Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Marian Enache │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mihaela Ciochină │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Dimitrie-Bogdan │- judecător │
│Licu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Laura-Iuliana │- judecător │
│Scântei │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mihaela Ionescu │- │
│ │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Nicoleta-Ecaterina Eucarie. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 341 alin. (8) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Gheorghe Ibriş şi Vasile Ovidiu Ibriş în Dosarul nr. 10.688/333/2019 al Curţii de Apel Iaşi - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 801D/2020. 2. La apelul nominal lipsesc autorii excepţiei, faţă de care procedura de înştiinţare este legal îndeplinită. 3. Preşedintele Curţii dispune să se facă apelul şi în dosarele nr. 1.236D/2020, nr. 1.281D/2020, nr. 1.405D/2020, nr. 1.485D/2020, nr. 1.502D/2020 şi nr. 2.292D/2020, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 341 alin. (8) şi ale art. 425^1 alin. (1) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Margareta Dumitrescu şi Constantin Dumitrescu în Dosarul nr. 3.141/225/2019 al Tribunalului Mehedinţi - Secţia penală, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 341 alin. (8) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Raluca Tufler (fostă Răşcanu) în Dosarul nr. 13.830/3/2019* al Tribunalului Bucureşti - Secţia I penală, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 341 alin. (8) şi ale art. 425^1 alin. (1) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Margareta Dumitrescu şi Constantin Dumitrescu în Dosarul nr. 4.480/225/2019 al Tribunalului Mehedinţi - Secţia penală, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 341 alin. (8) raportat la art. 341 alin. (6) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Ion Turburan în Dosarul nr. 15/215/2020 al Tribunalului Dolj - Secţia penală şi pentru cauze cu minori, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 341 alin. (8) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Marian Cune în Dosarul nr. 5.198/302/2020 al Tribunalului Bucureşti - Secţia I penală, şi excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 341 alin. (8) şi (9) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Societatea Johnny Trans - S.R.L. din Gherăeşti, judeţul Neamţ, în Dosarul nr. 4.113/866/2019 al Tribunalului Iaşi - Secţia penală 4. La apelul nominal se prezintă autorul excepţiei de neconstituţionalitate din Dosarul nr. 1.502D/2020, domnul Marian Cune. Lipsesc celelalte părţi, faţă de care procedura de înştiinţare este legal îndeplinită. Magistratul-asistent referă asupra cauzei şi arată că în Dosarul nr. 1.281D/2020 autoarea excepţiei a comunicat un set de înscrisuri. 5. Curtea, din oficiu, pune în discuţie conexarea dosarelor, iar autorul prezent şi reprezentantul Ministerului Public arată că sunt de acord cu conexarea. Curtea, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, dispune conexarea dosarelor nr. 1.236D/2020, nr. 1.281D/2020, nr. 1.405D/2020, nr. 1.485D/2020, nr. 1.502D/2020 şi nr. 2.292D/2020 la Dosarul nr. 801D/2020, care a fost primul înregistrat. 6. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul autorului prezent, care solicită admiterea excepţiei de neconstituţionalitate. 7. Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, pune concluzii de respingere, ca inadmisibilă, a excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 341 alin. (8) din Codul de procedură penală şi de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 425^1 alin. (1) din acelaşi act normativ. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 8. Prin Încheierea nr. 29 din 18 iunie 2020, pronunţată în Dosarul nr. 10.688/333/2019, Curtea de Apel Iaşi - Secţia penală şi pentru cauze cu minori a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 341 alin. (8) din Codul de procedură penală. Excepţia a fost ridicată de Gheorghe Ibriş şi Vasile Ovidiu Ibriş într-o cauză având ca obiect contestaţia formulată de aceştia împotriva încheierii prin care judecătorul de cameră preliminară, în temeiul prevederilor art. 341 alin. (6) lit. a) din Codul de procedură penală, a respins, ca neîntemeiată, plângerea împotriva unei soluţii de clasare. 9. Prin Încheierea din 28 iulie 2020, pronunţată în Dosarul nr. 3.141/225/2019, Tribunalul Mehedinţi - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 341 alin. (8) şi ale art. 425^1 alin. (1) din Codul de procedură penală. Excepţia a fost ridicată de Margareta Dumitrescu şi Constantin Dumitrescu într-o cauză având ca obiect soluţionarea contestaţiei formulate de aceştia împotriva unei încheieri pronunţate de judecătorul de cameră preliminară prin care a fost respinsă, ca nefondată, în temeiul art. 341 alin. (6) lit. a) din Codul de procedură penală, plângerea formulată cu privire la ordonanţa parchetului prin care a fost dispusă o soluţie de clasare. 10. Prin Decizia penală nr. 639/C din 26 iunie 2020, pronunţată în Dosarul nr. 13.830/3/2019*, Tribunalul Bucureşti - Secţia I penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 341 alin. (8) din Codul de procedură penală. Excepţia a fost ridicată de Raluca Tufler (fostă Răşcanu) într-o cauză având ca obiect soluţionarea contestaţiei formulate de aceasta împotriva încheierii judecătorului de cameră preliminară prin care a fost respinsă, în baza art. 341 alin. (6) lit. a) din Codul de procedură penală, plângerea formulată împotriva ordonanţei parchetului prin care s-a dispus o soluţie de clasare. 11. Prin Încheierea din 14 iulie 2020, pronunţată în Dosarul nr. 4.480/225/2019, Tribunalul Mehedinţi - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 341 alin. (8) şi ale art. 425^1 alin. (1) din Codul de procedură penală. Excepţia a fost ridicată de Margareta Dumitrescu şi Constantin Dumitrescu într-o cauză având ca obiect soluţionarea contestaţiei formulate de aceştia împotriva unei încheieri pronunţate de judecătorul de cameră preliminară prin care a fost respinsă, ca nefondată, plângerea formulată cu privire la ordonanţa parchetului prin care a fost dispusă o soluţie de clasare. 12. Prin Încheierea nr. 200 din 31 iulie 2020, pronunţată în Dosarul nr. 15/215/2020, Tribunalul Dolj - Secţia penală şi pentru cauze cu minori a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 341 alin. (8) raportat la art. 341 alin. (6) din Codul de procedură penală. Excepţia a fost ridicată de Ion Turburan într-o cauză având ca obiect soluţionarea contestaţiei formulate de acesta împotriva unei încheieri pronunţate de judecătorul de cameră preliminară prin care a fost respinsă, ca nefondată, plângerea formulată cu privire la ordonanţa parchetului prin care a fost dispusă o soluţie de clasare. 13. Prin Încheierea nr. 177/CP din 3 septembrie 2020, pronunţată în Dosarul nr. 5.198/302/2020, Tribunalul Bucureşti - Secţia I penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 341 alin. (8) din Codul de procedură penală. Excepţia a fost ridicată de Marian Cune într-o cauză având ca obiect soluţionarea contestaţiei formulate de acesta împotriva unei încheieri pronunţate de judecătorul de cameră preliminară prin care a fost respinsă, ca nefondată, în temeiul art. 341 alin. (6) lit. a) din Codul de procedură penală, plângerea formulată cu privire la ordonanţa parchetului prin care a fost dispusă o soluţie de clasare. 14. Prin Încheierea nr. 220/CCP din 29 iulie 2020, pronunţată în Dosarul nr. 4.113/866/2019, Tribunalul Iaşi - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 341 alin. (8) şi (9) din Codul de procedură penală. Excepţia a fost ridicată de Societatea Johnny Trans - S.R.L. din Gherăeşti, judeţul Neamţ, într-o cauză având ca obiect soluţionarea contestaţiei formulate de aceasta împotriva unei încheieri pronunţate de judecătorul de cameră preliminară prin care a fost respinsă, ca inadmisibilă, în temeiul art. 341 alin. (7) pct. 1 teza întâi din Codul de procedură penală, plângerea formulată cu privire la ordonanţa parchetului prin care a fost dispusă o soluţie de clasare. 15. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii acesteia susţin, în esenţă, că normele procesual penale criticate sunt contrare dispoziţiilor constituţionale şi convenţionale invocate, întrucât nu permit părţilor să formuleze contestaţie împotriva încheierii judecătorului de cameră preliminară prin care s-a respins plângerea formulată cu privire la ordonanţa parchetului prin care s-a dispus o soluţie de clasare. 16. Curtea de Apel Iaşi - Secţia penală şi pentru cauze cu minori apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. În acest sens reţine că stabilirea gradelor de jurisdicţie în domeniul unor materii distincte nu trebuie să garanteze întotdeauna şi nediferenţiat accesul justiţiabililor la toate gradele de jurisdicţie reglementate în sistemul juridic intern. De asemenea, consideră că acest aspect constituie opţiunea legiuitorului, conform politicii penale a statului, potrivit rolului său constituţional de unică autoritate legiuitoare a ţării, prevăzut la art. 61 alin. (1) din Legea fundamentală. Apreciază că, prin adoptarea acestor norme, Parlamentul s-a plasat în interiorul marjei sale de apreciere, respectând principiul separaţiei şi echilibrului puterilor în stat, prevăzut de art. 1 alin. (4) din Constituţie, principiul necesităţii, proporţionalităţii, aplicării nediscriminatorii şi conservării substanţei dreptului în restrângerea exerciţiului unor drepturi, prevăzut de art. 53 alin. (2) din Constituţie, şi principiul înfăptuirii justiţiei prin Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi prin celelalte instanţe judecătoreşti stabilite de lege, prevăzut de art. 126 alin. (1) din Constituţie. Reţine că dispoziţiile art. 341 alin. (8) din Codul de procedură penală au mai fost supuse controlului de constituţionalitate, prin raportare la critici de neconstituţionalitate similare, fiind pronunţate în acest sens numeroase decizii, dintre care, cu titlu de exemplu, invocă deciziile nr. 233 din 7 aprilie 2015, nr. 384 din 7 iunie 2016, nr. 453 din 28 iunie 2016, nr. 755 din 13 decembrie 2016 şi nr. 789 din 15 decembrie 2016, prin care a fost respinsă, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate invocată. 17. Tribunalul Mehedinţi - Secţia penală, în Dosarul nr. 1.236D/2020, apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. În acest sens reţine că dreptul la un proces echitabil reglementat de art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale nu este afectat în componenta privind accesul la o instanţă dacă justiţiabilului i se permite să se adreseze sistemului naţional de instanţe stabilit prin legislaţia naţională. De asemenea, apreciază că este de competenţa fiecărui stat să stabilească dacă o soluţie pronunţată de către un organ judiciar din cadrul instanţelor judecătoreşti este definitivă sau cu privire la aceasta este deschisă posibilitatea exercitării unei noi căi de atac. Reţine că, în sistemul Codului de procedură penală în vigoare, plângerea exercitată la judecătorul de cameră preliminară de către partea interesată - pentru ca soluţia de netrimitere în judecată să fie supusă controlului unui organ judiciar din cadrul unei instanţe judecătoreşti - garantează şi dă expresie dreptului la un proces echitabil în componenta sa privind accesul liber la justiţie, având natura unei căi de atac speciale. Împrejurarea că legiuitorul, prin art. 341 alin. (8) şi art. 425^1 alin. (1) din Codul de procedură penală, a exclus o nouă cale de atac cu privire la soluţia pronunţată de către un organ judiciar din cadrul unei instanţe judecătoreşti nu este de natură să aducă atingere accesului la justiţie. De asemenea, apreciază că soluţia legislativă criticată nu aduce atingere nici principiului egalităţii în drepturi, întrucât Codul de procedură penală nu recunoaşte decât o singură cale de atac împotriva actului emis de către organul de urmărire penală ori împotriva unei soluţii pronunţate de către o instanţă de judecată ori de către un organ judiciar din cadrul unei instanţe de judecată. Consideră că sunt aplicabile mutatis mutandis considerentele Deciziei nr. 25 din 7 decembrie 2015, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii. 18. Tribunalul Bucureşti - Secţia I penală, în Dosarul nr. 1.281D/2020, apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, deoarece dreptul la un proces echitabil nu este încălcat prin existenţa doar a unui grad de jurisdicţie, iar căile de atac pot fi exercitate în condiţiile legii. Conform legiuitorului constituţional, există posibilitatea, fără a încălca prevederile constituţionale, ca, în anumite cauze, să nu existe decât o cale de atac în faţa unei instanţe judecătoreşti. Reţine că încheierea la care face referire textul criticat este definitivă, însă acest fapt nu este de natură să afecteze constituţionalitatea prevederilor invocate, deoarece stabilirea competenţei instanţelor judecătoreşti şi instituirea regulilor de desfăşurare a procesului, deci şi reglementarea căilor de atac, constituie atributul exclusiv al legiuitorului. Astfel, atât art. 129, cât şi art. 126 alin. (2) din Constituţie fac referire la „condiţiile legii“ atunci când reglementează exercitarea căilor de atac, competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată urmând a fi prevăzute „numai prin lege“. Apreciază că dispoziţiile art. 341 alin. (8) din Codul de procedură penală nu aduc atingere dreptului la apărare prevăzut de art. 24 din Legea fundamentală şi nici accesului liber la justiţie şi dreptului la un proces echitabil, consacrate de art. 21 din Constituţie şi art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, întrucât nu înlătură posibilitatea de a beneficia de drepturile şi garanţiile procesuale instituite prin lege, în cadrul unui proces judecat de către o instanţă independentă, imparţială şi stabilită prin lege, într-un termen rezonabil. De asemenea, având în vedere natura cauzelor reglementate prin dispoziţiile art. 340 şi 341 din Codul de procedură penală, în care nu se judecă infracţiunea care a format obiectul cercetării sau urmăririi penale, ci soluţia de neurmărire sau netrimitere în judecată dispusă de procuror, apreciază că prevederile art. 2 privind dreptul la două grade de jurisdicţie în materie penală din Protocolul nr. 7 la Convenţie nu sunt aplicabile. Eliminarea căilor de atac în această materie este justificată de caracterul special al procedurii instituite de prevederile art. 340 şi 341 din Codul de procedură penală, legiuitorul urmărind să asigure celeritatea procedurii şi obţinerea în mod rapid a unei hotărâri definitive prin care să fie exercitat controlul judiciar cu privire la soluţia procurorului. 19. Tribunalul Mehedinţi - Secţia penală, în Dosarul nr. 1.405D/2020, apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, în condiţiile în care stabilirea competenţei instanţelor judecătoreşti, instituirea regulilor de desfăşurare a procesului şi reglementarea căilor de atac constituie atributul exclusiv al legiuitorului. Invocă jurisprudenţa instanţei de control constituţional în materie, respectiv Decizia nr. 599 din 21 octombrie 2014. În privinţa dreptului la două grade de jurisdicţie în materie penală, reglementat de art. 2 din Protocolul nr. 7 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, arată că, în mod constant, instanţa de control constituţional a reţinut că acesta obligă statele membre la asigurarea unui dublu grad de jurisdicţie doar în situaţia examinării vinovăţiei în materie penală. Garantarea existenţei unui dublu grad de jurisdicţie în materie penală are ca premisă faptul că examinarea unei „acuzaţii penale“ formulate împotriva unei persoane a fost realizată la nivelul unui prim grad de jurisdicţie. Invocă, în acest sens, Decizia nr. 531 din 11 iulie 2017. Apreciază că, în cauza pendinte, soluţia de clasare dispusă de către procuror nu reprezintă o acuzaţie penală prin care, la nivel de instanţă de judecată, să se examineze vinovăţia penală a unei anumite persoane. 20. Tribunalul Dolj - Secţia penală şi pentru cauze cu minori apreciază că sunt de actualitate considerentele Deciziei Curţii Constituţionale nr. 58 din 24 februarie 2015, paragrafele 18-23. 21. Tribunalul Bucureşti - Secţia I penală, în Dosarul nr. 1502D/2020, apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Faptul că încheierea - prin care s-a pronunţat una dintre soluţiile prevăzute la alin. (6) şi la alin. (7) pct. 1, pct. 2 lit. a), b) şi d) ale art. 341 din Codul de procedură penală - este definitivă, conform dispoziţiilor art. 341 alin. (8) din acelaşi act normativ, nu este de natură să conducă la neconstituţionalitatea prevederilor invocate, întrucât stabilirea competenţei instanţelor judecătoreşti şi reglementarea căilor de atac constituie atributul exclusiv al legiuitorului, care şi-a manifestat opţiunea în sensul reglementării unei singure căi de atac împotriva soluţiei de clasare. 22. Tribunalul Iaşi - Secţia penală apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, întrucât, pe de o parte, reglementarea căilor de atac este atributul exclusiv al legiuitorului, iar, pe de altă parte, în procedura plângerii îndreptate împotriva soluţiilor de clasare, persoanele interesate beneficiază de dublul grad de jurisdicţie, prin formularea unei plângeri la prim-procuror, apoi la judecătorul de cameră preliminară. Faptul că în situaţiile prevăzute de art. 341 alin. (8) din Codul de procedură penală legiuitorul nu a reglementat o cale de atac, cum este cazul ipotezelor reglementate de art. 341 alin. (9) din acelaşi act normativ, nu conduce la concluzia încălcării dreptului la un proces echitabil şi a dreptului de acces la justiţie, întrucât situaţiile juridice reglementate de cele două alineate sunt diferite, voinţa legiuitorului fiind aceea de a asigura soluţionarea cu celeritate a plângerilor formulate împotriva soluţiilor de netrimitere în judecată. Invocă, totodată, deciziile Curţii Constituţionale nr. 663 din 11 noiembrie 2014 şi nr. 42 din 17 februarie 2015. 23. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actele de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 24. Guvernul, în Dosarul nr. 1.236D/2020, apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este, în principal, inadmisibilă, întrucât autorii acesteia s-au mărginit să enumere o serie de dispoziţii convenţionale şi constituţionale despre care au afirmat că ar fi încălcate de dispoziţiile legale criticate, fără a arăta concret în ce constă contradicţia dintre acestea şi Constituţie. În subsidiar, consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. În acest sens, cât priveşte dispoziţiile art. 341 alin. (8) din Codul de procedură penală, invocă considerente ale Deciziei Curţii Constituţionale nr. 599 din 21 octombrie 2014, iar, în ceea ce priveşte dispoziţiile 425^1 alin. (1) din Codul de procedură penală, invocă Decizia Curţii Constituţionale nr. 439 din 22 iunie 2017. 25. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Avocatul Poporului nu au transmis punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate. CURTEA, examinând actele de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, înscrisurile comunicate la dosar, susţinerile autorului prezent, concluziile apărătorului şi ale autorului prezenţi, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 26. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 27. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 341 alin. (8) şi (9) din Codul de procedură penală, modificate prin prevederile art. II pct. 94 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 18/2016 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, precum şi pentru completarea art. 31 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 389 din 23 mai 2016, precum şi ale art. 425^1 alin. (1) din Codul de procedură penală, care au următorul cuprins: - Art. 341 alin. (8) şi (9): „(8) Încheierea prin care s-a pronunţat una dintre soluţiile prevăzute la alin. (6), alin. (7) pct. 1, pct. 2 lit. a), b) şi d) şi alin. (7^1) este definitivă. (9) În cazul prevăzut la alin. (7) pct. 2 lit. c), în termen de 3 zile de la comunicarea încheierii procurorul, petentul şi intimaţii pot face, motivat, contestaţie cu privire la modul de soluţionare a excepţiilor privind legalitatea administrării probelor şi a efectuării urmăririi penale. Contestaţia nemotivată este inadmisibilă.“; – Art. 425^1 alin. (1): „(1) Calea de atac a contestaţiei se poate exercita numai atunci când legea o prevede expres, prevederile prezentului articol fiind aplicabile când legea nu prevede altfel.“ 28. Autorii excepţiei de neconstituţionalitate susţin că normele procesual penale criticate sunt contrare atât dispoziţiilor constituţionale ale art. 11 privind dreptul internaţional şi dreptul intern, ale art. 16 privind egalitatea în drepturi, ale art. 20 alin. (2) referitoare la tratatele internaţionale privind drepturile omului, ale art. 21 referitor la accesul liber la justiţie şi dreptul părţilor la un proces echitabil, ale art. 24 privind dreptul la apărare, ale art. 124 privind înfăptuirea justiţiei, ale art. 129 - Folosirea căilor de atac şi ale art. 131 privind rolul Ministerului Public, cât şi dispoziţiilor art. 2 din Protocolul nr. 7 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, referitoare la dreptul la două grade de jurisdicţie în materie penală, şi ale art. 5 paragraful 2 - Dreptul la libertate şi siguranţă, ale art. 6 - Dreptul la un proces echitabil, ale art. 7 - Nicio pedeapsă fără lege şi ale art. 13 - Dreptul la un recurs efectiv din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, referitoare la dreptul la un proces echitabil. Autoarea excepţiei din Dosarul Curţii Constituţionale nr. 1.281D/2020 invocă dispoziţiile art. 16 privind egalitatea în drepturi coroborate cu art. 20 referitor la egalitatea în faţa legii din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene raportat la dispoziţiile constituţionale ale art. 20 - Tratatele internaţionale privind drepturile omului şi ale art. 148 - Integrarea în Uniunea Europeană, dispoziţiile art. 21 - Accesul liber la justiţie din Constituţie coroborat cu art. 47 - Dreptul la o cale de atac eficientă şi la un proces echitabil din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene raportat la dispoziţiile constituţionale ale art. 20 - Tratatele internaţionale privind drepturile omului şi ale art. 148 - Integrarea în Uniunea Europeană, ale art. 20 - Tratatele internaţionale privind drepturile omului şi ale art. 148 - Integrarea în Uniunea Europeană din Constituţie coroborate cu art. 6 - Dreptul la un proces echitabil din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, cu art. 6 - Dreptul la libertate şi la siguranţă din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, precum şi cu art. 4, 6 şi 19 din Convenţia cu privire la drepturile copilului, adoptată de Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite la 20 noiembrie 1989. 29. Examinând excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 341 alin. (9) din Codul de procedură penală, Curtea reţine că normele menţionate dispun cu privire la contestaţia pe care o pot formula procurorul şi inculpatul, în ipoteza reglementată de normele procesual penale ale art. 341 alin. (7) pct. 2 lit. c) cu privire la modul de soluţionare a excepţiilor privind legalitatea administrării probelor şi a efectuării urmăririi penale. 30. Prezenta excepţie de neconstituţionalitate a fost ridicată în cauze penale având ca obiect soluţionarea contestaţiilor formulate împotriva încheierilor prin care judecătorul de cameră preliminară a respins, ca neîntemeiate, în temeiul art. 341 alin. (6) lit. a), respectiv al art. 341 alin. (7) pct. 1 teza întâi din Codul de procedură penală, plângerile formulate împotriva ordonanţelor parchetului prin care s-au dispus soluţii de clasare. Astfel, Curtea observă că, în cauzele în care a fost ridicată excepţia de neconstituţionalitate, nu a fost reţinută ipoteza prevăzută de art. 341 alin. (7) pct. 2 lit. c) din Codul de procedură penală. În aceste condiţii, ţinând seama de exigenţele dispoziţiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, potrivit cărora instanţa de contencios constituţional decide asupra dispoziţiilor legale „care au legătură cu soluţionarea cauzei“, Curtea constată că excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 341 alin. (9) din Codul de procedură penală este inadmisibilă. 31. Dispoziţiile art. 341 alin. (8) din Codul de procedură penală, atât în forma anterioară modificării prin prevederile art. II pct. 94 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 18/2016, cât şi în forma ulterioară acestei modificări - cu păstrarea soluţiei legislative criticate -, au mai fost supuse controlului de constituţionalitate prin raportare la aceleaşi prevederi din Constituţie şi din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale invocate şi în prezenta cauză şi faţă de critici similare. 32. Astfel, prin Decizia nr. 599 din 21 octombrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 886 din 5 decembrie 2014, Curtea a respins, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 341 alin. (8) din Codul de procedură penală, atât soluţia, cât şi considerentele deciziei mai sus menţionate regăsindu-se în numeroase decizii ulterioare ale Curţii, cum ar fi deciziile nr. 663 din 11 noiembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 52 din 22 ianuarie 2015; nr. 58 din 24 februarie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 257 din 17 aprilie 2015; nr. 139 din 12 martie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 268 din 22 aprilie 2015; nr. 233 din 7 aprilie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 416 din 11 iunie 2015; nr. 294 din 28 aprilie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 432 din 17 iunie 2015; nr. 408 din 28 mai 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 521 din 13 iulie 2015; nr. 446 din 16 iunie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 614 din 13 august 2015; nr. 384 din 7 iunie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 534 din 15 iulie 2016; nr. 453 din 28 iunie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 908 din 11 noiembrie 2016; nr. 755 din 13 decembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 95 din 2 februarie 2017; nr. 789 din 15 decembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 132 din 21 februarie 2017; nr. 434 din 22 iunie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 865 din 2 noiembrie 2017; nr. 563 din 19 septembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 961 din 5 decembrie 2017; nr. 801 din 5 decembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 151 din 16 februarie 2018; nr. 485 din 17 septembrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 976 din 4 decembrie 2019; nr. 487 din 17 septembrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 931 din 19 noiembrie 2019; şi nr. 44 din 4 februarie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 318 din 16 aprilie 2020. 33. În motivarea soluţiei sale, prin Decizia nr. 599 din 21 octombrie 2014, mai sus citată, paragraful 25, Curtea a reţinut că încheierea prin care s-a pronunţat una dintre soluţiile prevăzute de dispoziţiile art. 341 alin. (6) şi alin. (7) pct. 1 şi pct. 2 lit. a), b) şi d) din Codul de procedură penală este definitivă, însă acest fapt nu este de natură să afecteze constituţionalitatea textului de lege criticat, deoarece stabilirea competenţei instanţelor judecătoreşti şi instituirea regulilor de desfăşurare a procesului, deci şi reglementarea căilor de atac, constituie atributul exclusiv al legiuitorului. Astfel, atât prevederile art. 129, cât şi cele ale art. 126 alin. (2) din Constituţie fac referire la „condiţiile legii“ atunci când reglementează exercitarea căilor de atac, competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată urmând să fie prevăzute „numai prin lege“. Curtea a mai statuat că dispoziţiile art. 341 alin. (8) din Codul de procedură penală nu aduc atingere nici dreptului la apărare consacrat de prevederile art. 24 din Legea fundamentală şi nici accesului liber la justiţie şi dreptului la un proces echitabil prevăzute de dispoziţiile art. 21 din Constituţie şi ale art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, întrucât nu înlătură posibilitatea de a beneficia de drepturile şi garanţiile procesuale instituite prin lege, în cadrul unui proces judecat de către o instanţă independentă, imparţială şi stabilită prin lege, într-un termen rezonabil. Nicio prevedere a Legii fundamentale şi a actelor normative internaţionale invocate de autorii excepţiei nu reglementează dreptul la exercitarea căilor de atac în orice cauză. Astfel, prevederile art. 129 din Constituţie stipulează că părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac numai în condiţiile legii. 34. Tot prin Decizia nr. 599 din 21 octombrie 2014, mai sus citată, paragraful 26, Curtea a constatat că eliminarea căilor de atac în această materie este justificată de caracterul special al procedurii instituite de prevederile art. 340 şi 341 din Codul de procedură penală. Astfel, legiuitorul a urmărit să asigure celeritatea procedurii şi obţinerea în mod rapid a unei hotărâri definitive prin care să fie exercitat controlul judiciar cu privire la soluţia procurorului, având în vedere natura cauzelor vizate de dispoziţiile art. 340 şi 341 din Codul de procedură penală, cauze în care nu se judecă infracţiunea care a format obiectul cercetării sau al urmăririi penale, ci soluţia de neurmărire sau netrimitere în judecată dispusă de procuror. 35. Referitor la dreptul la un recurs efectiv, consacrat de dispoziţiile art. 13 din Convenţie, prin Decizia nr. 485 din 17 septembrie 2019, citată anterior, paragraful 44, Curtea a reţinut că acest drept nu semnifică asigurarea unei căi de atac împotriva unei hotărâri judecătoreşti, ci impune existenţa în dreptul intern a unei căi procedurale care să permită prevalarea de drepturile şi libertăţile consacrate de Convenţie. Astfel, potrivit jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, dispoziţiile art. 13 din Convenţie garantează o cale legală internă care să ofere posibilitatea de a obţine examinarea pe fond a unei „plângeri admisibile“ întemeiate pe prevederile Convenţiei şi să asigure un remediu adecvat (Hotărârea din 16 iulie 2014, pronunţată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în Cauza Ališić şi alţii împotriva Bosniei şi Herţegovinei, Croaţiei, Serbiei, Sloveniei şi fostei Republici Iugoslave a Macedoniei, paragraful 131). Or, dispoziţiile art. 341 din Codul de procedură penală - prin reglementarea procedurii plângerii împotriva soluţiilor de neurmărire sau netrimitere în judecată - sunt de natură să asigure îndeplinirea acestei exigenţe convenţionale, aşa cum a statuat Curtea Constituţională prin Decizia nr. 434 din 22 iunie 2017, citată anterior, paragraful 30. 36. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, soluţia de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate pronunţată prin deciziile mai sus menţionate, precum şi considerentele care au fundamentat această soluţie îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză. 37. Având în vedere motivele menţionate mai sus, Curtea reţine că dispoziţiile art. 341 alin. (8) din Codul de procedură penală nu aduc atingere nici celorlalte prevederi din Constituţie şi din convenţiile internaţionale invocate de autorii excepţiei. 38. În ceea ce priveşte critica autorilor excepţiei din dosarele Curţii Constituţionale nr. 1.236D/2020, nr. 1.405D/2020 şi nr. 2.292D/2020, referitoare la faptul că împotriva încheierilor pronunţate conform art. 341 alin. (8) din Codul de procedură penală nu poate fi formulată calea de atac a contestaţiei, reglementată la art. 425^1 din Codul de procedură penală, Curtea reţine că dispoziţiile art. 425^1 din Codul de procedură penală au fost introduse în legislaţia procesual penală românească prin prevederile art. III pct. 5 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 3/2014 pentru luarea unor măsuri de implementare necesare aplicării Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală şi pentru implementarea altor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 98 din 7 februarie 2014. Potrivit expunerii de motive a Legii nr. 58/2016 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 3/2014 pentru luarea unor măsuri de implementare necesare aplicării Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală şi pentru implementarea altor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 285 din 14 aprilie 2016, acestea au ca scop asigurarea unei căi de atac în materii urgente şi pentru situaţii restrictive de drepturi şi libertăţi. Aşa cum rezultă din cuprinsul textului criticat, aceste situaţii sunt însă cele expres reglementate de legiuitor, prin prevederile Codului de procedură penală, determinarea lor fiind de competenţa exclusivă a acestuia. Prin urmare, aşa cum rezultă din prevederile art. 425^1 alin. (1) din Codul de procedură penală, calea de atac a contestaţiei se poate exercita numai atunci când legea o prevede expres, legiuitorul, conform politicii sale în materie procesual penală, putând hotărî care sunt încheierile ce pot fi contestate, în vederea soluţionării cu celeritate a unor situaţii procesuale de natură să restrângă exerciţiul unor drepturi fundamentale. 39. Prin raportare la aceste considerente, faptul că autorii excepţiei nu se află printre persoanele care au dreptul de a formula contestaţie nu este de natură să încalce dispoziţiile constituţionale referitoare la folosirea căilor de atac, întrucât, astfel cum s-a reţinut anterior, conform prevederilor art. 129 coroborate cu cele ale art. 126 alin. (2) din Constituţie, procedura de judecată este reglementată prin lege, iar căile de atac pot fi exercitate doar în condiţiile legii. În acest context, Curtea reţine că reglementarea situaţiilor în care poate fi formulată contestaţie reprezintă opţiunea legiuitorului şi a fost exprimată conform atribuţiei sale constituţionale prevăzute la art. 61 alin. (1) din Constituţie şi în marja de apreciere prevăzută de acesta (în acest sens, a se vedea Decizia nr. 439 din 22 iunie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 870 din 3 noiembrie 2017). 40. Având în vedere motivele anterior menţionate, Curtea constată că nu poate fi reţinută existenţa unei discriminări între persoanele care au dreptul de a formula contestaţie, potrivit prevederilor art. 425^1 din Codul de procedură penală, şi cele ale căror încheieri sunt definitive, conform prevederilor art. 341 alin. (8) din Codul de procedură penală, întrucât aceste două categorii de persoane se află în situaţii diferite, determinate de natura diferită a obiectului încheierilor ce pot fi contestate. Or, în această privinţă, Curtea Constituţională a statuat, în repetate rânduri, în jurisprudenţa sa, că principiul egalităţii în faţa legii, prevăzut la art. 16 din Constituţie, obligă la instituirea unui tratament egal pentru situaţii care, în funcţie de scopul urmărit, nu sunt diferite, dar că acesta nu exclude, ci, dimpotrivă, presupune soluţii diferite pentru situaţii diferite (a se vedea Decizia nr. 545 din 28 aprilie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 473 din 6 iulie 2011). Mai mult, Curtea reţine că, potrivit art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, instanţa de contencios constituţional „se pronunţă numai asupra constituţionalităţii actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului“. 41. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: 1. Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 341 alin. (9) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Societatea Johnny Trans - S.R.L. din Gherăeşti, judeţul Neamţ, în Dosarul nr. 4.113/866/2019 al Tribunalului Iaşi - Secţia penală. 2. Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Gheorghe Ibriş şi Vasile Ovidiu Ibriş în Dosarul nr. 10.688/333/2019 al Curţii de Apel Iaşi - Secţia penală şi pentru cauze cu minori, de Margareta Dumitrescu şi Constantin Dumitrescu în Dosarul nr. 3.141/225/2019 al Tribunalului Mehedinţi - Secţia penală, de Raluca Tufler (fostă Răşcanu) în Dosarul nr. 13.830/3/2019* al Tribunalului Bucureşti - Secţia I penală, de Margareta Dumitrescu şi Constantin Dumitrescu în Dosarul nr. 4.480/225/2019 al Tribunalului Mehedinţi - Secţia penală, de Ion Turburan în Dosarul nr. 15/215/2020 al Tribunalului Dolj - Secţia penală şi pentru cauze cu minori, de Marian Cune în Dosarul nr. 5.198/302/2020 al Tribunalului Bucureşti - Secţia I penală şi de Societatea Johnny Trans - S.R.L. din Gherăeşti, judeţul Neamţ, în Dosarul nr. 4.113/866/2019 al Tribunalului Iaşi - Secţia penală şi constată că dispoziţiile art. 341 alin. (8) şi ale art. 425^1 alin. (1) din Codul de procedură penală sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Curţii de Apel Iaşi - Secţia penală şi pentru cauze cu minori, Tribunalului Mehedinţi - Secţia penală, Tribunalului Bucureşti - Secţia I penală, Tribunalului Dolj - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi Tribunalului Iaşi - Secţia penală şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 27 aprilie 2023. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE MARIAN ENACHE Magistrat-asistent, Mihaela Ionescu -------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
