Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristina Teodora │- │
│Pop │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Dana-Cristina Bunea. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 587 alin. (2) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Gheorghe P. Predescu în Dosarul nr. 26.541/4/2017 al Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti, care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 685D/2018. 2. La apelul nominal lipseşte autorul excepţiei. Procedura de citare este legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, având în vedere caracterul de beneficiu legal, şi nu de drept, al posibilităţii persoanei condamnate de a fi liberată înainte de termenul de executare a pedepsei. Se arată că, în acest sens, revine organelor de aplicare a dispoziţiilor legale privind liberarea condiţionată să stabilească incidenţa acestora. Se susţine că instanţa constituţională s-a mai pronunţat, din aceeaşi perspectivă, prin Decizia nr. 67 din 29 ianuarie 2019. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 4. Prin Decizia penală nr. 2/R din 15 martie 2018, pronunţată în Dosarul nr. 26.541/4/2017, Tribunalul Bucureşti - Secţia I penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 587 alin. (2) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Gheorghe P. Predescu într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei cereri de liberare condiţionată pe care acesta a formulat-o în Dosarul nr. 26.541/4/2017 al Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti. Prin Sentinţa penală nr. 3.619 din 18 decembrie 2017, pronunţată în dosarul anterior menţionat, Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 587 alin. (2) din Codul de procedură penală astfel formulată. Împotriva acestei sentinţe penale, autorul excepţiei a formulat recurs, conform art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale. 5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se arată că reglementarea unui termen imperativ înăuntrul căruia, indiferent de motive, o persoană condamnată nu poate formula o nouă cerere de liberare condiţionată încalcă atât accesul la justiţie, cât şi dreptul la viaţă şi la integritate fizică şi psihică. Autorul susţine că, prin raportare la starea sa de sănătate, supunerea la condiţii improprii de detenţie poate avea consecinţe cu caracter ireversibil, motiv pentru care chiar şi administraţia locului de detenţie a solicitat liberarea sa condiţionată. 6. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 7. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând actul de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 8. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 9. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 587 alin. (2) din Codul de procedură penală, care au următorul cuprins: „Când instanţa constată că nu sunt îndeplinite condiţiile pentru acordarea liberării condiţionate, prin hotărârea de respingere fixează termenul după expirarea căruia propunerea sau cererea va putea fi reînnoită. Termenul nu poate fi mai mare de un an şi curge de la rămânerea definitivă a hotărârii.“ 10. Se susţine că textul criticat contravine prevederilor constituţionale ale art. 20 referitoare la tratatele internaţionale privind drepturile omului, ale art. 21 cu privire la accesul liber la justiţie şi ale art. 22 referitoare la dreptul la viaţă şi la integritate fizică şi psihică, precum şi prevederilor art. 2 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale referitoare la dreptul la viaţă. 11. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că prevederile legale criticate au mai făcut obiectul controlului de constituţionalitate, de exemplu, prin Decizia nr. 67 din 29 ianuarie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 388 din 17 mai 2019, prin care a respins, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 587 alin. (1) şi (2) din Codul de procedură penală cu referire la art. 97 alin. (1), (2), (3), (6), (10), (11) şi (13) din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal. 12. Prin decizia anterior menţionată, Curtea a constatat că prevederile art. 587 alin. (2) din Codul de procedură penală nu încalcă accesul liber la justiţie. Pentru a pronunţa această soluţie, Curtea a reţinut, la paragrafele 13-19 din decizia mai sus menţionată, că liberarea condiţionată este o modalitate de individualizare a executării detenţiunii pe viaţă şi a pedepsei închisorii, fără lipsire de libertate, acordată prin hotărâre definitivă a instanţei de judecată, drept urmare a îndeplinirii de către persoana condamnată a condiţiilor impuse în privinţa conduitei sale pe timpul executării fracţiei obligatorii din pedeapsă, precum şi sub rezerva îndeplinirii integrale, sub controlul serviciului de probaţiune, pe durata termenului de supraveghere a măsurilor şi obligaţiilor prevăzute de lege şi impuse prin hotărârea judecătorească de acordare a liberării condiţionate. 13. Curtea a reţinut că instituţia liberării condiţionate, astfel cum aceasta este reglementată în Codul penal în vigoare, este substanţial diferită de cea prevăzută de Codul penal din 1969, atât sub aspectul condiţiilor de acordare, cât şi sub aspectul condiţiilor de reintegrare socială a persoanelor condamnate. Astfel, dacă dispoziţiile Codului penal din 1969 impuneau persoanei condamnate doar condiţia de a nu săvârşi alte infracţiuni, prevederile Codului penal în vigoare au în vedere nevoia de reintegrare socială a persoanelor liberate condiţionat, pe timpul termenului de supraveghere, prin impunerea unor măsuri şi obligaţii. Aşa fiind, liberarea persoanei condamnate înaintea epuizării termenului pedepsei este un beneficiu prevăzut de lege, şi nu un drept. Acordarea acestui beneficiu este lăsată de legiuitor la aprecierea instanţei de judecată, care va analiza, conform prevederilor art. 587 alin. (1) şi (2) din Codul de procedură penală, coroborate cu cele ale art. 99 alin. (1) din Codul penal şi, respectiv, ale art. 100 alin. (1) din Codul penal, precum şi potrivit dispoziţiilor art. 97 din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, îndeplinirea condiţiilor prevăzute de legea penală pentru dispunerea acesteia. În acest sens, art. 99 alin. (1) din Codul penal prevede că liberarea condiţionată, în cazul detenţiunii pe viaţă, poate fi dispusă dacă: cel condamnat a executat efectiv 20 de ani de detenţiune; cel condamnat a avut o bună conduită pe toată durata executării pedepsei; cel condamnat a îndeplinit integral obligaţiile civile stabilite prin hotărârea de condamnare, afară de cazul când dovedeşte că nu a avut nicio posibilitate să le îndeplinească; instanţa are convingerea că persoana condamnată s-a îndreptat şi se poate reintegra în societate. Totodată, art. 100 alin. (1) din Codul penal prevede că liberarea condiţionată, în cazul pedepsei închisorii, poate fi dispusă dacă: cel condamnat a executat cel puţin două treimi din durata pedepsei, în cazul închisorii care nu depăşeşte 10 ani, sau cel puţin trei pătrimi din durata pedepsei, dar nu mai mult de 20 de ani, în cazul închisorii mai mari de 10 ani; cel condamnat se află în executarea pedepsei în regim semideschis sau deschis; cel condamnat a îndeplinit integral obligaţiile civile stabilite prin hotărârea de condamnare, afară de cazul când dovedeşte că nu a avut nicio posibilitate să le îndeplinească; instanţa are convingerea că persoana condamnată s-a îndreptat şi se poate reintegra în societate. 14. Prin urmare, Curtea a reţinut că, atât în ipoteza avută în vedere de autorul excepţiei de neconstituţionalitate, aceea a liberării condiţionate dispuse cu privire la o persoană care a fost condamnată la pedeapsa închisorii, cât şi în cazul liberării condiţionate, ca formă de individualizare a pedepsei detenţiunii pe viaţă, instanţa judecătorească competentă să analizeze cererea de liberare condiţionată nu este învestită doar pentru a verifica formal faptul că fracţiile de pedeapsă prevăzute la art. 99 alin. (1) lit. a) şi, respectiv, la art. 100 alin. (1) lit. a) din Codul penal au fost executate, ci pentru a aprecia cu privire la îndeplinirea tuturor condiţiilor reglementate la art. 99 alin. (1) şi, respectiv, la art. 100 alin. (1) din Codul penal. Iar una dintre aceste condiţii, în ambele ipoteze juridice analizate, este aceea ca instanţa să aibă convingerea că persoana condamnată s-a îndreptat şi se poate reintegra în societate. Or, aceasta din urmă este o apreciere proprie, de natură concluzivă, a instanţei judecătoreşti, formată ca urmare a analizării celorlalte condiţii reglementate pentru dispunerea liberării condiţionate. 15. Aşa fiind, simpla împlinire a termenului reprezentând fracţia de pedeapsă ce trebuie executată pentru acordarea liberării condiţionate nu conferă persoanei condamnate dreptul de a fi pusă în libertate, conform art. 101-106 din Codul penal. 16. În aceste condiţii, Curtea a reţinut că dispoziţiile art. 587 alin. (2) din Codul de procedură penală şi cele ale art. 97 alin. (11) din Legea nr. 254/2013 prevăd că, dacă instanţa constată că nu sunt îndeplinite condiţiile pentru acordarea liberării condiţionate, prin hotărârea de respingere fixează termenul după expirarea căruia propunerea sau cererea va putea fi reînnoită, termen care nu poate fi mai mare de un an şi curge de la rămânerea definitivă a hotărârii. 17. Analizând prevederile legale criticate, Curtea a constatat că, în acord cu particularităţile fiecărei situaţii concrete, instanţa învestită cu soluţionarea cererii de liberare condiţionată, în condiţiile în care constată că persoana condamnată nu îndeplineşte condiţiile legale pentru dispunerea acestei forme de executare a pedepsei, stabileşte un interval de timp, care va curge de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti de respingere a cererii de liberare condiţionată, pe care îl consideră necesar pentru ca persoana în cauză să îşi îndeplinească condiţiile a căror neîndeplinire a fost constatată prin hotărârea judecătorească de respingere a cererii de liberare condiţionată, termen a cărui durată va fi stabilită în funcţie de natura condiţiilor neîndeplinite şi de timpul necesar pentru îndeplinirea lor. Cum legea nu prevede o durată minimă a termenului astfel reglementat, ci doar durata lui maximă - de un an, acesta va putea fi un termen extrem de redus, instanţa de judecată învestită conform art. 587 alin. (1) din Codul de procedură penală fiind singura în măsură să aprecieze nevoia de timp pentru îndeplinirea tuturor condiţiilor legale specifice instituţiei liberării condiţionate. 18. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură a schimba jurisprudenţa mai sus invocată, atât soluţia, cât şi considerentele deciziei mai sus invocate sunt aplicabile şi în prezenta cauză. 19. Referitor la pretinsa încălcare prin textul criticat a dreptului la viaţă şi la integritate fizică şi psihică, prevăzut la art. 22 din Constituţie şi la art. 2 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, Curtea constată că, în situaţia în care persoana condamnată prezintă probleme de sănătate, pe toată durata executării pedepsei, din care face parte şi intervalul de timp stabilit de instanţa de judecată conform art. 587 alin. (2) din Codul de procedură penală, aceasta poate să beneficieze de îngrijiri medicale în cadrul penitenciarului, conform art. 71 din Legea nr. 254/2013, sau poate solicita întreruperea executării pedepsei, potrivit art. 592 din Codul de procedură penală. 20. Cu privire la soluţia juridică anterior menţionată, Curtea constată că, prin Decizia nr. 299 din 9 iunie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1019 din 2 noiembrie 2020, paragrafele 16 şi 17, a reţinut că art. 589 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură penală prevede amânarea executării pedepsei cu închisoarea, drept excepţie de la regula executării de îndată şi în mod continuu a hotărârilor penale definitive şi, totodată, de la regula executării pedepsei cu închisoarea în spaţiile de detenţie, excepţie ce are ca scop protecţia stării de sănătate, precum şi a integrităţii fizice şi psihice a persoanei condamnate, atunci când se constată că aceasta suferă de o boală care nu poate fi tratată în reţeaua sanitară a Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor şi care face imposibilă executarea imediată a pedepsei, dacă specificul bolii nu permite tratarea acesteia cu asigurarea pazei permanente în reţeaua sanitară a Ministerului Sănătăţii şi dacă instanţa apreciază că amânarea executării şi lăsarea în libertate nu prezintă un pericol pentru ordinea publică. 21. Având în vedere aceste considerente, precum şi faptul că dispoziţiile art. 592 din Codul de procedură penală reglementează cazurile de întrerupere a executării pedepsei prin trimitere la prevederile art. 589 din acelaşi cod, Curtea reţine că, deşi prevederile art. 587 alin. (2) din Codul de procedură penală nu prevăd precaritatea stării de sănătate a persoanei condamnate drept cauză de liberare condiţionată, în ipoteza invocată, autorul excepţiei beneficiază de mijloacele procedurale necesare pentru protecţia sănătăţii şi a integrităţii sale fizice şi psihice. 22. Prin urmare, interpretând sistematic textul criticat, în coroborare cu prevederile art. 592 din Codul de procedură penală, Curtea reţine că acesta nu este de natură a încălca dispoziţiile art. 22 din Constituţie şi nici pe cele ale art. 2 din Convenţie. 23. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A. d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Gheorghe P. Predescu în Dosarul nr. 26.541/4/2017 al Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti şi constată că dispoziţiile art. 587 alin. (2) din Codul de procedură penală sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Tribunalului Bucureşti - Secţia I penală şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 19 ianuarie 2021. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Cristina Teodora Pop ----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
