Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Petre Lăzăroiu │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mircea Ştefan Minea│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Simona-Maya │- judecător │
│Teodoroiu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristina Cătălina │- │
│Turcu │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Luminiţa Nicolescu. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 13^3 alin. (5) şi art. 13^4 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 155/2001 privind aprobarea programului de gestionare a câinilor fără stăpân, excepţie ridicată de Asociaţia Registrul Electronic al Animalelor Domestice şi de Companie în Dosarul nr. 920/33/2015* al Curţii de Apel Cluj - Secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 70 D/2016. 2. La apelul nominal se prezintă apărătorul autorului excepţiei, domnul avocat Ovidiu Podaru, cu împuternicire avocaţială depusă la dosar, lipsind cealaltă parte, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită. 3. Magistratul-asistent referă asupra faptului că dosarul este la cel de-al doilea termen de judecată. La dosar, atât Consiliul Legislativ, cât şi Colegiul Medicilor Veterinari au transmis puncte de vedere referitoare la cadrul legislativ incident în cauză, autorul excepţiei a transmis opinia unui specialist în ceea ce priveşte problema rabiei, precum şi răspunsuri primite de autor de la Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor şi de la direcţiile judeţene sanitar-veterinare, din care rezultă numărul cazurilor de rabie la animale. Au fost transmise şi documente provenind de la spitale, referitoare la numărul persoanelor muşcate de câini şi vaccinate antirabic, precum şi o copie de pe pagina de internet a Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, unde este prezentat „Buletinul European al Rabiei“, ce cuprinde cazurile de rabie şi dispersia lor teritorială în România şi statele vecine. 4. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul apărătorului autorului excepţiei, care solicită admiterea acesteia, arătând, în esenţă, că, potrivit art. 34 din Constituţie, statul trebuie să manifeste o atitudine activă pentru prevenirea oricărei boli care ar afecta sănătatea. În acest sens a fost adoptată Ordonanţa Guvernului nr. 42/2004 privind organizarea activităţii sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor, care, în art. 1 şi 3, detaliază principiul constituţional evocat. Acesta este contextul în care au apărut reglementările legale criticate. Vaccinarea antirabică este gratuită, însă este condiţionată de identificarea câinelui şi înscrierea acestuia în Registrul de evidenţă a câinilor cu stăpân, ceea ce presupune costuri pentru proprietarul acestuia, conform actelor depuse. Prin urmare, deşi vaccinarea este gratuită, aceasta nu se poate face în lipsa identificării. Riscul cauzat de infectarea cu rabie la animale şi, apoi, de transmiterea acesteia la om este foarte crescut în România, tocmai de aceea fondurile alocate vaccinării sunt asigurate de Uniunea Europeană. Pericolul provine din tranzitarea teritoriului de către animalele sălbatice, respectiv de acelea din Ucraina, care este principalul focar de rabie din Europa. Se arată că, din cauza condiţionării vaccinării câinilor de identificarea lor, în România nu sunt vaccinaţi mai mult de 50% dintre câinii cu stăpân, fapt recunoscut şi de autorităţile sanitar-veterinare. Dacă la nivel de raportări numărul focarelor de infecţie la animale a scăzut, pericolul rămâne acelaşi în ceea ce priveşte oamenii, numărul de persoane vaccinate antirabic fiind de 15.000-16.000 anual. Rabia este o boală ce provoacă decesul, iar singura şansă pentru o persoană muşcată de un animal este vaccinarea profilactică. Apărătorul autorului solicită aplicarea prin analogie a considerentelor de principiu referitoare la gratuitate, reţinute în deciziile Curţii Constituţionale nr. 251 din 17 septembrie 2002, nr. 548 din 15 mai 2008 şi nr. 191 din 31 martie 2015. Apreciază că gratuitatea veritabilă nu trebuie să fie condiţionată de o taxă sau o altă operaţiune ce ar consta întro contraprestaţie. Arată că în punctul de vedere al Guvernului se face referire la dreptul de proprietate. În raport cu acest punct de vedere, apreciază că instanţa de contencios constituţional ar trebui să privească problema din perspectiva unui terţ care poate fi afectat de pericolul unei muşcături provenind de la un câine cu stăpân ce refuză identificarea, respectiv vaccinarea antirabică a animalului. Acest terţ nu are nicio posibilitate de apărare a propriei sănătăţi. Statul trebuie să intervină pentru ca operaţiunea de vaccinare să nu fie condiţionată de identificare ori să suporte costurile identificării. 5. Preşedintele acordă cuvântul doamnei judecător Simona-Maya Teodoroiu, care adresează trei întrebări apărătorului autorului excepţiei, respectiv: din ce an se face vaccinarea antirabică în România, cum anume se ţinea evidenţa câinilor vaccinaţi până la introducerea identificării prin microcipare şi dacă operaţiunea de vaccinare era gratuită sau presupunea costuri. 6. Apărătorul autorului excepţiei solicită Curţii ca la aceste întrebări să răspundă în calitate de specialist domnul profesor doctor Paul Alexandru - medic veterinar. 7. Curtea acordă cuvântul domnului Paul Alexandru, care, în esenţă, arată că vaccinarea antirabică a fost introdusă în România în anul 1954, când au fost semnalate primele cazuri de îmbolnăvire la oameni. Evidenţa privind identificarea animalelor a parcurs trei etape: prima a constat în descrierea animalului, a doua a constat în amprentarea nazală şi ţinerea carnetelor de sănătate şi ultima o reprezintă identificarea prin implantarea de microcip. În opinia sa, ultima etapă trebuie să fie gratuită, deoarece câinele nu are valoare agro-zoo-alimentară, astfel încât, în mediul rural, proprietarii nu vor plăti pentru identificarea câinilor. În plus, vaccinarea este condiţionată de identificare numai în cazul câinilor, însă, în cazul altor specii de animale care se pot îmbolnăvi de rabie, nu există obligaţia identificării prealabile vaccinării. 8. Reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate. În acest sens arată că art. 34 din Constituţie consacră dreptul complex la ocrotirea sănătăţii, drept ce ţine de condiţia umană la nivelul cerinţelor actuale de viaţă, prin conţinutul său asigurând atât păstrarea şi dezvoltarea calităţilor sale fizice, cât şi a celor mentale, care să îi permită o reală participare la viaţa socială. Restrângerea unui drept constituţional este admisă, aceasta răspunzând nevoilor de a asigura securitatea juridică a drepturilor şi libertăţilor celorlalţi. Impunerea de către legiuitor a obligaţiei de a suporta costurile de identificare nu este una excesivă, de natură a afecta existenţa dreptului însuşi. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 9. Prin Încheierea din 13 ianuarie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 920/33/2015*, Curtea de Apel Cluj - Secţia a IIIa contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 13^3 alin. (5) şi art. 13^4 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 155/2001 privind aprobarea programului de gestionare a câinilor fără stăpân. Excepţia a fost invocată de Asociaţia Registrul Electronic al Animalelor Domestice şi de Companie într-o cauză având ca obiect cererea de anulare a art. 3 alin. (2), art. 4 alin. (1), art. 7 alin. (2) şi art. 10 din Normele privind identificarea şi înregistrarea câinilor cu stăpân, aprobate prin Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor nr. 1/2014. 10. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul arată că textul de lege criticat este neconstituţional, în măsura în care condiţionează vaccinarea antirabică a câinilor de identificarea şi înregistrarea lor în Registrul de evidenţă a câinilor cu stăpân (denumit în continuare R.E.C.S.), pe cheltuiala proprietarilor, aducând atingere art. 34 alin. (1) şi (2) din Legea fundamentală, referitor la dreptul la ocrotirea sănătăţii. 11. Referitor la prevederile art. 13^3 alin. (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 155/2001, autorul arată că prin acestea se reglementează obligaţia de identificare a câinilor cu stăpân, care presupune o cheltuială exorbitantă în raport cu veniturile populaţiei, în special cea din mediul rural, unde o familie poate avea nevoie de mai mulţi câini. Efectul textului de lege criticat este întârzierea sau sustragerea de la înregistrarea câinilor şi, subsecvent, de la vaccinarea antirabică ori soluţia abandonului animalelor, pentru a evita sancţiunile. 12. În ambele ipoteze menţionate, câinii nu vor putea fi vaccinaţi antirabic deoarece, potrivit art. 13^4 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 155/2001, acţiunea de vaccinare antirabică se efectuează numai după identificarea acestora. Se creează astfel riscul declanşării unei epidemii de rabie, ceea ce aduce atingere art. 34 alin. (1) şi (2) din Constituţie, referitor la dreptul la ocrotirea sănătăţii. 13. Autorul apreciază că textele de lege criticate transpun prevederile Regulamentului (UE) nr. 576/2013 al Parlamentului European şi al Consiliului din 12 iunie 2013 privind circulaţia necomercială a animalelor de companie şi de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 998/2003. Acesta face o comparaţie între dispoziţiile Regulamentului şi reglementările cuprinse în Normele privind identificarea şi înregistrarea câinilor cu stăpân, aprobate prin Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor nr. 1/2014, arătând că Regulamentul se referă la câinii care îşi însoţesc stăpânii întro circulaţie necomercială, iar art. 7 alin. (2) din normele menţionate, la scoaterea acestora în spaţii publice. Concluzia este aceea că legiuitorul a extins aplicarea prevederilor Regulamentului, care are ca domeniu specific de reglementare circulaţia necomercială a animalelor de companie, pentru toate situaţiile în care câinii cu stăpân sunt scoşi în spaţii publice, fără a distinge dacă aceştia sunt câini utilitari sau de companie. Totodată, autorul face referire la costurile legate de identificarea şi înregistrarea câinilor în R.E.C.S., arătând că regulamentul menţionat nu face nicio referire la persoana care urmează să suporte cheltuielile aferente obligaţiilor înscrise în acesta, pe când art. 13^3 alin. (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 155/2001 reglementează cu privire la suportarea costurilor de către aparţinător. Or, costurile necesare identificării sunt lăsate la latitudinea medicilor veterinari, fiecare stabilind un preţ global, nivelul foarte ridicat al preţurilor ducând la consecinţele anterior menţionate, respectiv întârzierea sau sustragerea de la înregistrarea câinilor ori abandonul animalelor. În concluzie, prevederile legale criticate, ce lasă obligaţia suportării costurilor de identificare în sarcina aparţinătorului şi prin care este condiţionată vaccinarea antirabică de identificarea câinilor, aduc atingere art. 34 alin. (1) şi (2) din Constituţie. 14. Curtea de Apel Cluj - Secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, deoarece modalitatea de gestionare stabilită de legiuitor se aplică tuturor celor aflaţi în aceeaşi situaţie. 15. Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate. 16. Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor legale criticate este neîntemeiată, arătând că, prin prevederile art. 13^3 alin. (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 155/2001, se instituie o limitare a dreptului de proprietate permisă de dispoziţiile art. 44 alin. (1) teza a doua din Constituţie. Potrivit art. 73 alin. (3) lit. m) din Constituţie, regimul juridic al dreptului de proprietate şi limitele pe care legiuitorul le poate aduce acestui drept se stabilesc prin lege organică, ordonanţa de urgenţă putând reglementa în domeniul legii organice. Nu se poate pune problema încălcării dreptului la ocrotirea sănătăţii, deoarece obligaţia de identificare a câinilor înainte de vaccinarea lor antirabică constituie o limitare a dreptului de proprietate, instituită în acord cu prevederile Legii fundamentale. 17. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, actele depuse, concluziile apărătorului autorului excepţiei, ale expertului prezent şi ale procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 18. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 19. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum a fost reţinut în încheierea de sesizare, îl constituie dispoziţiile art. 13^3 alin. (5) şi art. 13^4 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 155/2001 privind aprobarea programului de gestionare a câinilor fără stăpân, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 794 din 13 decembrie 2001, cu modificările aduse prin Legea nr. 258/2013 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 155/2001 privind aprobarea programului de gestionare a câinilor fără stăpân, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 601 din 26 septembrie 2013, care au următorul conţinut: - Art. 13^3 alin. (5): „Identificarea câinilor cu stăpân este obligatorie şi se suportă de către aparţinător.“; – Art. 13^4: „Acţiunea de vaccinare antirabică a câinilor cu stăpân şi a celor ce urmează să fie daţi spre adopţie se efectuează numai după identificarea acestora.“ 20. Din examinarea criticilor formulate de autorul excepţiei, Curtea reţine că obiectul acesteia îl constituie prevederile art. 13^3 alin. (5), precum şi cele ale sintagmei „numai după identificarea acestora“, cuprinsă în art. 13^4 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 155/2001 privind aprobarea programului de gestionare a câinilor fără stăpân, prin raportare la teza întâi a acestui articol, referitoare la „acţiunea de vaccinare antirabică a câinilor cu stăpân“. În acest sens, Curtea observă că teza a doua a art. 13^4 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 155/2001 referitoare la câinii ce urmează a fi daţi spre adopţie nu a fost criticată de autor, deoarece cheltuielile ce rezultă în urma deparazitării, vaccinării antirabice, sterilizării şi identificării prin implantarea de microcip, precum şi a înscrierii ce urmează după adopţie în R.E.C.S. incumbă serviciilor specializate pentru gestionarea câinilor fără stăpân, înfiinţate la nivelul unităţilor administrativ-teritoriale ori, ca urmare a concesionării, persoanelor juridice - asociaţii şi fundaţii care desfăşoară activităţi în domeniul protecţiei animalelor, astfel cum rezultă din art. 13^3 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 155/2001. Pentru câinii daţi spre adopţie de aceştia nu există impedimente în ceea ce priveşte respectarea ordinii identificării şi a vaccinării ulterioare, aşa cum reglementează art. 13^4 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 155/2001, deoarece persoanele menţionate trebuie să dispună, prin ipoteza normei, de bugete alocate acestor operaţiuni. 21. Autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine că textele de lege criticate aduc atingere dispoziţiilor constituţionale ale art. 34 alin. (1) şi (2) referitoare la dreptul la ocrotirea sănătăţii. 22. Examinând excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 13^3 alin. (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 155/2001, Curtea observă că termenul „identificare“ este definit în art. 2 lit. i) din Normele privind identificarea şi înregistrarea câinilor cu stăpân, aprobate prin Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor nr. 1/2014, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 31 din 15 ianuarie 2014, ca fiind ansamblul de operaţiuni şi proceduri care au ca scop individualizarea unui animal, utilizând mijloace permanente de identificare. Mijlocul de identificare îl constituie microcipul în care sunt înscrise informaţiile necesare identificării unice a animalului. Potrivit art. 3 alin. (5) din normele menţionate, câinii se identifică exclusiv prin implantarea unui microcip în termen de maximum 90 de zile de la fătare, dar în orice caz înainte de vânzarea, donarea cu titlu gratuit sau scoaterea în spaţii publice a acestora, de către medici veterinari din unităţile medicale veterinare de asistenţă înregistrate în Registrul unic al cabinetelor medicale veterinare cu sau fără personalitate juridică, deţinut de către Colegiul Medicilor Veterinari, precum şi din universităţile care deţin clinici veterinare universitare, înregistraţi ca identificatori şi operatori ai R.E.C.S. 23. Curtea constată că identificarea are ca scop „înregistrarea“, ce reprezintă operaţiunea de culegere şi introducere în R.E.C.S. a datelor de identificare ale animalului, evenimentelor, informaţiilor veterinare şi a datelor de identificare ale proprietarului. Acesta reprezintă, aşadar, o bază a informaţiilor anterior nominalizate, ce este păstrată în formă electronică şi arhivată într-o bază de date aflată în gestiunea Colegiului Medicilor Veterinari. 24. Curtea reţine că identificarea în scopul înscrierii în R.E.C.S. şi eliberarea carnetului de sănătate ca urmare a identificării reprezintă operaţiuni ce au ca scop prevenţia abandonului pe domeniul public, supravegherea înmulţirii câinilor, precum şi identificarea proprietarului în situaţia angajării răspunderii pentru prejudiciul cauzat de animal, în condiţiile art. 1.375 din Codul civil. 25. Totodată, Curtea constată că aceste operaţiuni servesc sănătăţii şi bunăstării animalelor, în sensul art. 4 alin. (1) din Convenţia europeană pentru protecţia animalelor de companie, ratificată prin Legea nr. 60/2004 privind ratificarea Convenţiei europene pentru protecţia animalelor de companie, semnată la Strasbourg la 23 iunie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 400 din 5 mai 2004, precum şi în sensul art. 1 alin. (1) din Legea nr. 205/2004 privind protecţia animalelor, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 320 din 30 aprilie 2014. 26. De asemenea, în jurisprudenţa sa, Curtea a statuat că animalele pot fi privite ca o parte constitutivă a unui mediu înconjurător durabil şi echilibrat ecologic, protecţia acestora fiind încorporată în cadrul mai larg al asigurării condiţiilor pentru menţinerea unei naturi sănătoase, de care să beneficieze atât generaţiile prezente, cât şi cele viitoare. Totodată, mediul înconjurător de calitate implică şi o faună sănătoasă, problemele animalelor putând afecta, în acelaşi timp, sănătatea şi siguranţa oamenilor. Grija pentru sănătatea animalelor apare, aşadar, ca o reflexie a dreptului oamenilor la ocrotirea sănătăţii, garantat la nivel constituţional prin prevederile art. 34, care instituie în sarcina statului obligaţia de a lua măsuri pentru asigurarea igienei şi a sănătăţii publice (a se vedea Decizia nr. 511 din 4 iulie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 788 din 4 octombrie 2017, paragrafele 14 şi 15). 27. Având în vedere cele expuse, Curtea reţine că dispoziţiile art. 13^3 alin. (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 155/2001, prin care se instituie obligaţia de identificare a câinilor cu stăpân, nu aduc atingere art. 34 alin. (1) şi (2) referitoare la dreptul la ocrotirea sănătăţii din Legea fundamentală. 28. Curtea constată, referitor la costurile operaţiunilor de identificare şi, ulterior, a celor de înregistrare, că acestea se suportă de către „aparţinător“, astfel cum rezultă din textul de lege supus controlului, precum şi din art. 7 alin. (10) din Normele privind identificarea şi înregistrarea câinilor cu stăpân, şi că preţul la care se efectuează aceste operaţiuni se stabileşte potrivit art. 36 din Legea nr. 160/1998 pentru organizarea şi exercitarea profesiunii de medic veterinar, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 209 din 24 martie 2014, în conformitate cu care tarifele şi onorariile pentru libera practică medical-veterinară se stabilesc de către fiecare medic veterinar. Curtea reţine că trebuie evitat riscul existenţei unor tarife disproporţionate în raport cu veniturile proprietarilor câinilor, tocmai pentru a preveni situaţiile în care aceştia ar fi în mod obiectiv puşi în imposibilitatea suportării costurilor de identificare, înregistrare în R.E.C.S. sau de eliberare a carnetului de sănătate. 29. Referitor la excepţia de neconstituţionalitate a sintagmei „numai după identificarea acestora“, cuprinsă în art. 13^4 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 155/2001, prin raportare la teza întâi a acestui articol, referitoare la „acţiunea de vaccinare antirabică a câinilor cu stăpân“, Curtea observă că prevederile art. 34 din Constituţie garantează ocrotirea sănătăţii şi stabilesc obligaţia statului de a lua măsurile necesare pentru asigurarea igienei şi a sănătăţii publice. În acest sens sunt lăsate la latitudinea legiuitorului organizarea asistenţei medicale, a sistemului de asigurări sociale, controlul profesiilor medicale şi activităţilor paramedicale, precum şi alte măsuri de protecţie a sănătăţii fizice şi mentale a persoanei. A fost adoptată astfel Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 652 din 28 august 2015, ce reglementează cu privire la domeniul sănătăţii publice, obiectiv de interes social major. Unul dintre mijloacele prin care dreptul la ocrotirea sănătăţii este garantat îl constituie prevenirea şi controlul bolilor, potrivit art. 5 lit. d) din Legea nr. 95/2006. 30. Curtea reţine că prevenirea şi controlul bolilor transmisibile atât de la om la om, cât şi de la animale la om sunt necesare, dând efectivitate şi constituind o garanţie a respectării art. 34 din Constituţie. În acest sens, potrivit art. 1 din Ordonanţa Guvernului nr. 42/2004 privind organizarea activităţii sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 94 din 31 ianuarie 2004, prevenirea transmiterii de boli de la animale la om constituie o problemă de stat şi o îndatorire pentru toţi locuitorii ţării, fiind parte a politicilor publice în domeniul sănătăţii, dezvoltate în temeiul prevederilor constituţionale anterior citate şi al celor infraconstituţionale (legale). 31. În acest context, Curtea reţine că, potrivit art. 2 lit. a) şi b) din Norma sanitară veterinară privind măsurile generale de prevenire şi control al rabiei la animale domestice şi sălbatice, aprobată prin Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor nr. 29/2008, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 323 din 24 aprilie 2008, rabia este o zoonoză, respectiv boală transmisibilă de la animale la om, definită ca fiind encefalomielita infecţioasă acută, comună omului şi diferitelor specii de animale domestice şi sălbatice, caracterizată clinic prin simptome nervoase extrem de grave, urmate întotdeauna de moarte. 32. Curtea observă că acţiunile de vaccinare antirabică se realizează, în parte, potrivit Hotărârii Guvernului nr. 1.156/2013 pentru aprobarea acţiunilor sanitar-veterinare cuprinse în Programul acţiunilor de supraveghere, prevenire, control şi eradicare a bolilor la animale, a celor transmisibile de la animale la om, protecţia animalelor şi protecţia mediului, de identificare şi înregistrare a bovinelor, suinelor, ovinelor, caprinelor şi ecvideelor, a acţiunilor prevăzute în Programul de supraveghere şi control în domeniul siguranţei alimentelor, precum şi a tarifelor aferente acestora, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 8 din 7 ianuarie 2014. Contravaloarea vaccinului contra rabiei din cadrul programului anterior menţionat se suportă, potrivit art. 4 alin. (3) din acest act, din bugetul Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor. De asemenea, vaccinarea antirabică se poate face, la iniţiativa proprietarului, la cabinetele medicale de liberă practică, situaţie în care preţul vaccinului este suportat de acesta. 33. Curtea reţine că legiuitorul, prin sintagma „numai după identificarea acestora“, cuprinsă în art. 13^4 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 155/2001, condiţionează acţiunea de vaccinare antirabică a câinilor cu stăpân de identificarea în prealabil a câinelui de către proprietar. În condiţiile în care rabia este o boală transmisibilă de la animal la om, letală în cazul în care nu se face vaccinarea în faza incipientă, condiţionarea vaccinării câinelui de identificarea prealabilă a acestuia este de natură a aduce atingere art. 34 privind dreptul la ocrotirea sănătăţii din Constituţie, sub aspectul măsurilor de prevenţie pe care statul trebuie să le adopte. 34. Curtea reţine că legiuitorul trebuie să realizeze o prioritizare a obiectivelor, în raport cu importanţa şi impactul lor în respectarea dreptului la sănătate, astfel încât vaccinarea antirabică a câinilor cu stăpân să preceadă operaţiunii de identificare şi nu invers. Evidenţa vaccinării antirabice se va ţine în continuare în carnetul de sănătate al câinelui, carnet ce va fi eliberat potrivit art. 13^3 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 155/2001, având serie şi număr unice, precum şi în evidenţele medicilor care efectuează vaccinarea. 35. Curtea observă prevederile Regulamentului (UE) nr. 576/2013 al Parlamentului European şi al Consiliului din 12 iunie 2013 privind circulaţia necomercială a animalelor de companie şi de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 998/2003, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 178 din 28 iunie 2013, care, în anexa III privind cerinţele de valabilitate pentru vaccinurile antirabice, reglementează la pct. 2 condiţiile pe care o vaccinare antirabică trebuie să le îndeplinească. La pct. 2 lit. (d) se menţionează, referitor la data administrării vaccinului, ca aceasta să nu fie anterioară datei aplicării transponderului (microcip) sau a tatuajului ori datei citirii transponderului sau a tatuajului, indicate în secţiunea corespunzătoare din documentul de identificare. Curtea reţine că aceste prevederi privesc însă o situaţie particulară, respectiv a animalelor de companie care circulă pe teritoriul statelor membre, fără a face obiectul unei circulaţii comerciale, necesitând o reglementare specială. Aceste animale nu pot fi însă scoase din ţară fără paşaport valabil, fiind deci în mod obligatoriu identificate. Prin urmare, Curtea reţine că regulile ce reglementează o situaţie cu caracter special (ieşirea şi circulaţia pe teritoriul statelor membre) nu pot fi extinse în mod obiectiv şi justificat şi nu pot fi aplicate situaţiei cu caracter general, sub toate aspectele privind regimul juridic aplicabil vaccinării câinilor cu stăpân aflaţi pe teritoriul naţional, animale care nu circulă în afara ţării. 36. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi în ceea ce priveşte art. 13^3 alin. (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 155/2001 şi cu majoritate de voturi în ceea ce priveşte art. 13^4 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 155/2001, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: 1. Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Asociaţia Registrul Electronic al Animalelor Domestice şi de Companie în Dosarul nr. 920/33/2015* al Curţii de Apel Cluj - Secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal şi constată că dispoziţiile art. 13^3 alin. (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 155/2001 privind aprobarea programului de gestionare a câinilor fără stăpân sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. 2. Admite excepţia de neconstituţionalitate formulată de acelaşi autor în dosarul aceleiaşi instanţe şi constată că sintagma „numai după identificarea acestora“, cuprinsă în art. 13^4 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 155/2001 privind aprobarea programului de gestionare a câinilor fără stăpân, prin raportare la teza întâi a acestui articol, referitoare la „acţiunea de vaccinare antirabică a câinilor cu stăpân“, este neconstituţională. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Curţii de Apel Cluj - Secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 23 ianuarie 2018. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE PROF. UNIV. DR. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Cristina Cătălina Turcu -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
