Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Marian Enache │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mihaela Ciochină │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Dimitrie-Bogdan │- judecător │
│Licu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Laura-Iuliana │- judecător │
│Scântei │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniela Ramona │- │
│Mariţiu │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantei Ministerului Public, procuror Nicoleta-Ecaterina Eucarie. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3 alin. (4) lit. c) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 74/2013 privind unele măsuri pentru îmbunătăţirea şi reorganizarea activităţii Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, excepţie ridicată de Molnar Arpad-Jozsef şi de Molnar Botond-Tibor în Dosarul nr. 3.509/105/2015 al Tribunalului Prahova - Secţia penală. Excepţia formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 208D/2020. 2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de înştiinţare este legal îndeplinită. 3. Preşedintele dispune să se facă apelul şi în dosarele nr. 2.055D/2020 şi nr. 2.128D/2021, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3 alin. (3) şi (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 74/2013, excepţie ridicată de Victor Matei în Dosarul nr. 720/2/2019/a1 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia I penală şi de George Liviu Tatu şi Florentina Tatu în Dosarul nr. 84/98/2021/a1 al Tribunalului Ialomiţa - Secţia penală - Judecătorul de cameră preliminară. 4. La apelul nominal răspunde, pentru autorii excepţiei, domnul avocat Dan Lupaşcu, având împuternicire avocaţială depusă la dosare. Lipsesc celelalte părţi. Procedura de înştiinţare este legal îndeplinită. 5. Curtea, din oficiu, pune în discuţie conexarea dosarelor. Reprezentanta Ministerului Public şi avocatul prezent sunt de acord cu conexarea dosarelor. Curtea, având în vedere obiectul cauzelor, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, dispune conexarea dosarelor nr. 2.055D/2020 şi nr. 2.128D/2021 la Dosarul nr. 208D/2020, care a fost primul înregistrat. 6. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul avocatului prezent, care solicită admiterea excepţiei de neconstituţionalitate. Arată că sunt îndeplinite toate condiţiile de admisibilitate, inclusiv legătura cu soluţionarea cauzei, dispoziţiile criticate, deşi sunt abrogate, continuând să îşi producă efecte în cauzele în care a fost ridicată excepţia de neconstituţionalitate. Prin actul normativ criticat a fost instituită o nouă categorie de participanţi la procesul penal, şi anume inspectorii antifraudă, detaşaţi în cadrul parchetelor, abilitaţi să efectueze constatări tehnico-ştiinţifice, investigaţii financiare şi alte verificări. Aceştia au fost încadraţi ca specialişti, detaşaţi la parchete. Susţine că statutul special al acestora îi plasa pe aceştia în situaţia de incompatibilitate, în condiţiile în care, prin Decizia nr. 87 din 13 februarie 2019, Curtea Constituţională a statuat că standardele de neutralitate şi independenţă specifice experţilor judiciari se aplică şi în cazul specialiştilor. Or, aceşti specialişti erau angajaţi la Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) - Direcţia antifraudă şi, deşi erau detaşaţi la parchete, statutul acestora era cel de funcţionari publici, deci se aflau în stare de incompatibilitate. Aceasta cu atât mai mult cu cât angajatorul avea calitatea de persoană vătămată/parte civilă în dosarele în care aceşti specialişti întocmeau rapoarte tehnico-ştiinţifice. Susţine că, prin reglementarea criticată, se aducea atingere şi principiului egalităţii de arme în condiţiile în care raportul tehnico-ştiinţific era mijloc de probă, iar instanţele judecătoreşti nu admiteau efectuarea de expertize. Prin activităţile desfăşurate, inspectorii antifraudă efectuau acte de urmărire penală în afara cadrului prevăzut de Codul de procedură penală, aducând atingere dreptului la viaţă privată. Prin dispoziţiile criticate s-a instituit o nouă categorie de organe de urmărire penală cu atribuţii de cercetare penală. În acest context s-au semnat un protocol între Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi ANAF, precum şi o metodologie de lucru, fiind întocmite planuri de acţiune. Aceasta reprezintă o situaţie similară celei care a constituit obiectul Deciziei nr. 26 din 16 ianuarie 2019, prin care Curtea Constituţională a constatat existenţa unui conflict juridic de natură constituţională. În concluzie, solicită schimbarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale în materie şi admiterea excepţiei de neconstituţionalitate. 7. Reprezentanta Ministerului Public, făcând referire la jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie, pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate. Apreciază că dispoziţiile criticate întrunesc exigenţele impuse de dreptul la un proces echitabil şi de principiul egalităţii armelor. Partea interesată are dreptul să ia cunoştinţă despre conţinutul raportului de constatare tehnico-ştiinţifică, acesta fiind mijloc de probă, putând formula obiecţiuni. Judecătorul independent şi inamovibil, când pronunţă o soluţie, evaluează întregul material probator prin coroborarea acestor rapoarte cu celelalte mijloace de probă. Specialiştii antifraudă îşi desfăşoară activitatea sub controlul magistratului independent şi imparţial care supraveghează activitatea acestora în cadrul etapei urmăririi penale. Prevederile art. 61 alin. (1) din Constituţie oferă o marjă de apreciere legiuitorului să stabilească în mod expres domeniile de competenţă ale specialiştilor ce urmează să îşi desfăşoare activitatea în cadrul organelor judiciare, condiţiile de numire şi statutul acestora. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarelor, reţine următoarele: 8. Prin Încheierea din 16 ianuarie 2020, pronunţată în Dosarul nr. 3.509/105/2015, Tribunalul Prahova - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3 alin. (4) lit. c) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 74/2013 privind unele măsuri pentru îmbunătăţirea şi reorganizarea activităţii Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, excepţie ridicată de Molnar Arpad-Jozsef şi de Molnar Botond-Tibor cu ocazia soluţionării unei cauze penale în care cuantumul prejudiciului a fost stabilit prin procese-verbale întocmite de inspectorii antifraudă detaşaţi pe posturi de specialişti în cadrul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Serviciul Teritorial Ploieşti. 9. Prin Încheierea (de cameră preliminară) din 6 august 2020, pronunţată în Dosarul nr. 720/2/2019/a1, Curtea de Apel Bucureşti – Secţia I penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3 alin. (3) şi (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 74/2013, excepţie ridicată de Victor Matei cu ocazia soluţionării procedurii de cameră preliminară, etapă procesuală în care s-a invocat nulitatea absolută a raportului de constatare tehnico-ştiinţifică întocmit în cauză. 10. Prin Încheierea din 16 iunie 2021, pronunţată în Dosarul nr. 84/98/2021/a1, Tribunalul Ialomiţa - Secţia penală - Judecătorul de cameră preliminară a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3 alin. (3) şi (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 74/2013, excepţie ridicată de George Liviu Tatu şi Florentina Tatu cu ocazia soluţionării procedurii de cameră preliminară, etapă procesuală în care s-a invocat nulitatea absolută a raportului de constatare tehnico-ştiinţifică întocmit în cauză. 11. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorii acesteia invocă Decizia nr. 72 din 29 ianuarie 2019 şi detaliază diverse aspecte pe care le consideră neconstituţionale din Protocolul încheiat între Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi ANAF. Invocând jurisprudenţa Curţii Constituţionale şi a Curţii Europene a Drepturilor Omului, susţin că dispoziţiile criticate sunt lipsite de claritate şi previzibilitate, contravenind prevederilor art. 1 alin. (5) din Constituţie. Arată că procesele-verbale încheiate potrivit acestor dispoziţii sunt veritabile mijloace de probă, putând fi folosite în cadrul procesului penal. Utilizarea de către legiuitor a sintagmei „oricăror alte verificări“ determină învestirea specialiştilor detaşaţi în cadrul parchetelor cu efectuarea actelor de cercetare penală, procesele-verbale întocmite fiind folosite ca mijloace de probă în acuzare. Apreciază că prin aceste dispoziţii pot fi eludate prevederile art. 172 alin. (9), (10) şi (12) din Codul de procedură penală, nemaitrebuind să fie demonstrate criteriile referitoare la existenţa pericolului de dispariţie a unor mijloace de probă, de schimbare a unor situaţii de fapt, ori la necesitatea lămuririi urgente a unor fapte sau împrejurări ale cauzei. 12. Sunt încălcate prevederile art. 21 alin. (3) din Legea fundamentală, în condiţiile în care inculpatul nu participă la întocmirea procesului-verbal, document care contribuie în mod determinant la formularea acuzaţiei în materie penală şi la trimiterea în judecată. Astfel, pe lângă încălcarea principiului egalităţii de arme, este încălcat şi principiul contradictorialităţii, în condiţiile în care concluziile expertului nu sunt comunicate inculpatului pentru a le putea pune în discuţie. Posibilitatea conferită ulterior, însă în mod indirect, de a discuta raportul de expertiză, prin intermediul depunerii unor memorii, nu poate fi considerată un echivalent valabil al dreptului de a participa efectiv la efectuarea expertizei. Se ajunge astfel la o inegalitate de arme şi la avantajarea părţii civile, cu atât mai mult cu cât detaşarea inspectorilor antifraudă se face prin ordin comun al procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi al preşedintelui ANAF. 13. Prin calitatea deţinută de inspectorii antifraudă din cadrul Direcţiei de combatere a fraudei, structură a Direcţiei generale antifraudă fiscală, înfiinţată la rândul său în cadrul ANAF, aceştia au calitatea de prepuşi ai unui organ de specialitate organizat în subordinea Ministerului Finanţelor Publice, componentă a puterii executive, care la rândul său reprezintă statul în faţa instanţelor. 14. Raportul de prepuşenie dintre Direcţia de combatere a fraudei din cadrul ANAF şi inspectorii antifraudă detaşaţi, potrivit art. 3 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 74/2013, în cadrul parchetelor pe posturi de specialişti rezultă din modalitatea de numire, eliberare din funcţie, dar şi din modalitatea de funcţionare a acestor inspectori antifraudă, aceasta fiind supusă principiului subordonării ierarhice. Mai mult, chiar delegarea acestor inspectori antifraudă în cadrul parchetelor se face prin ordin comun al procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi al preşedintelui ANAF, aceasta determinând dependenţa carierei acestor funcţionari publici de decizia conducătorului lor ierarhic din cadrul ANAF. 15. Apreciază că sunt incidente cele statuate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în sensul că încălcarea dreptului la un proces echitabil în situaţia în care au fost solicitaţi să analizeze şi să evalueze aspecte de specialitate ale unei cauze angajaţii unei autorităţi administrative implicate în cauză, aceştia neprezentând garanţii de independenţă şi neutralitate, tocmai pe fondul raporturilor de muncă cu această autoritate. 16. Arătând că lipsa imparţialităţii se constată, după caz, fie pe baza unor criterii obiective, fie în contextul unor criterii subiective, apreciază că este evident că însăşi construcţia legislativă regăsită în Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 74/2013 determină a priori incompatibilitatea specialistului antifraudă în toate situaţiile în care acesta este solicitat de către procuror să-şi dea concursul la înfăptuirea procedeului probatoriu al constatării tehnico-ştiinţifice în cauzele în care statul român, prin Ministerul Finanţelor Publice ori ANAF, participă în calitate de parte civilă, stare de incompatibilitate care nu poate fi evitată în niciun mod. 17. În acest context, apreciază că inspectorii antifraudă sunt dublu subordonaţi, pe de o parte, faţă de procurorul sub îndrumarea căruia îşi desfăşoară activitatea, iar, pe de altă parte, faţă de angajatorul originar - ANAF - entitate care se constituie parte civilă în cauzele penale. Atribuţiile specifice urmăririi penale sunt exercitate de către Ministerul Public, componentă a autorităţii judecătoreşti, aşa cum rezultă din prevederile art. 131 alin. (2) din Constituţie. Or, realizarea unor procedee probatorii de către alte organe, mai ales dacă atitudinea reprezentanţilor acestora este una vădit subiectivă şi părtinitoare faţă de părţile cauzei, reprezintă o veritabilă încălcare a dreptului la apărare. Invocă Decizia nr. 633 din 12 octombrie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1020 din 29 noiembrie 2018. 18. În ceea ce priveşte încălcarea prevederilor art. 24 alin. (1) din Constituţie, susţine că aceasta rezultă din modalitatea în care au fost trasate sarcinile specialiştilor ANAF în prezenta cauză de către procurorul de caz, materializate în obiectivele „formulate de acesta, precum şi din răspunsurile cuprinse în cadrul proceselor verbale“. Administrarea exclusivă a probelor în acuzare este contrară atât legii procesual penale [art. 5 alin. (2) din Codul de procedură penală], cât şi Constituţiei [art. 24 alin. (1)], mai ales în modalitatea unor procese-verbale încheiate de angajaţii părţii civile, reprezentând şi o limitare a mijloacelor de probă ce pot fi invocate de apărare în cursul urmăririi penale, fază definitorie pentru situaţia procesuală ulterioară a inculpaţilor. 19. Susţin că nu se poate înţelege care sunt acele infracţiuni „economico-financiare“ în legătură cu care inspectorii antifraudă acordă suport tehnic procurorului. De asemenea, noţiunea de "investigaţii financiare" nu cunoaşte o consacrare normativă, ca procedeu probatoriu în procesul penal, de asemenea, nefiind identificabil în Codul de procedură penală ori în Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 74/2013 care este mijlocul de probă ce poate fi obţinut prin efectuarea acestor „investigaţii financiare". 20. Or, obţinerea unui mijloc de probă nenumit de dispoziţiile art. 97 din Codul de procedură penală, de către un subiect procesual auxiliar a cărui activitate este circumscrisă doar acordării de „suport tehnic de specialitate procurorului în efectuarea urmăririi penale în cauze având ca obiect infracţiuni economico-financiare“, prin intermediul unui procedeu probatoriu nereglementat prin lege, imprimă dispoziţiilor criticate un caracter absolut impredictibil. Ca atare, recunoaşterea posibilităţii ca un funcţionar public, angajat al părţii civile, să obţină date privind tranzacţiile financiare ale unei persoane, pe care să le şi investigheze şi să le reflecte în actele întocmite de către acesta, reprezintă în mod evident un caz în care inspectorii antifraudă se substituie organelor judiciare. 21. Susţin că aceleaşi motive de neconstituţionalitate se ridică şi în ceea ce priveşte dreptul inspectorilor antifraudă de a efectua „orice alte verificări în materie fiscală“, conţinutul acestuia nefiind reglementat prin dispoziţiile Codului de procedură penală ori prin alte legi speciale. 22. Având în vedere cele susţinute, autorii excepţiei apreciază că este evidentă neconstituţionalitatea dispoziţiilor criticate prin raportare la art. 131 din Constituţie, care atribuie în cadrul autorităţii judiciare, în mod exclusiv, Ministerului Public atribuţiile necesare exercitării atribuţiilor de urmărire penală. În contradicţie cu această arhitectură a organelor judiciare, dispoziţiile criticate creează o nouă categorie de organe de urmărire penală, cu atribuţii efective de cercetare penală. Susţin că investigaţiile financiare şi verificările fiscale presupun activităţi de strângere de date sau informaţii cu acest specific, ceea ce echivalează cu adevărate acte de cercetare penală, transformând inspectorii antifraudă în adevăraţi înfăptuitori ai activităţii de urmărire penală. Or, a recunoaşte atribuţii de cercetare penală altor organe decât celor ale poliţiei judiciare încalcă prevederile art. 131 din Constituţie, nefiind asigurate garantarea drepturilor cetăţenilor în cadrul unui stat de drept şi respectarea supremaţiei legilor. 23. În continuare, fac referire la Protocolul încheiat în anul 2013 între Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi ANAF, prin care părţile s-au angajat să coopereze „în scopul prevenirii şi combaterii evaziunii fiscale, a fraudelor fiscale şi vamale“, scop în realizarea căruia a fost întocmită de către părţi şi o metodologie de lucru. Această modalitate de „cooperare“ între Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi ANAF adaugă la lege şi deturnează activitatea organului de urmărire penală spre o componentă a unei „echipe“ constituite cu funcţionari publici fără atribuţii judiciare. Apreciază că dispoziţiile criticate au pus bazele unei interferenţe nepermise între activitatea Ministerului Public şi cea a unor organe fără atribuţii judiciare recunoscute. 24. Tribunalul Prahova - Secţia penală apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Susţine că dispoziţiile ce reglementează posibilitatea organului de urmărire penală de a cere concursul unor specialişti atunci când există pericol de dispariţie a unor mijloace de probă, de schimbare a unor situaţii de fapt sau este necesară lămurirea urgentă a unor fapte ori împrejurări ale cauzei nu sunt de natură să aducă atingere dreptului la apărare al părţilor, care au posibilitatea de a formula cereri atât în faţa procurorului, cât şi în faţa instanţelor judecătoreşti, de a administra orice probe în apărarea lor şi de a exercita căile de atac prevăzute de lege. În plus, judecata se desfăşoară de către o instanţă independentă şi imparţială, în condiţii de publicitate, oralitate şi contradictorialitate, iar judecătorul îşi fundamentează soluţia pe întregul probatoriu administrat în cauză, evaluând şi coroborând probele care nu au o valoare dinainte stabilită, la pronunţarea unei hotărâri neraportându-se exclusiv la constatările tehnico-ştiinţifice ori procesele-verbale întocmite de specialiştii prevăzuţi de textele de lege criticate. 25. Curtea de Apel Bucureşti - Secţia I penală apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Arată că prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 74/2013 legiuitorul delegat a înţeles să introducă în construcţia procesuală penală o nouă categorie de participanţi procesuali, înfiinţând în cadrul Direcţiei generale antifraudă fiscală o direcţie de combatere a fraudelor „care acordă suport tehnic de specialitate procurorului în efectuarea urmăririi penale în cauzele având ca obiect infracţiuni economico-financiare“, scop în realizarea căruia „inspectorii antifraudă din cadrul acestei direcţii sunt detaşaţi în cadrul parchetelor, în condiţiile legii, pe posturi de specialişti“. Atribuţiile conferite acestei categorii de subiecţi procesuali sunt reglementate în art. 3 alin. (4) din actul normativ anterior menţionat. Critica vizând neîndeplinirea standardelor de imparţialitate a specialistului desemnat de parchet să efectueze constatarea nu poate fi reţinută, folosirea unor specialişti de către parchet pentru efectuarea unor constatări sau expertize de specialitate este legală şi se impune în cazuri în care se reclamă cunoştinţe de specialitate. Specialiştii efectiv folosiţi sunt numiţi în condiţii de legalitate, nefiind admisibil ca Ministerul Public, care reprezintă interesele generale ale societăţii şi apără ordinea de drept, precum şi drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor, să nu respecte aceste dispoziţii. Rezultă, ope legis, că inspectorilor antifraudă detaşaţi în cadrul unităţilor de parchet li s-a conferit atribuţia întocmirii rapoartelor de constatare reglementate de art. 172 alin. (9) şi (10) din Codul de procedură penală, precum şi cea a efectuării de investigaţii financiare şi verificări în materie fiscală, procedee probatorii nereglementate de lege şi care echivalează cu acte de cercetare penală. 26. Tribunalul Ialomiţa - Judecătorul de cameră preliminară apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Arată că dispoziţiile criticate întrunesc exigenţele impuse de un proces echitabil, inclusiv principiul egalităţii armelor. Partea interesată are dreptul să ia cunoştinţă de raportul tehnico-ştiinţific ca mijloc de probă, poate formula obiecţiuni şi poate solicita efectuarea unei expertize. În cursul judecăţii, judecătorul verifică şi evaluează întreg materialul probator şi îşi fundamentează soluţia nu doar pe raportul de constatare întocmit de experţii antifraudă, acesta fiind întotdeauna analizat prin coroborare cu celelalte probe. Faptul că aceşti specialişti îşi desfăşoară activitatea sub controlul procurorului nu înseamnă că sunt lipsiţi de imparţialitate, mai ales că magistratul care supraveghează activitatea de urmărire penală prezintă această garanţie de imparţialitate şi independenţă. Astfel, apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, întrucât reglementările procesual penale oferă suficiente garanţii şi remedii procesuale pentru a asigura caracterul echitabil al procesului aflat în derulare, inclusiv în legătură cu administrarea mijlocului de probă contestat. 27. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 28. Guvernul, exprimându-şi punctul de vedere în Dosarul nr. 2.055D/2020, reia cele reţinute în Decizia nr. 835 din 14 decembrie 2017, solicitând respingerea, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate. De asemenea, apreciază că dispoziţiile criticate sunt în acord şi cu prevederile art. 131 din Constituţie, având în vedere că activitatea desfăşurată de către inspectorii antifraudă nu lezează în niciun fel activitatea judiciară a Ministerului Public de a reprezenta interesele generale ale societăţii şi a apăra ordinea de drept, precum şi drepturile şi libertăţile cetăţenilor, rolul acestora fiind de a emite opinii în calitatea lor de specialişti în domeniul economico-financiar. În final, apreciază că Decizia Curţii Constituţionale nr. 87 din 13 februarie 2019, invocată de către autorul excepţiei, nu este aplicabilă cauzei actuale, considerentele acesteia vizând dispoziţiile art. 174 alin. (1) din Codul de procedură penală, care nu prevăd aplicarea cazurilor de incompatibilitate prevăzute de art. 64 din acelaşi act normativ şi în ceea ce îl priveşte pe specialistul care funcţionează în cadrul organelor judiciare sau din afara acestora şi care efectuează constatarea potrivit art. 172 alin. (10) din Codul de procedură penală. Or, autorul excepţiei reclamă incompatibilitatea din prisma faptului că inspectorii antifraudă sunt angajaţi ai Ministerului Finanţelor Publice, apreciind în mod nejustificat că exercitarea atribuţiilor legale nu s-ar desfăşura în mod corect în cadrul procesului penal. 29. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierile de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, susţinerile avocatului prezent, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 30. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 31. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 3 alin. (3) şi (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 74/2013 privind unele măsuri pentru îmbunătăţirea şi reorganizarea activităţii Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 389 din 29 iunie 2013. Alin. (3) şi (4) ale art. 3 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 74/2013 au fost abrogate prin art. I pct. 1 din Legea nr. 199/2019 privind unele măsuri referitoare la inspectorii antifraudă din cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală - Direcţia de combatere a fraudelor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 903 din 8 noiembrie 2019. Cu toate acestea, din actul de sesizare a Curţii Constituţionale rezultă că în cauză au fost întocmite constatări tehnico-ştiinţifice, astfel că, potrivit Deciziei nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, dispoziţiile criticate îşi produc efecte în cauza în care a fost ridicată excepţia de neconstituţionalitate. Dispoziţiile criticate au următorul conţinut: - Art. 3 alin. (3) şi (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 74/2013: "(3) În cadrul structurii centrale a Direcţiei generale antifraudă fiscală funcţionează pe lângă structurile de prevenire şi control Direcţia de combatere a fraudelor, care acordă suport tehnic de specialitate procurorului în efectuarea urmăririi penale în cauzele având ca obiect infracţiuni economico-financiare. În acest scop inspectorii antifraudă din cadrul acestei direcţii sunt detaşaţi în cadrul parchetelor, în condiţiile legii, pe posturi de specialişti.(4) În exercitarea atribuţiilor de serviciu, inspectorii antifraudă din cadrul Direcţiei de combatere a fraudelor efectuează, din dispoziţia procurorului: a) constatări tehnico-ştiinţifice, care constituie mijloace de probă, în condiţiile legii; b) investigaţii financiare în vederea indisponibilizării de bunuri; c) orice alte verificări în materie fiscală dispuse de procuror." 32. Autorii excepţiei susţin că textul criticat contravine prevederilor constituţionale cuprinse în art. 1 alin. (5) potrivit căruia, în România, respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie, art. 20 referitor la tratatele internaţionale privind drepturile omului, art. 21 alin. (3) potrivit căruia părţile au dreptul la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil, art. 24 referitor la dreptul la apărare,art. 26 referitor la viaţa intimă, familială şi privată, art. 53 alin. (2) referitor la restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi şi art. 131 referitor la rolul Ministerului Public. De asemenea, sunt invocate prevederile art. 6 referitoare la dreptul la un proces echitabil din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. 33. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că s-a mai pronunţat asupra constituţionalităţii dispoziţiilor de lege criticate din aceeaşi perspectivă prin numeroase decizii, de exemplu, prin Decizia nr. 308 din 19 mai 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1072 din 7 noiembrie 2022, Decizia nr. 434 din 24 iunie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 912 din 23 septembrie 2021, Decizia nr. 870 din 16 decembrie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 614 din 23 iunie 2022, Decizia nr. 623 din 22 septembrie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 46 din 15 ianuarie 2021, Decizia nr. 292 din 9 iunie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 790 din 28 august 2020, Decizia nr. 112 din 28 februarie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 426 din 30 mai 2019, Decizia nr. 860 din 18 decembrie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 156 din 27 februarie 2019, sau Decizia nr. 835 din 14 decembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 510 din 21 iunie 2018. 34. Cu acele prilejuri, Curtea, observând dispoziţiile art. 3 alin. (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 74/2013, a reţinut că dispoziţiile art. 172 din Codul de procedură penală prevăd că, în anumite cazuri, organul de urmărire penală poate solicita opinia unor specialişti care funcţionează în cadrul organelor judiciare sau în afara acestora. Rapoartele de constatare întocmite de aceşti specialişti constituie, potrivit art. 97 alin. (2) lit. e) din Codul de procedură penală, un mijloc de probă, în condiţiile în care art. 5 alin. (2) din acelaşi cod prevede că organele de urmărire penală au obligaţia de a strânge şi de a administra probe atât în favoarea, cât şi în defavoarea suspectului sau inculpatului. În plus, judecata se realizează de către o instanţă independentă şi imparţială, în condiţii de publicitate, oralitate şi contradictorialitate, iar judecătorul îşi fundamentează soluţia pe întregul probatoriu administrat în cauză, verificând, evaluând şi coroborând probele care nu au valoare prestabilită. Totodată, Curtea a reţinut că, deşi norma procesual penală nu defineşte sintagma „specialist care funcţionează în cadrul organelor judiciare“, prin actele normative edictate, conform atribuţiilor sale constituţionale prevăzute la art. 61 alin. (1) din Constituţie şi în marja de apreciere prevăzută de acestea (de exemplu, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 43/2002 privind Direcţia Naţională Anticorupţie, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 244 din 11 aprilie 2002, aprobată cu modificări prin Legea nr. 503/2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 523 din 18 iulie 2002, cu modificările şi completările ulterioare), legiuitorul a stabilit domeniile de competenţă ale specialiştilor ce urmează să îşi desfăşoare activitatea în cadrul organelor judiciare, condiţiile de numire a acestora şi statutul lor, aşa încât nu se poate reţine încălcarea dispoziţiilor constituţionale ale art. 1 alin. (5). Constatările tehnico-ştiinţifice efectuate de către aceşti specialişti constituie mijloc de probă, în sensul dispoziţiilor art. 172 şi următoarele din Codul de procedură penală, iar acest mijloc de probă poate fi contestat de către părţile interesate, atât în cadrul procedurii în camera preliminară, prin invocarea de excepţii referitoare la legalitatea şi temeinicia actelor de urmărire penală, cât şi în etapa judecăţii, conform dispoziţiilor procesual penale referitoare la administrarea probelor. 35. Curtea a observat că efectuarea unei constatări se poate dispune numai în cursul urmăririi penale, prin ordonanţă, de organul de urmărire penală, constatarea având caracter facultativ. De asemenea, Curtea a reţinut că, potrivit art. 172 alin. (9) din Codul de procedură penală, constatările tehnico-ştiinţifice se dispun când există pericol de dispariţie a unor mijloace de probă sau de schimbare a unor situaţii de fapt ori este necesară lămurirea urgentă a unor fapte sau împrejurări ale cauzei. Aşadar, ceea ce este specific în cazul constatării, ca mijloc de probă, este urgenţa, consemnarea anumitor elemente - care constituie probe în procesul penal - înainte ca acestea să dispară sau să fie distruse sub acţiunea timpului sau prin acţiunea persoanelor implicate. Prin constatare se stabileşte dacă elementele de la locul faptei constituie indicii sau pot conduce la suspiciunea rezonabilă că a fost săvârşită o faptă penală. 36. Astfel, Curtea a constatat că regula este aceea că, atunci când organele judiciare, în cursul urmăririi penale, au nevoie de opinia unui expert pentru constatarea, clarificarea sau evaluarea unor fapte ori împrejurări ce prezintă importanţă pentru aflarea adevărului în cauză, se dispune efectuarea unei expertize, iar nu a unei constatări. Astfel, dispunerea efectuării constatării va fi întotdeauna excepţia, aceasta putând fi realizată doar dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 172 alin. (9) din Codul de procedură penală. Aşa fiind, Curtea a reţinut că dispoziţiile art. 3 alin. (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 74/2013 trebuie interpretate şi puse în practică prin coroborare cu dispoziţiile Codului de procedură penală aplicabile în această materie, astfel încât constatările tehnico-ştiinţifice efectuate de către inspectorii antifraudă din cadrul Direcţiei de combatere a fraudelor pot fi dispuse doar în cazuri excepţionale, când există pericol de dispariţie a unor mijloace de probă sau de schimbare a unor situaţii de fapt ori este necesară lămurirea urgentă a unor fapte sau împrejurări ale cauzei. 37. În ceea ce priveşte critica referitoare la lipsa de imparţialitate a inspectorilor antifraudă, Curtea observă că, de exemplu, prin Decizia nr. 791 din 15 decembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 140 din 23 februarie 2017, şi Decizia nr. 772 din 28 noiembrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 276 din 2 aprilie 2020, a apreciat ca fiind neîntemeiate criticile de neconstituţionalitate identice. Astfel, Curtea a reţinut, mutatis mutandis, considerentele Deciziei nr. 190 din 3 aprilie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 385 din 23 mai 2014, prin care a realizat un control de constituţionalitate cu privire la prevederile art. 11 dinOrdonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 43/2002 privind Direcţia Naţională Anticorupţie, respingând, ca neîntemeiată, respectiva excepţie. Cu prilejul menţionat, Curtea a constatat că dispoziţiile art. 11 dinOrdonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 43/2002 întrunesc exigenţele impuse de un proces echitabil, inclusiv cea referitoare la necesitatea respectării principiului egalităţii armelor de care părţile pot dispune în cadrul unei proceduri judiciare. Curtea a observat că, în procesul deliberării, judecătorul verifică şi evaluează materialul probator şi îşi fundamentează soluţia pe întregul probatoriu administrat în cauză, prin coroborarea şi aprecierea probelor, iar nu prin raportarea exclusivă la constatările tehnico-ştiinţifice întocmite de specialiştii prevăzuţi de textele de lege criticate, astfel că informaţiile conţinute în constatările tehnico-ştiinţifice nu pot crea, în mod concret, riscul unui abuz de procedură. 38. Totodată, cu privire la statutul specialiştilor din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Curtea a constatat - prin Decizia nr. 190 din 3 aprilie 2014, citată anterior - că desfăşurarea activităţii acestora sub directa conducere, supraveghere şi sub controlul nemijlocit al procurorilor nu echivalează cu lipsa de obiectivitate sau de imparţialitate a acestora. Pe de altă parte, soluţia legislativă este firească, de vreme ce procurorul supraveghează întreaga urmărire penală (Decizia nr. 133 din 7 martie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 209 din 12 aprilie 2013, şi Decizia nr. 242 din 21 mai 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 415 din 9 iulie 2013). 39. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine modificarea acestei jurisprudenţe, atât soluţia, cât şi considerentele deciziilor anterior analizate îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză. 40. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Molnar Arpad-Jozsef şi de Molnar Botond-Tibor în Dosarul nr. 3.509/105/2015 al Tribunalului Prahova - Secţia penală, de Victor Matei în Dosarul nr. 720/2/2019/a1 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia I penală şi de George Liviu Tatu şi Florentina Tatu în Dosarul nr. 84/98/2021/a1 al Tribunalului Ialomiţa - Secţia penală - Judecătorul de cameră preliminară şi constată că dispoziţiile art. 3 alin. (3) şi (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 74/2013 privind unele măsuri pentru îmbunătăţirea şi reorganizarea activităţii Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Tribunalului Prahova - Secţia penală, Curţii de Apel Bucureşti - Secţia I penală şi Tribunalului Ialomiţa - Secţia penală - Judecătorul de cameră preliminară şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 27 aprilie 2023. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE MARIAN ENACHE Magistrat-asistent, Daniela Ramona Mariţiu ------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
