Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro

Trimite prin Yahoo Messenger pagina: DECIZIA nr. 24 din 16 ianuarie 2019 referitoare la obiecţia de neconstituţionalitate a Legii privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 4/2017 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal

Cautare document

Termen: Tipul actului: Anul publicarii actului:

Cautare document

Termen: Tipul actului: Anul publicarii actului:

Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!

DECIZIA nr. 24 din 16 ianuarie 2019 referitoare la obiecţia de neconstituţionalitate a Legii privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 4/2017 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal

EMITENT: Curtea Constituţională
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 126 din 18 februarie 2019

Comenteaza legea


┌──────────────┬───────────────────────┐
│Valer Dorneanu│- preşedinte           │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Marian Enache │- judecător            │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Petre Lăzăroiu│- judecător            │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Mircea Ştefan │- judecător            │
│Minea         │                       │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Daniel Marius │- judecător            │
│Morar         │                       │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Mona-Maria    │- judecător            │
│Pivniceru     │                       │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Livia Doina   │- judecător            │
│Stanciu       │                       │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Simona-Maya   │- judecător            │
│Teodoroiu     │                       │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Varga Attila  │- judecător            │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Marieta Safta │-                      │
│              │prim-magistrat-asistent│
└──────────────┴───────────────────────┘

    1. Pe rol se află soluţionarea obiecţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 4/2017 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, formulată de un număr de 63 de deputaţi aparţinând Grupului parlamentar al Partidului Naţional Liberal.
    2. Obiecţia de neconstituţionalitate a fost formulată în temeiul art. 146 lit. a) teza întâi din Constituţie, art. 11 alin. (1) lit. A.a) şi al art. 15 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, a fost înregistrată la Curtea Constituţională cu nr. 10.280 din 7 decembrie 2018 şi constituie obiectul Dosarului nr. 2.128A/2018.
    3. În motivarea obiecţiei de neconstituţionalitate au fost invocate deopotrivă motive de neconstituţionalitate extrinsecă şi intrinsecă.
    4. În ceea ce priveşte neconstituţionalitatea extrinsecă, se susţine că Legea privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 4/2017 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal încalcă dispoziţiile Legii nr. 161/2017 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe, deoarece, prin conţinutul său juridic, reglementează în domeniul legilor organice, cu consecinţa nerespectării art. 151 alin. (1) din Constituţia României.
    5. Se arată în acest sens că, prin soluţia normativă aleasă, Guvernul a modificat regimul juridic aplicabil contractelor individuale de muncă cu timp parţial [art. I din Ordonanţa Guvernului nr. 4/2017, cu referire la art. 140 alin. (2) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal]. Regimul fiscal aplicabil contractelor individuale de muncă este reglementat prin dispoziţiile Codului fiscal, lege cu caracter organic. Norma menţionată se află în legătură directă cu dispoziţiile art. 103-107 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, lege cu caracter organic. Se apreciază că stabilirea de contribuţii de asigurări sociale aplicabile salariatului aflat în plată în cuantum diferenţiat prin prevederile art. I din Ordonanţa Guvernului nr. 4/2017 cu referire la art. 140 alin. (2) din Codul fiscal, pentru salariaţii care prestează o activitate în temeiul unui contract individual de muncă cu timp parţial sau în acord, în raport cu salariaţii care prestează o activitate în temeiul unui contract individual de muncă cu durată normală de lucru, afectează cuantumul salariului ca element esenţial al contractului individual de muncă. Or, orice modificare sub acest aspect se poate realiza numai prin reglementare având aceeaşi forţă juridică pe care o au normele juridice modificate (în speţă, norme organice).
    6. Cu referire la distincţiile stabilite în acest sens în jurisprudenţa Curţii Constituţionale, se susţine că dacă dispoziţiile art. 1 din Legea nr. 161/2017 conţineau o normă cu caracter general „situată în sfera unei eventualităţi“ (adică pct. 10 care abilitează Guvernul să adopte ordonanţe de modificare şi completare a Legii nr. 227/2015), Ordonanţa Guvernului nr. 4/2017 reprezintă materializarea normativă a dispoziţiei legale de delegare legislativă. Prin această ordonanţă, Guvernul României a legiferat în materia legilor organice, fapt ce constituie încălcarea in concreto a prevederilor art. 115 alin. (1) din Constituţie.
    7. Se mai susţine că legea de aprobare a Ordonanţei Guvernului nr. 4/2017 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal încalcă dispoziţiile art. 1 alin. (3) din Constituţia României sub aspectul respectării securităţii juridice, situaţie dedusă din încălcarea de către Guvernul României a Legii nr. 52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică în cadrul procesului de adoptare a Ordonanţei Guvernului nr. 4/2017.
    8. Se arată în acest sens că Ordonanţa Guvernului nr. 4/2017 „a fost publicată în procedura de dezbatere publică la data de 14 iulie 2017 şi adoptată la data de 20 iulie 2018“. Se încalcă astfel prevederile imperative ale art. 7 din Legea nr. 52/2003 şi deci, implicit, prevederile art. 1 alin. (3) din Constituţia României, „în componenta sa referitoare la calitatea normelor juridice“, în sensul că persoanele care prestează activităţi în temeiul unui contract de muncă cu timp parţial sau în acord nu au avut posibilitatea de a se informa, în termenul legal de 30 de zile, cu privire la modificarea legislativă prin care Guvernul a afectat un element esenţial al contractului individual de muncă (salariul). După perioada legală de informare, aceste persoane aveau dreptul legal de a formula, în termen de 10 zile de la expirarea termenului legal de informare, opinii prin care să îşi exprime punctul de vedere. Se invocă şi jurisprudenţa Curţii Constituţionale în privinţa neconstituţionalităţii legii de aprobare a unei ordonanţe, având ca motiv însăşi neconstituţionalitatea ordonanţei care formează obiectul legii de aprobare.
    9. Sub aspectul neconstituţionalităţii intrinseci, autorii sesizării invocă încălcarea dreptului la muncă prevăzut de art. 41 alin. (1) din Constituţie, arătând că „suprataxarea unei singure categorii de salariaţi, în condiţiile în care contribuţiile sociale plătite de angajator pentru salariul angajatului său se reflectă în cuantumul salariului net plătit acestuia din urmă, nu poate reprezenta un demers legitim în raport cu scopul declarat pentru adoptarea actului normativ. Din această perspectivă este legitimă raportarea măsurii legislative criticate direct la afectarea unui element esenţial al contractului individual de muncă, în speţă salariul care reprezintă contraprestaţia angajatorului la activitatea depusă de salariat“. Se arată, în continuare, că nu se poate susţine necesitatea acestei măsuri, deoarece nu poate fi identificată în plan social o situaţie de criză cu privire la salariaţii care îşi desfăşoară activitatea cu timp parţial sau în acord, criză materializată în imposibilitatea acestora de a-şi valorifica beneficiul dreptului la pensie şi de a încasa în mod efectiv pensia sau imposibilitatea statului de a plăti drepturile băneşti aferente pensiilor în plată. Măsura are caracter discriminatoriu şi nu poate constitui o cauză legitimă şi necesară în realizarea protecţiei legale care trebuie asigurată fiecărui cetăţean ce are calitatea de salariat, indiferent dacă activitatea este prestată în regim normal de lucru sau în regim de timp parţial. De asemenea, formularea din Ordonanţa Guvernului nr. 4/2017 este discriminatorie, disproporţionată, anulând echilibrul just existent înainte de intrarea în vigoare a normei criticate când, pentru aceeaşi activitate prestată, salariaţii plăteau acelaşi cuantum al contribuţiei de asigurări sociale, indiferent dacă îşi desfăşurau activitatea în regim de durată normal sau în regim de timp parţial sau asimilat acestuia. Tocmai pentru că a eliminat justul echilibru, norma criticată se configurează ca fiind abuzivă, în contra protecţiei pe care statul ar trebui să o acorde dreptului la muncă.
    10. Se susţine şi încălcarea art. 16 din Constituţie referitor la egalitatea în drepturi, arătându-se că, în aplicarea acestui text constituţional, legiuitorul este ţinut a asigura egalitatea în drepturi şi aceleaşi obligaţii sociale categoriilor sociale, între care se poate include şi categoria salariaţilor ca grup social format din toţi cetăţenii români care prestează o activitate în temeiul unui contract individual de muncă. Contribuţiile pentru asigurări sociale, ca instrument juridic al statului de colectare a unor taxe aplicate forţei de muncă, trebuie să îmbrace o formă justă şi echitabilă, fără discriminare. Se invocă în acest sens decizii prin care Curtea Constituţională a statuat, cu caracter de principiu, în privinţa aplicării principiului egalităţii. Se susţine, în continuare, că excluderea salariaţilor care desfăşoară activitate cu timp parţial sau în acord a căror salariu se află sub cuantumul salariului minim brut pe economie de la regimul fiscal referitor la contribuţiile sociale aplicat celorlalţi salariaţi din România nu poate fi justificată prin necesitatea asigurării unui cuantum crescut al contribuţiei de asigurări sociale pentru realizarea dreptului viitor la pensie, deoarece sistemul de pensii din România nu se constituie în mod esenţial pe principiul contributivităţii, ci are ca fundament principiul solidarităţii. În opinia autorilor sesizării „apare ca iraţională justificarea scopului actului normativ pe motivul protecţiei sociale a acestei categorii de persoane atât timp cât prestaţia socială va depinde de contribuţiile pentru asigurări sociale care vor fi colectate la momentul îndeplinirii de către acestea a condiţiilor de pensionare.“
    11. Se apreciază că legea criticată încalcă şi prevederile art. 3 lit. c) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu consecinţa nerespectării art. 1 alin. (5) din Constituţia României. Potrivit autorilor sesizării, sarcinile fiscale instituite de statul român trebuie să respecte principiile legale consacrate de Codul fiscal, art. 3 lit. c) din Cod stabilind în acest sens că „justeţea impunerii sau echitatea fiscală asigură ca sarcina fiscală a fiecărui contribuabil să fie stabilită pe baza puterii contributive, respectiv în funcţie de mărimea veniturilor sau a proprietăţilor acestuia“. Se susţine că „impunerea unei contribuţii majorate de asigurări sociale salariaţilor care îşi desfăşoară activitatea în regim de timp parţial sau în acord, dar nu realizează venituri la nivelul salariului minim brut pe economie, raportată la menţinerea contribuţiei de asigurări sociale la un nivel inferior pentru ceilalţi salariaţi, este în mod evident inechitabilă şi cu o încălcare a justei repartizări fiscale, deoarece salariaţii cu venituri mai mari plătesc un cuantum procentual diminuat de contribuţie la asigurările sociale faţă de persoanele care desfăşoară activităţi salarizate în regim de timp parţial sau în acord“. Nerespectarea în activitatea de legiferare a unor dispoziţii legale în vigoare, în cauză art. 3 lit. c) din Legea nr. 227/2015 privind Codul Fiscal, constituie, în opinia autorilor sesizării, o încălcare a principiului legalităţii. Este afectat astfel şi principiul nediscriminării, consacrat de art. 16 alin. (1) din Constituţie.
    12. În conformitate cu dispoziţiile art. 16 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, sesizarea a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a transmite punctele lor de vedere.
    13. Preşedintele Camerei Deputaţilor a transmis punctul său de vedere înregistrat la Curtea Constituţională cu nr. 10.735 din 21 decembrie 2018, prin care apreciază că obiecţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.
    14. Referitor la critica vizând încălcarea regimului constituţional al legii organice, se invocă jurisprudenţa Curţii Constituţionale prin care s-a statuat că printr-o lege ordinară se pot modifica dispoziţii dintr-o lege organică, dacă acestea nu conţin norme de natura legii organice. În cauză stabilirea contribuţiilor sociale datorate de angajatori poate fi reglementată prin lege ordinară, câtă vreme acestea nu sunt prevăzute de dispoziţiile art. 73 din Constituţie, care stabilesc domeniul legilor organice. Tot astfel, art. 139 alin. (1) din Constituţie stabileşte doar obligaţia reglementării prin lege a impozitelor, taxelor şi a oricăror altor venituri ale bugetului de stat şi a asigurărilor sociale de stat, „fără a insera condiţia ca legea să fie organică“. În acelaşi sens sunt şi prevederile art. 40 alin. (2) lit. f) din Codul muncii, care, referindu-se la impozite şi contribuţii, trimit la „condiţiile legii“. În concluzie, susţinerile autorilor sesizării sunt neîntemeiate.
    15. Cât priveşte critica vizând încălcarea securităţii juridice prin nerespectarea termenelor prevăzute de Legea nr. 52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică, se arată că este, de asemenea, neîntemeiată. În cauză este în discuţie o ordonanţă adoptată în baza unei legi de abilitare. Legea nr. 52/2003, invocată de autorii sesizării, este o lege generală, în timp ce legea de abilitare reglementează o situaţie specială, cu limite în timp şi condiţii expres prevăzute pentru elaborarea ordonanţelor Guvernului. Trebuie respectat deci principiul juridic conform căruia în cazul în care există atât normă generală, cât şi normă specială, se aplică norma specială. În plus, ordonanţa Guvernului aprobată prin legea criticată a respectat activităţile de informare publică privind elaborarea şi implementarea proiectului de act normativ, prin publicarea pe site-ul Ministerului Finanţelor Publice şi dezbaterea în cadrul Comisiei de Dialog Social. Totodată, în elaborarea proiectului de act normativ au fost organizate întâlniri cu sindicate, patronate şi alte organizaţii/asociaţii reprezentative ale mediului de afaceri.
    16. Cu privire la criticile de neconstituţionalitate intrinsecă, se arată că sunt neîntemeiate. Astfel, nu poate fi reţinută pretinsa încălcare a dreptului la muncă, întrucât, potrivit jurisprudenţei Curţii Constituţionale (Decizia nr. 575 din 4 mai 2011) şi Curţii Europene a Drepturilor Omului în materie (Hotărârea din 8 noiembrie 2005, pronunţată în Cauza Ketcho împotriva Ucrainei), modificarea de către autoritatea legiuitoare a salariului nu aduce atingere dreptului la muncă. Se conchide în sensul că „dacă modificarea cuantumului salariului nu aduce atingere dreptului fundamental la muncă, cu atât mai mult stabilirea unui anumit cuantum al contribuţiei la asigurările sociale nu poate avea acest efect“.
    17. Se arată că nu poate fi reţinută nici pretinsa încălcare a principiului egalităţii în faţa legii şi a autorităţilor publice. Egalitatea în faţa legii fiscale are la bază universalitatea participării la sarcini fiscale, în conformitate cu art. 56 alin. (1) şi art. 139 alin. (1) din Constituţie, „aplicat în acest domeniu, expresia principiului egalităţii este uniformitatea“. În ceea ce priveşte modalitatea şi condiţiile de acordare şi de calculare a pensiilor, Curtea Constituţională a reţinut că, în cadrul realizării politicii în domeniul asigurărilor sociale de stat, legiuitorul are deplina autoritate, legitimitate şi îndreptăţire să stabilească periodic noi modalităţi şi condiţii de acordare şi de calculare a pensiilor (Decizia nr. 102 din 26 martie 2002, Decizia nr. 225 din 10 septembrie 2002). Referitor la aprecierile autorilor sesizării vizând raporturile dintre principiul solidarităţii şi cel al contributivităţii, se afirmă că „Legea nr. 263/2010 consacră expres ambele principii fără a face o ierarhie între acestea. Într-adevăr, pensiile vor fi asigurate din contribuţiile de asigurări sociale plătite de salariaţi de la momentul îndeplinirii de către cei în cauză a vârstei de pensionare, însă acest aspect este irelevant atât timp cât cuantumul pensiei va fi proporţional cu contribuţiile de asigurări plătite de către aceştia în stagiul de cotizare“. Referitor la scopul actului normativ, a cărui justificare a fost apreciată de autorii sesizării ca fiind „iraţională“, se arată că acesta a fost acela de a proteja angajaţii, prin instituirea unui regim fiscal unitar. Măsura de protecţie adusă de Ordonanţa Guvernului nr. 4/2017 nu creează un privilegiu pentru salariaţii cu normă întreagă, dar nici nu îi discriminează pe cei cu contracte de muncă cu timp parţial, întrucât aceştia vor beneficia de asigurări sociale proporţional cu contribuţiile plătite. Mai mult, angajatorii vor fi încurajaţi să încheie contracte de muncă cu normă întreagă pentru un salariu cel puţin la nivelul celui minim brut pe economie.
    18. Se apreciază că este neîntemeiată şi critica referitoare la discriminarea unei categorii de angajaţi prin excluderea de la realizarea dreptului de a beneficia de un salariu în cuantum mai mare, întrucât Ordonanţa Guvernului nr. 4/2017 nu prevede o astfel de interdicţie, persoanele în cauză fiind libere oricând să îşi schimbe locul de muncă sau putând beneficia de o mărire de salariu. În toate cazurile, atât pentru salariaţii care desfăşoară activitate cu timp parţial sau în acord, al căror salariu se situează sub cuantumul salariului minim brut pe economie, cât şi pentru celelalte categorii de salariaţi, contribuţia de asigurări sociale se datorează corespunzător zilelor lucrate din lună, în care contractul a fost activ. În acord cu jurisprudenţa Curţii Constituţionale, Ordonanţa Guvernului nr. 4/2017 instituie, în baza unui criteriu obiectiv şi rezonabil, un tratament juridic diferit pentru categoria salariaţilor care lucrează în toate zilele lucrătoare din lună, respectiv cea a salariaţilor care lucrează parţial, fiind în acord cu principiul proporţionalităţii sarcinilor fiscale.
    19. Nu poate fi reţinută nici pretinsa încălcare a principiului legalităţii, întrucât legea criticată nu încalcă principiul proporţionalităţii sarcinilor fiscale, reglementat de art. 3 din Codul fiscal. Se invocă şi Avizul Consiliului Legislativ, favorabil adoptării actului normativ, în care se reţine că acesta a fost elaborat „cu intenţia de a aşeza sarcinile fiscale într-un mod just, cu respectarea principiului echităţii fiscale“. În concluzie, se apreciază că sesizarea nu este întemeiată şi se solicită Curţii Constituţionale respingerea acesteia.
    20. Preşedintele Senatului şi Guvernul nu au transmis Curţii Constituţionale punctele lor de vedere asupra obiecţiei de neconstituţionalitate.
    CURTEA,
    examinând obiecţia de neconstituţionalitate, punctul de vedere al preşedintelui Camerei Deputaţilor, raportul întocmit de judecătorul-raportor, dispoziţiile legii criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
    21. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. a) din Constituţie, precum şi ale art. 1, 10, 15 şi 18 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze obiecţia de neconstituţionalitate.
    22. Astfel, autorii sesizării sunt 63 de deputaţi aparţinând Grupului parlamentar al Partidului Naţional Liberal, tabelul cu semnăturile acestora, în original, fiind ataşat actului de sesizare a Curţii Constituţionale. Legea ce formează obiectul controlului de constituţionalitate, adoptată de Parlament, dar nepromulgată, are un articol unic, referitor la aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 4/2017. În jurisprudenţa sa, Curtea a reţinut că, după aprobarea ordonanţei de urgenţă (ordonanţei) de către Parlament, controlul de constituţionalitate se exercită faţă de legea de aprobare, al cărei conţinut este chiar ordonanţa guvernamentală. Altfel spus, legea de aprobare integrează în totalitate prevederile din ordonanţa de urgenţă aprobată, iar, prin aprobare, ordonanţa de urgenţă încetează să mai existe ca act juridic normativ distinct; aprobarea dă naştere însă unui act normativ nou, care a absorbit şi ordonanţa de urgenţă. Ca atare, întrucât devin parte integrantă a legii de aprobare, dispoziţiile ordonanţei de urgenţă pot fi supuse controlului de constituţionalitate în condiţiile art. 146 lit. a) din Legea fundamentală (a se vedea Decizia nr. 1.257 din 7 octombrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 758 din 6 noiembrie 2009), raţionament aplicabil deopotrivă şi în cazul ordonanţelor emise în baza unei legi de abilitare. Cât priveşte termenul de sesizare a Curţii Constituţionale, se constată că, în calitate de Cameră decizională, Camera Deputaţilor a adoptat legea pe data de 28 noiembrie 2018, iar la data de 3 decembrie 2018 aceasta a fost depusă la secretarul general în vederea exercitării dreptului de sesizare a Curţii Constituţionale. La data de 8 decembrie 2018, legea adoptată a fost înaintată, pentru promulgare, Preşedintelui României. La data de 7 decembrie 2018, sesizarea formulată de 63 de deputaţi în vederea exercitării controlului de constituţionalitate a priori a fost înregistrată la Curtea Constituţională, deci în interiorul termenului de 20 de zile prevăzut în art. 77 alin. (1) din Constituţie.
    23. Obiectul controlului de constituţionalitate îl constituie Legea privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 4/2017 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, având un articol unic, referitor la aprobarea ordonanţei Guvernului menţionate.
    24. Ordonanţa Guvernului nr. 4/2017 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 598 din data de 25 iulie 2018, cuprinde două articole, după cum urmează:
    "ART. I
    Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 688 din 10 septembrie 2015, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:
    1. Articolul 140 se modifică şi va avea următorul cuprins:
    ART. 140
    Baza de calcul al contribuţiei de asigurări sociale datorate de angajatori sau persoane asimilate acestora, prevăzute la art. 136 lit. c)    (1) Pentru persoanele prevăzute la art. 136 lit. c), baza lunară de calcul pentru contribuţia de asigurări sociale o reprezintă suma câştigurilor brute prevăzute la art. 139, realizate de persoanele fizice care obţin venituri din salarii sau asimilate salariilor asupra cărora se datorează contribuţia individuală.
    (2) Prin excepţie de la prevederile alin. (1), în cazul câştigului lunar brut prevăzut la art. 139, realizat în baza unui contract individual de muncă cu normă întreagă sau cu timp parţial, al cărui nivel este sub nivelul salariului minim brut pe ţară garantat în plată aprobat prin hotărâre a Guvernului, venitul luat în calcul la determinarea bazei lunare de calcul al contribuţiei de asigurări sociale datorate de angajatori sau persoanele asimilate acestora este salariul minim brut pe ţară în vigoare în luna pentru care se datorează contribuţia de asigurări sociale, corespunzător numărului zilelor lucrătoare din lună în care contractul a fost activ.
    (3) Prevederile alin. (2) nu se aplică persoanelor prevăzute la art. 136 lit. c), pe perioada în care salariaţii acestora se află în una dintre următoarele situaţii:
    a) sunt elevi sau studenţi, cu vârsta până la 26 de ani, aflaţi într-o formă de şcolarizare;
    b) sunt ucenici, potrivit legii, în vârstă de până la 18 ani;
    c) sunt persoane cu dizabilităţi cărora prin lege li se recunoaşte posibilitatea de a lucra mai puţin de 8 ore pe zi;
    d) au calitatea de pensionari pentru limită de vârstă în sistemul public de pensii, cu excepţia pensionarilor pentru limită de vârstă care beneficiază de pensii de serviciu în baza unor legi/statute speciale, precum şi a celor care cumulează pensia pentru limită de vârstă din sistemul public de pensii cu pensia stabilită în unul dintre sistemele de pensii neintegrate sistemului public de pensii;
    e) realizează în cursul aceleiaşi luni venituri din salarii sau asimilate salariilor în baza a două sau mai multe contracte individuale de muncă, iar baza lunară de calcul cumulată aferentă acestora este cel puţin egală cu salariul minim brut pe ţară.
    (4) În aplicarea prevederilor alin. (3), angajatorul solicită documente justificative persoanelor fizice aflate în situaţiile prevăzute la alin. (3) lit. a), c) şi d), iar în cazul situaţiei prevăzute la alin. (3) lit. e), procedura de aplicare se stabileşte prin ordin al ministrului finanţelor publice.
    2. La articolul 158, după alineatul (2) se introduce un nou alineat, alineatul (3), cu următorul cuprins:
    (3) Prevederile art. 140 alin. (2)-(4) se aplică în mod corespunzător.
    ART. II
    Prin derogare de la prevederile art. 4 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, prevederile art. I intră în vigoare la data de 1 august 2017 şi se aplică începând cu veniturile aferente lunii august 2017."

    25. Prevederile constituţionale invocate în susţinerea obiecţiei de neconstituţionalitate sunt cuprinse în art. 1 alin. (3) potrivit căruia „România este stat de drept, democratic şi social, în care demnitatea omului, drepturile şi libertăţile cetăţenilor, libera dezvoltare a personalităţii umane, dreptatea şi pluralismul politic reprezintă valori supreme, în spiritul tradiţiilor democratice ale poporului român şi idealurilor Revoluţiei din decembrie 1989, şi sunt garantate“, în art. 1 alin. (5) potrivit căruia „În România, respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie“, art. 16 - Egalitatea în drepturi, art. 41 alin. (1) potrivit căruia „Dreptul la muncă nu poate fi îngrădit. Alegerea profesiei, a meseriei sau a ocupaţiei, precum şi a locului de muncă este liberă“ şi în art. 115 alin. (1) potrivit căruia „Parlamentul poate adopta o lege specială de abilitare a Guvernului pentru a emite ordonanţe în domenii care nu fac obiectul legilor organice“.
    26. Analizând, mai întâi, criticile de neconstituţionalitate extrinsecă, Curtea constată că acestea vizează pretinsa încălcare a art. 115 alin. (1) din Constituţie, referitor la regimul ordonanţelor emise în baza unei legi de abilitare, cu motivarea că legea adoptată, prin conţinutul său juridic, reglementează în domeniul legilor organice.
    27. Referindu-se la regimul juridic al legilor organice, inclusiv din perspectiva regulilor referitoare la modificarea acestora, Curtea a statuat că domeniul lor este foarte clar delimitat prin textul Constituţiei, fiind de strictă interpretare (Decizia nr. 53 din 18 mai 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 312 din 9 noiembrie 1994), astfel încât legiuitorul va adopta legi organice numai în acele domenii. Prin mai multe decizii (precum Decizia nr. 88 din 2 iunie 1998, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 207 din 3 iunie 1998, Decizia nr. 548 din 15 mai 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 495 din 2 iulie 2008, sau Decizia nr. 786 din 13 mai 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 400 din 12 iunie 2009), Curtea a stabilit că „este posibil ca o lege organică să cuprindă, din motive de politică legislativă, şi norme de natura legii ordinare, dar fără ca aceste norme să capete natură de lege organică, întrucât, altfel, s-ar extinde domeniile rezervate de Constituţie legii organice. De aceea, printr-o lege ordinară se pot modifica dispoziţii dintr-o lege organică, dacă acestea nu conţin norme de natura legii organice, întrucât se referă la aspecte care nu sunt în directă legătură cu domeniul de reglementare al legii organice. În consecinţă, criteriul material este cel definitoriu pentru a analiza apartenenţa sau nu a unei reglementări la categoria legilor ordinare sau organice“.
    28. Analizând, din perspectiva criteriului material, legea criticată, respectiv normele ordonanţei Guvernului pe care le aprobă, se constată că acestea modifică modul de determinare a bazei de calcul al contribuţiei de asigurări sociale datorate de angajatori sau persoane asimilate acestora (atât regula, cât şi excepţiile şi momentul de la care se aplică noile dispoziţii). Este vorba, aşadar, de modificarea unor norme din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal vizând un venit la bugetul de stat (modul de determinare a acestuia). Sub acest aspect, art. 139 alin. (1) din Constituţie prevede că „Impozitele, taxele şi orice alte venituri ale bugetului de stat şi ale bugetului asigurărilor sociale de stat se stabilesc numai prin lege“. Nici dispoziţiile art. 139 alin. (1), cu incidenţă directă în materia examinată, şi nici cele ale art. 73 alin. (3) din Constituţie, care enumeră domeniile de reglementare rezervate legii organice, nu impun ca reglementarea veniturilor la bugetul de stat/bugetul asigurărilor sociale de stat - în speţă determinarea bazei de calcul al contribuţiei de asigurări sociale datorate de angajatori sau persoane asimilate acestora - să se realizeze prin lege organică. Rezultă astfel că, deşi sunt cuprinse într-o lege organică, şi anume Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, normele modificate nu au caracter organic, ci ordinar, astfel încât modificarea lor trebuie realizată tot prin norme cu caracter ordinar. Acceptarea modificării naturii juridice a dispoziţiilor privind contribuţiile obligatorii la bugetul de stat, pe considerentul că sunt cuprinse într-o lege organică, ar avea drept consecinţă extinderea domeniilor rezervate de Legea fundamentală legii organice, încălcându-se astfel normele exprese ale Constituţiei.
    29. Pentru aceste considerente, Curtea constată că sunt neîntemeiate criticile formulate în raport cu art. 115 alin. (1) din Constituţie. Reglementarea criticată şi normele pe care le modifică sunt circumscrise, sub aspectul domeniului de reglementare, legii ordinare, iar legiuitorul delegat a acţionat în temeiul şi limitele Legii nr. 161/2017 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe, care la art. 1 pct. I.10 prevede că „În temeiul art. 115 alin. (1) din Constituţia României, republicată, Guvernul este abilitat ca, de la data intrării în vigoare a prezentei legi, dar nu înainte de încheierea primei sesiuni ordinare a anului 2017, şi până la reluarea lucrărilor Parlamentului în cea de-a doua sesiune ordinară a anului 2017, să emită ordonanţe în domenii care nu fac obiectul legilor organice, după cum urmează: 1 I. Finanţe publice şi economie: (...)10. modificarea şi completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare;“.
    30. Analizând, în continuare, pretinsa încălcare a art. 1 alin. (3) din Constituţia României sub aspectul respectării securităţii juridice, prin raportare la dispoziţiile Legii nr. 52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică, Curtea constată că această susţinere este motivată, în esenţă, prin faptul că Ordonanţa Guvernului nr. 4/2017 „a fost publicată în procedura de dezbatere publică la data de 14 iulie 2017 şi adoptată la data de 20 iulie 2018“. Se încalcă astfel, în opinia autorilor sesizării, prevederile imperative ale art. 7 din Legea nr. 52/2003 şi deci, implicit, prevederile art. 1 alin. (3) din Constituţia României „în componenta sa referitoare la calitatea normelor juridice“, câtă vreme persoanele vizate de aceste modificări nu au avut posibilitatea de a se informa cu privire la acestea.
    31. Răspunzând unor critici similare, care au vizat o ordonanţă de urgenţă a Guvernului, Curtea Constituţională a observat că dispoziţiile Legii nr. 52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I nr. 749 din 3 decembrie 2013, permit derogări de la termenele/procedurile pe care le stabileşte. Astfel, potrivit art. 7 alin. (13) din lege, „În cazul reglementării unei situaţii care, din cauza circumstanţelor sale excepţionale, impune adoptarea de soluţii imediate, în vederea evitării unei grave atingeri aduse interesului public, proiectele de acte normative se supun adoptării în procedura de urgenţă prevăzută de reglementările în vigoare“. Curtea a constatat, prin urmare, netemeinicia respectivelor critici, reţinând că „legiuitorul, ţinând cont de realitatea existenţei unor situaţii în care necesitatea protejării interesului impune în mod obiectiv adoptarea unor măsuri urgente, a permis adoptarea unor acte normative fără îndeplinirea tuturor cerinţelor privind asigurarea transparenţei decizionale“ (Decizia nr. 785 din 15 decembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 190 din 17 martie 2017). Art. 7 alin. (13) din Legea nr. 52/2003 nu distinge în privinţa categoriei de acte normative, lăsând aşadar în marja de apreciere/decizie a emitentului actului respectarea tuturor cerinţelor impuse de lege, în raport cu soluţiile ce urmează a fi adoptate şi circumstanţele adoptării lor.
    32. În prezenta cauză este în discuţie o ordonanţă a Guvernului emisă în baza unei legi de abilitare, act normativ a cărui raţiune, în esenţă, este aceea de a suplini activitatea de legiferare a Parlamentului, în perioadele când acesta nu se află în activitate (vacanţa parlamentară). Prin natura sa, astfel cum este consacrată constituţional, ordonanţa emisă în baza unei legi de abilitare este supusă unei duble condiţionalităţi: domeniul şi data până la care se poate emite, ambele stabilite prin legea de abilitare respectivă, în conformitate cu prevederile art. 115 alin. (2) din Constituţie. Se observă astfel că Legea nr. 161/2017 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 530 din 6 iulie 2017. Potrivit art. 2 din Legea nr. 161/2017, „În conformitate cu dispoziţiile art. 115 alin. (3) din Constituţia României, republicată, ordonanţele emise de Guvern în temeiul art. 1 sunt supuse spre aprobare Parlamentului, potrivit procedurii legislative, până la reluarea lucrărilor Parlamentului în cea de-a doua sesiune ordinară a anului 2017. Nerespectarea termenului atrage încetarea efectelor ordonanţei“.
    33. Ca urmare, constrângerile impuse de respectarea datei până la care se putea adopta ordonanţa Guvernului determină incidenţa normelor derogatorii cuprinse în art. 7 alin. (13) din Legea nr. 52/2003, mai sus citate, în sensul de urgentare a procedurii de adoptare. Nu trebuie ignorată, în realizarea acestei aprecieri, procedura de avizare, obligatoriu a fi îndeplinită după ce proiectul de act normativ este afişat/adus la cunoştinţă publică, a cărei durată în timp nu poate fi apreciată cu exactitate, câtă vreme aceasta depinde de numărul avizatorilor şi conţinutul avizelor pe care aceştia urmează să le emită. Cât priveşte celelalte condiţii stabilite de lege, se constată că, potrivit expunerii de motive la Legea privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 4/2017 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, în conformitate cu dispoziţiile Legii nr. 52/2003, proiectul de act normativ s-a publicat pe site-ul Ministerului Finanţelor Publice. De asemenea, proiectul a fost dezbătut în cadrul Comisiei de dialog social la care au participat reprezentanţi ai organismelor interesate. Ca urmare, nu poate fi reţinută încălcarea prevederilor art. 1 alin. (3) din Constituţie, astfel cum a fost motivată.
    34. Cât priveşte criticile de neconstituţionalitate intrinsecă, Curtea reţine, mai întâi, că normele criticate fac parte din titlul V al Codului fiscal - Contribuţii sociale obligatorii, capitolul II - Contribuţiile de asigurări sociale datorate bugetului asigurărilor sociale de stat , secţiunea a 3-a - Baza de calcul al contribuţiei de asigurări sociale datorate bugetului asigurărilor sociale de stat în cazul persoanelor care realizează venituri din salarii sau asimilate salariilor, precum şi în cazul persoanelor pentru care plata unor prestaţii sociale se achită de instituţii publice, şi reglementează „baza de calcul al contribuţiei de asigurări sociale datorate de angajatori sau persoane asimilate acestora, prevăzute la art. 136 lit. c)“. Prevederile art. 136 lit. c) din Codul fiscal se referă la „persoanele fizice şi juridice care au calitatea de angajatori sau sunt asimilate acestora (...)“.
    35. Anterior modificării prin Ordonanţa Guvernului nr. 4/2017, art. 140 din Codul fiscal avea următorul cuprins: „Pentru persoanele prevăzute la art. 136 lit. c), baza lunară de calcul pentru contribuţia de asigurări sociale o reprezintă suma câştigurilor brute prevăzute la art. 139, realizate de persoanele fizice care obţin venituri din salarii sau asimilate salariilor asupra cărora se datorează contribuţia individuală“, redactare dată prin art. I pct. 11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 3/2017 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 16 din 6 ianuarie 2017. Sub acest aspect, în Nota de fundamentare a Ordonanţei Guvernului nr. 4/2017 se reţin următoarele: „În prezent, baza lunară de calcul al contribuţiilor sociale obligatorii datorate de angajatori sau persoanele asimilate acestora o reprezintă suma câştigurilor brute din salarii sau asimilate salariilor realizate de persoanele fizice, asupra cărora se datorează contribuţiile sociale individuale. Ca urmare, pentru veniturile realizate în baza contractelor individuale de muncă cu normă întreagă sau cu timp parţial, inclusiv în cazul celor care prevăd plata în acord, al căror nivel este sub nivelul salariului minim brut pe ţară garantat în plată, venitul luat în calcul la determinarea bazei lunare de calcul al contribuţiilor sociale datorate de angajatori sau persoanele asimilate acestora este venitul realizat, chiar dacă acesta este sub nivelul salariului minim.“
    36. Modificarea legislativă constă în aceea că este reglementată, prin alin. (2) al art. 140 din Codul fiscal, în noua redactare, o excepţie de la acest mod de determinare a bazei lunare de calcul al contribuţiei de asigurări sociale datorate de angajatori sau persoanele asimilate acestora, în cazul în care nivelul câştigului lunar brut prevăzut la art. 139 din Codul fiscal, realizat în baza unui contract individual de muncă cu normă întreagă sau cu timp parţial, este sub nivelul salariului minim brut pe ţară garantat în plată aprobat prin hotărâre a Guvernului. În acest caz, venitul luat în calcul la determinarea bazei lunare de calcul al contribuţiei de asigurări sociale este salariul minim brut pe ţară în vigoare în luna pentru care se datorează contribuţia de asigurări sociale, şi nu suma câştigurilor brute. Alin. (3) al art. 140 din Codul fiscal stabileşte situaţiile în care nu se aplică excepţia instituită, în considerarea situaţiei speciale şi specifice a unor categorii de angajaţi, respectiv: elevi sau studenţi, cu vârsta până la 26 de ani, aflaţi într-o formă de şcolarizare, ucenici, în vârstă de până la 18 ani, persoane cu dizabilităţi cărora prin lege li se recunoaşte posibilitatea de a lucra mai puţin de 8 ore pe zi, pensionari pentru limită de vârstă cu excepţiile prevăzute de lege, respectiv persoanele care realizează în cursul aceleiaşi luni venituri din salarii sau asimilate salariilor în baza a două sau mai multe contracte individuale de muncă, iar baza lunară de calcul cumulată aferentă acestora este cel puţin egală cu salariul minim brut pe ţară. Sub acest aspect, în Nota de fundamentare a Ordonanţei Guvernului nr. 4/2017 se reţin următoarele: „se propune introducerea ca bază lunară de calcul al contribuţiei de asigurări sociale şi al contribuţiei de asigurări sociale de sănătate, datorate de angajatori sau persoanele asimilate acestora, pentru veniturile realizate în baza contractelor individuale de muncă cu normă întreagă sau cu timp parţial, inclusiv în cazul celor care prevăd plata în acord, al căror nivel este sub nivelul salariului minim brut pe ţară garantat în plată, la acest nivel. Astfel, venitul luat în calcul va fi salariul minim brut pe ţară în vigoare în luna pentru care se datorează contribuţiile şi nu venitul realizat de salariat.“
    37. Motivele acestei măsuri de politică fiscală sunt explicate detaliat în Nota de fundamentare a ordonanţei Guvernului, în care se arată că măsura propusă se bazează pe constatarea faptului că, „În perioada 2012-2016, numărul contractelor de muncă cu timp parţial înregistrate la Inspecţia Muncii a avut o evoluţie ascendentă. La 31 decembrie 2016 numărul lor a ajuns la 1.129.663 contracte cu timp parţial, în creştere cu 3,7% faţă de aceeaşi perioadă a anului anterior, iar ponderea contractelor cu timp parţial în totalul contractelor de muncă active s-a majorat de la 15,8% în anul 2012 la 18,1% în anul 2016. Potrivit datelor statistice publicate de Inspecţia Muncii, numărul salariaţilor activi era de 5.478.666 la 31 decembrie 2016, în timp ce numărul contractelor cu normă întreagă era de 5.109.504, context în care numărul persoanelor care aveau numai contracte de muncă cu timp parţial era de 369.162 persoane. Numărul asiguraţilor cu contract de muncă cu normă întreagă din evidenţa CNPP la nivelul lunii decembrie 2016, care aveau venit până sau egal cu salariul de bază minim brut garantat în plată, era de 767.347 persoane (16,5%). Din aceştia 282.883 persoane (36,9%) aveau venituri medii brute de 753 lei. Numărul asiguraţilor cu contract de muncă cu timp parţial din evidenţa CNPP la nivelul lunii decembrie 2016, care aveau venit până sau egal cu salariul de bază minim brut garantat în plată, era de 592.068 persoane (83,2%). Din aceştia 587.158 persoane (99,2%) aveau venituri medii brute de 513 lei. Potrivit datelor statistice, existau circa 1,1-1,2 mil. contracte de muncă cu timp parţial, aproximativ 710 mii asiguraţi cu contracte de muncă cu timp parţial, au un venit mediu brut de 903 lei/lunar (decembrie 2016), 370 mii salariaţi activi au contracte de muncă cu timp parţial; 282 mii persoane deşi aveau contract de muncă cu normă întreagă erau înregistraţi la Casa de Pensii cu un venit mediu brut de 753 lei, adică la 60,2% din salariul de baza minim brut de 1.250 lei“.
    38. Pornind de la analiza efectuată, care a relevat creşterea numărului contractelor de muncă cu timp parţial/asiguraţilor cu contracte de muncă cu timp parţial, s-a constatat „necesitatea implementării unor măsuri în scopul descurajării angajatorilor, care în încercarea de a reduce sarcina fiscală, încheie contracte de muncă cu timp parţial în situaţii în care activitatea desfăşurată ar presupune un program normal de muncă. În acest fel, angajatorul datorează contribuţii sociale utilizând o bază de calcul diminuată faţă de cea reală, iar angajatului îi este afectat dreptul la pensie, dar şi nivelul de trai. Totodată, printr-o astfel de practică sunt generate inechităţi faţă de angajatorii care au un comportament fiscal corect şi încheie contracte individuale de muncă cu timp normal, asigurând, astfel, angajaţilor proprii salariul minim brut pe ţară, ceea ce le asigură şi prestaţii în sistemul de pensii“.
    39. În Nota de fundamentare se mai reţine şi că „trebuie avută în vedere necesitatea implementării unor măsuri fiscale prin care să se descurajeze munca nedeclarată şi să se stimuleze încheierea de contracte de muncă cu timp normal, precum şi asigurarea nivelului salariului minim pentru toţi salariaţii, inclusiv pentru cei cu timp parţial de lucru şi cei cu plata în acord, în scopul protejării acestor categorii de salariaţi prin prisma drepturilor de pensii şi de ocrotire a sănătăţii în conformitate cu principiul fundamental ce stă la baza sistemului naţional de sănătate, acela al solidarităţii“.
    40. Se observă aşadar că, din perspectiva angajaţilor (avută în vedere de autorii sesizării), modificarea bazei de calcul al contribuţiilor sociale apare ca fiind de natură a le proteja interesele, în sensul de a stimula încheierea de contracte de muncă cu timp normal/de a asigura nivelul salariului minim pentru toţi salariaţii, indiferent de tipul contractului de muncă (cu timp normal/cu timp parţial). Caracterizând dreptul la muncă, reglementat de art. 41 din Constituţie, Curtea a reţinut, prin Decizia nr. 279 din 23 aprilie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 431 din 17 iunie 2015, că acesta este un drept complex, ce implică diferite aspecte, libertatea alegerii profesiei şi a locului de muncă reprezentând numai unele dintre componentele acestui drept. Astfel, odată dobândit un loc de muncă, acesta trebuie să se bucure de o serie de garanţii, iar prevederile criticate au fost adoptate cu acest scop declarat. Din perspectiva angajatului, măsura este menită a garanta o încadrare corectă, cât priveşte tipul de contract de muncă, şi plata, în consecinţă, a unei contribuţii de asigurări sociale corespunzătoare, fiind evident că nu mai există un interes al angajatorului pentru încheierea de contracte de muncă ce să permită plata unui salariu mai mic decât salariul minim brut pe ţară garantat în plată. Prin Nota de fundamentare se specifică în acest sens faptul că „prin măsura propusă se elimină şi inechităţile existente faţă de angajatorii care au un comportament fiscal corect şi încheie contracte individuale de muncă cu timp normal, prin care asigură angajaţilor proprii salariul minim brut pe ţară, şi implicit prestaţii în sistemul de pensii“; „s-a avut în vedere ca măsura propusă să se implementeze în acord cu principiile pe care se fundamentează construcţia sistemului public de pensii, respectiv principiul solidarităţii şi cel al contributivităţii potrivit căruia fondurile de asigurări sociale se constituie pe baza contribuţiilor datorate de persoanele fizice şi juridice participante la sistemul public de pensii“.
    41. Nu se aduce atingere dreptului la muncă, întrucât, aşa cum se precizează în cuprinsul aceleiaşi Note de fundamentare, „persoanele fizice au în continuare posibilitatea de a se angaja prin încheierea unor contracte de muncă cu timp parţial, în condiţiile prevederilor legale reglementate prin legislaţia muncii, respectiv prin Codul muncii, dispoziţii asupra cărora nu s-a intervenit, angajatorii analizând oportunitatea încheierii unor astfel de contracte în funcţie de natura activităţii desfăşurate şi de conţinutul economic real al acesteia“. Tot astfel, legiuitorul a avut în vedere situaţia specifică a unor categorii de angajaţi („considerate vulnerabile din punct de vedere economic şi social“), cărora li se aplică în continuare regula generală în privinţa determinării bazei de calcul al contribuţiei de asigurări sociale, sens în care vom detalia la următorul punct.
    42. Nu se încalcă nici principiul egalităţii în drepturi, întrucât normele criticate se aplică indiferent de tipul de contract de muncă, pentru angajaţii care obţin venituri al căror nivel este sub nivelul salariului minim brut pe ţară garantat în plată şi care nu se află în categoriile identificate ca fiind „vulnerabile“ de către legiuitor. Tratamentul juridic diferit instituit de legiuitor, în raport cu salariaţii care obţin un câştig brut peste acest nivel, sub aspectul bazei de calcul al contribuţiilor de asigurări sociale, reprezintă proiecţia unei măsuri de politică fiscală menită, practic, să asigure salariul minim brut pe ţară garantat în plată pentru toţi angajaţii, cu excepţia celor aflaţi în situaţiile speciale identificate expres. Se observă astfel că, tocmai pentru a nu se crea inechităţi, măsura nu se aplică în cazul în care angajaţii realizează în cursul aceleiaşi luni venituri din salarii sau asimilate salariilor în baza a două sau mai multe contracte individuale de muncă, iar baza lunară de calcul cumulată aferentă acestora este cel puţin egală cu salariul minim brut pe ţară.
    43. Cât priveşte situaţiile speciale în care se află salariaţii pentru care angajatorul nu este obligat la plata contribuţiei de asigurări sociale şi a contribuţiei de asigurări sociale de sănătate la nivelul salariului minim brut pe ţară garantat în plată, au fost considerate vulnerabile din punct de vedere economic şi social anumite categorii de persoane fizice, cum ar fi cele care în mod evident nu ar putea încheia un contract de muncă cu timp normal: elevi, studenţi, persoane cu dizabilităţi, cu precizările făcute de legiuitor pentru fiecare categorie, ucenicii, cu aceleaşi precizări, şi, de asemenea, pensionarii care au ca sursă de venit pensia acordată din sistemul public de pensii. Potrivit Notei de fundamentare, „măsura propusă se aplică, astfel, în mod uniform pentru situaţii egale fără a genera inegalităţi de tratament faţă de persoanele aflate în afara grupului vulnerabil considerat ca grup-ţintă“, fiind, prin urmare, în acord cu principiul egalităţii în drepturi, astfel cum a fost interpretat în jurisprudenţa constantă a Curţii şi care presupune un tratament egal pentru situaţii care, în raport cu scopul urmărit de legiuitor, nu sunt diferite.
    44. Potrivit jurisprudenţei Curţii, egalitatea în faţa legii şi a autorităţilor publice, consacrată cu titlu de principiu de art. 16 alin. (1) din Constituţie, îşi găseşte aplicare doar atunci când părţile se găsesc în situaţii identice sau egale, care impun şi justifică acelaşi tratament juridic şi deci instituirea aceluiaşi regim juridic. Per a contrario, când acestea se află în situaţii diferite, regimul juridic aplicabil fiecăreia nu poate fi decât diferit, soluţie legislativă care nu contravine, ci, dimpotrivă, decurge logic din chiar principiul enunţat. Când criteriul în funcţie de care îşi găseşte aplicarea un regim juridic sau altul are caracter obiectiv şi rezonabil, şi nu subiectiv şi arbitrar, fiind constituit de o anumită situaţie prevăzută de ipoteza normei, şi nu de apartenenţa sau de o calitate a persoanei, privitor la care îşi găseşte aplicare, aşadar intuitu personae, nu există temei pentru calificarea reglementării deduse controlului ca fiind discriminatorie, deci contrară normei constituţionale de referinţă (Decizia nr. 192 din 31 martie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 527 din 21 iunie 2005).
    45. Nu poate fi primită nici critica referitoare la încălcarea dispoziţiilor art. 3 lit. c) din codul fiscal privind justeţea impunerii sau echitatea fiscală, „cu consecinţa nerespectării art. 1 alin. (5) din Constituţia României“.
    46. Astfel, controlul realizat de Curtea Constituţională este de constituţionalitate, prin raportare la dispoziţii şi principii ale Constituţiei. Relevanţa constituţională a unor norme legale în interpretarea şi aplicarea art. 1 alin. (5), în cadrul controlului de constituţionalitate al legilor şi ordonanţelor (atâta a priori, cât şi a posteriori), respectiv a normelor de tehnică legislativă cuprinse în Legea nr. 24/2000, a fost stabilită în jurisprudenţa Curţii Constituţionale pornind de la semnificaţia pe care Curtea Europeană a Drepturilor Omului o dă noţiunii de „lege“, noţiune care este cuprinsă în art. 1 alin. (5) din Constituţie. Curtea Constituţională a statuat că din această jurisprudenţă „se desprinde concluzia potrivit căreia, pentru relevanţa constituţională a principiului legalităţii, esenţial este ca prin folosirea unei tehnici legislative inadecvate, care să nu întrunească cerinţele clarităţii, preciziei, previzibilităţii şi ale accesibilităţii normei juridice, legiuitorul să fi adus atingere în final unor drepturi, libertăţi sau principii de rang constituţional.“ (Decizia nr. 62 din 13 februarie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 373 din 2 mai 2018). În această lumină şi cu această circumstanţiere trebuie abordată interpretarea principiului legalităţii în cadrul atribuţiilor Curţii Constituţionale de control al constituţionalităţii legilor înainte de promulgare şi, respectiv, al legilor şi ordonanţelor Guvernului după intrarea în vigoare, iar nu ca o verificare a compatibilităţii legilor sau ordonanţelor Guvernului între ele. Acceptarea tezei contrare, în sensul că, în cadrul controlului de constituţionalitate al legilor şi ordonanţelor Guvernului, orice altă lege sau dispoziţii cuprinse în aceeaşi lege sau ordonanţă a Guvernului pot deveni, prin simpla invocare a art. 1 alin. (5) din Constituţie, norme de referinţă pentru acest control, denaturează sensul dispoziţiilor constituţionale care configurează competenţa instanţei de contencios constituţional. Referirea, în prezenta cauză, la încălcarea prevederilor art. 16 din Constituţie, pentru a demonstra relevanţa constituţională a încălcării art. 3 lit. c) din Codul fiscal, „cu consecinţa nerespectării art. 1 alin. (5) din Constituţia României“, nu poate fi reţinută, câtă vreme Curtea, pentru considerentele mai sus arătate, nu a constatat încălcarea art. 16 din Legea fundamentală.
    47. Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 146 lit. a) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 11 alin. (1) lit. A.a), al art. 15 alin. (1) şi al art. 18 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
    CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
    În numele legii
    DECIDE:
    Respinge obiecţia de neconstituţionalitate formulată de un număr de 63 de deputaţi aparţinând Grupului parlamentar al Partidului Naţional Liberal şi constată că Legea privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 4/2017 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal este constituţională în raport cu criticile formulate.
    Definitivă şi general obligatorie.
    Decizia se comunică Preşedintelui României şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
    Pronunţată în şedinţa din data de 16 ianuarie 2019.

                    PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE
                    prof. univ. dr. VALER DORNEANU
                    Prim-magistrat-asistent,
                    Marieta Safta

    -----

Newsletter GRATUIT

Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email

Tags: Monitorul Oficial, Acte Monitorul Oficial, Decizie, Alte Institutii, DECIZIA nr. 24 din 16 ianuarie 2019

Comentarii

Fii primul care comenteaza.

MonitorulJuridic.ro este un proiect:

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"

﻿ DECIZIA nr. 24 din 16 ianuarie 2019 referitoare la obiecţia de neconstituţionalitate a Legii privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 4/2017 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal

Comentarii

Atentie, Juristi!

DECIZIA nr. 24 din 16 ianuarie 2019 referitoare la obiecţia de neconstituţionalitate a Legii privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 4/2017 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal