Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────┬──────────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Cristian │- judecător │
│Deliorga │ │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Daniel Marius │- judecător │
│Morar │ │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Livia Doina │- judecător │
│Stanciu │ │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Mihaela Senia │- │
│Costinescu │magistrat-asistent-şef│
└───────────────┴──────────────────────┘
1. Pe rol se află soluţionarea obiecţiei de neconstituţionalitate a Legii privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 66/2019 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 117/2017 privind înfiinţarea Institutului de Studii Avansate pentru Cultura şi Civilizaţia Levantului, obiecţie formulată de Preşedintele României, în temeiul art. 146 lit. a) din Constituţie şi al art. 15 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale. 2. Cu Adresa nr. CP1/590 din 30 martie 2020, Preşedintele României a trimis Curţii Constituţionale sesizarea formulată, care a fost înregistrată la Curtea Constituţională cu nr. 1.899 din 30 martie 2020 şi constituie obiectul Dosarului nr. 482A/2020. 3. În motivarea sesizării de neconstituţionalitate, autorul obiecţiei formulează critici de neconstituţionalitate extrinsecă, susţinând că Legea privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 66/2019 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 117/2017 privind înfiinţarea Institutului de Studii Avansate pentru Cultura şi Civilizaţia Levantului a fost adoptată cu nesocotirea prevederilor art. 75 alin. (1), ale art. 76 alin. (1), ale art. 115 alin. (4), ale art. 117 alin. (3) şi ale art. 147 alin. (4) din Constituţie. 4. În ceea ce priveşte încălcarea art. 115 alin. (4) şi a art. 147 alin. (4) din Constituţie, autorul sesizării arată că Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 66/2019 are ca obiect de reglementare modificarea şi completarea Legii nr. 117/2017 privind înfiinţarea Institutului de Studii Avansate pentru Cultura şi Civilizaţia Levantului (I.S.A.C.C.L.), „în scopul adoptării unor măsuri care să îmbunătăţească modul de desfăşurare a activităţilor, prin clarificarea statutului juridic al acestei instituţii, stabilirea obiectivelor şi reglementarea statutului personalului angajat“. Analizând preambulul actului normativ şi expunerea de motive a proiectului de lege de aprobare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 66/2019, rezultă că ordonanţa de urgenţă a fost emisă deoarece era necesară clarificarea „statutului, a regimului de funcţionare şi subordonare, precum şi a încadrării personalului de studii avansate din România, în scopul asigurării condiţiilor necesare funcţionării în cele mai bune condiţii a instituţiilor publice, astfel încât să poată fi atinse obiectivele avute în vedere de legiuitor la înfiinţarea acestor structuri“. Printre motivele care, în viziunea Guvernului, justifică adoptarea actului normativ se numără şi recomandările Curţii de Conturi, care a apreciat că legislaţia în domeniu este lacunară, ceea ce impune „necesitatea asigurării condiţiilor necesare funcţionării în cele mai bune condiţii a instituţiilor publice“. 5. Invocând jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materia adoptării ordonanţelor de urgenţă, respectiv în privinţa condiţiilor pe care acestea trebuie să le îndeplinească pentru a fi în acord cu exigenţele înscrise în art. 115 alin. (4) din Legea fundamentală, autorul sesizării arată că, referitor la înfiinţarea unor autorităţi administrative autonome prin intermediul unei ordonanţe de urgenţă, Curtea a reţinut că „Este adevărat că autorităţile administrative autonome se înfiinţează prin lege organică, iar statutul lor se poate modifica tot prin lege organică, însă, astfel cum s-a reţinut şi în Decizia Curţii Constituţionale nr. 15 din 25 ianuarie 2000 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 267 din 14 iunie 2000), situaţia extraordinară ce impune adoptarea unor măsuri urgente pentru protejarea unui interes public poate reclama instituirea unei reglementări de domeniul legii organice prin intermediul ordonanţei de urgenţă, care, dacă nu ar putea fi adoptată, interesul public avut în vedere ar fi afectat, ceea ce este contrar finalităţii constituţionale a instituţiei“ (Decizia nr. 737 din 31 iulie 2012). Aşadar, intervenţia în domeniul rezervat legii organice pe calea unei ordonanţe de urgenţă poate fi realizată numai pentru apărarea unui interes public şi cu îndeplinirea strictă a condiţiilor prevăzute în cuprinsul art. 115 alin. (4), dezvoltate pe cale jurisprudenţială. Prin decizia menţionată, Curtea a constatat constituţionalitatea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 27/2012 privind unele măsuri în domeniul cultural, reţinând că în acel caz Guvernul a acţionat pentru a corecta un cadru normativ ce cuprindea un viciu de neconstituţionalitate, şi anume faptul că Institutul Cultural Român funcţiona sub autoritatea Preşedintelui României, având în vedere că Legea nr. 47/1994 privind serviciile din subordinea Preşedintelui României nu conţinea vreo dispoziţie potrivit căreia în subordinea Preşedintelui României se pot organiza instituţii publice de interes naţional având natura juridică a unor autorităţi publice autonome. 6. Într-o altă decizie a Curţii Constituţionale (Decizia nr. 64 din 14 februarie 2018) s-a constatat constituţionalitatea unei ordonanţe de urgenţă care modifica modalitatea de desemnare a conducerii unei autorităţi administrative autonome - Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM). La acel moment statutul juridic al ANCOM era cel al unei autorităţi administrative autonome, supusă unor reglementări europene în domeniul comunicaţiilor, Curtea reţinând că interesul public protejat prin aceste prevederi legale este reprezentat, în principal, de necesitatea asigurării reglementării unitare şi coerente a tuturor aspectelor privind organizarea şi funcţionarea ANCOM, precum şi a evitării disfuncţionalităţilor în activitatea acesteia. 7. Autorul sesizării susţine că, spre deosebire de situaţiile menţionate, în cazul de faţă motivele enunţate de iniţiatorii actului normativ nu sunt de natură să justifice o situaţie extraordinară a cărei reglementare nu putea fi amânată sau realizată pe calea procedurii obişnuite de legiferare. Prin raportare la cele de mai sus, clarificarea statutului I.S.A.C.C.L. şi a altor aspecte ce ţin de organizarea şi funcţionarea instituţiei nu reprezintă, în opinia autorului obiecţiei de neconstituţionalitate, aspecte ce se încadrează în prevederile art. 115 alin. (4) din Constituţie, aşa cum acestea au fost dezvoltate prin jurisprudenţa Curţii Constituţionale, iar adoptarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 66/2019 s-a realizat cu încălcarea exigenţelor constituţionale şi a jurisprudenţei Curţii. Mai mult, viciul de neconstituţionalitate extrinsec nu poate fi acoperit prin legea de aprobare a ordonanţei de urgenţă, motiv pentru care apreciază că atât ordonanţa de urgenţă, cât şi legea de aprobare a acesteia sunt neconstituţionale, în ansamblul lor. 8. În ceea ce priveşte încălcarea art. 117 alin. (3) prin raportare la art. 76 alin. (1), respectiv încălcarea art. 75 alin. (1) din Constituţie, autorul sesizării observă că, potrivit dispoziţiilor art. 116 şi 117 din Constituţie, administraţia centrală de specialitate este formată din două mari tipuri de organe de stat, clasificate din punctul de vedere al statutului lor în organe centrale de specialitate subordonate (ministerele şi alte organe centrale subordonate fie ministerelor, fie direct Guvernului şi care pot purta diferite denumiri precum: oficii, agenţii, autorităţi, departamente, comisii), respectiv organe centrale de specialitate autonome, care nu se află în raporturi de subordonare faţă de alte autorităţi publice. Caracteristica principală a statutului autorităţilor autonome este faptul că nu se află în subordinea Guvernului sau a unei alte autorităţi publice, autonomia excluzând orice formă de subordonare. Aceste autorităţi sunt organizate şi îşi desfăşoară activitatea ca şi celelalte organe ale administraţiei publice, cu deosebirea că acestea nu au organe ierarhic superioare, însă sunt supuse controlului parlamentar care se concretizează prin prezentarea de rapoarte anuale sau ori de câte ori este nevoie. 9. În calificarea statutului I.S.A.C.C.L., prin raportare la obiectivele acestei autorităţi stabilite de art. 2 din Legea nr. 117/2017, astfel cum acesta a fost modificat prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 66/2019, respectiv prin raportare la atribuţiile acestuia prevăzute de art. 3 din acelaşi act normativ, rezultă că I.S.A.C.C.L. este o autoritate a administraţiei centrale de specialitate. În continuare, dat fiind faptul că în tot cuprinsul actului normativ care reglementează înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea acestei autorităţi nu sunt prevăzute dispoziţii care să releve o subordonare a acestei autorităţi faţă de un alt organ ierarhic superior, rezultă caracterul autonom al acesteia. Din această perspectivă, noul statut al I.S.A.C.C.L. nu se poate circumscrie în afara dispoziţiilor strict şi limitativ prevăzute de legiuitorul constituant în cuprinsul prevederilor art. 116 şi 117 din Legea fundamentală. 10. Conform dispoziţiei art. 117 alin. (3) din Constituţie, autorităţile administrative autonome se pot înfiinţa prin lege organică. Spre deosebire de autorităţile administrative autonome de rang constituţional care funcţionează chiar în temeiul dispoziţiilor Legii fundamentale (cum sunt Consiliul Suprem de Apărare a Ţării - art. 119, Consiliul Legislativ - art. 79, Avocatul Poporului - art. 58-60, Curtea de Conturi - art. 140 sau Consiliul Economic şi Social - art. 141), celelalte autorităţi administrative autonome fie au fost înfiinţate prin acte cu putere de lege, respectiv printr-o lege organică, fie chiar prin ordonanţă de urgenţă, a cărei lege de aprobare a fost însă adoptată cu respectarea dispoziţiilor art. 76 alin. (1) din Constituţie. 11. Aşa cum s-a reţinut în jurisprudenţa Curţii Constituţionale, „alin. (1) şi (3) ale art. 117, prevăzând că ministerele se înfiinţează, se organizează şi funcţionează potrivit legii şi că autorităţile administrative autonome se pot înfiinţa prin lege organică, consacră principiul potrivit căruia acest domeniu este de competenţa exclusivă a Parlamentului“ (Decizia nr. 16 din 10 ianuarie 2007). În egală măsură, în jurisprudenţa recentă a Curţii Constituţionale s-a statuat şi că „art. 117 alin. (3) din Constituţie atunci când dispune că înfiinţarea unei autorităţi administrative autonome se realizează prin lege organică nu se limitează numai la dispoziţia de înfiinţare, ci are în vedere şi aspectele esenţiale care sunt în legătură intrinsecă cu dispoziţia normativă de înfiinţare (atribuţiile şi actele acestora)“ (Decizia nr. 52 din 1 februarie 2018, paragraful 36). Curtea a reţinut că actele şi atribuţiile autorităţilor administrative autonome sunt în legătură directă cu natura acestor autorităţi, iar o asemenea autoritate se înfiinţează în scopul exercitării atribuţiilor şi emiterii actelor, acestea din urmă fiind cele care produc consecinţe juridice. 12. Or, în cazul de faţă, ordonanţa de urgenţă prin care I.S.A.C.C.L. dobândeşte statut de autoritate administrativă autonomă nu numai că a fost aprobată printr-o lege ordinară, dar cuprinde şi dispoziţii care reglementau atribuţiile acestei autorităţi, aspecte aflate în legătură directă cu natura acestei autorităţi, aşa cum s-a reţinut în jurisprudenţa Curţii. Având în vedere aceste considerente, Legea privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 66/2019 a fost adoptată cu încălcarea art. 117 alin. (3) din Constituţie, fiind neconstituţională, în ansamblul său. 13. În continuare, autorul sesizării arată că, potrivit art. 75 alin. (1) din Constituţie, se supun spre dezbatere şi adoptare Camerei Deputaţilor, ca primă Cameră sesizată, proiectele legilor organice prevăzute la art. 117 alin. (3) din Constituţie. Aşadar, în situaţia înfiinţării unei autorităţi administrative autonome, Camera Deputaţilor este Cameră de reflecţie, iar Senatul este Camera decizională. Procedura de adoptare a legilor organice şi ordinare s-a modificat în urma revizuirii Constituţiei din anul 2003, realizându-se o repartizare a competenţelor între cele două Camere ale Parlamentului. În jurisprudenţa sa, Curtea a statuat că „în noua redactare a dispoziţiilor constituţionale privitoare la competenţa legislativă a Camerelor nu se elimină principiul bicameralismului, dar se simplifică rigorile sale, în sensul că un proiect de lege adoptat de o Cameră se transmite celeilalte spre o examinare definitivă. Noutatea care apare rezidă în faptul că prima Cameră sesizată este privită doar ca o cameră care preexaminează proiectul de lege înaintea votului decisiv al celei de-a doua Camere. Este o formulă raţionalizată a adoptării legii în sistemul bicameral prin votul decisiv al Camerei politice sau inferioare a Parlamentului“ (Decizia nr. 148 din 16 aprilie 2003). 14. În speţa dedusă judecăţii, Legea privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 66/2019 a fost adoptată de către Senat, în calitate de Cameră de reflecţie, şi de Camera Deputaţilor, în calitate de Cameră decizională, cu încălcarea competenţelor constituţionale prevăzute de art. 75 alin. (1) din Legea fundamentală, viciu procedural ce atrage neconstituţionalitatea legii supuse controlului de constituţionalitate, în ansamblul său. 15. Autorul obiecţiei formulează şi critici de neconstituţionalitate intrinsecă, susţinând că o serie de dispoziţii ale Legii privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 66/2019 încalcă art. 1 alin. (5) din Constituţie. Astfel, potrivit art. unic pct. 3 dinOrdonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 66/2019, referitor la atribuţia prevăzută la art. 3 lit. b) din Legea nr. 117/2017, I.S.A.C.C.L. „elaborează norme, standarde, instrumente de evidenţă, chestionare, instrumente informatice, terminologii pentru documentarea patrimoniului cultural şi natural din spaţiul Levantului şi realizează studii, cercetări, analize, monitorizări, programe şi proiecte în domeniile de specialitate“. Din această perspectivă, nu este clar care este actul prin care I.S.A.C.C.L. elaborează aceste norme la care legea face referire şi care sunt destinatarii acestor norme. Or, actele unei autorităţi administrative autonome sunt aspecte esenţiale care au legătură intrinsecă cu dispoziţia normativă de înfiinţare, motiv pentru care modul lacunar de reglementare contravine celor statuate în jurisprudenţa Curţii şi încalcă art. 1 alin. (5) din Constituţie, în dimensiunea sa referitoare la calitatea legii, astfel cum aceasta a fost dezvoltată în jurisprudenţa Curţii Constituţionale. 16. Mai mult, din modul de formulare a atribuţiilor I.S.A.C.C.L., potrivit dispoziţiilor art. unic pct. 3 dinOrdonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 66/2019, o parte dintre acestea se suprapun cu cele ale altor autorităţi publice, interferând cu prevederi ale unor legi aflate în vigoare. Spre exemplu, cu privire la atribuţia de a efectua „studii şi cercetări de specialitate în ţară şi în străinătate privind problematica politică, socială, economică şi culturală în spaţiul Levantului din perspectiva istorică, contemporană şi anticipare a viitorului“ autorul sesizării menţionează că, potrivit art. 8 din Legea nr. 752/2001 privind organizarea şi funcţionarea Academiei Române, printre atribuţiile Academiei Române se numără şi promovarea ştiinţei şi culturii în toate domeniile, respectiv editarea de opere din domeniul ştiinţelor, literelor şi artelor, precum şi publicaţii periodice. Din această perspectivă, norma prevăzută de art. 2 alin. (2) din lege, astfel cum a fost completată prin ordonanţa de urgenţă, potrivit căreia „pentru îndeplinirea obiectivelor prevăzute la alin. (1), Institutul colaborează cu Academia Română“ este una neclară din moment ce atribuţiile celor două instituţii par a se suprapune, aspect ce este contrar art. 1 alin. (5) din Constituţie în componenta sa referitoare la calitatea legii. 17. În ceea ce priveşte art. unic pct. 4 dinOrdonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 66/2019, norma este neclară şi imprecisă din multiple perspective. Conducerea unei autorităţi administrative autonome ţine în mod direct de organizarea şi funcţionarea acesteia, motiv pentru care aspectele privitoare la compunerea conducerii trebuie să fie reglementate la nivelul normelor primare, cu claritate şi precizie, respectându-se standardele de calitate a legii, consacrate de art. 1 alin. (5) din Constituţie, aşa cum acestea au fost dezvoltate în jurisprudenţa Curţii. În primul rând, este incert numărul membrilor acestui organism de conducere, neprecizându-se numărul fiecărei categorii de membri. În al doilea rând, faţă de forma anterioară a legii, s-a eliminat reglementarea referitoare la modalitatea de desemnare a celor 5 personalităţi academice străine din rândul membrilor Academiei Mondiale de Artă şi Ştiinţă, nefiind clar cui aparţine competenţa desemnării acestora. În al treilea rând, este neclar care este numărul de personalităţi academice desemnate de preşedintele institutului, iar reglementarea este una lacunară, neprecizând criteriile pentru realizarea acestor desemnări. În fine, dispoziţia este lacunară şi din punctul de vedere al întinderii mandatului Consiliului ştiinţific, modul de formulare al acesteia fiind contrar exigenţelor de calitate a legii. 18. De asemenea, potrivit art. unic pct. 5 dinOrdonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 66/2019, cu referire la art. 5 din Legea nr. 117/2017, conducerea institutului este asigurată de un preşedinte care are şi calitatea de preşedinte al Colegiului director. Preşedintele institutului este numit de Biroul permanent al Senatului României, la propunerea Consiliului ştiinţific, dintre membrii acestuia, pentru un mandat de 5 ani care poate fi reînnoit. Funcţia de preşedinte al institutului este asimilată din punctul de vedere al salarizării cu funcţia de secretar de stat. O atare reglementare este lipsită de claritate şi logică, din moment ce chiar preşedintele numeşte unii membri ai Consiliului ştiinţific, legea neprecizând care este ordinea realizării acestor proceduri şi ce se întâmplă în cazul în care funcţia de preşedinte este vacantă, iar Consiliul ştiinţific este incomplet. Dispoziţiile nu prevăd nici aspecte referitoare la încetarea calităţii de membru al Consiliului ştiinţific, respectiv încetarea mandatului de preşedinte. Din această perspectivă, dispoziţiile criticate încalcă art. 1 alin. (5) din Constituţie, în componenta sa referitoare la calitatea legii. 19. În concluzie, autorul obiecţiei solicită admiterea sesizării de neconstituţionalitate şi constatarea neconstituţionalităţii Legii privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 66/2019 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 117/2017 privind înfiinţarea Institutului de Studii Avansate pentru Cultura şi Civilizaţia Levantului şi a ordonanţei de urgenţă a Guvernului pe care o aprobă, în ansamblul lor. 20. În conformitate cu dispoziţiile art. 16 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, sesizarea a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, precum şi Guvernului, pentru a comunica punctele lor de vedere. 21. Preşedintele Camerei Deputaţilor a transmis cu Adresa nr. 2/2.886 din 5 mai 2020, înregistrată la Curtea Constituţională cu nr. 2.310 din 6 mai 2020, punctul său de vedere cu privire la sesizarea de neconstituţionalitate, prin care arată că aceasta este neîntemeiată. 22. Cu privire la criticile de neconstituţionalitate extrinsecă, raportate la prevederile art. 115 alin. (4) şi ale art. 147 alin. (4) din Constituţie, constatând că legea criticată cuprinde un articol unic, potrivit căruia se aprobă Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 66/2019, astfel cum aceasta a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 763 din 19 septembrie 2019, rezultă că, pe calea sesizării de neconstituţionalitate, autorul acesteia critică însăşi ordonanţa de urgenţă aprobată prin legea contestată. Din perspectivă constituţională, potrivit prevederilor imperative ale art. 115 alin. (4), Guvernul poate exercita competenţa de a adopta ordonanţe de urgenţă dacă sunt îndeplinite cumulativ anumite condiţii. Situaţia extraordinară, una dintre cele trei condiţii reglementate în art. 115 alin. (4) din Legea fundamentală cu privire la adoptarea ordonanţelor de urgenţă, este evidenţiată în preambulul actului normativ emis de Guvern şi reprezintă o situaţie juridică ce are caracter obiectiv, generată de aspecte care nu sunt legate de voinţa ori acţiunea Executivului, constând în „blocarea unor activităţi şi proiecte care se află în derulare şi pentru care s-au alocat şi angajat fonduri bugetare în vederea implementării“ şi care nu ar fi putut fi altfel aduse la îndeplinire în anul bugetar respectiv. Această realitate nu a depins de voinţa Guvernului care, luând act de situaţia obiectivă în legătură cu activitatea institutului, a fost nevoit să reacţioneze prompt prin reglementarea măsurilor necesare adecvate, respectiv pentru clarificarea regimului de funcţionare a institutului prin departajarea neechivocă a atribuţiilor Consiliului ştiinţific, Colegiului director şi preşedintelui institutului şi pentru stabilirea nivelului de ierarhizare a acestui institut în raport cu ordonatorul principal de credite, în vederea deblocării unor activităţi şi proiecte care se află în derulare şi pentru care s-au alocat şi angajat fonduri bugetare în vederea implementării, luând în considerare asumarea obligaţiilor institutului ca centru de excelenţă al Academiei Mondiale de Artă şi Ştiinţă - World Academy of Art and Science. 23. Legitimitatea constituţională a acestei ordonanţe de urgenţă este justificată totodată de necesitatea reglementării în cel mai scurt timp posibil a unor prevederi legale care să soluţioneze imediat aspectele care ar fi condus la blocarea unor activităţi şi proiecte pe care institutul le derulează, cu consecinţa funcţionării ineficiente a acestei instituţii publice, după cum reiese din preambulul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 66/2019. Având în vedere că finanţarea institutului se asigură din bugetul de stat, este de interes public ca veniturile bugetului de stat să fie utilizate în mod eficient şi judicios, cu respectarea principiului legal al responsabilităţii fiscal-bugetare. 24. Mai mult, preşedintele Camerei Deputaţilor susţine că adoptarea de către Guvern a unui proiect de lege cu acelaşi obiect de reglementare ar fi presupus un timp de lucru îndelungat, aferent parcurgerii circuitului adoptării proiectelor de acte normative la nivelul Executivului, care implică etape prealabile cu caracter obligatoriu reglementate în acest sens (avizarea de către ministerele de resort, apoi de către instituţiile publice competente, precum Consiliul Legislativ şi Comitetul Economic şi Social, înaintarea proiectului către Secretariatul General al Guvernului, publicarea acestuia pe site-ul Secretariatului General al Guvernului în vederea asigurării consultării publice cu cetăţenii, cu asociaţiile legal constituite etc.). Iar procesul legislativ, derulat chiar în procedură de urgenţă în Parlament, ar fi presupus dezbaterea şi adoptarea proiectului de lege în cele două Camere într-o perioadă de timp care ar fi condus la intrarea în vigoare mult mai târziu a dispoziţiilor care aveau natura unor măsuri urgente. Ca urmare, fiind întrunită condiţia referitoare la imposibilitatea amânării reglementării situaţiilor stringente constatate, astfel cum această condiţie este reglementată în art. 115 alin. (4) din Legea fundamentală cu privire la adoptarea ordonanţelor de urgenţă, Guvernul a adoptat în şedinţa din 12 septembrie 2019 Ordonanţa de urgenţă nr. 66, pentru a evita o gravă atingere adusă interesului public. 25. Preşedintele Camerei Deputaţilor arată că elementele care fundamentează urgenţa adoptării au fost prezentate de Guvern în mod obiectiv atât în preambulul actului normativ adoptat, cât şi în expunerea de motive cu care acesta a fost înaintat în procedură legislativă, iar Camerele Parlamentului au apreciat că toate aceste condiţii au fost pe deplin respectate, având în vedere că au aprobat ordonanţa de urgenţă înaintată de Guvern cu o largă majoritate şi cu un conţinut identic, fără a aduce amendamente de modificare ori completare. 26. În ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate extrinsecă raportată la dispoziţiile art. 117 alin. (3) coroborate cu ale art. 76 alin. (1), respectiv ale art. 75 alin. (1) din Constituţie, preşedintele Camerei Deputaţilor menţionează că, în legislaţia infraconstituţională, regimul juridic al autorităţilor administrative autonome este configurat în art. 69-74 din Codul administrativ. 27. În ceea ce priveşte reglementarea statutului juridic al I.S.A.C.C.L., potrivit dispoziţiilor art. 1 alin. (1) din Legea nr. 117/2017, acesta a fost înfiinţat ca „instituţie publică de interes naţional, cu personalitate juridică“, iar prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 66/2019, prevederea menţionată a fost modificată, dobândind următorul conţinut „instituţie publică de specialitate, autonomă, de interes naţional, cu personalitate juridică“. Din perspectiva dreptului comparat şi a analizei pe text, preşedintele Camerei Deputaţilor observă că diferenţele constau în adăugarea sintagmei „de specialitate“ şi a termenului „autonomă“, fără ca legiuitorul delegat să denumească institutul „autoritate administrativă autonomă“. Mai mult, din perspectiva raporturilor funcţionale ale institutului cu Parlamentul, arată că activitatea acestuia nu este supusă controlului autorităţii legiuitoare, având în vedere că în sarcina conducerii institutului nu este reglementată obligaţia de a prezenta în faţa Legislativului vreun raport de activitate sau cel puţin vreo informare în această privinţă, astfel cum este prevăzut în cazul autorităţilor şi instituţiilor aflate sub control parlamentar, precum Agenţia Naţională de Presă AGERPRES, Autoritatea Electorală Permanentă, Autoritatea de Supraveghere Fiscală, Consiliul Naţional al Audiovizualului, Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării etc. În ceea ce priveşte numirea/demiterea conducerii institutului, Parlamentul, în plenul său ori prin comisiile permanente parlamentare, nu dispune de nicio competenţă. Legiuitorul a prevăzut exclusiv în competenţa unui organism intern al Senatului, respectiv Biroul permanent, atribuţia de a numi preşedintele institutului, fără ca această competenţă să aibă însă un caracter deplin, fiind doar o competenţă partajată, care este condiţionată de propunerea Consiliului ştiinţific al institutului şi este circumstanţiată exclusiv la membrii acestui Consiliu. 28. De asemenea, se susţine că Legea nr. 117/2017, astfel cum a fost modificată şi completată prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 66/2019, nu reglementează cu privire la „categoriile de personal“ ale institutului, în sensul dispoziţiilor înscrise în Codul administrativ în privinţa autorităţilor administrative autonome, singurele dispoziţii reglementând doar numărul maxim de posturi şi modalitatea de salarizare a personalului institutului, care trebuie să fie în conformitate cu reglementările aplicabile personalului contractual plătit din fonduri publice, „asimilat personalului din organele de specialitate ale administraţiei publice centrale“. 29. Prin urmare, preşedintele Camerei Deputaţilor apreciază că nu pot fi reţinute criticile de neconstituţionalitate privind încălcarea art. 117 alin. (3) prin raportare la art. 76 alin. (1), respectiv încălcarea art. 75 alin. (1) din Constituţie. 30. În ceea ce priveşte criticile de neconstituţionalitate intrinsecă, referitoare la lipsa de claritate a pct. 3-5 ale art. unic din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 66/2019 şi, în consecinţă, neconformitatea acestora cu dispoziţiile art. 1 alin. (5) din Constituţie, preşedintele Camerei Deputaţilor consideră că nici acestea nu sunt întemeiate. Referitor la critica potrivit căreia „nu este clar care este actul prin care I.S.A.C.C.L. elaborează norme şi care sunt destinatarii acestor norme“, cu referire la normele prevăzute la art. 3 lit. b) din Legea nr. 117/2017, arată că, aplicând metoda interpretării sistematice, termenul „norme“ are înţelesul şi sensul juridic determinat de obiectivele pe care legiuitorul le-a instituit în privinţa institutului (a se vedea dispoziţiile art. 2 din Legea nr. 117/2017), respectiv competenţele reglementate în sarcina acestuia, corelat cu structurile/entităţile cu care institutul stabileşte relaţii de colaborare. În ceea ce priveşte destinatarii „normelor“ contestate, aceştia pot fi oricare dintre entităţile cu care institutul colaborează, precum şi cele înscrise la art. 2 alin. (2) din Legea nr. 117/2017: Academia Română, academii din străinătate, instituţii guvernamentale, organizaţii internaţionale, instituţii de învăţământ superior, institute şi centre de cercetare ştiinţifică, biblioteci, uniuni de creaţie, asociaţii şi organizaţii ale societăţii civile din ţară şi din străinătate. Preşedintele Camerei Deputaţilor susţine că aspectele criticate pun în discuţie modul de interpretare şi aplicare a dispoziţiilor legale contestate, iar în absenţa unei practici judiciare cvasiunanime, faptul că pot exista interpretări şi aplicări diferite ale înţelesului unei norme juridice în sens larg nu conduce automat la neconcordanţa acesteia cu Legea fundamentală (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 336 din 30 aprilie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 342 din 19 mai 2015). Însă cerinţa constituţională a reglementării predictibile nu presupune reglementarea în amănunt, ci doar îndeplinirea exigenţelor necesare aplicării normelor juridice, şi nu trebuie omis că, la nevoie, persoanele interesate pot apela la sfatul unui specialist. 31. Cu privire la critica referitoare la atribuţiile institutului care se suprapun cu cele ale altor autorităţi publice, interferând cu prevederi ale unor legi aflate în vigoare, spre exemplu, cu atribuţiile Academiei Române privind promovarea ştiinţei şi culturii în toate domeniile, respectiv editarea de opere din domeniul ştiinţelor, literelor şi artelor, precum şi publicaţii periodice, prevăzute de art. 8 din Legea nr. 752/2001, preşedintele Camerei Deputaţilor precizează că ambele acte normative invocate reprezintă legi cu caracter special, de strictă interpretare şi aplicare, iar existenţa unor dispoziţii similare nu echivalează cu necorelarea prevederilor celor două legi, asemănarea fiind determinată de faptul că ele se regăsesc în sfera aceluiaşi domeniu de reglementare juridică (cercetarea ştiinţifică), între atribuţiile anterior menţionate ale celor două entităţi fiind o relaţie de tip gen proxim (activitatea Academiei Române) şi diferenţa specifică (activitatea I.S.A.C.C.L.). 32. În ceea ce priveşte componenţa şi modalitatea de constituire a conducerii institutului, consideră că acestea sunt reglementate cu suficientă claritate, iar critica de neconstituţionalitate vizează mai degrabă modalitatea legală de alegere a preşedintelui institutului şi de stabilire a mandatului conducerii acestuia, aspecte care au valoarea unor consideraţii personale şi care excedează, astfel, incidenţei prevederilor art. 1 alin. (5) din Legea fundamentală. 33. Ca urmare, preşedintele Camerei Deputaţilor apreciază că prevederile ordonanţei deduse controlului de constituţionalitate respectă, în ansamblul lor, cerinţele privind claritatea, precizia şi previzibilitatea normelor juridice. Conceptele şi noţiunile utilizate sunt configurate în concordanţă cu dreptul pozitiv, iar soluţiile normative sunt redate în mod previzibil şi univoc, cu respectarea prevederilor Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative. Argumentele prezentate de autorul sesizării adaugă ipoteze circumstanţiale din perspectivă interpretativă, care excedează intenţiei de reglementare avute în vedere de Guvern şi confirmate de Parlament prin legea care aprobă ordonanţa de urgenţă fără modificări sau completări, astfel că nu pot fi reţinute ca fiind relevante în situaţia examinată. 34. Având în vedere considerentele prezentate, preşedintele Camerei Deputaţilor apreciază că sesizarea de neconstituţionalitate este neîntemeiată sub aspectul incidenţei şi temeiniciei argumentelor invocate, actul normativ supus controlului Curţii Constituţionale fiind în concordanţă cu Legea fundamentală. 35. Preşedintele Senatului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la obiecţia de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând obiecţia de neconstituţionalitate, punctul de vedere al preşedintelui Camerei Deputaţilor, raportul judecătorului-raportor, dispoziţiile Legii privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 66/2019 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 117/2017 privind înfiinţarea Institutului de Studii Avansate pentru Cultura şi Civilizaţia Levantului şi a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 66/2019, precum şi prevederile Constituţiei, reţine următoarele: 36. Actul de sesizare are ca obiect al criticilor de neconstituţionalitate dispoziţiile Legii privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 66/2019 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 117/2017 privind înfiinţarea Institutului de Studii Avansate pentru Cultura şi Civilizaţia Levantului, care prevăd următoarele: „Articol unic. - Se aprobă Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 66 din 12 septembrie 2019 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 117/2017 privind înfiinţarea Institutului de Studii Avansate pentru Cultura şi Civilizaţia Levantului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 763 din 19 septembrie 2019.“ 37. Cu toate că autorul sesizării nu indică expres ca obiect al criticilor de neconstituţionalitate Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 66/2019, din analiza motivelor de neconstituţionalitate invocate rezultă că şi acest act normativ este dedus controlului, astfel că instanţa constituţională va reţine ca obiect al sesizării atât Legea privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 66/2019, cât şi ordonanţa de urgenţă supusă aprobării. 38. Autorul sesizării susţine că dispoziţiile criticate contravin prevederilor constituţionale ale art. 1 alin. (5), ale art. 75 alin. (1), ale art. 76 alin. (1), ale art. 115 alin. (4), ale art. 117 alin. (3) şi ale art. 147 alin. (4). 39. În vederea soluţionării prezentei obiecţii de neconstituţionalitate, Curtea va proceda la verificarea îndeplinirii condiţiilor de admisibilitate a acesteia, prevăzute de art. 146 lit. a) teza întâi din Constituţie şi de art. 15 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, sub aspectul titularului dreptului de sesizare, al termenului în care acesta este îndrituit să sesizeze instanţa constituţională, precum şi al obiectului controlului de constituţionalitate. În jurisprudenţa sa, Curtea a statuat că primele două condiţii se referă la regularitatea sesizării instanţei constituţionale, din perspectiva legalei sale sesizări, iar cea dea treia vizează stabilirea sferei sale de competenţă, astfel încât urmează a fi cercetate în ordinea menţionată, constatarea neîndeplinirii uneia având efecte dirimante şi făcând inutilă analiza celorlalte condiţii (a se vedea în acest sens Decizia nr. 334 din 10 mai 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 455 din 31 mai 2018, paragraful 27, sau Decizia nr. 385 din 5 iunie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 488 din 13 iunie 2018, paragraful 32). 40. Sub aspectul titularului dreptului de sesizare, prezenta obiecţie de neconstituţionalitate a fost formulată de Preşedintele României, care, în temeiul art. 146 lit. a) teza întâi din Constituţie şi al art. 15 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, are dreptul de a sesiza Curtea Constituţională pentru exercitarea controlului de constituţionalitate a priori, fiind, aşadar, îndeplinită această primă condiţie de admisibilitate. 41. Cu privire la termenul în care poate fi sesizată instanţa de control constituţional, potrivit art. 15 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, acesta este de 5 zile de la data depunerii legii adoptate la secretarii generali ai celor două Camere ale Parlamentului, respectiv de 2 zile, începând de la acelaşi moment, dacă legea a fost adoptată în procedură de urgenţă. Totodată, în temeiul art. 146 lit. a) teza întâi din Legea fundamentală, Curtea Constituţională se pronunţă asupra constituţionalităţii legilor înainte de promulgarea acestora, care, potrivit art. 77 alin. (1) teza a doua din Constituţie, se face în termen de cel mult 20 de zile de la primirea legii adoptate de Parlament. Cu privire la acest aspect se constată că Legea privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 66/2019 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 117/2017 privind înfiinţarea Institutului de Studii Avansate pentru Cultura şi Civilizaţia Levantului a fost adoptată, în procedură de urgenţă, de Camera Deputaţilor, Cameră decizională, în data de 22 februarie 2020, a fost depusă, în data de 9 martie 2020, la secretarul general pentru exercitarea dreptului de sesizare cu privire la neconstituţionalitatea legii şi apoi trimisă spre promulgare, în data de 11 martie 2020. Prezenta sesizare a fost înregistrată la Curtea Constituţională în data de 30 martie 2020. Într-o atare situaţie, luând act de faptul că sesizarea de neconstituţionalitate a fost formulată în ultima zi a termenului de 20 de zile, prevăzut de art. 77 alin. (1) teza a doua din Constituţie, Curtea constată că obiecţia de neconstituţionalitate este admisibilă sub aspectul respectării termenului în care poate fi sesizată instanţa de control constituţional. 42. În vederea analizării admisibilităţii prezentei sesizări cu privire la cel de-al treilea aspect de admisibilitate - obiectul controlului de constituţionalitate, respectiv stabilirea sferei de competenţă a Curţii cu privire la legea dedusă controlului, este necesară analiza criticilor formulate de autorul sesizării. Analizând temeiurile constituţionale invocate în susţinerea sesizării de neconstituţionalitate, precum şi motivarea obiecţiei formulate, Curtea observă că obiectul criticii în prezenta cauză îl constituie procedura de adoptare a legii, precum şi conţinutul normativ al ordonanţei de urgenţă a Guvernului pe care legea o aprobă. 43. Aşadar, nefiind incident un fine de neprimire a sesizării astfel formulate, Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. a) din Constituţie şi ale art. 1,10,15,16 şi 18 din Legea nr. 47/1992, să se pronunţe asupra constituţionalităţii prevederilor legale criticate. 44. Cu titlu prealabil, Curtea reţine că în cadrul controlului a priori de constituţionalitate, exercitat asupra legilor de aprobare a ordonanţelor, se poate contesta şi, implicit, instanţa constituţională poate efectua controlul atât asupra aspectelor de constituţionalitate extrinsecă, cât şi a celor de constituţionalitate intrinsecă privind ordonanţa astfel aprobată, întrucât „ordonanţele Guvernului aprobate de Parlament prin lege, în conformitate cu prevederile art. 115 alin. (7) din Constituţie, încetează să mai fie acte normative de sine stătătoare şi devin, ca efect al aprobării de către autoritatea legiuitoare, acte normative cu caracter de lege, chiar dacă, din raţiuni de tehnică legislativă, alături de datele legii de aprobare, conservă şi elementele de identificare atribuite la adoptarea lor de către Guvern“ (a se vedea în acest sens Decizia nr. 95 din 8 februarie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 177 din 23 februarie 2006). Prin urmare, Curtea a constatat că, în cadrul atribuţiei Curţii Constituţionale prevăzute la art. 146 lit. a) teza întâi din Constituţie, pe calea controlului de constituţionalitate a legii de aprobare a ordonanţei guvernamentale se pot aduce în discuţie critici de neconstituţionalitate extrinsecă ce vizează modul de adoptare a ordonanţei, deci numai cu ocazia convertirii acesteia sub aspect formal în lege (a se vedea în acest sens Decizia nr. 1 din 11 ianuarie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 53 din 23 ianuarie 2012, Decizia nr. 214 din 9 aprilie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 435 din 3 iunie 2019). 45. Examinând criticile de neconstituţionalitate extrinsecă, respectiv critica raportată la dispoziţiile art. 115 alin. (4) şi ale art. 147 alin. (4) din Constituţie, Curtea reţine că, potrivit jurisprudenţei sale constante referitoare la art. 115 alin. (4) din Constituţie (spre exemplu, Decizia nr. 255 din 11 mai 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 511 din 16 iunie 2005, sau Decizia nr. 68 din 27 februarie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 181 din 14 martie 2017), Guvernul poate adopta ordonanţe de urgenţă în următoarele condiţii, întrunite în mod cumulativ: existenţa unei situaţii extraordinare; reglementarea acesteia să nu poată fi amânată şi urgenţa să fie motivată în cuprinsul ordonanţei. Situaţiile extraordinare exprimă un grad mare de abatere de la obişnuit sau comun şi au un caracter obiectiv, în sensul că existenţa lor nu depinde de voinţa Guvernului, care, în asemenea împrejurări, este constrâns să reacţioneze prompt pentru apărarea unui interes public pe calea ordonanţei de urgenţă (a se vedea mutatis mutandis Decizia nr. 83 din 19 mai 1998, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 211 din 8 iunie 1998). De asemenea, potrivit Deciziei nr. 258 din 14 martie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 341 din 17 aprilie 2006, „Inexistenţa sau neexplicarea urgenţei reglementării situaţiilor extraordinare [...] constituie în mod evident o barieră constituţională în calea adoptării de către Guvern a unei ordonanţe de urgenţă [...]. A decide altfel înseamnă a goli de conţinut dispoziţiile art. 115 din Constituţie privind delegarea legislativă şi a lăsa libertate Guvernului să adopte în regim de urgenţă acte normative cu putere de lege, oricând şi - ţinând seama de împrejurarea că prin ordonanţă de urgenţă se poate reglementa şi în materii care fac obiectul legilor organice - în orice domeniu“ (a se vedea şi Decizia nr. 366 din 25 iunie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 644 din 2 septembrie 2014). Aşa fiind, pentru emiterea unei ordonanţe de urgenţă este necesară existenţa unei stări de fapt obiective, cuantificabile, independente de voinţa Guvernului, care pune în pericol un interes public. Cu prilejul pronunţării Deciziei nr. 255 din 11 mai 2005, precitată, Curtea a reţinut că „invocarea elementului de oportunitate, prin definiţie de natură subiectivă, căruia i se conferă o eficienţă contributivă determinantă a urgenţei, ceea ce, implicit, îl converteşte în situaţie extraordinară, impune concluzia că aceasta nu are, în mod necesar şi univoc, caracter obiectiv, ci poate da expresie şi unor factori subiectivi [...].“ 46. Întrucât prevederile constituţionale stabilesc cadrul şi limitele exercitării delegării legislative, condiţionând legitimitatea şi deci constituţionalitatea ordonanţelor Guvernului de îndeplinire a unor cerinţe exprese, calificate în jurisprudenţa Curţii Constituţionale drept criterii de constituţionalitate, cu privire la îndeplinirea sau neîndeplinirea exigenţelor constituţionale se poate pronunţa doar instanţa constituţională. 47. Din analiza jurisprudenţei menţionate rezultă că numai existenţa unor elemente cu caracter obiectiv, care nu au putut fi prevăzute, poate determina apariţia unei situaţii a cărei reglementare se impune cu celeritate. Constatarea acestor elemente se realizează de Guvern, care este obligat să motiveze intervenţia sa în preambulul actului normativ adoptat. Prin urmare, oportunitatea legiferării se limitează la decizia de a adopta actul normativ sau de a nu adopta, de a avea o conduită activă sau pasivă, în condiţiile în care sunt demonstrate elementele cu caracter obiectiv, cuantificabil, prevăzute de art. 115 alin. (4) din Constituţie. Cu alte cuvinte, decizia legiferării aparţine în exclusivitate legiuitorului delegat, care, dacă hotărăşte reglementarea unei anumite situaţii juridice, are obligaţia de a se conforma exigenţelor constituţionale (a se vedea în acest sens Decizia nr. 68 din 27 februarie 2017, precitată, paragraful 87). 48. Pornind de la aceste premise jurisprudenţiale, Curtea urmează să analizeze în ce măsură, prin adoptarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 66/2019, Guvernul s-a conformat exigenţelor constituţionale privind demonstrarea existenţei unei situaţii extraordinare, a cărei reglementare nu poate fi amânată, precum şi motivarea urgenţei în cuprinsul ordonanţei. Analizând titlul şi conţinutul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 66/2019, Curtea reţine că prin adoptarea acestui act normativ Guvernul a modificat şi a completat un act normativ care vizează I.S.A.C.C.L., respectiv Legea nr. 117/2017. Aşa fiind, în preambulul ordonanţei de urgenţă, Guvernul avea obligaţia să identifice situaţiile extraordinare a căror reglementare nu putea fi amânată şi să motiveze urgenţa legiferării cu privire la toată materia modificată. 49. Guvernul, fără a stabili expres care este situaţia extraordinară a cărei reglementare nu poate fi amânată, a invocat „funcţionarea ineficientă a unor instituţii publice şi existenţa strict formală a acestora“, „necesitatea adoptării unor măsuri urgente pentru clarificarea statutului, a regimului de funcţionare şi subordonare, precum şi a încadrării personalului institutelor de studii avansate din România“, ca urmare a recomandărilor formulate de Curtea de Conturi în cadrul misiunii de audit financiar al exerciţiului bugetar 2018, precum şi „asumarea obligaţiilor institutului ca centru de excelenţă al Academiei Mondiale de Artă şi Ştiinţă - World Academy of Art and Science“, în vreme ce urgenţa a fost motivată de „posibilitatea înregistrării unor efecte negative semnificative, ca urmare a blocării unor activităţi şi proiecte care se află în derulare şi pentru care s-au alocat şi angajat fonduri bugetare în vederea implementării“. 50. Curtea constată că, în justificarea situaţiei extraordinare a cărei reglementare se impune prin adoptarea unei ordonanţe de urgenţă în domeniul institutelor de studii avansate din România, respectiv I.S.A.C.C.L., în preambulul actului normativ criticat, Guvernul se concentrează pe existenţa unei „legislaţii lacunare“, care necesită „clarificarea statutului, a regimului de funcţionare şi subordonare, precum şi a încadrării personalului institutelor de studii avansate din România“. Cu alte cuvinte, se pune problema emiterii în mod obligatoriu a unei ordonanţe de urgenţă care să „asigure condiţiile necesare funcţionării în cele mai bune condiţii a instituţiilor publice, astfel încât să poată fi atinse obiectivele avute în vedere de legiuitor la înfiinţarea acestor structuri“. Or, un astfel de motiv, indiferent cum este exprimat, nu poate constitui o situaţie extraordinară care să impună adoptarea unei ordonanţe de urgenţă. Funcţionarea instituţiilor publice se desfăşoară potrivit legislaţiei în vigoare, iar identificarea unor soluţii de eficientizare cu privire la statutul sau încadrarea personalului acestor instituţii nu poate fi calificată drept reglementare a cărei adoptare se impune în regim de urgenţă, întrucât nu se fundamentează pe existenţa unei situaţii extraordinare. Faptul că există posibilitatea producerii unor efecte negative „ca urmare a blocării unor activităţi şi proiecte care se află în derulare şi pentru care s-au alocat şi angajat fonduri bugetare“ rezultă din evaluarea modului în care sunt interpretate şi aplicate dispoziţiile legale în vigoare, precum şi a modului în care sunt exercitate competenţele proprii de către instituţia publică, precum şi de celelalte entităţi cu care acesta stabileşte relaţii de colaborare. Or, identificarea unor deficienţe în regimul de funcţionare a unei instituţii publice din România, care ar putea să fie cauzate de „o legislaţie lacunară“ în domeniu, poate constitui temeiul promovării de către Guvern a unui proiect de lege privind modificarea actualului cadru normativ în domeniul institutelor de studii avansate din România, însă nicidecum o situaţie extraordinară, care necesită remediere urgentă, în sensul art. 115 alin. (4) din Constituţie. 51. În continuare, Curtea reţine că în cuprinsul preambulului Guvernul nu justifică adoptarea actului normativ criticat în regimul derogator prevăzut de art. 115 alin. (4) din Constituţie, ci se limitează la a expune argumente care demonstrează doar necesitatea reglementării. Astfel, vorbeşte despre „stabilirea nivelului de ierarhizare a Institutului, în raport cu ordonatorul principal de credite“, „clarificarea statutului de instituţie publică de interes naţional cu specific diferit de cel al ordonatorului principal de credite“, „modul de salarizare a personalului instituţiei raportat la dispoziţiile legale în vigoare“, „asumarea obligaţiilor institutului ca centru de excelenţă al Academiei Mondiale de Artă şi Ştiinţă - World Academy of Art and Science“, pentru ca, în final, să constate „funcţionarea ineficientă a unor instituţii publice şi existenţa strict formală a acestora“. 52. Curtea apreciază că, deşi domeniul cercetărilor ştiinţifice asupra culturilor şi civilizaţiilor din spaţiul istoric al Levantului, protejarea arealelor geologice, biologice, geografice şi arheologice sau promovarea dialogului dintre popoarele din spaţiul istoric al Levantului vizează interese sociale şi culturale, care pot fi circumscrise unui anumit interes public, elementele invocate drept situaţii extraordinare, care să fie remediate în regim de urgenţă, nu reprezintă stări de fapt obiective, cuantificabile, independente de voinţa Guvernului, care ar pune în pericol un interes public, şi prin urmare nu întrunesc exigenţele prevăzute de art. 115 alin. (4) din Constituţie. Or, în condiţiile în care jurisprudenţa Curţii Constituţionale a statuat, cu privire la conceptul de „situaţie extraordinară“ şi conceptul de „urgenţă“, că acestea nu se suprapun cu motivarea utilităţii reglementării, a oportunităţii adoptării actului normativ sau cu scopul/raţiunea legiferării, este evident că situaţia extraordinară nu poate fi determinată de existenţa unui cadru legislativ lacunar, imprevizibil, iar urgenţa măsurii nu poate fi justificată de nevoia îmbunătăţirii acestui cadru sau de constatarea „existenţei strict formale“ a I.S.A.C.C.L. Sub acest aspect, Guvernul nu a respectat nici dispoziţiile art. 6 alin. (1) din Legea nr. 24/2000, potrivit cărora „Soluţiile pe care le cuprinde [n.r. actul normativ] trebuie să fie temeinic fundamentate, luându-se în considerare interesul social, politica legislativă a statului român şi cerinţele corelării cu ansamblul reglementărilor interne şi ale armonizării legislaţiei naţionale cu legislaţia comunitară şi cu tratatele internaţionale la care România este parte, precum şi cu jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului“. 53. Având în vedere argumentele expuse, Curtea constată că Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 66/2019 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 117/2017 privind înfiinţarea Institutului de Studii Avansate pentru Cultura şi Civilizaţia Levantului încalcă prevederile art. 115 alin. (4) din Constituţie. 54. Curtea Constituţională a statuat în mod constant în jurisprudenţa sa că viciul de neconstituţionalitate al unei ordonanţe simple sau al unei ordonanţe de urgenţă emise de Guvern nu poate fi acoperit prin aprobarea de către Parlament a ordonanţei respective. Legea care aprobă o ordonanţă de urgenţă neconstituţională este ea însăşi neconstituţională (a se vedea, în acest sens, cu titlu exemplificativ, Decizia nr. 584 din 13 iunie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 457 din 6 iulie 2007, Decizia nr. 421 din 9 mai 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 367 din 30 mai 2007, Decizia nr. 1.008 din 7 iulie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 507 din 23 iulie 2009, Decizia nr. 738 din 19 septembrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 690 din 8 octombrie 2012, Decizia nr. 55 din 5 februarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 136 din 25 februarie 2014, sau Decizia nr. 214 din 9 aprilie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 435 din 3 iunie 2019). 55. În ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate extrinsecă raportată la dispoziţiile art. 117 alin. (3) coroborate cu ale art. 76 alin. (1), respectiv ale art. 75 alin. (1) din Constituţie, Curtea apreciază necesară stabilirea naturii juridice a I.S.A.C.C.L. Potrivit art. 1 din Legea nr. 117/2017 privind înfiinţarea Institutului de Studii Avansate pentru Cultura şi Civilizaţia Levantului, astfel cum acesta a fost modificat prin art. unic pct. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 66/2019, I.S.A.C.C.L. este „o instituţie publică de specialitate, autonomă, de interes naţional, cu personalitate juridică“ şi „centru de excelenţă al Academiei Mondiale de Artă şi Ştiinţă - World Academy of Art and Science“. Institutul funcţionează, aşadar, ca instituţie publică, finanţată de la bugetul de stat, care are ca obiect principal de activitate cercetarea ştiinţifică a culturilor şi a civilizaţiilor din spaţiul istoric al Levantului şi ca obiective protejarea arealelor geologice, biologice, geografice şi arheologice reprezentative pentru patrimoniul cultural universal, de către comunităţile universitare în colaborare cu comunităţile locale, şi promovarea dialogului dintre popoarele din spaţiul istoric al Levantului [art. 2 alin. (1) din lege, astfel cum a fost modificat prin art. unic pct. 2 din ordonanţa de urgenţă]. Pentru îndeplinirea acestor obiective, Institutul colaborează cu „Academia Română, academii din străinătate, instituţii guvernamentale, organizaţii internaţionale, instituţii de învăţământ superior, institute şi centre de cercetare ştiinţifică, biblioteci, uniuni de creaţie, precum şi cu asociaţii şi organizaţii ale societăţii civile din ţară şi din străinătate“ [art. 2 alin. (2) din lege, astfel cum a fost modificat prin art. unic pct. 2 din ordonanţa de urgenţă]. 56. Potrivit art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea contenciosului administrativ nr. 544/2004, autoritatea publică este acel „organ de stat sau al unităţilor administrativ-teritoriale care acţionează, în regim de putere publică, pentru satisfacerea unui interes legitim public“. De asemenea, legea asimilează autorităţilor publice „persoanele juridice de drept privat care, potrivit legii, au obţinut statut de utilitate publică sau sunt autorizate să presteze un serviciu public, în regim de putere publică“. 57. Având în vedere statutul I.S.A.C.C.L., obiectul său de activitate, scopurile pentru care a fost creat, precum şi entităţile cu care institutul colaborează în vederea realizării menirii sale, Curtea constată că acesta este o instituţie publică de interes naţional, cu profil academic, având ca specialitate cercetarea ştiinţifică în domeniul culturii şi civilizaţiei. De asemenea, legea îi atribuie şi statutul de centru de excelenţă al Academiei Mondiale de Artă şi Ştiinţă. Or, niciunul dintre elementele enumerate nu demonstrează calitatea de autoritate publică administrativă a institutului, acesta nefiind nici organ de stat care acţionează în regim de putere publică şi nici persoană juridică de drept privat care, potrivit legii, deţine statut de utilitate publică sau este autorizată să presteze un serviciu public, în regim de putere publică. Cu toate că domeniul cercetărilor ştiinţifice asupra culturilor şi civilizaţiilor din spaţiul istoric al Levantului, protejarea arealelor geologice, biologice, geografice şi arheologice sau promovarea dialogului dintre popoarele din spaţiul istoric al Levantului vizează interese sociale şi culturale, care pot fi circumscrise unui anumit interes public, legiuitorul nu a acordat statut de utilitate publică şi nici nu a autorizat institutul să presteze un serviciu public. 58. Aşa fiind, Curtea constată că prin Legea nr. 117/2017 privind înfiinţarea Institutului de Studii Avansate pentru Cultura şi Civilizaţia Levantului nu s-a înfiinţat o autoritate administrativă autonomă, iar prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 66/2019 nu s-au reglementat atribuţiile unei atare autorităţi, astfel că nu poate fi reţinută critica raportată la dispoziţiile art. 117 alin. (3) din Constituţie, care prevăd că „Autorităţi administrative autonome se pot înfiinţa prin lege organică“. În mod implicit, nu sunt încălcate nici dispoziţiile constituţionale cuprinse în art. 75 alin. (1) referitoare la ordinea de sesizare a Camerelor Parlamentului în cazul adoptării unei legi care vizează înfiinţarea unei autorităţi administrative autonome, respectiv de modificare a statutului unei atare autorităţi, şi nici cele cuprinse în art. 76 alin. (1) referitoare la cvorumul de adoptare a legilor organice. 59. Faţă de temeinicia motivelor de neconstituţionalitate extrinsecă, reţinută prin raportare la dispoziţiile art. 115 alin. (4) din Constituţie, care afectează atât Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 66/2019 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 117/2017 privind înfiinţarea Institutului de Studii Avansate pentru Cultura şi Civilizaţia Levantului, cât şi legea privind aprobarea ordonanţei de urgenţă, în ansamblul lor, Curtea constată că nu mai este cazul să examineze criticile de neconstituţionalitate intrinsecă formulate de autorul obiecţiei de neconstituţionalitate (a se vedea mutatis mutandis Decizia nr. 82 din 15 ianuarie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 33 din 16 ianuarie 2009, Decizia nr. 355 din 23 mai 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 652 din 26 iulie 2018, Decizia nr. 76 din 30 ianuarie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 217 din 20 martie 2019, sau Decizia nr. 214 din 9 aprilie 2019, precitată). 60. Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 146 lit. a) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 11 alin. (1) lit. A.a), al art. 15 alin. (1) şi al art. 18 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Admite obiecţia de neconstituţionalitate formulată de Preşedintele României şi constată că Legea privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 66/2019 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 117/2017 privind înfiinţarea Institutului de Studii Avansate pentru Cultura şi Civilizaţia Levantului şi Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 66/2019 sunt neconstituţionale, în ansamblul lor. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Preşedintelui României, preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi prim-ministrului şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 3 iunie 2020. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent-şef, Mihaela Senia Costinescu ----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
