Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Marian Enache │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mihaela Ciochină │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Dimitrie-Bogdan │- judecător │
│Licu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Laura-Iuliana │- judecător │
│Scântei │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniela Ramona │- │
│Mariţiu │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Loredana Brezeanu. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 14 alin. (3) din Legea nr. 132/2017 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto pentru prejudicii produse terţilor prin accidente de vehicule şi tramvaie, excepţie ridicată de Societatea de Asigurare-Reasigurare City Insurance - S.A. din Bucureşti în Dosarul nr. 41.026/299/2020 al Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti - Secţia I civilă şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 2.151D/2021. 2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de înştiinţare este legal îndeplinită. 3. Preşedintele dispune să se facă apelul şi în dosarele Curţii Constituţionale nr. 2.183D/2021, nr. 2.184D/2021, nr. 2.185D/2021, nr. 2.194D/2021, nr. 2.195D/2021, nr. 2.197D/2021, nr. 2.198D/2021, nr. 2.275D/2021, nr. 2.282D/2021, nr. 2.314D/2021, nr. 2.370D/2021, nr. 2.421D/2021, nr. 2.434D/2021, nr. 2.435D/2021, nr. 2.436D/2021, nr. 2.452D/2021, nr. 2.453D/2021, nr. 2.478D/2021, nr. 2.597D/2021, nr. 2.598D/2021, nr. 2.599D/2021, nr. 2.600D/2021, nr. 2.601D/2021, nr. 2.616D/2021, nr. 2.696D/2021, nr. 2.697D/2021, nr. 2.706D/2021, nr. 2.708D/2021, nr. 2.746D/2021, nr. 2.747D/2021, nr. 2.749D/2021, nr. 2.752D/2021, nr. 2.753D/2021, nr. 2.754D/2021, nr. 2.767D/2021, nr. 2.802D/2021, nr. 2.803D/2021, nr. 2.804D/2021, nr. 2.805D/2021, nr. 2.819D/2021, nr. 2.820D/2021, nr. 2.914D/2021, nr. 2.915D/2021, nr. 2.916D/2021, nr. 2.917D/2021, nr. 2.919D/2021, nr. 2.920D/2021, nr. 2.940D/2021, nr. 2.941D/2021, nr. 2.942D/2021, nr. 2.991D/2021, nr. 2.993D/2021, nr. 2.994D/2021, nr. 3.057D/2021, nr. 3.058D/2021, nr. 3.086D/2021, nr. 3.178D/2021, nr. 3.207D/2021, nr. 3.208D/2021, nr. 3.209D/2021, nr. 3.281D/2021, nr. 3.288D/2021, nr. 3.294D/2021, nr. 3.374D/2021, nr. 3.382D/2021, nr. 3.383D/2021, nr. 3.422D/2021, nr. 3.445D/2021, nr. 3.446D/2021, nr. 3.447D/2021, nr. 3.448D/2021, nr. 3.449D/2021, nr. 3.450D/2021, nr. 3.451D/2021, nr. 3.475D/2021, nr. 3.571D/2021, nr. 3.572D/2021, nr. 3.573D/2021, nr. 3.575D/2021, nr. 3.576D/2021, nr. 3.583D/2021, nr. 3.584D/2021, nr. 3.585D/2021, nr. 3.586D/2021, nr. 3.732D/2021, nr. 3.735D/2021, nr. 3.736D/2021, nr. 3.737D/2021, nr. 3.738D/2021, nr. 3.739D/2021, nr. 3.740D/2021, nr. 3.763D/2021, nr. 3.764D/2021, nr. 3.772D/2021, nr. 3.865D/2021, nr. 3.876D/2021, nr. 3.879D/2021, nr. 3.880D/2021 şi nr. 3.955D/2021, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 14 alin. (3) din Legea nr. 132/2017, excepţie ridicată de Societatea de Asigurare-Reasigurare City Insurance - S.A. din Bucureşti în dosarele nr. 3.053/299/2021, nr. 39.656/299/2020, nr. 5.964/299/2021, nr. 2.548/299/2021, nr. 19.604/299/2020, nr. 30.513/299/2020, nr. 4.684/299/2021, nr. 7.373/299/2021, nr. 27.802/299/2020, nr. 4.902/299/2021, nr. 8.142/299/2021, nr. 19.886/299/2020, nr. 5.178/299/2021, nr. 7.523/299/2021, nr. 10.929/299/2021, nr. 32.496/299/2020, nr. 41.418/299/2020, nr. 11.029/299/2021, nr. 36.450/299/2020, nr. 37.145/299/2020, nr. 682/299/2021, nr. 8.335/299/2021, nr. 12.301/299/2021, nr. 16.264/299/2021, nr. 2.066/299/2021, nr. 2.546/299/2021, nr. 16.283/299/2021, nr. 18.956/299/2021, nr. 11.844/299/2020, nr. 3.052/299/2021, nr. 24.105/299/2021, nr. 24.453/299/2021, nr. 24.459/299/2021, nr. 26.094/299/2021, nr. 6.513/299/2021, nr. 21.435/299/2021, nr. 6.956/299/2021, nr. 16.275/299/2021, nr. 25.840/299/2021, nr. 3.058/299/2021, nr. 29.530/299/2020, nr. 5.966/299/2021, nr. 7.639/299/2020, nr. 14.709/299/2021, nr. 14.711/299/2021, nr. 22.555/299/2021 şi nr. 32.302/299/2021 ale Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti - Secţia I civilă, în dosarele nr. 2.545/299/2021, nr. 27.073/299/2020, nr. 9.240/299/2021, nr. 30.386/299/2020, nr. 33.100/299/2020, nr. 30.383/299/2020, nr. 11.033/299/2021, nr. 36.455/299/2020, nr. 4.683/299/2021, nr. 6.096/299/2021, nr. 10.928/299/2021, nr. 8.339/299/2021, nr. 9.216/299/2021, nr. 22.566/299/2021, nr. 16.259/299/2021, nr. 16.270/299/2021, nr. 16.289/299/2021, nr. 9.512/299/2021, nr. 7.526/299/2021, nr. 16.287/299/2021, nr. 10.926/299/2021, nr. 16.284/299/2021, nr. 9.245/299/2021, nr. 21.455/299/2021, nr. 23.204/299/2021, nr. 21.459/299/2021, nr. 9.236/299/2021, nr. 7.524/299/2021, nr. 9.238/299/2021, nr. 17.095/299/2021, nr. 27.983/299/2021, nr. 22.572/299/2021, nr. 25.841/299/2021, nr. 9.242/299/2021, nr. 24.997/299/2021, nr. 25.845/299/2021, nr. 33.578/299/2020, nr. 32.976/299/2020, nr. 27.982/299/2020, nr. 5.967/299/2021, nr. 11.063/299/2021, nr. 10.371/299/2020, nr. 6.512/299/2021, nr. 11.026/299/2021, nr. 11.030/299/2021 şi nr. 24.458/299/2021 ale Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti - Secţia a II-a civilă, în dosarele nr. 6.699/301/2021 şi nr. 3.835/301/2021 ale Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti - Secţia civilă, în dosarele nr. 461/299/2019 şi nr. 29.893/299/2019 ale Tribunalului Bucureşti - Secţia a VI-a civilă, precum şi în Dosarul nr. 32.091/299/2018 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a V-a civilă. De asemenea, şi în Dosarul Curţii Constituţionale nr. 2.802D/2021, excepţia de neconstituţionalitate are un obiect identic ca în dosarele mai sus menţionate, fiind ridicată de Societatea Euroins România Asigurare-Reasigurare - S.A. din Voluntari, Ilfov, în Dosarul nr. 4.045/4/2020 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a VI-a civilă. 4. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de înştiinţare este legal îndeplinită. 5. Curtea, din oficiu, pune în discuţie conexarea dosarelor. Reprezentantul Ministerului Public este de acord cu conexarea dosarelor. Curtea, având în vedere identitatea de obiect al cauzelor, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, dispune conexarea dosarelor nr. 2.183D/2021, nr. 2.184D/2021, nr. 2.185D/2021, nr. 2.194D/2021, nr. 2.195D/2021, nr. 2.197D/2021, nr. 2.198D/2021, nr. 2.275D/2021, nr. 2.282D/2021, nr. 2.314D/2021, nr. 2.370D/2021, nr. 2.421D/2021, nr. 2.434D/2021, nr. 2.435D/2021, nr. 2.436D/2021, nr. 2.452D/2021, nr. 2.453D/2021, nr. 2.478D/2021, nr. 2.597D/2021, nr. 2.598D/2021, nr. 2.599D/2021, nr. 2.600D/2021, nr. 2.601D/2021, nr. 2.616D/2021, nr. 2.696D/2021, nr. 2.697D/2021, nr. 2.706D/2021, nr. 2.708D/2021, nr. 2.746D/2021, nr. 2.747D/2021, nr. 2.749D/2021, nr. 2.752D/2021, nr. 2.753D/2021, nr. 2.754D/2021, nr. 2.767D/2021, nr. 2.802D/2021, nr. 2.803D/2021, nr. 2.804D/2021, nr. 2.805D/2021, nr. 2.819D/2021, nr. 2.820D/2021, nr. 2.914D/2021, nr. 2.915D/2021, nr. 2.916D/2021, nr. 2.917D/2021, nr. 2.919D/2021, nr. 2.920D/2021, nr. 2.940D/2021, nr. 2.941D/2021, nr. 2.942D/2021, nr. 2.991D/2021, nr. 2.993D/2021, nr. 2.994D/2021, nr. 3.057D/2021, nr. 3.058D/2021, nr. 3.086D/2021, nr. 3.178D/2021, nr. 3.207D/2021, nr. 3.208D/2021, nr. 3.209D/2021, nr. 3.281D/2021, nr. 3.288D/2021, nr. 3.294D/2021, nr. 3.374D/2021, nr. 3.382D/2021, nr. 3.383D/2021, nr. 3.422D/2021, nr. 3.445D/2021, nr. 3.446D/2021, nr. 3.447D/2021, nr. 3.448D/2021, nr. 3.449D/2021, nr. 3.450D/2021, nr. 3.451D/2021, nr. 3.475D/2021, nr. 3.571D/2021, nr. 3.572D/2021, nr. 3.573D/2021, nr. 3.575D/2021, nr. 3.576D/2021, nr. 3.583D/2021, nr. 3.584D/2021, nr. 3.585D/2021, nr. 3.586D/2021, nr. 3.732D/2021, nr. 3.735D/2021, nr. 3.736D/2021, nr. 3.737D/2021, nr. 3.738D/2021, nr. 3.739D/2021, nr. 3.740D/2021, nr. 3.763D/2021, nr. 3.764D/2021, nr. 3.772D/2021, nr. 3.865D/2021, nr. 3.876D/2021, nr. 3.879D/2021, nr. 3.880D/2021 şi nr. 3.955D/2021 la Dosarul nr. 2.151D/2021, care a fost primul înregistrat. 6. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate, sens în care invocă jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale, concretizată, spre exemplu, prin Decizia nr. 495 din 3 octombrie 2023. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarelor, reţine următoarele: 7. Prin Încheierea din 15 aprilie 2021, pronunţată în Dosarul nr. 41.026/299/2020, prin Încheierea din 25 mai 2021, pronunţată în Dosarul nr. 3.053/299/2021, prin Încheierea din 29 martie 2021, pronunţată în Dosarul nr. 39.656/299/2020, prin Încheierea din 14 mai 2021, pronunţată în Dosarul nr. 5.964/299/2021, prin Încheierea din 4 iunie 2021, pronunţată în Dosarul nr. 2.548/299/2021, prin Încheierea din 5 iulie 2021, pronunţată în Dosarul nr. 19.604/299/2020, prin Încheierea din 2 martie 2021 (astfel cum a fost rectificată prin Încheierea din 12 iulie 2021), pronunţată în Dosarul nr. 30.513/299/2020, prin Încheierea din 2 iunie 2021, pronunţată în Dosarul nr. 4.684/299/2021, prin Încheierea din 2 iunie 2021, pronunţată în Dosarul nr. 7.373/299/2021, prin Încheierea din 11 mai 2021, pronunţată în Dosarul nr. 27.802/299/2020, prin Încheierea din 2 iunie 2021, pronunţată în Dosarul nr. 4.902/299/2021, prin Încheierea din 5 iulie 2021, pronunţată în Dosarul nr. 8.142/299/2021, prin Încheierea din 23 aprilie 2021, pronunţată în Dosarul nr. 19.886/299/2020, prin Încheierea din 16 iunie 2021, pronunţată în Dosarul nr. 5.178/299/2021, prin Încheierea din 17 august 2021, pronunţată în Dosarul nr. 7.523/299/2021, prin Încheierea din 17 august 2021, pronunţată în Dosarul nr. 10.929/299/2021, prin Încheierea din 15 iunie 2021, pronunţată în Dosarul nr. 32.496/299/2020, prin Încheierea din 26 mai 2021, pronunţată în Dosarul nr. 41.418/299/2020, prin Încheierea din 12 august 2021, pronunţată în Dosarul nr. 11.029/299/2021, prin Încheierea din 15 iunie 2021, pronunţată în Dosarul nr. 36.450/299/2020, prin Încheierea din 11 august 2021, pronunţată în Dosarul nr. 37.145/299/2020, prin Încheierea din 22 septembrie 2021, pronunţată în Dosarul nr. 682/299/2021, prin Încheierea din 15 iunie 2021, pronunţată în Dosarul nr. 8.335/299/2021, prin Încheierea din 17 septembrie 2021, pronunţată în Dosarul nr. 12.301/299/2021, prin Încheierea din 20 august 2021, pronunţată în Dosarul nr. 16.264/299/2021, prin Încheierea din 2 iunie 2021, pronunţată în Dosarul nr. 2.066/299/2021, prin Încheierea din 2 iunie 2021, pronunţată în Dosarul nr. 2.546/299/2021, prin Încheierea din 3 septembrie 2021, pronunţată în Dosarul nr. 16.283/299/2021, prin Încheierea din 15 octombrie 2021, pronunţată în Dosarul nr. 18.956/299/2021, prin Încheierea din 14 ianuarie 2021, pronunţată în Dosarul nr. 11.844/299/2020, prin Încheierea din 11 octombrie 2021, pronunţată în Dosarul nr. 3.052/299/2021, prin Încheierea din 2 noiembrie 2021, pronunţată în Dosarul nr. 24.105/299/2021, prin Încheierea din 9 noiembrie 2021, pronunţată în Dosarul nr. 24.453/299/2021, prin Încheierea din 9 noiembrie 2021, pronunţată în Dosarul nr. 24.459/299/2021, prin Încheierea din 5 noiembrie 2021, pronunţată în Dosarul nr. 26.094/299/2021, prin Încheierea din 22 septembrie 2021, pronunţată în Dosarul nr. 6.513/299/2021, prin Încheierea din 19 noiembrie 2021, pronunţată în Dosarul nr. 21.435/299/2021, prin Încheierea din 24 septembrie 2021, pronunţată în Dosarul nr. 6.956/299/2021, prin Încheierea din 19 noiembrie 2021, pronunţată în Dosarul nr. 16.275/299/2021, prin Încheierea din 24 noiembrie 2021, pronunţată în Dosarul nr. 25.840/299/2021, prin Încheierea din 1 octombrie 2021, pronunţată în Dosarul nr. 3.058/299/2021, precum şi prin Sentinţa civilă nr. 3.719 din 26 aprilie 2021, pronunţată în Dosarul nr. 29.530/299/2020, prin Sentinţa civilă nr. 5.183 din 7 iunie 2021, pronunţată în Dosarul nr. 5.966/299/2021, prin Sentinţa civilă nr. 1.453 din 1 martie 2021, pronunţată în Dosarul nr. 7.639/299/2020, prin Sentinţa civilă nr. 9.672 din 22 octombrie 2021, pronunţată în Dosarul nr. 14.709/299/2021, prin Sentinţa civilă nr. 9.673 din 22 octombrie 2021, pronunţată în Dosarul nr. 14.711/299/2021, prin Sentinţa civilă nr. 10.834 din 9 noiembrie 2021, pronunţată în Dosarul nr. 22.555/299/2021, şi prin Sentinţa civilă nr. 12.098 din 29 noiembrie 2021, pronunţată în Dosarul nr. 32.302/299/2021, Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti - Secţia I civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 14 alin. (3) din Legea nr. 132/2017 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto pentru prejudicii produse terţilor prin accidente de vehicule şi tramvaie. 8. Prin Încheierea din 21 mai 2021, pronunţată în Dosarul nr. 2.545/299/2021, prin Încheierea din 10 martie 2021, pronunţată în Dosarul nr. 27.073/299/2020, prin Încheierea din 2 iulie 2021, pronunţată în Dosarul nr. 9.240/299/2021, prin Încheierea din 13 mai 2021, pronunţată în Dosarul nr. 30.386/299/2020, prin Încheierea din 22 aprilie 2021, pronunţată în Dosarul nr. 33.100/299/2020, prin Încheierea din 17 iunie 2021, pronunţată în Dosarul nr. 30.383/299/2020, prin Încheierea din 10 iunie 2021, pronunţată în Dosarul nr. 11.033/299/2021, prin Încheierea din 17 iunie 2021, pronunţată în Dosarul nr. 36.455/299/2020, prin Încheierea din 5 august 2021, pronunţată în Dosarul nr. 4.683/299/2021, prin Încheierea din 17 iunie 2021, pronunţată în Dosarul nr. 6.096/299/2021, prin Încheierea din 16 septembrie 2021, pronunţată în Dosarul nr. 10.928/299/2021, prin Încheierea din 8 septembrie 2021, pronunţată în Dosarul nr. 8.339/299/2021, prin Încheierea din 28 septembrie 2021, pronunţată în Dosarul nr. 9.216/299/2021, prin Încheierea din 6 octombrie 2021, pronunţată în Dosarul nr. 22.566/299/2021, prin Încheierea din 16 septembrie 2021, pronunţată în Dosarul nr. 16.259/299/2021, prin Încheierea din 7 octombrie 2021, pronunţată în Dosarul nr. 16.270/299/2021, prin Încheierea din 7 octombrie 2021, pronunţată în Dosarul nr. 16.289/299/2021, prin Încheierea din 7 octombrie 2021, pronunţată în Dosarul nr. 9.512/299/2021, prin Încheierea din 25 august 2021, pronunţată în Dosarul nr. 7.526/299/2021, prin Încheierea din 7 octombrie 2021, pronunţată în Dosarul nr. 16.287/299/2021, prin Încheierea din 5 octombrie 2021, pronunţată în Dosarul nr. 10.926/299/2021, prin Sentinţa civilă nr. 8.665 din 5 octombrie 2021, pronunţată în Dosarul nr. 16.284/299/2021, prin Încheierea din 14 octombrie 2021, pronunţată în Dosarul nr. 9.245/299/2021, prin Încheierea din 14 octombrie 2021, pronunţată în Dosarul nr. 21.455/299/2021, prin Încheierea din 14 octombrie 2021, pronunţată în Dosarul nr. 23.204/299/2021, prin Încheierea din 14 octombrie 2021, pronunţată în Dosarul nr. 21.459/299/2021, prin Încheierea din 14 octombrie 2021, pronunţată în Dosarul nr. 9.236/299/2021, prin Încheierea din 14 octombrie 2021, pronunţată în Dosarul nr. 7.524/299/2021, prin Încheierea din 9 septembrie 2021, pronunţată în Dosarul nr. 9.238/299/2021, prin Încheierea din 30 septembrie 2021, pronunţată în Dosarul nr. 17.095/299/2021, prin Încheierea din 22 noiembrie 2021, pronunţată în Dosarul nr. 27.983/299/2021, prin Încheierea din 28 octombrie 2021, pronunţată în Dosarul nr. 22.572/299/2021, prin Încheierea din 28 octombrie 2021, pronunţată în Dosarul nr. 25.841/299/2021, prin Încheierea din 11 august 2021, pronunţată în Dosarul nr. 9.242/299/2021, prin Încheierea din 21 octombrie 2021, pronunţată în Dosarul nr. 24.997/299/2021, prin Încheierea din 21 octombrie 2021, pronunţată în Dosarul nr. 25.845/299/2021, precum şi prin Sentinţa civilă nr. 600 din 4 februarie 2021, pronunţată în Dosarul nr. 33.578/299/2020, prin Sentinţa civilă nr. 1.283 din 25 februarie 2021, pronunţată în Dosarul nr. 32.976/299/2020, prin Sentinţa civilă nr. 2.665 din 7 aprilie 2021, pronunţată în Dosarul nr. 27.982/299/2020, prin Sentinţa civilă nr. 5.716 din 18 iunie 2021, pronunţată în Dosarul nr. 5.967/299/2021, prin Sentinţa civilă nr. 6.347 din 2 iulie 2021, pronunţată în Dosarul nr. 11.063/299/2021, prin Sentinţa civilă nr. 9.843 din 11 decembrie 2020, pronunţată în Dosarul nr. 10.371/299/2020, prin Sentinţa civilă nr. 7.294 din 10 august 2021, pronunţată în Dosarul nr. 6.512/299/2021, prin Sentinţa civilă nr. 6.497 din 8 iulie 2021, pronunţată în Dosarul nr. 11.026/299/2021, prin Sentinţa civilă nr. 9.087 din 11 octombrie 2021, pronunţată în Dosarul nr. 11.030/299/2021, şi prin Sentinţa civilă nr. 11.013 din 18 noiembrie 2021, pronunţată în Dosarul nr. 24.458/299/2021, Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti - Secţia a II-a civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 14 alin. (3) din Legea nr. 132/2017. 9. Prin Încheierea din 3 septembrie 2021, pronunţată în Dosarul nr. 6.699/301/2021, şi prin Încheierea din 27 octombrie 2021, pronunţată în Dosarul nr. 3.835/301/2021, Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 14 alin. (3) din Legea nr. 132/2017. 10. Prin Decizia civilă nr. 2.247 din 26 aprilie 2021, pronunţată în Dosarul nr. 4.045/4/2020, prin Decizia civilă nr. 901 din 12 februarie 2021, pronunţată în Dosarul nr. 461/299/2019, şi prin Decizia civilă nr. 2.788 din 15 iunie 2021, pronunţată în Dosarul nr. 29.893/299/2019, Tribunalul Bucureşti - Secţia a VI-a civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 14 alin. (3) din Legea nr. 132/2017. 11. Prin Încheierea din 4 iunie 2021, pronunţată în Dosarul nr. 32.091/299/2018, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a V-a civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 14 alin. (3) din Legea nr. 132/2017. 12. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de Societatea de Asigurare-Reasigurare City Insurance - S.A. din Bucureşti, precum şi de Societatea Euroins România Asigurare-Reasigurare - S.A. din Voluntari, Ilfov, în cauze având ca obiect obligarea la plata unor sume reprezentând diferenţă pretenţii, raportate la cuantumul despăgubirilor în dosare de daună, cu penalităţile de întârziere aferente derivând din asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto pentru prejudicii produse terţilor. 13. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autoarele acesteia susţin, în esenţă, că dispoziţiile art. 14 alin. (3) din Legea nr. 132/2017 încalcă art. 1 alin. (5) din Constituţie, deoarece, fiind lipsite de previzibilitate şi claritate, permit stabilirea în mod arbitrar şi abuziv, de către unitatea reparatoare, a unui preţ pe oră, pentru manopera efectuată, mult peste preţurile de referinţă din piaţa specifică. Astfel cum sunt redactate, fără a exista obligaţia legală de raportare la anumite criterii, cum ar fi, spre exemplu, preţurile de referinţă din piaţă sau preţurile recomandate de producător, dispoziţiile legale criticate lasă stabilirea preţului la totala dispoziţie a unităţii reparatoare, care poate fixa practic orice valoare a reparaţiei. În acest mod, s-au creat premisele unui comportament abuziv din partea unităţilor reparatoare, care au înţeles să utilizeze preţuri pe oră de manoperă cu mult peste ceea ce se practică pe piaţa de profil şi să utilizeze un alt preţ, cu mult majorat, faţă de cel afişat, încălcându-se astfel şi prevederile art. 67 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 99/2000 privind comercializarea produselor şi serviciilor de piaţă. Mai mult, preţul pe oră de manoperă nici nu este negociat cu cealaltă parte contractantă, persoana asigurată la societatea de asigurări, care nu are niciun interes să negocieze sau să facă opoziţie la preţul solicitat de unitatea reparatoare. 14. O altă deficienţă a textului de lege criticat constă în faptul că unitatea reparatoare are la dispoziţie posibilitatea să opteze pentru una sau alta dintre modalităţile de stabilire a valorii reparaţiei, „folosind sisteme de evaluare specializate sau prin documente emise în condiţiile legii în care unitatea reparatoare auto îşi poate utiliza propria valoare a preţului pe ora de manoperă afişată“. Astfel, art. 14 alin. (3) din Legea nr. 132/2017 prezintă o deficienţă de conţinut gravă, care îi conferă caracter neconstituţional, întrucât nu prevede şi criteriul legal de stabilire a cuantumului orei de manoperă. Această deficienţă permite unităţii reparatoare majorarea în mod arbitrar şi abuziv a preţului de manoperă în relaţia contractuală directă cu persoana asigurată la societatea de asigurare, în special atunci când valoarea reparaţiei urmează să fie achitată de către asigurător. 15. În susţinerea criticilor de neconstituţionalitate sunt invocate aspecte din jurisprudenţa Curţii Constituţionale şi din cea a Curţii Europene a Drepturilor Omului privind exigenţele de calitate a legii. 16. Referitor la încălcarea dispoziţiilor art. 44 din Constituţie şi ale art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, se arată că „bunurile“ societăţii, obiect al încălcării, sunt reprezentate de sumele achitate în plus ca urmare a majorării în mod arbitrar şi abuziv a preţului pe oră de manoperă de către unităţile reparatoare. Astfel, li se permite unităţilor reparatoare, invocând principiile pieţei libere, în special atunci când valoarea reparaţiei urmează să fie achitată de asigurător, să stabilească preţuri arbitrare, excesive şi abuzive în relaţia contractuală directă cu persoana prejudiciată. Asigurătorul are calitatea de terţ faţă de contractul dintre unitatea reparatoare şi persoana prejudiciată, neavând niciun control asupra modului de stabilire a preţului pieselor şi al manoperei. Există posibilitatea ca ulterior să se cenzureze această practică, prin neplata diferenţelor dintre preţurile practicate în piaţă şi preţul solicitat, însă unităţile reparatoare se adresează instanţelor judecătoreşti, care, într-o proporţie covârşitoare, le admit cererile şi le obligă, pe lângă plata acestor diferenţe, şi la plata de penalităţi. Prin actuala redactare a dispoziţiilor legale criticate, este evident că unităţile reparatoare sunt invitate la o conduită arbitrară şi abuzivă, ce are drept consecinţă afectarea patrimoniului societăţii de asigurare. Contrar art. 44 alin. (2) din Constituţie, sunt favorizate unităţile reparatoare şi patrimoniul acestora în detrimentul societăţilor de asigurare, al căror patrimoniu este mai puţin ocrotit de legiuitor. 17. Se mai susţine că dispoziţiile art. 14 alin. (3) din Legea nr. 132/2017, în special teza potrivit căreia la stabilirea valorii reparaţiei unitatea reparatoare auto îşi poate utiliza propria valoare a orei de manoperă, încalcă art. 1 alin. (3) şi art. 57 din Legea fundamentală, prin corelare cu art. 14 şi 15 din Codul civil, legiuitorul având obligaţia constituţională să adopte legi care să nu creeze cadrul pentru comiterea unor abuzuri de drept, astfel cum este situaţia reglementării criticate, prin care se instituie posibilitatea pentru anumite entităţi (unităţile de service care efectuează reparaţii ale unor vehicule implicate în accidente rutiere) să stabilească în mod unilateral şi absolut discreţionar valoarea reparaţiei, prin utilizarea propriei valori a orei de manoperă, care nu poate fi contestată de entitatea obligată să facă plata. Prin această reglementare este rupt echilibrul în circuitul civil, întrucât dispoziţia legală criticată prevede valabilitatea unei obligaţii sub condiţie pur potestativă, ce depinde exclusiv de voinţa unei persoane. 18. Se apreciază, totodată, că reglementarea criticată contravine şi art. 16 alin. (1) din Constituţie, în condiţiile în care prin aceasta se creează în mod evident o discriminare între cele două părţi ale raportului juridic, unitatea reparatoare putând să îşi folosească propria valoare a orei de manoperă, fără ca asigurătorul să o poată contesta, indiferent de cuantumul acesteia, şi fără ca această valoare să poată fi negociată sau să fie raportată la un criteriu obiectiv şi independent de voinţa părţii. 19. Aşa fiind, autoarele excepţiei susţin că reglementarea criticată din Legea nr. 132/2017 este neconstituţională, întrucât lasă loc arbitrarului şi oferă posibilitatea comiterii unor abuzuri. 20. Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti - Secţia I civilă, în dosarele Curţii Constituţionale nr. 2.151D/2021, nr. 2.183D/2021, nr. 2.184D/2021, nr. 2.185D/2021, nr. 2.194D/2021, nr. 2.195D/2021, nr. 2.282D/2021, nr. 2.370D/2021, nr. 2.452D/2021, nr. 2.478D/2021, nr. 2.601D/2021, nr. 2.706D/2021, nr. 2.708D/2021, nr. 2.746D/2021, nr. 2.747D/2021, nr. 2.749D/2021, nr. 2.753D/2021, nr. 2.820D/2021, nr. 2.914D/2021, nr. 2.915D/2021, nr. 2.916D/2021, nr. 2.917D/2021, nr. 2.919D/2021, nr. 2.920D/2021, nr. 2.993D/2021, nr. 2.994D/2021, nr. 3.294D/2021, nr. 3.451D/2021, nr. 3.475D/2021, nr. 3.573D/2021, nr. 3.575D/2021, nr. 3.576D/2021, nr. 3.583D/2021, nr. 3.584D/2021, nr. 3.585D/2021, nr. 3.586D/2021, nr. 3.735D/2021, nr. 3.736D/2021, nr. 3.737D/2021, nr. 3.738D/2021, nr. 3.739D/2021, nr. 3.740D/2021, nr. 3.865D/2021 şi nr. 3.880D/2021, apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, iar textul de lege criticat este suficient de precis şi clar, ceea ce se critică fiind opţiunea legiuitorului de a conferi o marjă de acţiune unităţilor reparatoare care îşi pot utiliza propria valoare a orei de manoperă, susţineri ce nu se subsumează unor veritabile critici de neconstituţionalitate din perspectiva caracterului clar şi previzibil al legii. Împrejurarea că unitatea reparatoare îşi poate utiliza propria valoare a orei de manoperă afişată corespunde principiului libertăţii economice, prezumtivii beneficiari ai serviciilor auto fiind liberi, în măsura în care consideră că valoarea manoperei este disproporţionată, să aleagă un alt cocontractant. Nu li se poate impune unităţilor reparatoare auto o anumită valoare a orei de manoperă, întrucât astfel s-ar aduce atingere principiilor liberei circulaţii a serviciilor şi garantării proprietăţii. Totodată, instanţa reţine că nu poate fi limitat dreptul persoanei păgubite de a alege service-ul în care îşi repară autoturismul, câtă vreme această alegere se face pe criterii de calitate şi performanţă. De altfel, prin încheierea contractului de asigurare - contract esenţialmente aleatoriu - asigurătorul dobândeşte şansa unui câştig, fiind expus totodată la riscul unei pierderi, împrejurări ce depind de un eveniment viitor şi incert, în timp ce obligaţia de plată a primei de asigurare este totdeauna certă în ceea ce îl priveşte pe asigurat, astfel că, în mod normal, asigurătorul trebuie să suporte consecinţele producerii riscului asigurat. 21. Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti - Secţia I civilă, în dosarele Curţii Constituţionale nr. 2.597D/2021, nr. 2.598D/2021, nr. 2.599D/2021 şi nr. 2.600D/2021, a învederat faptul că încheierile de sesizare a instanţei de contencios constituţional nu vor cuprinde opinia instanţei, având în vedere că exprimarea opiniei instanţei referitoare la excepţia de neconstituţionalitate ar duce la antepronunţare în dosarele de fond. 22. Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti - Secţia a II-a civilă, în dosarele Curţii Constituţionale nr. 2.197D/2021, nr. 2.198D/2021, nr. 2.275D/2021, nr. 2.314D/2021, nr. 2.421D/2021, nr. 2.434D/2021, nr. 2.435D/2021, nr. 2.453D/2021, nr. 2.616D/2021, nr. 2.696D/2021, nr. 2.697D/2021, nr. 2.752D/2021, nr. 2.754D/2021, nr. 2.805D/2021, nr. 2.819D/2021, nr. 2.940D/2021, nr. 2.941D/2021, nr. 2.942D/2021, nr. 2.991D/2021, nr. 3.057D/2021, nr. 3.058D/2021, nr. 3.086D/2021, nr. 3.178D/2021, nr. 3.207D/2021, nr. 3.208D/2021, nr. 3.209D/2021, nr. 3.281D/2021, nr. 3.288D/2021, nr. 3.382D/2021, nr. 3.383D/2021, nr. 3.422D/2021, nr. 3.445D/2021, nr. 3.446D/2021, nr. 3.447D/2021, nr. 3.448D/2021, nr. 3.449D/2021, nr. 3.450D/2021, nr. 3.571D/2021, nr. 3.572D/2021, nr. 3.732D/2021, nr. 3.763D/2021, nr. 3.764D/2021, nr. 3.772D/2021, nr. 3.876D/2021, nr. 3.879D/2021 şi nr. 3.955D/2021, apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Instanţa apreciază că textul de lege criticat îndeplineşte cerinţele de accesibilitate, claritate, precizie şi previzibilitate, întrucât, pe de o parte, valoarea reparaţiilor se poate determina fie prin folosirea unor sisteme de evaluare specializate, fie prin documente emise în condiţiile legii. Pe de altă parte, prevederea unei opţiuni în favoarea unităţii reparatoare nu afectează claritatea şi previzibilitatea textului de lege criticat, deoarece posibilitatea alegerii este expres prevăzută, nefiind generată de o redactare necorespunzătoare a acestuia. Totodată, instanţa arată că prerogativa unităţii reparatoare de a folosi propria valoare a orei de manoperă nu lipseşte norma criticată de claritate, deoarece nu pune asigurătorul în imposibilitatea de a-şi conforma conduita. Astfel, asigurătorul va fi obligat să achite despăgubirile la valoarea determinată prin aplicarea art. 14 alin. (3) din Legea nr. 132/2017, acestea putând fluctua în funcţie de tariful orei de manoperă, însă diferenţele dintre preţurile pe oră de manoperă nu conduc la neclaritatea legii. Împrejurarea că unitatea reparatoare îşi poate utiliza propria valoare a orei de manoperă afişată corespunde principiului libertăţii economice, prezumtivii beneficiari ai serviciilor auto fiind liberi, în măsura în care consideră că valoarea manoperei este disproporţionată, să aleagă un alt cocontractant. Nu li se poate impune unităţilor reparatoare auto o anumită valoare a orei de manoperă, întrucât astfel s-ar aduce atingere principiilor liberei circulaţii a serviciilor şi garantării proprietăţii. Totodată, instanţa reţine că nu poate fi limitat dreptul persoanei despăgubite de a alege service-ul în care îşi repară autoturismul, câtă vreme această alegere se face pe criterii de calitate şi performanţă. De altfel, prin încheierea contractului de asigurare - contract esenţialmente aleatoriu -, asigurătorul dobândeşte şansa unui câştig, fiind expus totodată la riscul unei pierderi, împrejurări ce depind de un eveniment viitor şi incert, în timp ce obligaţia de plată a primei de asigurare este totdeauna certă în ceea ce îl priveşte pe asigurat, astfel că, în mod normal, asigurătorul trebuie să suporte consecinţele producerii riscului asigurat. Instanţa consideră, totodată, că nu se poate reţine încălcarea art. 44 din Constituţie şi nici a art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Mai mult, instanţa reţine că abuzul de drept invocat de autoarea excepţiei excedează cadrului analizei controlului de constituţionalitate. Constatarea abuzului de drept, astfel cum este enunţat de art. 15 din Codul civil, este prerogativa exclusivă a instanţei de judecată, care îl poate sancţiona prin diferite mijloace de drept, inclusiv prin respingerea cererii de judecată ca neîntemeiată. 23. Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti - Secţia civilă, în dosarele Curţii Constituţionale nr. 2.767D/2021 şi nr. 3.374D/2021, apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, dispoziţia legală criticată fiind clară şi previzibilă, iar faptul că legiuitorul a permis unităţilor reparatoare să utilizeze, la stabilirea valorii reparaţiei, propria valoare a orei de manoperă afişată, nu creează dubii cu privire la aplicarea normei legale, fiind o măsură justificată în condiţiile în care unităţile reparatoare prestează servicii pe piaţa liberă şi suportă la rândul lor costuri diferite, în funcţie de mai mulţi factori, cum ar fi salariile plătite propriilor angajaţi. De asemenea, nici susţinerile formulate în sensul că persoana păgubită prin producerea accidentului de circulaţie nu negociază valoarea operei de manoperă nu privesc constituţionalitatea reglementării criticate, după cum nici faptul că textul criticat prevede două modalităţi de stabilire a valorii reparaţiei nu face ca aplicarea sa să nu fie previzibilă. Instanţa apreciază, de altfel, că autoarea critică, în esenţă, opţiunea legiuitorului de a conferi o marjă de acţiune unităţilor reparatoare care îşi pot utiliza propria valoare a orei de manoperă, susţineri ce nu se subsumează unor veritabile critici de neconstituţionalitate din perspectiva caracterului clar şi previzibil al legii. Criticile vizează de fapt motive ce ţin de temeinicia cererii de chemare în judecată, subsumate abuzului de drept şi ipotezei reglementate de art. 15 din Codul civil, care constituie însă prerogativa exclusivă a instanţei de judecată, care îl poate sancţiona prin diferite mijloace de drept, inclusiv prin respingerea cererii de judecată ca neîntemeiată. Astfel, abuzul de drept material invocat de autoarea excepţiei nu face obiectul analizei de conformitate a normei juridice cu Constituţia, excedând analizei în cadrul controlului de constituţionalitate. Instanţa apreciază, de asemenea, că nici din perspectiva art. 44 din Constituţie, respectiv a art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, nu se relevă o încălcare a dreptului de proprietate privată, întrucât norma juridică ce face obiectul controlului de constituţionalitate reglementează în considerarea prezumţiei de bună-credinţă în exercitarea drepturilor civile recunoscute de lege, orice exercitare a unui drept civil cu nesocotirea limitelor sale interne sau cu rea-credinţă ţinând de temeinicia cererii de chemare în judecată, nu de conformitatea normei juridice cu dispoziţiile constituţionale. 24. Tribunalul Bucureşti - Secţia a VI-a civilă, în dosarele Curţii Constituţionale nr. 2.802D/2021, nr. 2.803D/2021 şi nr. 2.804D/2021, apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. În acest sens, instanţa de judecată apreciază că textul de lege criticat este suficient de precis şi clar pentru a putea fi aplicat, ceea ce nemulţumeşte fiind modalitatea în care acesta este interpretat în practica judiciară, respectiv faptul că unitatea reparatoare auto îşi poate utiliza propria valoare a orei de manoperă, fără ca aceasta să fie reglementată legal. Or, în opinia instanţei, tocmai prin impunerea unui criteriu legal de stabilire a valorii orei de manoperă s-ar putea aduce atingere principiului libertăţii economice, consacrat de art. 45 din Constituţie. În ceea ce priveşte invocarea art. 44 din Constituţie, instanţa învederează că autoarea nu deţine un bun în sensul Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. În acest sens, invocă jurisprudenţa Curţii Constituţionale, şi anume Decizia nr. 29 din 25 ianuarie 2005. Aşa fiind, instanţa apreciază că dispoziţiile art. 14 alin. (3) din Legea nr. 132/2017 sunt constituţionale, iar textul de lege statuează în mod clar modalitatea în care urmează să se stabilească valoarea reparaţiei, din interpretarea sistematică a întregului act normativ rezultând voinţa legiuitorului, neputându-se reţine încălcarea dreptului de proprietate al asigurătorului. 25. Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a V-a civilă, în Dosarul Curţii Constituţionale nr. 2.436D/2021, apreciază că excepţia de neconstituţionalitate invocată este neîntemeiată. 26. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actele de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 27. Guvernul, exprimându-şi punctul de vedere în dosarele Curţii Constituţionale nr. 3.451D/2021, nr. 3.475D/2021, nr. 3.573D/2021, nr. 3.575D/2021, nr. 3.576D/2021, nr. 3.583D/2021, nr. 3.584D/2021, nr. 3.585D/2021, nr. 3.586D/2021, nr. 3.382D/2021, nr. 3.383D/2021, nr. 3.445D/2021, nr. 3.446D/2021, nr. 3.447D/2021, nr. 3.448D/2021, nr. 3.449D/2021, nr. 3.450D/2021, nr. 3.571D/2021 şi nr. 3.572D/2021, apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Arată, astfel, că din analiza dispoziţiilor art. 14 alin. (3) din Legea nr. 132/2017 rezultă că norma legală instituie criterii alternative de stabilire a valorii reparaţiei, fie folosind un sistem de evaluare specializat, fie prin intermediul documentelor emise în condiţiile legii în care unitatea reparatoare auto îşi poate utiliza propria valoare a orei de manoperă practicată în mod obişnuit. Referitor la cel de-al doilea criteriu, dispoziţiile criticate au în vedere preţul afişat şi practicat de către operatorul economic în conformitate cu prevederile legale în materie, cum ar fi art. 4 din Legea concurenţei nr. 21/1996, art. 67 din Ordonanţa Guvernului nr. 99/2000 privind comercializarea produselor şi serviciilor de piaţă şi art. 25 din Ordonanţa Guvernului nr. 21/1992 privind protecţia consumatorilor. Prin urmare, argumentul potrivit căruia norma legală ar permite unităţii reparatoare utilizarea unui preţ stabilit în mod arbitrar nu poate fi reţinut. De asemenea, susţinerile referitoare la aplicarea unui preţ mai mare, în mod arbitrar sau abuziv, nu reprezintă veritabile critici privind claritatea şi previzibilitatea normei, ci vizează un comportament concret al operatorului economic în relaţia cu consumatorul. Or, în ipoteza constatării de practici comerciale incorecte ale comercianţilor în relaţia cu consumatorul prin impunerea unui preţ mai ridicat sunt reglementate mecanisme de protecţie prin lege specială, cum ar fi Ordonanţa Guvernului nr. 21/1992 şi Legea nr. 363/2007, iar în ipoteza existenţei unui prejudiciu provocat ca urmare a stabilirii unui preţ excesiv pot fi aplicate principiile răspunderii civile delictuale. În consecinţă, modalitatea de reglementare a prevederilor art. 14 alin. (3) din Legea nr. 132/2017 îndeplineşte standardele minime de claritate, precizie şi previzibilitate statuate în jurisprudenţa Curţii Constituţionale, criticile autoarei excepţiei neconstituindu-se în veritabile argumente de natură să conducă la concluzia încălcării prevederilor art. 1 alin. (5) din Constituţie. Referitor la critica de neconstituţionalitate a prevederilor art. 14 alin. (3) din Legea nr. 132/2017 prin raportare la art. 44 din Constituţie, critică privind încălcarea dreptului de proprietate întemeiată pe diferenţa dintre valorile aceleiaşi reparaţii stabilite prin cele două modalităţi alternative, se apreciază că existenţa acestei variaţii nu determină per se afectarea dreptului de proprietate. Astfel, preţul manoperei poate fi influenţat de mai mulţi factori, cum ar fi gradul de experienţă al specialistului, logistica operatorului economic, materialele întrebuinţate în procesul de reparare. Prin urmare, modul de reglementare a prevederilor art. 14 alin. (3) din Legea nr. 132/2017 nu contravine art. 44 din Constituţie. 28. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând actele de sesizare, punctul de vedere ale Guvernului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 29. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 30. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 14 alin. (3) din Legea nr. 132/2017 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto pentru prejudicii produse terţilor prin accidente de vehicule şi tramvaie, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 431 din 12 iunie 2017, potrivit cărora: „Valoarea reparaţiei se stabileşte folosind sistemele de evaluare specializate sau prin documente emise în condiţiile legii în care unitatea reparatoare auto îşi poate utiliza propria valoare a orei de manoperă afişată.“ 31. Autoarele excepţiei de neconstituţionalitate apreciază că dispoziţiile de lege criticate contravin normelor constituţionale cuprinse în art. 1 alin. (3) şi (5) privind statul de drept şi cerinţele de calitate a legii, art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi, art. 44 privind dreptul de proprietate privată, art. 45 privind libertatea economică şi art. 57 privind exercitarea drepturilor şi libertăţilor constituţionale cu bună-credinţă. De asemenea, sunt invocate dispoziţiile art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale privind dreptul la respectarea bunurilor. 32. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că dispoziţiile art. 14 alin. (3) din Legea nr. 132/2017 au mai constituit în repetate rânduri obiect al controlului de constituţionalitate, din perspectiva unor critici similare celor formulate în prezentele cauze şi prin raportare la aceleaşi dispoziţii constituţionale şi convenţionale, în acest sens fiind, cu titlu exemplificativ, Decizia nr. 583 din 23 noiembrie 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 102 din 6 februarie 2023, Decizia nr. 354 din 27 iunie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 778 din 29 august 2023, Decizia nr. 468 din 14 septembrie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1101 din 7 decembrie 2023, Decizia nr. 487 din 28 septembrie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1093 din 5 decembrie 2023, Decizia nr. 495 din 3 octombrie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1100 din 6 decembrie 2023, sau Decizia nr. 593 din 31 octombrie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 43 din 18 ianuarie 2024, decizii prin care Curtea a constatat că dispoziţiile criticate sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. 33. Prin jurisprudenţa menţionată, referitor la critica de neconstituţionalitate formulată din perspectiva încălcării dispoziţiilor art. 1 alin. (5) din Constituţie, în componenta referitoare la calitatea normei juridice, Curtea a observat că se critică opţiunea legiuitorului de a conferi o marjă de acţiune unităţilor reparatoare, care îşi pot utiliza propria valoare a orei de manoperă, susţineri ce nu se subsumează însă unor veritabile critici de neconstituţionalitate. Împrejurarea că unitatea reparatoare auto îşi poate utiliza propria valoare a orei de manoperă afişată corespunde principiului libertăţii economice şi principiului liberei circulaţii a serviciilor, prezumtivii beneficiari ai serviciilor auto fiind liberi să aleagă un alt cocontractant, în măsura în care consideră că valoarea manoperei este disproporţionată. În acest sens sunt, de altfel, prevederile art. 19 alin. (5) lit. k) şi alin. (12) din Norma Autorităţii de Supraveghere Financiară nr. 20/2017 privind asigurările auto din România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 624 din 1 august 2017, precum şi cele ale art. 6 alin. (8) şi (9) din Legea nr. 132/2017, care conferă persoanei prejudiciate dreptul ca, în cazul producerii unui prejudiciu, să se poată adresa, pentru efectuarea reparaţiei, oricărei unităţi reparatoare auto, fără nicio restricţie sau constrângere din partea asigurătorului RCA sau a unităţii reparatoare auto, care ar putea să îi influenţeze opţiunea. 34. Referitor la critica privind posibilitatea unităţii reparatoare de a opta pentru una sau alta dintre modalităţile de stabilire a valorii reparaţiei, Curtea a apreciat că textul de lege criticat este redactat într-o manieră clară, lipsită de orice echivoc, de natură să satisfacă criteriile de claritate, precizie şi previzibilitate pe care normele juridice trebuie să le îndeplinească, evidenţiind explicit cele două modalităţi de cuantificare a despăgubirilor datorate de asigurător, şi anume prin folosirea sistemelor de evaluare specializate (precum Audatex, Autovista, DAT, GT Motive) şi prin documente emise în condiţiile legii în care unitatea reparatoare îşi poate utiliza propria valoare a orei de manoperă afişată. În acest context, Curtea a arătat că, potrivit art. 2 alin. (1) lit. h) din Norma Autorităţii de Supraveghere Financiară nr. 20/2017, sistemele de evaluare specializate reprezintă o aplicaţie informatică ce se bazează pe un ansamblu de date, metode şi algoritmi de calcul care este utilizat ca suport în stabilirea costurilor de reparaţie a vehiculelor şi bunurilor avariate, precum şi/sau la stabilirea valorii de piaţă a acestora la data evenimentului. Curtea a menţionat că art. 23 alin. (1) din Norma Autorităţii de Supraveghere Financiară nr. 20/2017 prevede că, la stabilirea ofertei de despăgubire după identificarea vehiculelor şi evidenţierea complexităţii structurii de echipare, a dotărilor de serie şi opţionale, se iau în considerare o serie de factori, şi anume: a) pentru evaluarea costurilor de readucere a vehiculului la starea anterioară producerii evenimentului: piese şi materiale noi care pot fi utilizate legal în procesele de reparaţie în România şi statele membre; manopera aferentă reparaţiei şi cea aferentă operaţiilor necesare din punct de vedere tehnic şi tehnologic, conform tehnologiei producătorului; b) pentru evaluarea valorii de vânzare de piaţă: factori specifici de corecţie; existenţa unor avarii preexistente; istoricul de exploatare a vehiculului, precum utilizarea în regim de şcoală de şoferi, taxi, închiriere şi altele. Aşadar, cuantificarea despăgubirilor se face pe baza preţurilor de referinţă pe piaţă, la stabilirea lor folosindu-se sisteme de evaluare specializate, acestea reprezentând un punct de pornire, de evaluare estimativă a daunelor, luându-se în calcul piese şi materiale noi care pot fi utilizate legal în procesele de reparaţie, la care se adaugă manopera aferentă reparaţiei şi operaţiunilor necesare, din punct de vedere tehnic şi tehnologic, conform tehnologiei producătorului. De asemenea, potrivit art. 24 alin. (6) şi (9) din norma precitată, dacă pentru anumite părţi componente sau piese ale vehiculului lipsesc preţurile de piaţă practicate pe piaţa din România, valoarea acestora se stabileşte pe baza preţurilor de piaţă din alte state membre, dovedite prin orice mijloc de probă. La evaluarea vehiculului se au în vedere starea tehnică, de întreţinere şi eventualele modificări ale structurii de echipare a acestuia survenite între data comercializării şi data producerii evenimentului, certificate de către specialistul în constatarea daunelor. 35. Astfel, Curtea a reţinut că, tocmai pentru a preîntâmpina situaţii în care evaluarea estimativă poate fi diferită în funcţie de utilizatorul sistemului de evaluare specializat, legiuitorul a instituit obligaţia asigurătorului de a formula oferta de despăgubire luând în calcul toate elementele necesare aducerii autovehiculului la starea anterioară evenimentului rutier şi posibilitatea persoanei prejudiciate de a alege în mod liber o unitate reparatoare auto în vederea efectuării reparaţiei, urmând ca în cazul în care există diferenţe de costuri, indiferent de modalitatea de stabilire a valorii reparaţiei, acestea să fie reglate după depunerea documentelor de reparaţie din care să rezulte costurile certe. Or, procedând într-o atare manieră, Curtea a apreciat că nu se aduce atingere drepturilor asigurătorului RCA, răspunderea de care este ţinut acesta fiind una limitată de contractul de asigurare şi de lege. 36. Prin urmare, din perspectiva conţinutului său normativ, reglementarea legală criticată este clară, sub aspectul caracterului neechivoc al obiectului său, precisă, sub aspectul soluţiei legislative alese şi al limbajului folosit, şi previzibilă, sub aspectul scopului şi al consecinţelor pe care le antrenează. Prin urmare, Curtea nu a constatat încălcarea dispoziţiilor art. 1 alin. (5) din Constituţie. 37. Pentru considerentele mai sus arătate, Curtea a constatat că nu poate fi primită nici critica referitoare la încălcarea dispoziţiilor art. 44 din Constituţie coroborate cu cele ale art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, dedusă, în opinia autoarelor excepţiei, din împrejurarea că sunt favorizate unităţile reparatoare, care, invocând principiile pieţei libere, stabilesc preţuri arbitrare în detrimentul societăţilor de asigurare, al căror patrimoniu este mai puţin ocrotit de legiuitor. În acest context, Curtea a reţinut că prin încheierea contractului de asigurare, care este esenţialmente aleatoriu, asigurătorul dobândeşte şansa unui câştig, fiind expus, totodată, şi la riscul unei pierderi, iar existenţa şi întinderea acestuia depind de hazard, adică de un eveniment viitor şi incert. Riscul, adică şansa de câştig sau posibilitatea de pierdere, este un atribut esenţial al economiei de piaţă liberă, funcţională, atribut care justifică libera concurenţă. Totodată, nimic nu împiedică antrenarea răspunderii civile delictuale a asiguratului, persoana vinovată, în temeiul principiului reparaţiei integrale a prejudiciului, pentru diferenţa de despăgubire nesuportată de asigurător. Eventualele disfuncţionalităţi apărute în practică referitoare la modalitatea în care unităţile reparatoare auto înţeleg să aplice art. 14 alin. (3) din Legea nr. 132/2017, cu ocazia desfăşurării activităţilor specifice acestora, nu pot fi însă convertite în vicii de neconstituţionalitate de natură să antreneze controlul de constituţionalitate exercitat de către instanţa de contencios constituţional. 38. Curtea a observat, de altfel, că, prin Legea nr. 363/2007 privind combaterea practicilor incorecte ale comercianţilor în relaţia cu consumatorii şi armonizarea reglementărilor cu legislaţia europeană privind protecţia consumatorilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 899 din 28 decembrie 2007, legiuitorul a avut drept scop o mai bună funcţionare a pieţei şi asigurarea unui nivel înalt de protecţie a consumatorilor, stabilind posibilitatea sesizării Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor în vederea dispunerii de măsuri pentru stoparea şi combaterea practicilor comerciale incorecte [a se vedea art. 10 alin. (1) şi (2) şi art. 12 alin. (1) din Legea nr. 363/2007]. 39. În ceea ce priveşte critica referitoare la pretinsa încălcare a dispoziţiilor art. 16 alin. (1) din Constituţie, Curtea a observat că aceasta este dedusă din împrejurarea că prin reglementarea criticată se creează o discriminare între cele două părţi ale raportului juridic, întrucât unitatea reparatoare îşi poate folosi propria valoare a orei de manoperă, fără ca asigurătorul să o poată contesta, indiferent de cuantumul acesteia. Or, din această perspectivă, în jurisprudenţa sa constantă, Curtea a statuat că egalitatea în faţa legii şi a autorităţilor publice, consacrată cu titlu de principiu de art. 16 alin. (1) din Constituţie, îşi găseşte aplicare doar atunci când părţile se găsesc în situaţii identice sau egale, care impun şi justifică acelaşi tratament juridic şi deci instituirea aceluiaşi regim juridic. Per a contrario, când acestea se află în situaţii diferite, regimul juridic aplicabil fiecăreia nu poate fi decât diferit, soluţie legislativă care nu contravine, ci, dimpotrivă, decurge logic din chiar principiul enunţat. 40. Or, din analiza cadrului legislativ în vigoare din domeniul asigurărilor obligatorii RCA, respectiv a Legii nr. 132/2017 şi a Normei Autorităţii de Supraveghere Financiară nr. 20/2017, Curtea a observat că asigurătorul RCA nu are aceleaşi atribuţii precum cele care incumbă în sarcina unităţilor reparatoare auto, astfel încât, din perspectiva activităţilor desfăşurate, nu se poate reţine existenţa unei situaţii similare, care să antreneze incidenţa art. 16 din Constituţie. Asigurătorul RCA are obligaţia de a despăgubi partea prejudiciată în urma accidentului produs prin intermediul vehiculului asigurat, potrivit pretenţiilor formulate în cererea de despăgubire, dovedite prin orice mijloc de probă, fără a se depăşi limitele de răspundere prevăzute în contractul RCA, în conformitate cu prevederile art. 6 alin. (4) şi (5) din Legea nr. 132/2017, şi în condiţiile în care evenimentul asigurat s-a produs în perioada de valabilitate a contractului RCA. Totodată, astfel cum rezultă din art. 19 alin. (12) şi (13) din Norma Autorităţii de Supraveghere Financiară nr. 20/2017, soluţiile tehnice finale de remediere a avariilor se stabilesc de către unitatea reparatoare, în acord cu documentaţia tehnică din manualul de reparaţie al producătorului auto, şi sunt acceptate de către persoana prejudiciată. Părţile pot agrea constatarea avariilor şi întocmirea procesului-verbal de constatare prin transmiterea de informaţii şi documente prin mijloace electronice de comunicare. 41. Cu privire la susţinerile potrivit cărora unitatea reparatoare poate să îşi folosească propria valoare a orei de manoperă, fără ca asigurătorul să o poată contesta, indiferent de cuantumul acesteia, Curtea a subliniat că, aşa cum prevede art. 14 alin. (3) din Legea nr. 132/2017, valoarea reparaţiei se stabileşte folosind sistemele de evaluare specializate sau prin documente emise în condiţiile legii în care unitatea reparatoare auto îşi poate utiliza propria valoare a orei de manoperă afişată. Întrucât legislaţia nu stabileşte dacă un mod de evaluare primează în defavoarea celuilalt, în cazul în care părţile nu pot conveni în mod amiabil asupra modului de calcul al sumei cuvenite drept despăgubire, litigiul poate fi soluţionat fie prin mecanisme alternative de soluţionare [de exemplu, Entitatea de Soluţionare Alternativă a Litigiilor în Domeniul Financiar Nonbancar (SAL-Fin)], fie pe baza hotărârii definitive a instanţei, potrivit art. 23 alin. (5) din Legea nr. 132/2017. În cazurile în care despăgubirile se stabilesc prin soluţionarea alternativă a litigiilor sau prin hotărâre judecătorească, asigurătorul RCA acordă despăgubiri în baza acordului rezultat în urma soluţionării alternative a litigiului sau în baza hotărârii judecătoreşti rămase definitivă [art. 23 alin. (6) din Legea nr. 132/2017]. 42. Curtea a mai reţinut că în situaţia constatării unor eventuale neregularităţi/abuzuri din partea unităţilor reparatoare auto (cu privire la stabilirea valorii proprii a orei de manoperă), Curtea a apreciat că acestea pot fi sancţionate prin mecanisme instituite la nivel legal, preponderent de natură jurisdicţională, dar şi prin sesizarea instituţiilor cu atribuţii în acest domeniu (spre exemplu, Consiliul Concurenţei sau Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor), care pot interveni pentru remedierea neregularităţilor/abuzurilor constatate. 43. Referitor la critica privind încălcarea dispoziţiilor constituţionale ale art. 1 alin. (3) coroborate cu cele ale art. 57, Curtea a constatat că acestea nu sunt incidente în cauză. 44. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine reconsiderarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, atât soluţia, cât şi considerentele cuprinse în deciziile menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în speţă. 45. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Societatea de Asigurare-Reasigurare City Insurance - S.A. din Bucureşti şi de Societatea Euroins România Asigurare-Reasigurare - S.A. din Voluntari, Ilfov, în dosarele nr. 41.026/299/2020, nr. 3.053/299/2021, nr. 39.656/299/2020, nr. 5.964/299/2021, nr. 2.548/299/2021, nr. 19.604/299/2020, nr. 30.513/299/2020, nr. 4.684/299/2021, nr. 7.373/299/2021, nr. 27.802/299/2020, nr. 4.902/299/2021, nr. 8.142/299/2021, nr. 19.886/299/2020, nr. 5.178/299/2021, nr. 7.523/299/2021, nr. 10.929/299/2021, nr. 32.496/299/2020, nr. 41.418/299/2020, nr. 11.029/299/2021, nr. 36.450/299/2020, nr. 37.145/299/2020, nr. 682/299/2021, nr. 8.335/299/2021, nr. 12.301/299/2021, nr. 16.264/299/2021, nr. 2.066/299/2021, nr. 2.546/299/2021, nr. 16.283/299/2021, nr. 18.956/299/2021, nr. 11.844/299/2020, nr. 3.052/299/2021, nr. 24.105/299/2021, nr. 24.453/299/2021, nr. 24.459/299/2021, nr. 26.094/299/2021, nr. 6.513/299/2021, nr. 21.435/299/2021, nr. 6.956/299/2021, nr. 16.275/299/2021, nr. 25.840/299/2021, nr. 3.058/299/2021, nr. 29.530/299/2020, nr. 5.966/299/2021, nr. 7.639/299/2020, nr. 14.709/299/2021, nr. 14.711/299/2021, nr. 22.555/299/2021 şi nr. 32.302/299/2021 ale Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti - Secţia I civilă, în dosarele nr. 2.545/299/2021, nr. 27.073/299/2020, nr. 9.240/299/2021, nr. 30.386/299/2020, nr. 33.100/299/2020, nr. 30.383/299/2020, nr. 11.033/299/2021, nr. 36.455/299/2020, nr. 4.683/299/2021, nr. 6.096/299/2021, nr. 10.928/299/2021, nr. 8.339/299/2021, nr. 9.216/299/2021, nr. 22.566/299/2021, nr. 16.259/299/2021, nr. 16.270/299/2021, nr. 16.289/299/2021, nr. 9.512/299/2021, nr. 7.526/299/2021, nr. 16.287/299/2021, nr. 10.926/299/2021, nr. 16.284/299/2021, nr. 9.245/299/2021, nr. 21.455/299/2021, nr. 23.204/299/2021, nr. 21.459/299/2021, nr. 9.236/299/2021, nr. 7.524/299/2021, nr. 9.238/299/2021, nr. 17.095/299/2021, nr. 27.983/299/2021, nr. 22.572/299/2021, nr. 25.841/299/2021, nr. 9.242/299/2021, nr. 24.997/299/2021, nr. 25.845/299/2021, nr. 33.578/299/2020, nr. 32.976/299/2020, nr. 27.982/299/2020, nr. 5.967/299/2021, nr. 11.063/299/2021, nr. 10.371/299/2020, nr. 6.512/299/2021, nr. 11.026/299/2021, nr. 11.030/299/2021 şi nr. 24.458/299/2021 ale Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti - Secţia a II-a civilă, în dosarele nr. 6.699/301/2021 şi nr. 3.835/301/2021 ale Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti - Secţia civilă, în dosarele nr. 4.045/4/2020, nr. 461/299/2019 şi nr. 29.893/299/2019 ale Tribunalului Bucureşti - Secţia a VI-a civilă, precum şi în Dosarul nr. 32.091/299/2018 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a V-a civilă şi constată că dispoziţiile art. 14 alin. (3) din Legea nr. 132/2017 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto pentru prejudicii produse terţilor prin accidente de vehicule şi tramvaie sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti - Secţia I civilă, Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti - Secţia a II-a civilă, Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti - Secţia civilă, Tribunalului Bucureşti - Secţia a VI-a civilă şi Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a V-a civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 23 aprilie 2024. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE MARIAN ENACHE Magistrat-asistent, Daniela Ramona Mariţiu ----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
