Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   DECIZIA nr. 233 din 2 iunie 2020  referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 4 şi ale art. 6 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 9/2013 privind timbrul de mediu pentru autovehicule    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

 DECIZIA nr. 233 din 2 iunie 2020 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 4 şi ale art. 6 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 9/2013 privind timbrul de mediu pentru autovehicule

EMITENT: Curtea Constituţională
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 884 din 28 septembrie 2020

┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristina Cătălina │- │
│Turcu │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘


    Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Loredana Brezeanu.
    1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 şi ale art. 6 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 9/2013 privind timbrul de mediu pentru autovehicule, excepţie ridicată de Roxana Chiciudean în Dosarul nr. 1.085/117/2017 al Tribunalului Cluj - Secţia mixtă de contencios administrativ şi fiscal, de conflicte de muncă şi asigurări sociale şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 2.743D/2017.
    2. La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.
    3. Preşedintele dispune să se facă apelul şi în Dosarul nr. 2.973D/2017, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 9/2013 privind timbrul de mediu pentru autovehicule, excepţie ridicată de Liviu-Daniel Rusu în Dosarul nr. 1.239/110/2017 al Curţii de Apel Bacău - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.
    4. La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.
    5. Curtea, având în vedere obiectul excepţiilor de neconstituţionalitate ridicate în dosarele nr. 2.743D/2017 şi nr. 2.973D/2017, pune în discuţie, din oficiu, conexarea cauzelor.
    6. Reprezentantul Ministerului Public este de acord cu conexarea dosarelor.
    7. Curtea, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, dispune conexarea Dosarului nr. 2.973D/2017 la Dosarul nr. 2.743D/2017, care este primul înregistrat.
    8. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care solicită respingerea excepţiei, ca neîntemeiată, invocând jurisprudenţa Curţii Constituţionale, respectiv Decizia nr. 70 din 28 februarie 2017.
    CURTEA,
    având în vedere actele şi lucrările dosarelor, reţine următoarele:
    9. Prin Încheierea din 9 octombrie 2017, pronunţată în Dosarul nr. 1.085/117/2017, Tribunalul Cluj - Secţia mixtă de contencios administrativ şi fiscal, de conflicte de muncă şi asigurări sociale a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 4 şi ale art. 6 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 9/2013 privind timbrul de mediu pentru autovehicule. Excepţia a fost ridicată de Roxana Chiciudean, într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei cereri de restituire a sumei achitate ca timbru de mediu pentru autovehicule.
    10. Prin Încheierea din 23 noiembrie 2017, pronunţată în Dosarul nr. 1.239/110/2017, Curtea de Apel Bacău - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 4 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 9/2013 privind timbrul de mediu pentru autovehicule. Excepţia a fost ridicată de Liviu-Daniel Rusu într-o cauză având ca obiect soluţionarea recursului promovat împotriva sentinţei civile prin care s-a respins cererea autorului de restituire a sumei achitate ca timbru de mediu.
    11. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii arată, în esenţă, că modul de calcul al timbrului de mediu instituit prin art. 6 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 9/2013 este discriminatoriu, lipsit de o justificare obiectivă şi rezonabilă, deoarece prin aplicarea sa concretă autovehiculele cu norme de poluare Euro 3 şi Euro 4 sunt supuse celor mai mari taxe, deşi celelalte autoturisme cu norme de poluare Euro 1 şi Euro 2 poluează într-o manieră semnificativ mai mare. Principiul egalităţii în materie fiscală presupune două componente: egalitatea în faţa legii fiscale şi justa repartizare a sarcinilor fiscale. Acest principiu este incompatibil cu existenţa unor diferenţieri în funcţie de categorii de cetăţeni ori de categorii de bunuri.
    12. Se susţine că textele de lege criticate aduc atingere şi dreptului de proprietate privată prin impunerea de către stat a sarcinii fiscale reprezentând plata timbrului de mediu. Legiuitorul este competent să reglementeze cadrul juridic pentru exercitarea atributelor dreptului de proprietate, însă aceste competenţe trebuie să se manifeste în aşa fel încât să nu intre în coliziune cu interesele particulare ale proprietarilor de autovehicule. Prin aplicarea prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 9/2013 la autoturismele deja înmatriculate în România se aduce o atingere gravă şi nejustificată dreptului de proprietate privată datorită cuantumului împovărător al taxei în raport cu valoarea autoturismelor vizate şi caracterul discriminatoriu al acesteia, rezultat din modul concret de calcul. Este înfrânt şi justul echilibru care trebuie să existe între interesele generale ale societăţii şi cele individuale. Sunt invocate cele reţinute de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în Hotărârea din 19 decembrie 1989, pronunţată în Cauza Mellacher şi alţii împotriva Austriei şi în Hotărârea din 21 februarie 1986, pronunţată în Cauza James şi alţii împotriva Regatului Unit. Prin instituirea acestei taxe dreptul de proprietate asupra autoturismului este lipsit de caracterul efectivităţii deoarece el va fi exercitat plenar doar ulterior achitării acestui cuantum.
    13. Totodată, prin instituirea acestei taxe parafiscale se realizează o dublă impunere asupra aceluiaşi bun, proprietarul având şi obligaţia de plată a impozitului datorat pentru mijloace de transport.
    14. Autorii mai arată că diferenţierea de tratament contravine şi exigenţelor impuse de art. 56 alin. (2) din Constituţie, care statuează ca plata taxelor să se facă la fel de către toţi contribuabilii, prin excluderea privilegiilor şi discriminărilor. Existenţa exceptărilor în ceea ce priveşte aplicarea timbrului de mediu evidenţiază o încălcare a principiului egalităţii în faţa legii şi a aşezării juste a sarcinilor fiscale. Exceptările se fundamentează pe criterii lipsite de obiectivitate, alese în mod aleatoriu.
    15. Autorii excepţiei fac referire la Hotărârea Curţii de Justiţie a Uniunii Europene din 9 iunie 2016 pronunţată în Cauza C-586/14 Vasile Budişan împotriva Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice Cluj, prin care s-a reţinut incompatibilitatea timbrului de mediu cu prevederile dreptului european.
    16. Tribunalul Cluj - Secţia mixtă de contencios administrativ şi fiscal, de conflicte de muncă şi asigurări sociale, contrar dispoziţiilor art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992, nu şi-a exprimat opinia asupra excepţiei de neconstituţionalitate invocate.
    17. Curtea de Apel Bacău - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată deoarece egalitatea în faţa legii presupune instituirea unui tratament egal pentru situaţii care, în funcţie de scopul urmărit, nu sunt diferite. Or, în speţă, persoanele ce au cumpărat un autoturism second-hand pentru care nu era plătită taxa de primă înmatriculare ori taxa pe poluare nu sunt în aceeaşi situaţie cu acelea care au cumpărat un autoturism pentru care taxa era plătită.
    18. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
    19. Avocatul Poporului apreciază, în Dosarul nr. 2.743D/2017, că textele de lege criticate sunt constituţionale deoarece intervenţia legiuitorului nu afectează dreptul de proprietate, statul având dreptul de a adopta legile pe care le consideră necesare pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contribuţii.
    20. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
    CURTEA,
    examinând încheierile de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
    21. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
    22. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 4 şi ale art. 6 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 9/2013 privind timbrul de mediu pentru autovehicule, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 119 din 4 martie 2013, având următorul cuprins:
    "Art. 4: Obligaţia de plată a timbrului intervine o singură dată, astfel:
    Obligaţia de plată a timbrului intervine o singură dată, astfel:
    a) cu ocazia înscrierii în evidenţele autorităţii competente, potrivit legii, a dobândirii dreptului de proprietate asupra unui autovehicul de către primul proprietar din România şi atribuirea unui certificat de înmatriculare şi a numărului de înmatriculare;
    b) la reintroducerea în parcul auto naţional a unui autovehicul, în cazul în care, la momentul scoaterii sale din parcul auto naţional, i s-a restituit proprietarului valoarea reziduală a timbrului, în conformitate cu prevederile art. 7;
    c) cu ocazia transcrierii dreptului de proprietate asupra autovehiculului rulat şi pentru care nu a fost achitată taxa specială pentru autoturisme şi autovehicule, taxa pe poluare pentru autovehicule sau taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, potrivit reglementărilor legale în vigoare la momentul înmatriculării;
    d) cu ocazia transcrierii dreptului de proprietate asupra autovehiculului rulat în situaţia autovehiculelor pentru care s-a dispus de către instanţe restituirea sau înmatricularea fără plata taxei speciale pentru autoturisme şi autovehicule, taxei pe poluare pentru autovehicule sau taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule;
    e) cu ocazia transcrierii dreptului de proprietate asupra autovehiculului rulat în situaţia autovehiculelor pentru care s-a emis decizie de restituire a taxei speciale pentru autoturisme şi autovehicule, taxei pe poluare pentru autovehicule sau taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, în conformitate cu prevederile art. 12."
    – Art. 6:
    "(1) Timbrul se calculează pe baza elementelor prevăzute la anexele nr. 1-6, după cum urmează:
    a) pentru autovehiculele din categoria M_1 cărora le corespunde norma de poluare Euro 5, timbrul de mediu se calculează după formula:
    Suma de plată = [A x B x (100 - C)]/100,
    unde:
    A = nivelul emisiilor de CO_2, exprimat în grame/km menţionate în cartea de identitate a vehiculului;
    B = valoarea emisiilor de CO_2, exprimată în euro/1 gram km, prevăzută în anexa nr. 1;
    C = cota de reducere a timbrului prevăzută în coloana 2 din anexa nr. 3;
    b) pentru autovehiculele din categoria M_1 cărora le corespund normele de poluare euro 4 şi euro 3, timbrul de mediu se calculează după formula:
    Suma de plată = [A x B x (100 - C)]/100,
    unde:
    A = nivelul emisiilor de CO_2, exprimat în grame/km menţionate în cartea de identitate a vehiculului;
    B = valoarea emisiilor de CO_2, exprimată în euro/1 gram km, prevăzută în anexa nr. 1 pentru autovehiculele echipate cu motor cu aprindere prin scânteie şi prevăzută în anexa nr. 2 pentru autovehiculele echipate cu motor cu aprindere prin comprimare;
    C = cota de reducere a timbrului prevăzută în coloana 2 din anexa nr. 3;
    c) pentru autovehiculele din categoria M_1 cărora le corespund normele de poluare non-Euro, Euro 1 sau Euro 2, după formula:
    Suma de plată = [E x D x (100 - C)]/100,
    unde:
    C = cota de reducere a timbrului prevăzută în coloana nr. 2 din anexa nr. 3;
    D = cilindreea exprimată în centimetri cubi, prevăzută în certificatul de înmatriculare a autovehiculului sau în cartea de identitate a vehiculului;
    E = valoarea prevăzută în coloana 3 din anexa nr. 4 pentru autovehiculele echipate cu motor cu aprindere prin scânteie şi valoarea prevăzută în coloana 4 din anexa nr. 4 pentru autovehiculele echipate cu motor cu aprindere prin comprimare;
    d) formula prevăzută la lit. c) se aplică şi pentru autovehiculele din categoriile M_2, M_3, N_1, N_2 şi N_3, pentru care nivelul timbrului de mediu este prevăzut în coloana 2 din anexa nr. 5.
(2) Norma de poluare Euro şi nivelul emisiei de CO_2, la care se face referire la alin. (1), sunt cele menţionate de Regia Autonomă «Registrul Auto Român» în cartea de identitate a vehiculului, în conformitate cu prevederile normelor metodologice de aplicare a prezentei ordonanţe de urgenţă.
(3) Timbrul pentru autovehiculele cărora le corespunde norma de poluare Euro 6 se va determina pe baza formulei prevăzute la alin. (1) lit. a), odată cu intrarea în vigoare a normei Euro 6 pentru înmatricularea, vânzarea şi introducerea în circulaţie a vehiculelor noi, conform Regulamentului (CE) nr. 715/2007 al Parlamentului European şi al Consiliului din 20 iunie 2007 privind omologarea de tip a autovehiculelor în ceea ce priveşte emisiile provenind de la vehiculele uşoare pentru pasageri şi de la vehiculele uşoare comerciale (Euro 5 şi Euro 6) şi privind accesul la informaţiile referitoare la repararea şi întreţinerea vehiculelor.
(4) Pentru autovehiculele care fac parte din categoria celor hibride şi electrice timbrul de mediu nu se datorează.
(5) Cota de reducere a timbrului, prevăzută în anexa nr. 3, este stabilită în funcţie de vechimea autovehiculului.
(6) Cu ocazia calculului timbrului pot fi acordate reduceri suplimentare faţă de cota de reducere prevăzută în anexa nr. 3, în funcţie de abaterile de la situaţia standard a elementului/elementelor care a/au stat la baza stabilirii cotei fixe, dacă persoana care solicită înmatricularea sau, după caz, transcrierea dreptului de proprietate asupra unui autovehicul rulat declară pe propria răspundere că rulajul mediu anual real al autovehiculului în cauză este mai mare decât rulajul mediu anual considerat standard pentru categoria respectivă de autovehicule, potrivit normelor metodologice de aplicare a prezentei ordonanţe de urgenţă. În acest caz, calculul timbrului se face pe baza cotei de reducere rezultate din cota prevăzută în anexa nr. 3, majorată cu cota de reducere suplimentară prevăzută în anexa nr. 6. Atunci când noua cotă de reducere este mai mare de 90%, se aplică cota de reducere de 90%.
(7) Suma reprezentând timbrul ce urmează a fi plătită, calculată potrivit prevederilor alin. (1), poate fi ajustată şi atunci când persoana care solicită înmatricularea sau, după caz, transcrierea dreptului de proprietate asupra unui autovehicul rulat face dovada, pe baza expertizei tehnice efectuate de Regia Autonomă «Registrul Auto Român», că deprecierea autovehiculului rulat este mai mare, potrivit normelor metodologice de aplicare a prezentei ordonanţe de urgenţă.
(8) Vechimea autovehiculului se calculează în funcţie de data primei înmatriculări a acestuia.
(9) Atunci când persoana care solicită înmatricularea sau transcrierea dreptului de proprietate asupra autovehiculului rulat nu poate face dovada datei înmatriculării autovehiculului, timbrul se calculează în funcţie de anul de fabricaţie."


    23. Curtea observă că Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 9/2013 a fost abrogată începând cu data de 1 februarie 2017, prin art. XII din Legea nr. 1/2017 privind eliminarea unor taxe şi tarife, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 15 din 6 ianuarie 2017. Având în vedere că textele de lege criticate continuă să îşi producă efectele juridice în cauză, Curtea reţine că acestea vor fi supuse controlului de constituţionalitate, potrivit Deciziei nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, prin care Curtea Constituţională a statuat că sintagma „în vigoare“ din cuprinsul dispoziţiilor art. 29 alin. (1) şi ale art. 31 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 este constituţională în măsura în care se interpretează în sensul că sunt supuse controlului de constituţionalitate şi legile sau ordonanţele ori dispoziţiile din legi sau din ordonanţe ale căror efecte juridice continuă să se producă şi după ieşirea lor din vigoare.
    24. În opinia autorilor excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 15 alin. (1) privind universalitatea, art. 16 referitoare la principiul egalităţii, art. 20 referitor la tratatele internaţionale privind drepturile omului, art. 44 privind dreptul de proprietate privată, art. 56 alin. (2) referitor la aşezarea justă a sarcinilor fiscale, precum şi celor ale art. 1 privind protecţia proprietăţii din primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.
    25. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea observă că, prin Decizia nr. 127 din 10 martie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 433 din 9 iunie 2016, paragrafele 15 şi 18, a reţinut că timbrul de mediu vizează constituirea fondului de mediu cu o destinaţie clar stabilită, fiind o taxă parafiscală, care se plăteşte o singură dată. Totodată, potrivit art. 35 alin. (2) din Constituţie, statul asigură cadrul legislativ pentru exercitarea dreptului la un mediu înconjurător sănătos, iar conform art. 1 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 9/2013, timbrul se face venit la bugetul Fondului pentru mediu şi se utilizează de Administraţia Fondului pentru Mediu, în vederea finanţării programelor şi proiectelor pentru protecţia mediului. În ceea ce priveşte încălcarea principiului egalităţii în faţa legii, Curtea a statuat că egalitatea în faţa legii presupune instituirea unui tratament egal pentru situaţii care, în funcţie de scopul urmărit, nu sunt diferite. Or, cei care au transcris dreptul de proprietate anterior intrării în vigoare a actului normativ criticat nu se află în aceeaşi situaţie cu aceia care au înscris/reintrodus în parcul naţional auto sau transcris dreptul de proprietate, ulterior intrării în vigoare a actului normativ criticat. Fiecare dintre proprietari are o situaţie diferită în funcţie de cadrul legal în vigoare atunci când a avut loc înscrierea/reintroducerea în parcul naţional auto sau transcrierea dreptului de proprietate. În legătură cu aspectul menţionat mai sus, Curtea a reţinut că situaţia diferită în care se află cetăţenii, în funcţie de reglementarea aplicabilă potrivit principiului tempus regit actum, nu poate fi privită ca o încălcare a dispoziţiilor constituţionale care consacră egalitatea în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi discriminări (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 1.541 din 25 noiembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 30 din 13 ianuarie 2011). Respectarea egalităţii în drepturi presupune luarea în considerare a tratamentului pe care legea îl prevede faţă de cei cărora li se aplică în decursul perioadei în care reglementările sale sunt în vigoare, iar nu în raport cu efectele produse prin reglementările legale anterioare. În consecinţă, reglementările juridice succesive pot prezenta în mod firesc diferenţe determinate de condiţiile obiective în care ele au fost adoptate (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 566 din 16 octombrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 34 din 15 ianuarie 2015).
    26. Aplicând aceste considerente la cauza de faţă, Curtea reţine că pentru a exista o încălcare a principiului egalităţii, trebuie ca între persoanele cărora li se aplică acelaşi regim juridic - în speţă prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 9/2013 - să existe diferenţe nejustificate obiectiv şi rezonabil. Din analiza criticilor formulate de autorii excepţiei nu rezultă însă existenţa unor astfel de diferenţe.
    27. Totodată, prin Decizia nr. 118 din 10 martie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 318 din 11 mai 2015, paragraful 20, Curtea a constatat că este lipsită de temei critica de neconstituţionalitate a prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 9/2013 formulată în raport cu art. 44 din Constituţie, având în vedere că, potrivit alin. (1) şi (7) ale normei constituţionale invocate, conţinutul şi limitele dreptului de proprietate sunt stabilite prin lege şi că dreptul de proprietate privată obligă la respectarea sarcinilor privind protecţia mediului.
    28. Referitor la încălcarea art. 56 alin. (2) din Constituţie, prin Decizia nr. 645 din 11 noiembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 43 din 19 ianuarie 2015, paragrafele 15 şi 16, Curtea a reţinut că autorii excepţiei pornesc de la o premisă greşită atunci când stabilesc preţul automobilului achiziţionat drept criteriu pentru invocarea încălcării justei aşezări a sarcinilor fiscale. Din analiza dispoziţiilor ordonanţei de urgenţă şi a anexelor sale reiese faptul că elementul de referinţă este cel al normei de poluare cu CO_2. Cuantumul timbrului de mediu care trebuie plătit rezultă în urma unei formule de calcul în care intră norma de poluare, care este calculată şi în funcţie de capacitatea cilindrică a motorului, precum şi de tipul de motor (cu aprindere prin scânteie sau cu aprindere prin combustie). Aşadar, criteriile sunt obiective, ţinându-se seama de nivelul de poluare. Referitor la o pretinsă taxare dublă, trebuie observat că impozitul pe mijloacele de transport are o natură total diferită faţă de timbrul de mediu, ele având finalităţi diferite. Timbrul de mediu vizează constituirea fondului de mediu cu o destinaţie clar stabilită, fiind o taxă parafiscală, iar impozitul pe mijloace de transport vizează alimentarea bugetului autorităţilor locale în vederea bunei desfăşurări a activităţii acestora. Pe de altă parte, timbrul de mediu se plăteşte o singură dată, impozitul se plăteşte anual.
    29. Prin Decizia nr. 70 din 28 februarie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 404 din 30 mai 2017, paragrafele 18 şi 19, Curtea a făcut referire la Hotărârea pronunţată de Curtea de Justiţie a Uniunii Europene la data de 9 iunie 2016 în Cauza C-586/14 Vasile Budişan împotriva Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice Cluj în care s-a reţinut că art. 110 din Tratatul de funcţionare a Uniunii Europene „trebuie interpretat în sensul că: [...] se opune ca statul membru respectiv să scutească de această taxă autovehiculele deja înmatriculate pentru care a fost plătită, dar nu a fost restituită o taxă în vigoare anterior declarată incompatibilă cu dreptul Uniunii“.
    30. Curtea a reţinut că nu au relevanţă constituţională cerinţele rezultate din această hotărâre, ele ţinând de obligaţia legislativului de a edicta norme în sensul hotărârilor Curţii de Justiţie a Uniunii Europene. În realizarea acestei obligaţii, Parlamentul a adoptat Legea nr. 1/2017 privind eliminarea unor taxe şi tarife, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 15 din 6 ianuarie 2017, care, prin art. XII dispune abrogarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 9/2013, începând cu data de 1 februarie 2017 şi, ulterior, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 52/2017 privind restituirea sumelor reprezentând taxa specială pentru autoturisme şi autovehicule, taxa pe poluare pentru autovehicule, taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule şi timbrul de mediu pentru autovehicule.
    31. Neintervenind elemente noi, de natură a justifica reconsiderarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, soluţia şi considerentele deciziilor menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză.
    32. În final, Curtea observă că autorii nu motivează excepţia din perspectiva încălcării prevederilor art. 15 alin. (1) şi art. 20 din Constituţie.
    33. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
    CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
    În numele legii
    DECIDE:
    Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Roxana Chiciudean în Dosarul nr. 1.085/117/2017 al Tribunalului Cluj - Secţia mixtă de contencios administrativ şi fiscal, de conflicte de muncă şi asigurări sociale şi de Liviu - Daniel Rusu în Dosarul nr. 1.239/110/2017 al Curţii de Apel Bacău - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal şi constată că prevederile art. 4 şi ale art. 6 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 9/2013 privind timbrul de mediu pentru autovehicule sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.
    Definitivă şi general obligatorie.
    Decizia se comunică Tribunalului Cluj - Secţia mixtă de contencios administrativ şi fiscal, de conflicte de muncă şi asigurări sociale şi Curţii de Apel Bacău - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
    Pronunţată în şedinţa din data de 2 iunie 2020.


                    PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE
                    prof. univ. dr. VALER DORNEANU
                    Magistrat-asistent,
                    Cristina Cătălina Turcu

    ----

Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016