Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Marian Enache │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mihaela Ciochină │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Dimitrie-Bogdan │- judecător │
│Licu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristina Teodora │- │
│Pop │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Nicoleta-Ecaterina Eucarie. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 96 alin. (2) din Codul penal, excepţie ridicată de Ion Petrăchiuţă în Dosarul nr. 32.650/212/2018 al Tribunalului Constanţa - Secţia penală şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 487 D/2020. 2. La apelul nominal lipseşte autorul excepţiei. Procedura de înştiinţare este legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca inadmisibilă. În acest sens, susţine că autorul excepţiei critică dispoziţiile legale invocate în raport cu alte dispoziţiile legale, respectiv cu cele ale art. 19 alin. (5) din Codul de procedură penală, şi nu prin raportarea lor la normele constituţionale. Totodată, afirmă că autorul excepţiei de neconstituţionalitate invocă în susţinerea acesteia împrejurări de fapt ale cauzei, precum şi circumstanţe personale, a căror analiză este de competenţa exclusivă a instanţei judecătoreşti învestite să soluţioneze cauza penală în care această excepţie a fost invocată. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 4. Prin Încheierea din 31 martie 2020, pronunţată în Dosarul nr. 32.650/212/2018, Tribunalul Constanţa - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 96 alin. (2) din Codul penal, excepţie ridicată de Ion Petrăchiuţă într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei contestaţii formulate de autorul excepţiei împotriva unei sentinţe penale prin care a fost revocată suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei cu închisoarea dispuse împotriva aceluiaşi autor. 5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine că dispoziţiile art. 96 alin. (2) din Codul penal creează discriminare între persoanele condamnate, în cazul cărora menţinerea suspendării executării pedepsei sub supraveghere este condiţionată de îndeplinirea integrală a obligaţiilor civile stabilite prin hotărârea judecătorească de condamnare, în raport cu cele trase la răspundere civilă delictuală, care nu sunt supuse unei astfel de constrângeri. Totodată, se susţine că simplul fapt că autorul excepţiei a avut o sursă de venit nu denotă reaua-credinţă în îndeplinirea obligaţiilor civile stabilite prin hotărârea de condamnare, câtă vreme acesta a achitat două treimi din aceste prejudicii, a avut în îngrijire doi copii şi a avut de achitat rate la contractul de credit. 6. Tribunalul Constanţa - Secţia penală arată că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Menţionează, în acest sens, că dispoziţiile art. 19 alin. (5) din Codul de procedură penală şi cele ale art. 96 alin. (2) din Codul penal vizează persoane care se află în situaţii juridice diferite; prevederile art. 96 alin. (2) din Codul penal reglementează cu privire la plata prejudiciilor civile de către persoanele condamnate, ulterior pronunţării hotărârii judecătoreşti definitive de condamnare, în timp ce prevederile art. 19 alin. (5) din Codul de procedură penală, conform cărora „repararea prejudiciului material şi moral se face potrivit dispoziţiilor legii civile“ au în vedere faza judecăţii. Pentru aceste motive, susţine că textul criticat nu contravine dispoziţiilor constituţionale ale art. 16 alin. (1). 7. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 8. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 9. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 10. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 96 alin. (2) din Codul penal, care au următorul cuprins: „Dacă până la expirarea termenului de supraveghere persoana supravegheată nu îndeplineşte integral obligaţiile civile stabilite prin hotărâre, instanţa revocă suspendarea şi dispune executarea pedepsei, afară de cazul în care persoana dovedeşte că nu a avut nicio posibilitate să le îndeplinească.“ 11. În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, textul legal criticat contravine prevederilor constituţionale ale art. 16 alin. (1) referitor la principiul egalităţii în drepturi. 12. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că, deşi dispoziţiile art. 96 alin. (2) din Codul penal nu au mai constituit obiectul controlului de constituţionalitate, critici similare au fost formulate cu privire la dispoziţiile art. 100 alin. (1) lit. c) din Codul penal, care prevăd o condiţie similară ce trebuie îndeplinită în vederea liberării condiţionate în cazul pedepsei închisorii. 13. Cu privire la acestea, Curtea Constituţională a pronunţat Decizia nr. 57 din 2 februarie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 366 din 17 mai 2017, şi Decizia nr. 308 din 25 mai 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 736 din 10 august 2023, prin care a respins, ca neîntemeiate, excepţiile de neconstituţionalitate invocate. 14. Prin deciziile anterior menţionate, Curtea a reţinut, referitor la îndeplinirea integrală a obligaţiilor civile stabilite prin hotărârea de condamnare, că această cerinţă trebuie îndeplinită de cel condamnat numai dacă acţiunea civilă a fost exercitată în cadrul procesului penal, fiind reflectată, în consecinţă, în hotărârea de condamnare şi în afară de cazul când dovedeşte că nu a avut nicio posibilitate să le îndeplinească (a se vedea Decizia nr. 308 din 25 mai 2023, paragraful 16). 15. Totodată, Curtea a constatat că urmările săvârşirii unei infracţiuni se circumscriu, pe de o parte, lezării valorii sociale ocrotite de legea penală, iar, pe de altă parte, provocării unui prejudiciu moral sau material. Curtea a reţinut, de asemenea, că apărarea valorilor sociale lezate prin săvârşirea infracţiunii se face prin acţiunea penală, care, potrivit art. 14 alin. (1) din Codul de procedură penală, are ca obiect tragerea la răspundere penală a persoanelor care au săvârşit infracţiuni, iar repararea prejudiciului se realizează prin acţiunea civilă formulată de persoana vătămată, care, potrivit art. 19 alin. (1) din acelaşi act normativ, are ca obiect tragerea la răspundere civilă delictuală a persoanelor responsabile, potrivit legii civile, pentru prejudiciul produs prin comiterea faptei care face obiectul acţiunii penale (a se vedea Decizia nr. 308 din 25 mai 2023, paragraful 17). 16. Având în vedere aceste aspecte, Curtea a reţinut că principiul general care guvernează răspunderea penală şi răspunderea civilă este acela al vinovăţiei făptuitorului, în cazul analizat reflectată în săvârşirea unei fapte pedepsite de legea penală. Astfel, se poate susţine că pedeapsa cu închisoarea dispusă prin hotărârea de condamnare vine să compenseze prejudiciul adus valorii sociale lezate prin săvârşirea faptei penale, iar îndeplinirea obligaţiilor civile stabilite prin hotărârea de condamnare vine să compenseze prejudiciul concret creat prin săvârşirea aceleiaşi fapte penale. Pe de altă parte, compensarea prejudiciului creat prin săvârşirea faptei penale exprimă inclusiv cerinţele de dreptate şi echitate, în sensul că partea care a suferit un prejudiciu material sau moral îşi vede compensată în acest mod pierderea/suferinţa (a se vedea Decizia nr. 308 din 25 mai 2023, paragraful 18). 17. Totodată, Curtea a observat că îndeplinirea integrală a obligaţiilor civile stabilite prin hotărârea de condamnare este circumstanţiată, tocmai din perspectiva posibilităţilor financiare individuale ale fiecărei persoane vizate, aceasta având posibilitatea să dovedească faptul că nu a avut resursele materiale necesare îndeplinirii obligaţiilor civile. Astfel, neîndeplinirea acestei condiţii va putea fi constatată doar dacă persoana în cauză nu îşi îndeplineşte cu rea-credinţă obligaţiile civile stabilite prin hotărârea de condamnare, iar nu în toate cazurile, indiferent de existenţa sau inexistenţa resurselor materiale (a se vedea Decizia nr. 308 din 25 mai 2023, paragraful 19). 18. Analizând considerentele de principiu statuate prin jurisprudenţa mai sus invocată, Curtea constată că acestea sunt aplicabile mutatis mutandis şi în prezenta cauză. 19. Mai mult, Curtea reţine că stabilirea condiţiilor în care poate fi revocată suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi a mijloacelor de stimulare a persoanelor în favoarea cărora a fost dispusă această formă de individualizare a pedepsei în vederea îndeplinirii scopurilor acesteia constituie atributul exclusiv al legiuitorului, care prevede aceste pedepse conform politicii penale a statului, în temeiul dispoziţiilor constituţionale ale art. 61 alin. (1) din Constituţie, suspendarea executării pedepsei sub supraveghere nefiind un drept al persoanelor care comit fapte prevăzute de legea penală, ci doar o vocaţie pe care o au, ex lege. 20. În aceste condiţii, Curtea constată că cele două categorii de persoane invocate de autorul excepţiei, respectiv persoanele condamnate, în cazul cărora menţinerea suspendării executării sub supraveghere este condiţionată de îndeplinirea integrală a obligaţiilor civile stabilite prin hotărârea judecătorească de condamnare, şi cele trase la răspundere civilă delictuală, care nu sunt supuse unei astfel de constrângeri, se află în situaţii diferite, cele dintâi având calitatea de persoane condamnate pentru comiterea unor infracţiuni, iar cele din urmă fiind trase la răspundere civilă delictuală în condiţiile ce reglementează această formă a răspunderii juridice. În consecinţă, obligaţia de plată a despăgubirilor stabilită în sarcina celor dintâi este impusă print-o hotărâre penală, de către o instanţă penală, în timp ce obligaţia de plată a obligaţiilor civile stabilită în sarcina celor din urmă este impusă acestora printr-o hotărâre judecătorească pronunţată de o instanţă civilă. 21. Or, diferenţele anterior menţionate constituie criterii obiective, ce justifică reglementarea unui regim juridic diferit sub aspectul obligaţiei de plată a despăgubirilor civile stabilite în sarcina unor astfel de persoane, motiv pentru care dispoziţiile art. 96 alin. (2) din Codul penal nu contravin prevederilor art. 16 alin. (1) din Constituţie. În acest sens, în jurisprudenţa sa, spre exemplu, prin Decizia nr. 1.154 din 13 septembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 790 din 8 noiembrie 2011, şi Decizia nr. 99 din 16 martie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 753 din 18 august 2023, paragraful 16, Curtea Constituţională a stabilit că „discriminarea“ presupune a trata diferit, fără o justificare obiectivă şi rezonabilă, persoane aflate în situaţii similare, o asemenea situaţie intervenind în cazul în care distincţia nu urmăreşte un scop legitim sau nu există un raport rezonabil de proporţionalitate între mijloacele utilizate şi scopul urmărit. 22. În ceea ce priveşte ipoteza concretă invocată de autorul excepţiei de neconstituţionalitate - conform căreia faptul că acesta a avut o sursă de venit nu denotă reaua-credinţă în îndeplinirea obligaţiilor civile stabilite prin hotărârea de condamnare, câtă vreme el a achitat două treimi din aceste prejudicii, a avut în îngrijire doi copii şi a avut de achitat rate la contractul de credit -, aceasta constituie o problemă de interpretare şi aplicare a dispoziţiilor legale criticate, operaţiuni ce excedează competenţei instanţei de contencios constituţional, fiind de competenţa exclusivă a organelor judiciare. Pentru aceste motive, Curtea nu poate analiza critica de neconstituţionalitate anterior arătată. 23. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Ion Petrăchiuţă în Dosarul nr. 32.650/212/2018 al Tribunalului Constanţa - Secţia penală şi constată că dispoziţiile art. 96 alin. (2) din Codul penal sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Tribunalului Constanţa - Secţia penală şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 25 aprilie 2024. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE MARIAN ENACHE Magistrat-asistent, Cristina Teodora Pop -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
