Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌──────────────┬───────────────────────┐
│Valer Dorneanu│- preşedinte │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Cristian │- judecător │
│Deliorga │ │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Daniel Marius │- judecător │
│Morar │ │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Livia Doina │- judecător │
│Stanciu │ │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Marieta Safta │- │
│ │prim-magistrat-asistent│
└──────────────┴───────────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Irina Ioana Kuglay. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 347 alin. (1) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Lucian Vasile Bara şi Ion Ovidiu Mihăiescu în Dosarul nr. 5.588/2/2018/a1 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală. Cauza formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 786D/2019. 2. La apelul nominal lipsesc părţile. Procedura de citare este legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate. În esenţă, distingând mai întâi în privinţa posibilelor sensuri ale criticilor de neconstituţionalitate, arată că, dacă critica de neconstituţionalitate constă în aceea că nu s-ar putea ataca separat chestiunea competenţei instanţei, atunci excepţia este inadmisibilă, întrucât se solicită Curţii Constituţionale să reglementeze separat o cale de atac, alta decât cea prevăzută de Codul de procedură penală. Dacă însă critica este în sensul că art. 347 din Codul de procedură penală nu ar prevedea deloc o cale de atac în privinţa competenţei instanţei, atunci excepţia este nefondată, întrucât chiar critica de neconstituţionalitate face obiectul examenului instanţei de control judiciar în calea de atac a contestaţiei. Se invocă în acest sens jurisprudenţa Curţii Constituţionale în care au fost examinate critici asemănătoare. Astfel, prin Decizia nr. 817 din 7 decembrie 2017, Curtea a reţinut explicit că orice chestiune ridicată în procedura de fond a camerei preliminare poate fi analizată de instanţa de control judiciar în calea de atac a contestaţiei. Ca urmare, dacă se are în vedere această ipoteză, excepţia este neîntemeiată, critica de neconstituţionalitate fiind rezultatul unei lecturi greşite a textului. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 4. Prin Încheierea din 14 martie 2019, pronunţată în Dosarul nr. 5.588/2/2018/a1, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 347 alin. (1) din Codul de procedură penală. Excepţia a fost ridicată de Lucian Vasile Bara şi Ion Ovidiu Mihăiescu în cadrul contestaţiilor „împotriva dispoziţiei cuprinse în Încheierea de cameră de consiliu din 29 ianuarie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti - Secţia I penală, (...), referitoare la excepţia de necompetenţă după calitatea persoanei“. 5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine că textul de lege criticat este neconstituţional în măsura în care se interpretează în sensul că nu permite formularea contestaţiei împotriva altor încheieri decât cele menţionate în art. 346 alin. (1)-(4^2), separat sau odată cu acestea, cu atât mai mult cu cât de modul în care sunt soluţionate aceste cereri de probe ori excepţiile invocate cu titlu de chestiuni preliminare depind hotărâtor conţinutul şi dispozitivul încheierilor la care face trimitere textul menţionat. 6. Se arată astfel că dispoziţiile art. 347 alin. (1) din Codul procedură penală nu îndeplinesc standardul de claritate cerut de o normă procesual-penală, ca o faţetă a principiului legalităţii, pentru a fi înţeleasă de către destinatarii ei şi aplicată în mod unitar de către organele judiciare penale. Astfel, din conţinutul acesteia nu rezultă dacă împotriva celorlalte încheieri emise în faza camerei preliminare se poate formula contestaţie, întrucât asemenea încheieri nu sunt dintre cele la care face trimitere dispoziţia criticată, respectiv dintre cele prevăzute în art. 346 alin. (1)-(4^2) din Codul de procedură penală. Textul criticat nu a fost pus în acord cu dispozitivul şi considerentele Deciziei Curţii Constituţionale nr. 802 din 5 decembrie 2017, iar din conţinutul său nu rezultă momentul procesual la care se soluţionează astfel de contestaţii şi nici durata termenului de contestaţie şi nici de la ce moment curge acesta, în condiţiile în care dispoziţiile art. 345 şi 346 din Codul de procedură penală nu prevăd obligativitatea comunicării acestora părţilor şi acuzării. 7. Se mai susţine că prevederile criticate încalcă accesul liber la justiţie, deoarece nu permit exercitarea unei căi de atac eficiente şi într-un termen cert împotriva celorlalte încheieri emise în faza camerei preliminare, separat de cele prin care se statuează asupra fondului obiectului camerei preliminare şi nici chiar împreună (printr-o interpretare restrictivă a textului). Totodată, acestea contravin şi prevederilor art. 16 din Constituţie privitoare la egalitatea în drepturi, întrucât creează în mod nejustificat un tratament discriminatoriu al cetăţenilor în faţa legii penale după cum au înţeles sau nu să formuleze şi cereri de probe relative la legalitatea administrării probelor şi la legalitatea actelor de urmărire penală. Se încalcă şi art. 53 din Constituţie, referitor la restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, întrucât restrângerea accesului la justiţie într-o atare situaţie nu este necesară într-o societate democratică, este disproporţionată faţă de situaţia care a determinat-o, generează o aplicare discriminatorie, aducând atingere existenţei dreptului prevăzut în art. 21 al Legii fundamentale. 8. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală apreciază că excepţia este neîntemeiată. Arată astfel că liberul acces la justiţie, consacrat de art. 21 din Constituţie, semnifică faptul că orice persoană poate sesiza instanţele judecătoreşti în cazul în care consideră că drepturile, libertăţile sau interesele sale legitime au fost încălcate, iar nu faptul că acest acces nu poate fi supus niciunei condiţionări, competenţa de a stabili reguli de desfăşurare a procesului în faţa instanţelor judecătoreşti revenind legiuitorului. Referitor la încheierea judecătorului de cameră preliminară de soluţionare a cererilor şi a excepţiilor ridicate de părţi sau invocate din oficiu, se arată că împotriva acesteia, conform art. 347 din Codul de procedură penală, se poate formula contestaţie, în termen de 3 zile de la comunicare. Competenţa de soluţionare aparţine judecătorului de cameră preliminară de la instanţa ierarhic superioară, iar încheierea pronunţată cu acest prilej este definitivă. Se apreciază că aceste aspecte nu sunt de natură a încălca normele constituţionale invocate de autorii excepţiei, care doresc exercitarea unei căi de atac împotriva celorlalte încheieri emise în faza camerei preliminare, separat de cele menţionate în art. 346 alin. (1)-(4^2) din Codul de procedură penală. 9. Se mai arată că dreptul la un proces echitabil, invocat în susţinerea excepţiei, reprezintă un standard constituţional a cărui îndeplinire este apreciată în funcţie de ansamblul procesului şi ţinând cont de specificul normelor procedurale aplicabile. Impunerea, prin lege, a unor exigenţe, cum ar fi instituirea unor termene sau condiţii procesuale, pentru valorificarea de către titular a dreptului său subiectiv, chiar dacă sunt condiţionări ale accesului liber la justiţie, are o solidă şi indiscutabilă justificare prin prisma finalităţii urmărite, constând în limitarea în timp a stării de incertitudine în derularea raporturilor juridice şi în restrângerea posibilităţilor de exercitare abuzivă a respectivului drept. 10. Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 11. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, raportul judecătorului-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 12. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 13. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie art. 347 alin. (1) din Codul de procedură penală, având următorul cuprins: „În termen de 3 zile de la comunicarea încheierilor prevăzute la art. 346 alin. (1)-(4^2), procurorul, părţile şi persoana vătămată pot face contestaţie. Contestaţia poate privi şi modul de soluţionare a cererilor şi a excepţiilor.“ 14. În susţinerea excepţiei se invocă încălcarea prevederilor constituţionale ale art. 1 alin. (5) care consacră principiul legalităţii, ale art. 21 alin. (1) şi (3) referitoare la accesul liber la justiţie şi ale art. 53 care reglementează condiţiile restrângerii exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi. 15. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că s-a mai pronunţat asupra aceluiaşi text de lege, în raport cu critici similare, care au vizat încălcarea principiului legalităţii şi a dreptului la un proces echitabil, determinate de pretinsa lipsă de claritate a art. 347 alin. (1) din Codul de procedură penală (în esenţă, autorii susţin că din cuprinsul textului „nu rezultă în mod explicit sau implicit posibilitatea formulării unei contestaţii în mod separat cu privire la cererile soluţionate în procedura de cameră preliminară, înaintea pronunţării încheierii finale în această etapă“). Astfel, prin Decizia nr. 817 din 7 decembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 208 din 7 martie 2018, Curtea a respins, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate. 16. În decizia precitată, Curtea a reţinut, mai întâi, cu privire la procedura în fond a camerei preliminare, că a fost reglementată „ca regulă, într-o structură tripartită - etapa măsurilor premergătoare (art. 344 din Codul de procedură penală), etapa soluţionării cererilor şi excepţiilor invocate («Procedura în camera preliminară» - art. 345 din Codul de procedură penală) şi etapa soluţionării obiectului procedurii în camera preliminară («Soluţiile»- art. 346 din Codul de procedură penală) (în acest sens, Decizia nr. 521 din 6 iulie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 864 din 1 noiembrie 2017, paragraful 18)“. 17. Curtea a caracterizat fiecare dintre aceste etape, arătând, în continuare, că, „prin excepţie de la regula potrivit căreia procedura în fond a camerei preliminare are o structură tripartită, legiuitorul a stabilit, în vederea asigurării celerităţii procedurii în camera preliminară, ca, atunci când nu se invocă cereri sau excepţii de către inculpat (personal sau prin apărător) sau nu se invocă excepţii de către judecător, din oficiu, cu privire la legalitatea sesizării instanţei, legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de către organele de urmărire penală, la expirarea termenului stabilit conform art. 344 alin. (2) şi (3) din Codul de procedură penală, judecătorul să treacă direct la etapa soluţionării obiectului procedurii în camera preliminară şi să dispună, prin încheiere, începerea judecăţii, fără citarea părţilor şi a persoanei vătămate şi fără participarea procurorului. Aceasta, întrucât părţile şi persoana vătămată nu au formulat nicio obiecţie (cerere/excepţie) cu privire la aspectele menţionate ce ar rezulta din actul de sesizare şi nici judecătorul nu a invocat, din oficiu, vreo excepţie, astfel încât să fie necesar a se dezbate în faţa judecătorului, în contradictoriu, pretenţii, apărări, susţineri. Încheierea prin care se dispune începerea judecăţii va fi comunicată părţilor, persoanei vătămate şi procurorului în vederea formulării contestaţiei, în temeiul art. 347 din Codul de procedură penală, în vederea asigurării unui control de legalitate al acesteia (în acest sens, Decizia nr. 521 din 6 iulie 2017, precitată, paragraful 18)“. 18. Curtea a reţinut însă că, „indiferent dacă au fost sau nu formulate cereri sau excepţii, în etapa soluţionării obiectului procedurii în camera preliminară, judecătorul de cameră preliminară va pronunţa o încheiere motivată prin care va decide fie soluţia de începere a judecăţii [când nu s-au ridicat excepţii cu privire la actul de sesizare sau la actele de urmărire penală; dacă au fost respinse toate excepţiile; dacă au fost excluse probe, însă procurorul şi-a menţinut dispoziţia de trimitere în judecată în această ipoteză, potrivit art. 346 alin. (5) din Codul de procedură penală, probele excluse nu vor fi avute în vedere la soluţionarea cauzei; judecătorul de cameră preliminară a constatat neregularităţi ale actului de sesizare, dar pot fi deduse obiectul şi limitele judecăţii], fie restituirea cauzei la parchet [când rechizitoriul este neregulamentar întocmit, iar neregularitatea nu a fost remediată de procuror în termenul prevăzut la art. 345 alin. (3) din Codul de procedură penală, dacă neregularitatea atrage imposibilitatea stabilirii obiectului sau limitelor judecăţii; dacă judecătorul de cameră preliminară a exclus toate probele administrate în cursul urmăririi penale; dacă procurorul solicită restituirea cauzei, în condiţiile art. 345 alin. (3) din Codul de procedură penală, ori nu răspunde în termenul prevăzut de aceleaşi dispoziţii]“. 19. În acest context, referitor la dispoziţiile art. 347 alin. (1) din Codul de procedură penală, Curtea a reţinut că acestea stabilesc faptul că „pot fi atacate cu contestaţie atât soluţiile propriu-zise ale procedurii de cameră preliminară (începerea judecăţii ori restituirea cauzei la parchet), cât şi modul de soluţionare a cererilor şi a excepţiilor (prin încheierea intermediară pronunţată în temeiul art. 345 din Codul de procedură penală)“. Curtea a invocat în acest sens şi Decizia nr. 18 din 17 ianuarie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 312 din 2 mai 2017, unde s-a statuat, în paragraful 19, că, „pe calea contestaţiei prevăzute de art. 347 din Codul de procedură penală, se asigură controlul de legalitate cu privire la o serie de încheieri finale pronunţate în procedura camerei preliminare, ca o garanţie a respectării cerinţelor principiului legalităţii procesului penal consacrat de art. 2 din Codul de procedură penală, care îşi are, la rândul său, temeiul în prevederile art. 1 alin. (5) din Constituţie referitor la principiul legalităţii. Scopul contestaţiei în procedura de cameră preliminară este acela de a îndrepta erorile de drept comise de judecătorul de cameră preliminară la verificarea, după trimiterea în judecată, a legalităţii sesizării instanţei, precum şi a legalităţii administrării probelor şi a efectuării actelor de către organele de urmărire penală, erori care trebuie remediate în cadrul aceleiaşi faze procesuale, având în vedere raţiunile pentru care a fost instituită procedura camerei preliminare. Asemenea erori de drept pot interveni, în egală măsură, în acele situaţii în care în procedura de cameră preliminară nu s-au formulat cereri şi excepţii şi nici nu s-au ridicat din oficiu excepţii“. 20. În aceste condiţii, Curtea a constatat că norma procesual penală criticată este suficient de clară şi precisă pentru a putea fi aplicată şi pentru a permite persoanelor interesate, care pot apela, la nevoie, la sfatul unui specialist, să prevadă într-o măsură rezonabilă, în circumstanţele speţei, consecinţele care pot rezulta dintr-un act determinat. Curtea a mai reţinut că, în soluţionarea contestaţiei formulate, în temeiul art. 347 alin. (1) din Codul de procedură penală, analizând legalitatea şi temeinicia soluţiilor dispuse în fondul camerei preliminare şi, eventual, modul de soluţionare a cererilor şi excepţiilor invocate de părţi şi persoana vătămată, este evident că judecătorul de la instanţa ierarhic superioară va avea în vedere toate criticile invocate de contestatori cu privire la desfăşurarea concretă a procedurii de cameră preliminară în primă instanţă, inclusiv aspectele referitoare la măsurile administrative luate de judecătorul de cameră preliminară în cadrul acestei proceduri (...), modul în care judecătorul de cameră preliminară a rezolvat orice chestiune de ordin procedural, altele decât cele invocate pe calea cererilor sau excepţiilor formulate de părţi şi persoana vătămată, de vreme ce aceste aspecte stau la baza legalităţii soluţiilor dispuse prin încheierile prevăzute de art. 345 şi art. 346 din Codul de procedură penală“. Prin urmare, Curtea a concluzionat că norma procesual penală criticată nu aduce atingere dreptului constituţional şi convenţional la un proces echitabil. 21. Aceste considerente sunt deplin aplicabile şi în prezenta cauză, unde, aşa cum explică şi instanţa de judecată, încheierea vizată prin ridicarea excepţiei „nu reprezintă o încheiere finală dată în procedura de cameră preliminară, ci o încheiere intermediară, care constată măsurile dispuse în vederea exercitării controlului ce formează obiectul propriu-zis al procedurii de cameră preliminară. Este adevărat că, în considerentele respectivei încheieri, judecătorul de cameră preliminară s-a pronunţat asupra chestiunii ce vizează competenţa de soluţionare a cauzei în primă instanţă, însă respectivul fapt nu atrage posibilitatea exercitării separate a unei căi de atac, soluţia dată asupra excepţiei de necompetenţă materială urmând a fi examinată de instanţa de control judiciar în cadrul şi în măsura în care se va exercita contestaţie împotriva încheierii prevăzute la art. 346 Cod procedură penală“ (fila 7 din încheierea de sesizare). Aceste considerente dau expresie sensului univoc al normei criticate, aşa cum a fost reţinut şi în jurisprudenţa Curţii Constituţionale citată. 22. În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 53 - Restrângerea exerciţiului unor drepturi şi al unor libertăţi, distinct invocate în prezenta cauză, Curtea constată că nu sunt incidente, întrucât nu este în discuţie restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi fundamentale. 23. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Lucian Vasile Bara şi Ion Ovidiu Mihăiescu în Dosarul nr. 5.588/2/2018/a1 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală şi constată că dispoziţiile art. 347 alin. (1) din Codul de procedură penală sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 8 aprilie 2021. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Prim-magistrat-asistent, Marieta Safta ----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
