Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Petre Lăzăroiu │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mircea Ştefan Minea│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Simona-Maya │- judecător │
│Teodoroiu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Valentina │- │
│Bărbăţeanu │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu Drăgănescu. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. II din Legea nr. 368/2013 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, excepţie ridicată, din oficiu, de Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a IV-a civilă în Dosarul său nr. 7.123/3/2015 şi care constituie obiectul Dosarului nr. 745D/2016 al Curţii Constituţionale. 2. La apelul nominal răspunde, pentru partea OMV Petrom - S.A. din Bucureşti, doamna Paula Magereanu, în calitate de consilier juridic, cu împuternicire depusă la dosarul cauzei. Se constată lipsa celeilalte părţi. Procedura de citare este legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului părţii OMV Petrom - S.A. din Bucureşti, care apreciază că prevederile de lege criticate sunt constituţionale în măsura în care nu se aplică unităţilor deţinătoare învestite cu soluţionarea notificărilor formulate în temeiul Legii nr. 10/2001, în etapa executării hotărârilor judecătoreşti prin care instanţele s-au pronunţat deja în mod definitiv sau irevocabil asupra calităţii de persoană îndreptăţită şi asupra întinderii drepturilor acesteia. Aşadar, în măsura în care nu se referă la dispoziţii sau decizii care sunt emise în etapa executării unei hotărâri judecătoreşti irevocabile, textele de lege criticate sunt constituţionale. 4. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, în principal, ca inadmisibilă, întrucât se face referire la modul concret de aplicare a textelor de lege supuse controlului de constituţionalitate şi, în subsidiar, ca neîntemeiată, nefiind încălcate dispoziţiile din Legea fundamentală invocate de autorul acesteia. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 5. Prin Încheierea din 26 aprilie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 7.123/3/2015, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a IV-a civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. II din Legea nr. 368/2013 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, excepţie ridicată din oficiu, într-o cauză civilă având ca obiect soluţionarea acţiunii prin care s-a solicitat obligarea Societăţii OMV Petrom - S.A. din Bucureşti, în calitate de entitate deţinătoare, să soluţioneze o notificare formulată în temeiul Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 şi să restituie în natură anumite imobile terenuri deţinute de această societate. 6. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate ridicată din oficiu, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a IV-a civilă susţine că prevederile de lege criticate nesocotesc principiul separaţiei puterilor în stat, întrucât nu disting cu privire la situaţia în care petentului i s-a recunoscut calitatea de persoană îndreptăţită la acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent printr-o hotărâre judecătorească. Invocă, în acest sens, cele statuate de Curtea Constituţională prin Decizia nr. 686 din 26 noiembrie 2014, prin care a constatat că prevederile art. 17 alin. (1) lit. a) şi art. 21 alin. (5) şi (8) din Legea nr. 165/2013 (referitoare la atribuţia Comisiei Naţionale pentru Compensarea Imobilelor de a valida/invalida în tot sau în parte deciziile emise de entităţile învestite de lege care conţin propunerea de acordare de măsuri compensatorii) sunt constituţionale în măsura în care nu se aplică deciziilor/dispoziţiilor entităţilor învestite cu soluţionarea notificărilor, emise în executarea unor hotărâri judecătoreşti prin care instanţele s-au pronunţat irevocabil/definitiv asupra calităţii de persoane îndreptăţite şi asupra întinderii dreptului de proprietate. 7. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 8. Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este inadmisibilă, întrucât ceea ce se supune atenţiei Curţii este o problemă de interpretare şi aplicare a legii la situaţia particulară relevată de instanţă, respectiv în cazul existenţei unei hotărâri judecătoreşti prin care s-a stabilit cu privire la posibilitatea acordării de măsuri reparatorii prin echivalent, respectiv a imposibilităţii restituirii în natură (pe bază de expertiză) pentru o parte din terenul solicitat, aspect ce nu intră însă sub incidenţa controlului de constituţionalitate exercitat de Curtea Constituţională. 9. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile reprezentantului părţii OMV Petrom - S.A., concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 10. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 11. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. II din Legea nr. 368/2013 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 819 din 21 decembrie 2013, care au următoarea redactare: - "ART. II (1) Persoanele îndreptăţite la despăgubiri în temeiul Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, pot opta pentru returnarea dosarelor înregistrate la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor către entităţile învestite cu soluţionarea notificării, în vederea restituirii, în natură sau prin compensare cu alte bunuri, a imobilelor, în termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi. (2) De prevederile alin. (1) beneficiază şi persoanele îndreptăţite la despăgubiri în temeiul legilor funciare, inclusiv cele care au optat potrivit art. 42 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, după expirarea termenului legal." 12. În opinia instanţei judecătoreşti care a ridicat din oficiu excepţia de neconstituţionalitate, prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor din art. 1 alin. (4) din Constituţie care consacră principiul separaţiei puterilor în stat. 13. Examinând excepţia de neconstituţionalitate şi cauza în cursul soluţionării căreia aceasta a fost ridicată, Curtea observă că reclamanta a depus notificare în temeiul Legii nr. 10/2001, solicitând Societăţii OMV Petrom - S.A., în calitate de unitate deţinătoare, să îi restituie în natură anumite terenuri preluate în mod abuziv de statul român de la antecesorii săi şi pe care această societate le deţine. Notificarea a fost respinsă, iar reclamanta a contestat în instanţă această decizie. Printr-o hotărâre rămasă definitivă în urma respingerii recursului de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Curtea de Apel Bucureşti a obligat OMV Petrom - S.A. să emită o altă decizie în sensul propunerii de acordare de măsuri reparatorii în condiţiile titlului VII din Legea nr. 247/2005. Subsecvent, în executarea acestei hotărâri judecătoreşti, entitatea deţinătoare a emis o decizie, astfel cum instanţa a dispus prin hotărâre. Decizia entităţii conţinând propunerea de acordare de despăgubiri a fost transmisă Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor. Întrucât, până la intrarea în vigoare a Legii nr. 165/2013, dosarul de despăgubiri nu a fost soluţionat, reclamanta a solicitat, în baza textului de lege criticat în cauza de faţă, returnarea acestuia la entitatea deţinătoare a terenurilor, în vederea reanalizării cererii potrivit noii situaţii de fapt a terenurilor respective (libere, dezafectate sau pe care activitatea a fost întreruptă definitiv) şi, pe cale de consecinţă, a restituirii în natură a acestora. Deoarece, după reprimirea dosarului, OMV Petrom - S.A. nu a soluţionat cererea în termenul prevăzut de art. 33 alin. (1) din Legea nr. 165/2013, reclamanta s-a adresat instanţei cu o contestaţie, în temeiul art. 35 alin. (2) din Legea nr. 165/2013, care conferă acest drept persoanei care se consideră îndreptăţită, în cazul în care entitatea învestită de lege nu emite decizia în termenele prevăzute la art. 33. 14. Curtea reţine că, prin reglementarea dreptului de opţiune de care pot uza persoanele îndreptăţite, art. II alin. (1) din Legea nr. 368/2013, criticat în cauza de faţă, conţine o soluţie legislativă eficientă prin care legiuitorul a dat expresie principiului prevalenţei restituirii în natură a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist, consacrat prin art. 2 lit. a) din Legea nr. 165/2013. Astfel, pentru diminuarea efortului financiar al statului generat de plata de despăgubiri băneşti, prin Legea nr. 368/2013 s-a introdus posibilitatea returnării dosarelor înregistrate la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor către entităţile învestite cu soluţionarea notificării, pentru a se verifica dacă nu este, totuşi, posibilă restituirea în natură sau prin compensare cu alte bunuri. Este vorba despre dosare cuprinzând propuneri de despăgubire înaintate de entităţile învestite (respectiv entităţile deţinătoare sau primării) anterior intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, nesoluţionate încă de Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor (instituţie înfiinţată prin Legea nr. 165/2013 şi care a preluat atribuţiile Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor). În condiţiile Legii nr. 10/2001 şi ale Legii nr. 247/2005, entităţile învestite, analizând notificările formulate, emiteau deciziile/ dispoziţiile cuprinzând propuneri de despăgubire, pe care le înaintau apoi Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, după ce, în urma verificărilor, constatau că nu este posibilă restituirea în natură a imobilelor şi nici nu dispuneau de bunuri pe care să le poată oferi în compensare ori, dacă asemenea bunuri existau, persoana îndreptăţită nu le accepta [art. 26 alin. (1) din Legea nr. 10/2001]. Aceeaşi procedură este urmată şi în prezent, sub imperiul Legii nr. 165/2013, Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor primind propunerile de despăgubire şi validându-le/invalidându-le, potrivit art. 17 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 165/2013. 15. Curtea mai reţine că, în practică, anterior intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, au fost situaţii în care, după respingerea notificărilor formulate în temeiul Legii nr. 10/2001, entităţile învestite au fost obligate pe cale judecătorească să emită decizie/dispoziţie de propunere de despăgubiri pe care să o înainteze Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor. Aceasta, deoarece art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 dădea - şi oferă, în continuare - persoanei care se pretinde îndreptăţită dreptul să conteste decizia sau, după caz, dispoziţia de respingere a notificării sau a cererii de restituire în natură, la secţia civilă a tribunalului în a cărui circumscripţie se află sediul unităţii deţinătoare sau al entităţii învestite cu soluţionarea notificării. De asemenea, în considerarea celor reţinute de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin Decizia nr. XX/2007, care, în soluţionarea unui recurs în interesul legii, a statuat cu privire la aplicarea dispoziţiilor art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, mai sus menţionate, instanţa de judecată este competentă să soluţioneze pe fond nu numai contestaţia formulată împotriva deciziei/dispoziţiei de respingere a cererilor prin care s-a solicitat restituirea în natură a imobilelor preluate abuziv, ci şi acţiunea persoanei îndreptăţite introdusă în cazul refuzului nejustificat al entităţii deţinătoare de a răspunde la notificarea părţii interesate. 16. În ambele tipuri de litigii, instanţele, verificând şi constatând calitatea de persoană îndreptăţită a reclamantului şi pronunţându-se asupra întinderii dreptului de proprietate, pot să oblige entitatea învestită de lege, după caz, fie să restituie în natură bunul imobil, fie să emită o decizie care să cuprindă propunerea de acordare de despăgubiri, corespunzătoare valorii bunului a cărui restituire în natură nu mai este posibilă. 17. Instanţa care a sesizat din oficiu Curtea Constituţională cu soluţionarea prezentei excepţii invocă, în motivarea acesteia, cele statuate prin Decizia nr. 686 din 26 noiembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 68 din 27 ianuarie 2015, prin care Curtea Constituţională a apreciat că atribuţia conferită de legiuitor Comisiei Naţionale pentru Compensarea Imobilelor şi secretariatului acesteia de a verifica dosarele din punctul de vedere al existenţei dreptului persoanei care se consideră îndreptăţită la măsuri reparatorii şi în consecinţă de a valida/invalida în tot sau în parte deciziile emise de entităţile învestite de lege care conţin propunerea de acordare de măsuri compensatorii chiar şi în cazul în care existenţa dreptului persoanei care se consideră îndreptăţită la măsuri reparatorii a fost stabilită printr-o hotărâre judecătorească, iar decizia care conţine propunerea de acordare de măsuri compensatorii a fost emisă ca urmare a acestei hotărâri judecătoreşti, generează posibilitatea ca un organ administrativ să exercite atribuţii care ţin exclusiv de competenţa instanţelor judecătoreşti. În consecinţă, prin decizia menţionată, Curtea a admis excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 17 alin. (1) lit. a) şi art. 21 alin. (5) şi (8) din Legea nr. 165/2013 şi a constatat că acestea sunt constituţionale în măsura în care nu se aplică deciziilor/dispoziţiilor entităţilor învestite cu soluţionarea notificărilor, emise în executarea unor hotărâri judecătoreşti prin care instanţele s-au pronunţat irevocabil/definitiv asupra calităţii de persoane îndreptăţite şi asupra întinderii dreptului de proprietate. 18. În cauza de faţă nu se poate utiliza însă un raţionament similar. Finalitatea legislaţiei reparatorii a preluărilor abuzive din perioada regimului comunist o reprezintă corijarea, în maniera cea mai adecvată, a situaţiei generate de comportamentul necorespunzător al autorităţilor statale din acea perioadă, contrar principiilor statului de drept consacrate de Constituţia în prezent în vigoare. Legiuitorul român actual a reglementat o serie de mecanisme prin care se realizează recunoaşterea şi satisfacerea în mod efectiv a dreptului de proprietate privată al persoanelor a căror îndreptăţire la recuperarea bunurilor imobile preluate în mod abuziv a fost dovedită. Restituirea în natură constituie modalitatea care, într-o logică firească, răspunde în mod plenar dezideratului menţionat. În măsura în care restituirea în natură nu mai este, din diverse motive, posibilă, s-a prevăzut fie posibilitatea compensării cu bunuri oferite în echivalent de entitatea învestită cu soluţionarea cererii de restituire, fie posibilitatea compensării prin puncte a valorii imobilului revendicat. 19. Textul de lege criticat este de natură să satisfacă deopotrivă interesele persoanei îndreptăţite şi cele ale statului. Astfel, fostului proprietar sau moştenitorilor acestuia li se oferă facultatea de a opta pentru obţinerea de despăgubiri prin puncte, confirmate de Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor, pe care le pot, ulterior, valorifica în bani, sau de a solicita returnarea dosarelor încă neanalizate de comisie către entităţile deţinătoare, în vederea reevaluării situaţiei bunului revendicat, în funcţie de noile împrejurări, în speranţa obţinerii în natură a acestuia sau a altor bunuri echivalente. O astfel de posibilitate este edictată în beneficiul persoanei îndreptăţite, care are interesul primordial de a obţine bunul în materialitatea sa. În acelaşi timp însă este evitată obligarea statului la achitarea unei despăgubiri băneşti (în puncte ce se vor transforma în bani) corespunzătoare bunului, diminuându-se, astfel, efortul financiar pe care concretizarea măsurilor reparatorii îl impune asupra bugetului statului. 20. Textul de lege criticat concură, aşadar, la realizarea scopului Legii nr. 165/2013, acela al restituirii în natură, care concordă cu solicitarea iniţială a persoanelor care s-au considerat îndreptăţite, formulată prin notificarea introdusă, şi a căror calitate de proprietari/moştenitori ai acestuia a fost dovedită, fiind, axiologic, similar celui urmărit prin întregul mecanism procedural şi procesual descris mai sus (a se vedea paragrafele 14-16), care cuprinde etapa administrativă şi cea judiciară, prin care persoanele îndreptăţite îşi pot vedea împlinite pretenţiile referitoare la bunul imobil revendicat. Ca atare, faptul că este posibil ca dosarul de despăgubiri să fie returnat de Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor, în vederea unei eventuale decizii de restituire în natură, chiar şi către o entitate deţinătoare care a fost, anterior, obligată de o instanţă de judecată să emită o decizie conţinând o propunere de despăgubire prin echivalent bănesc/în puncte, nu poate fi considerat contrar principiului separaţiei puterilor în stat, consacrat de art. 1 alin. (4) din Constituţie, ci dă expresie unui angrenaj instituţional care contribuie la concretizarea intenţiei statului de a da deplină eficienţă dreptului de proprietate privată al persoanelor îndreptăţite la repararea abuzurilor din perioada comunistă, sub aspectul preluărilor de către statul român a anumitor bunuri imobile. 21. În sprijinul considerentelor mai sus arătate, Curtea reaminteşte şi cele statuate prin Decizia nr. 10 din 17 ianuarie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 329 din 8 mai 2017, paragraful 32, prin care a constatat că „izvorul dreptului la despăgubire al persoanei îndreptăţite îl constituie bunul imobil preluat în mod abuziv, compensarea prin echivalent fiind o măsură excepţională care se abate de la principiul restituirii în natură. În cazul compensării prin puncte, statul a ales ca el însuşi să preia sarcina despăgubirii cu privire la bunurile care fac obiectul legii. […] Unitatea deţinătoare, indiferent de regimul său juridic, şi statul formează un corp procesual unitar în concepţia legiuitorului. Această realitate normativă, fiind rezultatul unei ficţiuni juridice pe care legiuitorul a creat-o, constituie, în mod indubitabil, o regulă de drept în materia restituirii reglementată de Legea nr. 165/2013, iar caracteristica esenţială a acesteia este faptul că nu poate fi făcută proba contrară împotriva unei asemenea reguli, prin mijlocirea art. 21 din Constituţie. Regula de drept enunţată impune, în mod axiomatic, concluzia potrivit căreia acest corp acţionează unitar prin actul care produce efecte în circuitul juridic, şi anume: (1) decizia entităţilor învestite de lege de restituire în natură a bunului imobil sau (2) decizia Comisiei Naţionale pentru Compensarea Imobilelor de invalidare sau validare în tot sau în parte a deciziilor emise de entităţile învestite de lege care conţin propunerea de acordare de măsuri compensatorii“. Curtea a reţinut, totodată, că unitatea deţinătoare trebuie să contribuie/să concure la realizarea actului care produce efecte juridice şi este opozabil şi persoanei îndreptăţite. 22. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată din oficiu de Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a IV-a civilă în Dosarul nr. 7.123/3/2015 şi constată că prevederile art. II din Legea nr. 368/2013 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a IV-a civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 19 aprilie 2018. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Valentina Bărbăţeanu -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
