Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Marian Enache │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mihaela Ciochină │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Dimitrie-Bogdan │- judecător │
│Licu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Laura-Iuliana │- judecător │
│Scântei │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mihaela Ionescu │- │
│ │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Nicoleta-Ecaterina Eucarie. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 102 alin. (2) şi (3) şi ale art. 281 alin. (2) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Younes Ziad în Dosarul nr. 597/57/2015 al Curţii de Apel Alba Iulia - Secţia penală şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 182D/2020. 2. La apelul nominal răspunde, pentru autorul excepţiei, domnul avocat Dan Cristian Moş, având împuternicire avocaţială depusă la dosar. Lipsesc celelalte părţi. Procedura de înştiinţare este legal îndeplinită. Magistratul-asistent referă asupra cauzei şi arată că, pentru a asigura traducerea pentru autorul excepţiei, Younes Ziad, pe parcursul soluţionării excepţiei de neconstituţionalitate de către Curtea Constituţională, s-a prezentat domnul Adrian Eduard Nicolaescu, interpret autorizat de limba franceză. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul apărătorului prezent, care solicită admiterea excepţiei de neconstituţionalitate, reiterând motivele de neconstituţionalitate formulate prin notele scrise aflate la dosar. 4. Având cuvântul, reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate. În acest sens, reţine că regimul juridic al nulităţilor, sub aspectul cazurilor şi al termenului în care pot fi invocate, reprezintă opţiunea legiuitorului potrivit politicii sale penale. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 5. Prin Încheierea din 5 decembrie 2019 (astfel cum a fost îndreptată prin Încheierea penală nr. 10 din 6 februarie 2020), pronunţată în Dosarul nr. 597/57/2015, Curtea de Apel Alba Iulia - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 102 alin. (2) şi (3) şi ale art. 281 alin. (2) din Codul de procedură penală. Excepţia a fost ridicată de Younes Ziad, având calitatea de inculpat într-o cauză penală în care a solicitat să se constate, în principal, nulitatea absolută a urmării penale şi, în temeiul art. 102 alin. (2) din Codul de procedură penală, excluderea în materialitatea lor de la dosarul cauzei a probelor administrate, iar, în secundar, nulitatea absolută a măsurilor de supraveghere tehnică privite ca procedee probatorii şi, în temeiul aceloraşi norme procesual penale menţionate anterior, excluderea în materialitatea lor de la dosarul cauzei a mijloacelor de probă rezultate din acestea, precum şi a tuturor proceselor-verbale de imprimare a conţinutului convorbirilor purtate pe e-mail. 6. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autoarea acesteia precizează, în prealabil, că examenul de conformitate a dispoziţiilor procesuale criticate în raport cu normele constituţionale invocate urmează să fie realizat din perspectiva particulară a Deciziei Curţii Constituţionale nr. 26 din 16 ianuarie 2019, prin care s-a constatat existenţa unui conflict juridic de natură constituţională între Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Parlamentul României, pe de-o parte, şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi celelalte instanţe judecătoreşti, pe de altă parte, generat de încheierea între Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Serviciul Român de Informaţii a Protocolului nr. 00750 din 4 februarie 2009, prin care s-a stabilit că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi celelalte instanţe judecătoreşti, precum şi Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi unităţile subordonate vor verifica, în cauzele pendinte, în ce măsură s-a produs o încălcare a dispoziţiilor referitoare la competenţa materială şi după calitatea persoanei a organului de urmărire penală şi vor dispune măsurile legale corespunzătoare. De asemenea, menţionează că, în cauză, probele a căror nulitate s-a solicitat a fi constatată s-au administrat în perioada de valabilitate a protocolului ce a făcut obiectul controlului de constituţionalitate, iar, pentru respectarea Deciziei Curţii Constituţionale nr. 26 din 16 ianuarie 2019, instanţa trebuie să verifice dacă, în mod substanţial, mijloacele de probă din cauză contravin Constituţiei, respectiv dacă sprijinul acordat de Serviciul Român de Informaţii la efectuarea interceptărilor şi înregistrărilor încalcă principiul constituţional al separaţiei funcţionale dintre serviciile secrete şi organele de urmărire penală. Invocă în acest sens paragrafele 162, 192 şi 193 din Decizia Curţii Constituţionale nr. 26 din 16 ianuarie 2019. Totodată, reţine că, sub imperiul Codului de procedură penală anterior, era general acceptată şi considerată echitabilă procedura pronunţării instanţei cu privire la legalitatea şi loialitatea probelor odată cu decizia asupra fondului cauzei. Reţine că, pentru faza judecăţii, actualul Cod de procedură penală nu prevede o etapă prealabilă cercetării fondului, în care să fie dezbătută şi soluţionată problema legalităţii probelor. Mai mult, arată că ambele coduri reglementează în mod similar procedura căilor de atac, finalizate cu decizii prin care sunt examinate toate problemele de legalitate sau temeinicie ale hotărârii şi ale încheierilor premergătoare. Apreciază că nu există vreun temei în textul legii procesual penale actuale care să impună ca legalitatea mijloacelor de probă să fie examinată în alt moment decât cel în care era examinată sub vechiul cod, acesta putând fi, teoretic, în cazul în care judecata se află în etapa fondului, chiar sentinţa primei instanţe. Susţine că, în pofida celor expuse, o soluţie în care instanţa se pronunţă asupra unei cereri de excludere a unor probe doar prin hotărâre asupra fondului sau, mai mult, prin decizia prin care se soluţionează apelul ridică probleme sub aspectul respectării dreptului la un proces echitabil. În acest sens, invocă Decizia nr. 250 din 16 aprilie 2019, paragrafele 24-29 şi 46-48, apreciind că argumentele reţinute în considerentele citate sunt pe deplin aplicabile şi în ipoteza invocării în cursul judecării fondului cauzei sau a căii de atac a excepţiei nulităţii absolute a unor probe, în vederea asigurării caracterului echitabil al procesului şi exercitării efective a dreptului la apărare. În consecinţă, susţine că, în situaţia în care instanţa se pronunţă asupra cererii de excludere a unor probe doar prin hotărârea de soluţionare a fondului, efectul excluderii probelor ar putea fi doar unul teoretic, nemaifiind posibilă înlăturarea lor fizică de la dosarul cauzei, contrar deciziei Curţii Constituţionale. În faţa instanţei de judecată, cu ocazia exprimării punctelor de vedere ale părţilor şi procurorului asupra excepţiei de neconstituţionalitate invocate, autorul excepţiei a susţinut că normele procesual penale criticate sunt constituţionale numai în măsura în care încheierea prin care se constată nulitatea unor mijloace de probă şi se exclud acestea din dosar ar putea fi atacată separat de hotărârea finală, prin exercitarea căii de atac a contestaţiei. 7. Curtea de Apel Alba Iulia - Secţia penală apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este întemeiată. În acest sens, reţine că, prin Decizia nr. 21 din 29 octombrie 2019, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, a fost respinsă, ca inadmisibilă, sesizarea prin care s-a solicitat pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept: „În interpretarea art. 1 alin. (2) raportat la art. 10 alin. (2), art. 102 alin. (2) şi (3) şi art. 281 alin. (2) din Codul de procedură penală, în situaţia în care este invocată nulitatea absolută cu consecinţa excluderii unor mijloace de probă, este respectat dreptul la un proces echitabil dacă instanţa se pronunţă asupra nulităţii printr-o hotărâre separată (încheiere), anterioară celei prin care soluţionează fondul cauzei?“ Totodată, reţine că deciziile Curţii Constituţionale nr. 302 din 4 mai 2017, nr. 802 din 5 decembrie 2017 şi nr. 26 din 16 ianuarie 2019 nu statuează cu privire la actul prin care instanţa trebuie să se pronunţe asupra cererilor de constatare a nulităţii absolute şi nici cu privire la o eventuală obligaţie a instanţei de a se pronunţa printr-o încheiere distinctă de hotărârea prin care se soluţionează fondul cauzei. Apreciază că, deşi dispoziţiile art. 281 alin. (2) din Codul de procedură penală nu impun instanţei obligaţia de a se pronunţa asupra cererilor de constatare a nulităţii absolute printr-o încheiere distinctă de hotărârea prin care se soluţionează fondul cauzei, pentru respectarea dreptului la un proces echitabil, garantat de art. 6 din Convenţia europeană a drepturilor omului, este necesar ca instanţa să se pronunţe printr-o astfel de încheiere. Consideră că şi considerentele Deciziei Curţii Constituţionale nr. 22 din 18 ianuarie 2018, prin care s-a admis excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 102 alin. (3) din Codul de procedură penală şi s-a constatat că acestea „sunt constituţionale în măsura în care prin sintagma «excluderea probei», din cuprinsul lor, se înţelege şi eliminarea mijloacelor de probă din dosarul cauzei“, impun instanţei obligaţia să se pronunţe atât asupra cererilor de constatare a nulităţii unor procedee probatorii sau mijloace de probă administrate în cursul urmăririi penale, cât şi de a dispune excluderea lor din materialul probator, precum şi eliminarea lor fizică, imediat după invocarea şi constatarea nulităţii, tocmai pentru ca efectele menţinerii la dosar a probelor nelegal administrate să fie înlăturate. Arată că, în sprijinul soluţiei ca instanţa să se pronunţe asupra cererii de constatare a nulităţii absolute a unor mijloace de probă administrate sau a unor procedee probatorii din cursul urmăririi penale printr-o încheiere distinctă de hotărârea prin care se soluţionează cauza pe fond, sunt şi considerentele Deciziei Curţii Constituţionale nr. 250 din 16 aprilie 2019, prin care s-a admis excepţia de neconstituţionalitate şi s-a constatat că dispoziţiile art. 377 alin. (4) teza întâi şi ale art. 386 alin. (1) din Codul de procedură penală sunt constituţionale în măsura în care instanţa de judecată se pronunţă cu privire la schimbarea încadrării juridice date faptei prin actul de sesizare printr-o hotărâre judecătorească care nu soluţionează fondul cauzei. Apreciază că s-ar pune în discuţie şi încălcarea dispoziţiilor art. 16 din Constituţie, existând o situaţie discriminatorie între inculpaţi în cazul în care constatarea nulităţii unor mijloace de probă şi excluderea acestora din dosar se dispune doar prin sentinţă, la finalul judecăţii în prima instanţă, sau doar prin decizia definitivă pronunţată în apel, când mijloacele de probă rămân la dosar şi ar putea influenţa convingerea judecătorului, faţă de cazul când constatarea nulităţii unor mijloace de probă şi excluderea acestora din dosar au loc în procedura de cameră preliminară, astfel că, pe parcursul judecăţii, acestea nu se mai află la dosarul cauzei şi nu pot influenţa convingerea judecătorului. Cât priveşte solicitarea autorului excepţiei potrivit căreia instanţa de control constituţional trebuie să constate că prevederile criticate sunt constituţionale numai în măsura în care încheierea prin care se constată nulitatea unor mijloace de probă şi se exclud acestea din dosar ar putea fi atacată separat de hotărârea finală, prin exercitarea căii de atac a contestaţiei, apreciază că, raportat la obiectul cererilor soluţionate prin încheiere, respectarea dispoziţiilor constituţionale este pe deplin asigurată prin posibilitatea exercitării căii de atac a apelului împotriva încheierii odată cu apelul împotriva sentinţei prin care s-a soluţionat cauza în fond, în conformitate cu art. 408 alin. (2) din Codul de procedură penală, posibilitatea exercitării unei căi separate de atac reprezentând o excepţie de la această regulă, excepţie justificată prin dezideratul protejării unor drepturi de o importanţă deosebită, cum ar fi situaţia contestaţiilor împotriva încheierilor prin care se dispun măsuri asigurătorii în cursul judecăţii. 8. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 9. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au transmis punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 10. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 11. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 102 alin. (2) şi (3) şi ale art. 281 alin. (2) din Codul de procedură penală, care au următorul cuprins: - Art. 102 alin. (2) şi (3): „(2) Probele obţinute în mod nelegal nu pot fi folosite în procesul penal. (3) Nulitatea actului prin care s-a dispus sau autorizat administrarea unei probe ori prin care aceasta a fost administrată determină excluderea probei.“; – Art. 281 alin. (2): „(2) Nulitatea absolută se constată din oficiu sau la cerere.“ 12. În susţinerea neconstituţionalităţii normelor criticate, autoarea excepţiei invocă atât prevederile constituţionale ale art. 21 alin. (3) referitor la dreptul la un proces echitabil şi ale art. 24 alin. (1) privind dreptul la apărare, cât şi dispoziţiile art. 6 paragraful (1) şi paragraful (3) lit. a) referitor la dreptul la un proces echitabil din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. 13. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că, prin formularea motivelor de neconstituţionalitate, autorul solicită, în esenţă, ca instanţa de control constituţional să constate că normele procesual penale criticate sunt constituţionale în măsura în care - în situaţia în care este invocată nulitatea absolută cu consecinţa excluderii unor mijloace de probă - instanţa de judecată se pronunţă asupra nulităţii printr-o hotărâre separată (încheiere), anterioară celei prin care soluţionează fondul cauzei. 14. În raport cu criticile astfel formulate, Curtea reţine că, în cauză, prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Alba Iulia - Secţia penală, la data de 5 septembrie 2019, autorul excepţiei a solicitat să se constate, în principal, nulitatea absolută a urmării penale desfăşurate în Dosarul penal nr. 23/P/2014 al Direcţiei Naţionale Anticorupţie - ST Alba Iulia, ca urmare a realizării acesteia cu sprijinul Serviciului Român de Informaţii, şi, în consecinţă, în temeiul art. 102 alin. (2) din Codul de procedură penală, să se excludă în materialitatea lor de la dosarul cauzei toate probele administrate în faza de urmărire penală, iar, în secundar, să se constate nulitatea absolută a măsurilor de supraveghere tehnică privite ca procedee probatorii şi, în temeiul art. 102 alin. (2) din Codul de procedură penală, să se dispună excluderea în materialitatea lor de la dosarul cauzei a mijloacelor de probă rezultate din acestea, respectiv cele rezultate din punerea în executare a mandatului de supraveghere tehnică, emis în baza Încheierii penale nr. 11 din 13 martie 2015, precum şi a tuturor proceselor-verbale de imprimare a conţinutului convorbirilor purtate pe e-mail. 15. Prin Încheierea din 13 noiembrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia - Secţia penală în Dosarul nr. 597/57/2015, instanţa a admis în parte cererea formulată de autorul excepţiei de neconstituţionalitate, a constatat nulitatea absolută a actelor de punere în executare a unor mandate de supraveghere tehnică, a constatat nulitatea absolută a tuturor actelor de punere în executare a ordonanţelor emise de Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Alba Iulia, iar, în baza art. 102 alin. (2)-(4) din Codul de procedură penală, a exclus din materialul probator toate procesele-verbale de consemnare a activităţilor de supraveghere tehnică, a dispus excluderea fizică de la dosar a tuturor mijloacelor de probă a căror nulitate a fost constatată, precum şi a suporturilor care conţineau rezultatul măsurilor de supraveghere tehnică înaintate Curţii de Apel Alba Iulia odată cu dosarul de urmărire penală. Totodată, instanţa de judecată a constatat nulitatea absolută a ordonanţei emise de Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Alba Iulia şi a raportului de constatare tehnico-ştiinţifică întocmit de Institutul pentru Tehnologii Avansate, a exclus acest raport din materialul probator şi a dispus excluderea fizică a acestuia de la dosar. Curtea observă că, în motivarea soluţiei sale, instanţa de judecată a invocat atât soluţia, cât şi considerentele deciziilor Curţii Constituţionale nr. 383 din 27 mai 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 535 din 17 iulie 2015, nr. 51 din 16 februarie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 190 din 14 martie 2016, nr. 302 din 4 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 566 din 17 iulie 2017, nr. 802 din 5 decembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 116 din 6 februarie 2018, nr. 22 din 18 ianuarie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 177 din 26 februarie 2018, nr. 26 din 16 ianuarie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 193 din 12 martie 2019, şi nr. 250 din 16 aprilie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 500 din 20 iunie 2019. 16. Cu privire la admisibilitatea excepţiei de neconstituţionalitate, Curtea reaminteşte jurisprudenţa sa potrivit căreia „legătura cu soluţionarea cauzei“, în sensul art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, presupune atât aplicabilitatea textului criticat în cauza dedusă judecăţii, cât şi necesitatea invocării excepţiei de neconstituţionalitate în scopul restabilirii stării de legalitate, condiţii ce trebuie întrunite cumulativ pentru a fi satisfăcute exigenţele pe care le impun aceste dispoziţii legale în privinţa pertinenţei excepţiei de neconstituţionalitate în desfăşurarea procesului (a se vedea Decizia nr. 438 din 8 iulie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 600 din 12 august 2014). Prin urmare, condiţia relevanţei excepţiei de neconstituţionalitate, respectiv a incidenţei textului de lege criticat în soluţionarea cauzei aflate pe rolul instanţei judecătoreşti, nu trebuie analizată in abstracto, ci trebuie verificat, în primul rând, interesul procesual al invocării excepţiei de neconstituţionalitate, mai ales prin prisma efectelor unei eventuale constatări a neconstituţionalităţii textului de lege criticat. 17. Astfel, în contextul analizei admisibilităţii excepţiei de neconstituţionalitate, Curtea reţine că, în cauză, autorul excepţiei a invocat nulitatea absolută a unor procedee probatorii şi a solicitat excluderea fizică de la dosarul cauzei a mijloacelor de probă rezultate din acestea, iar instanţa de judecată, în baza art. 102 alin. (2)-(4) din Codul de procedură penală, s-a pronunţat asupra nulităţii şi a excluderii fizice a acestora printr-o încheiere separată, anterior pronunţării hotărârii prin care urma să soluţioneze fondul cauzei. În aceste condiţii, Curtea reţine că motivele de neconstituţionalitate formulate în susţinerea prezentei excepţii de neconstituţionalitate relevă doar o situaţie ipotetică în care s-ar putea constata că norma procesual penală este lovită de un viciu de neconstituţionalitate. 18. Mai mult, Curtea constată că motivele de neconstituţionalitate formulate de autor relevă o problemă de interpretare şi aplicare a normelor procesual penale criticate. Interpretarea legilor este operaţiunea raţională, indispensabilă în procesul aplicării şi respectării acestora, având ca scop clarificarea înţelesului normelor juridice sau a câmpului lor de aplicare (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 1.560 din 7 decembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 139 din 24 februarie 2011), iar, în procesul de soluţionare a cauzelor cu care au fost învestite, această operaţiune este realizată de instanţele judecătoreşti, în mod necesar, prin recurgerea la metodele interpretative. 19. În cauză, Curtea reţine că normele procesual penale ale art. 102 alin. (2) şi (3) şi ale art. 281 alin. (2) reglementează cu privire la regimul nulităţii absolute, respectiv în materia excluderii probelor obţinute în mod nelegal, astfel că, interpretând şi aplicând dispoziţiile menţionate, instanţa de judecată are în vedere cadrul (sistemul) din care fac parte acestea, astfel încât, prin interpretarea sistematică a normelor incidente cadrului legal în materie, să stabilească în mod corect şi coerent sensul legii, având în vedere, totodată, şi deciziile instanţei de control constituţional prin care s-a constatat neconstituţionalitatea unor dispoziţii legale. În conformitate cu prevederile art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, aceasta asigură controlul de constituţionalitate a legilor, a ordonanţelor Guvernului, a tratatelor internaţionale şi a regulamentelor Parlamentului, prin raportare la dispoziţiile şi principiile Constituţiei. Prin urmare, nu intră sub incidenţa controlului de constituţionalitate exercitat de Curte aplicarea şi interpretarea legii, acestea fiind de resortul exclusiv al instanţei de judecată care judecă fondul cauzei, precum şi al instanţelor de control judiciar, astfel cum rezultă din prevederile coroborate ale art. 126 alin. (1) şi (3) din Constituţie. De altfel, printr-o jurisprudenţă constantă, Curtea Constituţională s-a pronunţat cu privire la competenţa exclusivă a instanţelor judecătoreşti de a soluţiona probleme care ţin de interpretarea şi/sau aplicarea legii. Cu privire la conţinutul şi întinderea celor două noţiuni cuprinzătoare, interpretarea, respectiv aplicarea legii, Curtea Constituţională a reţinut că acestea acoperă identificarea normei aplicabile, analiza conţinutului său şi o necesară adaptare a acesteia la faptele juridice pe care le-a stabilit, iar instanţa de judecată este cea care poate dispune de instrumentele necesare pentru a decide cu privire la aceste aspecte (a se vedea în acest sens Decizia nr. 838 din 27 mai 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 461 din 3 iulie 2009). 20. Cât priveşte critica formulată în faţa instanţei de judecată - cu ocazia exprimării punctelor de vedere ale părţilor şi procurorului asupra excepţiei de neconstituţionalitate invocate - potrivit căreia normele procesual penale criticate sunt constituţionale numai în măsura în care încheierea prin care se constată nulitatea unor mijloace de probă şi se dispune excluderea acestora din dosar ar putea fi atacată separat de hotărârea finală, prin exercitarea căii de atac a contestaţiei, Curtea reţine, în acord cu jurisprudenţa sa constantă, referitoare la reglementarea generală a căilor de atac, că accesul liber la justiţie nu are semnificaţia accesului la toate structurile judecătoreşti şi la toate căile de atac prevăzute de lege. Accesul liber la justiţie implică, prin natura sa, o reglementare din partea statului şi poate fi supus unor limitări, atât timp cât nu este atinsă substanţa dreptului, în acest sens pronunţându-se şi Curtea Europeană a Drepturilor Omului în jurisprudenţa sa, de exemplu, prin Hotărârea din 26 ianuarie 2006, pronunţată în Cauza Lungoci împotriva României, paragraful 36, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 588 din 7 iulie 2006. Mai mult, nicio dispoziţie cuprinsă în Legea fundamentală nu instituite obligaţia legiuitorului de a garanta parcurgerea în fiecare cauză a tuturor gradelor de jurisdicţie, ci, dimpotrivă, potrivit art. 129 din Constituţie, căile de atac pot fi exercitate în condiţiile legii. Legea fundamentală nu cuprinde dispoziţii referitoare la obligativitatea existenţei tuturor căilor de atac, ci reglementează accesul general neîngrădit la justiţie al tuturor persoanelor pentru apărarea drepturilor, a libertăţilor şi a intereselor lor legitime, precum şi dreptul tuturor părţilor interesate de a exercita căile de atac prevăzute de lege (a se vedea în acest sens Decizia nr. 375 din 7 iunie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 643 din 22 august 2016, paragraful 38). În speţă, Curtea reţine că încheierea prin care instanţa de judecată se pronunţă asupra nulităţii absolute a unor procedee probatorii şi excluderii fizice de la dosarul cauzei a mijloacelor de probă rezultate din acestea poate fi atacată cu apel odată cu sentinţa, în temeiul art. 408 alin. (2) din Codul de procedură penală, alin. (3) al aceluiaşi articol stabilind că apelul declarat împotriva sentinţei se socoteşte făcut şi împotriva încheierilor. În aceste condiţii, Curtea reţine că dispoziţiile criticate nu aduc atingere prevederilor constituţionale şi convenţionale privind dreptul la un proces echitabil şi dreptul la apărare, întrucât nu înlătură posibilitatea de a beneficia de drepturile şi garanţiile procesuale instituite prin lege, în cadrul unui proces judecat de către o instanţă independentă, imparţială şi stabilită prin lege. 21. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 102 alin. (2) şi (3) şi ale art. 281 alin. (2) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Younes Ziad în Dosarul nr. 597/57/2015 al Curţii de Apel Alba Iulia - Secţia penală. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Curţii de Apel Alba Iulia - Secţia penală şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 27 aprilie 2023. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE MARIAN ENACHE Magistrat-asistent, Mihaela Ionescu ------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
