Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Petre Lăzăroiu │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mircea Ştefan Minea│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Simona-Maya │- judecător │
│Teodoroiu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Valentina │- │
│Bărbăţeanu │magistrat-asistent│
├───────────────────┴──────────────────┤
│ │
└──────────────────────────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu Drăgănescu. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor Legii nr. 374/2006 privind suspendarea serviciului public cu specific silvic pentru proprietarii terenurilor forestiere pentru care au fost emise documentele prevăzute la art. III alin. (1) din Legea nr. 169/1997 pentru modificarea şi completarea Legii fondului funciar nr. 18/1991, excepţie ridicată de Societatea Tornator - S.R.L., cu sediul în municipiul Braşov, în Dosarul nr. 1.198/62/2015 al Curţii de Apel Braşov - Secţia contencios administrativ şi fiscal şi care constituie obiectul Dosarului nr. 833D/2016 al Curţii Constituţionale. 2. La apelul nominal răspunde, pentru autoarea excepţiei, doamna avocat Adina Jivan, în calitate de apărător ales, cu delegaţie depusă la dosarul cauzei. Se constată lipsa celeilalte părţi. Procedura de citare este legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul apărătorului autoarei excepţiei de neconstituţionalitate, care solicită admiterea acesteia, expunând argumentele referitoare la nesocotirea, prin prevederile legii criticate, a dispoziţiilor art. 1 alin. (5), art. 44 alin. (1) şi (7) şi art. 53 din Constituţie, prezentate pe larg în motivarea scrisă aflată la dosarul cauzei. 4. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere, ca inadmisibilă, a excepţiei de neconstituţionalitate, apreciind că, în opinia sa, critica vizează modul de aplicare a textelor de lege supuse controlului de constituţionalitate şi inexistenţa unei practici unitare a instanţelor judecătoreşti în această materie. În subsidiar, consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, arătând, în acest sens, că îşi menţin valabilitatea cele statuate de Curtea Constituţională prin Decizia nr. 1.153 din 13 septembrie 2011. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 5. Prin Încheierea din 28 aprilie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 1.198/62/2015, Curtea de Apel Braşov - Secţia contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor Legii nr. 374/2006 privind suspendarea serviciului public cu specific silvic pentru proprietarii terenurilor forestiere pentru care au fost emise documentele prevăzute la art. III alin. (1) din Legea nr. 169/1997 pentru modificarea şi completarea Legii fondului funciar nr. 18/1991, excepţie ridicată de Societatea Tornator - S.R.L., cu sediul în municipiul Braşov, într-o cauză civilă având ca obiect soluţionarea cererii de anulare a unei decizii emise de Inspectoratul Teritorial de Regim Silvic şi de Vânătoare Focşani prin care s-a dispus suspendarea serviciului public silvic cu privire la un teren forestier deţinut de autoarea excepţiei. 6. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autoarea acesteia susţine, în esenţă, că legea criticată nu este suficient de accesibilă, precisă şi previzibilă, lăsând loc aprecierii arbitrare a autorităţilor din domeniu cu privire la punerea sa în aplicare. Susţine că lipsa preciziei rezultă din însuşi obiectul legii, întrucât noţiunea de „serviciu public cu specific silvic“ nu este definită nicăieri în legislaţie şi nici nu se regăseşte în vreun alt act normativ. Această noţiune seamănă cu cea de „servicii silvice“, definită la pct. 46 din anexa la Codul silvic, dar noţiunile rămân diferite. Cea de „servicii silvice“ se referă la totalitatea acţiunilor ce au ca scop asigurarea pazei, supravegherii stării de sănătate a pădurilor şi stabilirii anuale a lucrărilor silvice prevăzute de amenajamentul silvic. Or prin suspendarea acestor servicii se ajunge tocmai la efectul opus celui avut în vedere la adoptarea Legii nr. 374/2006. Arată că Legea nr. 46/2008 - Codul silvic, act normativ ulterior legii criticate, aduce modificări radicale în ceea ce priveşte gestionarea pădurilor, menţionând, în acest sens, faptul că actele de punere în valoare nu se mai întocmesc de către proprietari, ci de ocoalele silvice autorizate cu care aceştia au încheiat contracte de prestări de servicii. Consideră că noţiunea de „servicii silvice“ nu poate fi corespondenta celei de „serviciu public cu specific silvic“, întrucât suspendarea acestuia ar trebui să reprezinte o măsură de conservare a mediului şi a pădurii, pe când suspendarea serviciilor silvice ar reprezenta o măsură dăunătoare mediului. Mai susţine că măsurile cuprinse în legea criticată aduc limitări în ceea ce priveşte atributul folosinţei bunului, iar, în anumite cazuri, pun în pericol chiar substanţa bunului. Mai mult, sunt nesocotite şi prevederile art. 44 alin. (7) din Constituţie, întrucât proprietarul este împiedicat să respecte obligaţia privind protecţia mediului. 7. Autoarea excepţiei critică, punctual, şi prevederile art. 1-3 şi ale art. 4 alin. (1)-(3) din Legea nr. 374/2006, în măsura în care se interpretează în sensul că vizează şi proprietarii subsecvenţi care au dobândit aceste terenuri prin contracte de vânzare-cumpărare, iar nu doar proprietarii în baza actelor de constituire şi reconstituire a titlurilor de proprietate. Arată că, în scopul protejării terenurilor forestiere de eventuale defrişări, legiuitorul a instituit un regim de suspendare a serviciului public cu specific silvic, care să asigure această protecţie până la soluţionarea litigiilor cu privire la constituirea sau reconstituirea dreptului de proprietate. Dar această restrângere a exerciţiului dreptului de folosire a pădurii proprietate privată este o măsură proporţională doar în condiţiile în care ar exista un risc de anulare a titlului de proprietate al titularului. Or în situaţia sa, de cumpărător de bună-credinţă, titlul său este protejat în ipoteza anulării titlului autorilor săi. Susţine că, în aceste condiţii, suspendarea serviciului public cu specific silvic constituie o restrângere excesivă, disproporţionată, a unor drepturi şi libertăţi fundamentale. Raportat la scopul urmărit de legiuitor, astfel cum este definit în expunerea de motive a legii - acela al evitării riscului unor tăieri rase - măsura suspendării apare ca vădit disproporţionată. Precizează că legiuitorul a indicat expres şi persoanele vizate prin măsurile luate în baza Legii nr. 374/2006, respectiv persoanele care nu aveau dreptul, dar au primit terenuri forestiere în proprietate, persoanele care aveau dreptul la reconstituire, dar au primit teren forestier pe un alt amplasament decât cel deţinut înainte de 1948 şi celelalte persoane care deţin terenuri forestiere în baza unui titlu din categoria celor enumerate la art. III din Legea nr. 169/1997. Aşadar, Legea nr. 374/2006 a apărut din nevoia de a împiedica distrugerea pădurilor cu privire la care titlurile de proprietate au fost nelegal emise şi de a păstra integritatea fondului forestier până la finalizarea demersurilor legale de către persoanele cu adevărat îndreptăţite. Or în speţă, neexistând pericolul de a pierde proprietatea asupra terenului - fiind terţ cumpărător de bună-credinţă - şi nici riscul să realizeze defrişări masive, societatea autoare a excepţiei susţine că lipsirea de bunul proprietatea sa este disproporţionată. Suspendarea serviciului public cu specific silvic determină imposibilitatea proprietarului de a mai desfăşura orice activitate în pădure, deci de a se folosi de un bun al său. Limitând esenţial unul dintre atributele dreptului de proprietate, autoarea excepţiei apreciază că suspendarea se poate dispune doar împotriva proprietarilor care deţin terenul forestier în baza unor acte de constituire sau reconstituire a dreptului de proprietate privată şi doar în condiţiile în care există pe rolul instanţelor de judecată o acţiune vizând nulitatea titlului de proprietate în temeiul art. III alin. (1) din Legea nr. 169/1997. Doar în acest mod restricţionarea semnificativă a exerciţiului dreptului de proprietate adusă de Legea nr. 374/2006 poate avea o justificare suficientă, şi anume protejarea unei păduri ce ar putea fi tăiată masiv de către proprietarul aparent, confruntat cu iminenţa pierderii titlului său de proprietate. Or principiul proporţionalităţii presupune ca orice decizie sau măsură adoptată de organele abilitate să se bazeze pe o justă şi echitabilă evaluare a faptelor, pe o echilibrare adecvată a intereselor implicate, precum şi pe o selectare coerentă a mijloacelor şi mecanismelor care urmează a fi utilizate în vederea atingerii unui scop predefinit. Susţine că se încalcă şi libertatea economică garantată de art. 45 din Constituţie, precum şi libertatea comerţului protejată de art. 135 alin. (2) lit. a) din Legea fundamentală, prin restrângerea excesivă a acestora, întrucât afectează în mod direct activitatea economică a societăţii autoare a excepţiei, care nu mai poate avea acces la proprietatea sa şi, implicit, nu mai poate desfăşura activitatea de exploatare de masă lemnoasă, activitate esenţială pentru aceasta. Arată că, întrucât este protejată în calitate de cumpărător de bună-credinţă, nu este raţională suspendarea serviciului public cu specific silvic faţă de aceasta, cât timp în nicio ipoteză titlul său nu va fi anulat, ingerinţa în activitatea sa economică prin împiedicarea desfăşurării obiectului principal de activitate fiind vădit disproporţionată. 8. Curtea de Apel Braşov - Secţia contencios administrativ şi fiscal consideră că art. 1 din Legea nr. 374/2006 este neconstituţional în măsura în care noţiunea de serviciu public cu specific silvic nu este definită în lege. Nu se poate presupune de către destinatarii legii care este conţinutul acestei noţiuni, care nu este reglementată în vreun alt act normativ. Este deci neclară ipoteza, ca element al structurii noţiunii juridice, nefiind respectate dispoziţiile art. 37 alin. (2) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative. Apreciază că celelalte critici de neconstituţionalitate formulate sunt neîntemeiate. 9. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 10. Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este inadmisibilă, întrucât se critică anumite aspecte de interpretare şi aplicare a normelor pretins neconstituţionale, şi anume dacă se aplică sau nu prevederile Legii nr. 374/2006 în ceea ce priveşte suspendarea serviciului public cu specific silvic, inclusiv cumpărătorului de bună-credinţă, şi nu doar proprietarilor terenurilor forestiere pentru care au fost emise documentele prevăzute la art. III alin. (1) din Legea nr. 169/1997. 11. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, înscrisurile depuse la dosar, susţinerile reprezentantului autorului excepţiei, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 12. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 13. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile Legii nr. 374/2006 privind suspendarea serviciului public cu specific silvic pentru proprietarii terenurilor forestiere pentru care au fost emise documentele prevăzute la art. III alin. (1) din Legea nr. 169/1997 pentru modificarea şi completarea Legii fondului funciar nr. 18/1991, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 846 din 13 octombrie 2006, care au următorul conţinut: - Art. 1: „Serviciul public cu specific silvic la nivel naţional pentru proprietarii terenurilor forestiere pentru care au fost emise documentele prevăzute la art. III alin. (1) din Legea nr. 169/1997 pentru modificarea şi completarea Legii fondului funciar nr. 18/1991, cu modificările şi completările ulterioare, se suspendă în condiţiile prezentei legi.“; – Art. 2: „Comisiile judeţene pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor identifică proprietarii terenurilor forestiere pentru care au fost emise documentele prevăzute la art. III alin. (1) din Legea nr. 169/1997, cu modificările şi completările ulterioare, şi introduc la instanţele judecătoreşti competente acţiuni în constatarea nulităţii documentelor respective, dacă acestea nu au fost introduse de persoanele prevăzute la art. III alin. (2) din Legea nr. 169/1997, cu modificările şi completările ulterioare, care au obligaţia de a face cunoscut comisiilor introducerea acţiunii în constatarea nulităţii.“; – Art. 3: "(1) Comisiile judeţene pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor comunică inspectoratelor teritoriale de regim silvic şi de vânătoare care sunt proprietarii terenurilor forestiere situate pe raza unităţii administrativ-teritoriale pentru care s-a invocat nulitatea titlurilor de proprietate la instanţele judecătoreşti.(2) Comunicarea prevăzută la alin. (1) se face cu precizarea clară a datelor de identificare a terenurilor forestiere, în conformitate cu amenajamentul silvic.(3) Inspectoratele teritoriale de regim silvic şi de vânătoare suspendă serviciul public silvic pentru proprietarii terenurilor forestiere pe baza comunicării prevăzute la alin. (1).“;" – Art. 4: "(1) Suspendarea prevăzută la art. 3 alin. (3) încetează la data comunicării de către comisiile judeţene pentru stabilirea drepturilor de proprietate privată asupra terenurilor a hotărârilor judecătoreşti definitive şi irevocabile, favorabile proprietarilor, care clarifică situaţia juridică a terenurilor forestiere, către inspectoratele teritoriale de regim silvic şi de vânătoare.(2) Hotărârile judecătoreşti prevăzute la alin. (1) se aduc la cunoştinţă comisiilor judeţene pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor de către proprietari şi de către autorităţile parte în procese.(3) Pe perioada suspendării serviciului silvic prevăzut la art. 3 alin. (3), paza terenurilor forestiere se asigură de Regia Naţională a Pădurilor - Romsilva.(4) Cheltuielile determinate de asigurarea pazei prevăzute la alin. (3) se suportă de la bugetul de stat şi se decontează în condiţiile art. 17 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 139/2005 privind administrarea pădurilor din România, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 38/2006, şi ale art. 6 din Hotărârea Guvernului nr. 483/2006 pentru aprobarea atribuţiilor ocoalelor silvice de stat şi ale celor constituite ca structuri proprii, a obligaţiilor ce revin deţinătorilor de păduri, în vederea respectării regimului silvic, precum şi a Regulamentului de aplicare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 139/2005 privind administrarea pădurilor din România." – Art. 5: „Prestarea serviciului public cu specific silvic cu încălcarea prevederilor prezentei legi constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 5.000 lei la 10.000 lei.“; – Art. 6: "(1) Constatarea contravenţiilor prevăzute la art. 5 se face de către personalul silvic cu atribuţii de control din cadrul autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură şi de structurile subordonate.(2) Dispoziţiile referitoare la contravenţii, prevăzute la art. 5, se completează cu dispoziţiile Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare." Dispoziţiile art. III alin. (1) şi (2) din Legea nr. 169/1997 pentru modificarea şi completarea Legii fondului funciar nr. 18/1991, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 299 din 4 noiembrie 1997, cu modificările şi completările ulterioare, la care fac referire prevederile legii criticate, au următorul conţinut normativ: "(1) Sunt lovite de nulitate absolută, potrivit dispoziţiilor legislaţiei civile, aplicabile la data încheierii actului juridic, următoarele acte emise cu încălcarea prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991, Legii nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole şi celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 şi ale Legii nr. 169/1997, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale prezentei legi: a) actele de reconstituire sau de constituire a dreptului de proprietate, în favoarea persoanelor care nu erau îndreptăţite, potrivit legii, la astfel de reconstituiri sau constituiri, cum sunt: (i) actele de reconstituire în favoarea unor persoane care nu au avut niciodată teren în proprietate predat la cooperativa agricolă de producţie sau la stat sau care nu au moştenit asemenea terenuri; (ii) actele de reconstituire şi constituire în favoarea altor persoane asupra vechilor amplasamente ale foştilor proprietari, solicitate de către aceştia, în termen legal, libere la data solicitării, în baza Legii nr. 18/1991 pentru terenurile intravilane, a Legii nr. 1/2000 şi a prezentei legi, precum şi actele de constituire pe terenuri scoase din domeniul public în acest scop (iii) actele de reconstituire şi constituire a dreptului de proprietate în favoarea altor persoane asupra terenurilor proprietarilor care nu au fost înscrişi în cooperativa agricolă de producţie, nu au predat terenurile statului sau acestea nu au fost preluate de stat prin acte translative de proprietate; (iv) actele de reconstituire sau constituire a dreptului de proprietate emise după eliberarea titlului de proprietate fostului proprietar pe vechiul amplasament, transcris în registrele de transcripţiuni şi inscripţiuni sau, după caz, intabulat în cartea funciară, precum şi actele de înstrăinare efectuate în baza lor; (v) actele de reconstituire şi constituire a dreptului de proprietate în măsura în care au depăşit limitele de suprafaţă stabilite de art. 24 alin. (1) din Legea fondului funciar nr. 18/1991; (vi) actele de reconstituire a dreptului de proprietate asupra unor terenuri forestiere pentru persoanele care nu au deţinut anterior în proprietate astfel de terenuri b) actele de constituire a dreptului de proprietate pe terenurile agricole aflate în domeniul public sau privat al statului ori în domeniul public al comunelor, oraşelor sau municipiilor; c) actele de reconstituire sau de constituire a dreptului de proprietate în intravilanul localităţilor, pe terenurile revendicate de foştii proprietari, cu excepţia celor atribuite conform art. 23 din lege; d) actele de constituire a dreptului de proprietate pe terenurile agricole constituite ca izlaz comunal; e) actele de constituire a dreptului de proprietate, în condiţiile art. 20, în localităţile în care s-a aplicat cota de reducere prevăzută de lege; f) actele de constituire a dreptului de proprietate, în condiţiile art. 20 şi în cazul în care în localitatea respectivă nu s-a constituit dreptul de proprietate persoanelor îndreptăţite de lege; g) transferurile de terenuri dintr-o localitate în alta, efectuate cu încălcarea condiţiilor prevăzute de lege, în scopul ilicit de a spori prin aceasta valoarea terenului primit ca urmare a transferului; h) actele de vânzare-cumpărare privind construcţiile afectate unei utilizări sociale sau culturale - case de locuit, creşe, grădiniţe, cantine, cămine culturale, sedii şi altele asemenea - ce au aparţinut cooperativelor agricole de producţie, cu încălcarea dispoziţiilor imperative prevăzute la ultimul alineat al art. 28 din lege. [...](2) Nulitatea poate fi invocată de primar, prefect, Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor şi de alte persoane care justifică un interes legitim, iar soluţionarea cererilor este de competenţa instanţelor judecătoreşti de drept comun." 14. În opinia autoarei excepţiei de neconstituţionalitate, textele de lege criticate contravin prevederilor din Constituţie cuprinse la art. 1 alin. (5) privind principiul legalităţii, art. 44 alin. (1) şi (7) care garantează dreptul de proprietate privată şi obligă proprietarul la respectarea sarcinilor privind protecţia mediului, art. 53 privind restrângerea exerciţiului unor drepturi şi al unor libertăţi şi art. 135 alin. (2) lit. e) potrivit căruia statul trebuie să asigure libertatea comerţului. De asemenea, prin raportare la art. 20 din Constituţie, se invocă prevederile art. 1 - „Protecţia proprietăţii“ din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. 15. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea observă, pentru început, că litigiul în cadrul căruia aceasta a fost invocată are ca obiect soluţionarea recursului formulat împotriva unei sentinţe prin care s-a admis cererea de anulare a unei decizii emise de Inspectoratul Teritorial de Regim Silvic şi Vânătoare Focşani privind suspendarea serviciului public cu specific silvic cu privire la o suprafaţă de teren forestier. În acest cadru procesual, autoarea excepţiei a criticat şi dispoziţiile art. 5 şi art. 6 din Legea nr. 374/2006, care se referă la sancţionarea contravenţională a activităţilor de prestare a serviciului public cu specific silvic cu încălcarea prevederilor actului normativ criticat. Or, din moment ce în cauză nu s-a pus în discuţie aplicarea vreunei sancţiuni contravenţionale, Curtea constată că excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 5 şi art. 6 din Legea nr. 374/2006 este inadmisibilă, neîndeplinind condiţia impusă de prevederile art. 29 alin. (1) teza finală din Legea nr. 47/1992, potrivit cărora dispoziţiile de lege care formează obiect al excepţiei de neconstituţionalitate trebuie să aibă legătură cu soluţionarea cauzei în cursul judecării căreia aceasta a fost ridicată. 16. În continuare, în ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 1-4 din Legea nr. 374/2006, Curtea observă că autoarea acesteia susţine că legea criticată nu este suficient de accesibilă, precisă şi previzibilă, întrucât noţiunea de „serviciu public cu specific silvic“ nu este definită nicăieri în legislaţie şi nici nu se regăseşte în vreun alt act normativ. Se arată, în acest sens, că noţiunea de „serviciu public cu specific silvic“, cuprinsă în actul normativ criticat, seamănă cu cea de „servicii silvice“, definită la pct. 46 din anexa la Codul silvic din 2008, dar noţiunile rămân diferite. 17. Referitor la aceste susţineri, Curtea reţine că, prin Decizia nr. 451 din 12 aprilie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 424 din 17 iunie 2011, a constatat că „serviciul public cu specific silvic“ implică marcarea arborilor, eliberarea de documente pentru transport şi valorificare, precum şi paza pădurilor, în caz de solicitare, iar aceste acţiuni reprezintă etapa premergătoare exploatării lemnului de către personalul silvic care funcţionează în cadrul ocoalelor silvice. În prezenta cauză, analizând legislaţia incidentă în materie, Curtea reţine că sfera de cuprindere a acestei noţiuni este mai largă decât cea menţionată în Decizia nr. 451 din 12 aprilie 2011 şi presupune, pe lângă acţiunile ce premerg exploatării lemnului şi, respectiv, pazei pădurilor, şi alte activităţi cu caracter tehnic, în vederea asigurării ocrotirii, dezvoltării şi integrităţii fondului forestier naţional. Astfel, potrivit art. 11, cuprins în titlul II - Fondul forestier proprietate publică, cap. I - Administrarea fondului forestier proprietate publică a statului din Legea nr. 26/1996 privind Codul silvic, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 93 din 8 mai 1996, „Regia Naţională a Pădurilor exercită şi atribuţii de servicii publice cu specific silvic“, iar potrivit art. 15, în pădurile proprietate privată ale altor deţinători, precum şi în vegetaţia forestieră din afara fondului forestier, serviciile de specialitate sunt prestate de Regia Naţională a Pădurilor, la cerere, contra cost. 18. În legătură cu aceste atribuţii ale Regiei Naţionale a Pădurilor, Curtea observă totodată că, potrivit art. 9 din Codul silvic din 1996, regimul silvic constituie un sistem de norme tehnice silvice, economice şi juridice privind amenajarea, cultura, exploatarea, protecţia şi paza acestui fond, având ca finalitate asigurarea gospodăririi durabile a ecosistemelor forestiere, iar elaborarea normelor ce constituie regimul silvic revine autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură, care exercită şi controlul aplicării acestui regim. 19. De asemenea, art. 8^1 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 96/1998 privind reglementarea regimului silvic şi administrarea fondului forestier naţional, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 122 din 26 februarie 2003, modificată şi completată prin Legea nr. 120/2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 408 din 6 mai 2004, face referire la „structura silvică care asigură serviciul public cu specific silvic, în condiţiile Legii nr. 26/1996 - Codul silvic“, iar potrivit art. 10 alin. (2) din acelaşi act normativ, „Serviciul public cu specific silvic pentru proprietarii de păduri din fiecare localitate se asigură pe structura silvică autorizată ce administrează majoritatea fondului forestier din raza localităţii respective“. 20. Din analiza acestor reglementări juridice se desprinde concluzia că noţiunea de „serviciu public cu specific silvic“ se referă la serviciile prestate de autoritatea publică cu atribuţii în silvicultură, prin Regia Naţională a Pădurilor, reorganizată în Regia Naţională a Pădurilor - Romsilva, potrivit Hotărârii Guvernului nr. 229/2009 privind reorganizarea Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva şi aprobarea regulamentului de organizare şi funcţionare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 162 din 16 martie 2009, în vederea asigurării serviciilor silvice pentru fondul forestier naţional. Potrivit art. 50 şi 51 din Codul silvic din 1996, ocrotirea, asigurarea integrităţii şi dezvoltării fondului forestier naţional constituie o preocupare fundamentală, de interes naţional, a autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură, prin Regia Naţională a Pădurilor. 21. În ceea ce priveşte noţiunea de „servicii silvice“, Curtea constată că aceasta este definită în mod expres în anexa la Codul silvic din 2008, aprobat prin Legea nr. 46/2008, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 611 din 12 august 2015, potrivit cărora acestea reprezintă „activităţile cu caracter tehnic desfăşurate de ocoalele silvice de regim sau de Regia Naţională a Pădurilor - Romsilva în scopul asigurării pazei şi supravegherii stării de sănătate a pădurilor şi stabilirii anuale a lucrărilor silvice prevăzute de amenajamentul silvic, cu respectarea regimului silvic; executarea lucrărilor silvice stabilite se face în regie proprie, de către ocoalele silvice care asigură administrarea sau serviciile silvice ori prin prestări de servicii, în condiţiile legii“. 22. În ceea ce priveşte susţinerile autoarei excepţiei referitoare la faptul că noţiunea de „servicii silvice“ utilizată de Codul silvic din 2008 nu se suprapune cu noţiunea de „serviciu public cu specific silvic“ folosită în cadrul reglementărilor juridice anterioare privitoare la terenurile forestiere, inclusiv în Codul silvic din 1996, astfel cum s-a arătat anterior, Curtea reţine că, deşi nu a beneficiat de o definiţie legală, din analiza reglementărilor legale în materie rezultă că, şi înainte de intrarea în vigoare a Codului silvic din 2008, aceasta se referea la activităţile cu caracter tehnic desfăşurate de Regia Naţională a Pădurilor, prin structurile sale organizatorice şi funcţionale, în vederea asigurării respectării regimului silvic al fondului forestier naţional. 23. De altfel, voinţa legiuitorului în sensul unităţii terminologice a acestor două noţiuni rezultă în mod indirect şi din modificările legislative intervenite în domeniul actelor normative din domeniul silvic. Astfel, potrivit art. 4 lit. b) din Legea nr. 171/2010 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor silvice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 513 din 23 iulie 2010, constituie contravenţie silvică „neîndeplinirea de către ocolul silvic nominalizat, la cererea proprietarului, a obligaţiilor ce îi revin cu privire la asigurarea serviciului public cu specific silvic pentru pădurile situate în localităţile aflate în raza administrativă a acestuia“. Acest text de lege a fost modificat prin art. I pct. 8 din Legea nr. 134/2017 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 171/2010 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor silvice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 445 din 15 iunie 2017, iar obligaţia ocolului silvic se referă în prezent la asigurarea administrării serviciilor silvice, tocmai în vederea realizării unei armonizări terminologice cu noţiunea utilizată în Codul silvic din 2008. 24. Totodată, în ceea ce priveşte diferenţierea dintre cele două noţiuni în discuţie, în sensul că, înainte de intrarea în vigoare a Codului silvic din 2008, „serviciul cu specific silvilc“ era „public“, iar, în prezent, Codul silvic defineşte în mod expres noţiunea de „servicii silvice“, Curtea observă că acest din urmă act normativ a modificat administrarea sau, după caz, asigurarea serviciilor silvice, pentru întregul fond forestier naţional, indiferent de forma de proprietate. Potrivit Codului silvic din 1996, art. 64 şi următoarele, cuprinse în titlul III - Fondul forestier proprietate privată, administrarea fondului forestier proprietate privată se realiza de către proprietarii acestuia, individual sau în asociaţii, care aveau obligaţia să respecte regimul silvic. De asemenea, Regia Naţională a Pădurilor executa, prin ocolul silvic, pe contul proprietarului, lucrările de împădurire şi de întreţinere până la regenerarea definitivă, iar regenerarea pădurilor proprietate privată, după tăiere, se realiza de către proprietari, cu sprijinul tehnic al Regiei Naţionale a Pădurilor. 25. În prezent, potrivit art. 10 şi următoarele din Codul silvic din 2008, cuprinse în titlul II - Administrarea fondului forestier naţional, administrarea, precum şi serviciile silvice, după caz, se asigură prin ocoale silvice autorizate. Acestea sunt de două tipuri: ocoale silvice de stat şi ocoale silvice de regim, care sunt înfiinţate, în condiţiile legii, de unităţile administrativ-teritoriale, de persoanele fizice ori de persoanele juridice care au în proprietate fond forestier ori de asociaţii constituite de către acestea. De asemenea, potrivit art. 4 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 139/2005 privind administrarea pădurilor din România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 939 din 20 octombrie 2005, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 38/2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 206 din 6 martie 2006, ocoalele silvice sunt, în funcţie de forma de proprietate, ocoale silvice de stat şi ocoale silvice private. 26. Prin urmare, Curtea reţine că, în prezent, serviciile silvice, în sensul activităţilor cu caracter tehnic desfăşurate în scopul asigurării pazei şi supravegherii stării de sănătate a pădurilor sau a lucrărilor silvice prevăzute de amenajamentul silvic, nu mai reprezintă un monopol al autorităţii publice ce răspunde de silvicultură, prin Regia Naţională a Pădurilor, astfel încât respectarea regimului silvic se face şi prin intermediul ocoalelor silvice private, fiind pe deplin justificată noua terminologie utilizată în Codul silvic din 2008, respectiv „servicii silvice“, iar nu „serviciu public cu specific silvic“. 27. În concluzie, Curtea constată că prevederile art. 1-4 din Legea nr. 374/2006 întrunesc exigenţele de claritate, precizie şi previzibilitate deduse din dispoziţiile constituţionale ale art. 1 alin. (5), întrucât normele juridice nu există izolat, ci ele trebuie raportate la întreg ansamblul normativ din care fac parte, respectiv la întreaga legislaţie incidentă domeniului de reglementare (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 39 din 31 ianuarie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 403 din 29 mai 2017, paragraful 17). 28. De asemenea, în sensul jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului referitoare la respectarea criteriilor de calitate ale normelor juridice (de exemplu, Hotărârea din 20 mai 1999, pronunţată în Cauza Rekvényi împotriva Ungariei, paragraful 34), previzibilitatea consecinţelor ce decurg dintr-un act normativ determinat nu poate avea o certitudine absolută, întrucât, oricât de dorită ar fi aceasta, ea ar da naştere la o rigiditate excesivă a reglementării. Totodată, în Hotărârea din 24 mai 2007, pronunţată în Cauza Dragotoniu şi Militaru-Pidhorni împotriva României, paragraful 35, s-a statuat că însemnătatea noţiunii de previzibilitate depinde în mare măsură de contextul textului de lege, de domeniul pe care îl acoperă, precum şi de numărul şi calitatea destinatarilor săi. Previzibilitatea legii nu se opune ca persoana interesată să fie nevoită să recurgă la o bună consiliere pentru a evalua, la un nivel rezonabil în circumstanţele cauzei, consecinţele ce ar putea decurge dintr-o anumită acţiune. Totodată, din cauza principiului generalităţii legilor, conţinutul acestora nu poate prezenta o precizie absolută. Una dintre tehnicile-tip de reglementare constă în recurgerea mai degrabă la categorii generale decât la liste exhaustive. De asemenea, instanţa europeană de contencios al drepturilor omului a mai statuat că numeroase legi se folosesc de eficacitatea formulelor mai mult sau mai puţin vagi pentru a evita o rigiditate excesivă şi a se putea adapta la schimbările de situaţie. Interpretarea şi aplicarea unor asemenea texte depind de practică, iar funcţia decizională acordată instanţelor serveşte tocmai pentru a îndepărta îndoielile ce ar putea exista în privinţa interpretării normelor, ţinând cont de evoluţiile practicii cotidiene, cu condiţia ca rezultatul să fie coerent (hotărârile din 25 mai 1993 şi din 20 mai 1999, pronunţate în cauzele Kokkinakis împotriva Greciei, paragraful 40, şi Cantoni împotriva Franţei, paragraful 31). Ilustrativă în acest sens este şi Decizia Curţii Constituţionale nr. 1.646 din 15 decembrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 49 din 21 ianuarie 2010. 29. Cu privire la raportarea criticii de neconstituţionalitate la prevederile referitoare la garantarea şi ocrotirea dreptului de proprietate privată şi a proprietăţii private, cuprinse în art. 44 alin. (1) şi (2) din Constituţie, prin care autoarea excepţiei arată că măsurile cuprinse în legea criticată aduc limitări în ceea ce priveşte atributul folosinţei bunului, în măsura în care se interpretează în sensul că vizează şi proprietarii subsecvenţi care au dobândit aceste terenuri prin contracte de vânzare-cumpărare, şi nu doar proprietarii în baza actelor de constituire şi reconstituire a titlurilor de proprietate, Curtea apreciază că îşi menţine valabilitatea jurisprudenţa sa anterioară pronunţată în legătură cu acelaşi act normativ şi cu privire la critici de neconstituţionalitate identice. 30. Astfel, prin Decizia nr. 642 din 1 noiembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 161 din 3 martie 2017, paragraful 19, anterior citată, Curtea a reţinut că nu poate fi primită critica potrivit căreia Legea nr. 374/2006 instituie o interferenţă în conţinutul juridic al dreptului de proprietate privată prin suspendarea folosinţei - jus utendi şi jus fruendi - ca atribut al dreptului de proprietate asupra imobilului. Astfel, Curtea a reţinut că legiuitorul a decis suspendarea serviciului public cu specific silvic pentru terenurile forestiere restituite în favoarea persoanelor care nu aveau acest drept. Aşa fiind, legiuitorul a prevăzut, pentru anumite situaţii speciale, cum este cea din actul normativ criticat, posibilitatea suspendării serviciului public cu specific silvic pentru proprietarii terenurilor forestiere pentru care au fost emise documentele prevăzute la art. III alin. (1) din Legea nr. 169/1997, dispoziţii legale ce precizează o dată în plus sancţiunea nulităţii actelor translative de proprietate încheiate cu încălcarea normelor legale imperative. Or, cum un act nul nu poate produce efecte, fiind desfiinţat de la data încheierii lui, un asemenea act nu poate să constituie temeiul dobândirii valabile a dreptului de proprietate. 31. De asemenea, prin decizia menţionată, paragraful 23, în legătură cu susţinerile referitoare la neconstituţionalitatea prevederilor art. 1-4 din Legea nr. 374/2006, în măsura în care se interpretează că suspendarea serviciului public cu specific silvic se poate dispune şi cu privire la alte persoane titulare ale dreptului de proprietate decât cele pentru care au fost emise documentele prevăzute la art. III alin. (1) din Legea nr. 169/1997, Curtea a reţinut că această critică reprezintă, în fapt, o chestiune de interpretare şi aplicare a textelor de lege criticate la cazul concret dedus judecăţii instanţei în faţa căreia s-a invocat excepţia de neconstituţionalitate. Prin urmare, Curtea a apreciat că problema de drept referitoare la aplicarea dispoziţiilor de lege criticate numai în ceea ce priveşte destinatarul originar pe numele căruia au fost emise documentele prevăzute la art. III alin. (1) din Legea nr. 169/1997 nu reprezintă o problemă de constituţionalitate. 32. În cauza de faţă, astfel cum rezultă din actele dosarului, în mod similar aspectelor de fapt relevate în decizia Curţii Constituţionale anterior menţionată, dobânditorului originar al terenului forestier în discuţie i-a fost reconstituit dreptul de proprietate privată potrivit legilor fondului funciar, fiind emis titlul de proprietate la data de 24 aprilie 2008. Ulterior, la data de 9 mai 2008, acesta a donat dreptul de proprietate asupra întregii suprafeţe de teren forestier, iar, la data de 12 iunie 2008, aceeaşi suprafaţă de teren a făcut obiectul contractului de vânzare-cumpărare încheiat cu societatea autoare a prezentei excepţii de neconstituţionalitate, prin care aceasta din urmă a devenit proprietar al terenului forestier în cauză. Astfel cum reiese din actele dosarului, mai exact din Sentinţa civilă nr. 1.219/CA din 22 octombrie 2015, pronunţată de Tribunalul Braşov - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal în dosarul în care a fost invocată prezenta excepţie de neconstituţionalitate, statul român, prin Regia Naţională a Pădurilor - Romsilva, Direcţia Silvică Buzău, a introdus o acţiune în constatarea nulităţii absolute a titlului de proprietate emis pentru suprafaţa de teren forestier în discuţie, a procesului-verbal de punere în posesie, precum şi a tuturor actelor subsecvente, respectiv actul de donaţie şi contractul de vânzare. Curtea observă în acest context că, potrivit prevederilor art. III alin. (2^4) din Legea nr. 169/1997, introduse prin articolul unic pct. 4 din titlul V al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente, „(2^4) În cazul unor înstrăinări succesive ale terenurilor, cel care a vândut terenul pe baza titlului constatat nul este obligat să remită preţul actualizat fostului proprietar rămas fără teren“. Aşadar, legiuitorul a dat preferinţă subdobânditorilor înstrăinărilor succesive ale terenurilor ale căror titluri au fost constatate nule, din raţiuni legate de securitatea circuitului civil, însă a prevăzut că, în acest caz, cel care a înstrăinat terenul îi restituie fostului proprietar (care ar fi fost îndreptăţit la restituire, după constatarea nulităţii absolute a titlului emis anterior, pentru acelaşi teren revendicat), preţul încasat din vânzarea terenului, actualizat. 33. De altfel, Curtea Constituţională s-a pronunţat în legătură cu constituţionalitatea prevederilor art. III alin. (2^4) din Legea nr. 169/1997, cu modificările şi completările ulterioare, prin deciziile nr. 517 din 29 mai 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 423 din 25 iunie 2007, şi nr. 746 din 24 iunie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 569 din 29 iulie 2008, statuând că „(...) reglementarea sancţiunii nulităţii absolute a actelor emise în mod ilegal, până la adoptarea legii criticate, nu presupune încălcarea principiului statului de drept şi respectarea principiului de dreptate, consacrat ca valoare constituţională la art. 1 alin. (3) din Legea fundamentală, care prevede că «România este stat de drept [...] în care [...] drepturile şi libertăţile cetăţenilor [...], dreptatea [...] reprezintă valori supreme, [...] şi sunt garantate». Astfel, legiuitorul a stabilit că existenţa drepturilor dobândite cu rea-credinţă sau prin abuzul autorităţii publice nu este compatibilă cu garantarea drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor, potrivit prevederilor art. 57 din Constituţie, în virtutea cărora «Cetăţenii români [...] trebuie să-şi exercite drepturile şi libertăţile constituţionale cu bună-credinţă, fără să încalce drepturile şi libertăţile celorlalţi». Or, este de competenţa instanţelor judecătoreşti să constate, în funcţie de probele administrate în cauză, buna sau reaua-credinţă a celui care a vândut terenul pe baza titlului constatat nul sau a subdobânditorului terenului şi, după caz, să facă aplicarea dispoziţiilor art. III alin. (2^4) din Legea nr. 169/1997 sau a celor care constituie dreptul comun în materia cauzei contractelor civile, respectiv art. 966-968 din Codul civil“. 34. În consecinţă, Curtea apreciază că intră în competenţa instanţei de judecată învestite cu soluţionarea cauzei în care a fost ridicată excepţia de neconstituţionalitate să se pronunţe asupra aplicării actului normativ criticat şi faţă de autoarea excepţiei de neconstituţionalitate, acesta constituind un aspect ce ţine de interpretarea şi aplicarea legii la cazul dedus judecăţii, iar nu o problemă de constituţionalitate a textelor de lege criticate. 35. De altfel, în legătură cu scopul actului normativ criticat, astfel cum reiese din analiza fişei legislative a acestuia, respectiv a expunerii de motive a iniţiatorului, suspendarea serviciului public cu specific silvic a avut în vedere clarificarea situaţiei juridice a terenurilor forestiere în privinţa cărora au fost emise titluri de proprietate susceptibile de a fi anulate, în temeiul art. III din Legea nr. 169/1997, în vederea stopării tăierii abuzive a pădurilor, realizată prin folosirea „mascată“ a serviciilor silvice. Aşadar, motivul emiterii actului normativ a fost protejarea terenurilor forestiere sau cu vegetaţie forestieră, în considerarea situaţiei juridice neclare a terenurilor în cauză, iar nu a deţinătorilor, cu orice titlu, a acestora. 36. În ceea ce priveşte raportarea criticii de neconstituţionalitate la prevederile art. 45 din Constituţie referitoare la libertatea economică, Curtea reţine că textul constituţional invocat, garantând accesul liber al persoanei la o activitate economică, precizează că exercitarea acesteia trebuie să se realizeze în condiţiile legii. Aşa cum s-a statuat în jurisprudenţa Curţii Constituţionale, principiul libertăţii economice nu este un drept absolut al persoanei, ci este condiţionat de respectarea limitelor stabilite de lege, limite ce urmăresc asigurarea unei anumite discipline economice ori protejarea unor interese generale, precum şi asigurarea respectării drepturilor şi intereselor legitime ale tuturor (a se vedea în acest sens Decizia nr. 162 din 8 februarie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 272 din 19 aprilie 2011). 37. Pentru aceleaşi considerente, în prezenta cauză nu pot fi reţinute nici susţinerile referitoare la încălcarea dispoziţiilor cuprinse în art. 44 alin. (7) care obligă proprietarul la respectarea sarcinilor privind protecţia mediului, art. 135 alin. (2) lit. e) potrivit căruia statul trebuie să asigure libertatea comerţului şi ale art. 1 - „Protecţia proprietăţii“ din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, prin raportare la art. 20 din Constituţie. De asemenea, nefiind constatată nicio încălcare a drepturilor fundamentale, prevederile art. 53 din Constituţie nu sunt incidente în cauză. 38. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: 1. Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 5 şi 6 din Legea nr. 374/2006 privind suspendarea serviciului public cu specific silvic pentru proprietarii terenurilor forestiere pentru care au fost emise documentele prevăzute la art. III alin. (1) din Legea nr. 169/1997 pentru modificarea şi completarea Legii fondului funciar nr. 18/1991, excepţie ridicată de Societatea Tornator - S.R.L., cu sediul în municipiul Braşov, în Dosarul nr. 1.198/62/2015 al Curţii de Apel Braşov - Secţia contencios administrativ şi fiscal. 2. Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de acelaşi autor în acelaşi dosar al aceleiaşi instanţe şi constată că dispoziţiile art. 1-4 din Legea nr. 374/2006 sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Curţii de Apel Braşov - Secţia contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 19 aprilie 2018. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Valentina Bărbăţeanu ----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
