Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Marian Enache │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mihaela Ciochină │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Dimitrie-Bogdan │- judecător │
│Licu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Laura-Iuliana │- judecător │
│Scântei │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Andreea Costin │- │
│ │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Loredana Brezeanu. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Daniel-Iosif Manea în Dosarul nr. 2.385/97/2018 al Curţii de Apel Alba Iulia - Secţia I civilă şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 31D/2020. 2. La apelul nominal lipsesc părţile. Procedura de înştiinţare este legal îndeplinită. 3. Preşedintele Curţii dispune să se facă apelul şi în dosarele nr. 32D/2020, nr. 64D/2020, nr. 65D/2020, nr. 67D/2020, nr. 68D/2020, nr. 69D/2020, nr. 528D/2020 şi nr. 991D/2020, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă, respectiv ale art. 519 şi ale art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Coste Şofron, Ioan Floronesc, Leon Hatoş, Ioan Roşu, Magyari Arpad, Constantin Ababei, Victor Kelemen şi Dănuţ Rus în dosarele nr. 770/97/2018, nr. 3.400/97/2018 ale Curţii de Apel Alba Iulia - Secţia I civilă şi în dosarele nr. 377/97/2018, nr. 1.947/97/2018, nr. 1.661/97/2018, nr. 1.960/97/2018, nr. 4.075/97/2018 şi nr. 542/97/2019 ale Tribunalului Hunedoara - Secţia I civilă. 4. La apelul nominal lipsesc părţile. Procedura de înştiinţare este legal îndeplinită. 5. Curtea, din oficiu, pune în discuţie conexarea dosarelor. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de conexare a cauzelor. Curtea, având în vedere obiectul excepţiilor de neconstituţionalitate ridicate în dosarele sus-menţionate, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, dispune conexarea dosarelor nr. 32D/2020, nr. 64D/2020, nr. 65D/2020, nr. 67D/2020, nr. 68D/2020, nr. 69D/2020, nr. 528D/2020 şi nr. 991D/2020 la Dosarul nr. 31D/2020, care a fost primul înregistrat. 6. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate, având în vedere jurisprudenţa Curţii, sens în care menţionează Decizia nr. 351 din 27 iunie 2023. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarelor, constată următoarele: 7. Prin încheierile din 5 decembrie 2019 şi 25 iunie 2020, pronunţate în dosarele nr. 2.385/97/2018, nr. 770/97/2018 şi nr. 3.400/97/2018, Curtea de Apel Alba Iulia - Secţia I civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă. Excepţia a fost invocată de DanielIosif Manea, Coste Şofron şi Ioan Floronesc în cauze având ca obiect soluţionarea unor acţiuni de asigurări sociale cu privire la recalcularea pensiei. 8. Prin încheierile din 16 decembrie 2019 şi 10 martie 2020, pronunţate în dosarele nr. 377/97/2018, nr. 1.947/97/2018, nr. 1.661/97/2018, nr. 1.960/97/2018, nr. 4.075/97/2018 şi nr. 542/97/2019, Tribunalul Hunedoara - Secţia I civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 519 şi ale art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă. Excepţia a fost invocată de Leon Hatoş, Ioan Roşu, Magyari Arpad, Constantin Ababei, Victor Kelemen şi Dănuţ Rus în cauze având ca obiect soluţionarea unor acţiuni de asigurări sociale cu privire la recalcularea pensiei. 9. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine, în esenţă, că textele de lege criticate trebuie să asigure aplicabilitatea legii, şi nu să aibă ca rezultat ambiguitatea acesteia, respectiv obligarea judecătorilor să se supună unor interpretări limitative şi ambigue pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin interpretările date unor texte de lege, sintagme, chestiuni de drept sau întrebări prejudiciale. Prin obligativitatea aplicării deciziilor luate de instanţa supremă în soluţionarea unor chestiuni de drept se încalcă art. 1 din Constituţie, în interpretarea unitară pe care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie o dă în chestiunile de drept, şi nu în cadrul legilor, observându-se imixtiunea acestei instanţe în judecarea cauzelor ce au ca obiect recalcularea pensiilor, de vreme ce pensiile reprezintă un segment juridico-social de strictă specialitate, care este dat spre competenţa secţiilor specializate în asigurări sociale ale instanţelor judecătoreşti. 10. Se apreciază că interpretările date de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în soluţionarea unor dosare ce au ca obiect pensiile ar trebui să fie limitate, întrucât nu pot fi aplicate unor categorii de persoane care au drepturile de pensie deja stabilite în baza unor acte normative care au operat în timp şi ale căror efecte se prelungesc pe perioada vieţii, cât timp instanţa supremă nu judecă litigii privind drepturi de pensie în nicio cale de atac. În această materie, stabilirea uniformă a stagiilor de cotizare la determinarea punctajelor medii anuale este imposibilă, deoarece actele normative aplicabile efectelor viitoare ale deciziilor de pensionare emise sub imperiul Legii nr. 27/1966 privind pensiile de asigurări sociale de stat şi pensia suplimentară şi al Legii nr. 3/1977 privind pensiile de asigurări sociale de stat şi asistenţa socială, aflate în plată la momentul adoptării lor, au valoare de acte tranzitorii, astfel încât pensiilor stabilite sub legea veche să le poată fi aplicate, pentru efectele lor viitoare, dispoziţiile legii noi, cu atât mai mult cu cât legile ulterioare operează cu alte noţiuni şi categorii juridice pentru stabilirea dreptului la pensie, care nu au un corespondent în legile vechi. Având în vedere că fiecare pensie are particularitatea sa, situaţia juridică a fiecărei pensii care intră sub incidenţa art. 169^1 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 852 din 20 decembrie 2010, ar trebui clarificată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie din punctul de vedere al stagiului complet de cotizare aplicabil după majorarea cu 50% a punctajelor anuale, deoarece sunt identice doar în aparenţă, în realitate fiind diferite. Se susţine că, dacă s-ar accepta ideea transpusă în paragraful 74 al Deciziei nr. 69 din 15 octombrie 2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, respectiv că „noua lege implică o schimbare a concepţiei legiuitorului care, până la momentul adoptării actului normativ din 2018, a considerat sistematic că nu pot fi cumulate, în persoana aceluiaşi destinatar, şi beneficiul majorării de punctaj, şi cel al folosirii, la recalcularea pensiei, a unui stagiu de cotizare redus, reglementat de acte normative cu caracter special“, atunci s-ar ajunge la concluzia că existenţa art. 100 raportat la art. 169^1 din Legea nr. 263/2010 face incert scopul reglementării, lipseşte de sens norma juridică şi creează confuzie în procesul de interpretare şi aplicare a dispoziţiilor legale. Invocă, în susţinerea acestor argumente, jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului în care s-a reţinut că există discriminare în sensul art. 14 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale atunci când persoane aflate în situaţii identice sau comparabile se bucură de un tratament preferenţial unele faţă de altele. 11. Se mai arată că în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului s-a statuat că drepturile protejate de Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale nu sunt drepturi teoretice sau iluzorii, ci drepturi concrete şi efective, iar dreptul la un proces echitabil nu poate fi considerat efectiv decât dacă toate cererile şi observaţiile părţilor sunt examinate conform normelor de procedură de către un tribunal specializat, independent şi care se supune numai legii. Se mai invocă, în susţinerea excepţiei, jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, citându-se în acest sens hotărârile din 16 septembrie 1996 şi 22 octombrie 1996, pronunţate în cauzele Gaygusuz împotriva Austriei şi Stubbings şi alţii împotriva Regatului Unit. 12. Curtea de Apel Alba Iulia - Secţia I civilă apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. 13. Tribunalul Hunedoara - Secţia I civilă apreciază că excepţia este neîntemeiată, sesizarea instanţei supreme în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept reprezentând un mecanism menit să preîntâmpine apariţia unei practici neunitare în aplicarea şi interpretarea legii de către instanţele judecătoreşti. 14. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 15. Guvernul, în Dosarul nr. 991D/2020, apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. 16. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierile de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 17. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 18. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl reprezintă dispoziţiile art. 519 şi ale art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă. Curtea observă că prevederile art. 521 alin. (3) au fost modificate prin art. I pct. 64 din Legea nr. 310/2018 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1074 din 18 decembrie 2018. Însă, având în vedere critica formulată, precum şi data pronunţării Deciziei nr. 69 din 15 octombrie 2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, la care face referire autorul excepţiei de neconstituţionalitate, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1037 din 6 decembrie 2018, Curtea va reţine ca obiect al acesteia dispoziţiile art. 519 şi ale art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă, în redactarea anterioară modificării aduse prin Legea nr. 310/2018, dispoziţii legale care au următorul cuprins: - Art. 519: „Dacă, în cursul judecăţii, un complet de judecată al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al curţii de apel sau al tribunalului, învestit cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă, constatând că o chestiune de drept, de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei respective, este nouă şi asupra acesteia Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat şi nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, va putea solicita Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să pronunţe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată.“; – Art. 521 alin. (3): „(3) Dezlegarea dată chestiunilor de drept este obligatorie pentru instanţa care a solicitat dezlegarea de la data pronunţării deciziei, iar pentru celelalte instanţe, de la data publicării deciziei în Monitorul Oficial al României, Partea I.“ 19. În opinia autorilor excepţiei de neconstituţionalitate, dispoziţiile legale criticate contravin prevederilor constituţionale cuprinse în art. 1 alin. (3) şi (5) privind principiul statului de drept şi principiul legalităţii, art. 21 - Accesul liber la justiţie, art. 124 - Înfăptuirea justiţiei şi în art. 126 alin. (1) şi (3) privind instanţele judecătoreşti. 20. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că prevederile de lege criticate în cauza de faţă au mai format obiectul controlului de constituţionalitate, Curtea analizându-le prin prisma unor critici similare. Astfel, cu privire la constituţionalitatea mecanismului juridic al sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, Curtea a reţinut, prin Decizia nr. 57 din 28 februarie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 725 din 7 august 2023, paragrafele 17 şi 18, sau Decizia nr. 351 din 27 iunie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 801 din 5 septembrie 2023, paragrafele 14-17, că prin Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă a fost recunoscută posibilitatea instanţelor de a solicita Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să pronunţe hotărâri prin care să dea rezolvări de principiu chestiunilor de drept de a căror clarificare depinde soluţionarea pe fond a cauzelor şi cu privire la care judecătorii, în cursul judecăţii, consideră că este necesar să solicite concursul instanţei supreme în vederea tranşării cu titlu definitiv a problemei în discuţie. Această nouă competenţă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a fost reglementată în scopul prevenirii apariţiei jurisprudenţei neunitare la nivelul instanţelor naţionale, prin oferirea de soluţii care se impun cu forţă obligatorie atât instanţei care a solicitat pronunţarea unei astfel de hotărâri prealabile, cât şi celorlalte instanţe care se confruntă cu probleme de drept similare, decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie având, în toate cazurile, efecte doar pentru viitor. Analiza Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie poartă exclusiv asupra problemei punctuale indicate de judecătorul cauzei, care, anticipând dificultatea chestiunii şi riscul ca aceasta să genereze interpretări diferite în momentul în care diverse instanţe ar ajunge să examineze respectiva chestiune de drept, solicită instanţei supreme să statueze într-o manieră care să clarifice şi să fixeze o optică unitară, generalizată la nivelul tuturor instanţelor din ţară. Funcţia preventivă şi unificatoare a acestei proceduri este benefică actului de justiţie, asigurând realizarea premiselor pentru întrunirea caracteristicilor unui proces echitabil, ca exigenţă a statului de drept izvorâtă din prevederile art. 21 din Legea fundamentală, dar şi din cele ale art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Aceasta, deoarece se evită interpretările diferite pe care diverse instanţe le-ar putea da aceleiaşi problematici, iar părţile din proces beneficiază de certitudinea previzibilităţii dispoziţiilor legale aplicabile situaţiei de fapt conflictuale în care se află. Totodată, prin această procedură se asigură şi respectarea principiului constituţional al egalităţii în faţa legii şi a autorităţilor publice, procesele urmând să fie soluţionate în baza unor prevederi legale interpretate unitar, astfel încât persoanele implicate în litigii aflate pe rolul unor instanţe diferite vor beneficia de un tratament juridic egal. 21. Cu privire la caracterul obligatoriu al hotărârilor pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în scopul de a asigura interpretarea şi aplicarea unitară a legii, Curtea a reţinut că scopul reglementării îl constituie promovarea unei corecte interpretări a normelor juridice în vigoare, iar nu elaborarea unor noi norme, astfel că nu se poate considera că deciziile pronunţate în asemenea recursuri ar reprezenta o atribuţie care vizează domeniul legiferării. Prin textul de lege criticat, legiuitorul, având în vedere poziţia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în sistemul instanţelor judecătoreşti, precum şi rolul său prevăzut în art. 514 din Codul de procedură civilă, a instituit obligativitatea interpretării date de aceasta, în scopul aplicării unitare de către instanţele judecătoreşti a unui text de lege, fără ca astfel instanţa supremă să se substituie Parlamentului, unica putere legiuitoare în stat. Curtea a mai reţinut că interpretarea legilor este o operaţiune raţională, utilizată de orice subiect de drept, în vederea aplicării şi respectării legii, având ca scop clarificarea înţelesului unei norme juridice sau a câmpului său de aplicare. Instanţele judecătoreşti interpretează legea, în mod necesar, în procesul soluţionării cauzelor cu care au fost învestite, interpretarea fiind faza indispensabilă procesului de aplicare a legii. Oricât de clar ar fi textul unei dispoziţii legale, în orice sistem juridic există, în mod inevitabil, un element de interpretare judiciară. Complexitatea unor cauze poate conduce, uneori, la aplicări diferite ale legii în practica instanţelor de judecată. Pentru a se elimina posibilele erori în calificarea juridică a unor situaţii de fapt şi pentru a se asigura aplicarea unitară a legii în practica tuturor instanţelor de judecată, a fost creată de legiuitor instituţia recursului în interesul legii. Decizia de interpretare pronunţată în asemenea cazuri nu este extra legem şi, cu atât mai mult, nu poate fi contra legem. 22. Aşadar, obiectul sesizării instanţei supreme cu privire la pronunţarea unei hotărâri prealabile îl constituie chestiunile de drept de a căror lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzelor, iar titular al cererii de sesizare pentru pronunţarea unei astfel de hotărâri prealabile poate fi numai un complet de judecată al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al curţii de apel sau al tribunalului, învestit cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă. Părţile din proces pot solicita instanţei de judecată să sesizeze Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, însă instanţa are dreptul suveran de a aprecia asupra sesizării, nefiind obligată să motiveze respingerea ei. Curtea a reţinut că este aplicabilă în acest caz teoria actului clar sau a actului clarificat, teorie dezvoltată în dreptul francez, care a fost adoptată şi în jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene cu privire la sesizarea pentru pronunţarea unei hotărâri prealabile. Potrivit acestei teorii, instanţa poate să nu formuleze o sesizare pentru pronunţarea unei hotărâri prealabile în cazul în care soluţia chestiunii de drept poate fi desprinsă din jurisprudenţa anterioară sau atunci când aceasta este clară. Teoria actului clar (clarificat) poate sta atât la baza deciziei instanţei de a nu sesiza instanţa supremă pentru pronunţarea unei hotărâri prealabile, cât şi la baza deciziilor celorlalte instanţe de a nu suspenda judecarea cauzei, dacă s-a formulat deja o sesizare pentru pronunţarea unei astfel de hotărâri. 23. Curtea a reamintit că în jurisprudenţa sa a statuat că accesul liber la justiţie presupune accesul la mijloacele procedurale prin care justiţia se înfăptuieşte, fiind de competenţa exclusivă a legiuitorului instituirea regulilor de desfăşurare a procesului în faţa instanţelor judecătoreşti. În consecinţă, legiuitorul poate stabili, în considerarea unor situaţii deosebite, reguli speciale de procedură, precum şi modalităţile de exercitare a drepturilor procedurale, principiul accesului liber la justiţie presupunând posibilitatea neîngrădită a celor interesaţi de a utiliza aceste proceduri în formele şi modalităţile instituite de lege (în acest sens s-a pronunţat Curtea Constituţională prin Decizia nr. 227 din 15 aprilie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 400 din 30 mai 2014, paragraful 14). Stabilirea unor condiţii specifice, în care să se realizeze sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu privire la pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, a reprezentat voinţa exclusivă a legiuitorului, fiind în concordanţă cu principiile constituţionale. 24. Totodată, Curtea a observat că dispoziţiile legale criticate sunt clare, precise şi previzibile, îndeplinind condiţiile referitoare la calitatea legii, astfel că nu încalcă nici prevederile constituţionale ale art. 1 alin. (5) cu privire la principiul legalităţii. Analizate în ansamblul reglementării din care fac parte, respectiv capitolul II - Sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, cuprins în titlul III - Dispoziţii privind asigurarea unei practici judiciare unitare din Codul de procedură civilă, prevederile legale criticate sunt redactate cu suficientă precizie şi claritate astfel încât să permită destinatarilor interpretarea şi aplicarea acestora, dată fiind şi calitatea destinatarilor dispoziţiei legale criticate, respectiv un complet de judecată al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al curţii de apel sau al tribunalului, învestit cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă. 25. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să ducă la reconsiderarea jurisprudenţei Curţii, atât soluţia, cât şi considerentele deciziilor menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă. 26. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Daniel-Iosif Manea, Coste Şofron şi Ioan Floronesc în dosarele nr. 2.385/97/2018, nr. 770/97/2018 şi nr. 3.400/97/2018 ale Curţii de Apel Alba Iulia - Secţia I civilă şi de Leon Hatoş, Ioan Roşu, Magyari Arpad, Constantin Ababei, Victor Kelemen şi Dănuţ Rus în dosarele nr. 377/97/2018, nr. 1.947/97/2018, nr. 1.661/97/2018, nr. 1.960/97/2018, nr. 4.075/97/2018 şi nr. 542/97/2019 ale Tribunalului Hunedoara - Secţia I civilă şi constată că dispoziţiile art. 519 şi ale art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă, în redactarea anterioară modificării aduse prin Legea nr. 310/2018 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative, sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Curţii de Apel Alba Iulia - Secţia I civilă şi Tribunalului Hunedoara - Secţia I civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 23 aprilie 2024. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE MARIAN ENACHE Magistrat-asistent, Andreea Costin -------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
