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi a procurorilor de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, de vreme ce calitatea acestora poate fi convertibilă. Cu privire la această susţinere, Curtea reţine că, referitor la principiul egalităţii în drepturi, în jurisprudenţa sa a reţinut că acesta presupune instituirea unui tratament egal pentru situaţii care, în funcţie de scopul urmărit, nu sunt diferite (Decizia Plenului Curţii Constituţionale nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994). De asemenea, potrivit jurisprudenţei constante a Curţii Constituţionale, situaţiile în care se află anumite categorii de persoane trebuie să difere în esenţă pentru a se justifica deosebirea de tratament juridic, iar această deosebire de tratament trebuie să se bazeze pe un criteriu obiectiv şi raţional (a se vedea în acest sens, cu titlu exemplificativ, Decizia nr. 366 din 25 iunie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 644 din 2 septembrie 2014). Curtea a reţinut că sintagma „fără privilegii şi fără discriminări“ din cuprinsul art. 16 alin. (1) din Constituţie priveşte două ipoteze normative distincte, iar incidenţa uneia sau alteia dintre acestea implică, în mod necesar, sancţiuni de drept constituţional diferite (a se vedea Decizia nr. 755 din 16 decembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 101 din 9 februarie 2015). Astfel, nesocotirea principiului egalităţii în drepturi are drept consecinţă neconstituţionalitatea privilegiului sau a discriminării care a determinat, din punct de vedere normativ, încălcarea acestuia; discriminarea se bazează pe noţiunea de excludere de la un drept, iar remediul constituţional specific, în cazul constatării neconstituţionalităţii discriminării, îl reprezintă acordarea sau accesul la beneficiul dreptului. În schimb, privilegiul se defineşte ca un avantaj sau favoare nejustificat/ nejustificată acordat/acordată unei persoane/categorii de persoane; în acest caz, neconstituţionalitatea privilegiului nu echivalează cu acordarea beneficiului acestuia tuturor persoanelor/categoriilor de persoane, ci cu eliminarea sa, respectiv cu eliminarea privilegiului nejustificat acordat. 23. Aplicând aceste considerente de principiu la conţinutul normativ al dispoziţiilor criticate, Curtea reţine că acestea nu reglementează un drept al judecătorilor şi al procurorilor, care să vizeze statutul constituţional similar al acestora, ci instituie un beneficiu pentru foştii judecători de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cărora le-a expirat mandatul sau care au fost eliberaţi din funcţie din motive neimputabile. În reglementarea unui astfel de beneficiu, legiuitorul este liber să prevadă căror categorii de persoane i se aplică, fără ca prin aceasta să se considere că instituie discriminări între beneficiarii normei şi cei care nu beneficiază de aceasta. 24. Pentru aceleaşi considerente, Curtea nu poate reţine nici încălcarea dispoziţiilor art. 1 alin. (5) din Constituţie, potrivit căruia „În România, respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie“, invocate de autorul excepţiei doar pentru a susţine încălcarea celorlalte dispoziţii constituţionale pretins a fi încălcate. 25. În final, Curtea observă că dispoziţiile art. 53 din Legea fundamentală nu au incidenţă în cauză, deoarece nu s-a constatat restrângerea exerciţiului vreunui drept sau al vreunei libertăţi fundamentale şi, prin urmare, nu este incidentă ipoteza prevăzută de norma constituţională invocată. 26. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Constantin Sima în Dosarul nr. 6.721/2/2017 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi constată că dispoziţiile art. 102 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 3 iunie 2020. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Ioana Marilena Chiorean ----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
