Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:  DECIZIA nr. 230 din 2 iunie 2020 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. I pct. 42 şi 69 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 79/2017 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, ale art. 7 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 90/2017 privind unele măsuri fiscal-bugetare, modificarea şi completarea unor acte normative şi prorogarea unor termene, ale Legii nr. 80/2018 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 90/2017, precum şi ale art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

 DECIZIA nr. 230 din 2 iunie 2020 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. I pct. 42 şi 69 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 79/2017 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, ale art. 7 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 90/2017 privind unele măsuri fiscal-bugetare, modificarea şi completarea unor acte normative şi prorogarea unor termene, ale Legii nr. 80/2018 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 90/2017, precum şi ale art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice

EMITENT: Curtea Constituţională
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 1321 din 31 decembrie 2020
Comenteaza legea

┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu     │- preşedinte      │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga  │- judecător       │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache      │- judecător       │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător       │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria         │- judecător       │
│Pivniceru          │                  │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan      │- judecător       │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător       │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina       │- judecător       │
│Tănăsescu          │                  │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila       │- judecător       │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Fabian Niculae     │-                 │
│                   │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘


    Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Loredana Brezeanu.
    1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. I. pct. V subpunctele 42 şi 69 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 79/2017 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, ale art. 7 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 90/2017 privind unele măsuri fiscal-bugetare, modificarea şi completarea unor acte normative şi prorogarea unor termene, precum şi ale Legii nr. 80/2018 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 90/2017, excepţie ridicată de Sindicatul Unirea Cluj în Dosarul nr. 2.325/117/2018 al Tribunalului Cluj - Secţia mixtă de contencios administrativ şi fiscal, de conflicte de muncă şi asigurări sociale şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 93D/2019.
    2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de citare este legal îndeplinită.
    3. Preşedintele dispune să se facă apelul şi în Dosarul nr. 289D/2019, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. I pct. V subpunctele 42 şi 69 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 79/2017, precum şi ale art. 7 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 90/2017, excepţie ridicată de Sindicatul Muncă şi Protecţie Socială Cluj în Dosarul nr. 1.780/117/2018 al Tribunalului Cluj - Secţia mixtă de contencios administrativ şi fiscal, de conflicte de muncă şi asigurări sociale, în Dosarul nr. 485D/2019, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. I pct. V subpunctele 42 şi 69 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 79/2017, ale art. 7 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 90/2017, precum şi ale art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, excepţie ridicată de Ioana Valentina Savuli în Dosarul nr. 1.798/117/2018 al Tribunalului Cluj - Secţia mixtă de contencios administrativ şi fiscal, de conflicte de muncă şi asigurări sociale, în Dosarul nr. 522D/2019, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. I pct. V subpunctele 42 şi 69 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 79/2017, ale art. 7 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 90/2017, precum şi ale Legii nr. 80/2018 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 90/2017, excepţie ridicată de Sindicatul Unirea Cluj în Dosarul nr. 2.324/117/2018 al Tribunalului Cluj - Secţia mixtă de contencios administrativ şi fiscal, de conflicte de muncă şi asigurări sociale, în Dosarul nr. 523D/2019, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. I pct. V subpunctele 42 şi 69 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 79/2017 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, ale art. 7 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 90/2017 privind unele măsuri fiscal-bugetare, modificarea şi completarea unor acte normative şi prorogarea unor termene, precum şi ale Legii nr. 80/2018 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 90/2017, excepţie ridicată de Sindicatul Unirea Cluj în Dosarul nr. 2.322/117/2018 al Tribunalului Cluj - Secţia mixtă de contencios administrativ şi fiscal, de conflicte de muncă şi asigurări sociale, în Dosarul nr. 911D/2019, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. I pct. V subpunctele 42 şi 69 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 79/2017, precum şi ale art. 7 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 90/2017, excepţie ridicată de Sindicatul Casei de Asigurări de Sănătate Cluj ASIGSAN în Dosarul nr. 1.591/117/2018 al Tribunalului Cluj - Secţia mixtă de contencios administrativ şi fiscal, de conflicte de muncă şi asigurări sociale, în Dosarul nr. 1.439D/2019, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. I pct. V subpunctele 42 şi 69 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 79/2017, precum şi ale art. 7 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 90/2017, excepţie ridicată de Olimpia Bărăian, Maria Adriana Mocanu, Firuţa Popon, Claudia Elisabeta Ungur şi Mircea Chioreanu în Dosarul nr. 2.689/117/2018 al Tribunalului Cluj - Secţia mixtă de contencios administrativ şi fiscal, de conflicte de muncă şi asigurări sociale, în Dosarul nr. 1.996D/2019, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 în raport cu dispoziţiile art. 1 alin. (5), art. 16 alin. (1) şi (2) şi art. 44 alin. (2), art. 53, art. 56 alin. (2), art. 135 alin. (1) şi (2) lit. a) şi art. 136 alin. (5) din Constituţie, excepţie ridicată de Mirela Camelia Datcu în Dosarul nr. 2.167/118/2018 al Curţii de Apel Constanţa - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în Dosarul nr. 2.146D/2019, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor titlului V pct. 42 şi 69 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 79/2017, ale art. 7 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 90/2017, precum şi ale art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017, excepţie ridicată de Ioan Alexandru Stan, Miodrag Popov, Liubinca Momirov, Nicolae Mircea Tatu Brustur şi Valeria Stan în Dosarul nr. 298/30/2019 al Tribunalului Timiş - Secţia I civilă, în Dosarul nr. 2.147D/2019, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor titlului V pct. 42 şi 69 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 79/2017, ale art. 7 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 90/2017, precum şi ale art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, excepţie ridicată de Marin Radu, Gheorghe Lehaci, Constantin Cristian Hornoiu, Iohan Gerstenengst şi Vasile Matei în Dosarul nr. 299/30/2019 al Tribunalului Timiş - Secţia I civilă, în Dosarul nr. 2.148D/2019, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor titlului V pct. 42 şi 69 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 79/2017, ale art. 7 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 90/2017, precum şi ale art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017, excepţie ridicată de Ionuţ Teodorescu, Sorin Bărbosu, Tiberiu Ioan Rus, Tiberiu Adalbert Vincze, Angelica Stere şi Cornel Cebuc în Dosarul nr. 300/30/2019 al Tribunalului Timiş - Secţia I civilă, în Dosarul nr. 2.809D/2019, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 şi ale art. 7 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 90/2017, excepţie ridicată de Georgeta Cătălina Apostol, Oana Luminiţa Barbălată, Cornelia Bârliba, Petronela Bostoacă, Oana Codrina Călăraşu, Doina Liliana Cernei, Liliana Cucu, Maria Lorena Dănilă, Mariana Forgaci, Dragoş Cătălin Ghica, Cătălina Indrei, Lucian Laurenţiu Indrei, Laura Maftei, Laura Munteanu, Loredana Munteanu, Alexandrina Petrea, Eugen Popescu, Georgeta Popovici, Iulia Puiu, Rodica Rusu, Vasile Rusu, Daniela Spînu Cohal, Liviu Stafie, Luna Ionela Stafie, Laura Şoldan, Irina Tătăru, Manuela Trifan, Marius Alexandru Voicescu, Emil Zupcu şi Ana Oltea Zupcu în Dosarul nr. 3.411/99/2018 al Curţii de Apel Iaşi - Secţia contencios administrativ şi fiscal, în Dosarul nr. 3.247D/2019, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017, excepţie ridicată de Daniel Ioan Baciu, Monica Simona Ciocănea, Grigore Marius Morar, Florina Maria Ţilea şi Gabriel Sorin Zegrean în Dosarul nr. 5.459/2/2018 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, în Dosarul nr. 3.437D/2019, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017, excepţie ridicată de Felicia Ana Saitos, Corneliu Gabriel Moldovan, Csilla Izabella Traxler, Cosmin Cojocaru şi Andrei Alin Ardelean în Dosarul nr. 5.460/2/2018 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, în Dosarul nr. 192D/2020, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017, excepţie ridicată de Alina Monica Mărginean, Nicolae Costea, Nicoleta Costea, Aurica Muntean, Adela Elena Negrea Oprea, Anca Dana Tănase, Viorel Sorin Gligor în Dosarul nr. 2.904/107/2018 al Curţii de Apel Alba Iulia - Secţia de contencios administrativ şi fiscal.
    4. La apelul nominal, în Dosarul nr. 911D/2019, se prezintă, pentru partea Casa Naţională de Asigurări de Sănătate din Bucureşti, doamna consilier juridic Gabriela Cîrstea, cu delegaţie depusă la dosar, lipsind celelalte părţi. Procedura de citare este legal îndeplinită.
    5. Magistratul-asistent referă asupra faptului că, în Dosarul nr. 911D/2019, partea Casa Naţională de Asigurări de Sănătate din Bucureşti a depus un punct de vedere prin care solicită respingerea, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate.
    6. Având în vedere obiectul excepţiei de neconstituţionalitate în dosarele mai sus menţionate, preşedintele Curţii, din oficiu, pune în discuţie conexarea dosarelor nr. 289D/2019, nr. 485D/2019, nr. 522D/2019, nr. 523D/2019, nr. 911D/2019, nr. 1.439D/2019, nr. 1.996D/2019, nr. 2.146D-2.148D/2019, nr. 2.809D/2019, nr. 3.247D/2019, nr. 3.437D/2019 şi nr. 192D/2020 la Dosarul nr. 93D/2019.
    7. Atât partea prezentă, cât şi reprezentantul Ministerului Public pun concluzii de conexare a dosarelor. Curtea, în temeiul dispoziţiilor art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, dispune conexarea dosarelor nr. 289D/2019, nr. 485D/2019, nr. 522D/2019, nr. 523D/2019, nr. 911D/2019, nr. 1.439D/2019, nr. 1.996D/2019, nr. 2.146D-2.148D/2019, nr. 2.809D/2019, nr. 3.247D/2019, nr. 3.437D/2019 şi nr. 192D/2020 la Dosarul nr. 93D/2019, care a fost primul înregistrat.
    8. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului părţii prezente. Doamna consilier juridic Gabriela Cârstea arată că dispoziţiile legale criticate nu înfrâng Legea fundamentală. Legiuitorul se bucură de o largă marjă de apreciere, având dreptul de a adopta politici în domeniul salarizării şi cel fiscal. Pentru majoritatea salariaţilor s-a ajuns la o majorare a salariilor nete, cu excepţia celor care depăşeau deja grila de salarizare prevăzută pentru anul 2022. Chiar şi în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului se recunoaşte dreptul la salariu, mai puţin menţinerea unui anumit cuantum al acestuia.
    9. În continuare, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate. Se arată că legiuitorul a motivat urgenţa actului normativ, adoptând măsuri care se înscriu în marja sa de apreciere, iar instanţa de contencios constituţional s-a mai pronunţat asupra constituţionalităţii soluţiei legislative criticate prin Decizia nr. 700 din 31 octombrie 2019.
    CURTEA,
    având în vedere actele şi lucrările dosarelor, constată următoarele:
    10. Prin Încheierea din 19 decembrie 2018, pronunţată în Dosarul nr. 2.325/117/2018, Tribunalul Cluj - Secţia mixtă de contencios administrativ şi fiscal, de conflicte de muncă şi asigurări sociale a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. I. pct. V subpunctele 42 şi 69 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 79/2017 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, ale art. 7 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 90/2017, precum şi ale Legii nr. 80/2018 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 90/2017, excepţie ridicată de Sindicatul Unirea Cluj într-o cauză având ca obiect drepturi băneşti şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 93D/2019.
    11. Prin Încheierea din 29 ianuarie 2019, pronunţată în Dosarul nr. 1.780/117/2018, Tribunalul Cluj - Secţia mixtă de contencios administrativ şi fiscal, de conflicte de muncă şi asigurări sociale a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. I pct. V subpunctele 42 şi 69 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 79/2017, precum şi ale art. 7 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 90/2017, excepţie ridicată de Sindicatul Muncă şi Protecţie Socială Cluj într-o cauză având ca obiect drepturi băneşti şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 289D/2019.
    12. Prin Încheierea din 31 ianuarie 2019, pronunţată în Dosarul nr. 1.798/117/2018, Tribunalul Cluj - Secţia mixtă de contencios administrativ şi fiscal, de conflicte de muncă şi asigurări sociale a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. I pct. V subpunctele 42 şi 69 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 79/2017, ale art. 7 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 90/2017, precum şi ale art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, excepţie ridicată de Ioana Valentina Savuli într-o cauză având ca obiect drepturi băneşti şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 485D/2019.
    13. Prin Încheierea din 31 ianuarie 2019, pronunţată în Dosarul nr. 2.324/117/2018, Tribunalul Cluj - Secţia mixtă de contencios administrativ şi fiscal, de conflicte de muncă şi asigurări sociale a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. I pct. V subpunctele 42 şi 69 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 79/2017, ale art. 7 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 90/2017, precum şi ale Legii nr. 80/2018 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 90/2017, excepţie ridicată de Sindicatul Unirea Cluj într-o cauză având ca obiect drepturi băneşti şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 522D/2019.
    14. Prin Încheierea din 31 ianuarie 2019, pronunţată în Dosarul nr. 2.322/117/2018, Tribunalul Cluj - Secţia mixtă de contencios administrativ şi fiscal, de conflicte de muncă şi asigurări sociale a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. I pct. V subpunctele 42 şi 69 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 79/2017, ale art. 7 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 90/2017, precum şi ale Legii nr. 80/2018, excepţie ridicată de Sindicatul Unirea Cluj într-o cauză având ca obiect drepturi băneşti şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 523D/2019.
    15. Prin Încheierea din 1 aprilie 2019, pronunţată în Dosarul nr. 1.591/117/2018, Tribunalul Cluj - Secţia mixtă de contencios administrativ şi fiscal, de conflicte de muncă şi asigurări sociale a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. I pct. V subpunctele 42 şi 69 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 79/2017, precum şi ale art. 7 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 90/2017, excepţie ridicată de Sindicatul Casei de Asigurări de Sănătate Cluj ASIGSAN într-o cauză având ca obiect un litigiu privind funcţionarii publici şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 911D/2019.
    16. Prin Încheierea din 6 mai 2019, pronunţată în Dosarul nr. 2.689/117/2018, Tribunalul Cluj - Secţia mixtă de contencios administrativ şi fiscal, de conflicte de muncă şi asigurări sociale a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. I pct. V subpunctele 42 şi 69 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 79/2017 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, precum şi ale art. 7 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 90/2017, excepţie ridicată de Olimpia Bărăian, Maria Adriana Mocanu, Firuţa Popon, Claudia Elisabeta Ungur şi Mircea Chioreanu într-o cauză având ca obiect un litigiu privind funcţionarii publici şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.439D/2019.
    17. Prin Încheierea din 18 iunie 2019, pronunţată în Dosarul nr. 2.167/118/2018, Curtea de Apel Constanţa - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017, excepţie ridicată de Mirela Camelia Datcu într-o cauză având ca obiect un litigiu privind funcţionarii publici şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.996D/2019.
    18. Prin Încheierea din 29 iunie 2019, pronunţată în Dosarul nr. 298/30/2019, Tribunalul Timiş - Secţia I civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor titlului V pct. 42 şi 69 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 79/2017, ale art. 7 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 90/2017, precum şi ale art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017, excepţie ridicată de Ioan Alexandru Stan, Miodrag Popov, Liubinca Momirov, Nicolae Mircea Tatu Brustur şi Valeria Stan într-o cauză având ca obiect drepturi băneşti şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 2.146D/2019.
    19. Prin Încheierea din 20 iunie 2019, pronunţată în Dosarul nr. 299/30/2019, Tribunalul Timiş - Secţia I civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor titlului V pct. 42 şi 69 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 79/2017, ale art. 7 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 90/2017, precum şi ale art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017, excepţie ridicată de Marin Radu, Gheorghe Lehaci, Constantin Cristian Hornoiu, Iohan Gerstenengst şi Vasile Matei într-o cauză având ca obiect drepturi băneşti şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 2.147D/2019.
    20. Prin Încheierea din 20 iunie 2019, pronunţată în Dosarul nr. 300/30/2019, Tribunalul Timiş - Secţia I civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor titlului V pct. 42 şi 69 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 79/2017, ale art. 7 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 90/2017, precum şi ale art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017, excepţie ridicată de Ionuţ Teodorescu, Sorin Bărbosu, Tiberiu Ioan Rus, Tiberiu Adalbert Vincze, Angelica Stere şi Cornel Cebuc într-o cauză având ca obiect drepturi băneşti şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 2.148D/2019.
    21. Prin Decizia nr. 1.149 din 11 septembrie 2019, pronunţată în Dosarul nr. 3.411/99/2018, Curtea de Apel Iaşi - Secţia contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice şi ale art. 7 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 90/2017, excepţie ridicată de Georgeta Cătălina Apostol, Oana Luminiţa Barbălată, Cornelia Bârliba, Petronela Bostoacă, Oana Codrina Călăraşu, Doina Liliana Cernei, Liliana Cucu, Maria Lorena Dănilă, Mariana Forgaci, Dragoş Cătălin Ghica, Cătălina Indrei, Lucian Laurenţiu Indrei, Laura Maftei, Laura Munteanu, Loredana Munteanu, Alexandrina Petrea, Eugen Popescu, Georgeta Popovici, Iulia Puiu, Rodica Rusu, Vasile Rusu, Daniela Spînu Cohal, Liviu Stafie, Luna Ionela Stafie, Laura Şoldan, Irina Tătăru, Manuela Trifan, Marius Alexandru Voicescu, Emil Zupcu şi Ana Oltea Zupcu într-o cauză având ca obiect drepturi băneşti şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 2.809D/2019.
    22. Prin Încheierea din 17 octombrie 2019, pronunţată în Dosarul nr. 5.459/2/2018, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017, excepţie ridicată de Daniel Ioan Baciu, Monica Simona Ciocănea, Grigore Marius Morar, Florina Maria Ţilea şi Gabriel Sorin Zegrean într-o cauză având ca obiect anularea unui act administrativ şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 3.247D/2019.
    23. Prin Sentinţa civilă nr. 1.906 din 4 iunie 2019, pronunţată în Dosarul nr. 5.460/2/2018, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017, excepţie ridicată de Felicia Ana Saitos, Corneliu Gabriel Moldovan, Csilla Izabella Traxler, Cosmin Cojocaru şi Andrei Alin Ardelean într-o cauză având ca obiect anularea unui act administrativ şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 3.437D/2019.
    24. Prin Decizia nr. 13 din 13 ianuarie 2020, pronunţată în Dosarul nr. 2.904/107/2018, Curtea de Apel Alba Iulia - Secţia de contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017, excepţie ridicată de Alina Monica Mărginean, Nicolae Costea, Nicoleta Costea, Aurica Muntean, Adela Elena Negrea Oprea, Anca Dana Tănase, Viorel Sorin Gligor într-o cauză având ca obiect un litigiu privind funcţionarii publici şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 192D/2020.
    25. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii acesteia susţin, în esenţă, că prin prevederile legale criticate se înlătură, în fapt, măsurile legale adoptate prin Legea-cadru nr. 153/2017, care prevede o majorare salarială a personalului plătit din fonduri publice, rezultând, în fapt, o scădere a drepturilor salariale faţă de nivelul stabilit prin art. 38 alin. (3) din Legea-cadru nr. 153/2017.
    26. Prin instituirea în sarcina aproape exclusivă a asiguraţilor-salariaţi a obligaţiei de a plăti contribuţiile sociale se nesocoteşte principiul solidarităţii sociale, care atribuie calitatea de contribuabil atât asiguraţilor, cât şi angajatorilor, conducând la încălcarea flagrantă a principiului coerenţei legislative şi punându-i pe participanţii sistemului de asigurări sociale în imposibilitatea de a-şi conforma conduita cu normele legale aplicabile.
    27. Nicio formulă de finanţare exclusivă din partea angajatului nu se poate încadra în tiparul statului social prevăzut de Constituţie şi dezvoltat în jurisprudenţa Curţii Constituţionale, aspect ce reprezintă un derapaj sancţionabil în ordinea constituţională, prin calificarea unui atare demers ca intrând în coliziune cu Legea fundamentală.
    28. Dispoziţiile legale criticate contravin Cartei sociale europene şi Codului european de securitate socială. Acesta din urmă prevede la art. 70 pct. 2 că totalul cotizaţiilor de asigurare care intră în obligaţia salariaţilor protejaţi nu trebuie să depăşească 50% din totalul resurselor alocate protecţiei salariaţilor, soţilor şi copiilor lor.
    29. Guvernul a adoptat cele două ordonanţe de urgenţă criticate cu încălcarea exigenţelor stabilite de art. 115 alin. (4) şi (6) din Constituţie, întrucât nu a indicat situaţia extraordinară care a stat la baza emiterii acestora, nu a motivat corespunzător urgenţa acestor reglementări şi a afectat drepturile constituţionale ale personalului salarizat din fonduri publice, şi anume dreptul la muncă, dreptul la un nivel de trai decent şi dreptul la protecţia socială a muncii. În acest sens, se invocă deciziile Curţii Constituţionale nr. 255 din 11 mai 2005 şi nr. 1.221 din 12 noiembrie 2008.
    30. Autorii excepţiei au mai arătat că, în construcţia bugetului de stat şi a celui de asigurări sociale pentru anul 2017, angajaţii contribuie cu aproximativ 29,1% din totalul resurselor necesare pentru sistemul de securitate socială, angajatorii asigură 49,96%, iar diferenţa este asigurată din alte surse sau din subvenţii acordate de bugetul de stat. Angajatul şi angajatorul asigură 79,1% din totalul resurselor necesare sistemului de asigurări sociale. Se arată că măsurile dispuse prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 79/2017 discriminează salariaţii, întrucât cea mai mare pondere a contribuţiilor de asigurări sociale şi a contribuţiilor de asigurări sociale de sănătate a fost stabilită în sarcina acestora, ceea ce încalcă principiul aşezării juste a sarcinilor fiscale. În condiţiile în care legiuitorul primar a stabilit deja prin Legea-cadru nr. 153/2017 creşterile salariale ce se vor acorda în anul 2018 personalului plătit din fonduri publice, precum şi condiţiile de acordare şi cuantumul acestor creşteri salariale, prin intervenţia sa ulterioară, adoptând cele două ordonanţe de urgenţă, Guvernul intră în conflict şi cu prevederile art. 1 alin. (4) şi ale art. 61 alin. (1) din Constituţie. Prin emiterea celor două ordonanţe de urgenţă, Guvernul încearcă să se situeze pe o poziţie opusă şi conflictuală cu Parlamentul, care, în cadrul celor trei puteri, are o poziţie primordială, îndeplinind funcţia legislativă şi gestionând procesul decizional.
    31. Analizând notele de fundamentare ale celor două ordonanţe de urgenţă criticate, se deduce că promovarea acestor acte normative a fost determinată, în principal, de necesitatea reformării sistemelor sociale publice din România, în vederea creşterii gradului de colectare a veniturilor la bugetul asigurărilor sociale de stat şi de responsabilizare a angajatorilor în ceea ce priveşte plata la timp a contribuţiilor sociale obligatorii datorate atât de către aceştia, cât şi de către angajaţi. Însă din cuprinsul prevederilor art. 7 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 90/2017 se desprinde intenţia Guvernului de anihilare a majorărilor salariale ce se acordă în anul 2018 prin suportarea de către angajaţi a sumelor aferente contribuţiilor de asigurări sociale sau, după caz, contribuţiilor individuale la bugetul de stat.
    32. Aspectele invocate în notele de fundamentare sunt nejustificate nu doar prin prisma oportunităţii şi utilităţii lor, ci şi sub aspectul caracterului obiectiv şi urgent al motivelor care au impus adoptarea acestor măsuri. Măsurile fiscal-bugetare care modifică în mod esenţial responsabilitatea fiscală a angajaţilor şi angajatorilor şi finanţarea sistemului de securitate socială şi care afectează principiul statului social reglementat constituţional nu pot face obiectul reglementărilor prin ordonanţe de urgenţă, ci este obligatoriu ca aceste reglementări să fie supuse dezbaterilor parlamentare, fiind, astfel, necesar a fi adoptate prin lege de forul legislativ. Din punct de vedere constituţional, taxele şi impozitele fac parte din categoria de venituri reglementate prin bugetul anual al României, conform Legii nr. 500/2002 privind finanţele publice.
    33. Prevederile Constituţiei nu au conferit Guvernului autoritate în domeniul fiscal, ci, dimpotrivă, prevăd explicit că Parlamentul aprobă proiectul bugetului de stat elaborat de Guvern, iar Guvernul nu poate modifica bugetul public naţional, deci nici Codul fiscal, prin ordonanţe de urgenţă, ordonanţe sau hotărâri.
    34. Se apreciază că afectarea drepturilor salariale prin aplicarea dispoziţiilor legale criticate reprezintă o încălcare a dreptului de proprietate asupra bunurilor respective, fiind astfel nesocotite dispoziţiile art. 44 alin. (1)-(4) din Constituţie. Prin efectele textelor normative criticate are loc o suprimare a dreptului la salariu, care este un drept fundamental şi care se bucură, în egală măsură, de protecţia acordată drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale.
    35. Totodată, s-a încălcat principiul justei aşezări a sarcinilor fiscale. Măsurile dispuse prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 79/2017 discriminează salariaţii, întrucât cea mai mare pondere a contribuţiilor de asigurări sociale şi a contribuţiilor de asigurări sociale de sănătate a fost stabilită în sarcina acestora. Astfel, în timp ce salariaţii sunt obligaţi să plătească acele contribuţii la sistemul de sănătate la o bază de calcul reprezentând veniturile brute de care beneficiază, dar nu mai puţin de salariul de bază minim brut pe ţară, persoanele fizice autorizate plătesc această contribuţie la salariul de bază, minim brut pe ţară, şi nu la veniturile pe care le realizează.
    36. Nerespectarea normelor constituţionale menţionate atrage şi încălcarea prevederilor art. 1 alin. (5) şi ale art. 53 din Constituţie, întrucât dreptul la salariu este corolarul unui drept constituţional, şi anume dreptul la muncă, iar diminuarea sa se constituie într-o veritabilă restrângere a exerciţiului dreptului la muncă.
    37. Măsurile de reducere a salariilor nu pot fi circumscrise situaţiilor prevăzute de art. 53 din Constituţie. Măsurile luate de Guvern nu sunt proporţionale cu situaţia care le-a determinat, întrucât prin modificarea politicii fiscale se obţine efectul contrar celui urmărit de art. 53 din Constituţie, respectiv adâncirea stării de pauperitate a unor categorii sociale şi nicidecum susţinerea economică a acestora, aşa cum statul s-a obligat prin norme interne şi prevederi internaţionale.
    38. Restrângerea adusă drepturilor nu este rezonabilă, proporţională cu obiectivul urmărit şi are ca efect transformarea dreptului la salariu ori a dreptului de proprietate într-unul iluzoriu/teoretic. Măsurile nu sunt justificate de un scop legitim, nu sunt adecvate şi necesare îndeplinirii acestui scop şi nu păstrează un just echilibru între drepturile şi interesele în concurs pentru a fi corespunzătoare scopului urmărit.
    39. Dispoziţiile legale criticate stabilesc criteriile de reducere a veniturilor din salarii doar pentru funcţionarii publici cu funcţii de conducere şi de control din cadrul instituţiilor publice, case de asigurări de sănătate, în timp ce veniturile din salariu pentru celelalte categorii de funcţionari publici care ocupă funcţii de execuţie din cadrul instituţiilor menţionate rămân neafectate sau chiar sunt mărite. Principiul egalităţii în drepturi, consacrat în art. 16 din Constituţie, presupune egalitatea cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări. Acest principiu impune statului asigurarea unui cadru legal menit să permită aplicarea unui tratament egal tuturor persoanelor fizice aflate în situaţii juridice similare, astfel încât acestea să fie egale în drepturi, fără privilegii sau discriminări.
    40. Or, având în vedere conţinutul dispoziţiilor legale criticate, reiese clar că, prin aplicarea acestora, se are în vedere reducerea salariilor numai pentru unele categorii de funcţionari din sectorul bugetar, ceea ce determină o discriminare evidentă între persoanele angajate în sectorul public şi cel privat, fără a exista o justificare rezonabilă şi obiectivă. Totodată, reglementarea creează un tratament diferenţiat şi între funcţionarii aceleiaşi instituţii, în sensul în care funcţionarii publici cu funcţii de conducere şi de control din cadrul instituţiilor publice au salariile diminuate, în timp ce funcţionari publici care ocupă funcţii de execuţie din cadrul aceleiaşi instituţii se bucură de majorarea drepturilor salariale, toţi aceşti funcţionari aflându-se într-o situaţie juridică similară.
    41. Discriminarea produsă prin textul legal criticat încalcă şi dispoziţiile art. 1 din Protocolul nr. 12 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Se remarcă faptul că funcţionarii publici autori ai excepţiei de neconstituţionalitate nu se regăsesc în categoria personalului care este exceptat de la regula aplicării etapizate a Legii-cadru nr. 153/2017, instituită prin art. 38 alin. (2) şi (3) din aceeaşi lege.
    42. Cu alte cuvinte, în condiţiile art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017, se compară un salariu care are prevăzute contribuţiile de asigurări sociale cu unul care nu are prevăzute aceste contribuţii, ceea ce înseamnă, din start, că termenii de comparare nu sunt obiectivi şi legali. Apreciază că, în speţă, pentru a da eficienţă acestui articol din lege trebuia să se plece de la un numitor comun, şi anume în ambele situaţii sunt prevăzute contribuţiile de asigurări sociale, ori compararea se face în lipsa acestora.
    43. Neclaritatea textului art. 38 alin. (6) ţine de modul defectuos de concepere a normei prin omisiunea unei ipoteze nu doar posibile, ci existente practic, aceea că salariul de bază, menţinut în prima etapă de aplicare a Legii-cadru nr. 153/2017 şi plătit efectiv în decembrie 2017, este mai mare decât salariul de bază stabilit pentru anul 2022. Dacă legiuitorul a dorit să diminueze salariile prin efectul art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017, acest lucru trebuia să rezulte, în primul rând, cu claritate din conţinutul literal al normei. De asemenea, „prin modul de concepere şi exprimare, acel text nu trebuia să creeze aparenţa şi aşteptarea rezonabilă a unei creşteri salariale, dar să aibă drept consecinţă un efect contrar“. Prin lipsa de predictibilitate şi previzibilitate a art. 38 alin. (6) din legea de salarizare nu se oferă garanţia necesară şi suficientă împotriva atingerilor arbitrare ale drepturilor salariale pe care puterea publică le poate aduce.
    44. Reducerea cuantumului salariului constituie o ingerinţă care afectează dreptul de proprietate, în substanţa sa. În contextul acestor reglementări, salariul de bază prevăzut pentru anul 2022 nu are incluse sumele de bani corespunzătoare transferului de contribuţii sociale de la angajator la salariat şi, din această perspectivă, este total greşit să compari salariul de bază existent în plată la data de 31 decembrie 2017, întrucât acesta are aplicată majorarea de 25% prevăzută de art. 38 alin. (3) lit. a), majorare care, conform art. 7 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 90/2017, reprezintă transferul contribuţiilor sociale de la angajator la salariat.
    45. Se mai susţine că prevederile legale criticate introduc o discriminare între salariaţii din administraţia publică locală faţă de cei din administraţia publică centrală.
    46. Se menţionează jurisprudenţa relevantă a Curţii Constituţionale, respectiv Decizia nr. 903 din 6 iulie 2010, Decizia nr. 743 din 2 iunie 2011, Decizia nr. 1 din 11 ianuarie 2012, Decizia nr. 494 din 10 mai 2012, Decizia nr. 447 din 29 octombrie 2013, Decizia nr. 259 din 6 mai 2014 şi Decizia nr. 794 din 15 decembrie 2016.
    47. De asemenea, se invocă jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, respectiv, printre altele, Hotărârea din 26 noiembrie 2002, pronunţată în Cauza Bucheň împotriva Republicii Cehe, Hotărârea din 28 septembrie 2004, pronunţată în Cauza Kopeck\'fd împotriva Slovaciei, Hotărârea din 2 septembrie 1997, pronunţată în Cauza De Santa împotriva Italiei, şi Hotărârea din 4 mai 2000, pronunţată în Cauza Rotaru împotriva României.
    48. Se mai invocă, printre altele, şi jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, respectiv Hotărârea din 21 februarie 2006, pronunţată în Cauza C-255/02, Halifax plc, Leeds Permanent Development Services Ltd şi County Wide Property Investments Ltd împotriva Commissioners of Customs & Excise.
    49. Tribunalul Cluj - Secţia mixtă de contencios administrativ şi fiscal, de conflicte de muncă şi asigurări sociale apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată şi că legiuitorul are competenţa de a elabora măsuri de politică legislativă în domeniul salarizării, bucurându-se de o largă marjă de apreciere pentru a determina oportunitatea şi intensitatea politicilor în acest domeniu.
    50. Tribunalul Cluj - Secţia mixtă de contencios administrativ şi fiscal, de conflicte de muncă şi asigurări sociale, contrar art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992, nu şi-a exprimat opinia în dosarele nr. 485D/2019, nr. 522D/2019, nr. 523D/2019 şi nr. 1.439D/2019.
    51. Curtea de Apel Constanţa - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Se arată că textul legal care plafonează salariile de bază, soldele de funcţie/salariile de funcţie, indemnizaţiile de încadrare la nivelul prevăzut pentru anul 2022, în situaţia în care, prin majorarea stabilită pentru anul 2019 acestea sunt mai mari decât cele stabilite pentru anul 2022, corespunde exigenţelor de claritate, previzibilitate şi accesibilitate, iar aplicarea acestuia nu permite arbitrariul sau abuzul.
    52. Criticile formulate potrivit cărora textul de lege criticat este lipsit de claritatea necesară aplicării acestuia, ţinând cont de faptul că în expunerea de motive se are în vedere o creştere de salarii, dar prin aplicarea textului de lege criticat se ajunge la o reducere cu până la 40% a drepturilor avute în plată după intrarea în vigoare a art. 38 din Legea-cadru nr. 153/2017, la ignorarea necesităţii menţinerii standardelor de viaţă ale categoriilor sociale afectate de măsurile de austeritate, la instituirea indirectă a unui nou impozit ce excedează sferei impozitelor reglementate expres de Codul fiscal, la încălcarea dreptului la un nivel de trai decent, la marginalizarea socială a segmentului de populaţie vizat de legea criticată, nu pot fi circumscrise unei critici de neconstituţionalitate, din perspectiva art. 1 din Constituţie.
    53. Aplicabilitatea textului legal criticat nu este limitată la categoria funcţionarilor publici cu funcţii de conducere şi de control din cadrul instituţiilor publice. Faptul că în urma aplicării art. 38 din Legea-cadru nr. 153/2017 unii destinatari ai textului legal beneficiază de măriri salariale, în timp ce pentru alţii, precum unii autori ai excepţiei de neconstituţionalitate, aplicarea art. 38 din Legea-cadru nr. 153/2017 produce o scădere salarială, la nivelul indemnizaţiei stabilite pentru anul 2022, este un efect al aplicării legii, care are ca scop tocmai aducerea, prin aplicare etapizată, a salariilor de bază, a soldelor de funcţie/salariilor de funcţie, a indemnizaţiilor de încadrare la nivelul celor stabilite pentru anul 2022.
    54. În situaţia în care salariile de bază, soldele de funcţie/salariile de funcţie, indemnizaţiile de încadrare sunt deja egale sau mai mari decât cele stabilite potrivit Legii-cadru nr. 153/2017 pentru anul 2022, neacordarea creşterii salariale nu determină vreo discriminare, întrucât situaţia juridică a respectivelor persoane este diferită de a celor care beneficiază de creşterile salariale şi ale căror salarii de bază, solde de funcţie/salarii de funcţie, indemnizaţii de încadrare sunt, prin ipoteză, mai mici decât cele stabilite pentru anul 2022.
    55. În Hotărârea din 20 mai 2010, pronunţată în Cauza Lelas împotriva Croaţiei, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat, încă o dată, că nu este consacrat de Convenţie dreptul de a fi plătit în continuare cu un anumit cuantum al salariului, dar ceea ce s-a obţinut, ce s-a câştigat, reprezintă un „bun“, în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţie. Prin urmare, fiind prevăzut într-un act normativ, dreptul reclamantului la sume de bani zilnice pentru munca efectuată este suficient de determinat pentru a fi considerat bun. Edificatoare în acest sens este şi Hotărârea din 19 aprilie 2007, pronunţată în Cauza Vilho Eskelinen împotriva Finlandei, în care reclamanţii susţineau că au dreptul la un supliment bănesc, care însă fusese abrogat. Curtea a statuat că pretenţia poate fi considerată bun dacă este suficient de determinată şi fundamentată legal în dreptul intern (de exemplu, când există o jurisprudenţă constantă care să recunoască acel drept). Or, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reţinut că reclamanţii nu aveau o speranţă legitimă de a primi un spor la salariu individual, din moment ce, schimbându-se condiţiile pentru acordarea lui, dreptul la acel spor a încetat.
    56. Rezultă, aşadar, în opinia instanţei de fond, că dreptul la anumite beneficii băneşti în calitate de salariat nu este un drept de sine stătător consacrat şi apărat ca atare de Convenţie, ci a fost asimilat de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului în anumite condiţii unui drept de proprietate şi analizat din perspectiva art. 1 al Primului Protocol la Convenţie.
    57. De aceea, pentru a fi considerat un bun, dreptul salarial trebuie să îndeplinească toate condiţiile prevăzute de Convenţie şi consacrate de jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, situaţie faţă de care Curtea se raportează şi verifică în mod constant legislaţia internă care instituie acele drepturi, ştiut fiind că respectiva Convenţie nu garantează persoanelor dreptul de a obţine pe viitor un anumit bun în lipsa unei baze legale a pretenţiei reclamantului, Curtea de la Strasbourg neputând crea un drept nou în favoarea acestuia. Cu alte cuvinte, Convenţia protejează dreptul la salariu, dar nu poate garanta pe viitor întinderea acestuia.
    58. Or, prin măsura reglementată de art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017, nu a fost afectat dreptul la salariu, ci cuantumul acestuia, în sensul plafonării salariilor de bază, soldelor de funcţie/salariilor de funcţie, indemnizaţiilor de încadrare la nivelul celor stabilite pentru anul 2022, ceea ce, din perspectiva jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, nu este o încălcare a Convenţiei şi a art. 1 din Primul Protocol la aceeaşi Convenţie.
    59. În ceea ce priveşte încălcarea art. 56 alin. (2) din Constituţie, instanţa observă că textul legal criticat nu cuprinde nicio dispoziţie în sensul celor arătate de către autoarea excepţiei de neconstituţionalitate, astfel că nu se poate reţine neconstituţionalitatea textului legal prin raportare la art. 56 alin. (2) din Constituţie.
    60. În ceea ce priveşte încălcarea art. 135 alin. (1) şi (2) din Constituţie, textul legal criticat nu reglementează în materia economiei sau finanţelor publice şi nici nu este de natură a afecta libertatea comerţului, protecţia concurenţei loiale, crearea cadrului favorabil pentru valorificarea tuturor factorilor de producţie sau celelalte valori enumerate de textul constituţional. Concurenţa loială este un concept specific mediului de afaceri, definit ca relaţia dintre întreprinzătorii prezenţi pe aceeaşi piaţă (constând în întreprinderi, autorităţi sau instituţii) pentru realizarea propriilor interese, în condiţii de libertate economică, şi nu se poate vorbi despre concurenţă neloială în cadrul personalului plătit din fonduri publice.
    61. Tribunalul Timiş - Secţia I civilă apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.
    62. Curtea de Apel Iaşi - Secţia contencios administrativ şi fiscal apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. De la data intrării sale în vigoare, Legea-cadru nr. 153/2017 creează un nou cadru legislativ, instituind reguli noi în ceea ce priveşte modul de stabilire a salariilor de bază pentru întreg personalul plătit din fonduri publice.
    63. Faptul că, în privinţa stabilirii salariilor lunare şi a acordării de creşteri salariale, legiuitorul a instituit reguli diferite aplicabile diverselor categorii de personal bugetar nu înseamnă că a generat o discriminare, ci că a urmărit crearea unui sistem de salarizare pentru personalul plătit din fonduri publice, eliminând dezechilibrele şi disfuncţionalităţile existente în sistemul public de salarizare. Prevederile art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 asigură aplicarea tranzitorie a acestor dispoziţii legale, până la momentul la care întreg personalul va fi salarizat potrivit anexelor la lege.
    64. Faptul că autorii excepţiei de neconstituţionalitate fac parte din categoria de personal ale cărei drepturi salariale sunt în anul 2018 la nivelul celor prevăzute de legiuitor pentru anul 2022 şi că, astfel, nu au beneficiat de majorările prevăzute a fi acordate pe parcursul anilor 2018-2022 în vederea atingerii salariilor prevăzute în legea de salarizare nu poate fi apreciat ca o privare sau restrângere de drepturi. În anumite situaţii, prin aplicarea art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017, este posibilă o diminuare a salariului de bază faţă de nivelul salariului din luna decembrie 2017, aceasta şi ca urmare a modificărilor aduse Codului fiscal prin trecerea contribuţiilor în sarcina angajatului, dar măsurile luate de către legiuitor în limitele competenţelor sale nu apar a fi nejustificate.
    65. Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, contrar art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992, nu şi-a exprimat opinia asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
    66. Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal apreciază în Dosarul nr. 3.437D/2019 că dispoziţiile legale criticate sunt constituţionale.
    67. Curtea de Apel Alba Iulia - Secţia de contencios administrativ şi fiscal, contrar dispoziţiilor art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992, nu şi-a exprimat opinia cu privire la excepţia de neconstituţionalitate, menţionând, totuşi, jurisprudenţa Curţii Constituţionale, respectiv Decizia nr. 310 din 7 mai 2019.
    68. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actele de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
    69. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
    CURTEA,
    examinând actele de sesizare, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, notele scrise depuse, susţinerile părţii prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
    70. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
    71.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. I pct. 42 şi 69 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 79/2017 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 885 din 10 noiembrie 2017, ale art. 7 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 90/2017 privind unele măsuri fiscal-bugetare, modificarea şi completarea unor acte normative şi prorogarea unor termene, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 973 din 7 decembrie 2017, ale Legii nr. 80/2018 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 90/2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 276 din 28 martie 2018, precum şi ale art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 492 din 28 iunie 2017. Dispoziţiile legale criticate punctual au următorul conţinut:
    - Art. I pct. 42 şi 69 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 79/2017:
    "42. Articolul 138 se modifică şi va avea următorul cuprins:

    "Art. 138: Cotele de contribuţii de asigurări sociale
    Cotele de contribuţii de asigurări sociale sunt următoarele:
    a) 25% datorată de către persoanele fizice care au calitatea de angajaţi sau pentru care există obligaţia plăţii contribuţiei de asigurări sociale, potrivit prezentei legi;
    b) 4% datorată în cazul condiţiilor deosebite de muncă, astfel cum sunt prevăzute în Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările şi completările ulterioare, de către persoanele fizice şi juridice care au calitatea de angajatori sau sunt asimilate acestora;
    c) 8% datorată în cazul condiţiilor speciale de muncă, astfel cum sunt prevăzute în Legea nr. 263/2010, de către persoanele fizice şi juridice care au calitatea de angajatori sau sunt asimilate acestora.» [...]"
69. Articolul 156 se modifică şi va avea următorul cuprins:

    "Art. 156: Cota de contribuţie de asigurări sociale de sănătate
    Cota de contribuţie de asigurări sociale de sănătate este de 10% şi se datorează de către persoanele fizice care au calitatea de angajaţi sau pentru care există obligaţia plăţii contribuţiei de asigurări sociale de sănătate, potrivit prezentei legi.»“;"
"

    – Art. 7 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 90/2017: „(2) Sumele aferente contribuţiilor de asigurări sociale sau, după caz, contribuţiilor individuale la bugetul de stat, datorate de personalul plătit din fonduri publice, astfel cum sunt stabilite în aplicarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, sunt avute în vedere la stabilirea majorărilor salariale ce se acordă în anul 2018 personalului plătit din fonduri publice potrivit art. 38 alin. (3) lit. a) din Legea-cadru nr. 153/2017.“;
    – Art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017: „(6) În situaţia în care, începând cu 1 ianuarie 2018, salariile de bază, soldele de funcţie/salariile de funcţie, indemnizaţiile de încadrare sunt mai mari decât cele stabilite potrivit prezentei legi pentru anul 2022 sau devin ulterior mai mari ca urmare a majorărilor salariale reglementate, se acordă cele stabilite pentru anul 2022.“

    72. În opinia autorilor excepţiei de neconstituţionalitate, dispoziţiile legale criticate încalcă prevederile constituţionale cuprinse în art. 1 alin. (3) privind caracterul social al statului, art. 1 alin. (4) privind principiul separaţiei şi echilibrului puterilor în stat şi art. 1 alin. (5) în componenta sa privind calitatea legii, art. 11 alin. (1) şi (2) privind dreptul internaţional şi dreptul intern, art. 16 privind principiul egalităţii în faţa legii, art. 20 referitor la tratatele internaţionale privind drepturile omului, art. 29 privind libertatea conştiinţei, art. 41 privind dreptul la muncă, art. 44 privind dreptul de proprietate privată, art. 47 privind nivelul de trai, art. 53 privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, art. 56 alin. (2) privind justa aşezare a sarcinilor fiscale, art. 61 alin. (1) privind rolul Parlamentului, art. 102 alin. (1) privind rolul Guvernului, art. 115 alin. (4) şi (6) privind delegarea legislativă, art. 135 alin. (1) şi (2) privind economia, art. 138 alin. (2) privind bugetul public naţional, art. 139 alin. (1) privind impozitele, taxele şi alte contribuţii din Constituţie. Se mai invocă încălcarea art. 1 privind dreptul de proprietate din Primul Protocol la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, a art. 17 privind dreptul de proprietate şi a art. 23 alin. (2) privind nediscriminarea din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, a art. 12 pct. 1-3 privind dreptul la securitate socială din Carta socială europeană (revizuită), a art. 7 alin. (1) lit. a) pct. ii) privind dreptul la o existenţă decentă din Pactul internaţional privind drepturile economice, sociale şi culturale, precum şi a art. 1 pct. 1 lit. b) privind nediscriminarea din Convenţia Organizaţiei Internaţionale a Muncii nr. 111/1958.
    73. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că s-a mai pronunţat asupra prevederilor art. I pct. 42 şi 69 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 79/2017 prin Decizia nr. 46 din 4 februarie 2020*), nepublicată la data pronunţării prezentei decizii. Curtea a reţinut că, potrivit jurisprudenţei sale (spre exemplu, Decizia nr. 255 din 11 mai 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 511 din 16 iunie 2005, şi Decizia nr. 761 din 17 decembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 46 din 20 ianuarie 2015), Guvernul poate adopta ordonanţe de urgenţă în următoarele condiţii, întrunite în mod cumulativ: existenţa unei situaţii extraordinare; reglementarea acesteia să nu poată fi amânată şi urgenţa să fie motivată în cuprinsul ordonanţei. Situaţiile extraordinare exprimă un grad mare de abatere de la obişnuit sau comun şi au un caracter obiectiv, în sensul că existenţa lor nu depinde de voinţa Guvernului, care, în asemenea împrejurări, este constrâns să reacţioneze prompt pentru apărarea unui interes public pe calea ordonanţei de urgenţă.
    *) Decizia Curţii Constituţionale nr. 46/2020 a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 572 din 1 iulie 2020.

    74. Curtea a constatat că întreaga expunere de motive a ordonanţei de urgenţă analizate se axează pe existenţa unor situaţii care reprezintă o ameninţare la adresa drepturilor sociale ale cetăţenilor. Astfel, în preambulul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 79/2017 se arată, printre altele, că promovarea acestui act normativ este determinată, în principal, de necesitatea reformării sistemelor sociale publice din România, în vederea creşterii gradului de colectare a veniturilor la bugetul asigurărilor sociale de stat şi de responsabilizare a angajatorilor în ceea ce priveşte plata la timp a contribuţiilor sociale obligatorii datorate atât de către aceştia, cât şi de către angajaţi. În acest sens, se reduce numărul contribuţiilor sociale obligatorii, angajatorul urmând ca, în continuare, să stabilească, să reţină, să declare şi să plătească obligaţiile datorate. De asemenea, în acest context, s-a avut în vedere necesitatea elaborării Legii bugetului asigurărilor sociale de stat şi a Legii bugetului de stat pentru anul 2018.
    75. S-a avut în vedere faptul că neadoptarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 79/2017 ar fi putut avea consecinţe negative, în sensul că nu mai puteau fi promovate modificările corelative ale legislaţiei din domeniul muncii, al sănătăţii de către instituţiile de specialitate, începând cu aceeaşi dată, respectiv data de 1 ianuarie 2018, care aduceau beneficii salariaţilor din sectorul bugetar. Totodată, neîndeplinirea de către operatorii economici a obligaţiei de a vira contribuţiile sociale către stat ar fi fost de natură să conducă la nerealizarea planului de execuţie bugetară şi, implicit, la încălcarea drepturilor sociale ale cetăţenilor, drepturi fundamentale prevăzute chiar de textul Constituţiei. Or, măsura contestată a vizat transferul contribuţiilor sociale din sarcina angajatorului în sarcina angajatului, aceasta având ca scop valorificarea în beneficiul angajatului a întregii contribuţii de asigurări sociale datorate pentru venitul realizat, dar şi creşterea gradului de colectare a veniturilor la bugetul asigurărilor sociale şi responsabilizarea angajatorilor în ceea ce priveşte plata la timp a acestora.
    76. De asemenea, Curtea a reţinut faptul că la stabilirea punctajului de pensie şi a stagiului de cotizare potrivit legislaţiei în materie, în funcţie de care se determină drepturile de pensie ale angajatului, contribuţia datorată de angajator nu era luată în calcul, aceasta fiind datorată în virtutea principiului solidarităţii sociale, care stă la baza funcţionării sistemului public de pensii. Trebuie avut în vedere că elementele care se iau în calcul la stabilirea dreptului de pensie se determină atât pe baza contribuţiei individuale de asigurări sociale, cât şi a câştigului lunar brut al salariatului, care a constituit baza de calcul a contribuţiei de asigurări sociale.
    77. Având în vedere cele expuse mai sus, Curtea a constatat că Guvernul a îndeplinit obligaţiile prevăzute de art. 115 alin. (4) din Constituţie, în sensul motivării urgenţei în preambulul actului normativ şi al dovedirii existenţei unei situaţii extraordinare cu ocazia elaborării actului normativ.
    78. De asemenea, Curtea a constatat că prevederile legale criticate nu afectează vreun drept fundamental al cetăţenilor dintre cele la care se referă art. 53 din Legea fundamentală şi, în consecinţă, nu încalcă dispoziţiile art. 115 alin. (6) din Constituţie. Astfel, prin Decizia nr. 1.189 din 6 noiembrie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 787 din 25 noiembrie 2008, Curtea a statuat că sensul juridic al noţiunii de „a afecta“ din cuprinsul art. 115 alin. (6) din Constituţie este acela de „a suprima“, „a aduce atingere“, „a prejudicia“, „a vătăma“, „a leza“, „a antrena consecinţe negative“; în schimb, ordonanţele de urgenţă pot fi adoptate dacă, prin reglementările pe care le conţin, au consecinţe pozitive în domeniile în care intervin [a se vedea mutatis mutandis şi Decizia nr. 297 din 23 martie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 328 din 18 mai 2010, Decizia nr. 1.105 din 21 septembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 684 din 8 octombrie 2010, sau Decizia nr. 1.610 din 15 decembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 863 din 23 decembrie 2010]. Prin urmare, concepţia de ansamblu a textului analizat este aceea ca ordonanţa de urgenţă să nu antreneze consecinţe negative/lezeze/vatăme/prejudicieze instituţiile fundamentale ale statului, drepturile, libertăţile şi îndatoririle prevăzute de Constituţie şi drepturile electorale.
    79. Astfel, legiuitorul delegat a dorit să contracareze rapid o anumită tendinţă îngrijorătoare de creştere a sumelor neachitate la bugetele de asigurări sociale, fapt ce a condus la afectarea considerabilă a acestora, şi, implicit, la sistemul de prestaţii sociale, constând în pensii, servicii medicale, indemnizaţii de şomaj şi altele asemenea, de care ar trebui să beneficieze salariaţii-asiguraţi pentru care se datorează aceste contribuţii.
    80. Aşadar, legiuitorul a adoptat măsuri fiscale de ordin tehnic, fără a opera vreo reducere punctuală a unor salarii, ci punând în aplicare o politică fiscală impusă de o situaţie extraordinară. Astfel, legiuitorul a redimensionat, în condiţiile date, politica sa fiscală, aspect care se înscrie în marja sa de apreciere, în scopul îmbunătăţirii colectării contribuţiilor la bugetul de asigurări sociale şi, implicit, al protejării drepturilor fundamentale ale salariaţilor (dreptul la sănătate, dreptul la un nivel de trai decent etc.).
    81. Analizând criticile intrinseci de neconstituţionalitate, Curtea a reţinut faptul că aşezarea justă a sarcinilor fiscale trebuie să reflecte însuşi principiul egalităţii cetăţenilor în faţa legii, prin impunerea unui tratament identic pentru situaţii identice. În concordanţă cu ceea ce instanţa de contencios constituţional a statuat în mod constant, respectiv faptul că egalitatea de tratament presupune în mod necesar identitatea de situaţii juridice, calificarea unei reglementări ca fiind discriminatorie se justifică doar atunci când pentru situaţii similare se instituie regimuri juridice diferite pentru persoanele cărora li se aplică (a se vedea Decizia nr. 432 din 21 octombrie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.176 din 13 decembrie 2004). Or, Curtea a constatat că prevederile criticate se aplică deopotrivă, în mod egal, tuturor celor care cad sub incidenţa lor, de la momentul de referinţă stabilit de legiuitor.
    82. Principiul justei aşezări a sarcinilor fiscale implică un complex de condiţii de care legiuitorul este ţinut atunci când instituie anumite obligaţii fiscale în sarcina contribuabililor, întrucât fiscalitatea trebuie să fie nu numai legală, ci şi proporţională, rezonabilă, echitabilă şi să nu diferenţieze impozitele [contribuţiile sociale] pe criteriul grupelor sau categoriilor de cetăţeni (a se vedea, spre exemplu, Decizia nr. 6 din 25 februarie 1993, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 61 din 25 martie 1993, şi Decizia nr. 940 din 6 iulie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 524 din 28 iulie 2010).
    83. Prin conduita sa, legiuitorul a respectat întru totul dispoziţiile art. 56 şi 139 din Constituţie, fără a afecta alte drepturi şi libertăţi fundamentale. Astfel, instituirea, în această formă, a unor contribuţii financiare are un scop legitim, şi anume asigurarea ritmicităţii şi a certitudinii alimentării bugetului asigurărilor sociale de stat cu sumele de bani aferente obligaţiilor fiscale ce revin în sarcina contribuabililor, ca o măsură de protecţie a bugetului asigurărilor sociale, precum şi eficientizarea colectării şi, totodată, evitarea unor costuri suplimentare din partea statului pentru proceduri ce ţin de recuperarea sumelor datorate cu titlul de contribuţii sociale. Ca atare, legiuitorul a urmărit predictibilitatea şi eficientizarea încasării impozitelor datorate la bugetul consolidat al statului, respectiv la bugetele locale, pentru protejarea titularului dreptului de creanţă, respectiv statul, care este ţinut de realizarea funcţiilor şi sarcinilor sale constituţionale (protecţie socială etc.), inclusiv cu privire la menţinerea unei discipline fiscale coerente.
    84. În acest context, Curtea, având în vedere jurisprudenţa sa anterioară, spre exemplu, Decizia nr. 268 din 7 mai 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 487 din 1 iulie 2014, paragraful 44, a reţinut că în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului s-a statuat că un stat contractant, mai ales atunci când elaborează şi pune în practică o politică în materie fiscală, se bucură de o marjă largă de apreciere, cu condiţia existenţei unui „just echilibru“ între cerinţele interesului general şi imperativele apărării drepturilor fundamentale ale omului (a se vedea Hotărârea din 23 februarie 2006, pronunţată în Cauza Stere şi alţii împotriva României, paragraful 50). Astfel, legiuitorul trebuie să dispună, la punerea în aplicare a politicilor sale, mai ales cele sociale şi economice, de o marjă extinsă de apreciere pentru a se pronunţa atât asupra existenţei unei probleme de interes public care necesită adoptarea unui act normativ, cât şi asupra alegerii modalităţilor de aplicare a acestuia, care să facă „posibilă menţinerea unui echilibru între interesele aflate în joc“ (Decizia din 4 septembrie 2012, pronunţată în Cauza Dumitru Daniel Dumitru şi alţii împotriva României, paragrafele 41 şi 49).
    85. În ceea ce priveşte prevederile art. 70 pct. 1 şi 2 privind cuantumul cotizaţiilor de asigurare din Codul european de securitate socială şi cele ale art. 12 pct. 1-3 privind dreptul la securitate socială din Carta Socială Europeană, Curtea a constatat că aceste prevederi se referă la altă ipoteză normativă decât cea cuprinsă în dispoziţiile legale criticate, astfel că nu au incidenţă în cauză.
    86. Întrucât în cauza de faţă nu au fost evidenţiate elemente noi, care să justifice reconsiderarea acestei jurisprudenţe, considerentele şi soluţia pronunţate cu acele prilejuri îşi menţin valabilitatea şi în ceea ce priveşte prezenta excepţie de neconstituţionalitate.
    87. Prin Decizia nr. 700 din 31 octombrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 58 din 29 ianuarie 2020, paragrafele 28-52, Curtea a analizat prevederile art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017 şi a reţinut că normele legale evocate instituie reguli privind aplicarea în timp a legii-cadru a salarizării personalului plătit din fonduri publice, stabilind că, în situaţia în care, începând cu 1 ianuarie 2018, salariile de bază, soldele de funcţie/salariile de funcţie, indemnizaţiile de încadrare sunt mai mari decât cele stabilite potrivit acestei legi pentru anul 2022 sau devin ulterior mai mari ca urmare a majorărilor salariale reglementate, se acordă cele stabilite pentru anul 2022.
    88. Analizând prevederile legale criticate în ansamblul actului normativ din care fac parte, Curtea a reţinut că Legea-cadru nr. 153/2017 are ca obiect de reglementare stabilirea unui sistem de salarizare pentru personalul din sectorul bugetar plătit din bugetul general consolidat al statului, începând cu data de 1 iulie 2017, data intrării în vigoare a legii. De la această dată drepturile salariale ale personalului plătit din bugetul general consolidat al statului sunt şi rămân, în mod exclusiv, cele prevăzute în lege, astfel cum prevede art. 1 alin. (3) din Legea-cadru nr. 153/2017.
    89. În privinţa modului de stabilire a salariilor de bază, a soldelor de funcţie/salariilor de funcţie, a indemnizaţiilor de încadrare şi a indemnizaţiilor lunare, art. 12 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017 dispune că acestea se stabilesc potrivit prevederilor Legii-cadru nr. 153/2017 şi anexelor nr. I-IX la lege, astfel încât, împreună cu celelalte elemente ale sistemului de salarizare, să se încadreze în fondurile aprobate de la bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele locale şi bugetele fondurilor speciale pentru cheltuielile de personal, în vederea realizării obiectivelor, programelor şi proiectelor stabilite. Începând cu anul 2023, potrivit prevederilor art. 12 alin. (2) din lege, salariile de bază, soldele de funcţie/salariile de funcţie, indemnizaţiile de încadrare se vor stabili pentru toate funcţiile cuprinse în anexele nr. I-VIII din lege prin înmulţirea coeficienţilor prevăzuţi în anexele nr. I-VIII cu salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată în vigoare.
    90. În vederea punerii în aplicare a dispoziţiilor Legii-cadru nr. 153/2017, prin art. 36 din acest act normativ s-a stabilit că, la data intrării în vigoare, respectiv 1 iulie 2017, trebuie să se procedeze la reîncadrarea personalului salarizat „pe noile funcţii, grade/trepte profesionale, gradaţiei corespunzătoare vechimii în muncă şi vechimii în specialitate/vechimii în învăţământ avute, cu stabilirea salariilor de bază, soldelor de funcţie/salariilor de funcţie, indemnizaţiilor de încadrare şi indemnizaţiilor lunare potrivit art. 38“.
    91. Astfel, art. 38 din Legea-cadru nr. 153/2017 cuprinde dispoziţii prin care se determină în mod specific condiţiile de aplicare în timp a legii. Prin alin. (1) al acestui articol este instituită regula aplicării etapizate a legii, începând cu data de 1 iulie 2017, iar etapele temporale sunt enunţate în alin. (2)-(6).
    92. Prima etapă, reglementată prin art. 38 alin. (2) lit. a) din lege, priveşte perioada 1 iulie 2017-31 decembrie 2017. Pentru această perioadă s-a adoptat măsura menţinerii în plată, la nivelul acordat pentru luna iunie 2017, al cuantumului brut al salariilor de bază, al soldelor de funcţie/salariilor de funcţie şi indemnizaţiilor de încadrare, precum şi al cuantumului sporurilor, indemnizaţiilor, al compensaţiilor, al primelor şi a celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut lunar, indemnizaţia brută de încadrare, solda lunară de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice, în măsura în care personalul ocupă aceeaşi funcţie şi îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii.
    93. A doua etapă, reglementată potrivit art. 38 alin. (3) lit. a) din legea-cadru, priveşte anul 2018, începând cu luna ianuarie 2018. Pentru acest an, se prevede acordarea cuantumului brut al salariilor de bază şi al celorlalte drepturi salariale avute în luna decembrie 2017, majorate cu 25%, fără a se depăşi limita prevăzută de art. 25 din Legea-cadru nr. 153/2017, în măsura în care personalul respectiv îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii. Excepţiile de la această regulă sunt expres enunţate de art. 38 alin. (3) lit. b)-j) din Legea-cadru nr. 153/2017.
    94. A treia etapă priveşte perioada anilor 2019-2022, reglementată prin art. 38 alin. (4) din Legea-cadru nr. 153/2017. Pentru această perioadă, salariile de bază vor fi determinate utilizând salariile de bază şi majorările salariului de bază stabilite prin lege, inclusiv în anexele la Legea-cadru nr. 153/2017, şi salariile de bază avute în luna decembrie 2018. Astfel, în perioada 2019-2022 se preconizează acordarea unei creşteri anuale a salariilor de bază, fiecare creştere reprezentând 1/4 din diferenţa rezultată dintre salariul de bază prevăzut de lege pentru anul 2022 şi cel din luna decembrie 2018.
    95. Începând cu anul 2019, celelalte drepturi salariale prevăzute de Legea-cadru nr. 153/2017 (sporuri, indemnizaţii, majorări etc.) vor fi determinate prin aplicarea procentelor prevăzute în conţinutul legii şi în anexe asupra salariului de bază, rezultând cuantumul acestora, care va fi acordat anual. Creşterea respectivă şi data de aplicare se stabilesc prin legea anuală a bugetului de stat, cu respectarea principiului sustenabilităţii financiare, prevăzut de art. 6 lit. h) din Legea-cadru nr. 153/2017.
    96. În acest context normativ, Curtea a constatat că stabilirea, prin prevederile art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017, a unei limite a cuantumului salariului de bază, al soldelor de funcţie/salariilor de funcţie, indemnizaţiilor de încadrare care sunt mai mari decât cele stabilite, potrivit acestei legi, la nivelul prevăzut de lege pentru anul 2022 are un caracter tehnic, fără a dispune cu privire la reducerea salariilor de bază ale personalului plătit din fonduri publice. Integrate regulilor privind aplicarea etapizată a legii, prevederile legale criticate vizează reglarea în timp a disfuncţionalităţilor existente în domeniul salarizării personalului plătit din fonduri publice, prin limitarea creşterilor salariale la un nivel stabilit prin lege. O asemenea soluţie legislativă este circumscrisă scopului urmărit de legiuitor, astfel cum acesta este enunţat în expunerea de motive la Legea-cadru nr. 153/2017, şi anume acela de „eliminare a disfuncţionalităţilor salariale existente în sistemul public de salarizare“, şi vizează, în ansamblu, toate categoriile de personal plătit din fonduri publice.
    97. În jurisprudenţa sa, Curtea Constituţională a statuat că stabilirea principiilor şi a condiţiilor concrete de acordare a drepturilor salariale personalului bugetar intră în atribuţiile exclusive ale legiuitorului. Constituţia prevede, în art. 41 alin. (2), printre drepturile salariaţilor la protecţia socială a muncii, şi „instituirea unui salariu minim brut pe ţară“, fără să dispună cu privire la cuantumul acestuia (a se vedea, spre exemplu, Decizia nr. 706 din 11 septembrie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 714 din 23 octombrie 2007).
    98. De asemenea, Curtea a statuat că legiuitorul are dreptul să elaboreze măsuri de politică legislativă în domeniul salarizării în concordanţă cu condiţiile economice şi sociale existente la un moment dat (a se vedea, spre exemplu, Decizia nr. 707 din 29 noiembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 127 din 17 februarie 2017, Decizia nr. 291 din 22 mai 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 451 din 20 iunie 2014, şi Decizia nr. 31 din 5 februarie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 266 din 13 mai 2013). În acelaşi sens este şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, potrivit căreia statele se bucură de o largă marjă de apreciere pentru a determina oportunitatea şi intensitatea politicilor lor în domeniul sumelor care urmează a fi plătite angajaţilor lor din bugetul de stat, şi anume Hotărârea din 8 noiembrie 2005, pronunţată în Cauza Kechko împotriva Ucrainei, paragraful 23, Hotărârea din 8 decembrie 2009, pronunţată în Cauza Wieczorek împotriva Poloniei, paragraful 59, Hotărârea din 2 februarie 2010, pronunţată în Cauza Aizpurua Ortiz împotriva Spaniei, paragraful 57, sau Decizia din 6 decembrie 2011, pronunţată în cauzele Felicia Mihăieş împotriva României şi Adrian Gavril Senteş împotriva României, paragraful 15.
    99. În raport cu cele enunţate, Curtea a reţinut că prevederile legale criticate, prin conţinutul lor normativ, nu pun în discuţie o restrângere a exerciţiului dreptului fundamental la salariu, în sensul art. 53 din Constituţie, ci vizează o redimensionare a politicii salariale în cazul personalului plătit din fonduri publice, aspect care se înscrie în marja de apreciere a legiuitorului.
    100. Cât priveşte invocarea unor aspecte din jurisprudenţa Curţii Constituţionale privind dreptul fundamental la salariu, Curtea a reţinut că acestea vizează ipoteze juridice distincte de cea avută în vedere prin prevederile legale criticate, motiv pentru care acestea nu au relevanţă pentru soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate.
    101. Referitor la invocarea principiului securităţii juridice, care rezultă din dispoziţiile art. 1 alin. (5) din Constituţie, şi a dreptului la respectarea unui „bun“, prevăzut de art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, Curtea a observat că, potrivit jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, în Convenţie nu se conferă dreptul de a primi în continuare un salariu într-un anumit cuantum (a se vedea în acest sens Hotărârea din 19 aprilie 2007, pronunţată în Cauza Vilho Eskelinen şi alţii împotriva Finlandei, paragraful 94). Prin urmare, stabilirea prin lege a unei limite a salariilor de bază plătite angajaţilor din fonduri publice la nivelul prevăzut pentru anul 2022 nu are semnificaţia încălcării regulilor fundamentale şi convenţionale invocate.
    102. Cât priveşte critica de neconstituţionalitate formulată prin raportare la art. 47 din Constituţie privind dreptul la un nivel de trai decent, Curtea a reţinut că stabilirea acelui standard al nivelului de trai care poate fi considerat decent trebuie apreciată de la caz la caz, în funcţie de o serie de factori conjuncturali. Situaţia economică a ţării, resursele de care dispune statul în vederea atingerii acestui obiectiv, dar şi nivelul de dezvoltare al societăţii la un anumit moment şi modul de organizare a societăţii reprezintă, deopotrivă, coordonate care trebuie luate în considerare atunci când se evaluează nivelul „decent“ al vieţii, nefiind posibilă stabilirea unui standard fix, imuabil (a se vedea în acest sens Decizia nr. 765 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 476 din 6 iulie 2011). În acelaşi timp, obligaţia statului de a asigura un trai decent trebuie adusă la îndeplinire în mod egal faţă de toţi cetăţenii săi, indiferent de ipostaza juridică în care se află aceştia. Or, măsura stabilită prin textele de lege criticate se integrează ansamblului de acţiuni ale statului de adaptare la resursele financiare existente, neputându-se reţine o afectare a nivelului de trai decent contrară Constituţiei.
    103. În ceea ce priveşte aspectele referitoare la scăderea cuantumului venitului net în luna ianuarie 2018 faţă de luna decembrie 2017, în cazul autorilor excepţiilor care au calitatea de funcţionari publici, angajaţi ai direcţiilor de sănătate publică judeţene sau ai casei judeţene de asigurări de sănătate, invocate prin prisma art. 16 din Constituţie, Curtea a reţinut că, în realitate, criticile de neconstituţionalitate vizează consecinţele aplicării concomitente a prevederilor de lege şi a altor prevederi legale cu incidenţă în materia salarizării personalului plătit din fonduri publice, începând cu 1 ianuarie 2018.
    104. De asemenea, reţinând că situaţia obiectiv diferită în care se află diferite categorii de persoane plătite din fonduri publice justifică şi chiar impune un tratament juridic diferit (a se vedea, spre exemplu, Decizia nr. 436 din 8 iulie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 523 din 14 iulie 2014, paragraful 20), Curtea a constatat că prevederile art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 nu sunt, prin însuşi conţinutul lor, contrare art. 16 alin. (1) din Constituţie.
    105. În acelaşi timp, Curtea a reiterat că examinarea constituţionalităţii unui text de lege are în vedere compatibilitatea acestuia cu dispoziţiile constituţionale pretins încălcate, iar nu compararea prevederilor mai multor legi sau texte legale între ele şi raportarea concluziei ce ar rezulta din această comparaţie la dispoziţii ori principii ale Constituţiei. Procedându-se altfel s-ar ajunge inevitabil la concluzia că, deşi fiecare dintre dispoziţiile legale este constituţională, numai coexistenţa lor ar pune în discuţie constituţionalitatea uneia dintre ele. Rezultă, deci, că într-o astfel de situaţie nu se pune în discuţie o chestiune privind constituţionalitatea, ci una de coordonare a legislaţiei în vigoare, de competenţa autorităţii legiuitoare (a se vedea în acest sens Decizia nr. 76 din 25 aprilie 2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 350 din 27 iulie 2000, Decizia nr. 81 din 25 mai 1999, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 325 din 8 iulie 1999, sau Decizia nr. 6 din 14 ianuarie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 79 din 7 februarie 2003).
    106. Sub acest aspect, Curtea a observat că, pe fondul prevederilor legale anterioare privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, reglementarea salarizării personalului plătit din fonduri publice prin Legea-cadru nr. 153/2017 apare ca un proces complex, care, în mod necesar, presupune, în timp, o serie de corecţii şi corelări cu ansamblul actelor normative care fac parte din fondul activ al legislaţiei, aspecte de competenţa autorităţii legiuitoare.
    107. Astfel, în aplicarea dispoziţiilor art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017, legiuitorul a intervenit prin Legea nr. 79/2018 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 91/2017 pentru modificarea şi completarea Legii-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 276 din 28 martie 2018, stabilind prin art. II că: „Începând cu luna aprilie 2018, în aplicarea prevederilor art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017  privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, inclusiv cu cele aduse prin prezenta lege, salariul de bază va fi recalculat, după caz, prin raportarea salariului de bază astfel cum a fost stabilit în urma aplicării prevederilor art. 38 alin. (3) la salariile de bază stabilite în anexele la lege.“ În acelaşi sens este şi art. II din Legea nr. 287/2018 pentru modificarea şi completarea Legii-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.029 din 4 decembrie 2018, conform căruia „Începând cu luna decembrie 2018, în aplicarea prevederilor art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, inclusiv cu cele aduse prin prezenta lege, salariul de bază va fi recalculat, după caz, prin raportarea salariului de bază astfel cum a fost stabilit în urma aplicării prevederilor art. 38 alin. (3) la salariile de bază stabilite în anexele la lege“.
    108. De asemenea, prin articolul unic pct. 6 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 41/2018 pentru modificarea şi completarea Legii-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 433 din 22 mai 2018, s-a stabilit că, „Începând cu luna mai 2018, în situaţia în care veniturile salariale nete acordate potrivit prevederilor prezentei legi sunt mai mici decât cele aferente lunii februarie 2018, se acordă o sumă compensatorie cu caracter tranzitoriu care să acopere diferenţa, în măsura în care persoana îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii. Suma compensatorie este cuprinsă în salariul lunar şi nu se ia în calcul la determinarea limitei prevăzute la art. 25. Suma compensatorie se determină lunar pe perioada în care se îndeplinesc condiţiile pentru acordarea acesteia.“
    109. În plus, Curtea a subliniat că modalitatea de aplicare în concret a Legii-cadru nr. 153/2017 excedează controlului de constituţionalitate exercitat de Curtea Constituţională, aceasta revenind autorităţilor publice responsabile, iar în caz de litigiu instanţelor judecătoreşti.
    110. De asemenea, prevederile art. 6 lit. a) din Legea-cadru nr. 153/2017 se corelau cu cele ale art. 36 alin. (3) lit. b) din Legea administraţiei publice locale nr. 215/2001, care stipulau că
    "În exercitarea atribuţiilor prevăzute la alin. (2) lit. a), consiliul local: [...] b) aprobă, în condiţiile legii, la propunerea primarului, înfiinţarea, organizarea şi statul de funcţii ale aparatului de specialitate al primarului, ale instituţiilor şi serviciilor publice de interes local, precum şi reorganizarea şi statul de funcţii ale regiilor autonome de interes local;"

    111. În ceea ce priveşte criticile referitoare la modificarea Codului fiscal prin ordonanţă de urgenţă, Curtea aminteşte jurisprudenţa sa în materie care, prin Decizia nr. 607 din 12 iunie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 504 din 23 iulie 2012, a statuat că sintagma „numai prin lege“ din cuprinsul art. 139 alin. (1) din Constituţie nu are o semnificaţie absolută, în sensul art. 73 din Constituţie.
    112. A condiţiona adoptarea unor prevederi referitoare la bugetul de stat numai prin dezbatere parlamentară ar însemna a nu ţine cont de realităţile concrete ale derulării procedurilor parlamentare, astfel încât, pe perioada vacanţei parlamentare, să nu poată fi adoptate astfel de reglementări, în condiţiile prevederilor constituţionale referitoare la delegarea legislativă.
    113. Sintagma „numai prin lege“ urmăreşte, aşadar, să interzică stabilirea unor impozite şi taxe pentru bugetul de stat şi bugetul asigurărilor sociale de stat prin acte inferioare legii, cum ar fi hotărâri ale Guvernului, ordine ale miniştrilor etc., sintagma nefiind aplicabilă în cazul adoptării ordonanţelor şi ordonanţelor de urgenţă ale Guvernului în acest domeniu.
    114. Referitor la critica potrivit căreia salariaţii sunt obligaţi să plătească acele contribuţii la sistemul de sănătate la o bază de calcul reprezentând veniturile brute de care beneficiază, dar nu mai puţin de salariul de bază minim brut pe ţară, în timp ce persoanele fizice autorizate plătesc această contribuţie la salariul de bază minim brut pe ţară, şi nu la veniturile pe care le realizează, Curtea reţine că această critică nu poate fi primită, întrucât salariaţii sunt într-o situaţie diferită faţă de persoanele fizice autorizate, regimul acestora din urmă fiind reglementat prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 44/2008 privind desfăşurarea activităţilor economice de către persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale şi întreprinderile familiale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 328 din 25 aprilie 2008. O persoană fizică autorizată nu poate avea calitatea de angajat [art. 17 alin. (3)]. Potrivit art. 5 din ordonanţa de urgenţă menţionată, persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale şi întreprinderile familiale trebuie să aibă un sediu profesional pe teritoriul României, în condiţiile prevăzute de lege. Art. 148 din Legea nr. 225/2015 privind Codul fiscal a ţinut cont de specificul activităţii persoanelor fizice autorizate care acţionează în calitate de întreprinzători, cu toate riscurile aferente acestei activităţi.
    115. Afirmaţia potrivit căreia persoanele fizice autorizate plătesc contribuţiile de asigurări sociale, în mod automat, prin raportare la salariul minim brut este eronată, întrucât organele fiscale au posibilitatea să verifice activitatea şi veniturile realizate de această categorie de persoane, în condiţiile legislaţiei fiscale.
    116. În ceea ce priveşte presupusa discriminare dintre funcţionarii publici cu funcţii de conducere şi de control din cadrul instituţiilor publice, case de asigurări de sănătate, şi celelalte categorii de funcţionari publici care ocupă funcţii de execuţie, Curtea constată că, în realitate, criticile de neconstituţionalitate vizează consecinţele aplicării concomitente a prevederilor de lege şi a altor prevederi legale cu incidenţă în materia salarizării personalului plătit din fonduri publice, începând cu 1 ianuarie 2018.
    117. Referitor la prevederile art. 7 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 90/2017, prin raportare la criticile extrinseci de neconstituţionalitate care fac referire la art. 115 alin. (4) şi (6) din Constituţie, Curtea observă că în preambulul ordonanţei de urgenţă se stipulează, printre altele, că adoptarea acesteia a fost necesară în vederea adoptării, în cel mai scurt timp, a legii bugetului de stat şi a legii bugetului asigurărilor sociale de stat. S-a mai menţionat că exista riscul ca unele categorii de personal bugetar să nu îşi poată primi salariile şi că neadoptarea acestor măsuri ar fi generat un impact suplimentar asupra deficitului bugetului general consolidat de 5,14% din produsul intern brut în anul 2018, dezechilibrând în mod semnificativ sustenabilitatea finanţelor publice, ceea ce ar fi afectat echilibrele bugetare. Aşadar, sunt motivate în mod obiectiv şi convingător atât existenţa unei situaţii extraordinare, cât şi urgenţa, răspunzând, astfel, exigenţelor art. 115 alin. (4) şi (6) din Constituţie.
    118. De asemenea, concepţia de ansamblu a textului analizat este aceea ca ordonanţa de urgenţă să nu antreneze consecinţe negative/lezeze/vatăme/prejudicieze instituţiile fundamentale ale statului, drepturile, libertăţile şi îndatoririle prevăzute de Constituţie şi drepturile electorale. Prin urmare, Curtea constată că prevederile art. 7 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 90/2017 nu au afectat drepturile şi libertăţile fundamentale.
    119. În aceste condiţii, Curtea nu poate reţine încălcarea art. 1 alin. (3) privind caracterul social al statului, art. 1 alin. (4) privind principiul separaţiei şi echilibrului puterilor în stat şi art. 1 alin. (5) în componenta sa privind calitatea legii, art. 11 alin. (1) şi (2) privind dreptul internaţional şi dreptul intern, art. 16 privind principiul egalităţii în faţa legii, art. 20 referitor la tratatele internaţionale privind drepturile omului, art. 41 privind dreptul la muncă, art. 44 privind dreptul de proprietate privată, art. 47 privind nivelul de trai, art. 56 alin. (2) privind justa aşezare a sarcinilor fiscale, art. 61 alin. (1) privind rolul Parlamentului, art. 102 alin. (1) privind rolul Guvernului, art. 115 alin. (4) şi (6) privind delegarea legislativă, art. 135 alin. (1) şi (2) privind economia, art. 138 alin. (2) privind bugetul public naţional, art. 139 alin. (1) privind impozitele, taxele şi alte contribuţii din Constituţie şi nici a prevederilor convenţionale invocate.
    120. În ceea ce priveşte prevederile art. 29 privind libertatea conştiinţei din Constituţie, Curtea constată că acestea nu au incidenţă în cauză.
    121. Cu privire la dispoziţiile art. 53 din Constituţie, având în vedere faptul că nu s-a constatat încălcarea unui drept fundamental, Curtea reţine că acestea nu au incidenţă în cauză. Potrivit jurisprudenţei Curţii Constituţionale, spre exemplu, Decizia nr. 53 din 12 februarie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 155 din 22 martie 2013, invocarea prevederilor constituţionale referitoare la restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi nu poate fi reţinută dacă nu s-a constatat încălcarea vreunei prevederi constituţionale care consacră drepturi sau libertăţi fundamentale, astfel cum sunt prevăzute în capitolul II - Drepturile şi libertăţile fundamentale din titlul II - Drepturile, libertăţile şi îndatoririle fundamentale din Constituţie.
    122. În ceea ce priveşte Legea nr. 80/2018, Curtea constată că autorii excepţiei de neconstituţionalitate se limitează la a indica doar textul legal criticat şi cel de referinţă, fără a arăta în mod concret în ce constă contrarietatea invocată.
    123. Or, în jurisprudenţa sa, spre exemplu, Decizia nr. 1.313 din 4 octombrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 12 din 6 ianuarie 2012, Curtea a conturat o anumită structură inerentă şi intrinsecă oricărei excepţii de neconstituţionalitate. Aceasta cuprinde 3 elemente: textul contestat din punctul de vedere al constituţionalităţii, textul de referinţă pretins încălcat, precum şi motivarea de către autorul excepţiei a relaţiei de contrarietate existente între cele două texte, cu alte cuvinte, motivarea neconstituţionalităţii textului criticat. Indiscutabil, primul element al excepţiei se circumscrie fie simplei indicări a textului pretins neconstituţional, fie menţionării conţinutului său normativ, iar cel de-al doilea indicării textului sau principiului constituţional pretins încălcat. În condiţiile în care primele două elemente pot fi determinate absolut, al treilea element comportă un anumit grad de relativitate determinat tocmai de caracterul său subiectiv. Astfel, motivarea în sine a excepţiei, ca element al acesteia, nu este neapărat un criteriu material sau cantitativ, ci, dimpotrivă, ea rezultă din dinamica primelor elemente. Prin urmare, materialitatea motivării excepţiei nu este o condiţie sine qua non a existenţei acesteia.
    124. În aceste condiţii, Curtea a constatat că în situaţia în care textul de referinţă invocat este suficient de precis şi clar, astfel încât instanţa constituţională să poată reţine în mod rezonabil existenţa unei minime critici de neconstituţionalitate, ea este obligată să analizeze pe fond excepţia de neconstituţionalitate şi să considere deci că autorul acesteia a respectat şi a cuprins în excepţia ridicată cele 3 elemente menţionate.
    125. Însă, chiar dacă excepţia de neconstituţionalitate este în mod formal motivată, deci cuprinde cele 3 elemente, dar motivarea în sine nu are nicio legătură cu textul criticat, iar textul de referinţă este unul general, Curtea va respinge excepţia ca inadmisibilă, fiind contrară art. 10 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 198 din 12 februarie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 151 din 11 martie 2009, sau, în cadrul controlului a priori, Decizia nr. 919 din 6 iulie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 504 din 15 iulie 2011). Aceeaşi soluţie va fi urmată şi în cazul în care excepţia de neconstituţionalitate nu cuprinde motivarea ca element al său, iar din textul constituţional invocat nu se poate desluşi în mod rezonabil vreo critică de neconstituţionalitate, fie din cauza generalităţii sale, fie din cauza lipsei rezonabile de legătură cu textul criticat.
    126. Astfel, faţă de considerentele mai sus menţionate, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor Legii nr. 80/2018 apare ca fiind inadmisibilă, ea nefiind, în fapt, motivată.
    127. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
    CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
    În numele legii
    DECIDE:
    1. Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Sindicatul Unirea Cluj în Dosarul nr. 2.325/117/2018 al Tribunalului Cluj - Secţia mixtă de contencios administrativ şi fiscal, de conflicte de muncă şi asigurări sociale, de Sindicatul Muncă şi Protecţie Socială Cluj în Dosarul nr. 1.780/117/2018 al Tribunalului Cluj - Secţia mixtă de contencios administrativ şi fiscal, de conflicte de muncă şi asigurări sociale, de Ioana Valentina Savuli în Dosarul nr. 1.798/117/2018 al Tribunalului Cluj - Secţia mixtă de contencios administrativ şi fiscal, de conflicte de muncă şi asigurări sociale, de Sindicatul Unirea Cluj în Dosarul nr. 2.324/117/2018 al Tribunalului Cluj - Secţia mixtă de contencios administrativ şi fiscal, de conflicte de muncă şi asigurări sociale, de Sindicatul Unirea Cluj în Dosarul nr. 2.322/117/2018 al Tribunalului Cluj - Secţia mixtă de contencios administrativ şi fiscal, de conflicte de muncă şi asigurări sociale, de Sindicatul Casei de Asigurări de Sănătate Cluj ASIGSAN în Dosarul nr. 1.591/117/2018 al Tribunalului Cluj - Secţia mixtă de contencios administrativ şi fiscal, de conflicte de muncă şi asigurări sociale, de Olimpia Bărăian, Maria Adriana Mocanu, Firuţa Popon, Claudia Elisabeta Ungur şi Mircea Chioreanu în Dosarul nr. 2.689/117/2018 al Tribunalului Cluj - Secţia mixtă de contencios administrativ şi fiscal, de conflicte de muncă şi asigurări sociale, de Mirela Camelia Datcu în Dosarul nr. 2.167/118/2018 al Curţii de Apel Constanţa - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, de Ioan Alexandru Stan, Miodrag Popov, Liubinca Momirov, Nicolae Mircea Tatu Brustur şi Valeria Stan în Dosarul nr. 298/30/2019 al Tribunalului Timiş - Secţia I civilă, de Marin Radu, Gheorghe Lehaci, Constantin Cristian Hornoiu, Iohan Gerstenengst şi Vasile Matei în Dosarul nr. 299/30/2019 al Tribunalului Timiş - Secţia I civilă, de Ionuţ Teodorescu, Sorin Bărbosu, Tiberiu Ioan Rus, Tiberiu Adalbert Vincze, Angelica Stere şi Cornel Cebuc în Dosarul nr. 300/30/2019 al Tribunalului Timiş - Secţia I civilă, de Georgeta Cătălina Apostol, Oana Luminiţa Barbălată, Cornelia Bârliba, Petronela Bostoacă, Oana Codrina Călăraşu, Doina Liliana Cernei, Liliana Cucu, Maria Lorena Dănilă, Mariana Forgaci, Dragoş Cătălin Ghica, Cătălina Indrei, Lucian Laurenţiu Indrei, Laura Maftei, Laura Munteanu, Loredana Munteanu, Alexandrina Petrea, Eugen Popescu, Georgeta Popovici, Iulia Puiu, Rodica Rusu, Vasile Rusu, Daniela Spînu Cohal, Liviu Stafie, Luna Ionela Stafie, Laura Şoldan, Irina Tătăru, Manuela Trifan, Marius Alexandru Voicescu, Emil Zupcu şi Ana Oltea Zupcu în Dosarul nr. 3.411/99/2018 al Curţii de Apel Iaşi - Secţia contencios administrativ şi fiscal, de Daniel Ioan Baciu, Monica Simona Ciocănea, Grigore Marius Morar, Florina Maria Ţilea şi Gabriel Sorin Zegrean în Dosarul nr. 5.459/2/2018 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, de Felicia Ana Saitos, Corneliu Gabriel Moldovan, Csilla Izabella Traxler, Cosmin Cojocaru şi Andrei Alin Ardelean în Dosarul nr. 5.460/2/2018 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal şi de Alina Monica Mărginean, Nicolae Costea, Nicoleta Costea, Aurica Muntean, Adela Elena Negrea Oprea, Anca Dana Tănase şi Viorel Sorin Gligor în Dosarul nr. 2.904/107/2018 al Curţii de Apel Alba Iulia - Secţia de contencios administrativ şi fiscal şi constată că prevederile art. I pct. 42 şi 69 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 79/2017 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, ale art. 7 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 90/2017 privind unele măsuri fiscal-bugetare, modificarea şi completarea unor acte normative şi prorogarea unor termene, precum şi ale art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.
    2. Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a Legii nr. 80/2018 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 90/2017, excepţie ridicată de aceleaşi părţi în aceleaşi dosare ale aceloraşi instanţe.
    Definitivă şi general obligatorie.
    Decizia se comunică Tribunalului Cluj - Secţia mixtă de contencios administrativ şi fiscal, de conflicte de muncă şi asigurări sociale, Curţii de Apel Constanţa –- Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, Tribunalului Timiş - Secţia I civilă, Curţii de Apel Iaşi - Secţia contencios administrativ şi fiscal, Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal şi Curţii de Apel Alba Iulia - Secţia de contencios administrativ şi fiscal^ şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
    Pronunţată în şedinţa din data de 2 iunie 2020.


                    PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE
                    prof. univ. dr. VALER DORNEANU
                    Magistrat-asistent,
                    Fabian Niculae

    ----

Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Tags: Monitorul Oficial, Acte Monitorul Oficial, Decizie, Alte Institutii,  DECIZIA nr. 230 din 2 iunie 2020

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016
x
Inscrie e-mailul tau pentru a primi zilnic
informatii despre CE, CAND si CUM s-a intamplat
Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016