Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Dosar nr. 2.318/1/2021
┌──────────────┬───────────────────────┐
│ │- preşedintele Înaltei │
│Corina-Alina │Curţi de Casaţie şi │
│Corbu │Justiţie - preşedintele│
│ │completului │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Laura-Mihaela │- preşedintele Secţiei │
│Ivanovici │I civile │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Marian Budă │- preşedintele Secţiei │
│ │a II-a civile │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Denisa │- preşedintele Secţiei │
│Angelica │de contencios │
│Stănişor │administrativ şi fiscal│
├──────────────┼───────────────────────┤
│Daniel │- preşedintele Secţiei │
│Grădinaru │penale │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Denisa-Livia │- judecător la Secţia I│
│Băldean │civilă │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Andreia Liana │- judecător la Secţia I│
│Constanda │civilă │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Adina Georgeta│- judecător la Secţia I│
│Nicolae │civilă │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Mihaela │- judecător la Secţia I│
│Tăbârcă │civilă │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Lavinia │- judecător la Secţia I│
│Dascălu │civilă │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Mioara Iolanda│- judecător la Secţia I│
│Grecu │civilă │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Csaba Bela │- judecător la Secţia a│
│Nasz │II-a civilă │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Eugenia │- judecător la Secţia a│
│Voicheci │II-a civilă │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Ruxandra │- judecător la Secţia a│
│Monica Duţă │II-a civilă │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Mărioara │- judecător la Secţia a│
│Isailă │II-a civilă │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Carmen Trănica│- judecător la Secţia a│
│Teau │II-a civilă │
├──────────────┼───────────────────────┤
│George Bogdan │- judecător la Secţia a│
│Florescu │II-a civilă │
├──────────────┼───────────────────────┤
│ │- judecător la Secţia │
│Beatrice Mariş│de contencios │
│ │administrativ şi fiscal│
├──────────────┼───────────────────────┤
│Adina Georgeta│- judecător la Secţia │
│Ponea │de contencios │
│ │administrativ şi fiscal│
├──────────────┼───────────────────────┤
│ │- judecător la Secţia │
│Doina Vişan │de contencios │
│ │administrativ şi fiscal│
├──────────────┼───────────────────────┤
│Alina-Nicoleta│- judecător la Secţia │
│Ghica-Velescu │de contencios │
│ │administrativ şi fiscal│
├──────────────┼───────────────────────┤
│Virginia │- judecător la Secţia │
│Filipescu │de contencios │
│ │administrativ şi fiscal│
├──────────────┼───────────────────────┤
│Emil Adrian │- judecător la Secţia │
│Hancaş │de contencios │
│ │administrativ şi fiscal│
├──────────────┼───────────────────────┤
│Alexandra │- judecător la Secţia │
│Iuliana Rus │penală │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Maricela │- judecător la Secţia │
│Cobzariu │penală │
└──────────────┴───────────────────────┘
1. Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii ce formează obiectul Dosarului nr. 2.318/1/2021 este legal constituit conform dispoziţiilor art. 516 alin. (2) din Codul de procedură civilă şi ale art. 34 alin. (3) lit. b) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, republicat, cu completările ulterioare (Regulamentul). 2. Şedinţa este prezidată de doamna judecător Corina-Alina Corbu, preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. 3. Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este reprezentat de doamna procuror-şef al Secţiei judiciare, Antonia Eleonora Constantin. 4. La şedinţa de judecată participă domnul Cristian Balacciu, magistrat-asistent în cadrul Secţiilor Unite, desemnat în conformitate cu dispoziţiile art. 35 din Regulament. 5. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii ia în examinare recursul în interesul legii formulat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie ce formează obiectul Dosarului nr. 2.318/1/2021. 6. Magistratul-asistent prezintă referatul cauzei, arătând că au fost depuse la dosar anexele cu hotărârile definitive contradictorii pronunţate de instanţele judecătoreşti şi raportul întocmit de judecătorii-raportori. 7. Constatând că nu sunt chestiuni prealabile, doamna judecător Corina-Alina Corbu, preşedintele completului, acordă cuvântul asupra recursului în interesul legii reprezentantului procurorului general. 8. Doamna procuror Antonia Eleonora Constantin apreciază că a doua orientare jurisprudenţială este în litera şi în spiritul legii. În acest sens arată că legile care au reglementat succesiv statutul funcţionarilor publici din sistemul administraţiei penitenciare nu stabilesc o soluţie expresă şi derogatorie sub aspectul indemnizaţiei de concediu a acestor funcţionari. În aceste condiţii, devin aplicabile dispoziţiile art. 150 alin. (1) şi (2) din Codul muncii, care constituie dreptul comun în materia analizată. În consecinţă, soluţia de principiu consacrată de aceste dispoziţii este aplicabilă şi funcţionarilor publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare în sensul că, pe durata concediului de odihnă, aceştia trebuie să primească salariile de bază şi celelalte drepturi băneşti, inclusiv sporurile pentru condiţii periculoase sau vătămătoare şi pentru condiţii grele de muncă, de care au beneficiat în perioada de activitate. 9. Nefiind întrebări pentru reprezentantul procurorului general, doamna judecător Corina-Alina Corbu, preşedintele completului, declară dezbaterile închise, iar completul de judecată rămâne în pronunţare asupra recursului în interesul legii. ÎNALTA CURTE, deliberând asupra recursului în interesul legii, constată următoarele: I. Sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi obiectul recursului în interesul legii 10. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost învestită prin sesizarea formulată de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu soluţionarea recursului în interesul legii ce vizează următoarea problemă de drept: Interpretarea şi aplicarea unitară a art. 38 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 64/2006 privind salarizarea şi alte drepturi ale funcţionarilor publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare, aprobată cu modificări prin Legea nr. 462/2006, cu modificările ulterioare, şi a art. 150 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, în ceea ce priveşte stabilirea indemnizaţiei de concediu pentru funcţionarii publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare (în prezent, poliţiştii de penitenciare) prin includerea, în cuantumul acestei indemnizaţii, a sporurilor pentru condiţii periculoase sau vătămătoare şi pentru condiţii grele de muncă, de care această categorie de personal a beneficiat, în perioada de activitate, corespunzător timpului lucrat în locurile de muncă respective. II. Dispoziţiile legale supuse interpretării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie 11. Ordonanţa Guvernului nr. 64/2006 privind salarizarea şi alte drepturi ale funcţionarilor publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare, aprobată cu modificări prin Legea nr. 462/2006, cu modificările ulterioare "ART. 38 (1) Funcţionarii publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare, pe timpul cât se află în delegare, detaşare, incapacitate temporară de muncă, concediu de odihnă, concediu de maternitate, alte concedii plătite, precum şi învoiri plătite care se acordă în baza dispoziţiilor legale în vigoare, primesc salariile de bază şi celelalte drepturi băneşti avute, inclusiv sporurile de care beneficiază, potrivit legii. (...)" 12. Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare (Codul muncii) "ART. 150 (1) Pentru perioada concediului de odihnă salariatul beneficiază de o indemnizaţie de concediu, care nu poate fi mai mică decât salariul de bază, indemnizaţiile şi sporurile cu caracter permanent cuvenite pentru perioada respectivă, prevăzute în contractul individual de muncă. (2) Indemnizaţia de concediu de odihnă reprezintă media zilnică a drepturilor salariale prevăzute la alin. (1) din ultimele 3 luni anterioare celei în care este efectuat concediul, multiplicată cu numărul de zile de concediu. (...)" III. Orientările jurisprudenţiale divergente 13. Autorul sesizării a menţionat că s-au conturat două orientări jurisprudenţiale cu privire la problema de drept aflată în divergenţă. 14. În cadrul primei orientări jurisprudenţiale s-a apreciat că sporurile pentru condiţii periculoase sau vătămătoare, precum şi sporul pentru condiţii grele de muncă nu se includ în indemnizaţia de concediu, astfel încât au fost respinse cererile de chemare în judecată prin care funcţionarii publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare (actualii poliţişti de penitenciare) solicitau obligarea angajatorilor la recalcularea indemnizaţiilor de concediu şi plata acestora cu luarea în considerare a acestor sporuri. 15. Pentru a pronunţa această soluţie, instanţele au reţinut, în esenţă, că aceste sporuri nu au caracter permanent, ci se acordă proporţional cu timpul lucrat în condiţii de muncă grele, periculoase sau vătămătoare, aspect care rezultă din reglementările care s-au succedat în privinţa salarizării funcţionarilor publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare (actualii poliţişti de penitenciare). 16. Astfel, potrivit art. 38 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 64/2006, text rămas în vigoare, funcţionarii publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare primesc, pe timpul cât se află în concediu de odihnă, salariile de bază şi celelalte drepturi băneşti avute, inclusiv sporurile de care beneficiază, potrivit legii. 17. Instanţele au constatat că sporurile pentru condiţii periculoase sau vătămătoare şi sporul pentru condiţii grele de muncă sunt acordate corespunzător timpului lucrat în locurile de muncă respective, doar pentru perioadele în care activitatea s-a desfăşurat în aceste condiţii de muncă; or, în perioada în care poliţiştii de penitenciare s-au aflat în concediu de odihnă, aceştia nu au desfăşurat vreo activitate în condiţiile de muncă amintite, motiv pentru care s-a apreciat că sporurile aferente nu pot fi incluse în indemnizaţia de concediu. 18. În considerarea condiţiilor de muncă grele, vătămătoare sau periculoase în care îşi desfăşoară activitatea, funcţionarii publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare beneficiază, potrivit art. 13 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 1.946/2004 privind condiţiile în baza cărora funcţionarul public cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare are dreptul la concedii de odihnă, concedii de studii, învoiri plătite şi concedii fără plată, bilete de odihnă, tratament şi recuperare, cu modificările ulterioare (Hotărârea Guvernului nr. 1.946/2004), de un concediu de odihnă suplimentar, a cărui durată „se stabileşte proporţional cu timpul efectiv lucrat în astfel de condiţii în cursul anului calendaristic respectiv“. Or, asemenea sporurilor pentru condiţii de muncă, dreptul la concediul de odihnă suplimentar urmăreşte compensarea condiţiilor concrete de desfăşurare a activităţii, astfel încât nu poate fi acordată o dublă compensaţie pentru condiţiile speciale de muncă. 19. Astfel, rezultă că sporurile pentru condiţii de muncă au caracter variabil şi se acordă condiţionat de prezenţa efectivă a factorilor de risc (constataţi prin buletine de determinare sau de expertizare emise de autorităţile abilitate) şi numai pe bază de pontaj. 20. Instanţele care au îmbrăţişat prima opinie au considerat că dacă sporul pentru muncă în condiţii vătămătoare şi sporul pentru condiţii grele de muncă se acordă în perioada de activitate doar în raport cu timpul efectiv lucrat în astfel de condiţii, cu atât mai mult nu pot fi acordate în perioada în care personalul, aflându-se în concediu de odihnă sau în altă situaţie în care nu prestează efectiv munca, nu este prezent la locul de muncă. 21. Aşadar, calificând sporurile pentru condiţii de muncă drept compensaţii ocazionale, instanţele care au adoptat această orientare au considerat că ele constituie elemente ale remuneraţiei globale a lucrătorului, care au ca scop numai acoperirea unor costuri ocazionale sau accesorii intervenite cu ocazia executării sarcinilor ce revin lucrătorului potrivit contractului său de muncă, astfel încât nu trebuie luate în considerare la calculul sumei cuvenite acestuia pe durata efectuării concediului de odihnă. 22. La acestea s-a adăugat şi argumentul că, pe durata concediului de odihnă şi a concediului de odihnă suplimentar, salariatul nu se află la locul de muncă unde există condiţii grele, vătămătoare şi periculoase, sporurile salariale aferente acestor condiţii de muncă având caracter temporar şi variabil, nu permanent. 23. În sensul primei orientări jurisprudenţiale au fost anexate sesizării nouăsprezece hotărâri judecătoreşti definitive, pronunţate de curţile de apel Alba Iulia, Bucureşti, Cluj, Constanţa, Oradea, Piteşti, Ploieşti, Târgu Mureş, Timişoara şi Tribunalul Cluj. 24. În cadrul celei de-a doua orientări jurisprudenţiale s-a apreciat că sporurile pentru condiţii periculoase sau vătămătoare, precum şi sporul pentru condiţii grele de muncă se includ în indemnizaţia de concediu a funcţionarilor publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare (poliţiştii de penitenciare). Aceste instanţe au admis cererile formulate şi au obligat pârâţii să recalculeze indemnizaţiile de concediu de odihnă ale reclamanţilor prin includerea sporurilor pentru condiţii de muncă grele, vătămătoare sau periculoase, care au făcut parte din salariul aferent timpului normal de lucru, precum şi să plătească reclamanţilor diferenţa dintre indemnizaţiile de concediu cuvenite în urma recalculării şi cele plătite iniţial (în limita termenului de prescripţie). De asemenea, în unele cazuri, instanţele au obligat pârâţii să includă sporurile pentru condiţii de muncă în indemnizaţia de concediu de odihnă şi pentru viitor, până la schimbarea legislaţiei în materie. 25. În fundamentarea acestei orientări jurisprudenţiale s-a argumentat că, potrivit art. 38 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 64/2006 - dispoziţii ce nu au fost abrogate prin legile de salarizare unitară -, funcţionarii publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare primesc pe timpul cât se află în concediu de odihnă salariile de bază şi celelalte drepturi băneşti avute, inclusiv sporurile de care beneficiază, potrivit legii. 26. De asemenea, conform art. 89 din Legea nr. 293/2004 privind Statutul funcţionarilor publici cu statut special din Administraţia Naţională a Penitenciarelor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare (Legea nr. 293/2004), prevederile referitoare la drepturile salariale ale funcţionarilor publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare se completează cu dispoziţiile Codului muncii, iar potrivit art. 150 alin. (1) din acelaşi cod, pentru perioada concediului de odihnă salariatul beneficiază de o indemnizaţie de concediu, care nu poate fi mai mică decât salariul de bază, indemnizaţiile şi sporurile cu caracter permanent cuvenite pentru perioada respectivă. 27. S-a apreciat că dreptul funcţionarilor publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare de a beneficia de concediu de odihnă suplimentar nu presupune anularea dreptului acestora de a beneficia de indemnizaţia pentru concediul de odihnă calculată prin luarea în considerare a tuturor sporurilor cu caracter permanent incluse în venitul brut, nefiind vorba despre o dublă compensaţie. 28. Astfel, concediul de odihnă suplimentar a fost stabilit prin Hotărârea Guvernului nr. 1.946/2004; în schimb, dreptul pretins de funcţionarii publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare este recunoscut prin art. 38 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 64/2006, act normativ superior, emis ulterior, fiind deci evidentă intenţia legiuitorului de a acorda mai multe facilităţi acestor funcţionari. 29. S-a mai reţinut că dispoziţiile art. 13 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 1.946/2004 - în baza cărora funcţionarii publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare ce îşi desfăşoară activitatea în condiţii deosebite (vătămătoare, grele sau periculoase) beneficiază de un concediu de odihnă suplimentar - nu reglementează şi nici nu exclud dreptul acestora de a beneficia de includerea în indemnizaţia de concediu a sporurilor pentru condiţii de muncă. 30. Împrejurarea că, potrivit art. 1 pct. 26.1 din Ordinul ministrului justiţiei nr. 399/C/2007 pentru aprobarea normelor metodologice de aplicare a Ordonanţei Guvernului nr. 64/2006 (Ordinul ministrului justiţiei nr. 399/C/2007), sporul pentru munca în condiţii deosebite (vătămătoare, grele sau periculoase) se raportează la timpul efectiv lucrat în astfel de condiţii constituie doar o modalitate de cuantificare a acestui spor. Or, problema juridică din cauzele analizate este aceea de a stabili dacă funcţionarii publici cu statut special au dreptul la o indemnizaţie care să includă şi acest spor. 31. Faptul că sporurile solicitate de poliţiştii de penitenciare sunt variabile şi ţin de prezenţa efectivă la locul de muncă nu le transformă în sporuri temporare, ele fiind sporuri permanente chiar dacă sunt stabilite în considerarea unor condiţii specifice de muncă, având la bază buletinele de determinare sau, după caz, de expertizare emise de autorităţile abilitate în acest sens. 32. Prin urmare, dreptul poliţiştilor de penitenciare de a beneficia de includerea acestor sporuri în indemnizaţia de concediu există atât timp cât ele au fost incluse în indemnizaţia primită pentru perioada de activitate efectivă. 33. În sensul celei de-a doua orientări jurisprudenţiale au fost anexate sesizării douăzeci şi patru de hotărâri judecătoreşti definitive, pronunţate de curţile de apel Braşov, Cluj, Constanţa, Craiova, Galaţi, Ploieşti şi Târgu Mureş. IV. Jurisprudenţa Curţii Constituţionale 34. Prin Decizia nr. 385 din 17 aprilie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 353 din 24 mai 2007, Curtea Constituţională a respins excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 145 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii (actualul art. 150 din Codul muncii) şi a reţinut în considerente, printre altele, că: prevederile art. 145 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii stabilesc nivelul minim al indemnizaţiei pentru perioada concediului de odihnă, care nu poate fi mai mic decât valoarea totală a drepturilor salariale cuvenite pe perioada respectivă, calculată pe baza mediei zilnice a veniturilor, înmulţită cu numărul zilelor de concediu; (...) dispoziţiile art. 41 alin. (2) din Constituţie consacră dreptul salariaţilor la concediul de odihnă plătit, drept care, ca şi celelalte măsuri de protecţie socială a muncii, se stabileşte de lege. Astfel, legiuitorul este îndreptăţit să stabilească modul de calcul al valorii indemnizaţiei de concediu cuvenite; (...) indemnizaţia de concediu se calculează în funcţie de salariul de bază şi celelalte sporuri prevăzute de lege, nivelul minim fiind cel stabilit de art. 145 alin. (1) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii. V. Jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie V.1. Jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în privinţa calificării caracterului de continuitate şi de destinaţie specială a sporurilor pentru condiţii de muncă grele, vătămătoare sau periculoase 35. Prin Decizia nr. 6 din 23 iunie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 691 din 22 septembrie 2014, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a respins, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de Tribunalul Botoşani - Secţia I civilă în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea modului de interpretare şi aplicare a dispoziţiilor art. 527 alin. (2) şi art. 529 alin. (2) din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, în corelare cu prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 26/1994, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. În considerentele acestei decizii s-a reţinut că: „În acest sens, în doctrină s-a afirmat că sporul cuvenit angajaţilor care lucrează în condiţii deosebite de muncă nu se include în câştigul de muncă ce se ia ca bază la calcularea pensiei de întreţinere, deoarece, deşi are caracter de continuitate, acest spor are o destinaţie specială, şi anume, de a asigura condiţiile de apărare a organismului angajatului, care lucrează în mediu vătămător, greu sau periculos. Cum scopul acestor sporuri este de a oferi angajaţilor posibilitatea materială de a preveni ori de a înlătura efectele dăunătoare ale condiţiilor în care se prestează munca, sporurile respective trebuie să rămână în întregime destinate afectaţiunii lor.“ V.2. Jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal în privinţa legalităţii Ordinului ministrului justiţiei nr. 399/C/2007 36. Prin Decizia nr. 6.696 din 10 decembrie 2020, pronunţată în Dosarul nr. 285/33/2018, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal a anulat prevederile pct. 26.1 din Ordinul ministrului justiţiei nr. 399/C/2007, reţinând, în esenţă, încălcarea principiului ierarhiei legislative prevăzut de art. 4 alin. (3) şi de art. 13 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, cu modificările şi completările ulterioare (Legea nr. 24/2000) şi a normelor de tehnică legislativă conţinute de art. 69 alin. (1) din aceeaşi lege, potrivit cărora intervenţiile legislative pentru clarificarea sensului unor norme legale se realizează printr-un act normativ interpretativ de acelaşi nivel ca actul vizat, prin dispoziţii interpretative cuprinse într-un nou act normativ sau prin modificarea dispoziţiei al cărei sens trebuie clarificat. Astfel, s-a conchis că prin pct. 26.1 din Ordinul ministrului justiţiei nr. 399/C/2007 s-a oferit o interpretare oficială unor dispoziţii legale cu forţă superioară, cu rang de lege, prin care s-au restrâns sensul şi întinderea acestora, operând chiar o abrogare parţială şi tacită a lor, sancţiunea pentru o atare reglementare fiind anularea normei de nivel infralegal. VI. Jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene 37. Prin Hotărârea din 20 ianuarie 2009, pronunţată în cauzele conexate C-350/06 şi C-520/06, Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a reţinut că: Directiva 2003/88 consideră că dreptul la concediul anual şi cel la obţinerea unei plăţi în baza acestui temei constituie două aspecte ale unui drept unic. Obiectivul cerinţei de a plăti acest concediu este acela de a pune lucrătorul, în timpul concediului menţionat, într-o situaţie care este, în ceea ce priveşte salariul, comparabilă cu perioadele de muncă (paragraful 60). 38. Prin Hotărârea din 15 septembrie 2011, pronunţată în Cauza C-155/10, Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a statuat că articolul 7 din Directiva 2003/88/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 4 noiembrie 2003 privind anumite aspecte ale organizării timpului de lucru şi clauza 3 din acordul anexat la Directiva 2000/79/CE a Consiliului din 27 noiembrie 2000 privind punerea în aplicare a Acordului european privind organizarea timpului de lucru al personalului mobil din aviaţia civilă trebuie interpretate în sensul că, pe durata concediului anual, un pilot de linie are dreptul nu numai la menţinerea salariului de bază, ci şi, pe de o parte, la toate elementele legate în mod intrinsec de executarea sarcinilor care îi revin potrivit contractului său de muncă şi care sunt compensate printr-o sumă de bani ce intră în calculul remuneraţiei sale globale şi, pe de altă parte, la toate elementele aferente statutului personal şi profesional al unui pilot de linie; revine instanţei naţionale sarcina să aprecieze dacă diversele elemente care compun remuneraţia globală a acestui lucrător corespund criteriilor menţionate. În paragrafele 24-26 din hotărârea evocată anterior s-au reţinut următoarele: „Astfel, orice inconvenient legat în mod intrinsec de executarea sarcinilor care revin lucrătorului potrivit contractului său de muncă şi care este compensat printr-o sumă de bani ce intră în calculul remuneraţiei globale a lucrătorului, precum timpul petrecut în zbor în cazul piloţilor de linie, trebuie să facă parte în mod obligatoriu din suma la care lucrătorul are dreptul pe durata concediului anual. În schimb, acele elemente ale remuneraţiei globale a lucrătorului care au ca scop numai acoperirea unor costuri ocazionale sau accesorii intervenite cu ocazia executării sarcinilor care revin lucrătorului potrivit contractului său de muncă, precum cheltuielile legate de timpul pe care piloţii sunt obligaţi să îl petreacă în afara bazei, nu trebuie luate în considerare la calculul sumei cuvenite lucrătorului pe durata concediului anual. În această privinţă, este de competenţa instanţei naţionale să aprecieze legătura intrinsecă dintre diversele elemente care compun remuneraţia globală a lucrătorului şi executarea sarcinilor care îi revin potrivit contractului său de muncă. Această apreciere trebuie să se aplice pe baza unei medii calculate pentru o perioadă de referinţă considerată reprezentativă şi în lumina principiului desprins din jurisprudenţa citată anterior, potrivit căruia Directiva 2003/88 consideră că dreptul la concediul anual şi cel la obţinerea unei plăţi în acest temei constituie două aspecte ale unui drept unic (...).“ 39. Prin Hotărârea din 12 iunie 2014, pronunţată în Cauza C-118/13, Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a reţinut că expresia „concediu anual plătit“ utilizată de legiuitorul Uniunii, printre altele, la articolul 7 din Directiva 2003/88, are drept semnificaţie faptul că, pe durata concediului anual, în sensul acestui articol, remuneraţia lucrătorului trebuie menţinută. Altfel spus, acesta din urmă trebuie să primească în continuare remuneraţia obişnuită în această perioadă de repaus şi de destindere (paragraful 21). 40. Prin Hotărârea din 13 decembrie 2018, pronunţată în Cauza C-385/17, Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a statuat că: articolul 7 alineatul (1) din Directiva 2003/88/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 4 noiembrie 2003 privind anumite aspecte ale organizării timpului de lucru, precum şi articolul 31 alineatul (2) din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene trebuie interpretate în sensul că se opun unei reglementări naţionale precum cea în discuţie în litigiul principal, care permite, în vederea calculării indemnizaţiei de concediu plătit, să se prevadă printr-o convenţie colectivă luarea în considerare a reducerii veniturilor care rezultă din existenţa în perioada de referinţă a unor zile în care, din cauza unui şomaj parţial, nu s-a efectuat nicio muncă efectivă, ceea ce are drept consecinţă faptul că lucrătorul încasează, pentru durata concediului minim anual de care beneficiază în temeiul acestui articol 7 alineatul (1), o indemnizaţie de concediu plătit mai mică decât remuneraţia obişnuită pe care o încasează în perioadele de muncă. Revine instanţei de trimitere sarcina să interpreteze reglementarea naţională, în măsura posibilului, în litera şi în spiritul Directivei 2003/88, astfel încât indemnizaţia de concediu plătit acordată lucrătorilor în temeiul concediului minim prevăzut la articolul 7 alineatul (1) menţionat să nu fie mai mică decât media remuneraţiei obişnuite încasate de aceştia în perioadele de muncă efectivă. VII. Opinia procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie 41. Procurorul general a considerat că a doua orientare jurisprudenţială este în litera şi în spiritul legii, pentru motivele pe larg expuse în cadrul sesizării. Ca atare, a apreciat că, în interpretarea şi aplicarea unitară a art. 38 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 64/2006 şi a art. 150 alin. (1) şi (2) din Codul muncii, la stabilirea drepturilor băneşti cuvenite poliţiştilor de penitenciare pentru perioada concediului de odihnă trebuie avute în vedere sporurile pentru condiţii de muncă grele, vătămătoare sau periculoase de care aceştia au beneficiat - ca parte a salariului lunar - în ultimele trei luni de activitate anterioare celei în care este efectuat concediul. VIII. Opinia judecătorilor-raportori 42. Judecătorii-raportori au apreciat că recursul în interesul legii este admisibil şi că, în interpretarea şi aplicarea unitară a art. 38 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 64/2006 şi a art. 150 alin. (1) şi (2) din Codul muncii, la stabilirea drepturilor băneşti cuvenite poliţiştilor de penitenciare pentru perioada concediului de odihnă trebuie avute în vedere sporurile pentru condiţii de muncă grele, vătămătoare sau periculoase de care aceştia au beneficiat în perioada de activitate, corespunzător timpului lucrat în locurile de muncă respective. IX. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie IX.1. Asupra admisibilităţii recursului în interesul legii 43. Potrivit dispoziţiilor art. 514 din Codul de procedură civilă, „pentru a se asigura interpretarea şi aplicarea unitară a legii de către toate instanţele judecătoreşti, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, din oficiu sau la cererea ministrului justiţiei, Colegiul de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, colegiile de conducere ale curţilor de apel, precum şi Avocatul Poporului au îndatorirea să ceară Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să se pronunţe asupra problemelor de drept care au fost soluţionate diferit de instanţele judecătoreşti“. 44. De asemenea, art. 515 din acelaşi cod prevede că „recursul în interesul legii este admisibil numai dacă se face dovada că problemele de drept care formează obiectul judecăţii au fost soluţionate în mod diferit prin hotărâri judecătoreşti definitive, care se anexează cererii“. 45. Aceste texte de lege stabilesc mecanismul, scopul şi condiţiile de admisibilitate ale recursului în interesul legii şi, prin urmare, analiza prezentei sesizări implică verificarea îndeplinirii cumulative a condiţiilor formale sau de fond prevăzute de textele de lege citate. 46. Sub aspectul titularului dreptului de a formula recursul în interesul legii, art. 514 din Codul de procedură civilă indică limitativ cine poate să ceară Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să se pronunţe asupra problemelor de drept care au fost soluţionate diferit de instanţele judecătoreşti, respectiv procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Colegiul de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, colegiile de conducere ale curţilor de apel şi Avocatul Poporului. 47. Cum sesizarea analizată a fost formulată de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, care se regăseşte printre titularii dreptului de sesizare prevăzuţi de norma legală, această primă condiţie este îndeplinită. 48. O altă cerinţă de admisibilitate a sesizării este de ordin formal şi presupune dovada că problemele de drept care formează obiectul sesizării au fost soluţionate în mod diferit prin hotărâri judecătoreşti definitive, care se anexează cererii de sesizare. 49. Au fost depuse în sensul primei opinii un număr de nouăsprezece decizii cu caracter definitiv, iar în sensul celei de a doua opinii, un număr de douăzeci şi patru de decizii cu caracter definitiv. 50. Prin urmare, din această perspectivă se constată că practica judiciară oglindită de hotărârile judecătoreşti anexate sesizării se circumscrie obiectului recursului în interesul legii promovat şi cuprinde soluţii diferite pronunţate cu privire la problema de drept în discuţie. 51. O ultimă cerinţă ce se impune a fi verificată în privinţa analizei admisibilităţii sesizării se referă la obiectul recursului în interesul legii, în sensul că acesta trebuie să se circumscrie dispoziţiilor art. 515 din Codul de procedură civilă, respectiv să privească o problemă de drept soluţionată diferit de instanţele judecătoreşti. 52. Sub acest aspect, din analiza jurisprudenţei anexate sesizării se constată că, în interpretarea şi aplicarea art. 38 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 64/2006 şi a art. 150 alin. (1) şi (2) din Codul muncii, există două opinii divergente în jurisprudenţa instanţelor naţionale. 53. Astfel, prima opinie prezentată în cadrul sesizării este în sensul că, la stabilirea drepturilor băneşti cuvenite funcţionarilor publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare (în prezent, poliţiştii de penitenciare), pentru perioada concediului de odihnă nu trebuie avute în vedere sporurile pentru condiţii de muncă grele, vătămătoare sau periculoase de care aceştia au beneficiat - ca parte a salariului lunar - în perioada de activitate, corespunzător timpului lucrat în locurile de muncă respective, iar cea de-a doua opinie este în sensul că stabilirea indemnizaţiei de concediu se face prin includerea în cuantumul acestei indemnizaţii a sporurilor pentru condiţii periculoase sau vătămătoare şi pentru condiţii grele de muncă, de care această categorie de personal a beneficiat în ultimele trei luni de activitate anterioare celei în care este efectuat concediul. 54. În considerarea argumentelor expuse, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că sesizarea este admisibilă, fiind întrunite condiţiile de admisibilitate impuse de mecanismul de unificare a practicii judiciare reglementat de dispoziţiile art. 514 şi 515 din Codul de procedură civilă, care reclamă intervenţia instanţei supreme. IX.2. Asupra fondului recursului în interesul legii 55. Problema de drept cu care este învestită Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii este aceea de a se stabili, în interpretarea şi aplicarea unitară a art. 38 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 64/2006 şi a art. 150 alin. (1) şi (2) din Codul muncii, dacă stabilirea indemnizaţiei de concediu pentru funcţionarii publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare (în prezent, poliţiştii de penitenciare) se face prin includerea sau neincluderea, în cuantumul acestei indemnizaţii, a sporurilor pentru condiţii periculoase sau vătămătoare şi pentru condiţii grele de muncă, de care această categorie de personal a beneficiat, în perioada de activitate, corespunzător timpului lucrat în locurile de muncă respective. 56. Cu titlu prealabil urmează a fi analizate legislaţia invocată, precum şi cea din domeniul de interes în dezlegarea problemei de drept supuse dezbaterii. 57. Astfel, conform art. 38 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 64/2006, „Funcţionarii publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare, pe timpul cât se află în delegare, detaşare, incapacitate temporară de muncă, concediu de odihnă, concediu de maternitate, alte concedii plătite, precum şi învoiri plătite care se acordă în baza dispoziţiilor legale în vigoare, primesc salariile de bază şi celelalte drepturi băneşti avute, inclusiv sporurile de care beneficiază, potrivit legii.“ 58. Referirile din cadrul articolului enunţat în cuprinsul sesizării, citat anterior, impun o analiză a reglementărilor ce vizează acordarea şi plata concediului de odihnă funcţionarilor publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare (în prezent, poliţiştii de penitenciare) în perioadele ce fac obiectul litigiilor surprinse în cadrul sesizării pentru soluţionarea recursului în interesul legii, respectiv din anul 2015 şi până în prezent. 59. Astfel, Legea nr. 293/2004 statua la art. 36 lit. e) dreptul funcţionarului public cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare de a beneficia de concedii de odihnă, concedii de studii, învoiri plătite şi concedii fără plată, în condiţii stabilite prin hotărâre a Guvernului, urmând ca, potrivit art. 89 din acelaşi act normativ, dispoziţiile acestei legi sa fie completate, după caz, cu prevederile din legislaţia muncii. 60. Legea nr. 293/2004 a fost abrogată prin art. 210 din Legea nr. 145/2019 privind statutul poliţiştilor de penitenciare, cu modificările şi completările ulterioare (Legea nr. 145/2019), care a reiterat la art. 104 că „Poliţistul de penitenciare are dreptul la: (...) f) concedii de odihnă, concedii de studii, învoiri plătite şi concedii fără plată, în condiţiile stabilite prin hotărâre a Guvernului; (...)“, iar la art. 200 că: „Dispoziţiile prezentei legi se completează, după caz, cu prevederile cuprinse în legislaţia muncii.“ 61. Prin raportare la norma de trimitere conţinută de art. 89 din Legea nr. 293/2004, respectiv art. 200 din Legea nr. 145/2019 rezultă că legislaţia muncii, inclusiv prevederile art. 150 alin. (1) şi (2) din Codul muncii, este aplicabilă funcţionarilor publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare (actuali poliţişti de penitenciare), în completarea dispoziţiilor speciale conţinute în legile care au reglementat succesiv statutul acestei categorii profesionale. 62. Or, potrivit art. 150 alin. (1) şi (2) din Codul muncii: „(1) Pentru perioada concediului de odihnă salariatul beneficiază de o indemnizaţie de concediu, care nu poate fi mai mică decât salariul de bază, indemnizaţiile şi sporurile cu caracter permanent cuvenite pentru perioada respectivă, prevăzute în contractul individual de muncă. (2) Indemnizaţia de concediu de odihnă reprezintă media zilnică a drepturilor salariale prevăzute la alin. (1) din ultimele 3 luni anterioare celei în care este efectuat concediul, multiplicată cu numărul de zile de concediu. (...)“ 63. Se observă că, sub aspectul care interesează, al elementelor salariale ce intră în compunerea indemnizaţiei de concediu şi a modului de determinare a acesteia, statutele profesionale aprobate prin Legea nr. 293/2004 şi Legea nr. 145/2019 nu conţin norme derogatorii de la prevederile acesteia din urmă. 64. Având în vedere că cele două legi care au reglementat succesiv statutul funcţionarilor publici din sistemul administraţiei penitenciare (actuali poliţişti de penitenciare) nu conţin, în privinţa acestei categorii profesionale, vreo soluţie expresă şi derogatorie sub aspectul indemnizaţiei de concediu, în virtutea dispoziţiilor art. 89 din Legea nr. 293/2004, respectiv art. 200 din Legea nr. 145/2019, se constată că sunt pe deplin aplicabile, cu titlu de drept comun, dispoziţiile art. 150 alin. (1) şi (2) din Codul muncii. 65. Soluţia de principiu din dreptul comun al muncii a fost transpusă, în privinţa funcţionarilor publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare în termenii consacraţi de art. 38 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 64/2006, în sensul că, pe timpul cât se află în concediu de odihnă, aceştia primesc salariile de bază şi celelalte drepturi băneşti avute, inclusiv sporurile de care beneficiază, potrivit legii. 66. Art. 38 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 64/2006 a rămas în vigoare, nefiind abrogat de art. 48 alin. (1) pct. 27 din Legea-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice (Legea-cadru nr. 330/2009). 67. În aplicarea Ordonanţei Guvernului nr. 64/2006 au fost emise Normele metodologice aprobate prin Ordinul ministrului justiţiei nr. 399/C/2007 (nepublicat în Monitorul Oficial al României, Partea I), care, în anexa nr. 5, prevede că sporurile pentru condiţii de muncă grele, vătămătoare sau periculoase se acordă pentru prestarea activităţii în condiţii considerate atipice - care nu sunt generice, ci stabilite în concret pentru fiecare situaţie particulară în parte, pe baza unor „buletine de determinare prin expertizare a locurilor de muncă“, respectiv a unor „buletine de determinare/măsurare“ - şi numai în funcţie de expunerea efectivă la factori ce au impus calificarea respectivă. 68. Astfel, cu privire la sporul pentru activitatea desfăşurată în condiţii deosebit de periculoase, periculoase sau vătămătoare, în secţiunea 5.1 din anexa nr. 5 a Ordinul ministrului justiţiei nr. 399/C/2007 s-a prevăzut că acest spor se acordă în baza unor „buletine de determinare prin expertizare a locurilor de muncă“, eliberate de organele de specialitate din cadrul direcţiilor sau institutelor de sănătate publică sau alte organe autorizate şi avizate de responsabilul cu protecţia muncii din unitate (în cazul sporului pentru condiţii deosebit de periculoase şi periculoase în muncă - pct. 4), respectiv în baza unor „buletine de determinare/măsurare“, eliberate de organele competente ale Ministerului Sănătăţii şi Ministerului Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei ori de laboratoare sau instituţii agreate de acestea şi confirmate de responsabilul cu protecţia muncii din unitate (în cazul sporului pentru condiţii de muncă vătămătoare - pct. 7), acolo unde, cu toate măsurile de protecţie a muncii luate, se menţine un permanent risc sau pericol de accidentare ori de îmbolnăvire profesională. 69. De asemenea, s-a prevăzut că unităţile au obligaţia să solicite organelor abilitate buletinele de determinare prin expertizare a locurilor de muncă sau buletinele de determinare/măsurare, după caz, ori de câte ori intervin modificări tehnologice în procesul de producţie sau se aplică unele măsuri care să conducă la îmbunătăţirea condiţiilor avute în vedere la stabilirea sporurilor, confirmate de rezultatele determinărilor efectuate (pct. 14). 70. În privinţa regimului de acordare, la pct. 15 din secţiunea 5.1 din anexa nr. 5 a aceluiaşi ordin s-a stabilit că sporul pentru muncă în condiţii deosebit de periculoase, condiţii periculoase sau condiţii vătămătoare se acordă proporţional cu timpul pe care personalul respectiv l-a lucrat în astfel de condiţii, la locurile de muncă prevăzute în anexă, fără a depăşi 170 de ore lunar, în program normal de lucru - alin. (1), iar dacă la un loc de muncă se constată prezenţa simultană a doi sau mai mulţi factori care, prin acţiunea lor, conferă dreptul la sporuri pentru condiţii deosebit de periculoase, periculoase sau vătămătoare, se acordă un singur spor, şi anume cel mai mare - alin. (2); sporul se calculează în condiţiile stabilite la alin. (1), prin aplicarea cotelor procentuale prevăzute în anexa nr. 5 la Ordinul ministrului justiţiei nr. 399/C/2007 asupra salariului de bază lunar, şi se va plăti în fiecare lună, pentru luna anterioară, pe baza pontajelor întocmite şi transmise la compartimentul financiar (...) - alin. (3). 71. În ceea ce priveşte sporul pentru condiţii grele de muncă, potrivit secţiunii 5.3 din anexa nr. 5 la Ordinul ministrului justiţiei nr. 399/C/2007, acesta se acordă „personalului care lucrează în condiţii de efort fizic sau psihic ridicat, la temperaturi foarte ridicate sau foarte scăzute, în mediu umed sau în condiţii de mediu deosebite sau nedorite, trepidaţii, zgomote şi alte asemenea, unde atragerea forţei de muncă se face cu dificultate“ (pct. 1), precum şi „personalului care asigură paza şi supravegherea persoanelor private de libertate care desfăşoară activităţi pe punctele de lucru situate în exteriorul clădirilor“ - pct. 2 alin. (2) raportat la pct. 5 din tabelul-anexă cuprinzând locurile de muncă, activităţile şi mărimea concretă a sporului pentru personalul care îşi desfăşoară activitatea în condiţii grele de muncă; locurile de muncă pentru care se acordă acest spor, precum şi nivelul său pentru fiecare loc de muncă se stabilesc la începutul fiecărui an, pe baza buletinelor de determinare/măsurare, de către o comisie constituită la nivelul unităţii, printr-un proces-verbal supus aprobării directorului unităţii (pct. 5). 72. Şi în privinţa sporului pentru condiţii grele de muncă, prin aceleaşi norme, au fost instituie reguli privind regimul de acordare (proporţional cu timpul efectiv lucrat şi pe bază de pontaj), precum şi obligativitatea evaluării periodice a condiţiilor care justifică acordarea sa - pct. 3, 6 şi 7 din secţiunea 5.3 a anexei nr. 5 la Ordinul ministrului justiţiei nr. 399/C/2007. 73. În aplicarea dispoziţiilor art. 38 din Ordonanţa Guvernului nr. 64/2006 cu referire la drepturile băneşti ale funcţionarilor publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare, pe timpul cât se află în delegare, detaşare, incapacitate temporară de muncă, concediu de odihnă, concediu de maternitate, alte concedii plătite, la pct. 26.1 din Ordinul ministrului justiţiei nr. 399/C/2007 s-a prevăzut că „prin drepturi băneşti avute“ se înţeleg indemnizaţiile şi sporurile care nu se plătesc în raport cu timpul efectiv lucrat pe baza unor pontaje întocmite în acest sens, cu excepţia situaţiei în care persoanele respective se află în delegare sau sunt detaşate şi desfăşoară activităţi în locuri pentru care se acordă astfel de sporuri şi indemnizaţii. 74. După cum s-a arătat anterior în cuprinsul prezentei decizii, la capitolul V subpunctul referitor la jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal în privinţa legalităţii Ordinului ministrului justiţiei nr. 399/C/2007, prin Decizia nr. 6.696 din 10 decembrie 2020 a aceleiaşi secţii s-a reţinut că sintagma „drepturile băneşti avute (...) potrivit legii“ din cuprinsul art. 38 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 64/2006 are în vedere drepturile salariale, inclusiv sporurile prevăzute de lege de care subiecţii normei în discuţie au beneficiat anterior intervenirii situaţiilor juridice enumerate în aceasta, restrângerea acestor drepturi printr-un act administrativ cu forţă juridică inferioară legii fiind nelegală. 75. Astfel, instanţa supremă a observat că Ordinul ministrului justiţiei nr. 399/C/2007 a fost emis în temeiul art. 54 din Ordonanţa Guvernului nr. 64/2006 şi că, în temeiul art. 38 din această ordonanţă (normă cu rang de lege), funcţionarii publici cu statut special, pe timpul cât se află în concediu de odihnă, au dreptul la salariile de bază şi celelalte drepturi băneşti avute, inclusiv sporurile de care beneficiază, potrivit legii. 76. În schimb, din dispoziţiile infralegale conţinute de pct. 26.1 din Ordinul ministrului justiţiei nr. 399/C/2007 se înţelege că în categoria „drepturi băneşti avute“ în care sunt incluse, conform art. 38 din Ordonanţa Guvernului nr. 64/2006, şi „sporurile de care beneficiază“ intră numai indemnizaţiile şi sporurile care se plătesc în raport cu timpul efectiv lucrat pe bază de pontaje întocmite în acest sens. 77. Înalta Curte a observat că textul infralegal excelează prin neclaritate şi că din acesta se poate deduce că funcţionarii publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare nu beneficiază de sporurile pentru condiţii de muncă grele, vătămătoare sau periculoase pe perioada în care se află în concediu de odihnă, întrucât acestea se acordă pentru timpul efectiv lucrat în condiţii deosebit de periculoase, condiţii periculoase sau condiţii vătămătoare, care, în mod evident, nu sunt întrunite în perioada de concediu. 78. În considerentele deciziei Secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-a arătat că sintagma „potrivit legii“ ce caracterizează „drepturile băneşti avute“ are în vedere acele drepturi salariale reglementate prin lege de care au beneficiat subiecţii normei legale anterior intervenirii situaţiilor speciale reglementate în această normă (delegare, detaşare, concedii, zile libere etc.), aspect care rezultă cu claritate din utilizarea, de către legiuitor, a verbului la timpul trecut. 79. Prin urmare, prin pct. 26.1 din Ordinul ministrului justiţiei nr. 399/C/2007, legiuitorul infralegal a operat o restrângere a „drepturilor băneşti avute“ luate în considerare de legiuitorul primar la determinarea situaţiilor speciale menţionate în ipoteza art. 38 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 64/2006, reducând-o la indemnizaţiile şi sporurile care se plătesc în raport cu timpul efectiv lucrat pe baza unor pontaje întocmite în acest sens, fiind excluse în consecinţă cele permanente. 80. Mai mult, în cazul persoanelor aflate în concediu, dispoziţiile din ordin au lipsit norma legală de conţinut, pentru că, prin ipoteză, sunt avute în vedere numai sporurile şi indemnizaţiile care se plătesc în raport cu timpul efectiv lucrat. 81. Astfel, s-a conchis că prin pct. 26.1 din Ordinul ministrului justiţiei nr. 399/C/2007 s-a oferit o interpretare oficială unor dispoziţii legale cu forţă superioară, cu rang de lege, prin care s-au restrâns sensul şi întinderea acestora, operând chiar o abrogare parţială şi tacită a lor, sancţiunea pentru o atare reglementare fiind anularea normei de nivel infralegal, care s-a dispus prin Decizia nr. 6.696 din 10 decembrie 2020 a Secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. 82. Din această perspectivă se reţine că efectul obligatoriu al lucrului judecat, reglementat de art. 431 alin. (2) din Codul de procedură civilă, nu poate fi ignorat, iar caracterul general obligatoriu precizat de art. 23 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, are ca efect opozabilitatea erga omnes a hotărârii judecătoreşti definitive, prin care s-a anulat în parte actul administrativ cu caracter normativ, respectiv Ordinul ministrului justiţiei nr. 399/C/2007. 83. Prin urmare, dispoziţiile pct. 26.1 din Ordinul ministrului justiţiei nr. 399/C/2007 nu pot justifica excluderea din cuantumul indemnizaţiei de concediu a sporurilor care se plătesc în raport cu timpul efectiv lucrat, pe bază de pontaje, dacă aceste sporuri au fost avute de funcţionarii publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare (poliţişti de penitenciare), în sensul că au fost plătite, intrând în compunerea drepturilor salariale cuvenite acestora anterior efectuării concediului de odihnă. 84. Dimpotrivă, aceste sporuri trebuie incluse în indemnizaţia de concediu atunci când ele au fost incluse în drepturile salariale avute anterior efectuării concediului de odihnă şi îndeplinesc, în mod cumulativ, şi condiţia prevăzută de art. 150 alin. (1) din Codul muncii, aceea de a avea caracter permanent, condiţie de la care prevederile art. 38 din Ordonanţa Guvernului nr. 64/2006 nu derogă. 85. Ca atare, în măsura în care sporurile pentru condiţii periculoase sau vătămătoare, precum şi pentru condiţii grele de muncă au fost incluse în drepturile salariale avute anterior efectuării concediului de odihnă, trebuie a se verifica dacă acestea au avut sau nu caracter permanent, în înţelesul art. 150 alin. (1) din Codul muncii. 86. Aceste sporuri se regăsesc în mod constant de-a lungul evoluţiei legislative analizate în cadrul drepturilor cuvenite subiecţilor în discuţie. 87. Astfel, la art. 22 din Ordonanţa Guvernului nr. 64/2006 se prevedea că: „(1) Funcţionarii publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare, care lucrează în condiţii de pericol determinate de depozitarea muniţiilor, pulberilor, explozivilor şi substanţelor toxice speciale sau care execută operaţiuni de depozitare, dezamorsare, manipulare, examinare ori neutralizare a acestora, beneficiază de un spor pentru condiţii periculoase de muncă, diferenţiat în funcţie de gradul de pericol, de timpul efectiv lucrat în aceste locuri, calculat la salariul de bază, astfel: a) locuri de muncă sau operaţiuni deosebit de periculoase - 37-50%; b) locuri de muncă sau operaţiuni foarte periculoase - 16-30%; c) locuri de muncă sau operaţiuni periculoase - până la 16%. (2) Locurile de muncă sau operaţiunile periculoase, diferenţiate în funcţie de gradul de pericol pe care îl reprezintă, procentul corespunzător fiecărui loc de muncă sau operaţiune, precum şi normele de acordare se stabilesc prin ordin al ministrului justiţiei“, iar conform art. 23 din acelaşi act normativ: „Dispoziţiile legale prin care sunt stabilite sporuri pentru condiţii periculoase sau vătămătoare, pentru activităţi care solicită o încordare psihică foarte ridicată ori care se desfăşoară în condiţii deosebite de muncă, pentru condiţii grele de muncă, pentru activitatea desfăşurată în schimb de noapte, precum şi alte reglementări se aplică şi funcţionarilor publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare care se află în situaţii similare, cu avizul Ministerului Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei. Normele de aplicare se stabilesc prin ordin al ministrului justiţiei.“ 88. Aceste dispoziţii au fost abrogate începând cu data de 1 ianuarie 2010 prin art. 48 alin. (1) pct. 27 din Legea-cadru nr. 330/2009, lege care le-a reluat într-o redactare similară la art. 13 şi 14 din anexa nr. IV - „Reglementări specifice personalului încadrat în instituţiile publice de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională“ - secţiunea 1 - „Soldele personalului militar în activitate şi salariile lunare ale poliţiştilor şi funcţionarilor publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare“. 89. Legea-cadru nr. 330/2009 a fost abrogată începând cu data de 1 ianuarie 2011 prin art. 39 lit. w) din Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare (Legea cadru nr. 284/2010), care la art. 12 alin. (2) din anexa nr. VII - „Familia ocupaţională de funcţii bugetare «Apărare, ordine publică şi siguranţă naţional㻓 - capitolul II - „Reglementări specifice personalului din instituţiile publice de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională“ stabilea: „Personalul militar, poliţiştii, funcţionarii publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare şi personalul civil beneficiază de următoarele sporuri, în funcţie de condiţiile de muncă: a) pentru condiţii periculoase sau vătămătoare, un spor de până la 15% din solda de funcţie/salariul de funcţie/salariul de bază, corespunzător timpului lucrat la locurile de muncă respective; b) pentru condiţii grele de muncă, un spor de până la 15% din solda de funcţie/salariul de funcţie/salariul de bază, corespunzător timpului lucrat la locurile de muncă respective; c) pentru activităţile care solicită o încordare psihică foarte ridicată, un spor de până la 15% din solda de funcţie/salariul de funcţie/salariul de bază, corespunzător timpului lucrat la locurile de muncă respective.“ 90. Aceste dispoziţii au fost abrogate începând cu data de 1 iulie 2017, prin art. 44 alin. (1) pct. 9 din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare (Legea-cadru nr. 153/2017), care a păstrat însă aceeaşi formulare la art. 12 alin. (2) şi (3) din anexa nr. VI - „Familia ocupaţională de funcţii bugetare «Apărare, ordine publică şi securitate naţional㻓 - capitolul II - „Reglementări specifice personalului din instituţiile publice de apărare, ordine publică şi securitate naţională“. 91. Raportat la dispoziţiile legale prevăzute de art. 12 alin. (2) din anexa nr. VII la Legea-cadru nr. 284/2010 şi, respectiv, art. 12 alin. (2) din anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 153/2017, se impune concluzia că sporurile pentru condiţii periculoase sau vătămătoare, precum şi pentru condiţii grele de muncă, de până la 15% din salariul funcţiei, corespunzător timpului lucrat la locurile de muncă respective, sunt sporuri cu caracter permanent, nu temporar. 92. Această calificare a sporurilor în discuţie rezultă din modalitatea de stabilire care presupune identificarea, expertizarea şi atestarea la nivelul fiecărui angajator a locurilor de muncă ce, prin specificul lor, prezintă un risc sau pericol permanent de accidentare sau îmbolnăvire profesională, respectiv a locurilor de muncă ce presupun desfăşurarea activităţii personalului care le ocupă în condiţii de efort fizic sau psihic ridicat ori în condiţii de lucru nocive pentru sănătatea lucrătorilor. 93. Se observă că art. 12 alin. (3) din anexa nr. VII la Legeacadru nr. 284/2010 şi, respectiv, art. 12 alin. (3) din anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 153/2017 statuează: „Locurile, condiţiile de muncă şi operaţiunile, precum şi procentele de acordare se stabilesc prin ordin al ordonatorului principal de credite, în limita prevederilor din regulamentul elaborat potrivit prezentei legi, având la bază buletinele de determinare sau, după caz, expertizare, emise de către autorităţile abilitate în acest sens.“ 94. Stabilirea locurilor şi condiţiilor de muncă pentru care se acordă sporurile pentru condiţii de muncă grele, vătămătoare sau periculoase se realizează prin ordin al ordonatorului principal de credite, în considerarea unor aspecte ce ţin de caracteristica generală a unor categorii de activităţi, spaţii de lucru, şi nu în considerarea fiecărui lucrător în parte şi a fiecărei sarcini de serviciu a acestuia, vizează perioade lungi de timp şi nu se stabilesc zilnic sau lunar. 95. Sporurile salariale ce au ca scop recompensarea muncii prestate în aceste condiţii se acordă poliţiştilor de penitenciare atât timp cât din evaluările periodice nu rezultă schimbarea condiţiilor de muncă. 96. Această componentă a activităţii care justifică acordarea sporului salarial este inerentă şi indisolubil legată de conţinutul raporturilor de serviciu ale poliţiştilor de penitenciare care ocupă posturi ale căror atribuţii implică o atare activitate, fiind, aşadar, un element ce ţine de statutul profesional al acestora. 97. Fiind stabilite şi acordate în considerarea condiţiilor specifice ale locurilor de muncă şi atribuţiilor corespunzătoare statutului profesional, sporurile pentru condiţii de muncă grele, vătămătoare sau periculoase constituie elemente ale salarizării poliţiştilor de penitenciare care se menţin atât timp cât subzistă premisele ce au justificat acordarea lor, până la modificarea condiţiilor locurilor de muncă sau a raporturilor de serviciu ale personalului care beneficiază de aceste drepturi salariale. 98. Astfel, este evident caracterul permanent al sporurilor în discuţie, iar împrejurarea că aceste sporuri se acordă proporţional cu timpul efectiv lucrat în condiţii de muncă grele, vătămătoare şi periculoase constituie doar o modalitate de cuantificare a lor în perioadele de activitate a personalului, fără a avea vreo influenţă asupra calificării acestora ca sporuri cu caracter permanent (cu atât mai mult cu cât consecinţele condiţiilor speciale de muncă repercutate asupra beneficiarilor acestor sporuri nu încetează automat la intrarea acestora în concediu, ci se prelungesc în timp şi ulterior, justificând astfel acordarea sporurilor cu caracter de continuitate). 99. Aşadar, în mod corect au stabilit instanţele care au îmbrăţişat a doua opinie expusă în cuprinsul prezentei decizii că, deşi variabile sub aspectul cuantificării, sporurile pentru condiţii de muncă au caracter permanent, după cum şi condiţiile care determină acordarea lor au caracter permanent, la fel ca şi consecinţele lor; or pentru a nu fi incluse în indemnizaţia de concediu, sporurile ar trebui să aibă caracter temporar. 100. Pentru dezlegarea problemei de drept ce face obiectul prezentei sesizări trebuie a se face distincţia dintre sporurile cu caracter variabil şi cele cu caracter temporar. 101. Caracterul variabil al sporului priveşte cuantificarea, stabilirea valorii sale nominale prin aplicarea reperelor de cuantificare (în cauzele analizate, timpul efectiv lucrat), opuse sporurilor cu caracter variabil fiind sporurile fixe, iar nu sporurile cu caracter permanent. Altfel spus, caracterul variabil/fix al sporului vizează cuantificarea acestuia, în timp ce caracterul permanent/temporar vizează condiţiile de acordare a sporului, acestea fiind două aspecte distincte. 102. Din perspectiva aplicării dispoziţiilor art. 150 alin. (1) şi (2) din Codul muncii şi ale art. 38 din Ordonanţa Guvernului nr. 64/2006, pentru includerea în algoritmul de calcul al indemnizaţiei de concediu, caracterul variabil al sporurilor respective nu prezintă relevanţă. 103. Astfel, chiar dacă au un caracter variabil, în măsura în care sunt permanente, sporurile pentru condiţii de muncă se includ în indemnizaţia de concediu, atunci când „au fost avute“, în sensul că au intrat în compunerea salariilor plătite poliţiştilor de penitenciare anterior efectuării concediului de odihnă, iar cuantumul indemnizaţiei de concediu urmează a fi stabilit prin aplicarea algoritmului prevăzut de art. 150 alin. (2) din Codul muncii, fiind indiferentă, din această perspectivă, împrejurarea că ele se acordă proporţional cu timpul lucrat, de vreme ce acest aspect ţine de caracterul variabil al sporurilor în discuţie şi nu vizează caracterul lor permanent. 104. Aceeaşi concluzie rezultă şi din observarea scopului instituirii concediului de odihnă şi din aplicarea principiului egalităţii în faţa legii. 105. Astfel, concediul de odihnă este destinat refacerii capacităţii de muncă a salariatului, se efectuează în fiecare an şi, ca regulă, în natură, compensarea în bani a concediului de odihnă neefectuat fiind permisă numai în cazul încetării raporturilor de muncă (art. 146 din Codul muncii). 106. Aşa fiind, întrucât concediul de odihnă este intrinsec legat de activitatea desfăşurată de salariat anterior efectuării acestuia, fiind destinat să asigure refacerea capacităţii de muncă afectate - între altele - de condiţiile de muncă, este firesc ca şi drepturile băneşti aferente concediului de odihnă să fie stabilite în raport cu salariul lunar corespunzător perioadei de activitate, deci cu luarea în considerare a sporurilor pentru condiţii de muncă grele, vătămătoare sau periculoase. 107. De asemenea, prin aplicarea în acest sens a prevederilor art. 150 alin. (1) şi (2) din Codul muncii se asigură egalitatea de tratament între poliţiştii de penitenciare în ceea ce priveşte drepturile băneşti aferente concediului de odihnă, sporurile pentru condiţii de muncă grele, vătămătoare sau periculoase urmând să se regăsească în indemnizaţia de concediu, proporţional cu timpul efectiv lucrat în astfel de condiţii în ultimele 3 luni anterioare celei în care este efectuat concediul. 108. Principiul egalităţii în faţa legii presupune instituirea unui tratament egal pentru situaţii care, în funcţie de scopul urmărit, nu sunt diferite. De aceea el nu exclude, ci, dimpotrivă, presupune soluţii diferite pentru situaţii diferite. Or, interpretarea potrivit căreia drepturile băneşti aferente concediului de odihnă nu includ sporurile pentru condiţii de muncă grele, vătămătoare sau periculoase încalcă acest principiu, de vreme ce poliţiştii de penitenciare care s-au expus în mod diferit factorilor nocivi aferenţi condiţiilor de muncă (proporţional cu timpul efectiv lucrat în aceste condiţii), cu consecinţa unei afectări diferite a capacităţii de muncă, sunt trataţi într-o manieră identică în ceea ce priveşte indemnizaţia de concediu, din cuantumul acesteia urmând să lipsească tocmai sumele ce compensează condiţiile de muncă. 109. Atât Hotărârea Guvernului nr. 1.946/2004, cât şi Hotărârea Guvernului nr. 604/2021 pentru aprobarea condiţiilor în care poliţiştii de penitenciare pot beneficia de concedii de odihnă, concedii de studii, învoiri plătite, concedii fără plată şi bilete de odihnă (Hotărârea Guvernului nr. 604/2021), adoptată ulterior, prevăd la art. 1 alin. (1) că Poliţiştii de penitenciare au dreptul în fiecare an calendaristic la un concediu de odihnă plătit, a cărui durată se stabileşte în raport cu vechimea în muncă, precum şi cu perioadele asimilate în vederea obţinerii unei pensii, după cum urmează: a) 32 de zile calendaristice, pentru cei cu o vechime cumulată de până la 10 ani; b) 38 de zile calendaristice, pentru cei cu o vechime cumulată de peste 10 ani (...), iar la art. 12 (respectiv art. 13 dinHotărârea Guvernului nr. 1.946/2004) - (1) În afara concediului de odihnă prevăzut la art. 1 alin. (1), poliţiştii de penitenciare care îşi desfăşoară activitatea în locuri de muncă cu condiţii deosebite - vătămătoare, grele sau periculoase -, stabilite potrivit legii, au dreptul în fiecare an calendaristic la un concediu de odihnă suplimentar, cu o durată cuprinsă între 3 şi 14 zile calendaristice. (2) Concediul de odihnă suplimentar se cumulează cu concediul de odihnă plătit prevăzut la art. 1 alin. (1). 110. De asemenea, potrivit art. 13 dinHotărârea Guvernului nr. 604/2021 (fostul art. 14 dinHotărârea Guvernului nr. 1.946/2004) - (1) Existenţa condiţiilor deosebite - vătămătoare, grele sau periculoase - la locul de muncă se stabileşte potrivit prevederilor legale. (2) Pe baza determinărilor pentru evaluările de risc profesional prevăzute de cadrul legal aplicabil, prin ordin al ministrului justiţiei se stabilesc categoriile de poliţişti de penitenciare care îşi desfăşoară efectiv activitatea în locuri de muncă cu condiţii deosebite - vătămătoare, grele sau periculoase -, precum şi durata concediului de odihnă suplimentar de care aceştia beneficiază în fiecare an calendaristic. 111. Aşa cum au reţinut instanţele care au îmbrăţişat a doua opinie, precum şi autorul sesizării, faptul că în temeiul art. 13 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 1.946/2004 - corespunzător art. 12 alin. (1) dinHotărârea Guvernului nr. 604/2021 -, poliţiştii de penitenciare care îşi desfăşoară activitatea în condiţii vătămătoare, grele sau periculoase au dreptul în fiecare an calendaristic la un concediu de odihnă suplimentar nu constituie un argument pentru neluarea în considerare a sporurilor pentru condiţii de muncă la determinarea drepturilor băneşti aferente concediului de odihnă. 112. Pe de o parte, concediul de odihnă suplimentar vizează latura nepatrimonială a dreptului la concediu, respectiv acordarea unui timp liber suplimentar în care poliţiştii de penitenciare nu îşi desfăşoară activitatea, în considerarea condiţiilor de muncă, în timp ce elementele care intră în calculul indemnizaţiei de concediu vizează latura patrimonială a acestui drept, fără a exista, din aceste perspective, ce decurg din conţinutul dual al dreptului la concediu, o dublă compensare identică în conţinut. 113. Pe de altă parte, chiar Codul muncii prevede în mod implicit posibilitatea cumulării celor două beneficii din moment ce reglementează în art. 147 alin. (1) dreptul salariaţilor care lucrează în condiţii grele, periculoase sau vătămătoare de a beneficia de un concediu de odihnă suplimentar de cel puţin 3 zile lucrătoare, iar art. 150 alin. (1) din acelaşi cod stabileşte că „pentru perioada concediului de odihnă salariatul beneficiază de o indemnizaţie de concediu, care nu poate fi mai mică decât salariul de bază, indemnizaţiile şi sporurile cu caracter permanent cuvenite pentru perioada respectivă (...)“, fără a distinge între concediul de odihnă obişnuit şi cel suplimentar şi fără a exclude, dintre sporurile cu caracter permanent, pe cele acordate în considerarea condiţiilor de muncă. 114. Soluţia includerii sporurilor pentru condiţii de muncă grele, vătămătoare sau periculoase în drepturile băneşti aferente concediului de odihnă de care beneficiază poliţiştii de penitenciare este conformă celor statuate de Curtea de Justiţie a Uniunii Europene în jurisprudenţa dezvoltată în interpretarea art. 7 alin. (1) din Directiva 2003/88/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 4 noiembrie 2003 privind unele aspecte ale organizării timpului de lucru (Directiva 2003/88/CE). 115. Conform art. 7 alin. (1) din aceeaşi directivă, „Statele membre iau măsurile necesare pentru ca orice lucrător să beneficieze de un concediu anual plătit de cel puţin patru săptămâni în conformitate cu condiţiile de obţinere şi de acordare a concediilor prevăzute de legislaţiile şi practicile naţionale“. 116. În interpretarea acestor dispoziţii, Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a statuat într-o bogată jurisprudenţă (Hotărârea din 26 iunie 2001, C-173/99, BECTU, paragraful 47; Hotărârea din 20 ianuarie 2009, cauzele conexate C-350/06 şi C-520/06, Schultz-Hoff şi alţii, paragrafele 22-25 şi 60; Hotărârea din 22 noiembrie 2011, C-214/10, KHS AG, paragraful 31; Hotărârea din 12 iunie 2014, C-118/13, Bollacke, paragrafele 20-21; Hotărârea din 16 martie 2006, cauzele conexate C-131/04 şi C-257/04, Robinson-Steele şi alţii, paragrafele 48-51; Hotărârea din 15 septembrie 2011, C155/10, Williams şi alţii, paragrafele 20-25; Hotărârea din 13 decembrie 2018, C-385/17, Torsten Hein, paragrafele 33-34) că: (i) dreptul la concediul anual plătit este consacrat în mod expres la articolul 31 alineatul (2) din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, căreia articolul 6 alineatul (1) TFUE îi recunoaşte aceeaşi valoare juridică cu cea a tratatelor şi trebuie considerat un principiu al dreptului social comunitar de o importanţă deosebită, (ii) expresia „concediu anual plătit“ ce figurează în art. 7 alin. (1) din directivă are drept semnificaţie faptul că, pe durata «concediului anual» în sensul acestei directive, remuneraţia trebuie menţinută şi că, altfel spus, lucrătorul trebuie să primească remuneraţia obişnuită pentru această perioadă de repaus, (...) obiectivul cerinţei de a plăti acest concediu fiind acela de a pune lucrătorul, în timpul concediului menţionat, într-o situaţie care este, în ceea ce priveşte salariul, comparabilă cu perioadele de muncă şi (iii) deşi structura remuneraţiei obişnuite a unui lucrător, ca atare, intră în sfera de aplicare a dispoziţiilor şi a practicilor reglementate de dreptul statelor membre, aceasta nu poate avea un impact asupra dreptului lucrătorului, (...), de a se bucura, în perioada de repaus şi de relaxare, de condiţii economice comparabile cu cele privind perioada în care îşi exercită activitatea, astfel că orice inconvenient legat în mod intrinsec de executarea sarcinilor care revin lucrătorului potrivit contractului său de muncă şi care este compensat printr-o sumă de bani ce intră în calculul remuneraţiei globale a lucrătorului, (...), trebuie să facă parte în mod obligatoriu din suma la care lucrătorul are dreptul pe durata concediului anual. 117. Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a mai decis că, deşi articolul 7 din Directiva 2003/88 nu oferă nicio indicaţie expresă în ceea ce priveşte remuneraţia la care lucrătorul are dreptul pe durata concediului anual, fiind un text de la care această directivă nu permite să se deroge, rezultă că orice lucrător beneficiază de un concediu anual plătit de cel puţin patru săptămâni şi că acest drept la concediul anual plătit trebuie considerat un principiu al dreptului social comunitar de o importanţă deosebită (a se vedea Hotărârea din 20 ianuarie 2009, Schultz-Hoff şi alţii, cauzele conexate C-350/06 şi C520/06, paragrafele 22 şi 54). 118. Potrivit Hotărârii din 15 septembrie 2011, pronunţată în Cauza C-155/10, Williams şi alţii, paragrafele 19-28, pe durata concediului anual în sensul Directivei 2003/88/CE, remuneraţia trebuie menţinută. Altfel spus, lucrătorul trebuie să primească remuneraţia obişnuită şi pentru această perioadă de repaus, întrucât obiectivul cerinţei de a plăti acest concediu este acela de a pune lucrătorul în timpul concediului de odihnă într-o situaţie care este, în ceea ce priveşte salariul, comparabilă cu perioadele de muncă. 119. Atunci când remuneraţia primită de un lucrător este compusă din mai multe elemente, stabilirea remuneraţiei obişnuite şi, prin urmare, a sumei la care lucrătorul respectiv are dreptul pe durata concediului anual impune o analiză specifică. Recunoscând că structura remuneraţiei specifice a unui lucrător intră în sfera de aplicare a dispoziţiilor şi a practicilor reglementate de dreptul statelor membre, Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a arătat că aceasta nu poate avea un impact asupra dreptului lucrătorului de a se bucura, în perioada de repaus şi de relaxare, de condiţii economice comparabile cu cele privind perioada în care îşi exercită activitatea. 120. Astfel, Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a subliniat că orice inconvenient legat în mod intrinsec de executarea sarcinilor ce revin lucrătorului şi care este compensat printr-o sumă de bani ce intră în calculul indemnizaţiei globale a lucrătorului trebuie să facă parte în mod obligatoriu din suma la care acesta are dreptul pe durata concediului anual. Doar acele elemente ale remuneraţiei globale a lucrătorului care au ca scop numai acoperirea unor costuri accesorii sau ocazionale, intervenite în contextul executării sarcinilor care revin lucrătorului, nu trebuie luate în considerare la calculul sumei cuvenite acestuia pe durata concediului anual. 121. Pe lângă elementele remuneraţiei globale care compensează inconvenientele intrinsec legate de executarea sarcinilor lucrătorului, trebuie menţinute, pe durata concediului anual plătit, toate elementele aferente statutului personal şi profesional al acestuia. 122. Aplicând aceste repere problemei de drept sesizate, este evident că sporurile pentru condiţii de muncă grele, vătămătoare sau periculoase, având caracter permanent şi scopul de a compensa inconvenientele legate în mod intrinsec de executarea sarcinilor de serviciu ale poliţiştilor de penitenciare care au beneficiat de aceste sporuri în perioadele de activitate, regăsindu-se, ca atare, în remuneraţia globală a acestora, trebuie să facă parte în mod obligatoriu şi din indemnizaţia ce li se cuvine pe durata concediului de odihnă. 123. Faţă de considerentele expuse anterior, fiind întrunite dispoziţiile art. 514 din Codul de procedură civilă, în temeiul dispoziţiilor art. 517 alin. (1) din acelaşi cod, ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE În numele legii DECIDE: Admite recursul în interesul legii formulat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi, în consecinţă, stabileşte că: În interpretarea şi aplicarea unitară a art. 38 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 64/2006 privind salarizarea şi alte drepturi ale funcţionarilor publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare, aprobată cu modificări prin Legea nr. 462/2006, cu modificările ulterioare, şi a art. 150 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, la stabilirea drepturilor băneşti cuvenite poliţiştilor de penitenciare pentru perioada concediului de odihnă trebuie avute în vedere sporurile pentru condiţii de muncă grele, vătămătoare sau periculoase de care aceştia au beneficiat în perioada de activitate, corespunzător timpului lucrat în locurile de muncă respective. Obligatorie, potrivit dispoziţiilor art. 517 alin. (4) din Codul de procedură civilă. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 15 noiembrie 2021. PREŞEDINTELE ÎNALTEI CURŢI DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE CORINA-ALINA CORBU Magistrat-asistent, Cristian Balacciu ----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
