Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Petre Lăzăroiu │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mircea Ştefan Minea│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Simona-Maya │- judecător │
│Teodoroiu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mihaela Ionescu │- │
│ │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 466 alin. (1) şi alin. (2) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Romeo Beja, în Dosarul nr. 1.583/2/2017 (655/2017) al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a II-a penală şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.572D/2017. 2. La apelul nominal lipseşte autorul excepţiei, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care solicită respingerea, ca inadmisibilă, a excepţiei de neconstituţionalitate, întrucât criticile autorului sunt formulate din perspectiva termenului în care poate fi solicitată redeschiderea procesului penal, aspect care contravine dispoziţiilor art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992. Precizează că redeschiderea procesului penal are, în dreptul intern, natura juridică a unei căi extraordinare de retractare prin care se urmăreşte asigurarea dreptului la un proces echitabil în componenta sa referitoare la dreptul persoanei de a se prezenta personal în faţa instanţei şi de a-şi formula apărarea. Evident că este necesar ca acuzatul să depună diligenţe în vederea aflării adevărului, iar nu în scopul obstrucţionării cauzei. Apreciază că dispoziţiile art. 466 din Codul de procedură penală respectă standardele impuse de jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, iar prin criteriile pe care le impune oferă instrumente judecătorului să facă diferenţa între ipoteza în care o persoană nu se prezintă în faţa instanţei din motive obiective, independent de voinţa sa ori, dimpotrivă, dacă este într-o situaţie contrară. Consideră criticile autorului ca fiind nefondate, în condiţiile în care reglementarea unor termene în care căile de atac ordinare şi extraordinare să poată fi exercitate asigură securitatea raporturilor juridice. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 4. Prin Încheierea din 19 aprilie 2017, pronunţată în Dosarul nr. 1.583/2/2017 (655/2017), Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a II-a penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 466 alin. (1) şi alin. (2) din Codul de procedură penală. Excepţia a fost ridicată de Romeo Beja într-o cauză penală având ca obiect cererea de redeschidere a procesului penal formulată, în temeiul art. 466 din Codul de procedură penală, de către autorul excepţiei. 5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine, în esenţă, că normele procesual penale criticate sunt discriminatorii, îngrădesc accesul la justiţie, aduc atingere dreptului la un proces echitabil, încalcă libertatea individuală şi dreptul la apărare şi împiedică înfăptuirea justiţiei în mod egal şi imparţial faţă de toţi justiţiabilii, întrucât, potrivit art. 466 alin. (1) din Codul de procedură penală, cererea de redeschidere a procesului penal nu poate fi formulată oricând (similar revizuirii formulate în favoarea unui condamnat), ci numai într-un termen de o lună din ziua în care condamnatul a luat cunoştinţă, prin orice notificare oficială, că s-a desfăşurat un proces penal împotriva sa. Totodată, în opinia autorului, neprezentarea la soluţionarea „recursului“ atrage pentru condamnat imposibilitatea de a cere redeschiderea procesului penal, potrivit art. 466 alin. (2) din Codul de procedură penală. 6. Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a II-a penală opinează că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Reţine că, în motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul a interpretat eronat ambele texte de lege criticate. Astfel, în ceea ce priveşte art. 466 alin. (1) din Codul de procedură penală, acesta stabileşte momentul de la care începe să curgă termenul de o lună pentru formularea unei cereri de redeschidere a procesului penal (notificarea oficială privind desfăşurarea procesului). Aşadar, dacă o persoană condamnată în lipsă nu a primit încă o asemenea notificare, termenul menţionat nu a început să curgă, astfel că persoana respectivă nu a pierdut dreptul de a cere redeschiderea procesului penal, dacă îndeplineşte şi restul condiţiilor legale pentru a face această solicitare. În ceea ce priveşte art. 466 alin. (2) din Codul de procedură penală, reţine că situaţia premisă a formulării unei cereri de redeschidere a procesului penal constă în neprezentarea unei persoane la procesul în care este implicată. În aceste condiţii, arată că nu poate înţelege care este ipoteza de neconstituţionalitate a textului menţionat, avută în vedere de autor. 7. Cât priveşte stabilirea unui termen de o lună pentru exercitarea căii de atac, instanţa opinează că acest interval de timp este pe deplin suficient pentru ca cel condamnat în lipsă să decidă dacă este sau nu cazul să ceară redeschiderea procesului în care a fost implicat. Apreciază că analogia realizată de autor între posibilitatea formulării oricând a unei cereri de revizuire în favoarea unui condamnat şi procedura cererii de redeschidere a procesului penal este incorectă. Gravitatea deosebită a situaţiilor reglementate de lege în ipoteza cazurilor de revizuire (infracţiuni comise în legătură cu cauza, împrejurări care dovedesc netemeinicia hotărârii pronunţate etc.), care, în marea lor majoritate, vizează posibilitatea existenţei unei erori judiciare importante, impune cu necesitate invocarea lor oricând, inclusiv după decesul condamnatului. Reţine că simpla judecare în lipsă a unei persoane nu echivalează cu o eroare judiciară, scopul procedurii reglementate de art. 466 din Codul de procedură penală fiind de a permite celui judecat în lipsă să solicite, dacă apreciază ca necesar, rejudecarea cauzei în care a fost implicat. Drept urmare, nu se poate reţine că cerinţa formulării într-un anumit termen a cererii de redeschidere a procesului penal ar avea un caracter inechitabil şi discriminator. 8. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate invocate. 9. Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate este inadmisibilă. În acest sens reţine că autorul excepţiei a fost condamnat definitiv prin Sentinţa penală nr. 72 din 12 decembrie 2003 a Curţii de Apel Bucureşti - Secţia I penală, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 5.459 din 28 septembrie 2005 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, astfel încât, în cauză, sunt incidente exclusiv prevederile art. 522^1 din Codul de procedură penală anterior, care recunoşteau posibilitatea rejudecării cauzei celui condamnat în lipsă numai în cazul în care se cerea extrădarea condamnatului sau predarea acestuia în baza unui mandat european de arestare, stabilindu-se, totodată, că procedura de judecată este cea prevăzută pentru calea extraordinară de atac a revizuirii. În aceste condiţii apreciază că dispoziţiile criticate nu au legătură cu soluţionarea cauzei, potrivit art. 29 alin. (1) şi alin. (5) din Legea nr. 47/1992, astfel încât excepţia de neconstituţionalitate este inadmisibilă. 10. Avocatul Poporului precizează că a transmis punctul său de vedere în sensul constituţionalităţii dispoziţiilor art. 466 alin. (1) şi alin. (2) din Codul de procedură penală, acesta fiind reţinut în deciziile Curţii nr. 712 din 27 octombrie 2015 şi nr. 736 din 3 noiembrie 2015. 11. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 12. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 13. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 466 alin. (1) şi alin. (2) din Codul de procedură penală, având denumirea marginală „Redeschiderea procesului penal în cazul judecării în lipsa persoanei condamnate“, care au următorul cuprins: „(1) Persoana condamnată definitiv care a fost judecată în lipsă poate solicita redeschiderea procesului penal în termen de o lună din ziua în care a luat cunoştinţă, prin orice notificare oficială, că s-a desfăşurat un proces penal împotriva sa. (2) Este considerată judecată în lipsă persoana condamnată care nu a fost citată la proces şi nu a luat cunoştinţă în niciun alt mod oficial despre acesta, respectiv, deşi a avut cunoştinţă de proces, a lipsit în mod justificat de la judecarea cauzei şi nu a putut încunoştinţa instanţa. Nu se consideră judecată în lipsă persoana condamnată care şi-a desemnat un apărător ales ori un mandatar, dacă aceştia s-au prezentat oricând în cursul procesului, şi nici persoana care, după comunicarea, potrivit legii, a sentinţei de condamnare, nu a declarat apel, a renunţat la declararea lui ori şi-a retras apelul.“ 14. Autorul excepţiei susţine că normele procesual penale criticate sunt contrare atât dispoziţiilor constituţionale ale art. 3 potrivit cărora România este stat de drept în care valorile supreme sunt garantate, art. 11 privind dreptul internaţional şi dreptul intern, art. 16 alin. (1) referitor la egalitatea în drepturi a cetăţenilor, art. 20 referitor la tratatele internaţionale privind drepturile omului, art. 21 privind liberul acces la justiţie, art. 23 alin. (12) potrivit căruia nicio pedeapsă nu poate fi stabilită sau aplicată decât în condiţiile şi în temeiul legii, art. 24 referitor la dreptul la apărare, art. 124 alin. (2) potrivit căruia justiţia este unică, imparţială şi egală pentru toţi, cât şi prevederilor art. 6 - „Dreptul la un proces echitabil“ şi art. 14 - „Interzicerea discriminării“ din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Invocă, totodată, atât dispoziţiile art. 1 - „Demnitatea“, art. 20 - „Egalitatea în faţa legii“ şi art. 21 - „Nediscriminarea“ din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, cât şi prevederile art. 1 alin. (2) - „Normele de procedură penală şi scopul acestora“, art. 2 - „Legalitatea procesului penal“, art. 5 alin. (1) - „Aflarea adevărului“, art. 8 - „Caracterul echitabil şi termenul rezonabil al procesului penal“, art. 10 - „Dreptul la apărare“ şi art. 83 - „Drepturile inculpatului“ din Codul de procedură penală şi art. 6 - „Aplicarea legii penale mai favorabile după judecarea definitivă a cauzei“ din Codul penal. 15. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, cu privire la admisibilitatea acesteia, Curtea reaminteşte jurisprudenţa sa potrivit căreia „legătura cu soluţionarea cauzei“, în sensul art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, presupune atât aplicabilitatea textului criticat în cauza dedusă judecăţii, cât şi necesitatea invocării excepţiei de neconstituţionalitate în scopul restabilirii stării de legalitate, condiţii ce trebuie întrunite cumulativ, pentru a fi satisfăcute exigenţele pe care le impun aceste dispoziţii legale, în privinţa pertinenţei excepţiei de neconstituţionalitate în desfăşurarea procesului. Prin urmare, condiţia relevanţei excepţiei de neconstituţionalitate, respectiv a incidenţei textului de lege criticat în soluţionarea cauzei aflate pe rolul instanţei judecătoreşti, nu trebuie analizată in abstracto, ci trebuie verificat, în primul rând, interesul procesual al invocării excepţiei de neconstituţionalitate, mai ales prin prisma efectelor unei eventuale constatări a neconstituţionalităţii textului de lege criticat (a se vedea Decizia nr. 438 din 8 iulie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 600 din 12 august 2014, Decizia nr. 244 din 19 aprilie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 632 din 20 iulie 2018, Decizia nr. 247 din 19 aprilie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 657 din 29 iulie 2018, şi Decizia nr. 295 din 26 aprilie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 687 din 7 august 2018). 16. În ceea ce priveşte cadrul procesual în care a fost invocată prezenta excepţie de neconstituţionalitate, Curtea reţine că aceasta a fost ridicată în Dosarul nr. 1.583/2/2017 (655/2017) al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a II-a penală având ca obiect cererea de redeschidere a procesului penal formulată, în temeiul art. 466 din Codul de procedură penală, de către autorul excepţiei, Romeo Beja, instanţa de control constituţional fiind sesizată prin Încheierea din 19 aprilie 2017, pronunţată în acelaşi dosar. 17. Având în vedere cererea de redeschidere a procesului penal, Curtea reţine că, prin Sentinţa penală nr. 72 din 12 decembrie 2003, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti - Secţia I penală în Dosarul nr. 492/2002, autorul excepţiei a fost condamnat la pedeapsa principală de 5 ani închisoare şi la pedepsele complementare constând în interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), b) şi c) din Codul penal din 1969 pe o perioadă de 3 ani şi, respectiv, degradarea militară, pentru săvârşirea infracţiunii de instigare, în condiţiile participaţiei improprii, la subminarea puterii de stat. Ulterior, prin Decizia nr. 5.459 din 28 septembrie 2005, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală în Dosarul nr. 2551/2004, a fost admis, între altele, recursul declarat de inculpat, numai în ceea ce priveşte pedeapsa accesorie, interzicându-i, cu acest titlu, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) şi b) din Codul penal din 1969, pe durata şi în condiţiile art. 71 din acelaşi cod. 18. Curtea constată, totodată, că prin Sentinţa penală nr. 79/F din 20 aprilie 2017, pronunţată în Dosarul nr. 1.583/2/2017 (655/2017), Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a II-a penală a respins, ca inadmisibilă, cererea de redeschidere a procesului penal formulată de autorul excepţiei. În motivarea soluţiei de respingere, ca inadmisibilă, a cererii de redeschidere a procesului penal, instanţa de judecată a reţinut, în considerentele sentinţei precitate, că autorul excepţiei „a participat personal atât la soluţionarea cauzei în primă instanţă, cât şi în recurs. Astfel, în faţa primei instanţe, inculpatul a fost prezent personal la termenul din 3.06.2002, arătând că este de acord să fie asistat de apărătorul din oficiu, iar, ulterior, îşi va angaja apărător ales, precum şi la termenul din 11.11.2002, când a fost de altfel şi audiat. Petentul, prin apărător ales, a declarat recurs împotriva Sentinţei penale nr. 72 din data de 12 decembrie 2003 şi a fost prezent personal la termenele din 5.07.2004 şi 10.12.2004. […] Raportat la dispoziţiile legale menţionate, precum şi la aspectele de fapt anterior prezentate, Curtea constată că cererea petentului Beja Romeo nu îndeplineşte principala condiţie de admisibilitate prevăzută de art. 466 din Codul procedură penală, şi anume ca petentul să fi fost judecat în lipsă. După cum s-a arătat deja, numitul Beja Romeo a fost prezent atât în faţa primei instanţe care a soluţionat cauza finalizată prin condamnarea sa (Curtea de Apel Bucureşti), cât şi în faţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie care a soluţionat recursurile declarate împotriva sentinţei pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, printre acestea aflându-se inclusiv cel formulat de petent. În aceste condiţii, cererea petentului nu îndeplineşte condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 469 alin. (1) raportat la art. 466 din Codul de procedură penală. Faţă de aceste considerente, Curtea, în baza art. 469 alin. (4) din Codul de procedură penală, va respinge ca inadmisibilă cererea de redeschidere a procesului penal formulată de petentul condamnat Beja Romeo cu privire la Sentinţa penală nr. 72/12.12.2003 a Curţii de Apel Bucureşti - Secţia I Penală.“ 19. În aceste condiţii, având în vedere jurisprudenţa instanţei de control constituţional anterior citată, cadrul procesual în care a fost invocată prezenta excepţie de neconstituţionalitate, soluţia de respingere, ca inadmisibilă, a cererii de redeschidere a procesului penal, considerentele dezvoltate în Sentinţa penală nr. 79/F din 20 aprilie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a II-a penală în Dosarul nr. 1.583/2/2017 (655/2017), Curtea constată că, în Dosarul nr. 1.572D/2017, este incidentă o cauză de inadmisibilitate, şi anume lipsa condiţiei interesului în invocarea excepţiei de neconstituţionalitate, prin prisma efectelor unei eventuale constatări a neconstituţionalităţii normelor procesual penale criticate. 20. Cu privire la cauza de inadmisibilitate precitată, Curtea a subliniat în jurisprudenţa sa că, „în cadrul procesului judiciar, excepţia de neconstituţionalitate se înscrie în rândul excepţiilor de procedură prin care se urmăreşte împiedicarea unei judecăţi care s-ar întemeia pe o dispoziţie legală neconstituţională. Constatarea neconstituţionalităţii unui text de lege ca urmare a invocării unei excepţii de neconstituţionalitate trebuie să profite autorilor acesteia şi nu poate constitui doar un instrument de drept abstract. [...] Neconstituţionalitatea unei dispoziţii legale nu are numai o funcţie de prevenţie, ci şi una de reparaţie, întrucât ea vizează în primul rând situaţia concretă a cetăţeanului lezat în drepturile sale prin norma criticată“ (Decizia nr. 866 din 10 decembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 1 februarie 2016, paragraful 30). Tot astfel, Curtea a mai reţinut, într-o altă cauză, că „autorul excepţiei de neconstituţionalitate nu are un interes real în promovarea acesteia. Astfel, posibila admitere a excepţiei nu ar schimba cu nimic situaţia acestuia [...]“ (Decizia nr. 315 din 5 iunie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 548 din 24 iulie 2014, paragraful 20, cu referire la Decizia nr. 29 din 21 ianuarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 240 din 3 aprilie 2014). 21. Curtea constată că cele reţinute în jurisprudenţa precitată sunt aplicabile, mutatis mutandis, şi în prezenta cauză, unde eventuala admitere a excepţiei de neconstituţionalitate ar sluji doar unui interes general, iar nu şi cauzei în care a fost ridicată, unde nu ar produce nicio consecinţă, având în vedere că cererea de redeschidere a procesului penal formulată de autorul excepţiei a fost respinsă, ca inadmisibilă, pentru neîndeplinirea condiţiilor de admisibilitate reglementate de norma procesual penală criticată. Cu alte cuvinte, în prezenta cauză, examinarea constituţionalităţii normelor procesual penale criticate ar transforma, în mod nepermis, controlul pe calea excepţiei de neconstituţionalitate într-un control abstract. 22. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 466 alin. (1) şi alin. (2) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Romeo Beja în Dosarul nr. 1.583/2/2017 (655/2017) al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a II-a penală. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a II-a penală şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 16 aprilie 2019. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Mihaela Ionescu ----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
