Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Ioniţa Cochinţu │- │
│ │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Loredana Brezeanu. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 511 alin. (1) pct. 8 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Ion Nicolăescu în Dosarul nr. 2.502/1/2017/a1 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 265D/2018. 2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de citare este legal îndeplinită. 3. Magistratul-asistent referă asupra cauzei şi arată că partea Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice - în prezent, Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale - a depus note scrise prin care solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată. 4. Curtea dispune să se facă apelul şi în Dosarul nr. 810D/2018, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 511 alin. (1) pct. 8 şi alin. (4) din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Societatea Elita Simex - S.R.L. din Sâncraiu de Mureş, judeţul Mureş, în Dosarul nr. 4.302/2/2017 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal, precum şi în Dosarul nr. 1.364D/2018, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 511 alin. (1) pct. 8 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Vlad Ioan Cereşanu în Dosarul nr. 28.063/3/2017 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a V-a civilă. 5. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de citare este legal îndeplinită. 6. Curtea, din oficiu, pune în discuţie problema conexării dosarelor. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de conexare a cauzelor. Curtea, având în vedere obiectul cauzelor, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, dispune conexarea dosarelor nr. 810D/2018 şi nr. 1.364D/2018 la Dosarul nr. 265D/2018, care a fost primul înregistrat. 7. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, menţionând în acest sens jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarelor, constată următoarele: 8. Prin Încheierea din 12 februarie 2018, pronunţată în Dosarul nr. 2.502/1/2017/a1, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 511 alin. (1) pct. 8 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Ion Nicolăescu într-o cauză având ca obiect soluţionarea recursului declarat împotriva unei decizii prin care a fost respinsă, ca tardiv formulată, cererea de revizuire. 9. Prin Decizia nr. 3.939 din 8 decembrie 2017, pronunţată în Dosarul nr. 4.302/2/2017, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 511 alin. (1) pct. 8 şi alin. (4) din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Societatea Elita Simex - S.R.L. din Sâncraiu de Mureş, judeţul Mureş, într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei cereri de revizuire. 10. Prin Încheierea din 20 iunie 2018, pronunţată în Dosarul nr. 28.063/3/2017, Tribunalul Bucureşti - Secţia a V-a civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 511 alin. (1) pct. 8 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Vlad Ioan Cereşanu într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei cereri de revizuire. 11. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine, în esenţă, că prevederile criticate sunt neconstituţionale deoarece nu se poate formula o cerere de revizuire dacă nu sunt cunoscute motivele pentru care s-a respins apelul sau recursul, după caz, din moment ce persoana interesată nu este informată asupra conţinutului motivelor care au stat la baza respingerii cuprinse în hotărârile ce urmează a fi contestate. În acest context, comparativ, se face trimitere la termenul de şase luni de la rămânerea definitivă a hotărârilor naţionale în care poate fi sesizată Curtea Europeană a Drepturilor Omului şi momentul de la care curge acest termen, respectiv de la „data când s-a comunicat hotărârea“. 12. Se mai susţine că problema de constituţionalitate a prevederilor criticate are legătură directă şi nemijlocită cu situaţia în care încălcarea autorităţii de lucru judecat a unei hotărâri judecătoreşti definitive intervine şi poate fi efectiv sesizată după comunicarea motivării celei de-a doua hotărâri, întrucât ea rezultă în mod cert şi nemijlocit numai din considerentele hotărârii atacate, deoarece hotărârea judecătorească nu este formată numai din dispozitiv, ci cuprinde preambulul, considerentele şi apoi dispozitivul. Or, chiar dacă acesta din urmă este cea mai importantă parte a hotărârii, nu poate fi limitată la acest context, mai ales în condiţiile prevederilor Codului de procedură civilă, în virtutea cărora pot fi atacate în căile de atac inclusiv considerentele unei hotărâri. Astfel, în această situaţie, în care încălcarea autorităţii de lucru judecat rezultă din considerentele celei de-a doua hotărâri ori din compararea considerentelor celor două hotărâri succesive, dreptul la apărare şi, implicit, accesul liber la justiţie sunt încălcate în situaţia în care cea de-a doua hotărâre rămâne definitivă din chiar momentul pronunţării ei. Totodată, şi prevederile art. 511 alin. (4) din Codul de procedură civilă încalcă acelaşi principiu al accesului liber la justiţie, din moment ce impun obligativitatea motivării cererii de reexaminare în termenul de exercitare a acestei căi de atac prevăzut în art. 511 alin. (1) pct. 8 din acelaşi cod, respectiv în termen de o lună de la data rămânerii definitive a hotărârii, înainte de a cunoaşte motivarea ultimei hotărâri. Ca atare, deşi legea impune o motivare în fapt şi în drept a cererii de revizuire, aceasta trebuie efectuată fără a cunoaşte motivele de fapt şi temeiurile de drept pe care se întemeiază hotărârea atacată, ceea ce împiedică în mod vădit o argumentare temeinică a cererii şi constituie, implicit, o veritabilă împiedicare a accesului liber la justiţie, a unui proces echitabil, în care toate părţile să îşi poată expune neîngrădit toate argumentele în sprijinul cererii formulate şi supuse dezbaterii instanţei. În contextul criticilor de neconstituţionalitate este menţionată jurisprudenţa Curţii Constituţionale cu privire la accesul liber la justiţie şi la căile extraordinare de atac. 13. De asemenea, se apreciază că este inechitabil ca, pentru motivul de revizuire prevăzut la art. 509 alin. (1) pct. 1 din Codul de procedură civilă, termenul pentru formularea cererii de revizuire să curgă de la data comunicării, iar pentru cel prevăzut la art. 509 alin. (1) pct. 8 din acelaşi cod, termenul să curgă de la data pronunţării celei de-a doua hotărâri, fără a se cunoaşte motivarea celei de-a doua instanţe, mai ales că, potrivit art. 427 alin. (1) din Codul de procedură civilă, comunicarea hotărârilor definitive este obligatorie. Prin urmare, se învederează că norma legală criticată este contrară dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 16, art. 21 şi art. 24 alin. (1), întrucât îngrădeşte exercitarea dreptului la un proces echitabil atât timp cât persoana interesată să formuleze cererea de revizuire nu cunoaşte conţinutul motivelor hotărârii în discuţie. 14. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători, în Dosarul nr. 265D/2018, opinează că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, având în vedere jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie. 15. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal, în Dosarul nr. 810D/2018, opinează că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. 16. Tribunalul Bucureşti - Secţia a V-a civilă, în Dosarul nr. 1.364D/2018, opinează că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. 17. Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actele de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 18. Avocatul Poporului, în Dosarul nr. 265D/2018, consideră că dispoziţiile criticate sunt constituţionale. 19. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând actele de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, notele scrise depuse, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 20. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze prezenta excepţie. 21. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 511 alin. (1) pct. 8 şi alin. (4) din Codul de procedură civilă, republicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 247 din 10 aprilie 2015, care au următorul cuprins: "(1) Termenul de revizuire este de o lună şi se va socoti: [...] 8. în cazul prevăzut la art. 509 alin. (1) pct. 8, de la data rămânerii definitive a ultimei hotărâri. [...](4) Revizuirea se motivează prin însăşi cererea de declarare a căii de atac sau înăuntrul termenului de exercitare a acesteia, sub sancţiunea nulităţii.“" 22. În susţinerea neconstituţionalităţii acestor dispoziţii legale sunt invocate prevederile constituţionale ale art. 16 privind egalitatea în drepturi, ale art. 20 privind prioritatea tratatelor internaţionale privind drepturile omului, ale art. 21 referitor la accesul liber la justiţie, ale art. 24 privind dreptul la apărare şi ale art. 52 privind dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică. De asemenea, este menţionat art. 6 cu privire la dreptul la un proces echitabil din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. 23. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că art. 511 din Codul de procedură civilă instituie atât termene pentru formularea revizuirii, cât şi pentru motivarea acesteia. Astfel, în funcţie de motivele pe care se întemeiază cererea, prevede termene diferite pentru formularea revizuirii, stabilind şi momentul de la care acestea încep să curgă. În ceea ce priveşte termenul de revizuire prevăzut la art. 511 alin. (1) pct. 8, cu trimitere la prevederile art. 509 alin. (1) pct. 8 din Codul de procedură civilă, respectiv în cazul încălcării autorităţii de lucru judecat prin pronunţarea unor hotărâri contrare, termenul de revizuire este de o lună şi se va socoti de la data rămânerii definitive a ultimei hotărâri. Potrivit art. 634 din acelaşi cod, sunt hotărâri definitive: 1. hotărârile care nu sunt supuse apelului şi nici recursului; 2. hotărârile date în primă instanţă, fără drept de apel, neatacate cu recurs; 3. hotărârile date în primă instanţă, care nu au fost atacate cu apel; 4. hotărârile date în apel, fără drept de recurs, precum şi cele neatacate cu recurs; 5. hotărârile date în recurs, chiar dacă prin acestea s-a soluţionat fondul pricinii; 6. orice alte hotărâri care, potrivit legii, nu mai pot fi atacate cu recurs; aceste hotărâri devin definitive la data expirării termenului de exercitare a apelului ori recursului sau, după caz, la data pronunţării. Cu privire la termenul de motivare a revizuirii, potrivit art. 511 alin. (4) din Codul de procedură civilă, revizuirea se motivează prin însăşi cererea de declarare a căii de atac sau înăuntrul termenului de exercitare a acesteia, sub sancţiunea nulităţii. Astfel, în virtutea acestor norme, motivarea revizuirii este permisă şi printr-un act separat, cu condiţia ca partea interesată să se încadreze în termenul de invocare a motivului respectiv, iar sancţiunea aplicabilă în cazul nemotivării cererii de revizuire este nulitatea acesteia. 24. În ceea ce priveşte autoritatea de lucru judecat, hotărârea judecătorească ce soluţionează, în tot sau în parte, fondul procesului sau statuează asupra unei excepţii procesuale ori asupra oricărui alt incident are, de la pronunţare, autoritate de lucru judecat cu privire la chestiunea tranşată; autoritatea de lucru judecat priveşte dispozitivul, precum şi considerentele pe care acesta se sprijină, inclusiv cele prin care s-a rezolvat o chestiune litigioasă; hotărârea judecătorească prin care se ia o măsură provizorie nu are autoritate de lucru judecat asupra fondului; când hotărârea este supusă apelului sau recursului, autoritatea de lucru judecat este provizorie; hotărârea atacată cu contestaţia în anulare sau revizuire îşi păstrează autoritatea de lucru judecat până ce va fi înlocuită cu o altă hotărâre (art. 430 din Codul de procedură civilă). 25. Faţă de această împrejurare, Curtea observă că prin Decizia nr. 743 din 22 noiembrie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 386 din 16 mai 2019, paragraful 19, a reţinut că, pentru a beneficia de remediul prevăzut de calea extraordinară de atac a revizuirii în situaţia în care se ajunge la încălcarea autorităţii de lucru judecat prin pronunţarea a două hotărâri potrivnice, este necesar ca această contrarietate să rezulte din confruntarea dispozitivelor celor două hotărâri. Soluţia ce s-ar putea pronunţa în urma revizuirii în acest context este aceea a anulării celei de-a doua hotărâri, iar nu o reanalizare a acestei din urmă hotărâri şi, implicit, a considerentelor ce au fundamentat cele două hotărâri în discuţie sau o schimbare în tot sau în parte a hotărârii atacate. Chiar dacă prin prevederile art. 430 alin. (2) din Codul de procedură civilă se statuează faptul că autoritatea de lucru judecat are aplicabilitate şi în ceea ce priveşte considerentele pe care dispozitivul se sprijină, aceste din urmă prevederi se referă la considerentele care au fundamentat şi condus la soluţiile celor două hotărâri contrare/potrivnice. 26. De asemenea, prin Decizia nr. 536 din 2 iulie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 969 din 21 octombrie 2020, paragraful 17, Curtea a arătat că, potrivit art. 513 alin. (4) teza a doua din Codul de procedură civilă, în redactarea pe care textul o avea la data ridicării excepţiei de neconstituţionalitate, aspect valabil şi în cauza de faţă (respectiv înainte de modificările operate prin Legea nr. 310/2018 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.074 din 18 decembrie 2018), efectul admiterii revizuirii îl constituie anularea celei din urmă hotărâri şi trimiterea cauzei spre rejudecare, întrucât revizuirea reprezintă o cale de atac extraordinară, de retractare, nedevolutivă. De aceea, în cadrul judecării acesteia nu este permisă şi soluţionarea fondului pricinii. În ipoteza în care constată existenţa motivului de revizuire prevăzut la art. 509 alin. (1) pct. 8 din Codul de procedură civilă, instanţa competentă să soluţioneze cererea de revizuire nu examinează temeinicia hotărârii atacate şi nu decide care dintre hotărârile în discuţie este cea judicioasă, ci se rezumă la a anula ultima hotărâre cu privire la care constată că nesocoteşte autoritatea de lucru judecat a hotărârii anterioare. Pentru a decide astfel, instanţa se pronunţă asupra identităţii de părţi, obiect şi cauză în procesele soluţionate prin hotărârile comparate, care indică încălcarea autorităţii de lucru judecat a celei mai întâi pronunţate. Or, în verificarea existenţei triplei identităţi menţionate, nu este necesar ca instanţa care soluţionează cererea de revizuire să analizeze considerentele pe care instanţele şi-au fondat soluţiile pronunţate, ci soluţia pronunţată şi impusă prin dispozitivul hotărârilor. Art. 461 alin. (1) din Codul de procedură civilă clarifică obiectul asupra căruia poartă orice cale de atac, stabilind că partea din hotărâre împotriva căreia se îndreaptă aceasta este soluţia cuprinsă în dispozitivul hotărârii. Aşadar, revizuirea, la fel ca orice altă cale de atac, indiferent de caracterul acesteia - ordinară sau extraordinară, de reformare sau de retractare, devolutivă sau nedevolutivă -, se îndreaptă împotriva soluţiei cuprinse în dispozitivul hotărârii. Chiar dacă, în concepţia actuală a Codului de procedură civilă, se bucură de autoritate de lucru judecat atât dispozitivul hotărârii, cât şi considerentele pe care acesta se sprijină, după cum prevede art. 430 alin. (2), revizuirea întemeiată pe motivul nesocotirii autorităţii de lucru judecat nu poate viza decât soluţia pronunţată, de vreme ce efectul admiterii cererii de revizuire este anularea ultimei hotărâri, în întregul ei, fără analiza eventualei contrarietăţi existente între considerentele decisive ale hotărârilor în discuţie. 27. Curtea a mai reţinut prin deciziile precitate că, întradevăr, art. 461 alin. (2) din Codul de procedură civilă reglementează şi problema considerentelor, în sensul că, potrivit acestuia, calea de atac poate să vizeze anumite considerente ale hotărârii, şi anume cele prin care s-au dat dezlegări unor probleme de drept ce nu au legătură cu judecata acelui proces sau care sunt greşite ori cuprind constatări de fapt ce prejudiciază partea. Într-o asemenea situaţie, instanţa, admiţând calea de atac, va înlătura acele considerente şi le va înlocui cu propriile considerente, menţinând soluţia cuprinsă în dispozitivul hotărârii atacate. Însă această ipoteză este valabilă numai în ceea ce priveşte căile de atac de reformare, întrucât necesită un control judiciar efectiv al hotărârii, iar nu şi în ceea ce priveşte căile de atac de retractare, aşa cum este revizuirea. Astfel, Curtea a observat că, în ceea ce priveşte considerentele decizorii, prin care a fost soluţionată pe cale incidentală o chestiune litigioasă, acestea nu pot constitui motiv de revizuire a celei de-a doua hotărâri ca urmare a faptului că ar contraveni considerentelor decizorii cuprinse într-o altă hotărâre anterioară. Aceasta deoarece o astfel de ipoteză este exclusă de existenţa unei alte căi procedurale puse la îndemâna părţii interesate încă din timpul soluţionării celui de-al doilea proces, şi anume posibilitatea acesteia de a invoca excepţia autorităţii de lucru judecat cu referire la soluţia dată cu privire la aceeaşi chestiune litigioasă rezolvată pe cale incidentală într-o cauză precedentă. Prin urmare, în condiţii de diligenţă procesuală, se poate preveni apariţia unor considerente decizorii contradictorii, astfel încât să nu se mai pună problema unei eventuale revizuiri întemeiate pe un asemenea motiv (a se vedea Decizia nr. 536 din 2 iulie 2020, precitată, paragraful 18, şi Decizia nr. 495 din 25 iunie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 963 din 20 octombrie 2020, paragraful 21). 28. În acest context, Curtea observă că, prin Decizia nr. 524 din 5 iulie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 922 din 16 noiembrie 2016, paragrafele 17 şi 18, instanţa de contencios constituţional a reţinut că obligaţia părţilor de a-şi exercita drepturile procesuale în cadrul termenelor stabilite de lege reprezintă expresia aplicării principiului privind dreptul persoanei la judecarea procesului său în mod echitabil şi într-un termen rezonabil, instituirea unor termene procesuale servind unei mai bune administrări a justiţiei, precum şi necesităţii aplicării şi respectării drepturilor şi garanţiilor procesuale ale părţilor; în toate cazurile în care legiuitorul a condiţionat valorificarea unui drept de exercitarea sa în interiorul unui anumit termen, nu a procedat cu intenţia de a restrânge accesul liber la justiţie, ci exclusiv pentru a asigura cadrul legal în vederea exercitării acestui drept constituţional. 29. De asemenea, Curtea constată că, în virtutea art. 186 din Codul de procedură civilă, şi în materia revizuirii se poate formula cerere de repunere în termen, respectiv partea care a pierdut un termen procedural va fi repusă în termen numai dacă dovedeşte că întârzierea se datorează unor motive temeinic justificate. 30. Faţă de cele prezentate, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 511 alin. (1) pct. 8 şi alin. (4) din Codul de procedură civilă, în raport cu prevederile constituţionale şi convenţionale privind accesul liber la justiţie, dreptul la un proces echitabil şi dreptul la apărare, este neîntemeiată. 31. Referitor la invocarea în susţinerea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 52 din Constituţie, se observă că autorul acesteia se limitează la a le menţiona, fără însă a motiva în ce constă contrarietatea textelor legale criticate cu acestea, context în care Curtea nu poate formula propriile critici, la care, ulterior, să şi răspundă (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 1.313 din 4 octombrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 12 din 6 ianuarie 2012). 32. În ceea ce priveşte trimiterea, comparativ, la termenul în care poate fi sesizată Curtea Europeană a Drepturilor Omului, Curtea constată că, deosebit de cele susţinute în motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, potrivit art. 35 paragraful 1 referitor la condiţiile de admisibilitate din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, instanţa de la Strasbourg nu poate fi sesizată decât după epuizarea căilor de recurs interne, aşa cum se înţelege din principiile de drept internaţional general recunoscute, şi într-un termen de 6 luni începând cu data deciziei interne definitive. Astfel cum reţine şi Curtea Europeană a Drepturilor Omului în jurisprudenţa sa, regulile enunţate la art. 35 paragraful 1 privind epuizarea căilor de atac interne şi termenul de 6 luni sunt strâns legate, întrucât nu numai că figurează în acelaşi articol, dar, în plus, sunt exprimate în aceeaşi teză, a cărei construcţie gramaticală implică o astfel de corelaţie. Astfel, în general, termenul de 6 luni începe să curgă de la data deciziei definitive pronunţate în cadrul procesului de epuizare a căilor de atac interne (a se vedea Hotărârea din 11 decembrie 2018, pronunţată în Cauza Lekić împotriva Sloveniei, paragraful 65). Reclamantul trebuie să fi exercitat în mod normal căile de atac interne care sunt, după toate probabilităţile, efective şi suficiente (Hotărârea pronunţată în Cauza Călin şi alţii împotriva României, paragrafele 59-60 şi 62-69). În cazul în care un reclamant exercită o cale de atac aparent disponibilă şi nu observă decât ulterior existenţa unor circumstanţe care o fac ineficientă, poate fi indicat, în sensul art. 35 paragraful 1, să se considere că termenul de 6 luni a început să curgă de la data la care reclamantul a luat sau ar fi trebuit să ia cunoştinţă de această situaţie pentru prima dată (Hotărârea din 17 septembrie 2014, pronunţată în Cauza Mocanu şi alţii împotriva României, paragraful 260). 33. În ceea ce priveşte compararea textului criticat, prin care se prevede că termenul de revizuire este de o lună şi se va socoti de la data rămânerii definitive a ultimei hotărâri, cu o altă normă din Codul de procedură civilă, prin care se dispune că termenul de revizuire este de o lună şi se va socoti de la comunicarea hotărârii, din perspectiva unei pretinse discriminări, Curtea observă că, potrivit jurisprudenţei sale, spre exemplu, Decizia nr. 343 din 24 septembrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 669 din 31 octombrie 2013, examinarea constituţionalităţii unui text de lege are în vedere conformitatea acestui text cu dispoziţiile şi principiile constituţionale, iar nu compararea unor prevederi legale dintr-o lege ori a prevederilor mai multor legi între ele şi raportarea concluziei ce ar rezulta din această comparaţie la dispoziţii ori principii ale Constituţiei. De altfel, aşa cum s-a arătat mai sus, art. 511 din Codul de procedură civilă instituie termene total diferite pentru formularea şi motivarea revizuirii în funcţie de motivele pe care se întemeiază cererea. În acest context, Curtea învederează faptul că, în virtutea dispoziţiilor constituţionale ale art. 126 alin. (2), potrivit cărora „Competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege“, precum şi ale art. 129, care statuează că „împotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii“, legiuitorul are prerogativa stabilirii competenţei şi procedurii de judecată, inclusiv cu privire la condiţiile de exercitare a căilor de atac. 34. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Ion Nicolăescu în Dosarul nr. 2.502/1/2017/a1 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători, de Societatea Elita Simex - S.R.L. din Sâncraiu de Mureş, judeţul Mureş, în Dosarul nr. 4.302/2/2017 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal şi de Vlad Ioan Cereşanu în Dosarul nr. 28.063/3/2017 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a V-a civilă şi constată că dispoziţiile art. 511 alin. (1) pct. 8 şi alin. (4) din Codul de procedură civilă sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători, Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal şi Tribunalului Bucureşti - Secţia a V-a civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 6 aprilie 2021. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Ioniţa Cochinţu ----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
