Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Marian Enache │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mihaela Ciochină │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Dimitrie-Bogdan │- judecător │
│Licu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Laura-Iuliana │- judecător │
│Scântei │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mihaela Ionescu │- │
│ │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Nicoleta-Ecaterina Eucarie. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 64 şi 68 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Cătălin Ursu în Dosarul nr. 2.113/89/2018 al Curţii de Apel Iaşi - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 61D/2020. 2. La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de înştiinţare este legal îndeplinită. 3. Preşedintele dispune să se facă apelul şi în dosarele nr. 237D/2020 şi nr. 2.300D/2020, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 68 alin. (5) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Borboly Csaba şi Palffy Domokos în Dosarul nr. 1.517/96/2015/a7 al Curţii de Apel Târgu Mureş - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, respectiv excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 64 şi 66-68 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Societatea Viti Vinicole Petit Paris - S.R.L. din Găneşti, judeţul Mureş, în Dosarul nr. 93/43/2020 al Curţii de Apel Târgu Mureş - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie. 4. La apelul nominal se prezintă, pentru autorul excepţiei Palffy Domokos, domnul avocat Sergiu Bogdan, având împuternicire avocaţială depusă la dosar. Lipsesc celelalte părţi, faţă de care procedura de înştiinţare este legal îndeplinită. 5. Curtea, din oficiu, pune în discuţie conexarea dosarelor, iar reprezentantul Ministerului Public arată că este de acord cu conexarea. Curtea, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, dispune conexarea dosarelor nr. 237D/2020 şi nr. 2.300D/2020 la Dosarul nr. 61D/2020, care a fost primul înregistrat. 6. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul apărătorului prezent, care solicită admiterea excepţiei de neconstituţionalitate, reiterând criticile de neconstituţionalitate formulate prin notele scrise aflate la dosar. 7. Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate. Invocă, în acest sens, Decizia nr. 462 din 25 iunie 2020. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarelor, constată următoarele: 8. Prin Încheierea din 18 noiembrie 2019, pronunţată în Dosarul nr. 2.113/89/2018, Curtea de Apel Iaşi - Secţia penală şi pentru cauze cu minori a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 64 şi 68 din Codul de procedură penală. Excepţia a fost ridicată de Cătălin Ursu într-o cauză privind soluţionarea apelului formulat de acesta împotriva unei sentinţe penale prin care s-a dispus, în temeiul art. 459 alin. (3) lit. c), d) şi e) şi alin. (5) din Codul de procedură penală, respingerea, ca inadmisibilă, în principiu, a unei cererii de revizuire. În cauză, autorul excepţiei a formulat mai multe cereri de recuzare, apreciind că judecătorii sunt incompatibili. 9. Prin Decizia penală nr. 13/R din 6 februarie 2020, pronunţată în Dosarul nr. 1.517/96/2015/a7, Curtea de Apel Târgu Mureş - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 68 alin. (5) din Codul de procedură penală. Excepţia a fost ridicată de Borboly Csaba şi Palffy Domokos într-o cauză penală în care autorii au formulat o cerere de recuzare a judecătorului învestit cu soluţionarea cauzei. 10. Prin Încheierea din 18 noiembrie 2020, pronunţată în Dosarul nr. 93/43/2020, Curtea de Apel Târgu Mureş - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 64 şi 66-68 din Codul de procedură penală. Excepţia a fost ridicată de Societatea Viti Vinicole Petit Paris - S.R.L. din Găneşti, judeţul Mureş, într-o cauză privind soluţionarea plângerii formulate împotriva ordonanţei procurorului, în care declaraţia de abţinere formulată de judecătorul de cameră preliminară a fost respinsă, iar autoarea excepţiei a formulat cerere de recuzare, în temeiul art. 64 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură penală. 11. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii acesteia susţin, în esenţă, că normele procesual penale criticate „nu prevăd o sancţiune irefutabilă de anulare“ în cazul încălcării dispoziţiilor privind incompatibilităţile de către instanţa de judecată. De asemenea, susţin că dispoziţiile criticate sunt neconstituţionale în măsura în care sunt interpretate în sensul că judecătorul care a fost desemnat să judece cererea de abţinere ori cererea de recuzare formulată de judecătorul cauzei poate să respingă o astfel de cerere, în ipoteza în care tocmai judecătorul cauzei a recunoscut că nu poate judeca în mod imparţial şi echitabil cauza. Totodată, susţin că dispoziţiile art. 68 alin. (5) din Codul de procedură penală stabilesc posibilitatea judecătorului care soluţionează cererea de recuzare de a asculta persoana care a formulat cererea, iar nu o obligaţie în acest sens. Din această perspectivă, susţin că se aduce atingere garanţiilor ce ţin de dreptul la un proces echitabil, respectiv oralitatea şi contradictorialitatea. 12. Curtea de Apel Iaşi - Secţia penală şi pentru cauze cu minori apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. În acest sens, reţine că este eronată susţinerea autorului excepţiei potrivit căreia dispoziţiile apreciate a fi neconstituţionale nu prevăd o „sancţiune irefutabilă“ în cazul existenţei unui caz de incompatibilitate, în condiţiile în care, dacă se constată incidenţa vreunui caz de incompatibilitate prevăzut de lege, normele procesual penale ale art. 64 şi 68 prevăd, în mod expres, că judecătorul incompatibil nu va mai participa la judecarea cauzei, urmând a fi desemnat un alt judecător pentru soluţionarea cauzei. 13. Curtea de Apel Târgu Mureş - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. În acest sens reţine în acord cu jurisprudenţa instanţei de control constituţional, că procedura de soluţionare a cererii de recuzare nu îmbracă forma unui contencios care să reclame un tratament jurisdicţional, ci este vorba de o chestiune de administrare a actului de justiţie. Cu alte cuvinte, procedura asupra cercetării şi judecării cererii de recuzare este o procedură incidentală, al cărei obiect este cu totul distinct de obiectul propriu al procesului penal la care se referă, această procedură nu are caracter jurisdicţional penal în sens material, ci caracter administrativ-judiciar, iar actele ce se îndeplinesc în această procedură, după ritualul procesului penal, îi dau un caracter jurisdicţional numai în sens formal. Reţine, totodată, că, deşi procedura soluţionării cererii de recuzare nu este în principiu publică, nimic nu împiedică partea care a formulat cererea de recuzare ca, în cazul prezentării la termenul stabilit, să depună concluzii scrise la dosarul cauzei sau chiar să îşi susţină prin avocat cererea. Cu privire la cele reţinute, invocă jurisprudenţa Curţii Constituţionale, respectiv deciziile nr. 441 din 21 iunie 2016, nr. 500 din 30 iunie 2016, nr. 271 din 24 aprilie 2018 şi nr. 242 din 16 aprilie 2019. Totodată, apreciază că dispoziţiile criticate nu sunt de natură să aducă atingere dreptului la un proces echitabil. Reţine că acestea stabilesc o procedură în două etape, în care criteriile de obiectivitate şi imparţialitate sunt apreciate atât de judecătorul cauzei, în forul său interior, subiectiv (cu ocazia formulării declaraţiei de abţinere), cât şi de un alt judecător, care analizează dintr-o perspectivă obiectivă elementele invocate de judecătorul care se abţine. 14. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actele de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 15. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au transmis punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate. CURTEA, examinând actele de sesizare, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, susţinerile apărătorului prezent, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 16. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 17. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 64 şi 68 din Codul de procedură penală, care au următorul cuprins: - Art. 64: „(1) Judecătorul este incompatibil dacă: a) a fost reprezentant sau avocat al unei părţi ori al unui subiect procesual principal, chiar şi în altă cauză; b) este rudă sau afin, până la gradul al IV-lea inclusiv, ori se află într-o altă situaţie dintre cele prevăzute la art. 177 din Codul penal cu una dintre părţi, cu un subiect procesual principal, cu avocatul ori cu reprezentantul acestora; c) a fost expert sau martor, în cauză; d) este tutore sau curator al unei părţi sau al unui subiect procesual principal; e) a efectuat, în cauză, acte de urmărire penală sau a participat, în calitate de procuror, la orice procedură desfăşurată în faţa unui judecător sau a unei instanţe de judecată; f) există o suspiciune rezonabilă că imparţialitatea judecătorului este afectată. (2) Nu pot face parte din acelaşi complet de judecată judecătorii care sunt soţi, rude sau afini între ei, până la gradul al IV-lea inclusiv, ori se află într-o altă situaţie dintre cele prevăzute la art. 177 din Codul penal. (3) Judecătorul care a participat la judecarea unei cauze nu mai poate participa la judecarea aceleiaşi cauze într-o cale de atac sau la rejudecarea cauzei după desfiinţarea ori casarea hotărârii.(4) Judecătorul de drepturi şi libertăţi nu poate participa, în aceeaşi cauză, la procedura de cameră preliminară, la judecata în fond sau în căile de atac. (5) Judecătorul care a participat la soluţionarea plângerii împotriva soluţiilor de neurmărire sau netrimitere în judecată nu poate participa, în aceeaşi cauză, la judecata în fond sau în căile de atac. (6) Judecătorul care s-a pronunţat cu privire la o măsură supusă contestaţiei nu poate participa la soluţionarea contestaţiei.“; – Art. 68: „(1) Abţinerea sau recuzarea judecătorului de drepturi şi libertăţi şi a judecătorului de cameră preliminară se soluţionează de un judecător de la aceeaşi instanţă. (2) Abţinerea sau recuzarea judecătorului care face parte din completul de judecată se soluţionează de un alt complet de judecată. (3) Abţinerea sau recuzarea magistratului-asistent se soluţionează de completul de judecată. (4) Abţinerea sau recuzarea grefierului se soluţionează de judecătorul de drepturi şi libertăţi, de judecătorul de cameră preliminară sau, după caz, de completul de judecată. (5) Soluţionarea abţinerii sau recuzării se face, în cel mult 24 de ore, în camera de consiliu. Dacă apreciază necesar pentru soluţionarea cererii, judecătorul sau completul de judecată, după caz, poate efectua orice verificări şi poate asculta procurorul, subiecţii procesuali principali, părţile şi persoana care se abţine sau a cărei recuzare se solicită. (6) În caz de admitere a abţinerii sau a recuzării, se va stabili în ce măsură actele îndeplinite ori măsurile dispuse se menţin. (7) Încheierea prin care se soluţionează abţinerea ori recuzarea nu este supusă niciunei căi de atac. (8) Când pentru soluţionarea abţinerii sau a recuzării nu poate fi desemnat un judecător din cadrul aceleiaşi instanţe sau, în cazul instanţelor organizate pe secţii, din cadrul aceleiaşi secţii şi nici din cadrul unei secţii cu aceeaşi specializare, cererea se soluţionează de un judecător de la instanţa ierarhic superioară. (9) La instanţele care nu sunt organizate pe secţii, în cazul în care se admite abţinerea sau recuzarea şi nu se poate desemna un judecător de la instanţa competentă pentru soluţionarea cauzei, judecătorul de la instanţa ierarhic superioară desemnează o altă instanţă egală în grad cu instanţa în faţa căreia s-a formulat declaraţia de abţinere sau cererea de recuzare, din circumscripţia aceleiaşi curţi de apel sau din circumscripţia unei curţi de apel învecinate. (9^1) În cazul în care se admite abţinerea sau recuzarea, dacă instanţa competentă pentru soluţionarea cauzei este organizată pe secţii şi nu se poate desemna un judecător de la secţia corespunzătoare a acestei instanţe, soluţionarea cauzei se realizează de o altă secţie a aceleiaşi instanţe, care are aceeaşi specializare. Dacă nu există o secţie cu aceeaşi specializare, judecătorul de la instanţa ierarhic superioară desemnează o altă instanţă egală în grad cu instanţa în faţa căreia s-a formulat declaraţia de abţinere sau cererea de recuzare, din circumscripţia aceleiaşi curţi de apel sau din circumscripţia unei curţi de apel învecinate. (10) Dispoziţiile alin. (8)-(9^1) se aplică în mod corespunzător şi în cazul soluţionării abţinerii sau recuzării judecătorului care face parte din completul de judecată.“ 18. În susţinerea neconstituţionalităţii normelor procesual penale criticate, autorii excepţiei invocă atât prevederile constituţionale ale art. 16 alin. (1) şi (2) privind egalitatea în drepturi, ale art. 21 referitor la accesul liber la justiţie şi dreptul la un proces echitabil şi ale art. 24 privind dreptul la apărare, cât şi dispoziţiile art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, ale art. 10 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, precum şi ale art. 47 paragraful 2 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, referitoare la dreptul la o cale de atac eficientă şi la un proces echitabil. Invocă, totodată, aspecte din preambulul Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, Codul deontologic al judecătorilor şi procurorilor, Principiile de bază ale independenţei sistemului judiciar, redactate de Naţiunile Unite în 1985, Principiile de la Bangalore privind conduita judiciară, Recomandarea nr. 94(12) a Comitetului de Miniştri al Consiliului Europei către statele membre privind independenţa, eficienţa şi rolul judecătorilor, Recomandarea nr. CM/Rec (2010)12 a Comitetului de Miniştri al Consiliului Europei către statele membre cu privire la judecători: independenţa, eficienţa şi responsabilităţile şi Avizul nr. 3 al Comitetului Consultativ al Judecătorilor Europeni (CCJE) în atenţia Comitetului de Miniştri al Consiliului Europei asupra principiilor şi regulilor privind imperativele profesionale aplicabile judecătorilor şi în mod deosebit a deontologiei, comportamentelor incompatibile şi imparţialităţii. 19. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, în acord cu jurisprudenţa sa, respectiv Decizia nr. 500 din 30 iunie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 743 din 23 septembrie 2016, paragrafele 17-19 şi 23-27, Curtea reţine că recuzarea este o ipoteză de excludere a judecătorului suspect - judex suspectus (distinct de judex incapax şi judex inhabilis), iar „suspiciunea rezonabilă“ poate avea numeroase temeiuri, astfel cum se arată în literatura de specialitate, „pot exista anumite împrejurări, interese, relaţiuni, pasiuni, preocupaţiuni care ar putea să producă îndoială, suspiciune asupra imparţialităţii judecătorului, şi de aceea legea, în interesul bunei justiţii, a încrederii în justiţie, şi a prestigiului acesteia, prevede recuzabilitatea judecătorului suspect. (...), judex suspectus trebuie să fie dispensat de a judeca procesul în care, ţinându-se cont de forţa medie de rezistenţă individuală, s-ar putea prezuma că este imparţial (...)“. Cu privire la imparţialitate, Curtea reţine că, potrivit art. 124 alin. (2) din Constituţie, „justiţia este unică, imparţială şi egală pentru toţi“, ceea ce presupune, pe de o parte, ca activitatea de judecată să se înfăptuiască în mod obiectiv, „în numele legii“, după cum prevede art. 124 alin. (1) din Legea fundamentală, ţinându-se seama totodată de dispoziţiile art. 16 alin. (2) din Constituţie, potrivit cărora „Nimeni nu este mai presus de lege“. Aşadar, principiul imparţialităţii justiţiei constituie un corolar al principiului legalităţii ce caracterizează statul de drept. Pe de altă parte, principiul imparţialităţii presupune ca autorităţile cărora le revine sarcina de a înfăptui justiţia să fie neutre. 20. Totodată, Curtea observă, în acord cu jurisprudenţa instanţei de la Strasbourg (a se vedea, în acest sens, hotărârile pronunţate în cauzele Curţii Europene a Drepturilor Omului: Procola împotriva Luxemburgului; Le Compte van Leuven, de Meyer împotriva Belgiei; Thorgeir împotriva Islandei; Hauschildt împotriva Danemarcei; Klezn împotriva Olandei; Piersack împotriva Belgiei, De Cubber împotriva Belgiei; Grieves împotriva Regatului Unit al Marii Britanii; Kyprianou împotriva Ciprului; Wettstein împotriva Elveţiei; Padovani împotriva Italiei; Rudnichemko împotriva Ucrainei; Castillo Algar împotriva Spaniei; Micallef împotriva Maltei), că imparţialitatea magistratului, ca o garanţie a dreptului la un proces echitabil, poate fi apreciată într-un dublu sens: un demers subiectiv, ce tinde a determina convingerea personală a unui judecător într-o cauză anume, ceea ce semnifică aşa-numita imparţialitate subiectivă, şi un demers obiectiv, cu scopul de a determina dacă acesta a oferit garanţii suficiente pentru a exclude orice îndoială legitimă în privinţa sa, ceea ce semnifică aşa-numita imparţialitate obiectivă. De asemenea, imparţialitatea subiectivă este prezumată până la proba contrară, în schimb, aprecierea obiectivă a imparţialităţii constă în a analiza dacă, independent de conduita personală a judecătorului, anumite împrejurări care pot fi verificate dau naştere unor suspiciuni în ceea ce priveşte lipsa de imparţialitate. 21. Curtea Europeană a Drepturilor Omului admite că nu există o delimitare clară între aspectul obiectiv şi cel subiectiv şi că, pentru a statua asupra imparţialităţii judecătorului, acelaşi act al unui judecător poate fi analizat atât prin prisma demersului subiectiv, cât şi a celui obiectiv (Hotărârea din 5 februarie 2009, pronunţată în Cauza Olujic împotriva Croaţiei, paragraful 57 şi următoarele, Hotărârea din 11 iulie 2013, pronunţată în Cauza Rudnichenko împotriva Ucrainei, paragraful 114). Potrivit jurisprudenţei aceleiaşi instanţe, imparţialitatea, conform demersului subiectiv, se prezumă până la proba contrară, atitudinea părtinitoare a judecătorului într-o anumită cauză urmând a fi dovedită, însă Curtea poate aplica, de asemenea, testul obiectiv, pentru a determina dacă judecătorul oferă suficiente garanţii pentru a exclude orice bănuială legitimă în privinţa sa (Hotărârea din 1 octombrie 1982, pronunţată în Cauza Piersack împotriva Belgiei, paragraful 30, şi Hotărârea din 1 octombrie 1982, pronunţată în Cauza Grieves împotriva Regatului Unit al Marii Britanii, paragraful 69). În aplicarea acestui test, opinia părţii cu privire la imparţialitatea judecătorului cauzei este importantă, dar nu decisivă. Esenţial este ca bănuielile referitoare la imparţialitate să poată fi justificate rezonabil, caz în care judecătorul bănuit de incompatibilitate trebuie să se retragă de la soluţionarea cauzei (Hotărârea din 11 iulie 2013, pronunţată în Cauza Rudnichenko împotriva Ucrainei, paragraful 113, Hotărârea din 15 octombrie 2009, pronunţată în Cauza Micallef împotriva Maltei, paragraful 98). 22. În continuare, Curtea reţine că prin recuzare se înţelege manifestarea de voinţă a uneia dintre părţi sau a procurorului, prin care se solicită ca persoana incompatibilă să nu facă parte din completul de judecată sau din constituirea instanţei de judecată. Este vorba despre o modalitate subsidiară de rezolvare a incompatibilităţii, ce are caracterul unei excepţii de incompatibilitate, utilizată doar atunci când, anterior, persoana incompatibilă nu a formulat declaraţie de abţinere ori declaraţia de abţinere a fost respinsă. În Codul de procedură penală, recuzarea judecătorului şi procedura de soluţionare a acesteia sunt reglementate în art. 67 şi 68, normele procesual penale în vigoare nerelevând diferenţe semnificative faţă de dispoziţiile cuprinse în art. 51 şi 52 din Codul de procedură penală din 1968. Astfel, Curtea observă că actuala reglementare, după modelul art. 51 din vechiul Cod de procedură penală, legiferează două etape de rezolvare a cererii de recuzare. În primul rând, potrivit art. 67 alin. (5) din Codul de procedură penală, cererea de recuzare presupune o etapă de examinare a admisibilităţii în principiu, care se realizează de judecătorul sau de completul de judecată în faţa căruia s-a formulat cererea de recuzare. Urmează, dacă se constată faptul că cererea de recuzare este admisibilă în principiu, ca aceasta să fie trimisă unui alt judecător sau unui alt complet de judecată din cadrul aceleiaşi instanţe spre soluţionare. În concret, Curtea observă că, potrivit art. 109 alin. (1) din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, aprobat prin Hotărârea Secţiei pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii nr. 3.243 din 22 decembrie 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1254 şi 1254 bis din 27 decembrie 2022, „Incidentele procedurale referitoare la incompatibilitatea, recuzarea sau abţinerea tuturor membrilor completului de judecată se vor soluţiona de completul cu numărul imediat următor, care judecă în aceeaşi materie. Dacă în materia respectivă nu mai există decât un singur complet de judecată, incidentele procedurale referitoare la toţi membrii completului se vor soluţiona de acesta. Dacă nu mai există un complet care judecă în acea materie, incidentele vor fi soluţionate de completul din materia şi după regulile stabilite de preşedintele instanţei.“ Cu titlu de excepţie, potrivit alin. (8) al art. 68 din Codul de procedură penală, când pentru soluţionarea abţinerii sau a recuzării nu poate fi desemnat un judecător din cadrul aceleiaşi instanţe, cererea se soluţionează de un judecător de la instanţa ierarhic superioară. 23. În ceea ce priveşte procedura de soluţionare a cererii de recuzare, Curtea a reţinut, în Decizia nr. 500 din 30 iunie 2016, precitată, că aceasta nu îmbracă forma unui contencios care să reclame un tratament jurisdicţional, ci este vorba de o chestiune de administrare a actului de justiţie. Cu alte cuvinte, procedura asupra cercetării şi judecării cererii de recuzare este o procedură incidentală, al cărei obiect este cu totul distinct de obiectul propriu al procesului penal la care se referă, această procedură nu are caracter jurisdicţional penal în sens material, ci caracter administrativ-judiciar, iar actele ce se îndeplinesc în această procedură, după ritualul procesului penal, îi dau un caracter jurisdicţional numai în sens formal. Într-o analiză comparativă a cadrului legislativ actual cu cel din Codul de procedură penală din 1968, Curtea a observat că în ambele reglementări soluţionarea recuzării se realizează fără citarea părţilor şi a procurorului. Fiind sesizată cu dispoziţiile din Codul de procedură penală din 1968 referitoare la soluţionarea recuzării, instanţa de contencios constituţional a reţinut că, potrivit prevederilor constituţionale ale art. 126 alin. (2), „competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege“, iar, potrivit dispoziţiilor art. 127 din Constituţie, „şedinţele de judecată sunt publice, afară de cazurile prevăzute de lege“. De asemenea, Curtea a luat în considerare şi prevederile cuprinse în art. 129 din Constituţie, potrivit cărora „împotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii“. Având în vedere aceste prevederi constituţionale, Curtea a statuat că legiuitorul este unica autoritate competentă să reglementeze procedura de judecată, cazurile în care şedinţele de judecată nu sunt publice, precum şi căile de atac şi condiţiile exercitării acestora. Aşa fiind, Curtea a reţinut că reglementarea procedurii de soluţionare a cererilor de recuzare este în deplină concordanţă cu prevederile constituţionale, având în vedere că aceasta face parte integrantă din procedura de judecată (a se vedea Decizia nr. 290 din 9 iunie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 589 din 7 iulie 2005). De asemenea, Curtea a reţinut că reglementarea procedurii de soluţionare a cererilor de recuzare reflectă preocuparea legiuitorului pentru asigurarea celerităţii acestei proceduri. Astfel, referitor la vechea reglementare, instanţa de contencios constituţional a statuat că, potrivit art. 52 alin. 2 din Codul de procedură penală, examinarea cererii de recuzare se face „de îndată“, iar părţile sunt ascultate numai „dacă se găseşte necesar“, în vederea împiedicării tergiversării soluţionării cererii de recuzare şi, implicit, a cauzei în care aceasta a fost formulată (a se vedea Decizia nr. 1.016 din 29 noiembrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 882 din 22 decembrie 2012). 24. În aceste condiţii, Curtea a constatat că soluţionarea cererilor de recuzare, potrivit noii reglementări, trebuie însoţită, de asemenea, de dezideratul asigurării celerităţii acestei proceduri, tocmai pentru a nu se impieta asupra soluţionării în ansamblu a cauzei. De altfel, Curtea a observat că, potrivit tezei a doua a alin. (5) al art. 68 din Codul de procedură penală, dacă apreciază necesar pentru soluţionarea cererii, judecătorul sau completul de judecată, după caz, poate efectua orice verificări şi poate asculta procurorul, subiecţii procesuali principali, părţile şi persoana care se abţine sau a cărei recuzare se solicită. Curtea a reţinut, totodată, că, deşi procedura soluţionării cererii de recuzare este în principiu nepublică, nimic nu împiedică partea care a formulat cerere de recuzare ca, în cazul prezentării la termenul stabilit, să depună concluzii scrise la dosarul cauzei sau chiar să îşi susţină prin avocat cererea. 25. Totodată, Curtea observă că în jurisprudenţa sa (Decizia nr. 438 din 22 iunie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 843 din 25 octombrie 2017, paragrafele 16-18) a reţinut că, prin modul cum este concepută structura secţiunii a 6-a - Incompatibilitatea şi strămutarea a capitolului II - Competenţa organelor judiciare al titlului III - Participanţii în procesul penal al părţii generale din Codul de procedură penală, legiuitorul a avut în vedere faptul că cel dintâi care are cunoştinţă de existenţa unei situaţii de incompatibilitate, dintre cele prevăzute la art. 64 din Codul de procedură penală, este judecătorul, care, înţelegând că se află în unul dintre cazurile reglementate prin norma anterior menţionată, trebuie să formuleze o declaraţie de abţinere, potrivit art. 66 din acelaşi cod. Lipsa formulării unei astfel de declaraţii ori respingerea ei, conform dispoziţiilor art. 68 din Codul de procedură penală, determină continuarea situaţiei de posibilă incompatibilitate, aspect care îndreptăţeşte partea interesată să promoveze o cerere de recuzare. Aceasta va fi soluţionată, conform prevederilor art. 68 din Codul de procedură penală, nefiind condiţionată de neformularea de către judecătorul în cauză a unei declaraţii de abţinere. Prin urmare, partea interesată are dreptul de a se prevala de dispoziţiile art. 67 şi următoarele din Codul de procedură penală, independent de conduita procesuală anterioară a judecătorului vizat de cererea de recuzare, cu respectarea limitelor prevăzute la alin. (4) şi alin. (5) ale art. 68 din Codul de procedură penală, beneficiind, astfel, de toate garanţiile procesuale specifice dreptului la un proces echitabil şi dreptului la apărare. 26. De asemenea, Curtea reţine că, în ipoteza în care atât declaraţia de abţinere, cât şi cererea de recuzare sunt respinse, împotriva hotărârii ce urmează a se da după judecarea cauzei penale părţile au deschise căile de atac prevăzute de lege, respectiv declararea apelului, în condiţiile prevăzute de art. 408-425 din Codul de procedură penală, ipoteză în care instanţa de apel este obligată ca, în afară de temeiurile invocate şi cererile formulate de apelant, să examineze cauza sub toate aspectele de fapt şi de drept [art. 417 alin. (2) din Codul de procedură penală], astfel încât, apelul fiind devolutiv sub toate aspectele, existenţa cazului de incompatibilitate a judecătorului din fond poate fi supusă controlului instanţei de apel. De asemenea, existenţa cazurilor de incompatibilitate a judecătorului din apel - dintre cele prevăzute de art. 64 din Codul de procedură penală - poate fi invocată prin formularea căii extraordinare de atac a contestaţiei în anulare, în temeiul art. 426 lit. d) din Codul de procedură penală. Aşadar, prin reglementarea acestui motiv separat de contestaţie în anulare, legiuitorul a acordat o importanţă deosebită consecinţelor existenţei unui caz de incompatibilitate a judecătorului în înfăptuirea actului de justiţie, în condiţiile în care, prin formularea unei căi extraordinare de atac, se tinde la înlăturarea autorităţii de lucru judecat a unei hotărâri penale definitive şi care îşi produce efectele (în acelaşi sens Decizia nr. 651 din 1 noiembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1 din 3 ianuarie 2017, paragraful 36). 27. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să schimbe jurisprudenţa Curţii Constituţionale, atât soluţia, cât şi considerentele deciziilor precitate îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză. 28. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Cătălin Ursu în Dosarul nr. 2.113/89/2018 al Curţii de Apel Iaşi - Secţia penală şi pentru cauze cu minori, de Borboly Csaba şi Palffy Domokos în Dosarul nr. 1.517/96/2015/a7 al Curţii de Apel Târgu Mureş - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, respectiv de Societatea Viti Vinicole Petit Paris - S.R.L. din Găneşti, judeţul Mureş, în Dosarul nr. 93/43/2020 al Curţii de Apel Târgu Mureş - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie şi constată că dispoziţiile art. 64 şi 68 din Codul de procedură penală sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Curţii de Apel Iaşi - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi Curţii de Apel Târgu Mureş - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 27 aprilie 2023. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE MARIAN ENACHE Magistrat-asistent, Mihaela Ionescu -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
