Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Valentina │- │
│Bărbăţeanu │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Loredana Brezeanu. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 2 din Legea nr. 571/2004 privind protecţia personalului din autorităţile publice, instituţiile publice şi din alte unităţi care semnalează încălcări ale legii şi ale art. 509 alin. (1) pct. 5 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată Lavinia Nicoleta Coţofană în Dosarul nr. 3.219/1/2017/a4 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători şi care constituie obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.488D/2018. 2. La apelul nominal se prezintă autoarea excepţiei de neconstituţionalitate, personal şi asistată de domnul avocat Augustin Zegrean, în calitate de apărător ales, cu împuternicire avocaţială depusă la dosarul cauzei. Se constată lipsa celorlalte părţi. Procedura de înştiinţare este legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul apărătorului autoarei excepţiei, care solicită constatarea neconstituţionalităţii dispoziţiilor art. 2 din Legea nr. 571/2004 în măsura în care acestea nu se aplică şi personalului din justiţie. În ceea ce priveşte solicitarea de admitere a excepţiei sub rezervă de interpretare, arată că în jurisprudenţa Curţii Constituţionale se regăsesc numeroase astfel de decizii, prin care se suplineşte voinţa legiuitorului. Depune la dosar un material cu privire la acest aspect. Arată că este greu de crezut că intenţia legiuitorului a fost să excludă magistraţii de la protecţia oferită de Legea nr. 571/2004. Menţionează că legea criticată a fost adoptată cu imperfecţiuni în perioada armonizării legislaţiei naţionale cu cea europeană. Invocă Directiva 2019/1.937 a Parlamentului European şi a Consiliului privind protecţia persoanelor care raportează încălcări ale dreptului Uniunii, directivă care extinde foarte mult această protecţie şi care ar fi trebuit transpusă în dreptul românesc până la data de 17 decembrie 2021. Susţine că prevederile art. 2 din Legea nr. 571/2004 sunt neconstituţionale pentru că instituie un tratament inegal între persoane care fac parte din autorităţi aparţinând celor trei puteri în stat, magistraţii fiind discriminaţi prin faptul că nu beneficiază de protecţia oferită de legea menţionată. Critică, totodată, şi lipsa de claritate a dispoziţiilor supuse controlului de constituţionalitate, contrară prevederilor art. 1 alin. (5) din Constituţie. Mai precizează că, prin Hotărârea din 8 ianuarie 2013, pronunţată în Cauza Bucur şi Toma împotriva României, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a acordat calitatea de avertizor de integritate unui ofiţer de informaţii, astfel că nu se poate justifica imposibilitatea acordării acesteia şi personalului din justiţie. Mai arată că autoarei excepţiei de neconstituţionalitate i-a fost recunoscută calitatea menţionată prin minuta Comisiei pentru cercetarea abuzurilor, combaterea corupţiei şi petiţii din cadrul Senatului României. 4. Având cuvântul, autoarea excepţiei, personal, solicită admiterea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 509 alin. (1) pct. 5 din Codul de procedură civilă în măsura în care se interpretează că cererea de revizuire întemeiată pe existenţa unui înscris nou este admisibilă chiar dacă înscrisul poartă o dată ulterioară hotărârii a cărei revizuire se solicită, sub condiţia ca acesta să se refere la situaţii atestate de înscrisuri preexistente. Arată că, în prezenta cauză, cererea de revizuire nu este întemeiată pe minuta Comisiei pentru cercetarea abuzurilor, combaterea corupţiei şi petiţii din cadrul Senatului României, considerată ca înscris nou, ci, deşi acest document poartă o dată ulterioară, este bazat pe multiplele înscrisuri preexistente. Susţine că jurisprudenţa Curţii Constituţionale cu privire la textul de lege criticat, în redactarea anterioară republicării, nu este aplicabilă în cauză, întrucât Curtea a analizat în precedent ipoteza revizuirii motivată de existenţa unui înscris complet nou, care nu se referea la o situaţie anterioară. Menţionează că, în doctrină, se apreciază că este admisibilă o cerere de revizuire bazată pe înscrisuri noi, dar care se referă la situaţii atestate prin înscrisuri preexistente. Precizează, totodată, că în dosarul de faţă este îndeplinită condiţia justificării unui interes concret de a ridica prezenta excepţie de neconstituţionalitate, prezentând, în esenţă, situaţia de fapt dedusă judecăţii instanţei. 5. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere, ca inadmisibilă, a excepţiei de neconstituţionalitate, criticile vizând completarea prevederilor art. 2 din Legea nr. 571/2004 în sensul extinderii sferei destinatarilor acesteia. În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 5 din Codul de procedură civilă, consideră că sunt evidenţiate chestiuni ce ţin de interpretarea şi aplicarea legii în cazuri concrete, excepţia de neconstituţionalitate având acest obiect fiind, de asemenea, inadmisibilă. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 6. Prin Încheierea din 24 septembrie 2018, pronunţată în Dosarul nr. 3.219/1/2017/a4, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 2 din Legea nr. 571/2004 privind protecţia personalului din autorităţile publice, instituţiile publice şi din alte unităţi care semnalează încălcări ale legii şi ale art. 509 alin. (1) pct. 5 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei cereri de revizuire. 7. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine, în esenţă, că dispoziţiile art. 2 din Legea nr. 571/2004 sunt neconstituţionale în măsura în care se interpretează în sensul că dispoziţiile acestei legi nu s-ar aplica şi instanţelor judecătoreşti. Pornind de la finalitatea Legii nr. 571/2004, aceea de a combate corupţia existentă la toate nivelurile, recunoaşterea drepturilor prevăzute de dispoziţiile Legii nr. 571/2004 persoanelor încadrate doar în unele dintre autorităţile publice încalcă principiul egalităţii, întrucât instituie un tratament juridic diferenţiat între categorii de persoane ce sunt încadrate în mod identic în autorităţile publice. Având în vedere rolul judecătorilor în înfăptuirea justiţiei, sunt inacceptabile excluderea lor din sfera protecţiei acordate de lege avertizorilor de integritate şi neprotejarea acelora care sunt în măsură să dezvăluie abateri care afectează în mod direct securitatea naţională. Se poate ajunge la concluzia că sesizarea unor încălcări ale legii este descurajată în cadrul instanţelor judecătoreşti, prevederile de lege criticate fiind neconstituţionale prin prisma încălcării principiului potrivit căruia România este stat de drept, întrucât judecătorii care fac sesizări privind încălcarea legilor nu beneficiază de protecţia împotriva represaliilor/sancţiunilor abuzive. Aceste dispoziţii legale încalcă principiul independenţei şi inamovibilităţii judecătorilor prin faptul că, în absenţa protecţiei oferite prin Legea nr. 571/2004, aceştia ar putea fi eliberaţi din funcţie în situaţia sesizării unor fapte privind încălcarea legii. 8. Se susţine că se încalcă şi dispoziţiile art. 30 alin. (1) şi (2) din Legea fundamentală. În acest sens se precizează că, fără libertatea de expresie, sunt imposibile lupta împotriva corupţiei, stabilirea adevărului, instaurarea dreptăţii, iar prevederile constituţionale care garantează acest drept sunt aplicabile tuturor cetăţenilor români, implicit şi persoanelor care ocupă funcţii în autoritatea judecătorească. Într-un stat de drept şi democratic, judecătorul trebuie să beneficieze de dreptul la liberă exprimare, deoarece problemele legate de activitatea puterii judecătoreşti prezintă un interes major pentru societate. 9. În ceea ce priveşte prevederile art. 509 alin. (1) pct. 5 din Codul de procedură civilă, se arată că scopul acestora este de a permite părţilor îndreptarea erorilor de fapt şi restabilirea adevărului în cauză în situaţia în care, la data pronunţării hotărârii atacate, instanţa nu a avut în vedere anumite înscrisuri, deoarece fie nu au putut fi înfăţişate de revizuent din motive mai presus de voinţa lui, fie au fost reţinute de partea adversă, înscrisuri care erau de natură de a schimba soluţia dată în cauză. Una dintre condiţiile esenţiale de admitere a cererii de revizuire întemeiate pe acest motiv constă în aceea ca înscrisul nou să fi existat la data când a fost pronunţată hotărârea ce se cere a fi revizuită, pe considerentul că se evită astfel încălcarea autorităţii de lucru judecat prin formularea unei revizuiri pe bază de acte şi dovezi posterior confecţionate. 10. Dacă dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 5 din Codul de procedură civilă ar fi interpretate în sensul că revizuirea unei hotărâri judecătoreşti nu ar putea fi solicitată şi atunci când înscrisurile care stau la baza cererii de revizuire au o dată ulterioară pronunţării hotărârii, dar se referă la situaţii atestate de înscrisuri preexistente, acestea sunt neconstituţionale, contravenind principiului egalităţii. Atât persoanele care solicită revizuirea întemeiată pe descoperirea unui înscris nou preexistent pronunţării hotărârii, cât şi persoanele care solicită revizuirea întemeiată pe un înscris nou emis ulterior pronunţării hotărârii, dar care se referă la situaţii anterioare atestate de alte înscrisuri preexistente, se află în aceeaşi situaţie juridică, respectiv în situaţia în care au descoperit existenţa unor înscrisuri care nu au fost analizate de către instanţă la momentul pronunţării hotărârii şi care fac referire la situaţii existente anterior, de natură a determina pronunţarea altei soluţii. Se susţine că se încalcă şi dreptul de acces liber la justiţie şi dreptul de a folosi căile de atac. În concluzie, se susţine că dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 5 din Codul de procedură civilă sunt constituţionale numai în măsura în care se interpretează că cererea de revizuire întemeiată pe existenţa unui înscris nou este admisibilă chiar dacă înscrisul poartă o dată ulterioară pronunţării hotărârii a cărei revizuire se solicită, cu condiţia să se refere la situaţii atestate de înscrisuri preexistente. 11. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, apreciind că, din analiza prevederilor legale criticate, nu se desprinde niciun posibil viciu de neconstituţionalitate, raportat la prevederile invocate din Legea fundamentală, soluţiile legislative consacrate, chiar şi în interpretarea expusă de petentă, nefiind de natură a încălca prevederile constituţionale referitoare la principiul separaţiei puterilor în stat, principiul independenţei şi inamovibilităţii judecătorilor, valorile supreme în stat, dreptul la un proces echitabil, dreptul la un remediu judiciar efectiv, dreptul la respectarea vieţii private şi dreptul la egalitate şi nediscriminare. 12. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 13. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile autoarei excepţiei şi ale apărătorului ales, înscrisurile depuse la dosarul cauzei, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 14. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 15. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl reprezintă dispoziţiile art. 2 din Legea nr. 571/2004 privind protecţia personalului din autorităţile publice, instituţiile publice şi din alte unităţi care semnalează încălcări ale legii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.214 din 17 decembrie 2004, şi cele ale art. 509 alin. (1) pct. 5 din Codul de procedură civilă. Textele de lege criticate au următoarea redactare: - Art. 2 din Legea nr. 571/2004: "(1) Dispoziţiile prezentei legi se aplică autorităţilor şi instituţiilor publice din cadrul administraţiei publice centrale, administraţiei publice locale, aparatului Parlamentului, aparatului de lucru al Administraţiei Prezidenţiale, aparatului de lucru al Guvernului, autorităţilor administrative autonome, instituţiilor publice de cultură, educaţie, sănătate şi asistenţă socială, companiilor naţionale, regiilor autonome de interes naţional şi local, precum şi societăţilor naţionale cu capital de stat.(2) Prezenta lege se aplică şi persoanelor numite în consilii ştiinţifice şi consultative, comisii de specialitate şi în alte organe colegiale organizate în structura ori pe lângă autorităţile sau instituţiile publice." – Art. 509 alin. (1) pct. 5 din Codul de procedură civilă: „(1) Revizuirea unei hotărâri pronunţate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă: (...) 5. după darea hotărârii, s-au descoperit înscrisuri doveditoare, reţinute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfăţişate dintr-o împrejurare mai presus de voinţa părţilor.“ 16. În opinia autoarei excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor din Constituţie cuprinse în art. 1 alin. (3) privind caracteristicile statului român, art. 1 alin. (4) privind principiul separaţiei şi echilibrului puterilor în stat, art. 16 alin. (1) privind egalitatea în faţa legii, art. 21 privind dreptul de acces liber la justiţie şi dreptul la un proces echitabil, art. 30 alin. (1) şi (2) privind libertatea de exprimare, art. 124 alin. (3) potrivit căruia judecătorii sunt independenţi şi se supun numai legii şi art. 125 alin. (1) privind inamovibilitatea judecătorilor, art. 129 din Constituţie privind folosirea căilor de atac. 17. Examinând excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 2 din Legea nr. 571/2004, Curtea observă că este necesară analizarea cadrului procesual în care a fost invocată. În acest sens reţine că, prin Hotărârea nr. 23J din 31 octombrie 2016, Secţia pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii a admis în parte acţiunea disciplinară formulată împotriva autoarei excepţiei, judecător la Judecătoria Arad, şi, în baza art. 100 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 826 din 13 septembrie 2005, a dispus faţă de aceasta sancţiunea disciplinară constând în excluderea din magistratură pentru săvârşirea abaterilor disciplinare prevăzute la art. 99 lit. t) teza întâi şi lit. j) din acelaşi act normativ. Împotriva acestei hotărâri, autoarea excepţiei a promovat recurs, care a fost respins, ca nefondat, prin Decizia nr. 266 din 9 octombrie 2017, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători. 18. Prezenta excepţie de neconstituţionalitate a fost ridicată în cursul soluţionării cererii de revizuire introduse cu privire la decizia menţionată a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători. Cererea a fost întemeiată pe cazul de revizuire prevăzut la art. 509 alin. (1) pct. 5 din Codul de procedură civilă, potrivit căruia revizuirea unei hotărâri pronunţate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă, după darea hotărârii, s-au descoperit înscrisuri doveditoare, reţinute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfăţişate dintr-o împrejurare mai presus de voinţa părţilor. Înscrisul considerat de autoarea excepţiei apt să declanşeze revizuirea este reprezentat de Minuta şedinţei din 24 octombrie 2017 a Comisiei pentru cercetarea abuzurilor, combaterea corupţiei şi petiţii din cadrul Senatului României, prin care s-a reţinut statutul acesteia de avertizor în interes public, începând cu data de 1 februarie 2016. 19. Curtea apreciază că, pentru a avea legătură cu cauza, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2 din Legea nr. 571/2004 ar fi trebuit invocată în cadrul soluţionării recursului prin care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie s-a pronunţat asupra legalităţii şi temeiniciei hotărârii de excludere din magistratură prin Decizia nr. 266 din 9 octombrie 2017. Aceasta, deoarece în considerentele hotărârii menţionate, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători s-a pronunţat în mod inechivoc asupra calităţii de avertizor în interes public pretinse de autoarea excepţiei, recurentă în acea cauză, arătând (paragraful 161 din acea decizie) că nu pot fi primite apărările acesteia referitoare la faptul că ar fi acţionat în calitate de avertizor public în condiţiile Legii nr. 571/2004. În acest sens, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a reţinut că dispoziţiile legii antereferite nu se aplică instanţelor judecătoreşti, ci autorităţilor şi instituţiilor publice din cadrul administraţiei publice centrale, administraţiei publice locale, aparatului Parlamentului, aparatului de lucru al Administraţiei Prezidenţiale, aparatului de lucru al Guvernului, autorităţilor administrative autonome, instituţiilor publice de cultură, educaţie, sănătate şi asistenţă socială, companiilor naţionale, regiilor autonome de interes naţional sau local, precum şi societăţilor naţionale cu capital de stat, potrivit art. 2 alin. (1) din Legea nr. 571/2004. Totodată, a arătat că, potrivit art. 3 lit. b) din Legea nr. 571/2004, calitatea de avertizor public este recunoscută doar persoanelor care fac o sesizare în sensul prevederilor legii analizate şi care sunt încadrate în una dintre autorităţile publice, instituţiile publice sau unităţile menţionate la art. 2 din Legea nr. 571/2004. Or, tocmai în scopul contracarării acestor statuări ar fi avut efect util invocarea excepţiei de neconstituţionalitate, aceasta având aptitudinea de a se constitui într-un mijloc de apărare care să tindă la judecarea procesului pe baza unei reglementări legale care, în ipoteza admiterii excepţiei, să conducă la pronunţarea unei alte soluţii. 20. În consecinţă, Curtea consideră că legătura cu cauza ar fi fost întrunită în procesul în care instanţa a făcut efectiv aplicarea dispoziţiilor art. 2 din Legea nr. 571/2004, în care recurenta autoare a excepţiei ar fi putut beneficia, printr-o ipotetică admitere a excepţiei de neconstituţionalitate, de extinderea şi la categoria magistraţilor a protecţiei conferite de legea menţionată, iar nu în actualul cadru procesual, reprezentat de soluţionarea cererii de revizuire întemeiate de revizuenta autoare a excepţiei de neconstituţionalitate pe înscrisul amintit. 21. Curtea reţine că revizuirea este o cale extraordinară de atac ce vizează remedierea procesuală a erorilor de judecată ce au condus la stabilirea greşită a situaţiei de fapt prin hotărârea atacată, erori care pot fi evidenţiate prin prezentarea de înscrisuri pe care instanţa nu a putut să le aibă în vedere, astfel că a pronunţat hotărârea prin coroborarea unor informaţii incomplete, care au condus la apariţia unei/unor erori în raţionamentul care a fundamentat soluţia pronunţată. În cazul de faţă, înscrisul la care se face referire nu urmăreşte să corecteze o eroare de judecată prin clarificarea unor împrejurări, ci urmăreşte să schimbe raţionamentul instanţei şi să îl înlocuiască cu cel făcut de Comisia pentru cercetarea abuzurilor, combaterea corupţiei şi petiţii din cadrul Senatului României, entitate exterioară autorităţii judecătoreşti, lipsită de prerogativa constituţională de a spune dreptul şi de a înfăptui justiţia, care aparţine exclusiv instanţelor de judecată, conform art. 126 alin. (1) din Legea fundamentală, în condiţiile în care aceasta a analizat exact acelaşi ansamblu de fapte şi împrejurări precum cel avut în vedere de instanţa judecătorească. 22. Pentru aceste motive, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 2 din Legea nr. 571/2004 urmează să fie respinsă ca inadmisibilă, fiind contrară dispoziţiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale. 23. În ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 509 alin. (1) pct. 5 din Codul de procedură civilă, Curtea reaminteşte că, în jurisprudenţa sa, a reţinut că revizuirea este o cale extraordinară de atac de retractare, care poate fi cerută doar pentru ipotezele expres prevăzute de lege, enumerate în cuprinsul art. 509 alin. (1) din Codul de procedură civilă (a se vedea Decizia nr. 66 din 28 ianuarie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 466 din 4 mai 2021, paragraful 15, sau Decizia nr. 718 din 5 noiembrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 174 din 3 martie 2020, paragraful 18, sau Decizia nr. 609 din 30 septembrie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 6 din 4 ianuarie 2022, paragrafele 15 şi 16). 24. Prevederile de lege criticate permit formularea cererii de revizuire a unei hotărâri pronunţate asupra fondului sau care evocă fondul dacă, „după darea hotărârii, s-au descoperit înscrisuri doveditoare, reţinute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfăţişate dintr-o împrejurare mai presus de voinţa părţilor“. Este vorba, aşadar, esenţialmente, despre înscrisuri care existau la momentul pronunţării hotărârii, dar care, din motivele precizate în text, nu au putut fi prezentate în cursul judecăţii. 25. În cauza de faţă, autoarea excepţiei are în vedere un înscris emis ulterior pronunţării hotărârii, dar despre care afirmă că „se referă la situaţii anterioare atestate de alte înscrisuri preexistente“. Invocând o pretinsă discriminare faţă de persoanele care se încadrează strict în ipoteza normei, autoarea excepţiei urmăreşte, de fapt, obţinerea unei interpretări extensive a textului de lege, care să depăşească sfera înscrisurilor ce pot justifica cererea de revizuire, astfel cum acestea sunt circumstanţiate în textul de lege dedus controlului de constituţionalitate. În acest sens susţine că dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 5 din Codul de procedură civilă sunt constituţionale numai în măsura în care se interpretează că cererea de revizuire întemeiată pe existenţa unui înscris nou este admisibilă chiar dacă înscrisul poartă o dată ulterioară pronunţării hotărârii a cărei revizuire se solicită, cu condiţia să se refere la situaţii atestate de înscrisuri preexistente. 26. Curtea constată că, astfel formulate, pretinsele critici nu pun în discuţie o problemă de constituţionalitate, ci un element care ţine de aprecierea instanţei de judecată cu privire la calificarea înscrisului de care autoarea excepţiei înţelege să se prevaleze în cererea de revizuire, în sensul de a stabili dacă acesta se încadrează în cerinţele impuse de textul de lege criticat. Întrucât interpretarea textelor legale în funcţie de împrejurările concrete ale cauzelor este o atribuţie specifică instanţelor judecătoreşti, excedând controlului de constituţionalitate, şi excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 509 alin. (1) pct. 5 din Codul de procedură civilă urmează să fie respinsă ca inadmisibilă. 27. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2 din Legea nr. 571/2004 privind protecţia personalului din autorităţile publice, instituţiile publice şi din alte unităţi care semnalează încălcări ale legii şi ale art. 509 alin. (1) pct. 5 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Lavinia Nicoleta Coţofană în Dosarul nr. 3.219/1/2017/a4 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 3 mai 2022. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE pentru prof. univ. dr. VALER DORNEANU, în temeiul art. 426 alin. (4) din Codul de procedură civilă coroborat cu art. 14 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, semnează MARIAN ENACHE Magistrat-asistent, Valentina Bărbăţeanu ----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
