Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Petre Lăzăroiu │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mircea Ştefan Minea│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Simona-Maya │- judecător │
│Teodoroiu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Valentina │- │
│Bărbăţeanu │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu Drăgănescu. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 35 alin. (1) şi ale art. 41 alin. (5) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, precum şi ale art. 5 alin. (2) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, excepţie ridicată de Ioan Petrişor, Traian Iancu, Nicolae Pop, Grigore Pop, Gheorghe Pop Ştefan Cadiş, Vasile Baica, Ana Tâmbuc, Viorica Petraş, Ştefan Ignat, Ioan Marta, Gavrilă Gugura, Măria Buzgar, Floarea Pop, Gligor Marta, Gheorghe Ilie Prigoană, Traian Petrişor, Ecaterina Marta, Vasile Lazăr, Vasile Pop şi Pavel Buna în Dosarul nr. 20.004/3/2015 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a III-a civilă şi care formează obiectul Dosarului nr. 1.488D/2016 al Curţii Constituţionale. 2. La apelul nominal răspunde, pentru autorii excepţiei, domnul avocat Ovidiu Podaru, în calitate de apărător ales, cu delegaţie aflată la dosarul cauzei. Se constată lipsa părţii Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor. Procedura de citare este legal îndeplinită. Magistratul-asistent învederează Curţii că partea absentă a transmis punctul său de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate, în care, în esenţă, apreciază că este neîntemeiată. 3. Preşedintele dispune a se face apelul şi în Dosarul nr. 116D/2017, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a aceloraşi prevederi de lege, excepţie ridicată de Ecaterina Nemeş, Cristina Mureşan, Michael Mureşan şi Nicolae Kindris în Dosarul nr. 2.495/3/2016 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a IV-a civilă. 4. La apelul nominal răspunde acelaşi apărător ales, cu delegaţie aflată la dosar. Se constată lipsa celorlalte părţi. Procedura de citare este legal îndeplinită. 5. Curtea, din oficiu, pune în discuţie problema conexării celor două dosare. Reprezentantul autorilor excepţiei şi cel al Ministerului Public sunt de acord cu propunerea de conexare. Deliberând, Curtea dispune, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, conexarea Dosarului nr. 116D/2017 la Dosarul nr. 1.488D/2016, care a fost primul înregistrat. 6. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului autorilor excepţiei. 7. Apărătorul autorilor excepţiei depune un document care cuprinde date statistice referitoare la activitatea secţiilor civile ale Tribunalului Bucureşti, considerate relevante pentru soluţionarea cauzei. Cu privire la excepţia de neconstituţionalitate solicită admiterea acesteia. În ceea ce priveşte prevederile art. 41 alin. (5) din Legea nr. 165/2013 consideră că este neconstituţional prin raportare la art. 1 alin. (4) din Legea fundamentală, condiţionat de ipoteza în care încalcă autoritatea de lucru judecat a deciziei pronunţate în cauză. Precizează că art. 41 alin. (5) face trimitere la art. 21 din aceeaşi lege, care, prin Decizia nr. 686 din 26 noiembrie 2014, a fost deja constatat ca fiind neconstituţional în măsura în care se referă la aspecte deja tranşate în mod definitiv de instanţe judecătoreşti. Se arată că, potrivit jurisprudenţei Curţii Constituţionale, dacă o oarecare autoritate poate să cenzureze sub orice aspect o hotărâre judecătorească definitivă echivalează cu a considera această autoritate o putere judecătorească, ceea ce ar încălca principiul separaţiei puterilor în stat. Descrie o serie de situaţii ivite în practica judecătorească şi, pornind de la această exemplificare, solicită Curţii să constate neconstituţionalitatea prevederilor art. 41 alin. (5) din Legea nr. 165/2013 în măsura în care, de la speţă la speţă, nu se aduce atingere oricărei chestiuni de drept tranşate definitiv şi intrate în autoritatea lucrului judecat. În ce priveşte art. 35 alin. (1) din Legea nr. 165/2013 şi art. 5 alin. (2) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 arată că legiuitorul poate să stabilească o altă procedură decât cea a contenciosului administrativ, dar numai dacă garanţiile pe care această lege le recunoaşte administraţilor sunt suficiente. De aceea, Curtea ar trebui să verifice prin comparaţie Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 şi legea specială, în speţă Legea nr. 165/2013, pentru a vedea dacă situaţia particularilor este similară în cele două situaţii sau dacă se îngreunează în mod simţitor în cazul legii speciale. Evidenţiază diferenţele existente între situaţia justiţiabililor creată prin prevederile Legii nr. 165/2013 faţă de cea care ar rezulta din cele ale Legii nr. 554/2004, diferenţe de natură să împiedice accesul la justiţie şi la un proces echitabil. Precizează, făcând apel la date statistice, că Tribunalul Bucureşti, prin secţiile sale civile, este în imposibilitate practică de a soluţiona într-un termen optim toate dosarele cu care este sesizat, astfel că accesul la justiţie devine doar iluzoriu. Consideră că se încalcă şi principiul egalităţii cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice, existând o discriminare în ce priveşte tratamentul juridic între justiţiabilii care au domiciliul în Bucureşti şi cei care domiciliază în alte localităţi, aceştia din urmă fiind supuşi unor condiţii împovărătoare sub aspectul accesului la instanţa competentă. 8. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate, arătând, în acest sens, că nu se impune reconsiderarea jurisprudenţei în materie a Curţii Constituţionale, prin care s-a statuat cu privire la conformitatea textelor de lege criticate prin raportare la aceleaşi dispoziţii din Legea fundamentală invocate şi în cauza de faţă. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarelor, reţine următoarele: 9. Prin Încheierea din 16 iunie 2016 şi Decizia civilă nr. 899A/2016 din 22 noiembrie 2016, pronunţate în Dosarul nr. 20.004/3/2015, respectiv în Dosarul nr. 2.495/3/2016/a1, Tribunalul Bucureşti - Secţia a III-a civilă şi Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a IV-a civilă au sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 35 alin. (1) şi ale art. 41 alin. (5) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, precum şi ale art. 5 alin. (2) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, excepţie ridicată de Ioan Petrişor, Traian Iancu, Nicolae Pop, Grigore Pop, Gheorghe Pop Ştefan Cadiş, Vasile Baica, Ana Tâmbuc, Viorica Petraş, Ştefan Ignat, Ioan Marta, Gavrilă Gugura, Măria Buzgar, Floarea Pop, Gligor Marta, Gheorghe Ilie Prigoană, Traian Petrişor, Ecaterina Marta, Vasile Lazăr, Vasile Pop şi Pavel Buna, respectiv de Ecaterina Nemeş, Cristina Mureşan, Michael Mureşan şi Nicolae Kindris, în cauze având ca obiect, respectiv, anularea unei decizii emise de Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor în baza Legii nr. 165/2013 şi obligarea acesteia la emiterea unui titlu de despăgubire. 10. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorii acesteia susţin, în esenţă, că textele criticate din Legea nr. 165/2013 nu ar putea stabili o procedură derogatorie de la cea reglementată prin Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, care să restrângă persoanelor drepturile acordate prin această lege, deoarece s-ar încălca dispoziţiile art. 126 alin. (6) din Constituţie. Prevederile art. 5 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 sunt neconstituţionale în măsura în care ar permite ca actele administrative să fie supuse unui control judiciar care să nu presupună garanţiile asigurate de contenciosul administrativ. Se arată că dispoziţiile menţionate sunt constituţionale numai în măsura în care permit adoptarea unor proceduri paralele mai favorabile particularului în ceea ce priveşte posibilitatea şi instrumentele oferite pentru a cere controlul judecătoresc al actelor emise de către administraţie. Or, în ce priveşte prevederile art. 35 alin. (1) din Legea nr. 165/2013, care stabilesc o procedură paralelă de atacare a actelor administrative emise de Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor sau Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, autorii excepţiei consideră că sunt neconstituţionale, întrucât restrâng drepturile particularilor conferite prin legea contenciosului administrativ, atât în privinţa termenului pus la dispoziţie pentru atacarea acestui act, cât şi cu privire la stabilirea instanţei competente. Astfel, Legea nr. 165/2013 prevede că particularul trebuie să se adreseze în termen de 30 de zile de la comunicarea actului, pe când procedura comună a contenciosului administrativ oferă acestuia un termen de 6 luni de la data refuzului nejustificat de soluţionare a plângerii sau de la data răspunsului nefavorabil, neconferind nici beneficiul procedurii prealabile reglementate de Legea nr. 554/2004. Mai mult, textul criticat din Legea nr. 165/2013 nu dă autorităţii publice posibilitatea de a-şi revoca actul. În ce priveşte competenţa secţiei civile a tribunalului consideră că îl dezavantajează, de asemenea, pe particular, care nu poate beneficia de un control judiciar specializat al actului vătămător. Aşadar, supunerea acestor acte administrative controlului judecătoresc exercitat de o secţie a instanţei care nu este specializată reprezintă o încălcare nepermisă a Constituţiei, care stabileşte în mod expres cele două categorii de acte administrative care, în mod excepţional, nu sunt supuse controlului instanţei de contencios administrativ, astfel că o normă inferioară nu poate stabili şi alte excepţii fără a încălca norma fundamentală. 11. În ceea ce priveşte prevederile art. 41 alin. (5) din Legea nr. 165/2013 arată că tratează diferit cererile în legătură cu care instanţele de judecată au hotărât în mod definitiv şi irevocabil. În condiţiile în care titularul cererii nu a fost mulţumit de soluţia administrativă şi a supus această soluţie controlului instanţei, care s-a făcut în temeiul legii în vigoare, noua lege nu poate impune reverificarea aceloraşi aspecte în raport cu prevederile sale. Având în vedere că o instanţă s-a pronunţat deja asupra calităţii de proprietar sau de moştenitor şi asupra calităţii de persoană îndreptăţită, arată că prin noua lege nu se pot verifica aspecte deja supuse inclusiv controlului instanţei de judecată. De asemenea, în ceea ce priveşte obligaţia de a emite deciziile de despăgubire, autorii excepţiei susţin că, dacă sumele reprezentând despăgubire au fost hotărâte de către instanţă în mod irevocabil după procedura impusă de legea în vigoare la momentul soluţionării cererii, respectiv Legea nr. 10/2001, Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor nu poate să urmeze, pentru executarea acestei obligaţii, procedura prevăzută de art. 21 din Legea nr. 165/2013, atât timp cât obligaţia sa a fost stabilită raportat la legea anterior în vigoare, iar cuantumul despăgubirii a fost stabilit prin însăşi hotărârea instanţei care a dispus această obligaţie. Prin urmare, având în vedere că aceste prevederi generează situaţii în care procedura instituită prin noua lege se aplică aspectelor deja soluţionate pe vechea lege, apreciază că se încearcă aplicarea retroactivă a Legii nr. 165/2013. 12. Tribunalul Bucureşti - Secţia a III-a civilă apreciază că prevederile de lege criticate sunt neconstituţionale în ceea ce priveşte instituirea competenţei secţiei civile a tribunalului de a cenzura refuzul de emitere a deciziilor de către Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor într-un termen cu mult mai scurt decât cel instituit de Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004. De asemenea consideră că dispoziţiile art. 41 din Legea nr. 165/2013 contravin principiului neretroactivităţii legii, în măsura în care permit aplicarea unei noi proceduri de stabilire, determinare şi plată a măsurilor reparatorii în situaţii în care deja, în urma unor proceduri judiciare, s-au stabilit natura şi întinderea acelor despăgubiri, prin hotărâri judecătoreşti sau decizii/dispoziţii emise în temeiul unor astfel de hotărâri. 13. Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a IV-a civilă apreciază că prevederile art. 35 alin. (1) din Legea nr. 165/2013 sunt neconstituţionale. Arată, în acest sens, că reglementarea competenţei exclusive a secţiei civile a Tribunalului Bucureşti cu privire la soluţionarea cauzelor în materia restituirii, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România afectează accesul la justiţie al părţii, având în vedere complexitatea cauzelor şi eforturile financiare pe care trebuie să le realizeze partea în vederea apărării şi ocrotirii drepturilor obţinute în temeiul Legii nr. 165/2013, dar şi termenul rezonabil de soluţionare. În ce priveşte celelalte texte de lege criticate, consideră că nu contravin prevederilor din Legea fundamentală invocate. 14. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actele de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 15. Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, arătând, în ce priveşte prevederile art. 5 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, că acestea nu sustrag în mod absolut controlului judecătoresc actele administrative la care se referă, acestea fiind supuse unei alte proceduri judiciare. Cu privire la critica art. 35 alin. (1) din Legea nr. 165/2013 prin raportare la dispoziţiile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004 în ceea ce priveşte termenul şi la instanţa în/la care se atacă un act administrativ, precizează că examinarea constituţionalităţii unui text de lege are în vedere compatibilitatea acestuia cu dispoziţii constituţionale, iar nu compararea prevederilor mai multor texte ale legii între ele şi raportarea concluziei ce ar rezulta din această comparaţie la dispoziţii ori principii ale Constituţiei. Referitor la art. 41 alin. (5) din Legea nr. 165/2013, menţionează că are în vedere acele ipoteze în care autorităţile administrative erau obligate prin hotărâri judecătoreşti la executarea unor obligaţii de a face, respectiv la emiterea unor titluri de despăgubire, fără a fi stabilite şi sumele aferente. 16. Avocatul Poporului opinează în sensul constituţionalităţii textelor de lege criticate, arătând că atribuirea de competenţe, prin lege, unei instanţe civile în materia soluţionării litigiilor demarate în temeiul art. 35 din Legea nr. 165/2013 nu este de natură să aducă atingere prevederilor art. 126 alin. (6) din Constituţie, întrucât acestea din urmă nu exclud posibilitatea exercitării controlului judecătoresc al actelor administrative ale autorităţilor publice pe alte căi decât cea a contenciosului administrativ, ci doar garantează un asemenea control şi îi delimitează sfera de aplicare. Consideră totodată că motivaţia pentru care excepţia a fost invocată nu reprezintă o veritabilă critică de constituţionalitate, autorii acesteia apreciind, de fapt, că normele aplicabile în materia restituirii dreptului de proprietate ar fi mai puţin favorabile pentru că nu instituie o procedură prealabilă ca în cazul contenciosului administrativ. 17. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând actele de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, susţinerile reprezentantului autorilor excepţiei, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 18. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 19. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 35 alin. (1) şi ale art. 41 alin. (5) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 278 din 17 mai 2013, precum şi cele ale art. 5 alin. (2) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.154 din 7 decembrie 2004. Textele de lege criticate au următorul conţinut: - Art. 35 alin. (1) din Legea nr. 165/2013: "(1) Deciziile emise cu respectarea prevederilor art. 33 şi 34 pot fi atacate de persoana care se consideră îndreptăţită la secţia civilă a tribunalului în a cărui circumscripţie se află sediul entităţii, în termen de 30 de zile de la data comunicării." – Art. 41 alin. (5) din Legea nr. 165/2013: "(5) Obligaţiile privind emiterea titlurilor de despăgubire stabilite prin hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile la data intrării în vigoare a prezentei legi se vor executa potrivit art. 21." – Art. 5 alin. (2) din Legea nr. 554/2004: "Nu pot fi atacate pe calea contenciosului administrativ actele administrative pentru modificarea sau desfiinţarea cărora se prevede, prin lege organică, o altă procedură judiciară." 20. În opinia autorilor excepţiei de neconstituţionalitate, textele de lege criticate contravin prevederilor art. 15 alin. (2) care consacră principiul neretroactivităţii legii şi celor ale art. 126 alin. (6) din Constituţie care garantează controlul judecătoresc al actelor administrative ale autorităţilor publice, pe calea contenciosului administrativ, cu excepţia celor care privesc raporturile cu Parlamentul, precum şi a actelor de comandament cu caracter militar. 21. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea observă că s-a mai pronunţat asupra textului de lege criticat, analizând critici similare, prin raportare la aceleaşi texte din Legea fundamentală invocate şi în cauza de faţă. Astfel, prin Decizia nr. 833 din 3 decembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 192 din 15 martie 2016, instanţa de control constituţional a constatat că prevederile art. 35 alin. (1) din Legea nr. 165/2013 sunt în consonanţă cu Legea fundamentală, deoarece art. 126 alin. (1) şi (2) din Constituţie statuează că justiţia se realizează prin instanţele judecătoreşti, a căror competenţă este stabilită numai prin lege. În înţelesul acestei norme constituţionale, legiuitorul este singurul abilitat să reglementeze, prin lege, competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată, fără alte restricţii decât cele rezultate din celelalte prevederi ale Constituţiei sau din actele normative internaţionale prevăzute în art. 20 din Legea fundamentală. Totodată, Curtea a reamintit că, potrivit jurisprudenţei sale, concretizată, de exemplu, prin Decizia nr. 731 din 29 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 948 din 22 decembrie 2015, legiuitorul poate institui, în considerarea unor situaţii deosebite, reguli speciale de procedură, precum şi modalităţile de exercitare a drepturilor procedurale. 22. Distinct de aceste considerente generale, Curtea a examinat, prin Decizia nr. 189 din 7 aprilie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 438 din 13 iunie 2016, critici similare celor formulate şi în cauza de faţă. Astfel, în ceea ce priveşte susţinerea potrivit căreia instanţa competentă să soluţioneze contestaţiile împotriva deciziilor emise de entităţile învestite ar trebui să fie o instanţă de contencios administrativ, iar nu una civilă, Curtea a observat că, prin edictarea Legii nr. 165/2013, legiuitorul român şi-a propus să instituie un mecanism eficient pentru accelerarea procesului de restituire a imobilelor preluate de stat în mod abuziv în perioada regimului comunist. Soluţia legislativă prevăzută de textul de lege criticat reprezintă una dintre modalităţile prin care statul român a dat expresie, sub acest aspect, recomandărilor Curţii Europene a Drepturilor Omului cuprinse în Hotărârea-pilot din 12 octombrie 2010, pronunţată în Cauza Maria Atanasiu împotriva României, în vederea înlăturării sistemului defectuos, stagnant, generator de întârzieri considerate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului contrare dreptului la un proces echitabil, ca urmare a duratei excesive a procedurilor. Prin Legea nr. 165/2013 s-a atribuit secţiilor civile ale tribunalului competenţa de soluţionare a contestaţiilor atât împotriva deciziilor entităţilor deţinătoare sau învestite de lege cu soluţionarea notificărilor, cât şi ale Comisiei Naţionale pentru Compensarea Imobilelor. Argumentul decisiv pentru adoptarea unei astfel de soluţii legislative l-a constituit plenitudinea de jurisdicţie a unei instanţe civile. În virtutea acesteia, judecătorul se pronunţă asupra existenţei şi întinderii dreptului de proprietate şi dispune restituirea în natură sau, după caz, acordarea de măsuri reparatorii prin compensare în puncte (paragraful 21). Aşadar, Curtea Constituţională a constatat (paragraful 22) că legiuitorul român a optat pentru soluţionarea contestaţiilor de către o instanţă civilă în detrimentul uneia administrative în scopul diminuării duratei procedurii, instanţa însăşi urmând să se pronunţe asupra calităţii de persoană îndreptăţită şi să stabilească tipul de despăgubire cuvenită şi modalitatea de realizare a acesteia, în natură sau prin echivalent. În ipoteza în care ar fi fost menţinută competenţa de soluţionare a acestor contestaţii de către instanţele de contencios administrativ, nu s-ar fi înregistrat nicio accelerare a procesului de restituire. 23. Prin aceeaşi decizie, Curtea a analizat şi critica similară celei formulate şi în cauza de faţă, în sensul că ar fi nesocotite dispoziţiile art. 126 alin. (6) din Constituţie, potrivit cărora controlul judecătoresc al actelor administrative ale autorităţilor publice, pe calea contenciosului administrativ, este garantat. Curtea a constatat (paragraful 24) că semnificaţia prevederii constituţionale citate este aceea de a nu permite niciunui act emis de nicio autoritate publică să fie sustras de la posibilitatea de a fi supus controlului exercitat de o instanţă judecătorească independentă şi imparţială a cărei activitate satisface exigenţele unui proces echitabil. De asemenea, Curtea a observat că, în jurisprudenţa sa anterioară, reprezentată de Decizia nr. 267 din 7 mai 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 538 din 21 iulie 2014 (paragrafele 20 şi 21), Curtea a reţinut că rolul esenţial al prevederilor art. 126 alin. (6) din Constituţie este cel de garantare a controlului judecătoresc asupra actelor administrative ale autorităţilor publice, indiferent de instanţa judecătorească - specializată în contencios administrativ sau de drept comun - competentă. Potrivit art. 126 alin. (6) din Constituţie, elementele definitorii ale noţiunii de „contencios administrativ“ sunt reprezentate de natura actului juridic ce stă la baza litigiului, care trebuie să emane de la o autoritate publică, precum şi de calitatea de autoritate publică a uneia dintre părţile litigiului. Totodată, Curtea a reţinut că „ideea centrală a textului constă tocmai în instituirea unei garanţii distincte, suplimentare, în ceea ce priveşte posibilitatea cenzurării de către autoritatea judecătorească a actelor administrative ale autorităţilor publice, ca expresie a prevederilor art. 52 din Constituţie, fără a avea relevanţă dacă instanţa judecătorească ce exercită respectivul control de legalitate are sau nu specializare exclusiv în contencios administrativ“. 24. Curtea a reţinut totodată (paragraful 25) că trebuie avută în vedere şi definiţia contenciosului administrativ stabilită prin art. 2 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 554/2004, constând în activitatea de soluţionare de către instanţele de contencios administrativ competente potrivit legii organice a litigiilor în care cel puţin una dintre părţi este o autoritate publică, iar conflictul s-a născut fie din emiterea sau încheierea, după caz, a unui act administrativ, în sensul acestei legi, fie din nesoluţionarea în termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim. Or, în cauzele ce intră sub incidenţa art. 35 alin. (1) din Legea nr. 165/2013, deşi una dintre părţi este, într-adevăr, o autoritate publică, nu se poate spune că se încadrează strict în semnificaţia noţiunii de contencios administrativ, întrucât litigiul este generat de o pretenţie de natură civilă, constând în revendicarea unui drept de proprietate privată. 25. În ce priveşte art. 5 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, potrivit căruia nu pot fi atacate pe calea contenciosului administrativ actele administrative pentru modificarea sau desfiinţarea cărora se prevede, prin lege organică, o altă procedură judiciară, Curtea a reţinut, prin Decizia nr. 182 din 2 martie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 366 din 26 aprilie 2006, că „textul de lege criticat nu sustrage în mod absolut controlului judecătoresc actele administrative la care se referă, întrucât în mod evident actele administrative respective sunt supuse prin prevederile de lege criticate unei alte proceduri judiciare, deci controlul lor judecătoresc se realizează potrivit altei proceduri stabilite prin lege organică“. 26. De altfel, Curtea s-a pronunţat asupra unor critici identice celor formulate în cauza de faţă prin Decizia nr. 24 din 19 ianuarie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 198 din 21 martie 2017, reiterând cele reţinute în jurisprudenţa sa anterioară, mai sus citată. 27. De asemenea, asupra prevederilor art. 41 alin. (5) din Legea nr. 165/2013, Curtea s-a pronunţat prin numeroase decizii, în sensul conformităţii acestora cu dispoziţiile Legii fundamentale. Astfel, de exemplu, prin Decizia nr. 715 din 9 decembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 116 din 13 februarie 2015, paragraful 26, Curtea a reţinut că este firesc ca obligaţia emiterii titlurilor de despăgubire stabilite prin hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile la data intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013 să fie executată în condiţiile noii legi, aceasta fiind tocmai expresia concretă a principiului tempus regit actum şi a principiului aplicării imediate a legii noi. Situaţia celor care au calitatea de beneficiar al unei hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile, prin care se stabileşte în sarcina autorităţii publice pârâte o obligaţie de a face, este net diferită de cea potrivit căreia printr-o sentinţă judecătorească a fost stabilită suma cuvenită cu titlu de despăgubiri, în urma evaluării efectuate în condiţiile Legii nr. 247/2005. Ultima ipoteză corespunde celei reglementate distinct de legiuitor, la art. 41 alin. (1) teza a doua din Legea nr. 165/2013, legea nouă aplicându-se doar în ceea ce priveşte modalitatea de plată a sumelor de bani anterior stabilite. În acest context, Curtea subliniază însă că instanţele de judecată învestite cu soluţionarea litigiilor în care a fost ridicată excepţia au competenţa de a stabili, în fiecare caz concret, ipoteza normativă corespunzătoare situaţiei de fapt existente în speţă. 28. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să justifice reconsiderarea jurisprudenţei în materie, Curtea apreciază că soluţiile şi considerentele mai sus amintite îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză. 29. În subsidiar, Curtea observă că problema relevată de autorul excepţiei, referitoare la pretinsa încălcare a accesului liber la justiţie ca urmare a numărului mare de cauze înregistrate pe rolul secţiilor civile ale Tribunalului Bucureşti, vizează mai degrabă asigurarea condiţiilor necesare bunei funcţionări a instanţelor judecătoreşti. În legătură cu acest aspect, Curtea reţine că exercitarea de competenţe specifice în domeniu îi revine Guvernului (stabileşte numărul maxim de posturi pentru instanţele judecătoreşti - anexa nr. 2 la Hotărârea Guvernului nr. 652/2009 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 443 din 29 iunie 2009), Consiliului Superior al Magistraturii [stabileşte atât condiţiile necesare pentru suplimentarea numărului de posturi pentru instanţele judecătoreşti - art. 37 lit. b) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 628 din 1 septembrie 2012, cât şi modul de gestionare a promovării pe loc şi valorificarea corespunzătoare a acestor procedee, atunci când nevoile justiţiei o cer - art. 45 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 826 din 13 septembrie 2005, art. 19 alin. (1) pct. 11 şi 19 din Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 326/2005 privind aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare a Consiliului Superior al Magistraturii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 867 din 27 septembrie 2005], ministrului justiţiei [aprobă statele de funcţii şi personal pentru instanţele judecătoreşti, cu avizul conform al Consiliului Superior al Magistraturii - art. 135 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 827 din 13 septembrie 2005], precum şi preşedintelui de instanţă [crearea de completuri specializate, la propunerea colegiului de conducere al fiecărei instanţe - art. 41 alin. (1) din Legea nr. 304/2004]. Cu alte cuvinte, autorităţile publice trebuie să se manifeste activ în a asigura buna administrare a actului de justiţie. De aceea, din punctul de vedere al aspectului de neconstituţionalitate invocat, problema nu este una de reconfigurare a competenţei teritoriale a instanţelor judecătoreşti, în privinţa cererilor prevăzute de art. 35 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 165/2013, ci de asigurare a unei organizări corespunzătoare la nivelul instanţei unice desemnate de către legiuitor. 30. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi în privinţa excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 35 alin. (1) din Legea nr. 165/2013 şi cu unanimitate de voturi în privinţa excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 41 alin. (5) din Legea nr. 165/2013 şi ale art. 5 alin. (2) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Ioan Petrişor, Traian Iancu, Nicolae Pop, Grigore Pop, Gheorghe Pop Ştefan Cadiş, Vasile Baica, Ana Tâmbuc, Viorica Petraş, Ştefan Ignat, Ioan Marta, Gavrilă Gugura, Măria Buzgar, Floarea Pop, Gligor Marta, Gheorghe Ilie Prigoană, Traian Petrişor, Ecaterina Marta, Vasile Lazăr, Vasile Pop şi Pavel Buna în Dosarul nr. 20.004/3/2015 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a III-a civilă şi de Nemeş Ecaterina, Mureşan Cristina, Mureşan Michael şi Kindris Nicolae în Dosarul nr. 2.495/3/2016 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a IV-a civilă şi constată că dispoziţiile art. 35 alin. (1) şi ale art. 41 alin. (5) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, precum şi cele ale art. 5 alin. (2) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Tribunalului Bucureşti - Secţia a III-a civilă şi Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a IV-a civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 19 aprilie 2018. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Valentina Bărbăţeanu -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
