Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Mona-Maria │- preşedinte │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Oana-Cristina Puică│- │
│ │magistrat-asistent│
├───────────────────┴──────────────────┤
│ │
└──────────────────────────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Maria-Eleonora Centea. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 339 alin. (5) şi ale art. 340 alin. (1) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Teodor Ancuţa în Dosarul nr. 980/102/2018/a1 al Tribunalului Mureş - Secţia penală şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.831D/2018. 2. La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de înştiinţare este legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele de şedinţă acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca inadmisibilă, a excepţiei de neconstituţionalitate. În acest sens, arată că dispoziţiile de lege - care conferă dreptul de a formula plângere la judecător numai împotriva ordonanţei de clasare - sunt criticate pentru ceea ce nu conţin, autorul excepţiei solicitând, în realitate, completarea textului. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele: 4. Prin Încheierea din 2 octombrie 2018, pronunţată în Dosarul nr. 980/102/2018/a1, Tribunalul Mureş - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 339 alin. (5) şi ale art. 340 alin. (1) din Codul de procedură penală. Excepţia a fost ridicată de Teodor Ancuţa într-o cauză având ca obiect soluţionarea de către judecătorul de cameră preliminară a plângerii împotriva unei ordonanţe a procurorului ierarhic superior prin care acesta a respins plângerea împotriva ordonanţei prin care procurorul de caz a pus în mişcare acţiunea penală. 5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul acesteia susţine, în esenţă, că dispoziţiile de lege criticate încalcă principiul legalităţii, egalitatea în drepturi, accesul liber la justiţie, dreptul la un proces echitabil, condiţiile restrângerii exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi şi dreptul la un recurs efectiv, întrucât conferă dreptul de a formula plângere la judecătorul de cameră preliminară numai împotriva soluţiei de clasare, iar nu şi cu privire la ordonanţa procurorului ierarhic superior de respingere a plângerii împotriva ordonanţei procurorului de caz privind începerea urmăririi penale, extinderea acesteia şi punerea în mişcare a acţiunii penale împotriva inculpatului, „în condiţiile în care probele administrate sunt needificatoare şi insuficiente pentru finalizarea urmăririi penale“. 6. Tribunalul Mureş - Secţia penală apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este, în parte, întemeiată. Astfel, în ceea ce priveşte dispoziţiile art. 340 alin. (1) din Codul de procedură penală, consideră că acestea creează un dezechilibru evident, deoarece petentul nu are posibilitatea de a supune cenzurii unui judecător condiţiile şi consecinţele unei soluţii de natură a afecta drepturile sale. Referitor la prevederile art. 339 alin. (5) din Codul de procedură penală, se arată că „această excepţie nu are legătură cu prezenta cauză“. 7. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 8. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 9. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 10. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie, potrivit încheierii de sesizare, dispoziţiile art. 339 alin. (5) şi ale art. 340 alin. (1) din Codul de procedură penală. Din motivarea criticii reiese însă că aceasta priveşte, în realitate, numai dispoziţiile art. 340 alin. (1) din Codul de procedură penală, modificate prin prevederile art. II pct. 89 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 18/2016 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, precum şi pentru completarea art. 31 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 389 din 23 mai 2016. Textul de lege criticat are următorul cuprins: „(1) Persoana a cărei plângere împotriva soluţiei de clasare, dispusă prin ordonanţă sau rechizitoriu, a fost respinsă conform art. 339 poate face plângere, în termen de 20 de zile de la comunicare, la judecătorul de cameră preliminară de la instanţa căreia i-ar reveni, potrivit legii, competenţa să judece cauza în primă instanţă.“ 11. În susţinerea neconstituţionalităţii acestor dispoziţii de lege, autorul excepţiei invocă încălcarea prevederilor constituţionale ale art. 1 alin. (5) privind principiul legalităţii, ale art. 16 referitor la egalitatea în drepturi, ale art. 21 privind accesul liber la justiţie şi dreptul la un proces echitabil, ale art. 53 referitor la condiţiile restrângerii exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, precum şi ale art. 20 referitor la tratatele internaţionale privind drepturile omului, raportat la prevederile art. 6 referitor la dreptul la un proces echitabil şi ale art. 13 privind dreptul la un recurs efectiv din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. 12. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că dispoziţiile art. 340 alin. (1) din Codul de procedură penală au mai fost supuse controlului de constituţionalitate prin raportare la prevederile art. 1 alin. (5) şi ale art. 21 din Constituţie, precum şi ale art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale - invocate şi în prezenta cauză - şi faţă de critici similare. 13. Astfel, prin Decizia nr. 617 din 22 septembrie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 7 din 5 ianuarie 2021, Curtea a respins, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate, reţinând că stabilirea unor reguli speciale de procedură în cazul soluţionării plângerilor împotriva actelor procurorului este realizată de legiuitor în exercitarea competenţei sale constituţionale. Potrivit prevederilor art. 126 alin. (2) din Legea fundamentală, legiuitorul poate institui reguli speciale de procedură, ca modalităţi de exercitare a drepturilor procedurale, principiul accesului liber la justiţie presupunând posibilitatea neîngrădită a celor interesaţi de a utiliza aceste proceduri, însă în formele şi modalităţile instituite de lege. Aşa fiind, prin instituirea procedurii potrivit căreia ordonanţele procurorului, altele decât cele de clasare, nu pot fi atacate în faţa unui judecător nu s-a urmărit restrângerea accesului liber la justiţie, ci, exclusiv, instaurarea unui climat de ordine, indispensabil exercitării dreptului fundamental prevăzut de dispoziţiile art. 21 din Constituţie. Reglementarea de către legiuitor, în limitele competenţei ce i-a fost conferită prin Legea fundamentală, a condiţiilor de exercitare a unui drept subiectiv sau procesual, inclusiv prin instituirea unor proceduri speciale, nu constituie o restrângere a exerciţiului acestuia, ci doar o modalitate eficientă de a preveni exercitarea sa abuzivă, în detrimentul altor titulari de drepturi, care sunt ocrotite în egală măsură. 14. Prin decizia mai sus menţionată, Curtea a constatat că trebuie distins între plângerea împotriva actelor de urmărire penală şi plângerea împotriva soluţiilor de netrimitere în judecată. Totodată, în cadrul plângerii împotriva actelor de urmărire penală trebuie distins între plângerea îndreptată împotriva actelor organelor de cercetare penală şi plângerea împotriva actelor procurorului. Astfel, potrivit prevederilor art. 336 alin. (1) din Codul de procedură penală, orice persoană poate face plângere împotriva măsurilor şi actelor de urmărire penală, dacă prin acestea s-a adus o vătămare intereselor sale legitime. Norma cuprinde o regulă cu caracter general în ceea ce priveşte plângerea împotriva actelor de urmărire penală, fie ele ale organului de cercetare penală, fie ale procurorului, instituind dreptul persoanei ale cărei interese legitime sunt vătămate printr-un act de urmărire penală să se plângă cu privire la acesta. Dreptul de a face plângere aparţine oricărei persoane, nu doar subiecţilor procesuali. Plângerea împotriva actelor de urmărire penală poate fi formulată oricând în cursul urmăririi penale, legea neinstituind un termen în acest sens. Plângerea împotriva actelor de urmărire penală ale organului de cercetare penală se adresează, potrivit dispoziţiilor art. 336 alin. (2) din Codul de procedură penală, procurorului care supraveghează activitatea acestuia. Plângerea împotriva actelor de urmărire penală ale procurorului este soluţionată, potrivit prevederilor art. 339 din Codul de procedură penală, de procurorul ierarhic superior celui care a efectuat actul. În conformitate cu dispoziţiile art. 338 şi ale art. 339 alin. (6) din acelaşi cod, plângerea trebuie rezolvată în termen de cel mult 20 de zile de la primirea acesteia de către organul competent. 15. Aşa fiind, Curtea nu a reţinut critica referitoare la îngrădirea accesului la justiţie, deoarece, odată rezolvată de către procuror, în condiţiile art. 327 din Codul de procedură penală, cauza penală este/poate fi supusă cenzurii judecătorului de cameră preliminară - în funcţie de soluţia procurorului -, astfel că partea interesată are posibilitatea de a critica inclusiv acele acte ale procurorului care au fundamentat soluţia dispusă de către acesta din urmă. Astfel, atunci când procurorul emite rechizitoriul prin care dispune trimiterea în judecată, cauza ajunge în faza camerei preliminare, fază în care, potrivit dispoziţiilor art. 342 din Codul de procedură penală, judecătorul verifică legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de către organele de urmărire penală. În cazul în care procurorul emite o ordonanţă prin care clasează cauza, aceasta va putea ajunge, pe calea plângerii reglementate de dispoziţiile art. 340 şi ale art. 341 din Codul de procedură penală, la judecătorul de cameră preliminară, în faţa căruia, în condiţiile art. 341 alin. (2) teza finală din Codul de procedură penală - dacă în cauză a fost pusă în mişcare acţiunea penală -, petentul şi intimaţii pot formula cereri şi ridica excepţii şi cu privire la legalitatea administrării probelor ori a efectuării urmăririi penale. În sfârşit, atunci când procurorul emite o ordonanţă prin care renunţă la urmărirea penală, ordonanţa astfel pronunţată este verificată sub aspectul legalităţii şi temeiniciei de prim-procurorul parchetului sau, după caz, de procurorul general al parchetului de pe lângă curtea de apel, iar când a fost întocmită de acesta, verificarea se face de procurorul ierarhic superior, conform prevederilor art. 318 alin. (10) din Codul de procedură penală. Ulterior, această ordonanţă se transmite, spre confirmare, judecătorului de cameră preliminară de la instanţa căreia i-ar reveni, potrivit legii, competenţa să judece cauza în primă instanţă, iar în faţa acestuia persoana care a făcut sesizarea, părţile, suspectul, persoana vătămată ori altă persoană interesată pot invoca aspecte de nelegalitate şi/sau netemeinicie a soluţiei pronunţate, în condiţiile art. 318 alin. (12), (14) şi (15) din Codul de procedură penală. 16. Prin Decizia nr. 617 din 22 septembrie 2020, mai sus citată, Curtea a constatat că prevederile constituţionale ale art. 21 privind accesul liber la justiţie se referă la posibilitatea oricărei persoane de a se adresa direct şi nemijlocit instanţelor de judecată pentru apărarea drepturilor, a libertăţilor şi a intereselor sale legitime, nicio lege neputând îngrădi exercitarea acestui drept (Decizia nr. 569 din 15 mai 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 537 din 16 iulie 2008). Or, astfel cum s-a arătat anterior, persoana ale cărei interese legitime sunt vătămate printr-un act de urmărire penală are, după rezolvarea cauzei de către procuror, posibilitatea de a se adresa cu o plângere instanţei de judecată în scopul obţinerii unui remediu. Aşa fiind, rezultă că persoana interesată, pe de o parte, poate face plângere împotriva actelor de urmărire penală şi a soluţiilor de netrimitere în judecată, iar, pe de altă parte, în condiţiile legii, se poate adresa judecătorului de cameră preliminară cu o plângere ce vizează aceleaşi aspecte. Textul de lege criticat nu aduce atingere, aşadar, nici accesului la justiţie şi nici dreptului la un proces echitabil. 17. Aşa cum a statuat Curtea Constituţională în jurisprudenţa sa, posibilitatea formulării la procurorul ierarhic superior a plângerii împotriva măsurilor luate sau a actelor efectuate de procuror ori efectuate pe baza dispoziţiilor date de acesta constituie o garanţie procesuală, iar rămânerea definitivă a soluţiei dispuse de procurorul ierarhic superior are ca scop asigurarea celerităţii soluţionării cauzelor penale, nereprezentând un impediment în calea accesului liber la justiţie şi a dreptului la un recurs efectiv (Decizia nr. 398 din 28 mai 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 545 din 22 iulie 2015, paragraful 16). Mai mult, respectarea dreptului la un proces echitabil se apreciază în contextul întregii proceduri judiciare. 18. În acelaşi sens sunt şi Decizia nr. 478 din 27 iunie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 734 din 12 septembrie 2017, Decizia nr. 486 din 27 iunie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 960 din 5 decembrie 2017, Decizia nr. 610 din 28 septembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 899 din 15 noiembrie 2017, Decizia nr. 677 din 6 noiembrie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 26 din 10 ianuarie 2019, Decizia nr. 183 din 28 martie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 359 din 9 mai 2019, Decizia nr. 247 din 16 aprilie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 569 din 11 iulie 2019, Decizia nr. 265 din 23 aprilie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 434 din 31 mai 2019, Decizia nr. 476 din 17 septembrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 917 din 14 noiembrie 2019, Decizia nr. 63 din 28 ianuarie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 248 din 11 martie 2021, Decizia nr. 201 din 25 martie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 696 din 14 iulie 2021, şi Decizia nr. 527 din 15 iulie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1155 din 6 decembrie 2021. 19. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea jurisprudenţei Curţii, soluţia de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate pronunţată prin deciziile mai sus menţionate, precum şi considerentele care au fundamentat această soluţie îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză. 20. Dispoziţiile art. 340 alin. (1) din Codul de procedură penală nu încalcă nici principiul egalităţii în drepturi, consacrat de prevederile art. 16 din Constituţie, cu privire la care Curtea a statuat, în jurisprudenţa sa, că presupune instituirea unui tratament egal pentru situaţii care, în funcţie de scopul urmărit, nu sunt diferite. Acest principiu nu exclude, ci, dimpotrivă, presupune soluţii diferite pentru situaţii diferite (Decizia Plenului Curţii Constituţionale nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994, şi Decizia nr. 89 din 27 februarie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 200 din 27 martie 2003). Totodată, Curtea a reţinut că dispoziţiile art. 16 alin. (1) din Constituţie vizează egalitatea în drepturi între cetăţeni în ceea ce priveşte recunoaşterea în favoarea acestora a unor drepturi şi libertăţi fundamentale, nu şi identitatea de tratament juridic asupra aplicării unor măsuri, indiferent de natura lor (Decizia nr. 1.615 din 20 decembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 99 din 8 februarie 2012, Decizia nr. 651 din 17 octombrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1000 din 18 decembrie 2017, paragraful 28, şi Decizia nr. 33 din 19 ianuarie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 275 din 18 martie 2021, paragraful 24). 21. Având în vedere cele arătate mai sus, Curtea constată că dispoziţiile art. 340 alin. (1) din Codul de procedură penală nu aduc atingere nici prevederilor art. 6 referitor la dreptul la un proces echitabil şi ale art. 13 privind dreptul la un recurs efectiv din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. 22. În ceea ce priveşte pretinsa încălcare, prin norma de procedură criticată, a dispoziţiilor art. 53 din Legea fundamentală, aceasta nu poate fi reţinută de către Curte, întrucât textul constituţional invocat este aplicabil numai în ipoteza în care există o restrângere a exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi fundamentale, restrângere care nu s-a constatat însă în cauza de faţă. 23. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Teodor Ancuţa în Dosarul nr. 980/102/2018/a1 al Tribunalului Mureş - Secţia penală şi constată că dispoziţiile art. 340 alin. (1) din Codul de procedură penală sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Tribunalului Mureş - Secţia penală şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 27 ianuarie 2022. PREŞEDINTE prof. univ. dr. MONA-MARIA PIVNICERU Magistrat-asistent, Oana-Cristina Puică ----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
