Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Valentina │- │
│Bărbăţeanu │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Loredana Brezeanu. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 18^1 alin. (4) din titlul VII al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente, excepţie ridicată din oficiu de Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal în Dosarul nr. 42.985/3/2016 şi care constituie obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.255D/2018. 2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de citare este legal îndeplinită. 3. Magistratul-asistent învederează Curţii Constituţionale că partea Anelise Catarina Gunea a transmis la dosar note scrise prin care solicită ca, în soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate, să fie avută în vedere Decizia nr. 597 din 15 iulie 2020. 4. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca devenită inadmisibilă, a excepţiei de neconstituţionalitate, raportat la soluţia de admitere pronunţată de Curtea Constituţională prin Decizia nr. 597 din 15 iulie 2020. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 5. Prin Încheierea din 26 iunie 2018, pronunţată în Dosarul nr. 42.985/3/2016, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 18^1 alin. (4) din titlul VII al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente, excepţie ridicată de instanţă, din oficiu, într-o cauză civilă având ca obiect obligarea Comisiei Naţionale pentru Compensarea Imobilelor şi a Agenţiei Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor la emiterea titlului de plată aferent unei decizii emise de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor şi, implicit, repunerea persoanei îndreptăţite în termenul de emitere a titlurilor de plată. 6. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine că art. 18^1 alin. (4) din Legea nr. 247/2005 este neconstituţional în ceea ce priveşte momentul de la care curge termenul de valorificare a deciziilor de despăgubire, şi anume 3 ani de la data emiterii, iar nu de la data comunicării acestuia către persoana îndreptăţită. Invocând cele statuate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin deciziile nr. 40/2016 şi nr. 31/2016, pronunţate cu ocazia dezlegării unor chestiuni de drept, instanţa autoare a excepţiei de neconstituţionalitate arată că sancţiunea nerespectării termenului prevăzut de textul de lege criticat atrage, indirect, stingerea dreptului la despăgubiri al persoanei îndreptăţite, ceea ce echivalează cu afectarea dreptului de proprietate al acesteia. Având în vedere aceste consecinţe grave ale nerespectării termenului de decădere, limitarea ar trebui să se raporteze la posibilitatea efectivă a beneficiarului despăgubirilor de a-şi regla comportamentul astfel încât să nu depăşească termenul de decădere de 3 ani pentru valorificarea dreptului recunoscut prin decizie. Instanţa autoare a excepţiei de neconstituţionalitate consideră că are loc o ingerinţă disproporţionată în dreptul de proprietate al beneficiarului deciziei, care nu are posibilitatea efectivă de a cunoaşte momentul la care autoritatea finalizează soluţionarea dosarului său de despăgubire. 7. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 8. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, notele scrise transmise la dosar, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 9. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 10. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl reprezintă prevederile art. 18^1 alin. (4) din titlul VII al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 653 din 22 iulie 2005, cu modificările şi completările ulterioare, potrivit cărora „Titlurile de despăgubire se valorifică în termen de 3 ani de la data emiterii, care însă nu expiră mai devreme de 12 luni de la prima şedinţă de tranzacţionare a acţiunilor emise de Fondul Proprietatea“. 11. În opinia autoarei excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor din Constituţie cuprinse în art. 11 - Dreptul internaţional şi dreptul intern, art. 20 - Tratatele internaţionale privind drepturile omului, art. 44 - Dreptul de proprietate privată, art. 46 - Dreptul la moştenire, precum şi art. 1 privind protecţia proprietăţii din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. 12. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea observă că, prin Decizia nr. 597 din 15 iulie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 923 din 9 octombrie 2020, a admis excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor de lege criticate şi în cauza de faţă şi a constatat că soluţia legislativă cuprinsă în art. 18^1 alin. (4) din titlul VII al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente, care condiţionează însuşi dreptul la despăgubiri al deţinătorilor de titluri de despăgubire de exercitarea dreptului de opţiune pentru o anumită modalitate de despăgubire, este neconstituţională. 13. Pentru a ajunge la această concluzie, Curtea a reţinut, în esenţă, că, în cadrul procedurii administrative pentru acordarea despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv de statul român în perioada regimului comunist, prevăzută în capitolul V^1 secţiunea 1 din titlul VII al Legii nr. 247/2005, Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor emitea o decizie reprezentând titlul de despăgubire, care se valorifica în termen de 3 ani de la data emiterii, prin preschimbarea acestuia într-un titlu de plată sau/şi într-un titlu de conversie în acţiuni la Fondul „Proprietatea“. Prin Decizia nr. 31 din 17 octombrie 2016, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, s-a statuat că termenul de 3 ani este de decădere, ceea ce, în cazul în care persoana îndreptăţită nu şi-a exprimat opţiunea pentru una dintre modalităţi, duce la pierderea dreptului subiectiv de a obţine valorificarea titlurilor de despăgubire. Se ajunge astfel la situaţia în care neexercitarea unei opţiuni pentru o anumită modalitate de despăgubire, coroborată cu nereglementarea unei modalităţi de despăgubire aplicabile în lipsa exprimării vreunei opţiuni, să determine chiar pierderea dreptului subiectiv de a obţine valorificarea titlurilor de despăgubire. Aşadar, persoana îndreptăţită nu este decăzută din dreptul de a-şi exprima o anumită opţiune, ci chiar din dreptul de a primi despăgubiri pentru imobilul preluat în mod abuziv de stat, aspect ce aduce în discuţie încălcarea art. 44 din Constituţie. 14. Curtea Constituţională a mai reţinut că, până la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, conform Legii nr. 247/2005, persoana îndreptăţită la restituire avea o simplă expectanţă de a dobândi măsurile reparatorii instituite prin lege, iar nu un drept efectiv, concretizat într-un drept de creanţă izvorât din titlul de despăgubire. Însă, din momentul în care Comisia Centrală emitea titlul de despăgubire până la concurenţa sumei reprezentând cuantumul despăgubirilor consemnate/propuse, actualizate cu indicele de inflaţie, titlul de despăgubire emis reprezintă un bun care intră în sfera de protecţie a art. 44 alin. (1) din Constituţie, conform căruia dreptul de proprietate, precum şi creanţele asupra statului sunt garantate. 15. Curtea a constatat că prevederile art. 18^1 alin. (4) din titlul VII al Legii nr. 247/2005 consacră o soluţie legislativă care aduce atingere dreptului de proprietate privată al persoanei îndreptăţite la despăgubiri, reprezentând o ingerinţă a statului în exerciţiul acestui drept fundamental. Pentru verificarea constituţionalităţii acestei ingerinţe, Curtea a efectuat testul de proporţionalitate dezvoltat în jurisprudenţa sa, constatând că o asemenea măsură nu era necesară din perspectiva efectelor neexprimării opţiunii asupra însuşi dreptului la despăgubiri, deoarece ar fi putut fi concretizate alte soluţii în plan legislativ, mai puţin restrictive în privinţa dreptului de proprietate al creditorului. Dar statul a apelat la cea mai drastică şi mai intruzivă măsură posibilă - pierderea dreptului de proprietate. 16. Cu privire la proporţionalitatea măsurii, Curtea a constatat că aceasta nu respectă justul echilibru între interesele individuale concurente, şi anume între interesul creditorului (titularul titlului de despăgubire) şi cel al debitorului (statul). Este adevărat că, potrivit dreptului comun, statul poate impune anumite termene în interiorul cărora creditorul să îşi valorifice creanţa, însă, în cazul dat, însuşi statul este debitorul, astfel că, odată obţinut titlul de despăgubire, chiar în lipsa oricărei diligenţe ulterioare a creditorului, acesta trebuie să îşi execute obligaţia. Faptul că nu a fost reglementată o modalitate subsidiară de executare a obligaţiei în caz de neexprimare a dreptului de opţiune, faptul că durata termenului de exprimare a dreptului de opţiune nu susţine îndeplinirea corespunzătoare a scopului urmărit, că sancţiunea decăderii priveşte însuşi dreptul subiectiv la despăgubiri - în loc să privească doar dreptul de opţiune -, precum şi că se instituie o procedură de valorificare a titlului de despăgubire cu efecte negative chiar asupra dreptului persoanei îndreptăţite sunt motivele care demonstrează că textul de lege criticat rupe echilibrul care trebuie să existe între interesele concurente în cauză şi creează un avantaj disproporţionat în favoarea statului. Disproporţia între mijloacele folosite şi scopul urmărit este evidentă şi prin raportare la cadrul legal existent în materia restituirii bunurilor imobile. Astfel, dacă legislaţia în materie urmăreşte, în mod conceptual, repararea măsurilor abuzive şi eficientizarea procesului reparatoriu, textul de lege analizat anulează despăgubirile rezultate din titlurile de despăgubire, ceea ce denotă o viziune legislativă incoerentă, generatoare de dezechilibre şi inechităţi majore. 17. Ca atare, Curtea a constatat că soluţia legislativă cuprinsă în art. 18^1 alin. (4) din titlul VII al Legii nr. 247/2005, care condiţionează însuşi dreptul la despăgubiri al deţinătorilor de titluri de despăgubire de exercitarea dreptului de opţiune pentru o anumită modalitate de despăgubire, încalcă art. 44 alin. (1) şi (2) din Constituţie. 18. Faţă de soluţia de admitere a excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 18^1 alin. (4) din Legea nr. 247/2005, pronunţată prin Decizia nr. 597 din 15 iulie 2020, în cauza de faţă devin incidente dispoziţiile art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, potrivit cărora „Nu pot face obiectul excepţiei prevederile constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale“. Având în vedere că acest caz de inadmisibilitate a excepţiei de neconstituţionalitate a intervenit după momentul sesizării Curţii Constituţionale de către instanţa judecătorească, excepţia de neconstituţionalitate va fi respinsă ca devenită inadmisibilă. 19. Curtea precizează însă că instanţa judecătorească urmează ca, în virtutea prevederilor art. 147 alin. (1) şi (4) din Constituţie, să respecte deciziile Curţii Constituţionale în procesul de aplicare şi interpretare a legislaţiei incidente în speţa dedusă soluţionării, atât sub aspectul dispozitivului, cât şi al considerentelor pe care acesta se sprijină. De aceea, chiar dacă excepţia de neconstituţionalitate este respinsă ca devenită inadmisibilă, potrivit art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, în temeiul prezentei decizii, decizia anterioară de constatare a neconstituţionalităţii dispoziţiilor criticate reprezintă motiv de revizuire conform art. 322 pct. 10 din Codul de procedură civilă din 1865 sau art. 509 pct. 11 din Codul de procedură civilă, după caz, în cauza în care a fost invocată prezenta excepţie (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 223 din 13 martie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 256 din 18 aprilie 2012, şi Decizia nr. 319 din 29 martie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 274 din 25 aprilie 2012). 20. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca devenită inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 18^1 alin. (4) din titlul VII al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente, excepţie ridicată, din oficiu, de Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal în Dosarul nr. 42.985/3/2016. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 6 aprilie 2021. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Valentina Bărbăţeanu ----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
