Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Marian Enache │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mihaela Ciochină │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Dimitrie-Bogdan │- judecător │
│Licu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Laura-Iuliana │- judecător │
│Scântei │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mihaela Ionescu │- │
│ │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Nicoleta-Ecaterina Eucarie. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 80 alin. (2) lit. d) din Codul penal şi ale art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal al României, excepţie ridicată de Florin Ţâncă în Dosarul nr. 9.264/300/2019 al Judecătoriei Răcari şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 153D/2020. 2. La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de înştiinţare este legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca devenită inadmisibilă, a excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal al României, având în vedere Decizia nr. 176 din 24 martie 2022, respectiv, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 80 alin. (2) lit. d) din Codul penal şi menţinerea jurisprudenţei instanţei de control constituţional în materie. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 4. Prin Încheierea din 20 decembrie 2019, pronunţată în Dosarul nr. 9.264/300/2019, Judecătoria Răcari a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 80 alin. (2) lit. d) din Codul penal şi ale art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal al României. Excepţia a fost ridicată de Florin Ţâncă într-o cauză penală în care autorul excepţiei a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal al României. 5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul acesteia reţine că renunţarea la aplicarea pedepsei, pusă la dispoziţia instanţei, este condiţionată, pe lângă gravitatea redusă a faptei, de multiple cerinţe suplimentare, printre care o limită de cel mult 5 ani pentru pedeapsa cu închisoarea prevăzută de lege. În consecinţă, susţine, în esenţă, că dispoziţiile art. 80 alin. (2) lit. d) din Codul penal sunt contrare dreptului la un proces echitabil, întrucât aduc atingere principiului ultima ratio în materie penală, potrivit căruia nu este suficient să se constate că faptele incriminate aduc atingere valorii sociale ocrotite, ci această atingere trebuie să prezinte un grad de intensitate, de gravitate, pentru a fi justificată aplicarea unei sancţiuni penale. Cât priveşte dispoziţiile art. 270 alin. (3) din Codul vamal al României, susţine că lipsa unui prag valoric, cum este prevăzut, de exemplu, la art. 270 alin. (2) din Codul vamal sau la art. 296^1 din Codul fiscal, conduce la încălcarea principiului ultima ratio în materie penală. Reţine că, pentru ipoteza în care o persoană cumpără o cantitate mică de ţigări sau le depozitează, iar procurorul nu renunţă la urmărirea penală, ci dispune trimiterea în judecată, nu este reglementat un mijloc procesual prin care judecătorul să poată exclude o asemenea faptă din sfera ilicitului penal. Sub acest aspect, autorul consideră relevantă şi expunerea de motive a noului Cod penal, în care s-a învederat, printre altele, că la elaborarea acestui act normativ au fost analizate toate dispoziţiile penale cuprinse în legi speciale, urmărindu-se inclusiv contravenţionalizarea acestora, întrucât respectarea principiului minimei intervenţii care guvernează legislaţia penală a oricărui stat de drept impune recurgerea la mecanismul penal de protecţie doar în situaţiile în care protecţia oferită de reglementările altor ramuri de drept este insuficientă. Arată că discrepanţele existente între soluţiile dispuse în baza vechilor reglementări în materie şi cele care se pot dispune în prezent evidenţiază necesitatea intervenirii instanţei de contencios constituţional pentru respectarea principiului ultima ratio în materie penală şi implicit pentru respectarea garanţiilor constituţionale referitoare la dreptul la un proces echitabil. 6. Judecătoria Răcari apreciază că se impune respingerea, ca inadmisibilă, a excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 80 alin. (2) lit. d) din Codul penal, în condiţiile în care autorul excepţiei critică modul de reglementare a unei instituţii de drept substanţial, respectiv renunţarea la aplicarea pedepsei, regimul juridic al acesteia fiind parte componentă a politicii penale a statului român, care este apanajul exclusiv al legiuitorului. Reţine că instanţa de control constituţional a statuat, în mod constant, că modificarea Codului penal este o chestiune de opţiune legislativă, care nu poate fi cenzurată de Curtea Constituţională. Mai mult, în jurisprudenţa sa, Curtea a statuat că examinarea constituţionalităţii unui text de lege are în vedere compatibilitatea acestuia cu dispoziţiile constituţionale pretins încălcate, iar nu compararea prevederilor mai multor legi între ele şi raportarea concluziei ce ar rezulta din această comparaţie la dispoziţii ori principii ale Constituţiei. În acest sens, invocă Decizia Curţii Constituţionale nr. 466 din 29 iulie 2019. În ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 270 alin. (3) din Codul vamal al României, invocă Decizia Curţii Constituţionale nr. 824 din 3 decembrie 2015, prin care au fost analizate susţineri similare, excepţia de neconstituţionalitate fiind respinsă. 7. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 8. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au transmis punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 9. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 10. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 80 alin. (2) lit. d) din Codul penal şi ale art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal al României, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 350 din 19 aprilie 2006, cu modificările şi completările ulterioare. Prevederile legale criticate au următorul cuprins: - Art. 80 alin. (2) lit. d) din Codul penal: „Nu se poate dispune renunţarea la aplicarea pedepsei dacă: […] d) pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea săvârşită este închisoarea mai mare de 5 ani.“; – Art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006: „Sunt asimilate infracţiunii de contrabandă şi se pedepsesc potrivit alin. (1) colectarea, deţinerea, producerea, transportul, preluarea, depozitarea, predarea, desfacerea şi vânzarea bunurilor sau a mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal cunoscând că acestea provin din contrabandă sau sunt destinate săvârşirii acesteia.“ 11. În susţinerea neconstituţionalităţii normelor criticate, autorul excepţiei invocă prevederile constituţionale ale art. 21 alin. (3) referitor la dreptul la un proces echitabil. 12. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că dispoziţiile art. 80 alin. (2) lit. d) din Codul penal au mai constituit obiect al controlului de constituţionalitate, prin deciziile nr. 113 din 25 februarie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 394 din 14 mai 2020, şi nr. 176 din 24 martie 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 451 din 5 mai 2022, excepţia de neconstituţionalitate fiind respinsă ca neîntemeiată. 13. Cu privire la instituţia renunţării la aplicarea pedepsei, Curtea a reţinut, în paragrafele 19-21 ale Deciziei nr. 113 din 25 februarie 2020, precitată, că renunţarea la aplicarea pedepsei este o instituţie nouă, care nu are corespondent în Codul penal anterior şi care constă în facultatea recunoscută instanţei de judecată de a renunţa definitiv la stabilirea şi aplicarea unei pedepse pentru o persoană găsită vinovată de săvârşirea unei infracţiuni, pentru resocializarea căreia - ţinând seama de gravitatea infracţiunii, de persoana infractorului şi de conduita avută de acesta anterior şi ulterior comiterii faptei - este suficientă aplicarea unui avertisment. Raţiunea renunţării la aplicarea pedepsei o reprezintă săvârşirea unor fapte infracţionale care au o gravitate redusă, infractorul putând fi exonerat de la aplicarea unei pedepse, fiind suficiente constatarea faptelor şi atenţionarea infractorului cu privire la conduita viitoare. Curtea a observat totodată că prevederi similare se regăseau în art. 18^1 din Codul penal din 1968, ce aveau drept raţiune nepedepsirea infractorului pentru lipsa pericolului social concret al faptei, în condiţiile atingerii minime a valorilor apărate prin lege. Curtea a observat însă că, pentru a se renunţa la aplicarea pedepsei, Codul penal actual reglementează, în art. 80, noi criterii cu privire la faptă şi la persoana infractorului. Aşadar, în vechiul Cod penal, fapta care nu prezenta pericolul social al unei infracţiuni nu constituia infracţiune, pe când în noul Cod penal, cu privire la faptă, deşi aceasta este infracţiune, s-ar putea renunţa la aplicarea pedepsei, această din urmă operaţiune fiind la latitudinea instanţei de judecată, care va dispune în condiţiile prevăzute de art. 80 din Codul penal. 14. Curtea a reţinut, de asemenea, că, pentru ca instanţa să poată dispune renunţarea la aplicarea pedepsei, trebuie să fie întrunite condiţiile pozitive referitoare la gravitatea redusă a infracţiunii şi la conduita infractorului, reglementate în art. 80 alin. (1) lit. a) şi b) din Codul penal, renunţarea la aplicarea pedepsei nefiind un drept al infractorului, ci o facultate a instanţei de judecată, care apreciază că aplicarea unei pedepse ar fi inoportună din cauza consecinţelor pe care le-ar avea cu privire la persoana acestuia. Curtea a reţinut, totodată, că renunţarea la aplicarea pedepsei nu este exclusiv o exprimare a voinţei instanţei de judecată, actualul Cod penal stabilind, de asemenea, în art. 80 alin. (2), condiţii negative cu privire la persoana infractorului sau la limita maximă specială a pedepsei pentru care se poate aplica, faţă de prevederile art. 18^1 din Codul penal din 1968, care ţineau seama doar de gradul de pericol social concret al faptei, aşadar de modul şi mijloacele de săvârşire a faptei, de scopul urmărit, de împrejurările în care s-a săvârşit fapta, de urmarea produsă ori care s-ar fi putut produce, toate aceste din urmă criterii ce ţineau de pericolul social al faptei fiind apreciate de instanţă. Aşadar, Curtea a reţinut că art. 80 alin. (2) lit. a)-d) din Codul penal reglementează situaţiile în prezenţa cărora instanţa nu poate dispune renunţarea la aplicarea pedepsei, acestea fiind condiţii ce ţin de persoana infractorului, precum şi de pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea săvârşită. Una dintre condiţiile negative referitoare la conduita infractorului anterioară săvârşirii faptei este reglementată în art. 80 alin. (2) lit. a) din Codul penal, care stabileşte că nu se poate dispune renunţarea la aplicarea pedepsei dacă infractorul a mai suferit anterior o condamnare, cu excepţia cazurilor prevăzute în art. 42 lit. a) - faptele nu mai sunt prevăzute de legea penală - şi lit. b) - infracţiunile amnistiate sau pentru care a intervenit reabilitarea ori s-a împlinit termenul de reabilitare. 15. În raport cu cele reţinute în motivarea soluţiei de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 80 alin. (2) lit. a) din Codul penal, Curtea a constatat, în esenţă, că legiuitorul a urmărit ca noul Cod penal să ofere instrumente mult mai eficiente pentru individualizarea şi sancţionarea pluralităţii de infracţiuni, aşa încât norma penală în vigoare răspunde unei puternice exigenţe sociale, de a reglementa mai sever tratamentul sancţionator al celui care repetă comportamentul infracţional, stabilirea condiţiilor în care instanţa de judecată poate dispune renunţarea la aplicarea pedepsei intrând în atribuţiile Parlamentului, conform politicii penale a statului, potrivit rolului său constituţional de unică autoritate legiuitoare a ţării. 16. Neintervenind elemente noi, de natură să determine reconsiderarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, soluţia deciziilor menţionate, precum şi considerentele pe care acestea se sprijină îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă. 17. În ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate având ca obiect dispoziţiile art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006, Curtea reţine că motive de neconstituţionalitate similare au fost examinate prin Decizia nr. 176 din 24 martie 2022, precitată, prin care a fost admisă excepţia de neconstituţionalitate şi s-a constatat că dispoziţiile art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal al României sunt neconstituţionale. 18. Curtea constată că, potrivit art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, nu pot face obiectul excepţiei prevederile constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale, operând o cauză de inadmisibilitate, în temeiul alin. (5) din acelaşi articol. Aşa fiind, având în vedere că încheierea de sesizare a Curţii Constituţionale este din data de 20 decembrie 2019, iar Decizia nr. 176 din 24 martie 2022 a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 451 din 5 mai 2022, Curtea constată că excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal al României a devenit inadmisibilă. 19. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: 1. Respinge, ca devenită inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal al României, excepţie ridicată de Florin Ţâncă în Dosarul nr. 9.264/300/2019 al Judecătoriei Răcari. 2. Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de acelaşi autor în acelaşi dosar al aceleiaşi instanţe şi constată că dispoziţiile art. 80 alin. (2) lit. d) din Codul penal sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Judecătoriei Răcari şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 27 aprilie 2023. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE MARIAN ENACHE Magistrat-asistent, Mihaela Ionescu -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
