Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Marian Enache │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mihaela Ciochină │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Dimitrie-Bogdan │- judecător │
│Licu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Laura-Iuliana │- judecător │
│Scântei │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mihaela Ionescu │- │
│ │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Nicoleta-Ecaterina Eucarie. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 341 alin. (8), ale art. 426 alin. (1) lit. a) şi ale art. 453 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Societatea Transcarpatica - S.A. din Cluj-Napoca, judeţul Cluj, şi de Gavril Cîmpean în Dosarul nr. 263/85/2020 al Tribunalului Sibiu - Secţia penală şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.364D/2020. 2. La apelul nominal se prezintă apărătorul autorilor excepţiei de neconstituţionalitate, domnul avocat Bogdan Sergiu, având împuternicire avocaţială depusă la dosar. Lipsesc celelalte părţi, faţă de care procedura de înştiinţare este legal îndeplinită. 3. Magistratul-asistent învederează că autorul excepţiei de neconstituţionalitate Gavril Cîmpean a decedat ulterior ridicării acesteia, iar la dosar a fost depus certificatul de moştenitor de către succesorul său, domnul Mircea Dan Cîmpean. 4. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul apărătorului prezent, care solicită admiterea excepţiei de neconstituţionalitate, reiterând criticile formulate prin notele scrise aflate la dosar. 5. Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, pune concluzii de respingere, ca inadmisibilă, a excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 341 alin. (8) şi ale art. 453 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură penală, întrucât normele criticate nu au legătură cu cauza în care excepţia a fost invocată, respectiv de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 426 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură penală şi menţinerea jurisprudenţei instanţei de control constituţional în materie. În acest sens invocă Decizia Curţii Constituţionale nr. 196 din 28 mai 2020. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 6. Prin Încheierea penală nr. 58/CP din 23 iulie 2020, pronunţată în Dosarul nr. 263/85/2020, Tribunalul Sibiu - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 341 alin. (8), ale art. 426 alin. (1) lit. a) şi ale art. 453 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură penală. Excepţia a fost ridicată de Societatea Transcarpatica - S.A. din Cluj-Napoca, judeţul Cluj, şi de Gavril Cîmpean într-o cauză având ca obiect soluţionarea contestaţiei în anulare formulate de autori împotriva încheierii judecătorului de cameră preliminară prin care a fost admisă plângerea formulată de o altă societate în baza art. 341 alin. (6) lit. b) din Codul de procedură penală, fiind desfiinţate soluţiile de clasare dispuse prin ordonanţa parchetului şi restituită cauza la parchet în vederea completării urmăririi penale. În motivarea contestaţiei în anulare se arată că prin încheierea atacată a fost soluţionată plângerea fără legală citare, în calitate de intimaţi, a autorilor excepţiei de neconstituţionalitate, deşi aceştia aveau dreptul legal de a fi citaţi, având în vedere că soluţia de clasare atacată se referea inclusiv la potenţiale fapte de dare de mită comise de autori în legătură cu angajaţi ai societăţii a cărei plângere, formulată în temeiul art. 341 alin. (6) lit. b) din Codul de procedură penală, a fost admisă. 7. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 341 alin. (8) din Codul de procedură penală, autorii acesteia arată că încheierea pronunţată de judecătorul de cameră preliminară în procedura de soluţionare a plângerii împotriva soluţiilor procurorului de neurmărire sau netrimitere în judecată este definitivă. Ca atare, autorii excepţiei susţin că acest articol sugerează că soluţia pronunţată în cauză nu este susceptibilă de a face obiectul unor căi de atac, fie ele chiar extraordinare. Apreciază că o asemenea situaţie ar fi ocolită doar prin aplicarea directă, în temeiul art. 20 alin. (2) din Constituţie, a textelor convenţionale. Susţin însă că nici în această ipoteză soluţia promovată de judecător nu ar afecta, în general, textul legal, care rămâne unul neconstituţional. Consideră, totodată, că dispoziţiile art. 426 lit. a) din Codul de procedură penală întăresc această concluzie, cât timp limitează sfera căii extraordinare de atac a contestaţiei în anulare, bazată pe lipsa citării/citarea nelegală, strict la hotărârile pronunţate în apel. Prin urmare, susţin că normele procesual penale menţionate anterior instituie un mecanism care împiedică persoana interesată să aibă acces la justiţie în situaţia în care soluţia a fost pronunţată fără legala sa citare, contrar dispoziţiilor constituţionale şi convenţionale invocate. Invocă Decizia Curţii Constituţionale nr. 599 din 21 octombrie 2014 pentru a sublinia că instanţa de control constituţional a analizat constituţionalitatea art. 341 alin. (8) din Codul de procedură penală din perspectiva căilor ordinare de atac, iar nu din perspectiva unei eventuale interdicţii privind exercitarea unor căi extraordinare de atac. Cât priveşte dispoziţiile art. 453 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură penală, susţin că prin limitarea cazurilor în care poate interveni revizuirea în urma pronunţării unor decizii de admitere de către Curtea Constituţională este împiedicat accesul liber la justiţie în situaţia în care decizia de admitere vizează hotărâri ce aparţin unei tipologii distincte, cum ar fi încheierea pronunţată de judecătorul de cameră preliminară în soluţionarea plângerii privind soluţiile de neurmărire sau netrimitere în judecată. 8. Tribunalul Sibiu - Secţia penală reţine că dispoziţiile art. 341 alin. (8) din Codul de procedură penală reglementează o procedură specială instituită de legiuitor, specifică fazei de urmărire penală, prin care se urmăreşte să se supună controlului judecătoresc soluţiile de netrimitere în judecată ale procurorului. Arată că această procedură nu este supusă exigenţelor dublului grad de jurisdicţie, întrucât în această procedură nu se soluţionează fondul cauzei. Pe de altă parte, căile de atac sunt reglementate expres de Codul de procedură penală pentru fiecare procedură în parte, astfel că a recunoaşte o cale de atac neprevăzută de acest cod ori a aplica prin analogie dispoziţiile Codului de procedură civilă ar însemna a încălca principiul legalităţii căilor de atac consacrat de dispoziţiile art. 129 din Constituţie. Totodată, apreciază că, prin Decizia nr. 801 din 5 decembrie 2017, instanţa de control constituţional s-a pronunţat asupra constituţionalităţii textului art. 341 alin. (8) din Codul de procedură penală fără să facă distincţie expresă între căile ordinare şi cele extraordinare de atac, reţinând generic că reglementarea căilor de atac este atributul exclusiv al legiuitorului, iar exercitarea lor, fără distincţie, are loc în condiţiile legii, conform dispoziţiilor art. 126 alin. (2) şi ale art. 129 din Constituţie. În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 426 lit. a) din Codul de procedură penală, constată că prin limitarea cazului de contestaţie în anulare prevăzut de acest articol la hotărârile penale definitive date în apel nu se încalcă accesul liber la justiţie, fiind atributul legiuitorului să stabilească în ce condiţii şi cum pot fi exercitate căile extraordinare de atac. De altfel, cazurile în care pot fi exercitate aceste căi extraordinare de atac sunt strict şi limitativ prevăzute de lege, nefiind posibil ca, prin exercitarea extensivă a acestora, să fie afectată securitatea raporturilor juridice soluţionate în mod definitiv. Cu privire la dispoziţiile art. 453 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură penală reţine că acestea reglementează un caz specific de revizuire, care, prin modalitatea de reglementare şi prin scopul avut în vedere, urmăreşte retractarea unei hotărâri judecătoreşti definitive prin care se soluţionează acţiunea penală, care s-a întemeiat pe o dispoziţie legală declarată ca fiind neconstituţională de către Curtea Constituţională. Prin faptul că această cale de atac poate fi exercitată doar împotriva hotărârilor prin care instanţa se pronunţă asupra raportului juridic de drept substanţial şi asupra raportului juridic procesual penal principal nu se încalcă accesul liber la justiţie, fiind valabile aceleaşi raţionamente avute în vedere în cazul dispoziţiilor art. 426 lit. a) din Codul de procedură penală. 9. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 10. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au transmis punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile apărătorului prezent, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 11. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 12. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 341 alin. (8) din Codul de procedură penală, modificate prin prevederile art. II pct. 94 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 18/2016 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, precum şi pentru completarea art. 31 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 389 din 23 mai 2016, precum şi ale art. 426 lit. a) şi ale art. 453 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură penală. Textele de lege criticate au următorul cuprins: - Art. 341 alin. (8): „(8) Încheierea prin care s-a pronunţat una dintre soluţiile prevăzute la alin. (6), alin. (7) pct. 1, pct. 2 lit. a), b) şi d) şi alin. (7^1) este definitivă.“; – Art. 426 lit. a): „Împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestaţie în anulare în următoarele cazuri: a) când judecata în apel a avut loc fără citarea legală a unei părţi sau când, deşi legal citată, a fost în imposibilitate de a se prezenta şi de a înştiinţa instanţa despre această imposibilitate;“; – Art. 453 alin. (1) lit. f): „(1) Revizuirea hotărârilor judecătoreşti definitive, cu privire la latura penală, poate fi cerută când: […] f) hotărârea s-a întemeiat pe o prevedere legală care, după ce hotărârea a devenit definitivă, a fost declarată neconstituţională ca urmare a admiterii unei excepţii de neconstituţionalitate ridicate în acea cauză, în situaţia în care consecinţele încălcării dispoziţiei constituţionale continuă să se producă şi nu pot fi remediate decât prin revizuirea hotărârii pronunţate.“ 13. Autorii excepţiei de neconstituţionalitate susţin că normele procesual penale criticate sunt contrare atât prevederilor constituţionale ale art. 21 privind accesul liber la justiţie, cât şi dispoziţiilor art. 20 referitor la tratatele internaţionale privind drepturile omului raportat la art. 6 - Dreptul la un proces echitabil şi art. 13 - Dreptul la un recurs efectiv din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. 14. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că dispoziţiile art. 341 alin. (8) din Codul de procedură penală - care vizează lipsa unei căi ordinare de atac împotriva încheierii prin care judecătorul de cameră preliminară pronunţă una dintre soluţiile prevăzute la alin. (6), alin. (7) pct. 1, pct. 2 lit. a), b) şi d) şi alin. (7^1) ale art. 341 - nu au legătură cu soluţionarea cauzei în care a fost ridicată excepţia, întrucât speţa priveşte o contestaţie în anulare, iar această cale extraordinară de atac nu poate avea ca obiect încheierile pronunţate în procedura plângerii împotriva soluţiilor de neurmărire sau netrimitere în judecată, procedură reglementată de prevederile art. 341 din Codul de procedură penală. Astfel cum a statuat Curtea în jurisprudenţa sa constantă, contestaţia în anulare vizează hotărâri judecătoreşti definitive şi se promovează în condiţii procedurale mult mai stricte decât căile ordinare de atac - cât priveşte titularii, termenul de introducere, cazurile de contestaţie în anulare, motivele aduse în sprijinul acestora, dovezile în susţinerea lor -, având în vedere caracterul aparte indus de legiuitor pentru această instituţie juridică, datorat faptului că prin aceasta se tinde la înlăturarea autorităţii de lucru judecat pentru o hotărâre penală definitivă care îşi produce efectele (în acest sens sunt Decizia nr. 804 din 5 decembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 154 din 19 februarie 2018, Decizia nr. 227 din 16 aprilie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 577 din 15 iulie 2019, Decizia nr. 655 din 17 octombrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 11 din 9 ianuarie 2020, Decizia nr. 114 din 25 februarie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 394 din 14 mai 2020, Decizia nr. 425 din 23 iunie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 717 din 10 august 2020, Decizia nr. 132 din 2 martie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 518 din 19 mai 2021). Totodată, în Decizia nr. 501 din 30 iunie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 733 din 21 septembrie 2016, paragraful 18, Curtea a reţinut că, indiferent de motivul invocat, contestaţia în anulare poate fi formulată numai împotriva hotărârilor definitive prin care s-a soluţionat fondul cauzei. Curtea a constatat, totodată, că intenţia legiuitorului a fost aceea de a nu permite reformarea, pe calea contestaţiei în anulare, a unor hotărâri care sunt în puterea lucrului judecat decât în situaţiile excepţionale în care se remarcă erori de procedură care nu au putut fi înlăturate pe calea apelului şi doar în condiţiile reglementate expres în art. 426-432 din Codul de procedură penală, stabilind, totodată, că legiuitorul poate exclude folosirea unor căi de atac sau poate limita utilizarea anumitor instrumente procesuale aflate la îndemâna părţilor, fără ca prin aceasta să se încalce litera sau spiritul Legii fundamentale. 15. Aşadar, ţinând cont de prevederileart. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 341 alin. (8) din Codul de procedură penală este inadmisibilă (în acelaşi sens este Decizia nr. 636 din 13 decembrie 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 292 din 7 aprilie 2023). 16. Totodată, Curtea reţine că dispoziţiile art. 453 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură penală nu au legătură cu soluţionarea cauzei în care a fost ridicată excepţia, câtă vreme autorii nu au invocat o decizie de admitere, pronunţată de instanţa de control constituţional referitor la aceste dispoziţii legale. Or, potrivit prevederilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, „Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti [...] privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei [...]“. 17. În aceste condiţii, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 341 alin. (8) şi ale art. 453 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură penală este inadmisibilă. 18. În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 426 lit. a) din Codul de procedură penală, Curtea reţine că acestea au mai fost supuse controlului de constituţionalitate, prin Decizia nr. 515 din 7 iulie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 608 din 11 august 2015, Decizia nr. 623 din 8 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 858 din 18 noiembrie 2015, Decizia nr. 667 din 15 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 870 din 20 noiembrie 2015, Decizia nr. 715 din 6 decembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 86 din 31 ianuarie 2017, Decizia nr. 240 din 19 aprilie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 584 din 10 iulie 2018, Decizia nr. 425 din 23 iunie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 717 din 10 august 2020, şi Decizia nr. 706 din 28 octombrie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 79 din 26 ianuarie 2022, excepţia de neconstituţionalitate fiind respinsă ca neîntemeiată. 19. Astfel, în Decizia nr. 623 din 8 octombrie 2015, precitată, paragrafele 15-20 (considerente reluate şi în Decizia nr. 667 din 15 octombrie 2015, precitată, paragrafele 20-35, şi în Decizia nr. 715 din 6 decembrie 2016, precitată, paragrafele 17-20), Curtea a reţinut că, potrivit normelor procesual penale criticate, contestaţia în anulare poate fi formulată de oricare dintre părţi, de persoana vătămată sau de procuror, autorul excepţiei neavând în procesul penal niciuna dintre calităţile procesuale enumerate anterior (aceeaşi situaţie regăsindu-se şi în prezenta cauză). Art. 32 din Codul de procedură penală stabileşte că părţile din procesul penal sunt inculpatul, partea civilă şi partea responsabilă civilmente, persoana vătămată şi suspectul făcând parte din categoria subiecţilor procesuali principali, cărora alin. (2) al art. 33 din Codul de procedură penală le recunoaşte aceleaşi drepturi şi obligaţii ca şi părţilor, cu excepţia celor pe care legea le acordă numai acestora din urmă. Potrivit art. 34 din acelaşi act normativ, sunt subiecţi procesuali şi orice alte persoane având anumite drepturi, obligaţii sau atribuţii în procedurile judiciare penale. 20. Cât priveşte contestaţia în anulare, instanţa de contencios constituţional a reţinut că aceasta poate fi formulată împotriva hotărârilor penale definitive numai în cazurile strict reglementate de normele procesual penale ale art. 426 şi în termenul prevăzut de art. 428 din Codul de procedură penală, la instanţa care a pronunţat hotărârea a cărei anulare se cere, respectiv la instanţa la care a rămas definitivă ultima hotărâre. Contestaţia în anulare este o cale de atac extraordinară, de retractare, având drept scop îndreptarea unor vicii de ordin procedural ce atrag nulitatea. Această cale extraordinară de atac vizează hotărâri judecătoreşti definitive şi se promovează în condiţii procedurale mult mai stricte decât căile ordinare de atac (cât priveşte titularii, termenul de introducere, cazurile de contestaţie în anulare, motivele aduse în sprijinul acestora, dovezile în susţinerea lor) tocmai în considerarea caracterului aparte indus de legiuitor pentru această instituţie juridică, datorat faptului că prin aceasta se tinde la înlăturarea autorităţii de lucru judecat pentru o hotărâre penală definitivă care îşi produce efecte. 21. Curtea a constatat, de asemenea, că intenţia legiuitorului a fost aceea de a nu permite reformarea, pe calea contestaţiei în anulare, a unor hotărâri care sunt în puterea lucrului judecat decât în situaţiile excepţionale în care se remarcă erori de procedură ce nu au putut fi înlăturate pe calea apelului şi doar în condiţiile reglementate expres în art. 426-432 din Codul de procedură penală. Curtea a reţinut, totodată, că, potrivit prevederilor art. 129 din Constituţie, „împotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii“. Aşa fiind, în privinţa condiţiilor de exercitare a căilor de atac, legiuitorul poate să reglementeze categoria persoanelor care pot exercita căile de atac, termenele de declarare a acestora, forma în care trebuie făcută declaraţia, conţinutul său, instanţa la care se depune, competenţa şi modul de judecare, soluţiile ce pot fi adoptate şi altele de acelaşi fel, astfel cum dispune art. 126 alin. (2) din Constituţie, potrivit căruia „Competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege“. În aceste condiţii, având în vedere caracterul contestaţiei în anulare de cale de atac extraordinară ce poate fi exercitată în condiţii procedurale stricte şi ţinând cont că legiuitorul, în virtutea rolului său constituţional consacrat de art. 126 alin. (2) şi art. 129 din Legea fundamentală, poate stabili, prin lege, procedura de judecată şi modalitatea de exercitare a căilor de atac, cu condiţia respectării normelor şi principiilor privind drepturile şi libertăţile fundamentale şi a celorlalte principii consacrate prin Legea fundamentală, Curtea Constituţională, fiind competentă să cenzureze norma legală numai în măsura în care se aduce atingere acestora din urmă, a respins, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate. Instanţa constituţională a reţinut că legiuitorul poate exclude folosirea unor căi de atac sau poate limita utilizarea anumitor instrumente procesuale aflate la îndemâna părţilor, fără ca prin aceasta să se încalce litera sau spiritul Legii fundamentale. 22. Totodată, în Decizia nr. 667 din 15 octombrie 2015, precitată, paragrafele 29-37, Curtea a reţinut că art. 21 alin. (3) din Constituţie garantează dreptul părţilor de acces liber la justiţie, precum şi dreptul la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil, constituind valorificarea explicită a prevederilor art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Dreptul de acces liber la justiţie presupune dreptul oricărei persoane de a se adresa instanţelor de judecată pentru apărarea drepturilor şi a intereselor sale legitime. Dispoziţiile constituţionale ale art. 21 alin. (3), coroborate cu cele ale art. 129, nu presupun însă accesul la toate căile de atac şi la toate categoriile de instanţe, indiferent de obiectul cauzei ce se cere a fi soluţionată. Dreptul la un proces echitabil, invocat în susţinerea excepţiei, reprezintă un standard constituţional a cărui îndeplinire este apreciată în funcţie de ansamblul procesului şi ţinând cont de specificul normelor procedurale aplicabile. Totodată, dreptul la un proces echitabil presupune asigurarea unor principii fundamentale precum contradictorialitatea şi egalitatea armelor, care presupun ca fiecare dintre părţi să dispună de posibilităţi suficiente, echivalente şi adecvate de a-şi susţine apărările, fără ca vreuna dintre ele să fie defavorizată în raport cu cealaltă. La rândul său, art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale obligă statele membre la asigurarea prin legislaţia naţională a unor garanţii procesuale precum egalitatea armelor, contradictorialitatea, motivarea hotărârilor pronunţate, publicitatea procesului, soluţionarea acestuia într-un termen rezonabil, prezumţia de nevinovăţie şi asigurarea dreptului la apărare. În completare, art. 13 din Convenţie prevede dreptul la un recurs efectiv, drept cu caracter subsidiar, ce presupune epuizarea tuturor căilor interne de atac, conform art. 35 paragraful 1 din Convenţie. Dreptul la apărare, reglementat la art. 24 din Constituţie, conferă oricărei părţi implicate într-un proces, potrivit intereselor sale şi indiferent de natura procesului, posibilitatea de a utiliza toate mijloacele prevăzute de lege pentru a invoca în apărarea sa fapte sau împrejurări. Acest drept presupune participarea la şedinţele de judecată, folosirea mijloacelor de probă, invocarea excepţiilor prevăzute de legea procesual penală, exercitarea oricăror alte drepturi procesual penale şi posibilitatea de a beneficia de serviciile unui apărător. 23. În concluzie, având în vedere cele arătate în precedent, Curtea a constatat că prevederile art. 426 lit. a) din Codul de procedură penală nu contravin dispoziţiilor art. 21 alin. (3), ale art. 24 alin. (2) şi ale art. 129 din Constituţie şi nici celor ale art. 6 paragraful 1 şi ale art. 13 din Convenţie. 24. În aceeaşi decizie, Curtea a constatat că autoarea excepţiei de neconstituţionalitate invoca lipsa citării legale în situaţia în care aceasta nu avea calitatea de parte în cauza penală dedusă judecăţii - critici similare celor formulate în prezenta cauză -, ci de proprietară a unor bunuri asupra cărora a fost extinsă măsura sechestrului asigurător. Curtea a reţinut că imposibilitatea formulării unei cereri de contestaţie în anulare pentru motivul anterior arătat este un aspect ce ţine de politica penală a statului. În acest context, Curtea a reţinut că autoarea excepţiei se afla într-o situaţie juridică diferită de cea a părţilor şi a celorlalţi participanţi la procesul penal enumeraţi la art. 427 alin. (1) din Codul de procedură penală, aspect care justifică tratamentul juridic diferenţiat instituit de legiuitor în privinţa posibilităţii de a formula cerere de contestaţie în anulare, fără ca, prin aceasta, textul criticat să contravină dispoziţiilor art. 16 din Constituţie. Curtea a constatat, în final, că textul criticat reprezintă opţiunea legiuitorului, exprimată în marja de apreciere prevăzută la art. 61 alin. (1) din Constituţie, considerente aplicabile mutatis mutandis şi în prezenta cauză. 25. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să modifice jurisprudenţa Curţii, atât soluţia, cât şi considerentele deciziilor anterior arătate sunt aplicabile şi în prezenta cauză. 26. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: 1. Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 341 alin. (8) şi ale art. 453 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Societatea Transcarpatica - S.A. din Cluj-Napoca, judeţul Cluj, şi de Gavril Cîmpean în Dosarul nr. 263/85/2020 al Tribunalului Sibiu - Secţia penală. 2. Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de aceiaşi autori în acelaşi dosar al aceleiaşi instanţe şi constată că dispoziţiile art. 426 lit. a) din Codul de procedură penală sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Tribunalului Sibiu - Secţia penală şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 27 aprilie 2023. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE MARIAN ENACHE Magistrat-asistent, Mihaela Ionescu -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
