Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Petre Lăzăroiu │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mircea Ştefan Minea│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Simona-Maya │- judecător │
│Teodoroiu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mihaela Ionescu │- │
│ │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 346 alin. (4) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Diana Angela Duşu în Dosarul nr. 164/113/2017/a1 al Curţii de Apel Galaţi - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 2.344D/2017. 2. La apelul nominal se prezintă, pentru autoarea excepţiei, doamna avocat Ana-Corina Săcrieru, având împuternicire avocaţială depusă la dosar. Lipsesc celelalte părţi, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită. Magistratul-asistent referă asupra cauzei şi arată că autoarea excepţiei de neconstituţionalitate a depus la dosar concluzii scrise prin care solicită admiterea acesteia, iar partea Regia Naţională a Pădurilor Romsilva - Direcţia Silvică Vrancea a depus un punct de vedere prin care solicită respingerea, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul avocatei prezente, care arată că excepţia de neconstituţionalitate este atât admisibilă, cât şi întemeiată, reiterând, în esenţă, critica de neconstituţionalitate dezvoltată în concluziile scrise aflate la dosar. Totodată, extinde critica de neconstituţionalitate, prin invocarea, în faţa Curţii, a altor temeiuri ale excepţiei de neconstituţionalitate faţă de cele stabilite prin încheierea de sesizare. 4. Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, solicită respingerea, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate. În acest sens reţine că dispoziţiile constituţionale ale art. 8, 23, 41 şi 44 nu sunt incidente în cauză. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 5. Prin Încheierea din 7 iunie 2017, pronunţată în Dosarul nr. 164/113/2017/a1, Curtea de Apel Galaţi - Secţia penală şi pentru cauze cu minori a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 346 alin. (4) din Codul de procedură penală. Excepţia a fost ridicată de Diana Angela Duşu cu ocazia soluţionării contestaţiilor formulate împotriva Încheierii din data de 27 aprilie 2017, pronunţată de judecătorul de cameră preliminară, prin care s-a constatat legalitatea sesizării instanţei, a administrării probelor (cu excepţia celor excluse prin încheierea din 5 aprilie 2017) şi a efectuării actelor de urmărire penală privindu-i pe inculpaţi, inclusiv pe autoarea excepţiei, s-au respins cererile şi excepţiile invocate de aceştia şi s-a dispus începerea judecăţii. 6. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autoarea acesteia susţine că normele procesual penale criticate îngrădesc accesul la justiţie, libertatea individuală, dreptul la apărare, dreptul la respectarea proprietăţii şi dreptul la muncă, întrucât impun judecătorului de cameră preliminară să înceapă judecata, chiar dacă observă că există o cauză de încetare a procesului penal (prescripţia răspunderii penale) sau că probele legal administrate în faza de urmărire penală nu sunt concludente şi efective. Or, în această ipoteză, procesul va parcurge şi faza de judecată, pe parcursul căreia inculpatul este privat de locul de muncă şi de bunurile asupra cărora s-a pus sechestru, deşi, la final, va fi achitat sau se va constata prescripţia răspunderii penale. 7. Curtea de apel Galaţi - Secţia penală şi pentru cauze cu minori opinează că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. În acest sens reţine că, raportat la obiectul fazei camerei preliminare, stabilit în art. 342 din Codul de procedură penală, judecătorul de cameră preliminară nu ar putea pronunţa o soluţie care să pună capăt litigiului dedus judecăţii, aşa cum este soluţia de încetare a procesului penal, pe considerentul că a intervenit prescripţia răspunderii penale. 8. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate invocate. 9. Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Apreciază că a permite judecătorului în etapa camerei preliminare să evalueze dacă probele legal administrate în faza de urmărire penală sunt sau nu esenţiale pentru susţinerea acuzaţiei ar însemna depăşirea obiectului procedurii camerei preliminare şi ar constitui, totodată, încălcarea principiului legalităţii procesului penal, întrucât, potrivit art. 342 din Codul de procedură penală, în această etapă se verifică exclusiv legalitatea administrării probelor de către organul de urmărire penală. Menţionează că aptitudinea probelor de a susţine acuzaţia se analizează de instanţa de judecată, în urma administrării întregului material probator, cu ocazia judecării fondului cauzei penale. Apreciază că, în mod similar, în ipoteza prescripţiei răspunderii penale, încetarea procesului penal, pe acest considerent, se poate dispune după stabilirea exactă a faptei şi a încadrării sale juridice. 10. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, notele scrise ale autoarei excepţiei de neconstituţionalitate, punctul de vedere depus la dosar, concluziile avocatului prezent, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 11. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 12. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 346 alin. (4) din Codul de procedură penală, având următorul cuprins: „În toate celelalte cazuri în care a constatat neregularităţi ale actului de sesizare, a exclus una sau mai multe probe administrate ori a sancţionat potrivit art. 280-282 actele de urmărire penală efectuate cu încălcarea legii, judecătorul de cameră preliminară dispune începerea judecăţii.“ 13. În susţinerea neconstituţionalităţii normei procesual penale criticate, autoarea excepţiei invocă dispoziţiile constituţionale ale art. 8 privind pluralismul şi partidele politice, art. 21 referitor la liberul acces la justiţie, art. 23 privind libertatea individuală, art. 41 privind munca şi protecţia socială a muncii şi art. 44 referitor la dreptul de proprietate privată. 14. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că a analizat critici similare în controlul de constituţionalitate efectuat cu privire la dispoziţiile art. 342 din Codul de procedură penală. Astfel, cu prilejul pronunţării deciziilor nr. 239 din 19 aprilie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 584 din 10 iulie 2018; nr. 253 din 25 aprilie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 570 din 18 iulie 2017, şi nr. 516 din 6 iulie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 844 din 25 octombrie 2017, Curtea a statuat că, potrivit dispoziţiilor art. 126 alin. (1) din Constituţie, „Justiţia se realizează prin Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi prin celelalte instanţe judecătoreşti stabilite de lege“, iar, cât priveşte modalitatea concretă de realizare a justiţiei, Curtea a constatat că, potrivit art. 126 alin. (2) din Constituţie, aceasta este circumscrisă legii care stabileşte atât competenţa instanţelor judecătoreşti, cât şi procedura de judecată. Aşa fiind, plenitudinea de jurisdicţie a autorităţilor chemate să înfăptuiască justiţia este structurată, şi nu limitată în funcţie de anumite proceduri, termene şi condiţii a căror respectare este indisolubil legată de actul de justiţie. Cu alte cuvinte, ceea ce prevalează, din perspectiva raportării la menirea instanţelor judecătoreşti, este faptul ca aspectele conflictuale deduse judecăţii să fie dezlegate de o instanţă judecătorească. Singurele limitări ale plenitudinii de jurisdicţie a instanţelor judecătoreşti sunt reprezentate de competenţa acordată Curţii Constituţionale conform art. 146 din Legea fundamentală (a se vedea Decizia nr. 302 din 27 martie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 361 din 29 mai 2012) şi de domeniile excluse controlului judecătoresc potrivit art. 126 alin. (6) din Legea fundamentală. 15. În continuare Curtea a reţinut că, sub acest aspect, în cadrul procesului penal, judecătorul de cameră preliminară, judecătorul de drepturi şi libertăţi şi instanţele de fond stabilite de lege au deplină legitimitate, potrivit competenţei atribuite de lege, să se pronunţe asupra dezlegării tuturor pricinilor date în competenţa lor, respectând deci exigenţa mai sus enunţată; împrejurarea că, în anumite proceduri, cum ar fi procedura de cameră preliminară, apel, căi extraordinare de atac, legiuitorul a instituit anumite limite [cum ar fi obiectul procedurii în camera preliminară prevăzut de art. 342 din Codul de procedură penală, efectul devolutiv sau extensiv al apelului în cadrul limitelor prevăzute de art. 417 alin. (1), art. 418 şi 419 din Codul de procedură penală şi cu respectarea principiului non reformatio in pejus, exercitarea contestaţiei în anulare numai în situaţiile prevăzute de art. 426 din Codul de procedură penală, a recursului în casaţie în situaţiile prevăzute de art. 434 alin. (2) din Codul de procedură penală etc.] nu înseamnă că este afectată plenitudinea de jurisdicţie a instanţelor judecătoreşti, deoarece, aşa cum s-a arătat, aceasta se circumscrie numai legii, în acord cu dispoziţiile art. 126 alin. (2) din Constituţie, cu condiţia ca, prin reglementarea la nivel legal a principiilor constituţionale referitoare la procedura de judecată, legiuitorul să asigure atât dreptul părţilor de a avea un parcurs procedural previzibil şi dreptul acestora de a-şi adapta în mod rezonabil conduita procesuală în conformitate cu ipoteza normativă a legii, aspecte care se constituie în garanţii indispensabile ale dreptului la un proces echitabil, cât şi crearea premiselor constituţionale în vederea realizării de către instanţele judecătoreşti a unei justiţii unice, egale şi imparţiale. 16. Prin urmare, Curtea a constatat că, din această perspectivă, plenitudinea de jurisdicţie a instanţelor judecătoreşti nu este absolută, ea putând fi structurată prin instituirea unor termene, condiţii legale ori competenţe limitate (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011). 17. Aşa fiind, Curtea a constatat că, potrivit dispoziţiilor art. 342 din Codul de procedură penală, obiectul procedurii camerei preliminare îl constituie verificarea, după trimiterea în judecată, a competenţei şi a legalităţii sesizării instanţei, precum şi verificarea legalităţii administrării probelor şi a efectuării actelor de către organele de urmărire penală. Prin urmare, acesta se circumscrie unor aspecte referitoare la competenţă şi la legalitatea fie a sesizării, fie a administrării probelor care fundamentează acuzaţia în materie penală. S-a reţinut că, potrivit prevederilor art. 345 alin. (2) din Codul de procedură penală, judecătorul de cameră preliminară va comunica de îndată parchetului, în vederea remedierii, încheierea pronunţată, în cazul în care fie constată neregularităţi ale actului de sesizare, fie sancţionează, potrivit art. 280-282 din Codul de procedură penală, actele de urmărire penală efectuate cu încălcarea legii ori exclude una sau mai multe probe administrate în timpul urmăririi penale. De asemenea, cu privire la legalitatea probaţiunii, s-a reţinut că în camera preliminară pot fi supuse controlului judecătorului aspectele referitoare la nulitatea absolută sau relativă ori la excluderea unor probe care, potrivit art. 102 din Codul de procedură penală, vizează numai probele nelegale, probele obţinute prin tortură şi cele derivate din acestea. 18. În aceste condiţii, Curtea a constatat că judecătorul de cameră preliminară nu se poate pronunţa asupra aspectelor legate de temeinicia acuzaţiei, acesta fiind atributul exclusiv al instanţei competente să judece fondul cauzei. Nu în ultimul rând, Curtea a constatat că obiectivul acestei proceduri este de a stabili dacă urmărirea penală şi rechizitoriul sunt apte să declanşeze faza de judecată ori trebuie refăcute, iar, în ipoteza începerii judecăţii, de a stabili care sunt actele asupra cărora aceasta va purta şi pe care părţile şi ceilalţi participanţi îşi vor putea întemeia susţinerile ori pe care trebuie să le combată. Aşadar, legiuitorul a limitat la o fază distinctă de parcurs a procesului penal posibilitatea invocării excepţiilor referitoare la competenţa instanţei, legalitatea sesizării, legalitatea administrării probelor sau legalitatea actelor efectuate de organul de urmărire penală, fază în care nu se stabileşte vinovăţia sau nevinovăţia inculpatului. Consecinţa acestei limitări temporale este faptul că, după începerea judecăţii, nu mai este posibilă restituirea cauzei la procuror, scopul reglementării fiind acela al asigurării soluţionării cu celeritate a cauzelor penale. 19. Totodată, în Decizia nr. 239 din 19 aprilie 2018, precitată, paragraful 22, Curtea a constatat că existenţa unui caz dintre cele prevăzute de art. 16 alin. (1) lit. a)-j) din Codul de procedură penală ar putea fi valorificată doar în faza de judecată, intrând în atribuţiile instanţei de judecată competente să soluţioneze fondul cauzei să pronunţe - în condiţiile art. 396 alin. (5)-(8) din Codul de procedură penală - o soluţie de achitare sau încetare a procesului penal. Curtea a precizat că valorificarea cazurilor care împiedică punerea în mişcare şi exercitarea acţiunii penale excedează competenţei judecătorului de cameră preliminară, astfel cum este aceasta circumscrisă în raport cu obiectul camerei preliminare, fără ca prin aceasta să se aducă atingere dreptului la apărare, dreptului la un proces echitabil şi la un recurs efectiv, în condiţiile în care, astfel cum a statuat Curtea prin Decizia nr. 838 din 8 decembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 158 din 1 martie 2016, legiuitorul poate institui anumite limite de competenţă, prin aceasta nefiind afectată plenitudinea de jurisdicţie a instanţelor judecătoreşti, deoarece aceasta se circumscrie, în acord cu dispoziţiile art. 126 alin. (2) din Constituţie, numai legii. De altfel, Curtea a reţinut că există norme procesual penale în temeiul cărora instituţiile procesual penale invocate să poată fi valorificate în celelalte faze ale procesului penal, cu respectarea drepturilor fundamentale invocate, în condiţiile în care instituţia procesuală a camerei preliminare nu aparţine nici urmăririi penale, nici judecăţii, fiind echivalentă unei noi faze a procesului penal, iar, din reglementarea atribuţiilor pe care funcţia exercitată de judecătorul de cameră preliminară le presupune, activitatea acestuia nu priveşte fondul cauzei, actul procesual exercitat de către acesta neantamând şi nedispunând, în sens pozitiv sau negativ, cu privire la elementele esenţiale ale raportului de conflict: faptă, persoană şi vinovăţie. 20. În acelaşi fel, în deciziile nr. 253 din 25 aprilie 2017, precitată, paragraful 32, respectiv nr. 516 din 6 iulie 2017, precitată, paragraful 21, Curtea a reţinut că schimbarea încadrării juridice a faptei, aşadar stabilirea textului de lege care prevede şi sancţionează fapta socialmente periculoasă şi caracterizarea ei ca infracţiune, aplicarea principiului non bis in idem, respectiv aprecierea cu privire la caracterul complet al probelor necesare pentru aflarea adevărului şi justa soluţionare a cauzei excedează competenţei judecătorului de cameră preliminară, astfel cum este aceasta circumscrisă în raport cu obiectul camerei preliminare, în acord cu prevederile constituţionale privind dreptul la apărare, dreptul la un proces echitabil şi la un recurs efectiv. 21. Întrucât până în prezent nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudenţe, soluţia şi considerentele deciziilor mai sus menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă. 22. Curtea constată, totodată, că dispoziţiile constituţionale privind munca şi protecţia socială a muncii, respectiv dreptul de proprietate privată nu au incidenţă în cauză. 23. În final, Curtea constată că, în susţinerea concluziilor orale, în faţa Curţii, apărătorul autoarei excepţiei a invocat şi încălcarea dispoziţiilor art. 16 alin. (1) şi art. 124 alin. (3) din Constituţie, aşadar alt temei de neconstituţionalitate în afara celui arătat prin ridicarea excepţiei de neconstituţionalitate în faţa instanţei de judecată. Cu privire la această susţinere, Curtea reţine că, aşa cum reiese din dispoziţiile art. 29 din Legea nr. 47/1992, părţile trebuie să îşi motiveze, în scris sau oral, excepţia de neconstituţionalitate ridicată, adică să indice prevederile şi/sau principiile din Constituţie pretins a fi încălcate de dispoziţiile de lege criticate. Astfel invocată în faţa instanţei de judecată, excepţia de neconstituţionalitate trebuie pusă în discuţia părţilor, iar instanţa de judecată trebuie să îşi formuleze opinia cu privire la temeinicia excepţiei, toate acestea fiind menţionate în încheierea de sesizare a Curţii Constituţionale. Potrivit jurisprudenţei Curţii Constituţionale, de exemplu Decizia nr. 234 din 17 iunie 1997, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 182 din 4 august 1997, „Actul de sesizare a Curţii Constituţionale este încheierea pronunţată de instanţa în faţa căreia s-a ridicat excepţia de neconstituţionalitate. Litigiul constituţional se desfăşoară în limitele determinate de actul de sesizare“. De asemenea, prin Decizia nr. 24 din 27 ianuarie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 173 din 27 februarie 2004, Curtea a reţinut că „litigiul constituţional se desfăşoară numai în limitele determinate prin încheierea de sesizare, fără ca acestea să poată fi modificate de vreuna dintre părţi.“ Astfel, Curtea reţine că este necesar a se distinge între situaţia în care, ulterior sesizării Curţii Constituţionale, autorul excepţiei invocă şi alte temeiuri de neconstituţionalitate decât cele arătate prin ridicarea excepţiei de neconstituţionalitate în faţa instanţei de judecată (în scris sau oral), adică se invocă şi alte dispoziţii sau principii din Constituţie pretins a fi încălcate de textele de lege criticate, ceea ce este inadmisibil, şi, pe de altă parte, situaţia în care autorul excepţiei îşi expune argumentele pentru care susţine că excepţia de neconstituţionalitate este întemeiată, fără a indica temeiuri de drept noi, păstrând limitele sesizării - limite referitoare, pe de-o parte, la dispoziţiile de lege criticate, şi, pe de altă parte, la temeiurile constituţionale invocate, însă putând aduce argumente noi celor deja arătate în faţa instanţei de judecată care a sesizat Curtea Constituţională, ceea ce este în concordanţă cu prevederile Legii nr. 47/1992 (în acelaşi sens, Decizia nr. 722 din 6 decembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 59 din 20 ianuarie 2017, paragraful 29). 24. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Diana Angela Duşu în Dosarul nr. 164/113/2017/a1 al Curţii de Apel Galaţi - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi constată că dispoziţiile art. 346 alin. (4) din Codul de procedură penală sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Curţii de Apel Galaţi - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 16 aprilie 2019. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Mihaela Ionescu ----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
